t1y23yf
Problema in istoriografia romaneasca mai noua. Feudalitatea
inainte de descalecat. Domnia si Starile in veacul al XV-lea.
Politica sociala a lui Stefan cel Mare si a urmasilor sai directi.
Regimul de Stari sub influenta polona si ardeleana.
Regimul de Stari in veacul al XVH-lea. Domnia autoritara a lui Vasile Lupu.
Domnia si Starile in luptele dintre turci si poloni. Teorie si practica politica sub Dimitrie Cantemir si Nicolae Mavrocordat. Adunarile de Stari sub fanarioti.
Urmand aceeasi metoda, ne ramane sa examinam acum in aceeasi ordine mentiunile relor, cari ne indreptatesc sa credem in existenta regimului de Stari moldovenesc, ieosebire insa de principatul vecin, e locul sa constatam ca aci el se afirma de la at, in forme si manifestari de o natura neindoielnica. Cum am accentuat inca de la jtul acestui studiu, situatia politica din Moldova, in secolul ce urmeaza lecatului, e deosebita de acea din Tara Romaneasca. Aci, dinastia Basarabilor si-a stapanirea seniorilor locali, pe cari ii reduce la ascultare sau ii alunga peste hotar; ldova, tara descalecata din Maramures la jumatatea veacului al XlV-lea, peste vechi tiuni bastinase, sau ramasite al expansiunii anterioare a rutenilor, cumanilor, alanilor rilor — domnia e constransa de la intemeiere sa colaboreze cu feudatarii ei, dupa i consacrata a dreptului feudal apusean, pe care il aduce cu ea din tinuturile de ne ale Ungariei, carmuite de regii casei de Anjou. E o caracteristica ce a izbit triva pe autorii vechilor cronici ca si pe istoricii mai noi. „Si intr-aceastaincepatura, lespre imprejurarile din timpul lui Dragos Voda cel mai vechiu letopiset romanesc Idovei, au fost domnia ca o capitanie"1; domnul era doar un senior in fruntea altora, ui din cei mai temeinici cercetatori ai Evului Mediu in tarile noastre, Ion Bogdan, na, in cursul sau, ca „boierii sunt mult mai puternici in Moldova decat in :nia"2.

1. PROBLEMA IN ISTORIOGRAFIA ROMANEASCA MAI NOUA (
Doua studii recente au scos in evidenta rosturile politice ale nobilimii moldovene, in perioada a existentei statului. C. Racovita, iptr-o documentata expunere despre mturile suzeranitatii polone asupra Moldovei", in care analizeaza caracterul feudal itiilor dintre Coroana polona si voievodatul roman de la granita ei de miazazi, ita ca „in Moldova exista o oranduire constitutionala, daca putem s-o numim asa, si ; nici un act de oarecare insemnatate nu putea fi dat de Domnul tarii fara a purta si meniul boierilor din divan (sau, mai propriu, consiliu suprem). Chiar actele de aonare sau inianre ae mosu treouiau sa ne insouie ae pecetne ooienior. «_;u aiai mai mult actele de valoare internationala trebuiau sa poarte aprobarea boierilor; ba chiar, pentru ca actele erau de o deosebita insemnatate, boierii dadeau un act independent". Regele Poloniei, de alta parte, ca suzeran, „nu urmarea atat dobandirea suzeranitatii asupra persoanei domnului, cat asupra intregii tari, care-1 interesa in special si acest lucru se facea mai cu seama prin adeverirea vasalitatii de catre boieri a..J"1.
intr-adevar, actele de omagiu formal, incheiate de voievozii moldoveni fata de regii poloni, incepand de la 1387, sunt intarite de un act deosebit al boierilor, care uneori e transcris in corpul aceluiasi document in versiunea slavona, dar in alte cazuri ni se pastreaza separat, asa cum desigur a fost dat in toate imprejurarile respective.
Aceste „prerogative ale marilor boieri moldoveni inainte de Stefan cel Mare" au fost de asemenea cercetate de Dl. Dinu C. Arion, care a relevat intre altele, faptul ca nu totdeauna boierii insemnati cu „credinta" lor in actele interne, figureaza si in acele de caracter extern si ca, „in actul lor catre rege se impuneau aceia, a caror situatiune de mari stapani de „pamanturi supuse", era ca atare, precumpanitoare in scopul garantiei de dat actului domnului lor". El socoteste prin urmare, ca „pe baza situatiunii lor de mari concesionari feudali ai domnului si astfel boieri locali prin forta lucrurilor si deseori desemnati ca atari, cei mai insemnati dintre dansii si de asemenea, dintre dansii, acei pe cari alegerea voievodului ii chema in capul unei dregatorii, participau — m-as incumeta sa spun sub presedintia lui — la carmuirea tarii"2.
Este interesant de observat cu acest prilej, ca ambii autori cari au aratat o deosebita intelegere acestei probleme, sunt dintre acei cari nu impartasesc „prejudecata impotriva feudalismului", comuna altor istorici romani3, ci au cautat dimpotriva sa lamureasca vechile noastre institutii,in lumina asezamintelor structurii feudale, asa cum a cunoscut-o, in diferite faze si cu grade diverse de intensitate, intreaga Europa medievala. Dar pornind pe un drum atat de sanatos, si cu rezultatele atat de apreciabile la cari ajung in studiile lor, ei n-au putut totusi sa formuleze ca o situatie de drept, pozitia aceasta a „tarii" in fata „domniei", si sa caracterizeze deplin solidaritatea paturii nobiliare, nu numai ca clasa sociala, dar si ca factor politic, ceea ce constituie temeiul regimului de Stari. C. Racovita a observat ca „doua fraze din actele din 1387 si 1393 ne-ar putea face sa credem ca in prealabil domnitorul convocase pe toti pamantenii, adica boierii de mosie, le luase aprobarea si ceruse ca ei sa depuna in mainile boierilor de divan imputernicirea de a garanta omagiul. in 1387 boierii lui Petru scriu: „nostro nomine et aliorum omnium terrigenarum terre Valachie, qui in nos ad ipsum faciendum autoritatem omnimodam transtulerunt. Iar in actul din 1393 st spune: (text slavon) „dupa bunul si inteleptul sfat al slugilor noastre si al boierilor nostri credinciosi". in realitate, probabil se socotea ca de la sine inteles ca boierii din consiliu au imputernicirea tuturor boierilor tarii pentru orisice fel de acte; insa pentru ca regele Poloniei putea sa nu cunoasca aceasta oranduiala, lucrul acesta se specifica in acte, ca sa se cunoasca cum ca boierii, garantand, o fac in numele ii din consiliu garantau prin puterea lor de drept, dinainte remisa, chiar prin faptul larii lor in divan"1.
Nici Dl. Dinu Arion nu crede in mai mult decat in imprejurari de fapt, variabile de i la caz. „Aceasta stare de fapt, se intreaba D-sa, a putut oare ajunge a fi normalizata re de drept? Luat-a nastere, mai ales sub influenta Poloniei suzerane, ce isi stabileste rirea, la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun, luat-a nastere o institutiune iizata, o adunare astfel a marilor boieri, ce-si atribuiau in mod constant anumite legii, in anumite prilejuri, in conducerea tarii? Nu cred, in starea actuala a stirilor, in ;nta unei asemenea institutiuni, a unui seim, cum s-a scris de curand, cum vorbeste din 25 iunie 1441 — seim asemanator celui in fiinta in Polonia epocii. Asemenea utiuni se nasc si se stabilesc cu vremea. Noi trebuie sa avem totdeauna in vedere ii cel scurt, ce se petrece de la moartea lui Alexandru cel Bun (1432) la advenirea lui n cel Mare (1457). intr-un sfert de veac se pot incerca imitari, sau adopta numiri e, nu se infiripeaza institutiuni. Iar a ne gandi la existenta de seime inainte de 1432, m nici un motiv la aceasta"2.
Sunt aci doua observatii de facut, prin cari de altfel se lamureste si metoda cercetarii re. Cea dintai este rezultatul unei vechi experiente, si priveste raportul in care se afla al si interpretarea3. Unei afirmatii categorice a unui document contimporan, atunci n-ai alt text de opus, sau serioase motive de a-i pune sinceritatea la indoiala, nu e lata indicat de a-i substitui o interpretare proprie, intemeiata doar pe credinta sau pe aentul ca faptul amintit nu se incadreaza in conceptia pe care istoricul modern o are B imprejurarile sau institutiile pe care le cerceteaza. Mentiunea unei adunari a mii „pamantene" e poate mai putin precisa in actul moldovenesc din 1387, decat in in Tara Romaneasca din 1413, pe care l-am citat la locul sau4.0 procura poate fi i prin culegere de iscalituri si peceti, dar insusi faptul ca e necesara presupune nta unei colectivitati organizate, al carei spirit corporativ se manifesta cu acest prilej, seim ramane un seim, deci o adunare. Faptul ca documentul care il pomeneste insira ita a douazeci de boieri (fara a socoti pe copiii lor), cifra de altfel obisnuita si adesea ita in diplomatica moldoveneasca a epocii dintre Alexandru cel Bun si Stefan cel nu e de natura a contrazice denumirea adoptata. Se poate tot atat de bine sa avem a u o adunare de delegati, imputerniciti de „toti boierii moldoveni, mari si mici", a nentiune urmeaza5. Nu se poate trece nici peste prezenta a 54 de sfetnici (fara cinci i care incheie actul din septembrie 1455, prin care Petru Voda Aron, dupa ce arata sfatuit „cu boierii din sfatul moldovenesc si cu mitropolitul nostru, Domnul Teoctist, ati boierii mari si mici", trimite pe logofatul Mihul la turci, pentru a plati cei 2 000 de galbeni unguresti, ce i se cer ca tribut de rascumparare1. Iar actul solemn de danie al Targului Siretului si al Volhovatului catre cneaghina Ringala, din 13 decembrie 1421, e dat impreuna de voievodul Alexandru cel Bun, si de 51 de boieri „toti mari si mici", al caror numar subliniaza insemnatatea documentului si garantia ce i se acorda2. Chiar fara a aminti inca de adunarile in care se alegeau Domnii Moldovei, cari par a fi mult mai numeroase, sunt si aci exemple indestulatoare de diete mai restranse, in a caror alcatuire si convocare se simte desigur influenta directa a adunarilor asemanatoare din Polonia. Dar faptul insusi ca se poate aduce marturia unui document din vremea lui Alexandru cel Bun, arata ca perspectiva istorica e mai larga si mai departata in timp, decat sfertul de veac ce desparte 1432 de 1457. Problema nu poate fi deplin inteleasa, decat daca ne intoarcem la inceputurile principatului si privim imprejurarile, nu numai cu cronicarul, de la descalecare — dar chiar dincolo de ea, de la acele formatiuni nedeslusite cari o precedeaza si alcatuiesc atatea pietre din temeliile ei.
2. FEUDALITATEA INAINTE DE DESCALECAT
Se poate spune acum aproape cu certitudine ca descalecatorii porniti din Maramures, in legatura cu luptele de granita dintre unguri si tatari, au aflat la rasaritul Carpatilor cel putin atatea seniorii si stapaniri anterioare lor, cate vor fi fost voivodatele si cnezatele, ce le aflam in fiinta inca din veacul al XlII-lea, pe teritoriul Tarii Romanesti. Trecem peste mentiunile din secolul al Xl-lea si al Xll-lea, din cari se poate deduce cel mult existenta unei populatii romanesti, in tinuturile de mai tarziu ale Moldovei3; raman insa sigure acele cari inseamna pe un „duce" sau voievod Olaha la 1247, in tabara hanului tataresc4; o lupta la 1277 intre valahi si ruteni, care nu se poate localiza decat la marginele Moldovei; prezenta in 1307, a unui voievod valah, in dependenta voievodului Transilvaniei, dar vecin cu Haliciul; sosirea unui contingent tot de valahi, laolalta cu ruteni si lituanieni, in expeditia din 1325 a regelui Poloniei impotriva comitelui de Brandenburg. Sunt de adaugat la toate aceste date, pe cari am avut prilejul sa le discut mai amanuntit5, si acele amintite de curand de Dl. P. P. Panaitescu: „Aflam ca, la 1332, pamanturile episcopiei de Milcov, episcopie catolica a ordinului minoritilor, cum spune un raport trimis Papei, fusesera incalcate de catre «boierii (a potentibus illarum partituri)» din acele parti. Erau deci boieri cu mosii in Moldova de Jos, inainte de coborarea domniei in acele parti a...i La 1334—35, este pomenit, la Lemberg, Alexe Moldaovic^, adica fiul «moldoveanului», ceea ce nu inseamna din tara Moldovei, care nu exista pe atunci, ci din Targul Moldovei, fa. La 1352, regele Ludovic al Ungariei cerceteaza pe ruda sa, Cazimir al Poloniei si :e prin Bucovina, in care sunt mentionate cateva rauri precum si Targul Siretuluf'1. in :, cronica lui Dlugosz relateaza, cu preciziuni de date si amanunte ce par necontestabile, editia nenorocita a polonilor in nordul Moldovei, la 1359, data retinuta oficial pentru calecatul tarii, dar in legatura cu lupta dintre doi voievozi, Petru si Stefan, ce ii sunt 1 urmare anteriori. „Era deci si un alt voievodat, si desigur alteie pe care nu le stim"2, aceasta observatie se leaga si comentariul — ca totdeauna erudit —, pe care editorul ;i mai bogate serii de vechi documente moldovenesti, Dl. Minai Costachescu,il face cu ejul pomenirii, intr-un hrisov de la 1419, a „Campului lui Dragos", care se intindea te hotarul judetelor Neamt si Bacau „la nord si sud de paraul Nichid si intre Tazlau si trita": „Nu e mai vechiu Campul lui Dragos decat satele de pe el, din care unele sunt iguranta din veacul al XlV-lea? Nu e oare vorba de Dragos descalecatorul? Nu e vorba ; de vreun vechiu cnezat al vreunui Dragos, gasit aici de descalecatori? Sunt intrebari i raspuns. Oricum, la 1419, «Campul lui Dragos» suna ca ceva vechiu tare"3.
Parte din orasele moldovenesti sunt sigur mai vechi: o pecete a Baiei, cu inscriptie ia, are data 1300 — intocmai ca si piatra de mormant a „comitelui Laurentiu" din apulungul Munteniei. Sasi veniti din Ardeal, de buna seama si unguri sau secui, se vor ;ezat inca de la inceputul veacului la poalele rasaritene ale muntilor. S-a presupus chiar :urand, cu argumente temeinice, existenta unui „coridor" unguresc spre Dunare, in ile de Jos ale Moldovei4.
La toate aceste mentiuni, cari duc spre izvoare apusene, trebuiesc adause acele ce ntesc legaturile cu Rasaritul. Ramane enigmatic demnitarul imperiului tataresc, Ymor is Molday, al carui nume apare intr-un raport franciscan dela 1286. Dar e stiut ca anirea imparatiei Kipciakului — sau macar hegemonia ei, se intindea pana la gurile larii, unde o intalnesc genovezii la 13435, iar in a doua jumatate a veacului al XIH-lea i jurul anului 1300, in partea de Rasarit a Moldovei de astazi si cu deosebire in valea :ului, se gaseau alanii sau iasii, al caror nume a ramas viitoarei cetati de scaun a cipatului. in Ungaria, iazigii, de acelasi neam iranic cu ei, apar amestecati cu cumanii, a caror suprematie vor fi stat cei din Moldova, inainte de a-i supune cucerirea mongola rilejul marii navaliri in Rusia, Polonia si Ungaria, intre 1237 si 1242. Si de la cumani, de altfel, sunt urme neindoielnice in toponimia tarii1, dupa cum sate de tatari suni inca pomenite in documentele moldovenesti, in veacul al XV-lea2.
Nu se poate de asemenea nesocoti nici mentiunea, atata vreme neobservata, a cronicii lui Dlugosz, despre o actiune razboinica a valahilor, de obarsie latina, impotriva rutenilor, a caror stapanire ar fi inlaturat-o din parti ale Moldovei prin presiunea lor numerica, si la urma prin violenta3. Aceasta traditie, care repeta acea mai veche cu trei secole, din cronica lui Nestor, confirma existenta unor cnezate slave, desigur ca ramasite ale trecerii popoarelor de aceasta origine prin aceste regiuni, ce au fost inlaturate la un moment dat de romani, printr-o actiune de recucerire, care aminteste acea a Peloponesului sau a unor tinuturi ale Greciei asupra altor slavi, in epoca bizantina4.
in sfarsit, daca pasajele cunoscute ale „Descrierii Moldovei" de Cantemir, in privinta unor vechi „republici" in Vrincea, la Tigheciu sau la Campulungul din Bucovina, pot fi interpretate ca marturii ale unor autonomii locale in cadrul principatului, care le-a cuprins ca atari in hotarele sale, dovezi despre un asemenea regim de autonomie comunala rasar in veacul al XV-lea la Cetatea Alba, portul de la limanul Nistrului; se stie ca s-au aflat bani de arama cu capul de bour, dar cu numele orasului asa cum il redau izvoarele grecesti: Asprkastru, iar instructiuni genoveze din 1458 si 1472 arata ca s-a tratat cu un dominus et communitas Mocastri, desi sub domnia lui Stefan cel Mare, nu e nici o indoiala asupra stapanirii acestui voievod in (.etatea unde isi numea parcalabii5. E deci foarte probabil ca si acest vechiu centru comercial, unde negustorii genovezi sunt cunoscuti de la 1290, a pastrat sub domnia Moldovei, in care e cuprins in veacul al XV-lea sub Alexandru cel Bun, dar poate si mai de vreme6, privilegii de a bate moneta si de a intretine legaturi de negot, asemanatoare cu acele ce deosebeau marile Comune medievale din Apusul Europei.
Imaginea ce rezulta din toate aceste informatii, de obarsie atat de deosebita, ne arata ca descalecatul s-a suprapus unui complex de organizari politice mai vechi, unele bastinase, altele rezultate din aluviunile navalirilor si stapanirilor straine, cari s-au succedat intre Carpati si Marea Neagra in decursul veacurilor, sau ale patrunderii comerciale, pe caile negotului international, ce strabat aceste regiuni. „Este clar, scrie in aceasta privinta Dl. P. P. Panaitescu, ca Moldova, inainte de intemeiere, era o regiune bine populata, avea o organizatie politica cu orase, ceea ce arata o viata economica de schimb,o armata, ceea ce inseamna si sefi militari. Organizatia anterioara intemeierii, presupune o reglementare a proprietatii si clase sociale la fel ca la celelalte ramuri de romani, in Ardeal si Tara laneasca"'. A.m mai avut prilejul de a examina contrastul pe care il ofera alaturarea tor realitati cu traditia istorica a descalecatului in tara pustie, asa cum a fost formulata tarziu, infatisandu-1 pe Dragos Voda pornind la vanat dupa miticul bour, pe cai nblate in desisul codrilor, asemanator altor „descalecatori" ale popoarelor din stepele ritene, cu a caror legenda se potriveste aceasta descriere2. A fost desigur o tendinta a iografiei, asa cum a fost scrisa la un moment dat, din indemnul si porunca Domnului curtea sa, de a nesocoti acest trecut indepartat, si de a purcede numai din clipa alecatului, ca de la un nou Domesday BooksA organizarii de stat moldovenesti3. Dar iul insusi ce s-a urmarit arata ca toate aceste formatiuni anterioare, integrate in a doua itate a veacului al XlV-lea in intinderea progresiva a voievodatului „din munti pana are", isi lasasera urmele in structura politica a Moldovei, prin existenta atator drepturi ivilegii cari ingradeau puterile domniei, in virtutea reciprocitatii de obligatiuni, ;nta sistemului feudal.
Dar si domnia, coborata din Maramures, a pastrat, in prima ei faza, aspectul de itanie" printre alte cete, in grupul familiilor senioriale cari trecusera muntii, jmentele unguresti contimporane opun neamul „credincios" al lui Dragos si endentii acestuia, actiunii rasculatului Bogdan, care i-a inlaturat din „terra nostra luana" in schimbul careia capata mosia Cuhnea din Maramures, a rebelului care s-a it dincolo de munti4. Se vede o lupta intre doua familii de feudatari, dintre care una ;les sa pastreze legaturile de vasalitate cu Coroana ungara, iar cealalta-le-a rupt, poate Lai in urma rivalitatii cu oamenii ramasi credinciosi regelui, si bucurandu-se de tirea sa. in viata feudala a Maramuresului, unii s-au incadrat in ordinea introdusa de itatea maghiara, luand loc in sfatul seniorilor ei, in care neamul Dragffy a detinut nnate demnitati — ceilalti, aparand vechi privilegii de feudalitate bastinasa ale latiei romanesti, au cautat in cele din urma pastrarea acestor „libertati" in sens eval, asezandu-se dincolo de lantul Carpatilor5. Nu a fost deci la inceput nici un ent de ierarhie, care sa impuna superioritatea dinastica a unui neam asupra altora: iia s-a desfacut din procesul de rivalitate intre seniori invrajbiti, din care unul mai nic, s-a facut „capitan" de expeditie si substituindu-se vasalului regelui Ungariei, a ieiat tara Moldovei, cu ajutorul vasalilor si „vitejilor" sai proprii. Faptul ca vechile mente moldovenesti arata mai multi sfetnici ai domnului purtand aceste titluri — a desigur trebuie sa le dam intelesul lor medieval unguresc de „cavaleri" si „servitori jelui": „Dzula capitaneus in 1387 a...i, Ionas Viteazul, Dragoi Viteazul, Costea izul, Dragos Viteazul, Grozea Viteazul si Bratul Viteazul"6 — este indeajuns de caracteristic, in 1 ara Komaneasca, nu am imamii aecai un contimporan ai iur, taie poai -i acest titlu: viteazul Neagu sau Neagoe, de la 13691. E un criteriu mai sigur pentru a stabili aportul maramuresean in alcatuirea nobilimii moldovenesti, decat onomastica, ce indica prea putine nume cu aspect specific al acestui loc de obarsie, dar „in plus a...i o influenta rusa apuseana, ce lipseste in Tara Romaneasca (nume de boieri moldoveni in veacul XV: Dajbog, Drag, Bratei, Iurg, Dolh, Stravici, Ulea, Clanau, Domancus, Moghila)"2.
Faptul acestei influente, la care se adauga aceea din limba si formularul insusi al vechii cancelarii moldovenesti, in care inlocuieste patrunderea bulgara, ce se constata in acea a Tarii Romanesti, deschide inca o problema: acea a lamuririi ei istorice si a elementelor cari au transmis-o. Dl. Boldur, in studiul sau mai vechiu, si in unele observatii mai recente ale D-sale in legatura cu „intemeierea Moldovei"3, le atribuie misteriosiloi bolohoveni si brodnici, pe cari ii socoteste romani, asezati mult mai spre Nord si Nord-Est de regiunea locuita in med obisnuit de poporul nostru, adica dincolo de Nistru, pe cursul superior al Bugului, si al Stryiului. Acestia, in urma navalirilor tataresti, cari au zdruncinat principatul de Halici de care depindeau, s-ar fi indreptat spre Miazazi si ar fi dat Moldovei, unde s-au asezat „un caracter pronuntat nordic si nici decum vestic, purtand pecetea influentei politice si culturale ruso-galitiene"4. Problema acestor elemente de populatie din partile de rasarit ale Galitiei, in plina regiune etnografica ucraineana, a mai fost discutata si va mai face inca obiectul altor polemici si cercetari. Asemanari intre numele „bolohovenilor" si al valahilor nu se pot tagadui, ca si unele potriviri toponimice intre regiunea locuita de ei si Moldova. Dar aceste dublete toponimice se lamuresc tot atat de bine prin fenomenul general al expansiunii slave, care si-a lasat urmele in toata aceasta regiune geografica, dupa cum si influentele de cancelarie, si numele rusesti ale boierilor moldoveni, pot fi rezultatul atingerii de hotar a Moldovei cu principatul mai vechiu al Haliciului, in conditii asemanatoare acelora ce explica, la Miazazi, contactul Tarii Romanesti cu Bulgaria5. Pot fi si supravietuiri ale unor organizatii politice locale, din partea de Nord — Tara de Sus — a Moldovei, unde aceasta influenta, sprijinita pe fenomene constante de intrepatrundere demografica intre romani si ruteni, va fi fost mai sensibila si mai durabila. Ea corespunde si versiunii pastrate de aceeasi traditie a descalecatului moldovenesc, care pretinde ca in pustiul in care s-au asezat intemeietorii, „de sarg s-au latit romanii in gios si rusii in sus", acestia din urma fiind colonizati din „tara lesasca",prin mijlocirea legendarului „Etco prisacariul"6. Retinem deocamdata din aceste controverse, pentru chestiunea ce ne intereseaza aci, ca domnia intemeiata in Moldova, in conditiile amintite, s-a gasit de la inceput ingradita si zagazuita, atat de reprezentantii unor numeroase puteri locale, cari au acceptat sa-i fie vasali, cat si de elementele feudale foarte larg de oameni si de institutii, trebuiesc privite asezamintele ordinei de stat moldovenesti, in perioada in care izvoarele ni le fac mai deplin si mai bine cunoscute.
3. DOMNIA SI STARILE IN VEACUL AL XV-LEA
Dupa cum s-a mai relevat, primul document intern care face cunoscuta „credinta tuturor boierilor moldoveni", dintre cari 14 sunt anume amintiti, este dania lui Roman Voievod din 30 martie 1392, a trei sate de pe Siret lui Ionas Viteazul1. Data relativ tarzie, se justifica prin faptul ca actele anterioare interne ce ne sunt cunoscute, sunt numai doua, din cari unul, acel al lui Iurg Koriatovici din 1374, nu e considerat autentic de cei mai multi istorici; totusi, desi nu insira martorii, el mentioneaza si „credinta boierilor moldoveni"2. Cel de al doilea, dat de Petru Voda la tfarlau, la 1 mai 1384, poarta si el iscalitura a trei boieri de sfat, Porucino, Barla si Jule; dar e o danie in limba latina, catre biserica catolica din Targul Siretului, intemeiata de Doamna Margarita (sau Musata), mama voievodului3. Daca pentru cel mai vechiu din aceste acte — in cazul in care nu l-am inlatura ca fals — s-ar putea invoca o variatiune in formularul cancelariei, ce nu ar fi fost inca statornicit la acea data, pentru cel de al doilea este vorba de un caz special, care :omporta desigur si reguli diplomatice deosebite. Cu atat mai putin se pot deci trage :oncluzii, in ce priveste lipsa din ele a insirarii obisnuite a boierilor, ca intarire a unei lotarari domnesti4.
Ca faptul trebuie inteles astfel, o dovedeste nu numai mentiunea, dar actul deosebit J mandatarilor boierimii moldovene, care confirma la 26 septembrie 1387 omagiul de fasalitate al voievodului Petru catre regele Vladislav Iagello. Am amintit mai sus mputernicirea pe care au capatat-o „din partea tuturor pamantenilor tarii Moldovei", si titelesul acestui termen, care este echivalentul acelui de regnicolae, folosit de documentele nguresti. Cativa ani mai tarziu, la 1395, angajamentul e luat de pan Bratul, pan Stanislav, an Minai si pan Sendrea, ca Stefan Voda, urmasul lui Petru, va merge sa se supuie regelui cu boierii si cu panii"5. Si intr-adevar, actul de omagiu de la 6 ianuarie din acelasi au, sa cum se afla transcris, cuprade formularul a doua documente: acel al voievodului, si cel al „panilor si boierilor tarii Moldovei" — nu numai cei zece numiti in frunte, dar si alti pani, boieri pamanteni" — cari jura si ei credinta regelui Poloniei, ba chiar se leaga \ impiedice pe Domnul lor sa puna ceva la cale impotriva regelui6. E deci o legatura de isalitate directa de la suzeranul suprem la vasalii vasalului principal (arrierevassaux), in inul aceleia pe care regii normanzi au introdus-o in ierarhia feudala a Angliei, dupa icerire7. La 25 martie 1400, Ivascu, fiul iui Petru Voievod, jurand credinta in eventualitatea ca ar ajunge „domnitor si voievod in ocina mea, tara Moldovei", cu sprijinul regelui Vladislav si al marelui cneaz Vitolt al Lituaniei, incheie de asemenea legatura „cu toti boierii mei moldoveni si cu toata tara Moldovei"1. Un caz interesant il prezinta omagiul din 1402 al lui Alexandru cel Bun; el se afla intarit de fagaduinta lui „pan Costea Valahul", conceputa in aceiasi termeni ca actul boierilor de la 1395, deci prevazand si angajamentul de a impiedica orice actiune potrivnica a voievodului vasal impotriva regelui suzeran2. E de crezut ca garantia lui Costea, fruntas printre fruntasii tarii, este si ea expresiunea unui mandat ce ii confera, in aceasta imprejurare, o calitate asemanatoare acelei a palatinului in regatul Ungariei3. La 1404, intr-adevar, Alexandru depune omagiul impreuna „cu slujitorii nostri, pani valahi, pamanteni moldoveni" ale caror 15 peceti atarna alaturi de cea domneasca, in josul hrisovului care obliga pe „toti boierii moldoveni"4. De asemenea pactul din 25 mai 1411, care nu este atat o innoire de credinta — inutila dupa dreptul feudal, intre persoanele acelorasi contractanti — cat o alianta impotriva unei eventuale agresiuni a regelui unguresc, cuprinde de asemenea formula: „impreuna cu panii nostri"5.
Nu avem de analizat aci continutul politic al acestor documente, si cauzele cari orienteaza principatul Moldovei catre Polonia, dupa unirea acestei tari cu Lituania la 1386, prin casatoria lui Vladislav Iagello cu Iadviga, si revenirea „Rusiei Rosii", adica a Galitiei orientale, sub stapanirea polona. Ne putem referi in aceasta privinta la cercetarile D-lui P. P. Panaitescu6 si la studiul lui C. Racovita7, care a examinat chestiunea in amanuntime si din toate punctele de vedere, pentru perioada ce se intinde de la 1387 — primul act de omagiu al lui Petru Voievod — la 1432, la sfarsitul domniei lui Alexandru cel Bun. Complicatiile externe ale acestei jumatati de veac, si jocul diplomatic al voievozilor moldoveni, intre Ungaria si Polonia, sau, la un moment dat, intre Polonia si Lituania, ne intereseaza aci mai putin, decat rolul politic al nobilimii moldovene care apare in aceasta succesiune de acte domnesti ca un corp organizat si solidar, a carui continuitate prezinta o mai mare garantie, decat acea a unei domnii, destul de nestabile in primii cincizeci de ani ai existentei ei, si care de-abia din timpul lungii stapaniri a lui Alexandru cel Bun, se gaseste „asezata" pe temelii mai sigure. E de altfel caracteristica si formula ce revine chiar in acest timp in documentele interne. „Iar dupa viata noastra, cine va fi Domn in tara noastra a Moldovei, din copiii nostri, sau pe cine Dumnezeu va alege sa fie, acela sa nu-i strice fara vina lui a...i"8. Eventualitatea trecerii domniei in alt neam, care in Tara Romaneasca se exprima tarziu, cu un accent de indoiala in vremuri tulburi, este infatisata aci ca o regula de care se tine seama, in plina perioada de liniste si inflorire. Peste cateva decenii va reveni mai des acea care restrange ipoteza la „ori pe cine Dumnezeu va alege
..J din rratii nostn sau din semintia noastra"1, nuanta de legitimitate care coincide insa cu ;rspectiva unei noui dezbinari launtrice, sub fiii lui Alexandru cel Bun. Desi cronicele j mentioneaza, in scurtele lor insemnari pentru aceasta vreme a inceputurilor, demnitatea alegerii la inscaunarea domnului, — iarasi o trasatura specifica regimului de ari, — aceste aluzii, ca si rostul de corp organizat in viata statului, al boierimii, ne lasa i presupunem ca ea a avut loc si atunci, mai ales la schimbarile cari inlocuiesc o linie >mneasca prin alta.
Despre alcatuirea sfatului domnesc mai restrans — rada in textul slavon —, sau a vanului cum e numit de obicei, desi acest termen oriental nu e potrivit pentru regimul udai al veacurilor al XFV-lea si al XV-lea, iarasi nu avem a ne ocupa prea mult, ea fiind rcetata si cunoscuta. S-a observat ca in Moldova ca si in Tara Romaneasca, locurile de inte ale sfetnicilor, a caror credinta e invocata in mod obisnuit, nu sunt atunci ale acelora vestiti cu o slujba sau dregatorie; dimpotriva, ei incheie sirul, care incepe cu alti „pani", ;aror insemnatate nu se masoara dupa functia ce se detine vremelnic, ci dupa mosiile pe ri le poseda „uric cu tot venitul". inca de atunci apar in Moldova seniori de intinse menii, ca Mihul Logofatul, ale carui posesiuni, cu fratii sai Duma si Toader, se intind ste 50 de sate si selisti, sau ruda lor, popa, pe urma protopopul Iuga, alt potentat teritorial acestei epoci2. Aceasta situatie in sfat, dupa numarul si intinderea „pamanturilor puse" care apare si in documentele externe, este deosebit de limpede in perioada de dupa iga domnie de consolidare a lui Alexandru cel Bun, sub fiii sai adesea invrajbiti, Ilie si ifan.
Nu e locul de a intra nici in amanuntele acestor certuri pentru domnie, cari ajung la mpromisul unei duble stapaniri, chiar cu o delimitare teritoriala, pentru a ispravi ntr-un sir de sangeroase tragedii. Ne ajunge sa constatam ca intotdeauna, in asemenea airi, in paguba puterii domnesti slabite de luptele concurentilor, creste acea a celorlalti ton ai vietii de stat, mai ales cand alcatuiesc corpuri constituite, capabile de a-si nifesta vointa si de a inclina cumpana politica intr-un sens sau altul.
Specialistii au deosebit acest caracter al domniei duble a lui Ilie si Stefan. „Orice iune a lor se sprijina pe boieri, nimic nu puteau face, fara consimtimantul lor, de aceea narui marturiilor in acte ajunge la cifra 30, sau chiar si 31, iar in omagiul catre regele on creste la 35. Aceeasi cauza de atotputernicie boiereasca explica si faptul ca din ilul de 109 acte, date de Ilias si Stefan in cursul domniilor lor, 95 sunt destinate erilor. Si acelasi motiv lamureste si faptul ca de indata ce Stefan ajunge sa domneasca te toata tara, dupa orbirea fratelui sau, in primul act original cunoscut de la el apar 32 boieri martori, pentru ca numarul lor sa ajunga nu dupa multa vreme, ci numai dupa luni, la 42"3. Ajunge sa amintim numarul marturiilor din Tara Romaneasca, ce nu •aseste cifra de 16, dar de obicei se mentine intre 8 si 124. imprejurarile tulburi se lungesc prin desele schimbari de domnie, pana la 1457.
In aceste conditii, adeziunea boierilor moldoveni la omagiul catre regele Poloniei are mai mult ca oricand intelesul unei garantii de permanenta: 31 din ei iscalesc si 11 pecetluiesc actul din 4 iunie 1433 al lui Ilie1. Si aci se face mentiune de „toti boierii moldoveni". Catre sfarsitul anului insa, regele Vladislav promite sprijinul sau lui Stefan, si marii sfetnici ai Coroanei intaresc legatura in numele lor2. La 13 ianuarie 1434, boierii moldoveni — in cea mai mare parte aceiasi! — intaresc omagiul lui Stefan ca Domn al Moldovei3. Mai tarziu intervine intelegerea, care imparte intre frati Tara de Sus si Tara de Jos, poate urmand limita unor diviziuni mai vechi, dinainte de descalecat.
in afara de numarul marturiilor, alte trasaturi deosebesc rosturile politice ale nobilimii, in perioada domniei comune. intr-un interval de cativa ani, accentul cade tot mai mult pe „pamanturile supuse" ce le detine ca feude si pe cari i se intemeiaza puterea. Daca la 1433, in actul de omagiu apareau numai doi sfetnici cu mentiunea: „de la Dorohoi" sau „de la Fratauti", ceilalti fiind amintiti doar cu numele4, la 1436 cei mai multi isi adauga si domeniul: „pan Valcea de la Lipnic si pan Isaia de la Baia, pan Petru vornic de la Hudinet, pan Ucleatea de la Zubrouti, a...i pan Stanciul de la Buhaesti, pan Stan Barlici de la Voronet a...i"5. E insa izbitoare asemanarea ce o prezinta aceste titulaturi cu acele cari desemneaza pe sfetnicii Coroanei polone, in actul prin care confirma fagaduiala regelui, data lui Stefan in decembrie 1433: dupa cinci prelati, in frunte cu arhiepiscopul de Gnezno si Zbigniev al Cracoviei, urmeaza intr-adevar: „Micolai din Mihalov, pan si staroste de Cracovia, voievozii Sudivoi din Ostrorog de Poznania, Spy tek din Tarnova de Sandomir, Andrei din Domabor de Kalisz, Martin din Kalinov de Sieradz, Stibor de Lanczycz, Ian din Lihin de Brest, Iarant din Brucova de Vloclav, Ian Muzik din Dubrova de Lwow"6. Obiceiul de a arata si domeniul dupa nume, de moda feudala apuseana, a patruns deci in Moldova prin Polonia.
Dar nu la aceasta particularitate se marginesc influentele si asemanarile din tara vecina, unde tocmai atunci regimul de Stari prinde a se infiripa mai temeinic. E o intrebare daca, in calitatea sa de vasal, domnul Moldovei isi avea locul in dieta polona a regatului (care se constituie peste cele locale ale provinciilor, in veacul al XV-lea) sau in senatul marilor demnitari. Exista de altfel si un precedent: in prima jumatate a secolului, despotul sarb, vasal al regelui Ungariei, lua parte la dieta7. Se pare ca macar reprezentantii Domnului Moldovei au luat parte la alegerile regale din Polonia in 1434 si 1501; Bogdan, fiul lui Stefan cel Mare, va fi de asemenea chemat la 1506, si urmasul sau Stefanita invitat sa ia parte la sedintele senatului polon, de catre regele Sigismund I8. Ba un raport venetian v-a in vcacui aj A.v-iea, ca urmare a omagiului depus de voievodul Moldovei, i se rezerva acestuia al doilea loc in senatul demnitarilor Coroanei, dupa arhiepiscopul primat de Gnezno1.
Era deci o situatie ce semana intr-o masura oarecare — nu deplin insa — cu acea pe care vor incerca s-o instituie tratatele din 1595 cu principele Ardealului, ale caror consecinte le-am examinat in privinta Tarii Romanesti2. E vadita in aceasta epoca o confuzie de granite, de notiuni si de oameni intre Polonia si Moldova: sunt si marturii de legaturi directe intre nobilii poloni si moldoveni, de o parte si de alta a hotarului, ca acele pe cari le dovedesc conventiile intre starostele de Sniatin si Colomeea, Mujilo de Buczacs, si logofatul Mihul, pentru adapost la nevoie, sau operatiuni financiare3. Un istoric polon care s-a ocupat in repetate randuri de relatiile tarii sale cu principatul vecin, si a adus astfel pretioase contributii istoriei noastre, Olgierd Gdrka, a presupus ca si luptele intre Ilie si Stefan nu sunt straine de rivalitatea ce opunea, la aceeasi data,- sleahta micii nobilimi magnatilor din Polonia, condusi de cardinalul Zbigniev Olesnicki4.
E un fapt ca dupa unirea mai stransa de la Horodlo, in 1413, care stabileste legaturi intre nobilimea polona si cea lituana, mergand pana la „parlamente" comune5, Starea nobiliara din tarile Coroanei iagellone isi intinde si isi sporeste mereu privilegiile. Actul de la Iedlna (1430) confera membrilor ei pe acel de a nu putea fi arestati fara judecata — neminem captivabimus, nisi jure victum —, iar statutele din Nieszawa, in 1454, vor ingradi puterile regelui prin cuvantul adunarilor, fiind considerate ca un fundament al regimului de Stari al Poloniei6. E firesc ca aceste imprejurari sa fi avut o influenta directa asupra acelor din Moldova.
Nu e deci numai o coincidenta ca cele mai precise relatiuni despre rostul Starilor moldovenesti sunt din aceasta epoca; dupa cum s-a vazut insa, ele nu constituie o aparitiune sporadica, sau o simpla imitatie a unor forme politice straine, ci inseamna un punct culminant al unei intregi dezvoltari, a carei obarsie este insasi intemeierea principatului. Sub voievozii Ilie si Stefan, dovezile intr-adevar se inmultesc.
Am mai amintit actul de omagiu al lui Ilie din 19 septembrie 1436. El este depus la Lwdw „impreuna cu intreg sfatul nostru, cu cavaleri (ritetmi), boieri si nobili din cetati, orase, cu tinuturile supuse si din fiecare stare (stadia) sau rang (riedu) de oameni supusi noua"7. Deosebit, dar in aceeasi zi, „toti cavalerii (riteri) si boierii si sfatul mai inainte numitului si prea puternicului Ilias Voievod, Domnul Tarii Moldovei, impreuna cu toate pamanturile supuse si cu toti acestia, cari vor fi in aceste pamanturi" depun si ei juramantul de credinta si ajutor8. E vorba acum in mod neindoielnic de Stari, iar acea mai numeroasa si mai puternica a nobililor se imparte in trfeptele distincte ale boierilor (cei din sfat si cenani; si a cavaienior, cari nu mai suni desemnati prin termenul unguresc de „vfcjr, adus din Maramures, ci prin acel german de „ritter", trecut prin mijlocirea polona.Edeci o reprezentare colectiva de categorii sociale, cari impreuna constituie „Tara Molhd", fara de asentimentul careia Domnul nu se poate lega. Se intelege astfel mai bine temui de „seim", folosit de scriitorul actului din 25 iunie 1441, prin care voievozii Ilie si Stefan intaresc sate si selisti slugii lor, „pan Vlad Jicov". E o adunare de boieri, din careDisi adauga „credinta" acelei a celor doi domni; ea se tine in satul Bulgari „ce era asezatpeun parau Crasna din Roman, sat ce astazi se numeste Batranesti". „Din cele expuse,ninga editorul documentului, Dl. D. P. Bogdan, se vede ca seimurile se intruneau unfain provincie, la tara, pe camp"1. D-sa face fireste aluzie la adunarea din campia Dirijlitii, unde Stefan cel Mare va fi ales Domn al Moldovei; dar si in afara de acest exemplu apropiat, sunt destule cazuri, mai ales in regimul de Stari din tarile germane, ii cari adunarile se tin sub cerul liber, la un loc anumit, desemnat de traditie. Tot astfel seina si nobilimea maghiara, atunci cand membrii Ordinului se infatisau viritim, persii In cazul ce ne intereseaza aci, e de presupus ca nu numai pentru dania catre Vlad Jicovseva fi adunat boierimea Moldovei. Ca de obicei insa, in dietele sau „parlamentele" deacest gen, se rezolvau cu aceasta ocazie, pe langa chestiuni mai importante care consliiau motivul principal al adunarii, si o serie de afaceri mai marunte, judecati, scutiritaii, folosindu-se prezenta intr-un singur loc a Domnului si a celor mai de seama sfetnici. intamplarea face insa sa nu stim de „seimul" de la Bulgari, decat prin acest aspect omeum laturalnic al sau, motivul de capetenie al convocarii ramanand necunoscut. Din «asta cauza, nu se poate de asemenea trage nici o concluzie sigura despre numarul aceloware au luat parte. Pentru actul de danie ce ne-a parvenit, nu era nevoie de adeverintioai multor boieri, ramanand insa foarte posibil — chiar probabil — ca adunarea in virea unor scopuri mai insemnate, sa fi fost mai numeroasa. Se poate de asemenea ca stoicii prezenti sa fi avut o delegatie, care nu credem ca era implicita, ci trebuie in acest cazsafi imbracat forma unui mandat anumit, in imprejurarile tulburi si schimbacioastale Moldovei de atunci.
Nu mai putin interes provoaca, in omagiul de la 1436, mentiunea oraselor. Catacea data si ele alcatuiau o colectivitate sau Stare deosebita, ne-o dovedeste porunapitin anterioara (19 decembrie 1435) a lui Stefan Voievod, trimisa „tuturor soltuzilor si pargarilor din toate targurile ce sunt in tara noastra", pentru a-i opri de a pune piedici negotului brasovenilor, caruia i se asigurase recent libertatea de circulatie2. Ca targovetii, in mare parte straini, erau chemati uneori ca specialisti in chestiuni economici sau financiare, sa ia parte la lucrarile sfatului domnesc, ne-o arata hotararea de la 5 iunieW9, sub Alexandru Voda, in procesul intentat de parcalabul Coste lui Gheorghe Herejiiul, pentru neplata unui imprumut de 800 de zloti. Dialogul e destul de pitoresc peiiica Nicolae Iorga sa-i fi facut loc in Istoria Romanilor: „Si Gheorghe atunci nu s-aaparat, in MI cu uutjiuiuui, insa eu am oit sa-mi fac castig cu banii tai, am cumparat de la Petru Voievod vama si hereghiea si 1 aceasta m-am inselat si banii tai i-am mancat si acuma sunt vinovat catre tine. Si pan !oste a spus: ne fiind vinovat fata cu altii, da-mi banii mei. Iar Gheorghe stand a spus: nu m alta in sufletul meu decat satul ce mi-a dat Stefan Voievod langa Vaslui, cu moara, si isele mele, ce eu singur am dobandit in Corn, in Suceava, ia, pan Costea, caci alta nimic u am, si ce va fi mai mult, tu, pentru Dumnezeu, iarta-ma. Si atunci au fost multe cuvinte, intru ca lui pan Coste i s-a parut ca are putin pentru banii sai". Pana la urma insa se npaca, si Domnul confirma intelegerea, impreuna cu 20 de sfetnici, fiind insa de fata si dti boieri mari si mici". Dar documentul adauga: „Si targoveti, oameni buni, au fost la ;easta, pe numele lor, Vasilcea vames, Nichil voit, Serchiz voit armean, Toma si alti uneni buni, cari au fost la aceasta"'. Fiind vorba de imprumut pentru finantarea vamii si monetariei, arendate de Domnitor, au fost chemati la sfatul domnesc ca sa dea pareri >mpetente, ca experti, vamesul, primarul (vogt — voit, ca in Polonia) german al Sucevii, ickel, si cel armean, Sarchiz, adica sefii acestor comunitati cu interese si preocupari sgustoresti.
Starea oraseneasca, desi e mentionata la rand cu celelalte in omagiul catre regele >lon din 1436, are deci o situatie inferioara. Ea nu participa decat indirect la hotararile >litice, primeste porunci domnesti, fara a se mentiona ca isi spune cuvantul asupra estora, iar reprezentantii ei sunt chemati in sfatul domnesc, numai pentru acele chestiuni au nevoie de avizul lor. E locul sa ne amintim ca si in Ungaria, rangul politic al oraselor mult inferior, in dieta, acelui al ordinelor principale ale clerului si nobilimii, iar in •lonia, de abia Cracovia singura si-a putut trimite mai tarziu reprezentantul in dieta.
Actele de omagiu nu amintesc clerul moldovenesc printre Starile tarii. Totusi, petenia bisericii ia parte la hotararile importante, si numele sau e amintit in fruntea uror, atunci cand e de fata: e cazul mitropolitului Teoctist, in adunarea de la Vaslui din 55, atunci cand se hotaraste plata tributului catre sultan. Aceasta adunare Dl. D. P. >gdan o considera ca al doilea „seim" al Moldovei, in ordinea cronologica, dand locul treilea adunarii de la 1457, de pe campia Direptatii2; trebuie desigur adaugat, cum face altfel si D-sa, dupa mentiunile din izvoare ce au ajuns la cunostinta noastra. intre aceste ua din urma adunari este insa o deosebire insemnata, atat in ce priveste numarul si :atuirea. Cea de la 1455 cuprinde pe mitropolit, 53 de boieri si cei cinci „pisari", din i unul cu numele turcesc de Soliman — desigur talmaciu, in afara de Stetco, acel care a scris in Vaslui". Protocolul initial distinge trei elemente componente: „panii sfatului ridovenesc", „mitropolitul nostru, Kir Teoctist" si „toti panii mari si mici"3. Erau deci ierii mari, magnatii, cari faceau parte din sfatul restrans, divanul de mai tarziu; capul ericii, reprezentand clerul; si „toti boierii", corpul Starii nobiliare, probabil infatisata n delegati ai ei. Este o adunare de Stari cu efectiv redus, chemata sa delibereze si sa
„v _„-r.„ ^.^VJUVI uv a muuu, sunaiiuiui „unui , prin care moldova se rascumpara de amenintare. Se mai adauga deci si aceasta legatura acelor anterioare, fata de Polonia, si mai recente fata de Ungaria, unde Ioan Corvinul aratase, ca regent, intentia de a revendica din nou vechile drepturi suzerane, carora li se substituie omagiul polon. E insa de observat ca pluralitatea omagiilor, departe de a fi neobisnuita, mai ales in aceasta perioada tarzie a Evului Mediu, era in unele locuri regula generala1; de alta parte, „tributul" cerut de turci nu era mai mult, la acea data, decat o prima de asigurare impotriva navalirii, care mai batuse odata la portile Moldovei, un sfert de veac mai devreme, dar a carei primejdie parea acum mult sporita. Asemenea plati de „rascumparare" erau efectuate si de alte state in marginea stapanirii otomane; coloniile genoveze din Crimeea plateau mai mult, iar pentru cei 2 000 de galbeni ai acestui inceput de haraciu, ajungeau — ne-o spune doisprezece ani mai tarziu, Stefan cel Mare insusi — veniturile unor tinuturi dintre Neamt si Baia2. Nu trebuie deci nici exagerata „umilinta" Moldovei lui Petru Aron, care intrunea sfatul de la Vaslui, nici importanta unei hotarari ce nu constituie o masura exceptionala, la vremea in care a fost luata.
Altfel se infatiseaza adunarea de la Direptate, doi ani mai tarziu. Stefan Voda, biruitor in doua lupte asupra lui Petru Aron „strans-au, scrie letopisetul lui Ureche, boierii tarii si mari si mici si alta curte marunta, dimpreuna cu mitropolitul Teoctisl si cu multi calugari, la locul ce se chiama Direptate si i-au intrebat pre toti, este cu voia lor tuturor sa le fie domn"3. Raspunsul urmeaza dupa ritual, prin aclamatia: „multi ani de la Dumnezeu sa domnesti" — am mai amintit elementele de asemanare cu ce se petrecea aiurea4. E insa interesant de a reveni asupra alcatuirii acestei adunari, a carei traditie inseamna importanta principiului alegerii in instaurarea domniei; e de fapt a doua mentiune a lui, dupa acea relativa la descalecatorul Dragos, „pre carele cu totii l-au pus mai mare si purtatoriu de grija"5. Desigur trebuie sa tinem seama ca lucrurile sunt vazute aci prin prisma cronicarului din veacul al XVII-lea. Nicolae Iorga socotea ca „alta curte marunta" reprezinta aci pe micii slujbasi ai Curtii domnesti6. E insa de preferat o alta interpretare, sprijinita pe marturii contimporane: „curte" in vremea lui Stefan cel Mare, e o notiune care cuprinde pe toti ostasii privilegiati, viteji sau „curteni", cum li se spunea in Moldova, nu din cauza unor slujbe la Curtea Domnului, ci a „curtilor" lor proprii, mici resedinte senioriale la tara, pe bucatile lor de mosii. Este acea minunata „oaste mica" ce se jertfeste la Valea Alba, despre care voievodul scrie, prin trimisul sau Tamblac, venetienilor, la 8 mai 1478: „si m-au aflat singur, si toata oastea mea imprastiata ca sa-si apere casele a••• i Eu cu curtea mea am facut ce am putut, si s-a intamplat cum am spus, care lucru socotesc ca a fost voia lui Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru pacatele mele si laudat fi numele Sau a...i"7, pagina admirabila, care nu se reciteste fara emotie. Rezulta insa limpede
„curtea", corp de elita, despre care Nicolae Iorga a scris aceste randuri inspirate: „boierii se inchinara frumos in fata mortii si primira in fata"1. „Curtea mai marunta" care ia parte la alegerea Domnului in 1457, e fara indoiala aceeasi care a luptat la Valea Alba in 1475: nobilimea mica, „cavalerii" ce nu mai reprezintau acum pe puternicii „viteji", credinciosii domnului descalecator, dar adunau toata calarimea slujind in scutire, pentru pamanturile primite de la voievod drept feuda militara. Adunarea de la Direptate este prilejul manifestarii ei pe taramul politic, ca treapta inferioara a Starii nobiliare. Ea corespunde :orpului de milites din Muntenia, „slujitorimea" de mai tarziu.
E de asemenea de observat participarea mai numeroasa a clerului. Calugarii inseamna insa in primul rand staretii de manastiri, pe cari ii aflam la loc de frunte si in rara Romaneasca. E deci si aci o alcatuire tripartita: boierii „mari si mici", nobilimea mai bogata si mai puternica, din care se recruteaza sfatul domnesc; „curtea" adica vitejii, lobilimea mica a ostasilor privilegiati; clerul. Deosebirea esentiala fata de adunarea de la Vaslui, pare a fi ca aci nu mai vin delegati ai Starilor, ci ca, dupa putinta, acei ce le alcatuiesc iau parte, ca in Ungaria: viritim, prin prezenta lor efectiva. De aceea si adunarea >e tine intr-un camp, spre a putea cuprinde o mai mare multime de oameni; e de presupus ;a la solemnitate se va fi strans la margine si mult „norod" din imprejurimi. Este iarasi exemplul tipic al unei diete de alegere si de incoronare, cum se practica in aceeasi vreme in monarhiile de Stari vecine, Ungaria si Polonia, de unde patrunsesera in Moldova, in Forme atat de accentuate, influentele sistemului feudal.
Toate aceste imprejurari ne determina sa consideram epoca ce urmeaza domniei lui Mexandru cel Bun si se incheie prin alegerea din campul Direptatii2, ca prima faza istorica in care un regim de Stari, cu categoriile lui privilegiate si distincte, si adunarile sale, intemeiat pe ordinea feudala asemanatoare acelei unguresti si polone, a existat in Moldova, jtingand chiar un grad de dezvoltare mult mai accentuat decat in Tara Romaneasca.
4. POLITICA SOCIALA A LUI STEFAN CEL MARE SI A URMASILOR SAI DIRECTI
Contrastul din acest punct de vedere, intre cele doua state romanesti, se mentine in faza urmatoare. Evolutia lor constitutionala se indreapta in directii opuse: in Muntenia, :armuirea autoritara a primei serii de voievozi din neamul Basarabilor, a fost urmata de o serioada de tulburari si lupte launtrice inversunate, cari au macinat puterea domneasca si iu deschis drumul boierimii spre realizarea unui regim de Stari. in Moldova, dimpotriva, jrecumpanirea Starii nobiliare in conducerea t&ii face loc, in jumatatea de veac a domniei lui Stefan cel Mare, unei afirmari tot mai categorice, in drept si in fapt, a puterii domnesti.
Prezenta in fruntea tarii a voievodului tanar, fiul lui Bogdan ucis la Rauseni, si ajuns in scaun in urma unui razboi, in care cronica contimporana afirma ca a fost sprijinit de
„jYlunicni si uc jaia uc JUS ¦ lunuc puaic isi tivea mai vecin icgaiuu ciucasia laniuiu a familiei domnitoare2), deschide intr-adevar in istoria Moldovei si a institutiilor ei o alta epoca, cu alt spirit si alta conceptie de carmuire. Dupa cum observa Nicolae Iorga, primul document ce ni s-a pastrat dupa alegerea de la Direptate — actul de confirmare de danii catre manastirea Bistrita din 8 septembrie 1457 — ni-1 arata inconjurat de un sfat de 19 boieri, din cari 12 investiti cu slujbe, cei mai multi parcalabi de cetati3. Se inseamna astfel si latura militara, pe care traditia a retinut-o, in cuvintele cronicarului: „gatindu-se de mai mari lucruri sa faca, nu cerca sa aseze tara, ci de razboaie se gatea, ca au impartit ostii sale steaguri si au pus hotnogi si capitani"4. „Altii, urmeaza Iorga, poarta titluri de dregatorii, ceea ce arata ca tanarul, care traise la munteni, incerca de la inceput sa-si faca un Consiliu ierarhic, organizat ca acolo, sub influenta slavo-bizantina"5. Aceasta influenta va patrunde insa si pe alta cale, acea a bisericii, care a avut sub domnia lui Stefan rosturi mult mai insemnate, nu numai in ordinea religioasa, culturala si economica, dar chiar in cea politica, decat sub inaintasii sai. Se poate spune ca in timpul lui de-abia, o Stare bisericeasca puternica si temeinic inzestrata cu privilegii si bunuri, s-a constituit in principatul moldovenesc; se stie de altfel bogata inflorire a culturii slavone in manastirile moldovenesti din acea vreme, insemnata nu numai prin scrieri religioase, dar si prin inceputul unei istoriografii6. S-a scos de asemenea in evidenta nu numai patrunderea in aceste scrieri, a spiritului bizantin, dar si copierea, uneori servila, a modelelor literare ale Evului Mediu grecesc, imbracate in haina traducerilor slavone, cari circulau in Rasaritul Europei. Mai ales in cronicile de forma retorica ale secolului urmator — acea a lui Macarie, spre pilda, din vremea lui Petru Rares — se ajunge la adevarate pastisari anacronice. Ion Bogdan, editorul ei, facuse mai demult aceasta observatie: „Vorbind odata de intreg sfatul boieresc al Moldovei, el zice: ,Jiiparhii, higemonii, hipatii, satrapii si tot sinclitul a...i (sub 1523). Ai crede ca esti in Bizant"7. Trebuie desigur considerata dorinta calugarului, de a stiliza cat mai aproape de scrisul inflorit al lui Manasses, de la care se inspira; dar poate este si altceva in aceasta inviere a protocolului bizantin si a denumirilor sale. El nu a fost niciodata aplicat: nici un document nu ne arata ca sfatul domnesc al Moldovei s-a numit sinclit, sau ca traditionalele dregatorii au fost impodobite cu titulaturile unei lumi disparute. Dar prin strangerea puternica a franelor, in manile unui voievod hotarat sa-si impuna vointa, prin locul pe care il castiga in sfatul sau chiriarchii ortodocsi, patrunsi de cultura slavo-bizantina, se simte patrunderea unei alte influente decat a celei feudale, care stapanise epoca precedenta. Paralel si simultan, aceleasi inrauriri se manifestau in stapanirile Marelui Principat al Moscovei, care revendica pentru el mostenirea Romei Noua de pe Bosfor, cazuta sub asuprirea paganului. Stim ca Stefan cel t/ii^au oiu muiuova in noua capitala a Rusiei, pentru a discuta propuneri de alianta impotriva primejdiei turcesti1. Sa fi venit si pe aceasta cale sugestii, cari sa fi contribuit a inaspri regimul de autoritate si a intari poruncile domnesti? in starea actuala a cunostintelor, aceasta lature a imprejurarilor priveste mai degraba mentalitatea si atmosfera timpului, decat o inlantuire de fapte precise.
Ceea ce este sigur, si se poate desprinde, dintr-o privire cat de sumara asupra jogatului material de documente interne al acestei domnii exceptionale, e o tendinta a voievodului de a modifica echilibrul launtric al vietii statului si, fara a inlatura rosturile Starii nobiliare, de a le cumpani printr-o anumita directiva, a ceea ce s-ar putea numi >olitica sa sociala.
in primul rand ne izbeste insemnatatea ce o capata de la inceput biserica si clerul.
.Constatam, inseamna un studiu recent, ca in cei 100 de ani de Ia inceputul domniei lui alexandru cel Bun la sfarsitul acelei a lui Stefan cel Mare, organizarea bisericii a capatat orme definitive si ca prestigiul ei a sporit mult. Prerogative, cari in vremea lui Alexandru el Bun, apartineau puterii laice intruchipate de Domn, nu par a mai fi fost folosite, la farsitul domniei lui Stefan cel Mare, fara asentimentul autoritatilor superioare isericesti"2. S-a scris mult despre grija domnitorului de a inalta lacasuri bisericesti, de a
: inzestra cu bogate danii si fundatiuni. „Printre cladirile religioase inaltate de Stefan si e cari le cunoastem, gasim cel putin opt manastiri si 15 biserici, fara a socoti acele pe ui altii le-au construit sub domnia lui. Suntem desigur departe de cele 44 de biserici strivite atator biruinte, pe cari i le atribuie traditia populara; dar nu ne vom insela prea uit, socotindu-1 ctitor a vreo treizeci de biserici sau paraclise, ceea ce este un numar
;stul de frumos"3. O statistica a documentelor interne ale domniei, intrunite in doua
>lectii, arata ce loc insemnat revenea in lucrarile cancelariei moldovenesti, sub Stefan oda, daniilor si confirmarilor pentru biserica si manastiri. Din 378 de acte publicate de n Bogdan, 91 sunt destinate mitropoliei, episcopiilor si manastirilor, 6 confirma danii tre manastiri ale boierilor Sendrica si Iuga, 5 privesc pe preoti si proprietatile lor4. Este arte adevarat ca aceasta proportie e stabilita intrucatva si de intamplare: documentele sericilor si mai ales ale manastirilor au fost mai bine pastrate decat acele ale mirenilor, mai usoare de gasit, decat hrisoavele ascunse cu atata grija prin satele razesesti5. Astfel, i cele 87 de documente adunate de Dl. M. Costachescu, in complectarea culegerii lui
•gdan, numai 6 privesc manastirile, si doua proprietatile unor popi de la tara6. Dar nu e ii putin adevarat ca dupa date, se pot reconstitui serii de zile, in care aceasta problema nzestrarii ctitoriilor proprii, sau ale inaintasilor, a fost in primul plan al preocuparilor.
. I6U<u., uni puiiicic ij uc acie inierne dintre IZ august 1457 si 1 iulie
1460, 16 privesc mitropoliile si manastirile; de asemenea cele cinci din anul 1470, de la 1 aprilie la 5 iunie. Dupa unele intervale mai lungi, in cari se raresc, ele se inmultesc din nou in perioade de sfarsit, ajungand sa reprezinte aproape exclusiv activitatea cancelariei domnesti, in 1500 si 1503'. Daca pentru aceasta ultima perioada, se poate considera si grija crestineasca de mantuire a sufletului, cele de la inceputul domniei au insa alt inteles: ele inseamna accentul care se pune pe intarirea bisericii, ca organizatie economica si sociala, si reazem domniei.
Aceste preocupari se oglindesc de altfel si pe planul politic. Letopisetul de la Bistrita inseamna ca dupa marile biruinte, la intoarcerea in scaun „ii iesira spre intampinare mitropolitii si preotii, purtand in maini Sfta Evanghelie si slujind si laudand pe Domnul (1475) a...i si acolo facu Stefan Voievod mare ospat mitropolitului si episcopilor si boierilor sai si ostirilor sale (1481) a...i"2. Mitropolitul Teoctist, a carui pastorie se prelungeste, continua a sta in fruntea sfatului domnesc in imprejurarile insemnate: il aflam la 1460, intarind privilegiul pentru negustorii din Lwow, sau salvconductul pentru logofatul Mihul, care nu se gandeste sa-si paraseasca adapostul din Polonia, unde a fugit o data cu Petru Aron. La 1470, o noua garantie pentru pribeag e intarita, pe langa mitropolit si de episcopul din Roman3. La 1462, mitropolitul Teoctist, „cu toti boierii moldoveni, cu duhovnici si cu mireni, cu bogati si cu saraci si cu toti sfetnicii domnului nostru" confirma angajamentul de a innoi legatura de credinta catre regele polon4. La 1468, fagaduiala se repeta, „cu parintele nostru duhovnicesc mitropolitul si cu tot clerul si cu toti boierii nostri, cu cei batrani si cu cei tineri, si cu toti credinciosii nostri sfetnici moldovenesti si cu toti supusii nostri si cu toata tara noastra a Moldovei"5. in fine, catre sfarsitul domniei, tratatul ce incheie razboiul cu regele Ian Albrecht e intarit la 1499 de urmasul lui Teoctist, mitropolitul Gheorghe si de episcopii Vasilie de Roman si Ioanichie de Radauti, pe langa cei 22 de boieri „sfetnici ai tarii Moldovei", cari isi atarna pecetile6.
E vadita tendinta voievodului, pe de o parte de a intari biserica in rosturile ei de corp organizat, iar de alta, de a-i face un loc mai larg in treburile statului, chiriarhii ei participand efectiv la lucrarile sfatului domnesc. Este poate, la acest campion intarziat al idealului medieval de cruciata, si ceva din conceptia carolingiana a domniei sprijinite pe biserica, pe care o mostenisera in vremuri mai departate imparatii casei de Saxonia sau regii arpadieni ai Ungariei7. Stefan gasea necesara o ingradire a puterii marilor feudali, care se dezvoltase peste masura in perioada de anarhie ce framantase Moldova, dupa sfarsitul lui Alexandru cel Bun.
Ca o parte a marii nobilimi nu se impaca cu aceasta conceptie, si s-a impacat pana la sfarsit, ne-o dovedesc incidentele cari erau in parte cunoscute, dar au capatat un inteles faptelor lui Stefan cel Mare, facuta fara indoiala de un contimporan.
Povestind cu amanunte noua luptele in jurul Baiei, in decembrie 1467, cu prilejul ;xpeditiei lui Matei Corvin, cronica breviter scripta socoteste ca „Isaia, marele vornic al ui Stefan Voda, daca ar fi fost credincios si ar fi atacat unde i-a fost poruncit, nici un ungur iu ar fi scapat cu viata. De aceea el cu multi altii trebuia sa-si dea capul"1. E o legatura Titre aceasta versiune si ciudata scrisoare, prin care 13 din boierii de frunte ai Moldovei ¦ecomanda ca trimis al lor pe „fratele nostru Ilias" sfatului din Brasov, la 10 iulie 1468? Micolae lorga vazuse la un moment dat in acest document o „scrisoare de tradare"2. Fapt ;ste ca letopisetul de la Bistrita ca si cronica moldo-polona, inseamna ca la 1471 „s-au aiat capetele lui Isaia vornicul, Negrila paharnicul si Alexa stolnicul"3. Iar vornicul Isaia ;ra chiar cumnatul domnului. E foarte posibil ca intarzierea sanctiunii sa fi rezultat din levoia de a nu strica legaturile cu regele Ungariei, restabilite dupa razboi, si de a folosi jn nou prilej pentru a inlatura pe sfetnicii nesiguri4. Dar si in alte imprejurari, nuanta de spozitie reapare. in clipa cea mai grea a lungului sir de ispravi razboinice ale voievodului, ;and Sultanul insusi, in fruntea armatelor sale, trece hotarul tarii, la 1476, izvoare polone ;red a sti ca „toata Moldova, invinovatind pe domnul ei de tiranie si cruzime, n-a voit sa se adune in jurul sau; chiar i-au retras ascultarea, spunand ca nu s-a purtat ca un principe, ;i ca un calau iubitor de chinuri a...i"5 E poate o lamurire a faptului, pentru ce numai ,curtea" a luptat si a cazut la Razboieni. La 1493, se aminteste confiscarea pentru ,hiclenie", a satului vistiernicului Avram, fugit in Lituania6; mentiuni de pribegi in Polonia, in afara de indaratnicul Mihul, se mai gasesc in instructiunile catre solii trimisi •egelui, la 1502 si 15037.
Dar la aceasta actiune de aparare impotriva tradarilor si defectiunilor, pe cari le jrovoca modul sau autoritar de a carmui, se adauga din partea lui Stefan Voda o politica x>ziti