q3b12bb
Pina la mijlocul anilor 80, statutul limbilor natiunilor titulare putea
fi garantat prin intermediul constitutiilor republicane. Armenia, Azerbaidjanul
si Georgia au consfintit pe cale constitutionala statutul de limba de stat al
limbilor lor nationale (armeana, azera si, respectiv, georgiana) inca in
1978. Dar anii 80, marcati de valul de desteptare nationala generala pe intreg
teritoriul sovietic, au aratat insuficienta acestor garantii constitutionale.
In 1988, Lituania si Estonia isi declara limbile nationale, lituaniana
si, respectiv, estoniana, drept limbi oficiale. In anul urmator aceste republici
au votat legile cu caracter lingvistic, fiind urmate de alte sapte republici unionale.
(Estonia: legea din 18 ianuarie 1989, Lituania: „ucazul” din 25 ianuarie
1989 si decretul din 20 februarie 1989, Letonia: legea din 5 mai 1989, Tadjikistan:
legea din 22 iulie 1989, Moldova: legile din 31 august si 1 septembrie 1989, Kazahstan:
legea din 22 septembrie 1989, Kirghizia: legea din 22 septembrie 1989, Uzbekistan:
legea din 21 octombrie 1989, Ukraina: legea din 28 octombrie 1989, Belorusia:
legea din 26 ianuarie 1990.) Guvernul sovietic a incercat sa incadreze
noile legislatii lingvistice ale acestor republici, adoptind o lege generala
(legea din 24 aprilie 1990).
2.1. Experienta statelor baltice
Estonia, Letonia si Lituania au devenit avangarda dublei revolte impotriva
comunismului si a hegemoniei Moscovei. Gratie unei istorii recente a independentei
nationale, ele sint comparabile cu statele Europei centrale, unde republicile
independente din perioada interbelica au ramas o importanta sursa de identificare
pentru disidenti si pentru miscarile de opozitie in perioada comunista.
La fel ca si tarile Europei Centrale si Orientale, cele trei tari baltice au
fost socialiste doar timp de patruzeci si cinci de ani. Astfel, mostenirea lor
institutionala antesovietica era de o importanta mult mai mare decit in
restul U.R.S.S., unde sistemul socialist a fost instaurat de la finele primului
razboi mondial. In tarile baltice, la fel ca si in cele ale Europei
Centrale si Orientale, era presocialista a fost readusa atit la nivelul
textelor, cit si la cel al personalului politic. Continuitatea textelor
a fost subliniata si in procesul restaurarii, de catre cele trei parlamente
baltice, a constitutiilor din perioada interbelica. Generatiile in virsta,
care au supravietuit razboaielor si deportarilor, pastrind in memorie
o alta ordine sociala, au asigurat si continuitatea personala; aceasta continuitate
este vizibila atunci cind sint alesi descendentii personalitatilor
politice din perioada interbelica.
Desi „maratonul legislativ” din republicile sovietice a fost initiat
cu scopul promovarii limbilor natiunilor titulare si al apararii acestora de
dominarea limbii ruse, nu putem vorbi, la aceasta etapa, de instaurarea unilingvismului
in nici una dintre ele. Chiar si republicile baltice Estonia si Lituania,
care au elaborat textele cele mai drastice, au adoptat totusi calea bilingvismului,
ca o etapa de trecere spre unilingvism. Articolul 2 al legii estoniene asigura
dreptul tuturor cetatenilor de a comunica in estoniana cu statul, intreprinderile,
institutiile si organizatiile, pe cind articolul 3 extinde acest drept
si asupra limbii ruse. Aceasta strategie se explica prin consideratii demografice:
natiunea titulara a Estoniei constituia 98 % din populatie in 1945, dar
aceasta proportie s-a redus la 64,7 % in 1979 si 61,1 % in 1989.
Limba estona era cunoscuta de doar 12-13 % din populatia rusofona a republicii,
aceasta din urma trebuia deci sa suporte consecintele impunerii bilingvismului.
Compozitia demografica a Letoniei, de asemenea, nu a permis, la acea etapa,
adoptarea unei politici a unilingvismului. Letonienii constituiau doar 52 %
din populatia republicii lor; 80 % dintre ei erau bilingvi; doar 21,2 % din
totalitatea minoritatii ruse, care reprezinta 34 % din populatie, dar in
unele orase ea depaseste numeric populatia de limba letona, era bilingva. In
aceste conditii, impunerea bilingvismului semnifica mai intii de
toate impunerea rusofonilor de a invata letona, ca o prima etapa in
procesul de restituire a statutului de limba majoritara limbii letone.
Exigentele lingvistice mentionate in legea estona au fost precizate in
directiva de pe linga decretul n° 10 din 14 iulie 1989. Sint
stabilite sase nivele de cunoastere a limbii estoniene, de la nivelul A, care
presupune o cunoastere a limbii vorbite si scrise, cu un minim de 800 de cuvinte
din vocabularul curent, pina la nivelul F, care cere o cunoastere completa
a limbii oficiale si capacitatea de a comunica in estoniana si in
afara cadrului profesional („????? ???????? ?? ??????????????? ????? ?????
??? ????? ?????????”). Directiva enumara de asemenea categoriile personalului
vizat de aceste exigente lingvistice. Aceasta reglementare ar fi trebuit sa
conduca spre situatia cind cunoasterea estonei va deveni o conditie pentru
a accede la posturile mai bine remunerate. Astfel, legislatorul a mizat pe o
ameliorare a statutului socio-economic al estonienei pentru a ridica prestigiul
acestei limbi: cei care nu o vorbesc nu vor avea o alta solutie decit
s-o insuseasca daca vor sa obtina o promovare.
De la 1 aprilie 1995, in Estonia a intrat in functiune noua lege
Cu privire la limba de stat. Spre deosebire de legea din 1989, care era una
de compromis, actuala lege ii confera limbii ruse statutul de limba straina,
declarind ca persoanele ce nu poseda limba estona pot comunica cu functionarii
de stat si cei municipali intr-o limba sraina (rusa) doar in cazul
ajungerii la un acord cu functionarul eston, in caz contrar, persoanele
pot comunica cu el doar prin intermediul unui traducator, cheltuielile pentru
remuneratia traducatorului fiind suportate de partea ce nu cunoaste limba de
stat. A fost adoptata de asemenea legea cu privire la educatie, al carei obiectiv
este estonizarea invatamintului liceal si a celui superior. Astfel,
instruirea in limba rusa e posibila doar pina in clasa a noua,
pe cind studiile ulterioare pot fi continuate in limba estona. Cu
toate acestea, este permisa instruirea cu plata, la orice nivel, „in
limbi straine”.
O situatie asemanatoare este si in Letonia. Invatamintul superior
este organizat in limba letona. Daca in anul 1994 in scolile
ruse isi faceau studiile 41,2% din elevii Letoniei, incepind
cu anul de studii 1995/1996 aceste scoli urmau sa fie finantate de stat doar
pina in clasa a noua. In conformitate cu articolul 26 al Codului
incalcarilor administrative, in Letonia a fost introdus sistemul
de amenzi „pentru nivelul insuficient de cunoastere a limbii de stat”.
Lituania, unde rusofonii nu constituiau decit 12% din populatia tarii,
a adoptat o politica nationala liberala. Prima Lege cu privire la cetatenie,
adoptata de guvernul lituanian la 3 noiembrie 1989, a permis sa devina cetateni
lituanieni tuturor persoanelor care au imigrat in Lituania in perioada
sovietica si care isi aveau rezidenta permanenta in aceasta tara
timp de cel putin doi ani, daca acestia depuneau cererea respectiva timp de
doi ani dupa data intrarii in vigoare a prezentei legi. Astfel, mai mult
de 90% din populatia de origine etnica non-lituaniana au optat pentru cetatenia
lituaniana. Noua Lege cu privire la cetatenie, adoptata de catre Parlamentul
lituanian in 1991 si modificata in 1997, a devenit mai restrictiva.
Conform articolului 12 al acestei legi, pentru a pretinde la cetatenia lituaniana
e nevoie de zece ani de rezidenta in tara, un serviciu permanent sau o
alta sursa de venit stabila, cunoasterea suficienta a limbii lituaniene (sa
stie sa citeasca si sa scrie). Pretendentii la cetatenie trebuie de asemenea
sa sustina un examen de competenta lingvistica si unul de cunoastere a dispozitiilor
fundamentale ale Constitutiei lituaniene. Cu toate acestea, Lituania este singura
dintre cele trei tari baltice, in care 98% de rezidenti rusofoni au fost
naturalizati. Altfel s-au desfasurat lucrurile in Estonia si Letonia,
unde estonienii constituiau 62% din populatia tarii lor, iar letonii -;
doar 52%, majoritatea „minoritarilor” fiind rusi.
Urmind exemplul leton, Estonia s-a declarat succesorul istoric al republicii
independente cu acelasi nume, care a existat intre anii 1918 si 1940.
Inspirindu-se dintr-o lege din 1939, guvernul estonian a limitat posibilitatile
de obtinere a cetateniei estoniene. In conformitate cu legislatia din
1992, toate persoanele care si-au avut resedinta in Estonia inainte
de 1940 si descendentii lor au devenit cetateni estonieni, indiferent de apartenenta
lor etnica. Persoanele ce au imigrat in tara dupa 1940 si urmasii lor
au fost supusi unei proceduri de naturalizare, care presupune o perioada de
resedinta si, mai ales, cunoasterea limbii tarii, a institutiilor politice si
a constitutiei acesteia. In ianuarie 1995, Parlamentul eston a adoptat
Legea cu privire la cetatenie, cu mult mai restrictiva decit cea din 25
februarie 1992. Conform articolului 6 al noii Legi cu privire la cetatenie,
persoanele ce pretind obtinerea cetateniei estone, in afara de faptul
ca trebuie sa fi depasit virsta de 15 ani si sa fi trait in Estonia
in calitate de rezident permanent cel putin cinci ani inainte de
data depunerii cererii pentru cetatenia estona si un an dupa data cererii de
inscriere, trebuie de asemenea sa cunoasca Constitutia tarii si Legea
cu privire la cetatenie, sa aiba un venit legal, permanent si suficient pentru
a satisface necesitatile proprii si ale persoanelor pe care le intretine,
sa dea dovada de loialitate republicii estone.
Articolul 8 al Legii cu privire la cetatenie include exigentele lingvistice
inaintate persoanelor ce solicita obtinerea cetateniei estone:
- sa fie capabil sa inteleaga, in limba estona, declaratiile si
documentele oficiale, avizele de pericol sau de securitate, noutatile actualitatii,
descrierile evenimentelor;
- sa fie capabil sa sustina o conversatie in estona, sau sa povesteasca
ceva, sa formuleze intrebari, explicatii, ipoteze, sa dea ordine, sa exprime
opinii sau cereri personale;
- sa fie capabil sa citeasca in estona documentele cu carater public,
avizele, formularele simple, articolele de ziar, mesajele, cataloagele, modurile
de utilizare, chestionarele, raporturile si ghidurile;
- sa fie capabil sa intocmeasca in estona cereri de candidatura,
scrisori oficiale, texte explicative, curriculumuri, chestionare, formulare
standard, etc., si sa completeze un test.
Gradul de cunoastere al limbii estone este evaluat printr-un examen de competenta
lingvistica, in urma caruia persoanele ce reusesc sa-l treaca cu succes
obtin un certificat de confirmare. Persoanele care si-au urmat studiile primare,
secundare sau post-secundare in limba estona sint scutite de examenul
de competenta lingvistica.
Cu toate ca a promovat o politica nationala foarte asemanatoare cu cea estona,
Letonia a intimpinat mult mai multe dificultati in procesul
de edificare a statului. Desi minoritatea rusofona din Letonia nu era cu mult
mai numeroasa decit cea din Estonia (in 1995 in Estonia erau
64,2 % de estonieni etnici si in Letonia erau 54,8 % de letoni), intre
aceste doua tari existau diferente calitative importante. Intr-o perspectiva
de lunga durata, aceasta se poate explica printr-o mai mica rezistenta a letonilor
la rusificarea de dinaintea independentei, cind nationalistii letoni au
preferat Rusia influentei germane si poloneze. Si in anii puterii sovietice
Letonia a fost republica baltica cea mai integrata in cadrul U.R.S.S.
Daca minoritatea rusofona a Estoniei era constituita in cea mai mare parte
din reprezentanti ai cimpului fortei de munca, in Letonia acestea
apartineau elitei economice a tarii, astfel incit, desi, odata cu
proclamarea independentei, rusofonii si-au pierdut drepturile politice, o mare
parte a economiei a ramas in miinile lor.
Minoritatile rusofone sint instrumentalizate de catre Rusia, pentru a-si
putea mentine prezenta in zona. Posibilitatile autoritatilor rusesti de
a exploata existenta minoritatilor rusofone sint diverse, prima dintre
ele fiind amenintarea cu o interventie militara in scopul apararii cetatenilor
rusi aflati in strainatate, dar si a rusofonilor de orice alta nationalitate
; cea de-a doua posibilitate este favorizarea manifestatiilor destabilizatoare
pentru apararea drepturilor politice si economice a minoritatilor si utilizarea
rusofonilor ca forta de sprijin pentru a controla capitalul unei intreprinderi
; o ultima posibilitate, cea mai subtila, consta in incurajarea
unui partid radical opus integrarii rusofonilor (acest partid populist poate
acumula cu usurinta voturile alegatorilor si contribui la crearea imaginii de
intoleranta a tarii).
In 1992, Moscova a inceput sa critice deschis statele baltice pentru
violarea drepturilor omului in politicile lor cu privire la cetatenie.
Cu toate acestea, cerecetarile efectuate de catre Organizatia Natiunilor Unite
si Consiliul Europei nu au validat aceste acuzatii. In orice caz, ele
nu sint mai stricte decit cele ale Germaniei sau ale Elvetiei. Aceste
masuri drastice de „protectie etnica” au avut drept scop stoparea
eroziunii lingvistice, care ar fi putut cauza „disparitia popoarelor eston
si leton”. In aceasta situatie marcata de „traumatismul istoric
originar”, logica „recuperarii nationale” legitimeaza recursul
la o „definire restrictiva” a cetateniei pentru o perioada de timp,
ce ar permite stabilizarea identitatii nationale.
2.2. Legislatia lingvistica a Republicii Moldova
Legea moldoveneasca Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii
Moldova, la fel ca si legislatiile lingvistice adoptate in acea perioada
de republicile unionale, declara limba natiunii titulare in calitate de
limba de stat, acordind in acelasi timp un statut juridic si limbii
ruse. Daca in textele juridice ale republicilor baltice bilingvismul este
promovat ca o etapa de trecere spre unilingvism, legislatia moldoveneasca pare
sa urmareasca mai degraba legitimarea utilizarii limbii romane/moldovenesti
in sferele politica, economica, sociala si culturala ale republicii, fara
ca aceasta sa excluda limba rusa, ci mai degraba pentru a instaura „bilingvismului
real national-rus si rus-national” (articolul 3). Legea este ambigua in
ceea ce priveste statutul limbii ruse pe teritoriul R.S.S.M. Declarata „limba
de comunicare intre natiuni” in cadrul U.R.S.S., rusa isi
extinde aceasta functie si pentru Republica Moldova (articolul 3), cu toate
ca in articolul 1 al prezentei legi functia de limba de comunicare intre
natiuni i se atribuie romanei, in calitate de limba de stat. Statutul
special ce i se confera limbii ruse poate fi observat si din articolul 21 al
legii examinate, care declara ca in institutiile de invatamint
de toate nivelurile este asigurata studierea, in calitate de obiect de
studiu, a limbii romane - in clasele si grupele cu instruirea in
limba rusa sau intr-o alta limba - si a limbii ruse - in clasele
si grupele cu studierea in limba romana si in alte limbi.
Este preconizata de asemenea si sustinerea unui examen la limba romana
si, respectiv, rusa de catre absolventii institutiilor de invatamint,
cu scopul de a asigura astfel largirea sferelor de comunicare a populatiei pe
intreg teritoriul republicii (articolul 21). Cerinta de cunoastere, pe
linga limba de stat, a limbii ruse de catre lucratorii organelor puterii
si administrarii de stat, ai organizatiilor obstesti, precum si de catre lucratorii
intreprinderilor, institutiilor si organizatiilor care, in cadrul
activitatii lor profesionale, comunica cu cetatenii, este inclusa in articolul
7 al Legii Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova.
Drepturile si obligatiile cu privire la utilizarea limbilor pe teritoriul unui
stat multinational se pot baza pe unul dintre cele doua principii: principiul
teritorialitatii sau principiul personalitatii. Daca in primul caz utilizarea
unei limbi este „prescrisa, autorizata sau interzisa doar pe un anumit
teritoriu”, in cel de-al doilea „prescriptiile, autorizatiile
sau interdictiile se aplica tuturor persoanelor ce apartin unei anume categorii
sau comunitati”. Principiul personalitatii, care statea la baza politicii
lingvistice sovietice, era sustinut prin numeroase dispozitii ce garantau libera
alegere in materie lingvistica. Principiul liberei alegeri este mentionat
in preambula Legii URSS din 24 aprilie 1990; in textele juridice
ale republicilor unionale, adoptate in perioada 1989-1990, acesta se aplica
in urmatoarele doua domenii: limba de serviciu si limba de invatamint.
In general, legile lingvistice garanteaza cetateanului (consumatorului)
dreptul de a beneficia de servicii in limba sa. Articolul 6 al legii moldovenesti
indica foarte clar aceasta libertate a alegerii, garantind libera alegere
de catre cetatenii Republicii Moldova a limbii de comunicare (romana sau
rusa) cu organele puterii de stat, cu intreprinderile si organizatiile
ce se afla pe teritoriul republicii. Utilizarea celorlalte limbi ale minoritatilor
nationale este asigurata mai degraba in baza principiului teritorialitatii,
astfel incit in localitatile unde populatia majoritara este
de nationalitate gagauza, ucraineana, bulgara s.a. reprezentantii ei pot sa
beneficieze de servicii in limba lor materna sau intr-o alta limba
acceptabila (articolul 6). Acelasi principiu este promovat si atunci cind
e vorba de functionarea limbilor in activitatea organelor conducerii de
stat, a organizatiilor obstesti, a intreprinderilor si institutiilor.
Romana este declarata limba de lucru a acestora, fiind asigurata si traducerea
in limba rusa, dar in localitatile a caror populatie majoritara
se constituie din gagauzi, ucraineni, rusi, bulgari s.a. limba de lucru poate
fi limba de stat, limba materna a populatiei respective sau o alta limba acceptabila
(articolul 9).
Tendinta legislatorilor de a proteja limba romana poate fi sesizata in
aticolele ce reglementeaza „vizibilitatea” limbilor (articolele
cu privire la afisaj, firme, toponimie). Aceste texte prezinta un interes deosebit
si din considerentele ca sint destinate sa fie oferite vederii publicului
si de aceea se poate considera ca ele reprezinta situatia lingvistica ideala
in conceptia legislatorului; pe de alta parte, e vorba de niste situatii
bine delimitate, care pot fi usor reglementate si controlate. Felul in
care legislatorul reguleaza utilizarea limbilor in afisaj este un bun
indiciu, cel putin de ordin simbolic, al statutului care i se rezerva diferitor
limbi. Schimbarile care se produc in domeniul afisajului „pot fi
percepute in mod direct de fiecare vorbitor, demonstrindu-i ca ameliorarea
statutului limbii sale este posibila si permitindu-i sa-si depaseasca
sentimentul de neputinta in fata amplorii misiunii determinate de trecerea,
in cadrul unei societati, de la limba dominanta de odinioara la limba
majoritatii”.
In majoritatea legislatiilor lingvistice ale fostelor republici sovietice
este declarata obligatorie prezenta limbii natiunii titulare a republicii in
afisaj, fara a exclude posibilitatea existentei unei traduceri intr-o
alta limba. In cazul Lituaniei, Letoniei si Estoniei legea lasa sa se
inteleaga faptul ca bilingvismul trebuie sa fie exceptional. Dispozitiile
diverselor republici demonstreaza o anumita ezitare intre toleranta bilingvismului
(plurilingvismului) si vointa de a-i acorda un statut special limbii nationalitatii
titulare a republicii, aceasta vointa manifestindu-se mai ales in
tentativa de a impune unilingvismul in toponimie. Toponimele din Republica
Moldova au o singura forma oficiala, care nu este tradusa si nici adaptata (articolul
24), dar indicatoarele ce contin aceste toponime se efectueaza in limba
romana si rusa, dar in localitatile corespunzatoare -; in
romana, gagauza si rusa (articolul 28). Vointa de a ridica statutul limbii
principale a republicii se manifesta de asemenea in cerintele cu privire
la prezentarea vizuala a afiselor si a panourilor. In cazul afisajului
bilingv, textul in limba romina trebuie sa ocupe partea stinga
sau cea superioara. Atunci cind afisajele sint trilingve, textul
in limba romana trebuie sa ocupe partea centrala si cel rusesc trebuie
sa figureze la dreapta sau in partea inferioara, textele in doua
sau mai multe limbi trebuie sa fie scrise cu caractere de aceeasi grosime.
Compartimentul consacrat functionarii limbilor in sferele invatamintului
public, stiintei si culturii promoveaza invatamintul polilingvistic
si policultural in republica. Articolul 18 al Legii Cu privire la functionarea
limbilor pe teritoiul Republicii Moldova garanteaza respectarea dreptului cetatenilor
de a beneficia de educatia prescolara, studii medii generale, medii speciale,
profesional-tehnice si superioare in limbile romana si rusa, precum
si a dreptului la educatie si instruire in limba materna al cetatenilor
de alte nationalitati, ce locuiesc pe teritoriul republicii. Pentru a asigura
implementarea in viata a „ideilor de invatamint polilingvistic”,
precum si pentru „elaborarea programului si crearea conditiilor optime
pentru pastrarea constiintei nationale a reprezentantilor etniilor minoritare,
a limbii si culturii lor, cit si educarea in spiritul patriotismului
fata de tara noastra comuna” , in anul 1990, in cadrul Ministerului
Invatamintului, Tineretului si Sporturilor, a fost creata Directia
invatamint pentru minoritatile nationale.
O alta structura statala, creata in aceasta perioada, Departamentul de
Stat pentru Asigurarea Functionarii Limbilor Vorbite pe Teritoriul Republicii
Moldova, pare sa acorde un loc central asigurarii „functionarii limbii
de stat in viata politica, economica, sociala si culturala a Republicii
Moldova si respectarii alfabetului latin ca expresie grafica a limbii de stat”.
Trebuie totusi sa mentionam, ca in atributiile functionale ale acestui
departament intra si: „crearea conditiilor optime pentru insusirea
de catre cetateni a limbii romane, decretate totodata drept limba de contact
interetnic pe teritoriul Republicii Moldova”, precum si „organizarea
controlului asupra cursurilor de studiere a limbii de stat pentru adulti, coordonarea
muncii de elaborare a manualelor, dictionarelor, indreptarelor si a altor
materiale de limba romana pentru adulti, avizarea si publicarea lor operativa”.
Concomitent cu posibilitatea ce li se ofera reprezentantilor minoritatilor nationale
de a studia limba de stat si de a se integra in viata sociala a republicii,
acestora li se garanteaza, de asemenea, „asigurarea functionarii nestingherite,
in conditiile legii, a celorlalte limbi vorbite in localitatile
populate de principalele minoritati nationale din Moldova”.
In pofida politicii lingvistice de compromis, adoptate de autoritatile
moldave si de incercarea acestora de a pune bazele functionarii unui stat
de drept, in conformitate cu standardele internationale, problemele de
natura etno-lingvistica au servit drept motiv pentru declansarea unui dublu
proces secesionist, in estul si in sudul republicii, proces care
a culminat cu declansarea unui conflict armat pe malul sting al Nistrului.
Opinia conform careia „la baza conflictului din Transnistria s-ar afla
disensiuni etnice, nerespectarea drepturilor minoritatilor etnice si lingvistice”
a fost contestata de legislativul moldav, care si-a exprimat convingerea ca
aceste „pseudoprobleme interne” vin sa justifice „un atentat
la suveranitatea si integritatea Republicii Moldova”.
Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la statutul juridic al
persoanelor apartinind minoritatilor etnice, lingvistice si religioase
in contextul conflictului armat din raioanele din partea stinga
a Nistrului prezinta actiunile legislativului tarii in vederea crearii
premizelor functionarii statului de drept pe intreg teritoriul national:
instituirea prin constitutie si prin alte legi a drepturilor fundamentale ale
cetatenilor in conformitate cu standardele internationale in materie,
aderarea la cele mai relevante instrumente juridice internationale referitoare
la drepturile omului (Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele internationale
ale drepturilor omului, Documentele C.S.C.E. s.a.). Dreptul minoritatilor de
a-si exprima, pastra si dezvolta identitatea lor etnica, culturala, lingvistica
si religioasa este asigurat atit prin aderarea republicii la actele internationale,
cit si printr-o serie de masuri legislative distincte adoptate de parlamentul
tarii. Dreptul minoritatilor etnice si lingvistice de a folosi limba lor materna
atit in particular, cit si in public este garantat de
Legea Cu privire la functionarea limbilor pe teritoiul Republicii Moldova. Principiul
liberei alegeri a limbii de studii, declarat in legislatia lingvistica
din 1989 si statuat in Documentul Reuniunii de la Copenhaga, potrivit
carui persoanele apartinind minoritatilor, independent de faptul ca ele
vor trebui sa invete limba oficiala a statului, vor avea posibilitatea
sa invete limba lor materna sau sa primeasca instruire in ea, este
reflectat in sistemul de invatamint din republica:
„In virtutea acestor prevederi legale, pe teritoriul Moldovei functioneaza
urmatoarele institutii de invatamint: a) prescolare -; in limba moldoveneasca (614), rusa (1333), in
moldoveneasca si rusa (373), evreiasca (1); b) preuniversitare -; in limba moldoveneasca (1032), rusa (429),
moldoveneasca si rusa (132), bulgara (11 clase), gagauza (44 clase) ucraineana
(174 clase), evreiasca (o scoala); c) universitare -; in cele 11 institutii de invatamint
superior 1/3 din studenti studiaza in limba rusa, iar din numarul total
de cadre didactice (4257) 783 sint rusi, 395 ucraineni, 56 bulgari, 41
gagauzi.”
Parlamentul a constatat de asemenea respectarea altor prevederi ale Documentului
reuniunii de la Copenhaga, potrivit caror persoanele apartinind minoritatilor
au dreptul sa difuzeze si sa schimbe informatii in limba lor materna si
totodata sa aiba acces la aceste informatii: „in anul 1992 pe teritoriul
republicii se editeaza si se difuzeaza 3 ziare in limba moldoveneasca,
4 in limba rusa, 5 bilingve (moldoveneasca si rusa); iar dintre reviste
16 sint in limba moldoveneasca, 3 in limba rusa, 2 in
limba ucraineana, 2 in gagauza, 1 in bulgara, 14 in moldoveneasca
si rusa, 1 in idis si rusa, 1 in rusa si gagauza. La aceasta se
adauga ziarele si revistele editate in Rusia si Ucraina, al caror acces
pe teritoriul Moldovei este neingradit.
Politica de editare a cartilor s-a materializat, bunaoara in 1991, in
402 titluri de carti in limba moldoveneasca cu un tiraj de peste 9 milioane
exemplare, 107 titluri de carti in limba rusa cu un tiraj de peste 6 milioane
si 11 titluri de carti in limbile gagauza si bulgara cu un tiraj de peste
100 mii exemplare.
In programele televiziunii nationale sint realizate zilnic, in
medie, 5 ore de emisie in limba rusa din 15 ore de emisie, cite
3 ore pe luna de emisie in limba ucraineana, gagauza si bulgara si 1,5
ore in idis. O situatie similara este la radioul national.”
In situatia descrisa, devine evidenta inconsistenta argumentelor opozantilor
legislatiei lingvistice din 1989, precum si discrepanta dintre esenta actelor
adoptate si reflectarea lor in mass-media. De altfel, de invaliditatea
justificarii regimului neconstitutional de la Tiraspol prin existenta disensiunilor
etnice si-au dat seama si liderii separatisti, care au invocat ulterior argumente
de alta natura, ce au variat in dependenta de conjunctura. In pofida
acuzatiilor neintemeiate aduse autoritatilor de la Chisinau in ceea
ce priveste politica lingvistica din Republica Moldova, Tiraspolul nu se sinchisea
sa promoveze o politica de discriminare a populatiei sale majoritare. Desi in
aceasta regiune au fost declarate trei limbi oficiale (rusa, ucraineana si moldoveneasca),
limba rusa a ramas dominanta in toate sferele vietii sociale si politice.
In limba rusa sint intocmite toate actele si documentele oficiale,
rusa este limba de comunicare in cadrul manifestarilor oficiale si neoficiale
(sesiuni, congrese, conferinte, mitinguri). Fondurile bibliotecilor sint
completate in cea mai mare parte cu literatura rusa, pe cind la
chioscurile din orase si din centrele raionale nu exista ziare sau reviste in
limba romana, publicate la vest de Nistru, iar „unicul ziar de limba
romana moldovenesc este sub orice nivel, adica este de « limba moldoveneasca
»”. Spatiul rezervat limbii romane la radiodifuziunea si la
televiziunea locala este mai degraba simbolic.
Situatia limbii romane in invatamintul mediu general
din republica moldoveneasca nistreana nu este nici ea de loc incurajatoare.
Scoala nationala ii cedeaza locul celei ruse mai ales in orasele
transnistrene. Astfel, in anul de invatamint 1992 situatia
se prezenta dupa cum urmeaza:
Orasul Numarul total de scoli si elevi Scoli cu predarea
in limba rusa si contingentul de elevi Scoli cu predarea
in limba romana si contingentul de elevi Scoli mixte si contingentul de elevi Numarul total al elevilor carora li se preda in limba rusa Numarul total al elevilor carora li se preda in limba romana
Tiraspol 25 24 1 -
28724 28603 221 28603 221
Dubasari 7 5 2 -
4829 3925 903 3925 903
Ribnita 13 11 1 1
10719 9075 243 1401 10154 565
Tighina 19 11 2 6
15997 8049 1449 6899 14269 1728
Sursa: Teodor Cotelnic, „Limba romana in contextul sociolingvistic
din Transnistria”, Revista de lingvistica si stiinta literara, Chisinau,
1998, nr. 1, p. 89.
Tendinta de rusificare a invatamintului mediu de cultura generala
e proprie si raioanelor in care populatia vorbitoare de limba romana
este repartizata relativ uniform in localitatile rurale :
Raioanele Numarul general de scoli si contingentul de elevi Scoli cu predarea in limba rusa si contingentul de elevi Scoli cu predarea in limba romana si contingentul de elevi
Scoli mixte si contingentul de elevi Numarul total de elevi carora li se preda
in limba romana Numarul total de elevi carora li se preda
in limba rusa
Camenca 31 13 12 6 5010
(57,1%) 3763
(42,9%)
8773 3554 3321 1996
Dubasari 26 19 4 3 7336
(85,6%) 1231
(14,4%)
8577 6143 569 1865
Grigoriopol 20 8 11 1 4392
(47,5%) 4767
(52,5%)
9159 4210 4146 803
Ribnita 25 6 17 2 1296
(28,4%) 3095
(71,6%)
4391 1215 2704 472
Slobozia 35 5 24 6 3741
(20,4%) 14801
(79,6%)
18342 2562 12258 3512
Sursa: Teodor Cotrelnic, „Limba romana in contextul sociolingvistic
din Transnistria”, Revista de lingvistica si stiinta literara, Chisinau,
1998, nr. 1, p. 89.
Dupa 1991 situatia socio-lingvistica din regiunea transnistreana s-a agravat:
in Tighina, unde populatia romanofona reprezinta 40% din locuitorii
orasului, a ramas o singura scoala cu predarea in limba romana.
In doar 20% din scolile transnistrene copiii invata in limba romana,
pe cind altele 77% utilizeaza in procesul educativ limba rusa, minoritatilor
nationale revenindu-le doar 3% din scolile Transnistriei.
Trebuie mentionat nu doar numarul din ce in ce mai mic al scolilor cu
predare in limba romana, ci si nivelul nesatisfacator al acestora,
cauzat de insuficienta de cadre, de manuale si materiale didactice: „Acum,
aceste scoli, in care invata peste 30 mii de elevi, fiind izolate
prin frontiere cu arme si vami de spatiul lor firesc de dincoace de Nistru (Republica
Moldova, Romania), se afla intr-o degradare continua: conceptii
de studii deformate, programe trunchiate, manuale invechite ori chiar
lipsa acestora, reflux de profesori pe motive de prigoana si saracie si multe
altele. Insa cel mai grav element in aceasta degradare il
constituie alfabetul strain.”
In anul 1996, in cele 60 de scoli transnistrene isi faceau
studiile 35 mii de copii romanofoni, si doar sapte mii dintre ei utilizau
manualele si programele Republicii Moldova. Nici trecerea unui sir de scoli
din partea de est a republicii sub jurisdictia guvernului de la Chisinau nu
a condus la vreo schimbare, dat fiind faptul ca autoritatile locale s-au opus
vehement utilizarii alfabetului latin in cadrul procesului instructiv
din aceste scoli. Astfel au fost incalcate prevederile Declaratiei Universale
a Drepturilor Omului, cit si ale Pactului international cu privire la
drepturile economice, sociale si culturale, conform caror „Parintii au
dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru
copiii lor” (art. 26), iar autoritatile au obligatia „sa respecte
libertatea parintilor si, atunci cind este cazul, a tutorilor legali de
a alege pentru copiii lor institutii de invatamint, altele decit
cele ale autoritatilor publice” (art. 13).
Copiii romanofoni din Transnistria nu intotdeauna pot concura cu
semenii lor din dreapta Nistrului la examene de admitere in scolile superioare
din Republica Moldova sau din Romania, fiind astfel privati de dreptul
de a-si continua studiile in limba materna. Guvernul Moldovei rezerva
in fiecare an, in cadrul institutiilor de invatamint
superior, 10% din locurile finantate din bugetul tarii pentru absolventii scolilor
transnistrene, dar multi dintre copiii romanofoni din Transnistria prefera
sa-si faca studiile (medii si pe urma superioare) in limba rusa.
Problema manualelor scolare s-a simtit acut, la inceputul anilor 90, si
la vest de Nistru, dat fiind faptul ca manualele „sovietice” nu
mai corespundeau nivelului necesar, ele fiind foarte ideologizate. Pe de alta
parte, trecerea limbii romane la alfabetul latin si introducerea, in
acelasi an, a limbilor nationale ale minoritatilor ca obiect de studiu de baza
din clasa intii pina la a unsprezecea necesita aprovizionarea
scolilor nationale cu manuale noi. Intre anii 1990 si 1995, in Republica
Moldova au fost doar reeditate manualele „sovietice”, inlocuind
grafia chirilica cu cea latina, dar fara vreo modificare la nivel de continut.
Au fost primite si donatii importante de manuale din Romania si Rusia,
dar si acestea erau foarte ideologizate. Pentru predarea limbilor bulgara si
ucraineana au fost utilizate manuale din tarile respective, cu toate ca acestea
nu corespundeau intotdeauna realitatilor moldovenesti. Turcia a oferit
si ea loturi de manuale pentru copiii gagauzi, dar ele au fost primite cu anumite
rezerve, motivul fiind nu doar divergentele ce exista la nivelul limbii, ci
si cele determinate de apartenenta la doua religii diferite, caci manualele
turcesti adesea sint patrunse de „tonalitatea musulmana”,
straina copiilor gagauzi. Primele manuale de limba gagauza au fost elaborate
odata cu introducerea acestei limbi in scolile din sudul republicii in
calitate de disciplina scolara (1988), dar pentru studierea celorlalte obiecte
in scoala gagauza au fost utilizate in continuare manuale in
limba rusa. Aceeasi situatie domina si in celelalte scoli ale minoritatilor
nationale: Proiectul de reformare a invatamintului general din Republica
Moldova (1996) prevede editarea tuturor manualelor pentru scolile alolingve
in limba rusa, exceptie facind manualele de limba ucraineana, gagauza
si bulgara. Astfel, atit limbile nationale, cit si romana
sint studiate in aceste scoli doar in calitate de discipline
scolare, pe cind instruirea se face in limba rusa.
Repartizarea elevilor in scoli dupa limba de studiu (Chisinau)
Limba de studiu 1991/
1992 1992/
1993 1993/
1994 1994/
1995 1995/
1996 1996/
1997 1997/
1998 1998/
1999 1999/
2000
Romana Scoli 42 47 54 59 63 75 79 82 93
Elevi 37462 42510 47461 50464 59319 64899 68896 73174 78800
Rusa Scoli 42 49 34 33 36 35 41 44 46
Elevi 46429 43616 33693 33194 33010 31172 36243 35141 31732
Romana si rusa Scoli 16 17 20 19 12 15 15 16 20
Elevi, dintre ei : 14374 15465 16994 17472 12402 12170 11241 10956 13930
Romana 7362 7948 8735 10998 7530 7588 7289 7041 8623
Rusa 7012 7517 8259 6474 4872 4582 3952 3915 5307
Ucraineana si rusa Scoli - - 5 5 6 6 - - 1
Elevi - - 5567 5692 5626 6094 - - 574
Bulgara si rusa Scoli - - - - - - - - 1
Elevi - - - - - - - - 221
Ebraica Scoli - - 2 2 2 2 2 2 2
Elevi - - 450 486 309 531 557 615 653
Turca si engleza Scoli - - - - - - 1 1 1
Elevi - - - - - - 154 161 205
Numarul total de elevi Romana 44824 53458 56196 61462 66849 72487 76185 80215 87423
Rusa 53441 511333 41952
47519 39668
45360 37882
43508 35754
41848 40195 39056 37039
37834
Doua treimi dintre studentii institutiilor de invatamint superior
din republica isi fac studiile in limba romana, pe cind
altele 31% invata in limba rusa. In situatia creata, multi
dintre absolventii institutiilor de invatamint superior din Moldova
nu cunosc la nivelul cuvenit limba de stat, fapt care le limiteaza sansele de
incadrare in activitatea profesionala. Aceasta stare de lucruri
vine in contradictie cu prevederile Conceptiei dezvoltarii invatamintului
din Republica Moldova: „Vor fi create structurile si conditiile necesare
de insusire temeinica a limbii oficiale a statului, de reintegrare culturala
si multiculturala, pentru a oferi tuturor celor care invata posibilitati
egale de incadrare profesionala si socioculturala in viata republicii.
Se va acorda atentie sporita studiului limbii materne la toate nivelurile invatamintului
general.”
Varianta optima, promovata de Directia invatamint pentru minoritatile
nationale, „pornind de la functiile fiecarei limbi in societatea
noastra de astazi si din punctul de vedere al stiintelor pedagogice si psihologice,
este instruirea bazata pe limba materna, iar in baza limbii materne -;
studierea limbii de stat, a limbii ruse ca obiect de studiu si a unei limbi
straine”. De aceea solutionarea problemelor limbii materne si a limbii
de stat trebuie vazuta in ansamblu: la prima etapa, in scoala primara,
se promoveaza invatamintul in limba materna, dar cu studierea
limbii de stat in calitate de disciplina scolara, astfel incit
la etapa gimnaziala sa se poata trece la predarea unor obiecte in limba
romana, ceea ce ar permite continuarea studiilor liceale sau profesionale,
iar apoi si a celor superioare in limba de stat.
Pentru a pregati cadrele didactice pentru scolile minoritatilor nationale, au
fost create scoli pedagogice cu predarea in limbile etniilor care locuiesc
compact pe teritoriul Republicii Moldova: la Lipcani, Comrat, Taraclia si la
Chisinau isi fac studiile viitorii pedagogi ai gradinitilor si scolilor
primare ucrainene, gagauze, bulgare si ruse. La facultatile de filologie ale
universitatilor pedagogice din republica au fost create specialitati duble,
unde limba si literatura ucraineana (Universitatea Pedagogica „A. Russo”
din Balti), bulgara, gagauza si rusa (Universitatea Pedagogica „I. Creanga”
din Chisinau) se studiaza in paralel cu limba si literatura romana,
fapt ce ar trebui sa faciliteze, ulterior, predarea mai eficienta a limbii romane
in scoala alolingva, caci una dintre strategiile dezvoltarii invatamintului,
enuntate in cadrul Conceptiei dezvoltarii invatamintului din
Republica Moldova, este „crearea conditiilor necesare pentru studierea
aprofundata a limbii oficiale a statului de catre alolingvi la toate nivelurile
de invatamint, conform legislatiei privind functionarea limbilor”.
In acelasi document se acorda atentie unei alte probleme importante ce
tine de politica lingvistica din republica, si anume „asigurarea predarii
si studierii temeinice a limbilor straine la toate nivelurile de invatamint.”
Dar implementarea tuturor acestor directive este adesea ineficienta, caci ierarahia
in care limba materna este urmata de limba de studiu (rusa), apoi de limba
de stat (romana) nu lasa loc si pentru limbile straine. Conform Barometrului
opiniei publice realizat in anul 2002 , doar 1% din reprezentantii populatiei
minoritare a republicii (in afara de rusi si ucraineni) au afirmat cunoasterea
limbii franceze, in aceeasi situatie fiind si limba engleza. In
cadrul aceleiasi categorii a populatiei Republicii Moldova, 46% se considera
cunoscatori ai limbii moldovenesti, iar 10% - ai limbii romane, in
schimb 98% vorbesc limba rusa. Rusa este vorbita de 97% de ucraineni si 91%
de moldoveni/romani, pe cind franceza o cunosc doar 3% de rusi,
4% de ucraineni si 13% de moldoveni/romani, dar engleza o poseda cate
8% de ucraineni si de moldoveni/romani si 15% de rusi. Franceza este o
limba necunoscuta pentru 90%, iar engleza -; pentru 92% de intervievati.
Situatia nu e de loc imbucuratoare, cu atit mai mult ca Republica
Moldova isi anunta din ce in ce mai ferm aspiratia de a se integra
in structurile europene, dar asa cum stau lucrurile, acest stat se prezinta
mai degraba ca „o provincie in decolonizare a marelui despot geopolitic
din Rasarit si nicidecum un aspirant serios la procesul de integrare europeana”.
