i8e4eu
La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), liderul comunist al epocii de dupa razboi, conducerea partidului, care mai tarziu a fost identificata si cu conducerea de stat, a fost monopolizata de catre Nicolae Ceausescu. Intr-o scurta perioada, el a reusit sa concentreze in propriile maini (si ale celor ale clanului condus de sotia sa, Elena Ceausescu), toate parghiile puterii partidului comunist si cele ale sistemului de stat.
Romania s-a distantat de URSS (acest lucru a fost facut public in "Declaratia" din aprilie 1964; politica interna a fost mai putin rigida si s-a inregistrat o oarecare deschidere in politica externa (Romania a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varsovia, care nu a intervenit in Cehoslovacia, in 1968); toate acestea, ca si capitalul politic construit pe o linie mai putin ortodoxa, erau folosite pentru a consolida propria pozitie a lui Ceausescu, ca sa preia intreaga putere in cadrul partidului si a statului.
Dictatura familiei Ceausescu, una dintre cele mai absurde forme de guvernare totalitarista din Europa secolului XX, bazata pe cultul personalitatii care friza, de fapt, patologicul, a avut ca rezultat, printre altele, distorsiuni in economie, degradarea in viata sociala si morala, izolarea tarii in cadrul comunitatii internationale. Resursele tarii au fost abuziv folosite pentru construirea unor proiecte gigant absurde, nascocite de megalomania dictatorului. Asta a contribuit, de asemenea, la scaderea dramatica a nivelului de trai al populatiei si la adancirea crizei regimului.
In aceste conditii, izbucnirea revoltei starnite la Timisoara in 16 decembrie 1989, a cuprins rapid toata tara, si in 22 decembrie dictatura a fost rasturnata, prin sacrificiul a peste 1000 de vieti.
Victoria revolutiei a deschis drumul spre restabilirea democratiei, a sistemului politic pluralist, pentru intoarcerea la economia de piata si reintegrarea tarii in spatiul economic, politic si cultural european.