Am spus de la inceput ca scopul cartii acesteia nu e de a insira pe toti voievozii care se succeda certandu-se pen¬tru domnie. Ne vom opri numai asupra figurilor simbo¬lice. k3c24ce
Dintre fiii lui Mircea cel Batran (i s-a zis si cel Mare, cu drept cuvant), voi vorbi doar de Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes. De ce i s-a spus „dracul"? Nu pentru ca ar fi fost comparat cu Satana ori pentru ca n-ar fi fost iubit de tara. I s-a spus Dracul fiindca acel Sigismund de Luxem¬burg, despre care am aratat ca a fost rege al Ungariei, apoi si imparat — un rege relativ favorabil noua, o data ce n-a persecutat pe ortodocsii din Ardeal, un suveran libe¬ral pentru vremea lui (cu toate ca, in urma Conciliului convocat de el la Konstanz, a fost ars pe rug reformatorul ceh Jan Hus!) —, Sigismund de Luxemburg, a avut o anume simpatie pentru acest fiu al lui Mircea si l-a luat intr-un ordin de cavaleri, ordin feudal pe care-l infiintase si care se numea Ordinul Dragonului.
A fost atunci un moment in Europa cand au aparut mai multe „ordine" de acest fel: mai intai Ordinul Jartierei, creat de regele Angliei (mai exista si astazi); imitat curand de regele Frantei — suntem in plin Razboi de O suta de ani. Era asemeni unui „club" select, o garda de onoare formata din mari feudali in care regele are incredere si care jura ca-i vor fi credinciosi pana la moarte. Regele Sigismund creeaza Ordinul Dragonului la un moment cand nu e inca sigur de victorie impotriva altor preten¬denti la tron, iar pe marii feudali care i-au fost credinciosi ii face membri ai Ordinului. Toti erau magnati unguri*, numai trei straini a ales Sigismund: pe despotul Serbiei, pe un print al Galitiei, si pe Vlad.

Iar Vlad era atat de mandru ca facea parte din acest ordin de cavalerie, incat, o data ajuns domn al Tarii Romanesti, a pus sa se bata pe monede si sa se sculpteze, ca o emblema a lui, acel dragon — de unde in popor i s-a zis Vlad Dracul, adica Dra¬gonul. De aici vine si numele de Dracula sau Draculea pentru el si pentru fiii sai. De aceea Vlad Tepes a devenit pentru straini Dracula.
N-am sa insist asupra lui Vlad Dracul, cu toate ca a fost si el o figura interesanta. A domnit de doua ori si a dus si el razboi impotriva turcilor, dar s-a supus cand a crezut ca era in interesul tarii, si de aceea a fost ucis din porunca lui Iancu de Hunedoara.
Mai important pentru istorie — din pacate si pentru legenda — e fiul sau, Vlad zis Tepes, un domn, fara indoiala, de o cruzime cumplita, care avea obiceiul de a-si trage in teapa dusmanii sau pe cei care nu-l ascultau inlauntrul tarii. Se zice ca de indata ce a venit in scaun, in 1456, a poruncit sa fie adunati hotii si cersetorii, i-a inchis intr-o casa si, dupa ce i-a ospatat, le-a dat foc. Pe boierii razvratiti sau neascultatori ii tragea in teapa.
Era un supliciu infiorator: se infigea un mare tarus in pamant, sau se taia si subtia un pom mic, iar in aceasta teapa osanditul era, intr-un fel, rastignit — lucru groaznic de povestit; se ungea teapa cu seu si se introducea prin fund, insa cu incetul, pentru a nu provoca moartea ime¬diata; nu trebuia ca teapa sa strapunga ficatul sau inima, ci sa iasa prin gat, langa cap, iar omul statea expus pana expia, ii mancau corbii ochii. Era, inca o data, un supliciu groaznic despre care s-a aflat pana departe si se zvonea ca Tepes ar fi tras in teapa mii si mii de oameni.

* Termenul magnat, din latina medievala, a desemnat in Ungaria si Polonia marea nobilime care beneficia de privilegii aparte. Corespondentul in Tara Romaneasca si Moldova il reprezentau marii boieri.

Acestea fiind zise, trebuie amintit ca veacul al XV-lea a fost un veac crud si nemilos in toata Europa. Un singur exemplu: in 1415 se bat englezii cu francezii (dar sa nu zicem englezii si francezii, de fapt era o lupta intre doua ramuri ale dinastiei franceze, o lupta intre doua familii feudale, nu intre doua natiuni), in batalia de la Azincourt (daca aveti cumva ocazia, intr-un club de cinefili, sa vedeti filmul realizat de Sir Laurence Olivier, Henric al V-lea, care reconstituie aceasta batalie, va sfatuiesc sa n-o ratati; e, pentru mine, cea mai frumoasa si veridica reconstituire cinematografica a unei batalii medievale), la sfarsitul luptei, englezii au facut 6 000 de prizonieri, pe care au vrut sa-i vanda, adica sa-i tina pentru ras¬cumparare, cum se obisnuia in tot Evul Mediu. Dar s-a zvonit ca francezii s-au regrupat si contraataca. Atunci Henric al V-lea da ordin sa fie toti decapitati, si au cazut atunci pe acel camp 6 000 de capete. Grozaviile comise de Vlad Tepes trebuie relativizate, asezandu-le in contextul istoric.
O data ajuns domn, in 1456, Vlad hotaraste sa scape de suzeranitatea otomana. Petrecuse ani de zile in Turcia, ca ostatic trimis de tatal sau Vlad Dracul. Cunoaste deci perfect limba si moravurile turcilor, isi pune sperante in ajutorul regelui Ungariei, Matei Corvin, cu care era si ruda, sotia lui Vlad fiind o vara a lui Matei (nu stim daca de partea Corvin sau de partea Szilagy). Vlad inceteaza sa plateasca haraciul anual, trece Dunarea si face o razie cumplita prin Bulgaria, in 1462 vine insusi sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, ca sa-l pedepseasca pe Vlad si sa supuna iar Tara Romaneasca. Vlad Tepes tine piept singur, cu mica lui ostire, caci nu primeste ajutor de la regele Mathias. indrazneste intr-o noapte sa atace chiar tabara sultanului, dar nu izbuteste sa-i gaseasca cortul ca sa-l ucida. Se retrage apoi catre munte lasand parjol in urma lui. Sultanul e ingrozit de spectacolul ce i se dezvaluie in drum spre Targoviste: o pa¬dure de tepi in care atarna lesurile turcilor prinsi intr-o lupta, cu un an inainte. Cronicarul turc vorbeste de groaza dar si de un fel de admiratie a sultanului pentru un domn in stare de asemenea fapte.

Sultanul renunta sa ia cetatea de scaun, Targoviste, se retrage catre Braila si paraseste tara in care oastea mare piere de foame. Dar lasa la marginea tarii cu un corp de oaste pe fratele lui Vlad, Radu zis cel Frumos. Radu, in trei luni, va izbuti cu incetul sa convinga pe cei mai multi dintre boieri ca politica lui Vlad e dezastruoasa pentru tara, ca vecinii crestini nu ne ajuta, nici ungurul, nici polonezul, nici macar Stefan al Moldovei, si ca e deci mai cuminte sa inchinam tara, cum facuse de altfel viteazul si inteleptul sau bunic, Mircea Voda. Turcul nu ne va prefa¬ce tara in pasalac, cum a facut cu toate tarile vecine de la sud, ci se va multumi cu fagaduiala supunerii si cu plata unui tribut anual.
Vlad, parasit de boieri, cauta adapost si ajutor in Transilvania. Cum insa trasese in teapa o multime de ne¬gustori sasi care nu ascultasera de ordinul ce-l daduse de a nu mai face „comert in detaliu" in tara, ba intreprinsese chiar teribile incursiuni spre Brasov si in imprejurimi, necrutand nici femei nici copii (de-atunci trebuie sa fi aparut legenda cu „puii de naparca"), sasii i-au facut o reputatie atat de rea, incat regele Mathias, in loc sa-i dea ajutor, l-a tinut inchis in cetatuile lui timp de 12 ani.
De atunci dateaza portretul de la castelul Ambras in Austria, care ne este familiar, si care e probabil foarte fidel — pentru un fiziognomist, un tip de o inspaimantatoare asprime.
Cand Matei Corvin se va fi hotarat, in sfarsit, in 1476, sa poarte razboi impotriva turcilor si va considera ca are nevoie de Tepes, il va pune din nou in scaun la Targoviste, dar Vlad e ucis dupa putine saptamani, nu s-a lamurit in ce conditii, probabil de catre boierii care se temeau de razbunarea lui.
Asa piere Vlad Tepes, figura iesita din comun, dar care, pentru ca vestea cruzimilor sale s-a aflat in lumea larga, a capatat cu vremea o imagine negativa pana la caricatura (ca in romanul irlandezului Bram Stoker, de la sfarsitul veacu¬lui trecut, care e la originea avalansei de filme de groaza cu eticheta „Dracula"; deformare — repet — caricaturala, pe care fostul regim de la Bucuresti a folosit-o in mod ires¬ponsabil in scopuri comerciale).

Reputatia lui Vlad Tepes s-a faurit pe trei cai: prin cronicile turcesti; printr-o relatare slava, de origine nela¬murita, Povestire despre Dracula Voievod— de fapt elo¬gioasa! — despre care se zice ca a ajuns carte de capatai a tarului Ivan cel Groaznic; dar mai cu seama prin carti raspandite in Germania, pare-se inadins, de Matei Corvin, spre a justifica faptul ca nu a intreprins cruciada pentru care Papa ii daduse mari sume de bani — este cel putin ipoteza interesanta pe care o sugereaza istoricul Serban Papacostea. Ne-am afla, dupa aceasta ipoteza, in prezenta unui prim caz cunoscut de „propaganda de stat", de „intoxicare prin media", profitand de recenta aparitie a tiparului care a permis sa se raspandeasca larg povestiri fantastice originare din mediul sasesc. Alti autori insa, pe baza unor documente, atribuie prima comanda a unei scrieri impotriva lui Vlad unui nobil german care fusese in litigiu cu el. Nu putem sti asadar care din povestirile despre Vlad Tepes se pot retine ca verosimile. Cert e ca a folosit supliciul tepei la o scara neintalnita pana atunci, ceea ce ar ajunge pentru a-i croi celebritatea; dar e posibil ca faima lui sa vina si mai mult de la anumite excentrici¬tati pe care i le atribuie povestirile, ca de pilda turbanul batut in cuie in capul unui trimis turc care nu s-ar fi descoperit in fata lui Voda! Ce sa credem?