In pofida statutului politic conferit Principatelor romane de Tratatul de la Paris din 1856 -; suzeranitatea Portii si garantia colectiva a celor sapte mari puteri europene -; ce impunea o atitudine foarte prudenta si limita posibilitatile de manifestare pe plan extern ale Romaniei, relatiile politico-militare cu alte state intretinute pana la dobandirea independentei au fost multiple si variate. Ele au fost subordonate permanent obiectivului mentinerii integritatii nationale, largirii autonomiei tarii si dobandirii independentei de stat. In acest sens s-au urmarit, in paralel, doua obiective: 1. integrarea tarii in procesul general al luptei popoarelor din centrul si sud-estul Europei pentru libertate si apropierea de acele mari puteri care aveau interese sa sustina o astfel de conduita; 2. Dezvoltarea ostirii prin preluarea si adaptarea la specificul national a experientelor acumulate de armatele altor tari.
In cadrul acestei politici promovate de Romania, un loc aparte i-a revenit in continuare Frantei. Relatiile militare romano-franceze au fost intretinute de cele doua parti atat din ratiuni politico-economice, cat si din motivatii de ordin sentimental. Totodata, aceste contacte s-au plamadit si au evoluat in stransa conexiune cu actiunile politico-militare ce au avut loc intr-o Europa permanent disputata de marile puteri concurente. Deschiderea spre Franta a fost promovata deschis de factorii de raspundere de la Bucuresti in frunte cu domnitorul Cuza, constienti de necesitatea mentinerii si cultivarii unor prieteni ai „cauzei romanesti”, ai sustinerii atator acte indraznete ale tanarului stat romanesc.
Demersurile pentru apropierea de Franta au fost facilitate de activitatea lui Ioan Alecsandri, titularul agentiei diplomatice romane de la Paris. Ofiter de cariera si fin diplomat, Ioan Alecsandri, fratele bardului de la Mircesti, a jucat un rol important in politica externa a tanarului stat romanesc. Prin intermediul lui s-a recurs la sprijinul tehnic al Frantei pentru restructurarea institutiilor statului, inclusiv al cele ostasesti. Concursul guvernului francez a fost solicitat atat pentru organizarea si instruirea trupelor cat si pentru dotarea cu armament modern a armatei romane. La aceasta actiune, un aport deosebit l-a avut Misiunea militara franceza, compusa mai intai din ofiteri si subofiteri de intendenta si administratie, iar apoi si din ofiteri si subofiteri de trupa, stat-major, vanatori, artilerie si geniu, care a activat in mediul militar romanesc intre anii 1860-1869.

In mai 1860, domnitorul Cuza a promulgat „Legea privitoare la instructiunea armatei Principatelor Unite”, care prevedea, printre altele, solicitarea unor cadre din armata franceza pentru organizarea statelor-majore, pentru reorganizarea administratiei si contabilitatii armatei.
In octombrie, acelasi an, au sosit la Bucuresti doi ofiteri din serviciile administrative franceze -; subintendentul Gui Le Cler si ofiterul de administratie Mengel. In anii urmatori, acestor doi ofiteri li se vor alatura si altii, intre care amintim pe: capitanul de vanatori Paul Lamy, adjutantul de administratie Serveille, subofiterii de artilerie Grincourt si Chabert, capitanu de artilerie Guerin si Bodin, capitanul de geniu Roussin, sergentul artilerist Gastal2 si alti cativa subofiteri si maistri. Seful acestei Misiuni a fost maiorul Eugene Lamy, un experimentat ofiter de stat major care luptase in Africa, Crimeea si Italia.
Misiunea militara franceza a introdus in armata romana regulamentele tactice si de administratie in vigoare in Franta. Sub indrumarea ei s-a accelerat procesul de unificare a armatei si s-a imbunatatit calitatea instruirii trupelor. Ea a contribuit, totodata, la reorganizarea invatamantului militar, la constituirea corpului de stat-major, a corpului ofiterilor de administratie, a intendentei militare si atelierelor si stabilimentelor. Membrii misiunii au avut statutul de consilieri tehnici in problemele organizarii, administratiei si instructiei militare.3
In privinta regulamentelor militare, ele au fost asimilate treptat, pe masura ce au fost traduse, operandu-se unele modificari ale textului de catre ofiterii romani care le-au tradus, pentru ca acestea sa se adapteze mai bine specificului si cerintelor armatei romane si a fi astfel mai usor de pus in practica. In 1862 s-a tiparit „Regulamentul avansarilor”, „Regulamentul serviciului interior”, „Regulamentul serviciului de companie”s.a.4 Regimentele de infanterie, cavalerie si artilerie incepusera inca din 1861 sa se pregateasca pentru lupta dupa modelul francez, chiar daca nu erau supravegheate direct de ofiteri francezi proveniti din aceste arme. Aplicarea instructiei franceze se facea, acolo unde exista posibilitatea, sub indrumarea unor ofiteri romani formati in scolile militare franceze.
Prin activitatea desfasurata, Misiunea militara franceza a avut o contributie insemnata la unificarea celor doua institutii de invatamant militar. Eugene Lamy a elaborat un nou regulament de organizare a scolii, aprobat de domnitor si intrat in vigoare in martie 1862. Acest regulament mentinea o parte din vechile reglementari, dar introducea elemente noi din regulamentul de functionare a Scolii militare de la Saint Cyr.
Dupa rechemarea in Franta a lui Eugene Lamy, la conducerea Misiunii militare a urmat fratele sau, capitanul de vanatori Paul Lamy. Prin ordin ministerial, acesta a fost desemnat in anii 1866-1868 sa conduca Scoala de tir. Aceasta reprezenta o forma speciala de pregatire a unor instructori in aceasta specialitate. Durata scolii a fost initial de sase luni, redusa ulterior la doua luni. Dupa absolvirea acestei scoli, cursantii se intorceau la unitatile de provenienta pentru a raspandi, la randu-le, cunostintele acumulate.
La solicitarea factorilor de conducere ai armatei romane, in sfera preocuparilor Misiunii militare franceze a intrat si reorganizarea corpurilor de artilerie si geniu, precum si crearea stabilimentelor de artilerie. In stabilirea programului si in derularea acestui proces, militarii francezi au beneficiat de un substantial sprijin dat de ofiterii romani, absolventi ai Scolii de aplicatie pentru armele speciale de la Metz. O data cu completarea Misiunii franceze cu doi ofiteri pentru aceste arme -; capitanul de artilerie Bodin si capitanul de geniu Roussel -; instructia in cadrul acestora s-a facut sub directa indrumare a specialistilor francezi. Acestia au intocmit, totodata, proiecte de regulamente pentru desfasurarea instructiei teoretice si practice in unitati. Noile regulamente pentru aceste arme, rod al colaborarii ofiterilor romani cu cei francezi, vor fi multa vreme folosite, de altfel, atat artileria cat si geniul, au evoluat sub influenta franceza, desi curand se va achizitiona, cu precadere, material de artilerie de la firma germana Krupp.
Un alt domeniu aflat in atentia Misiunii militare franceze l-a constituit reorganizarea administratiei militare, rolul esential revenindu-i subintendentului Gui Le Cler, ajutat de ofiterul de administratie Mengel si adjutantul Serveille.5 Sub indrumarea lor, administratia armatei a cunoscut o serie de reinnoiri si reorganizari, lucru care a permis sa se creeze corpul intendentei militare si corpul ofiterilor de administratie. Totodata, Le Cler a avut o contributie notabila in domeniul contabilitatii generale. El s-a ingrijit, de asemenea, de elaborarea si editarea regulamentelor militare ce intrau in sfera lui de activitate, straduindu-se sa introduca in armata romana toate reglementarile administrative care erau necesare pentru o dezvoltare armonioasa.
Regulamentele intocmite nu au fost simple traduceri, ele au fost redactate in asa fel incat sa corespunda evidentelor si obiceiurilor armatei romane.
La sugestiile lui Le Cler au fost puse in circulatie atat instructiuni pentru transpunerea in fapt a noii contabilitati, cat si o alta serie de instructiuni administrative privind: modul de primire si justificare a folosirii munitiilor de razboi; modul de receptie si reparare a armelor, fie la corpuri fie la arsenal; reparatii ale materialului de artilerie; modul de efectuare a inspectiei anuale a armelor in folosinta; instructiuni pentru aprovizionarea si serviciul de alimente si altele.
Cererea intendentei militare, instruirea corpului ofiterilor de administratie, introducerea si adaptarea regulamentelor administrative franceze au contribuit la consolidarea armatei romane.
Aceste succese, cu toate greutatile intampinate in materializarea lor,6 s-au datorat atat ofiterilor si subofiterilor francezi, seriozitatii cu care acestia s-au implicat in indeplinirea misiunii lor, dar si receptivitatii cu care partea romana a privit si a primit sprijinul lor.
Prin rezultatele obtinute in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Misiunea militara franceza si-a dovedit utilitatea si eficienta. Dificultatile intampinate i-au ingreunat adesea activitatea, dar nu i-au stopat demersurile in directia incercarii de modernizare a institutiei ostasesti.
Intr-o scrisoare adresata in 1862 de Cuza maresalului Randon, ministrul de razboi al Frantei, care aprobase constituirea Misiunii militare franceze si-i supraveghease activitatea, domnitorul isi exprima „intreaga satisfactie produsa de activitatea ofiterilor francezi Datorita zelului si experientei lor au fost deja introduse modificari importante in mica mea armata, progresele sunt sensibile mai ales in instructia teoretica, dar si practica si imi place sa sper ca succesul va incorona deplin eforturile noastre“.7
Franta a avut un aport de necontestat in infaptuirea reformelor din domeniul militar sub egida domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Aceste reforme au condus la formarea unei armate unitare, dispunand de un insemnat potential, bine dotata si echipata, instruita la un nivel satisfacator, cerute de mersul gandirii si practicii militare europene. Intr-o scrisoare trimisa ministrului de externe otoman, Fand-pasa, la 10 februarie 1864, domnitorul Cuza sublinia contributia Frantei la aceasta opera de renovare a institutiei ostasesti: „inainte de 1859 soldatul era rau hranit, rau platit, rau intretinut; am imprumutat de la Franta regulamentele administrative si am incredintat industriei sale, cum a facut sublima Poarta insasi, echiparea micii mele armate“.