Marea nenorocire a tarilor noastre este ca in momen¬tul cand,
de bine de rau, sunt suficient de independente fata de unguri sau polonezi pentru
a se dezvolta oarecum liber, apare o noua putere, o putere formidabila: turcii
otomani. Doua cuvinte despre acesti turci otomani. v1z24zn
Am spus ca si cumanii erau turci, si pecenegii au fost turci, dar in Anatolia,
care ar fi Turcia de astazi, apare de la sfarsitul veacului al XI-lea
si pana in veacul al XIII-lea o mare putere, cea a turcilor selgiucizi,
rude apropiate ale cumanilor de pe tarmul nordic al Marii Negre. Cand
acestia sunt inlaturati de valul mongol despre care am vorbit de mai multe
ori, statul infiintat de ei se prabuseste si, in locul lor, un alt
neam, tot de turci, care a preluat numele unuia din fondatorii lui, Osman (de
unde s-au numit osmanlii sau otomani), apare in Anatolia, pe teri¬toriul
fostului Imperiu Bizantin.
Cum ajung pentru prima oara turcii otomani in Europa? E de retinut acest
moment — dureros pentru noi, crestinii: primii turci care-au trecut Bosforul
au fost adusi de un imparat bizantin al carui nume suna frumos in
urechile noastre: Ioan Cantacuzino (134l-l355). Disputele interne din imperiu,
intre familii, intre factiuni religioase, erau atat de violente
incat imparatul Ioan Cantacuzino se bate cu propriul sau ginere,
Ioan Paleolog, iar, pentru aceasta lupta intre bizantini, imparatul
cheama in ajutor ostasi turci otomani de dincolo de Bosfor. Turcii, o
data ajunsi pe pamantul Europei, la nord de Bosfor, nu vor mai pleca.
Asa incepe incercuirea Constantinopolului incetul cu incetul,
de catre descendentii lui Orkan, sul¬tanul osmanliilor care trece
primul Bosforul.
Iata rezultatul certurilor dintre crestini. Acest subiect va reveni in
mai multe randuri; de pilda, Matei Corvin, rege al Ungariei de origine
romana, va fi mai preocupat de luptele cu vecinii din Europa decat
de a-si aduna fortele impotriva turcilor; iar Stefan cel Mare nu va primi
de la polonezi ajutorul cerut in lupta contra turcilor.
Daca bizantinii se bat intre ei si nu mai sunt in stare sa tina
piept turcilor, cei care incearca sa opreasca expansi¬unea otomana
in Balcani in acel moment (1300-l350) sunt sarbii. Sarbii,
dupa bulgari, formeaza al doilea mare stat care s-a constituit in Peninsula
Balcanica la sfarsitul vea¬cului al XII-lea, cu dinastia lui Stefan
Nemanja (fiul lui, Sfantul Sava, a devenit una dintre figurile cele mai
vene¬rate ale ortodoxiei). Ei ajung la un maximum de putere in veacul
al XIV-lea, sub conducerea lui Stefan Dusan, care domneste de la 1331 la 1355,
are ambitia de a cuceri Constantinopolul si chiar se intituleaza imparat.
Au avut si sarbii cel putin un domnitor care s-a intitulat imparat.
Din pacate pentru ei, poate si pentru crestinatate, dupa moartea lui Stefan
Dusan, in 1355, regatul sarbesc (care cucerise si Macedonia, Albania
si o parte din nordul Greciei, devenind un regat intins) se imparte
in mai multe principate, peste fiecare domnind un despot. Atacul tur¬cilor
gaseste deci regatul sarb slabit. La 20 iunie 1389 are loc la Kossovopolje
(Campul Mierlelor) una dintre mari¬le batalii ale istoriei europene.
Mai intai un sarb reuseste sa-l omoare pe sultanul Murad in
cortul lui, dar in cele din urma turcii ii inving pe sarbi,
si-l omoara pe regele lor, Lazar. De-atunci incepe cucerirea Serbiei de
catre turci.
Atat de impresionanta a fost aceasta batalie de la Kossovopolje incat
a dat nastere unei epopei, o serie de poezii populare sarbesti de o mare
frumusete, una dintre cele mai frumoase epopei pe care le-a creat Europa: Ciclul
de la Kossovo. Puterea sarba intra de-atunci in declin, iar o parte
din aceste despoiate sarbesti care-si impart vechea Serbie a lui
Dusan accepta sa devina vasale turcilor. Ce ciudat poate fi caracterul unui
popor! Sarbul e un ostas grozav, dar, o data ce a jurat ca va fi credincios
turcului, se bate alaturi de otomani. Un alt celebru ciclu de poezii populare
sarbesti e cel despre faptele de vitejie ale lui Marco Kraljevici.
Kraljevici inseamna fiu de crai. Marco Kraljevici este fiul unuia dintre
craii aceia care s-au batut la Kossovo, dar el a jurat pe urma credinta sultanului.
Si moare la Rovine, in lupta impotriva romanilor! Totusi,
este marele erou popular al sarbilor. Dovada ca favoarea popu¬lara
uneori n-are a face cu judecata posteritatii. Nu stii de ce un viteaz este iubit
in mod deosebit si de ce il adopta poezia populara. Faimoasa Chanson
de Roland, marea epopee franceza medievala, povesteste faptele de vitejie din
vremea lui Carol cel Mare. Nu stim cine era acel Ro¬land, unul dintre locotenentii
lui Carol cel Mare, dar marea poezie epica franceza din Evul Mediu nu s-a atasat
de personalitatea lui Carol cel Mare sau de a vreunui alt capi¬tan vestit.
S-a atasat in schimb de un necunoscut care a impresionat. La noi, s-a
intamplat la fel: cantecele batranesti din vremea lui
Mihai Viteazul nu-l slavesc pe Mihai, ci pe un anume Gruia lui Novac, care n-a
lasat urme in istorie, probabil fiul unuia dintre capitanii lui Mihai,
Novak, de origine sarba sau bulgara! Sa facem o comparatie — poate
usor fortata, dar nu lipsita de sens — cu ce se intampla astazi.
Lumea e entuziasmata, de pilda, de Michael Jackson sau de cutare actor, nu se
stie de ce. E o chestiune de simpatie. La fel se intampla si cu
epopeile popu¬lare. Marii eroi ai epopeilor populare nu sunt intotdeauna
cei pe care istoria ii va retine ca mari capitani, mari regi sau imparati.
Sunt oameni iubiti de popor. Asa a fost acest Marco Kraljevici.