Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Veacul contestarilor
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
x4i24ig
In urma cu o suta de ani omenirea pasea increzatoare in ultimul secol al celui de-al doilea mileniu. Pe 28 iunie 1914, o pala de vant parjolitoare a pornit din Balcani. In acea zi, la Sarajevo, a fost ucis mostenitorul tronului austro-ungar. Dupa numai cateva saptamani izbucnea primul razboi mondial.
„Lampile s-au stins in intreaga Europa. N-o sa mai apucam sa le vedem aprinse“, a spus atunci Edward Grey, ministrul britanic de Externe. Zdrobita, omenirea a regasit o lume ce nu semana deloc cu cea care-i fusese promisa la sfarsitul secolului XIX.
Razvratirea individului sau a unor grupuri de indivizi impotriva ordinii existente a fost definita de sociologii deceniului al saselea printr-un cuvant la moda -; CONTESTARE. A contesta a devenit sinonim cu a distruge, a inlatura, a rasturna, a reforma, a revendica sau a respinge legea, dand o culoare politico-sociala oricarei forme de nemultumire, opozitie sau revolta.
Buturuga mica
Daca razboiul este o prelungire vizibila si palpabila a politicii, diplomatia este cea mai sofisticata arma a aceleiasi politici. Pe tot parcursul secolului XX a existat o confruntare politica mondiala avand ca miza o pozitie cat mai buna in ierarhia planetara. Desigur, contestatarele sistemmului si ierarhiei mondiale erau tari aflate in esalonul secund dar care, prin valorifcarea intensiva a unor atuuri proprii, reuseau sa-si consolideze pozitia in detrimentul altora.
Primul contestatar al secolului a fost Japonia. pe atunci , in politica mondiala dictau europenii: Anglia, Franta, Germania, Rusia, Austro-Ungaria. Japonia incheia, dupa 30 de ani, perioada sa de modernizare numita Era Meiji. Atelierele fusesera inlocuite de uzine, se instituise un sistem educational modern si complex, armata si marina, reorganizate si modernizate, erau competitive la nivel mondial. Ele se bazau pe o industrie nationala prospera si pe un sistem monetar stabil si eficace.
Asa incepea secolul XX Tara Soarelui Rasare, cautandu-si un loc intre marile puteri ale vremii.
In 1902 Japonia a propus Rusiei un proiect prin care ar fi recunoscut dominatia St. Petersburgului asupra Manciuriei, in schimbul cele a Tokio-ului asupra Coreei. Doi ani mai tarziu, tarul a rupt negocierile cu maruntul sau vecin.
La 8 februaire 1904 Japonia a declarat razboi Rusiei si zece torpilare nipone au patruns in rada Port Arthur. Asediul bazei flotei ruse din Pacific a durat un an si s-a soldat cu capitularea garnizoanei si flotei rusesti.
Inca de la 9 octombrie 1904 flota rusa din Reval (azi Tallin) primise ordin de mars spre teatrul de razboi din Pacific. Parcursul de 18-000 de mile marine a durat opt luni.
Viceamiralul Rojestvenski, care avea 4 cuirasate, 4 crucisatoare si alte 24 de nave, a fost intampinat de amiralul Tojo in stramtoarea Tsushima, la 27 mai 1905, ora 13. Pana seara, din cele 32 de vase rusesti nu mai ramasesera decat 3. 4-800 de rusi isi pierdusera viata.
Prin tratatul de la Portsmouth (5 septembrie 1905) Japonia castiga peninsula Liaotung, inclusiv Portu Arthur, si jumatatea sudica a insulei Sahalin, Rusia recunostea drepturile exclusive ale Japoniei in Coreea si-si retragea armata din Manciuria.
In urm uneia dintre cele mai mari batalii navale din istorie, in 1905 Japonia se plasa in randul marilor puteri mondiale.
Ordinea internationala stabilita dupa primul razboi mondial confirma rolul de mare putere pentru Statele Unite, Franta, Anglia si Japonia. Germania invinsa si Rusia devenita comunista avea sa-si recastige pozitiile abia in anii ’30.
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, prin jocul de aliante, invinsii erau Germania si japonia, invingatorii S.U.A., U.R.S.S., Franta, Marea Britanie si China.
Crearea sistemului O.N.U. si, mai ales, a Consiliului de Securitate cu 5 membri permanenti, care au drept de veto, a facut ca Germania si Japonia sa fie in situatia de a contesta rangul secundar ce le fusese atribuit. Ele au atacat pe frontul economic asigurandu-si, dupa eforturi considerabile, rolul de superputeri in domeniu.

Vesnica Eva
„Eternul feminin“ este analog cu „sufletul negru“, scria, la jumatatea veacului, Simone de Beauvoir, constatand analogia intre situatia femeilor si a negrilor, care luptau pentru emanciparea fata de acelasi paternalism.
Daca in Roma antica femeile aveau dreptul de a vorbi in Forum, in secolul nostru femeia a luptat din greu pentru a i se recunoaste egalitatea cu barbatul.
Si totusi, veacul XX incepea sub semnul unei femei. Regina Victoria a Marii Britanii inceta din viata in 1901, la 81 de ani si dupa 63 de ani de domnie. Numele ei a marcat o intreaga epoca.
Si tot in imperiul ei au aparut primele semne ale emanciparii feminine. In 1902 Australia acorda drept de vot femeilor, iar in 1906 Emmeline Pankhurst si fiicele ei organizau miscarea femeilor britanice pentru acelasi drept: sufragetele.
Doar dupa exemplara lor mobilizare in timpul Marelui Razboi (1914-1918) au castigat englezoaicele drept de vot si abolirea discriminarii sexuale. In Franta, de exemplu, a fost un mare succes ca purtarea pantalonilor de catre femei n-a mai fost un delict, daca femeia avea mana pe ghidonui bicicletei sau pe fraiele calului. Dreptul la vot le-a fost acordat frantuzoaicelor doar in 1944, iar romancelor in 1945.
Exista tari unde si azi femeile sunt discriminate. Asaltul final pentru egalitatea sexelor a inceput in 1963, cand Betty Friedan a publicat cartea sa Mistica feminina. Ea marca rascoala fata de viata casnica „confortabilului lagar de concentrare“.
Lupta viza eliminarea discriminarilor in munca si legalizarea avorturilor. In 1972 Congresul american a aprobat Amendamentul privitor la egalitatea in drepturi. In 1976 50% dintre femeile casatorite din SUA si 90% din absolventele de colegiu erau angajate in afara caminului.
Revolutia linistita in rolurile sexelor s-a incheiat abia in anii ’80. Singura bariera ramasa in calea femeilor este starea de spirit a barbatilor lor. Dar Vesnica Eva stie intotdeauna ca fructul oprit poate fi castigat.




O noua arma: non-violenta
Primul razboi mondial a implicat toate marile puteri si, cu cateva exceptii -; Spania, Irlanda, Olanda, Elvetia, Suedia, Norvegia si Danemarca -; toate tarile europene. Pentru prima oara la lupte au participat si trupe de peste ocean, iar coloniile si-au platit si ele tributul. Indienii au luptat alaturi de militarii britanici, canadieni, australieni si neozeelandezi, in Europa si in Orientul Mijlociu. Dovedindu-si in acest fel loialitatea fata de Coroana, indienii au sperat ca vor obtine mai multe libertati.
Guvernul de la Londra si-a aratat, intr-o prima etapa, gratitudinea, dar, curand dupa incheiertea razboiului, la 18 martie 1919, a votat un pachet de legi -; Rowlatt Acts -; ce limita sever libertatile civice in India. O luna mai tarziu, in aprilie, avea loc masacrul de la templul din Amritsar. Britaniciiau deschis focul impotriva a aproximativ 20-000 de indieni pasnici, omorand sau ranind peste 1-500 de persoane.
Vestea despre masacrul de la Amritsar a provocat oroare in India. Congresul National Indian (fondat in 1885, pentru a reprezenta interesele populatiei hinduse) a convovat o reuniune extraordinara. Unul dintre membrii sai, Mohandas Karamchand Gandhi, un intelectual rafinat, cu studii in Marea Britanie, a propus un plan: rezistenta masiva, dar pasiva, fata de Londra si stabilirea unui program de autonomie economica. Indienii erau chemati sa renunte la titlurile si onorurile britanice, sa paraseasca scolile englezesti, sa boicoteze administratia, alegerile si marfurile din metropola. Contand pe puterea exemplului, Ghanghi ii trimitea in august 1920 lordului Chelmsford, guvernatorul britanic al Indiei, un pachet in care se aflau trei medalii primite de la Londra pentru serviciile din timpul razboiului si pentru actiunile sale umanitare. Medaliile erau insotite de urmatorul mesaj: „Nu pot avea nici un fel de respect, nici afectiune pentru un guvern care comite nedreptati din ce in ce mai grave pentru a-si justifica imoralitatea“.
Era o declaratie oficiala, curtenitoare dar ferma, de razboi -; un razboi fara arme care avea, in cele din urma, sa ingenuncheze puterea coloniala. Non-violenta, evanghelia lui Gandhi, supranumit Mahatma, Suflet Mare, a galvanizat miscarea nationalista. Pentru prima para in istorie, hindusii si musulmanii au organizat impreuna marsuri de protest. In orase s-au aprins focuri alimentate de marfuri englezesti, oficialii britanici au fost primiti cu dispret, iar politia a inceput sa-si arate neputinta in fata rezistentei inversunate a multimilor. Putin cate putin, Anglia a cedat teren, astfel ca in 1935 localnici alesi de popor au putut participa la guvernare. Gratie lui Gandhi, independenta Indiei (obtinuta in 1947) devenise doar o chestiune de timp.
Puterea neagra
Singurul conflict de proportii tragice pentru America a fost generat de problemele integrarii rasiale. Dezrobirea a 3,5 milioane de sclavi negri a constituit o revolutie sociala si economica. Contestata de sud, ea a generat razboiul civil cu nordul, conflictul la capatul caruia, in 1865, America, desi se autoconsidera „mai democratica“, nu solutionase problema segregarii negrilor. Un secol mai tarziu, in 1968, curentul de emigrare a negrilor din sud spre nord continua, acestia ajungand la 17% in est, 20% in nord si 8% in vest. Ei erau saraci si se inghesuiau in marile orase. Segregatia nu mai era legala in 1968, dar continua sa se manifeste.
Actiunile directe pentru contestarea segregatiei rasiale au inceput in 1955 la Memphis, unde Martin Luther King le-a cerut celor de culoare sa boicoteze autobuzele. Negrii doreau ca soferii de autobuz sa aiba un comportament politicos fata de ei, liniile in cartierele de culoare sa fie deservite de soferi negri si ocuparea locurilor din autobuz sa se faca in ordinea urcarii.
Martin Luther King avea 26 de ani, absolvise Universitatea din Boston si era cunoscut ca un excelent orator. Descoperise spiritul rezistentei pasive in invataturile lui Isus si cum sa-l aplice problemelor soiale si politice, studiind viata si opera lui Mahatma Gandhi. Boicotul a fost „arma iubirii“, pe care tanarul pastor a folosit-o in lupta sa impotriva structurilor segregationiste seculare. Efectul a fost uluitor, provocand panica.
Punctul culminant al miscarii nonviolente a negrilor americani a fost marsul asupra Washingtonului din 1963. Legea privind drepturile civice din 1964 a desfiintat segregarea legala, dar n-a sufocat lupta negrilor discriminati in forme mai subtile, in primul rand economice.
Dupa asasinarea pastorului Martin Luther King (4 aprilie 1968), revolta negrilor a imbracat forme violente. Au aparut gruparile descentralizate, inarmate si de guerila urbana, precum Mau-Mau sau Panterele Negre. Treptat, radicalizarea miscarii negrilor americani s-a facut sub forma cautarii originilor, a radacinilor.
Miscarea de contestare a discriminarilor rasiale s-a extins la comunitatile amerindiana (ocuparea, in 1969, a insulei Alcatraz) si mexicano-americana (chicanos).In 1963, la Washington, pastorul King spunea in fata a 200-000 de albi si de negri, vegheati de statuia lui Abraham Lincoln: „Mai avem inca un vis. El este inradacinat in visul american. Intr-o zi, fiii fostilor sclavi si fiii fostilor stapani de sclavi vor putea sta impreuna la masa fraternitatii“.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta