l2e24eq

Pana acum, doar o singura asezare care a produs o continuare stratificata a nivelelor din epoca timpurie a bronzului (ETB) continand materiale tipic cicladice a fost excavata in insulele centrale egeene: Phylakopi pe Melos. Ayia Irini pe Keos a produs ramasite care sunt adeseori mai mult „Helladice” (tipice pentru Grecia continentala) decat „Cicladice” iar situl a fost in orice caz ocupat doar in mijlocul perioadei Cicladic timpuriu (C.T.), nu a fost ocupat nici la inceputul, nici la sfarsitul sau. Paroikia pe Paros e o asezare apartinand aproape in intregime epocilor de mijloc si tarzii ale bronzului. Alte asezari excavate apartinand perioadei C.T. sunt fie situri dintr-o singura perioada (Kastri pe Syros), care raman in mare parte nepublicate (Panormos si Grotta de pe Naxos, Skarkos pe Jos, Markiani pe Amorgos), fie au fost foarte rascolite in antichitate si slab excavate la inceputurile arheologiei egeene (MUNTELE Kynthos pe Delos). Cea mai mare parte a materialelor confectionate in C.T. provine din cimitire, majoritatea jefuite pentru piata de antichitati, mai degraba decat excavate in mod stiintific. Mai mult, aproximativ 80% din materialul cunoscut din 1972 fusese sapat inainte de 1910. Astfel, nu doar ca cea mai mare parte din cultura C.T. cunoscuta provine din morminte, ci mult prea putin din miile de obiecte aflate in muzeu si colectii particulare provin din contexte care pot fi descrise cu exactitate. Stratigrafia la Phylakopi, incepand de la baza, poate fi rezumata dupa cum urmeaza (termenii sunt cei folositi de sapatorii originali britanici ai sitului la sfarsitul secolului al IX-lea):

Pre-oras: bazat direct pe piatra, acest mic sat contine vase caracteristice culturii Grotta-Pelos a perioadei C.T.T.

Phylakopi I. 1.: prima asezare in excavatiile vechi de la sit care a produs arhitectura, acest sat din cultura Keros-Syros a C.T. II a fost gasit in timpul excavatiilor mai recente ale lui Renfrew ca fiind stratificat direct deasupra asezarii precedente Grotta-Pelos.

Phylakopi I. 2-3: o asezare mult mai intinsa decat satele din fazele anterioare, acest oras e caracterizat de olarie care e in mare parte contemporana cu cea a celei mai timpurii culturi a Helladicului de mijloc (H.M.) a Greciei continentale. Din moment ce vasele din Phylakopi I 1 sunt contemporane cu cele din cultura Korakou a H.T. IIA din Grecia continentala, exista fie o ruptura in continuarea ocuparii la Phylakopi corespunzand perioadei H.T. III din Grecia continentala, fie cel putin un interval cand dovezile activitatii umane la Phylakopi sunt atat de putine incat sugereaza ca marimea asezarii a fost atunci puternic redusa de la cea din ambele faze, cea precedenta si cea care a urmat.

Phylakopi II: un oras reconstruit al epocii mijlocii a bronzului (E.M.B.) unde importuri din Minos, incepand cu MMIB-IIA si extinzandu-se pana la MMIII si poate pana la cele mai vechi LMIA, devin foarte obisnuite. Acest oras a fost in totalitate distrus de foc.

Phylakopi III: fortificat pentru prima data la inceputul acestei faze, orasul Phylakopi a fost ocupat in mod continuu pana in secolul al XI-lea i.Chr.

Din sutele de morminte care au furnizat majoritatea covarsitoare a obiectelor C.T., doar cateva din Phylakopi si de pe insula Amorgos au putut fi clasificate, ca apartinand perioadei Phylakopi I2-3. Materialul din rest era diferit de asamblajul cultural al ceea ce a fost mai liber numit “Phylakopi I” si fusese impartit in trecut in doua grupuri majore numite „Pelos” si „Syros” dupa cimitirele sapate (excavate) de la Pelos (Melos) si Chalandriani (Syros). Foarte putine tipuri de artefact erau comune acestor doua grupuri si astfel probabil ele reprezentau doua culturi diferite. Pentru a descrie aceste culturi diferite pe o baza mai sistematica, Renfrew a analizat toate cimitirele sapate care apartineau Cicladicului timpuriu pe baza tipurilor de artefact gasite in ele (vase de lut, de marmura, figurine de marmura si bronz, bijuterii etc.). Aceasta analiza s-a facut pe o baza cimitir cu cimitir mai degraba decat mormant cu mormant, din cauza ca multe morminte contineau prea putine obiecte de cult pentru a furniza date folositoare. Cimitirele au fost apoi comparate pentru a se gasi asemanari, iar impartirea de baza dintre culturile „Pelos” si „Syros” a fost decisiv confirmata. Ca urmare, trei culturi cicladice care inflorisera in timpul ETB si a vechii EBM au fost observate de Renfrew si rebotezate de el ca fiind culturile Grotta-Pelos, Keros-Syros si Phylakopi I. Grotta-Pelos era clar mai veche decat Phylakopi I pentru ca ramasitele din faza pre-oras la Phylakopi fusesera gasite stratificate in vechile sapaturi sub ramasite ale culturii Phylakopi I. Inaintea sapaturilor sale din anii 1970 la acelasi sit, Renfrew a trebuit sa foloseasca o serie de argumente de circumstanta pentru a plasa cultura Keros-Syros cronologic intre celelalte doua, dar un asemenea rationament indirect nu mai e necesar acum cand straturi ale celor trei culturi au fost gasite direct supraetajate in unul si acelasi sit (Phylakopi) in ordinea sustinuta in 1972 de Renfrew. Din nefericire, nici o parte din vasele distincte ale unui asamblaj de artefacte numit de Renfrew „Grupul Kastri” (dupa o mica fortareata Kastri pe Syros) si clasificat de el in 1972 ca un stadiu tarziu al culturii Keros-Syros, nu a fost gasita in timpul perioadei mai tarzii a anilor 1970 la Phylakopi (vezi mai jos).

Asa cum abandonase terminologia traditionala tripartita pentru variatele stadii ETB din Grecia continentala in favoarea unui set de “culturi” numite dupa situri, tot astfel pentru Ciclade Renfrew a evitat folosirea termenilor mai mult sau mai putin standardizati CTI,II si III si i-a inlocuit cu un set similar conceput de „culturi”: Grotta-Pelos pentru C.T.I, Keros-Syros pentru C.T.II si Phylakopi I pentru C.T.III. Acest sistem a fost adoptat neschimbat de Doumas in 1977 cu mica exceptie de re botezare a lui „Grotta-Pelos” ca „Pelos-Lakkoudes”.

Intr-o folositoare privire de ansamblu a intregii perioade C.T., Barber si Mac Gillivray au exprimat opinia ca etichetele „culturii” lui Renfrew pentru asamblaje de artefact discrete din C.T. nu erau necesare si creau confuzii (o parere impartasita si de alti specialisti ai Cicladicului, mai ales de Coleman) si sustineau o intoarcere la terminologia traditionala tripartita, cu o singura schimbare semnificativa, anume subdivizarea C.T.II in A si B, cea mai veche(C.T.IIIA) fiind folosita pentru a descrie „Grupul Kastri” al lui Renfrew iar cea mai recenta (C.T.IIIB) fiind folosita pentru „cultura Phylakopi I” a lui Renfrew, vechiul C.T.III.

Principala preocupare a lui Rutter a fost sa demonstreze ca un gol cultural major a despartit cele doua perioade numite de Barber si Mac Gillivray C.T.IIIA si C.T-IIIB, un gol care in viziunea sa nu implica doar o discontinuitate culturala semnificativa, ci si o lacuna substantiala de un secol si jumatate in continuitatea culturala a Cicladelor din ETB. Rutter a argumentat mai departe ca din moment ce „CTIII A” a fost de fapt contemporana cu perioada mai tarzie HT II in Grecia continentala si, prin extensie, EM II in Creta, ar fi mai bine ca ea sa fie numita „CT IIB”, in timp ce „CT IIIB” al lui Barber si Mac Gillivray despre care se crede ca e contemporana cu MN timpuriu in partea continentala si MMIA in Creta, ar putea fi mai bine denumit ca „MCT”. Rutter a pus intrebarea ce se petrecea pe insule in timpul a ceea ce poate fi numit in mod legitim „CT III” (perioada echivalenta duratei NT III in partea continentala si EM III in Creta) ? Din moment ce el n-a putut gasi nimic care sa acopere aceasta lacuna, Rutter a hotarat s-o numeasca „golul CT III”; un concept acceptabil pentru unii (Davis), dar unul despre care Barber, Mac Gillivray, Doumas, Sotirakopoulou si altii sustin cu tarie ca e un miraj.

Certurile terminologice au fost trimise pe planul al doilea dupa tratarea exhaustiva a problemei de catre Manning si a noilor sale descoperiri nerezolvate. Toate partile au fost de acord ca saparea la o singura asezare bine stratificata in mijlocul Cicladelor, ideal la Naxa sau Paros, probabil va elimina cel putin problema „golului CT III”. Din nefericire se pare ca cele mai multe situri ale asezarilor celui de al treilea mileniu i.Chr. in Ciclade au fost ocupate pe perioade relativ scurte de timp. Cele la care s-au efectuat sapaturi de cand a inceput dezbaterea legata de golul „CT III”, cum ar fi Skarkos pe Jos si Markiani pe Amorgos, nu au dovedit o continuitate completa a CT, decat natura tranzitiei BT (bronzului timpuriu) 2-3 si caracterul culturii BT3 in Ciclade raman probleme nerezolvate. Sapaturile de pe insula Skyros in Sporade, la situl Palamari, sunt mult mai promitatoare si ar putea in cele din urma furniza o continuare BT-BM mai completa decat a furnizat pana acum orice insula egeeana vestica mai inspre sud.

Pe de alta parte disputa legata de folosirea denumirilor „cultural” sau „cronologic” pentru ansamblurile de artefacte ale CT, are radacini mult mai adanci, inflorind de peste douazeci de ani. Nu exista inca nici un indiciu cum ca aceasta neintelegere care dureaza demult va fi rezolvata in curand.

Cultura Grotta-Pelos / Cicladicul timpuriu (cca. 3.100 / 3.000-2.650 i.Chr.)

Ca rezultat al sapaturilor sale efectuate la un numar de cimitire, Doumas a propus patru stadii sau „grupuri” cronologice, fiecare numit dupa situl unde asamblajul subordonat care se afla in discutie e cel mai bine reprezentat: Lakkoudes, Pelos, Plastiras, Kampos. Ultima e considerata ca reprezentand o faza de tranzitie spre cultura Keros-Syros a CT II; ornamente incrustate curbilinii (spirale, cercuri), tipul „Kampos” de tigaie si sticlele incrustate care sunt asemenea gasite in EM I Creta apar pentru prima oara in aceasta faza.

Nimic semnificativ ca arhitectura n-a fost scos la suprafata din aceasta perioada la asezarile din Phylakpoi (Melos) sau Grotta (Pelos).

Mortii sunt ingropati in cimitire cu cavouri care nu contin niciodata mai mult de cincizeci de morminte si de obicei contin douazeci sau mai putin. Aceste grupuri de morminte reprezinta probabil mici grupuri de rude (familiale), in majoritatea cazurilor probabil doar membrii unei singure familii pe o perioada de doua pana la sase generatii. Inhumari individuale sunt obisnuite in cavouri, desi sunt normale si inmormantari multiple de doi pana la opt indivizi in morminte de doua nivele. Cavourile sunt construite din patru lespezi asezate in picioare, sau uneori din trei lespezi si un perete scurt de moloz uscat. Podeaua mormantului e de obicei din piatra sau pur si simplu din pamant, dar uneori e acoperita cu una sau mai multe lespezi, iar uneori cu pietricele. Acoperisul mormantului e format din una sau mai multe lespezi. Trupurile sunt asezate intr-o pozitie ghemuita, pe partea dreapta. Adeseori nu sunt obiecte de cult. Nivelul de jos al mormintelor cu doua nivele a fost evident folosit ca loc in care fusesera pusi ocupantii anteriori ai mormantului in mormintele utilizate pentru inmormantari multiple.

Vasele cu pereti grosi, inchisi la culoare si slefuiti sunt standard. Formele tipice sunt castroane cu margini rotunjite si toarte tubulare gaurite in plan orizontal asezate mult sub buza pe exterior, tigai de asa-numitul „tip Kampos” (cu marginea dreapta decorata cu una sau mai multe spirale incrustate; maner rectangular cu inel metalic; fondul circular principal decorat cu spirale incrustate in jurul unei stele centrale) si pixide cilindrice. Vasele incrustate sunt obisnuite in morminte, dar relativ rare in asezarea din Grotta.

Obiectele din marmura provin in mare masura din morminte si constau aproape exclusiv din vase si figurine. Cele mai obisnuite tipuri de vase de marmura sunt castroane putin adanci cu maner, cupe cu baza plata si borcane cu picior. Figurinele de marmura se impart in trei categorii de baza :

a. tipul Plastiras : urechile si rotulele sunt foarte proeminente. Desi mainile se intalnesc de-a lungul stomacului, bratele nu sunt indoite;

b. tipul Louros: bratele in forma de cioturi intinse orizontal la nivelul umarului sunt cea mai distincta trasatura a acestui tip;

c. tipuri schematice: se cunoaste un numar de forme, cele mai obisnuite fiind doar pietricele ovoide sau eliptice, pe cand cele mai reprezentative au forma de vioara, cu gaturi lungi ca de barza si capete care nu se pot distinge.

In afara de sarma de cupru, patru sule cuadrangulare si un colier de margele de argint dintr-un mormant din Louros (Naxos), nici un artefact de metal nu poate fi atribuit acestei culturi.

Acest asamblaj este contemporan cu FN si HT I in Grecia continentala si cu EM I in Creta. Contacte sporadice si intr-un spatiu redus cu situri din Creta de nord (pestera Pyrgos si cimitirul Ayia Photia) si Grecia centrala (Eutresis in Beotia) sunt atestate, dar legaturile cu cimitirul BT format din cavouri la situl Iasos pe coasta de vest a Anatoliei par mai apropiate si mai intinse. Cultura Grotta-Pelos e probabil o dezvoltare zonala din cultura Kephala, a perioadei precedente FN.

Cultura Keros-Syros / Cicladicul timpuriu IIA (cca. 2.650-2.450 / 2.400 i.Chr.)

Singura arhitectura semnificativa a asezarii scoasa la lumina pana acum din perioada II la Ayia Irini (Keos) si faza principala a ocupatiei la Skarkos (Ios) consta din cladiri rectangulare construite cu zidarie foarte exacta. Gratie unui strat foarte adanc de moloz, arhitectura la Skarkos e pastrata pe alocuri la o inaltime de aproape trei metri si cele mai multe din cladirile descoperite pana acum aveau in mod evident doua etaje. In timp ce asezarea de la Ayia Irini a fost ocupata pe timpul a cel putin una, poate doua, faze ale perioadei CT, Skarkos a fost abandonata dupa distrugerea sa din CT IIA pana cand din ruinele sale s-au facut morminte mult mai recente datand din secolul al XVII-lea i.Chr. La Muntele Kynthos (Delos), lipsa spatiului si terenul cu denivelari pare sa fi necesitat un ansamblu mai putin organizat de camere, multe cu colturile rotunjite.

O privire de suprafata pe insula Melos a adus dovezi ce indica faptul ca asezarea din timpul perioadei acesteia si a celei precedente a luat forma unor numeroase situri mici si putin locuite, probabil catune de fermieri ocupate de grupuri mici inrudite (familii mai mari) timp de trei sau patru generatii. Fiecare asemenea sit pare sa fi fost insotit de propriul sau mic cimitir in afara asezarii (localizat in afara granitelor asezarii propriu-zise, desi in mod necesar, la o distanta mare de aceasta). Pe Keos, pe de alta parte, o privire de suprafata a partii nord-vestice a insulei a dezvaluit ca densitatea siturilor CT I per unitatea de suprafata era considerabil mai mica decat pe Melos si ca situl Ayia Irini era de departe cel mai important sit al acestei perioade in aceasta zona a insulei. Ar aparea o oarecare variabilitate dintre modele de asezare relativ dispersata ca cea din Melos si cele relativ legate de un nucleu, ca cea din Keos. Cu siguranta marimea sitului CT II la Chalandriani pe Syros sugereaza un model creat in jurul unui nucleu pe acea insula, pe cand insule mai mari cum ar fi Paros si Naxos se asemanau probabil mai mult cu modelul dispersat din Melos in ceea ce priveste asezarea lor.

Cimitirele pot fi mult mai mari decat in cultura Grotta-Pelos, dar nu trebuie sa fie. Cu exceptia celor din Chalandriani (Syros), mormintele din Keros-Syros se aseamana mult cu cele din Grotta-Pelos. La Chalandriani sunt cateva grupuri de morminte (cimitire individuale?) adunand peste 600 de morminte in total. Exceptand cam zece dintre acestea, toate contineau doar un singur individ. Planurile de mormant variaza de la circular la rectangular. Toate sunt construite in intregime din piatra si toate au o intrare falsa pe o parte acoperita sumar cu pietre. Partea de sus a acestor morminte a fost sigilata cu o lespede mare, iar peretii sunt adesea usor sprijiniti. Cei ingropati erau usor ghemuiti., de obicei pe partea stanga. Cele mai multe din morminte erau foarte saracacioase.

Articolele fine se impart in trei clase mari:

a. Articole pictate dupa un model: asemenea vase sunt decorate intr-un stil inchis pe fond deschis, utilizandu-se in exclusivitate ornamente geometrice. Forme obisnuite sunt castroane, pixide, ulciorul cu cioc si cupa cu picior, fara maner;

b. Articole pictate solid („Urfirnis”): e pur si simplu o versiune cicladica a HT II Urfirnis din partea continentala. Forme tipice sunt castronase de sos si cupe mici fara maner;

c. Articole lustruite, inchise la culoare, incrustate: aceasta reprezinta o dezvoltare din olaritul Grotta-Pelos care incorpora mai multe ornamente curbilinii si foloseste cercuri concentrice imprimate, spirale si triunghiuri mici („Kerbschnitt”) pentru prima data. Forme obisnuite sunt borcanul cu picior, pixis-ul globular si tigaia de „tip Syros” (margini nedecorate, concava in profil; maner cu doua brate; decorarea fondului circular principal cu cercuri concentrice imprimate sau spirale, adeseori insotite de barci incrustate si/sau organe genitale feminine).

Figurinele cu bratele indoite apar pentru prima data intr-o varietate de tipuri diferite. Mult mai rari si mult mai uimitori sunt harpistii (uneori perechi), cantareti din fluier, figurine feminine cu brate indoite sezand pe scaunele sau scaune cu spatar inalt, un barbat asezat pe un scaunel tinand o cupa ridicata, razboinici purtand pe umar o bucata din fire textile sau din piele facuta pentru a tine teaca unei arme si uneori tinand un pumnal, figurine feminine cu bratele indoite cu doua etaje (una mai mica stand pe capul uneia mai mari), grupuri de trei elemente, si uneori tipuri cu anomalii (o femeie in pozitie cu bratele indoite, dar cu un brat peste spate si cu celalalt peste partea din fata).

Vasele de piatra includ, ca si in cazul olaritului, diferite tipuri de cupe cu picior, versiunea in marmura a unei tigai, sau a unui castronas si cateva vase in forma de patruped (de cele mai multe ori oaie) si de pasari. Marmura alba este materialul preferat pentru confectionarea acestor vase, dar uneori e folosita si marmora albastruie-gri. O piatra foarte pala, verzuie asemanatoare jadului e folosita in confectionarea unor cupe miniaturale care erau sculptate ca parti ale inelelor pentru degete sau erau atasate de alte obiecte prin accesorii scurte in forma de tub; materialul neobisnuit si folosirea sa pentru a produce recipiente mici, adeseori atasate articolelor care probabil aveau rol de bijuterii sugereaza ca aceste cupe miniaturale ar fi putut fi folosite pentru a consuma cantitati mici din vreo substanta valoroasa (compara cu tabacherele cu tutun de prizat). O piatra moale, verde inchis cunoscuta ca sist clorit este o alegere obisnuita pentru vasele decorate cu modele in relief cum ar fi spiralele, sau cu modele incrustate, in spic sau in triunghiuri. Asemenea vase de multe ori iau forma unor mici cufere cu capac sau pixide care par sa imite cladiri de diferite tipuri, de la simple colibe pana la un granar (hambar) extrem de complex despre care se spune ca a fost gasit la Melos.

Artefactele de metal sunt acum mai multe decat in cultura Grotta-Pelos. Uneltele si armele includ pensete (clesti), pumnale, tesle, dalti si carlige de pescuit. Surse de metal care au fost exploatate in epoca CT au fost localizate pe insula Siphnos (plumb si argint) si pe insula Kynthos (arama); regiunea Laurion in sud-estul Atticii in Grecia continentala a fost de asemenea, judecand dupa rezultatele analizelor amanuntite facute pe artefacte terminate, gasite la un mare numar de situri HT si CT, o sursa majora de minereuri de plumb, argint si cupru in timpul perioadei BT 2. S-a descoperit ca o mina de la situl Thorikos continea vase atat de tipul HT II tarziu, cat si HT III timpuriu, o dovada in plus pentru exploatarea surselor de metal in acea regiune a partii continentale de la ETB incoace.

Cultura Keros-Syros are contacte largi cu EM II Creta (sunt importate figurinele cicladice cu brate indoite si ele inspira imitarea locala cretana cunoscuta sub numele de tipul Koumasa) cu NT II continental (sosiere, tipuri de bronz, figurine de marmura cu brat indoit, tipuri de morminte) si Troia I si Troia II tarzii. Se pare ca cultura Keros-Syros se dezvolta direct din “Grupul Kempos” tarziu al culturii Grotta-Pelos.

„Grupul cultural Kastri” sau cultura „Lefkandi I” / Cicladic timpuriu II B sau III A (cca. 2.450 / 2.400-2.200 / 2.150 i.Chr.)

1. Kastri pe Syros este o mica citadela fortificata de ca. 50 m latime cocotata pe varful unui deal abrupt. In vaile de dedesubt se afla numeroasele cimitire de la Chalandriani care constau in principal din morminte Keros-Syros, dar care include de asemenea cateva morminte care nu se pot distinge din punct de vedere tipologic apartinand acestei faze mai tarzii a „Grupului Kastri”. Fortificatiile constau intr-un zid cu sase bastioane iesite in afara construite din lespezi mici si mijlocii (nu sunt blocuri mari ca in fortificatiile din EMB la Ayia Irini si Phylakopi III). In afara acestui zid mai exista un al doilea zid de aparare sau parapete. Intrarea in fort se face printr-unul din bastioane. Interiorul asezarii consta in ciorchini de camere mici despartite de coridoare inguste. In trei camere au fost gasite vetre, una continand un creuzet si un cufar cu obiecte de metal din bronz si cositor. Au fost gasite in asezare si alte creuzete, precum si mulaje de piatra si sunt de asemenea dovezi de prelucrare a plumbului in sit. Cea mai recenta evaluare a dovezilor concluzioneaza ca in aceasta asezare se efectuau doar topirea si refacerea formei, nu topirea minereurilor de metal. Armele gasite includ pumnale scurte si cel mai vechi, bine-datat varf de lance gasit la vest de Anatolia in partea continentala;

2. Panormos pe Naxos e un alt fort inca si mai mic de 25 m lungime. Exteriorul este neregulat, cu cateva bastioane semicirculare si o singura intrare dinspre partea de est. O gramada de pietre circulare asezate chiar langa aceasta intrare a fost interpretata ca fiind o rezerva de pietre de prastie pentru aparatori;

3. Muntele Kynthos pe Delos se pare ca a fost inca un mic fort cocotat pe un deal format din cateva bastioane in interiorul carora se afla cateva incaperi de forma neregulata si cel putin trei mici case in apsida;

4. Ayia Irini pe Keos este martora in timpul perioadei III la cateva constructii adaugate sau remodelari facute la structurile rectangulare foarte ingrijit construite ale perioadei Keros-Syros II.

Toate aceste patru situri sunt abandonate in timpul sau la sfarsitul acestei perioade, doar Ayia Irini fiind apoi ocupat, doar dupa multa vreme, in perioada Cicladicului Mijlociu. Fiecare din cele patru cu exceptia lui Kastri fusese ocupat in stadii mai timpurii ale perioadei CT.

Mormintele

Acestea sunt aparent neschimbate fata de cele ale culturii Keros-Syros, daca ar fi sa judecam dupa mormintele sapate atat la Chalandriani pe Syros, cat si la Akrotiraki pe Siphnos.

Noua si distinctiva in aceasta faza e o clasa de vase fine, semifine si uzuale caracterizate de suprafete lustruite extraordinar in rosu si maro-galbui, aparand intr-o gama variata de forme, constand in cani cu un singur maner, cupe cu doua toarte, exemple ale asa-numitelor depas amphikypellon (o cupa cilindrica foarte inalta, cu doua manere verticale rotunde, ambele indreptate in sus, pentru a sugera forma unei inimi), farfurii si castroane putin adanci cu margini rasfrante si agatatoare asezate chiar sub buza. Pixidele globulare ale fazei precedente continua, dar acum sunt lustruite in negru si de obicei ornate cu ornamente rectilinii incrustate, din plastic, imitand corzile impletiturilor de nuiele, oarecum diferite de modelele incrustate si/sau gravate ale fazei Keros-Syros. Ulcioare slefuite in negru cu grupuri de linii verticale gravate si ceainice (= pixide cu gat tubular) reprezentand ornamente gravate din plastic, ca cele de pe pixide, sunt rare. Vasele pictate se reduc acum la o singura forma, o cupa cu picior si un singur maner (toarta) decorate cu linii in cruce intre care se lasa spatiu, in culori inchise pe un fond deschis. Unele vase sunt acum facute la roata pentru intaia oara. In ciuda acestor noutati, un procentaj ridicat al vaselor din situri precum Ayia Irini care fusese ocupat in timpul fazei precedente consta in tipuri obisnuite Keros-Syros.

Putinele bucati pastrate par comparabile cu cele ale culturii precedente Keros-Syros.

In ciuda numarului mic de situri cunoscute, dovezile din sprijinul prelucrarii metalelor sunt impresionante ca rezultat al ramasitelor din Kastri. O mare parte din metalul prelucrat din acest sit are paralele tipologice apropiate in Anatolia de V iar analizele au dezvaluit ca o mare parte din el e un aliaj din cositor si bronz, un tip de bronz altfel atestat in mod obisnuit in Egeea in aceasta perioada doar in Troia II. O diadema rara de argint din Kastri, ornamentata cu modele circulare abstracte, patrupede si ceva ce ar putea fi o forma omeneasca cu cap de pasare, e de obicei vazuta ca insigna rangului; ornamentul „repoussé” (decor imprimat in relief, produs prin lovirea usoara a foitei de metal cu un ciocan invelit peste o matrice sculptata in lemn sau piatra), ca si obiectul insusi, e extrem de neobisnuit pentru aceasta perioada, deci orice interpretare a semnificatiei obiectului e in mod necesar foarte speculativa, dar e clar foarte diferit atat in forma, cat si in stilul decorativ de orice obiect gasit in contextul cultural Keros-Syros.

Aceasta faza a Cicladelor e contemporana si comparabila indeaproape cu cultura „Lefkandi I” AT II B din Eubeea, Attica de est si Beotia in Grecia continentala si nu pare sa existe vreun motiv pentru care sa nu folosim acelasi nume pentru acestea doua. Olaritul are afinitati puternice cu cel din vestul Anatoliei si probabil e contemporan cu Troia III, Limantepe BT 2 tarziu si Poliochni Rosu spre Galben. Desi multe trasaturi ale acestei faze culturale in insule sunt fara indoiala de origine cicladica, e probabil ca schimbarea dramatica in ceramica, precum si in prelucrarea metalelor la Kastri reflecta un aflux al populatiei dinspre est, care a trecut prin insule in drum spre Eubeea si centrul Greciei continentale. Micile forturi tipice pentru arhitectura acestei faze reflecta probabil nesiguranta timpurilor. Arhitectura acestor fortificatii poate fi vazuta ca versiuni miniaturale ale marilor circuite de aparare din stadiile mai timpurii ale ETB la situri ca Troia I-II si Limantepe. Abandonarea brusca a forturilor cicladice nu e explicata in prezent. La fel de misterioasa este absenta oricarui semn de conflict sau distrugere la siturile unde materialul „Lefkandi I” se suprapune direct cu materialul Keros-Syros (Ayia Irini, Muntele Kynthos), in timp ce la Chalandriani si Akrotiraki pe Siphnos aceleasi cimitire si tipuri de morminte sunt folosite de populatia „Lefkandi I”, ca si cele care fusesera folosite de populatia Keros-Syros.

Fortificatiile de la Kastri au fost comparate adesea cu cele din Lerna HT IIA tarziu si probabil sunt contemporane, desi vasele caracteristice culturii „Lefkandi I” nu apar niciodata la Lerna (dar notati ca doua cupe de marmura importate, una dintr-un context sigur Lerna IV timpuriu -; cel mult o generatie sau doua dupa distrugerea Casei Caramizilor -; sunt versiuni in piatra ale cupei „Lefkandi I” cu doua toarte). Fortificatii similare apar de asemenea in vestul Egeei ceva mai tarziu la Kolona in Egina in Orasul V al culturii HT III Tirint.

Cicladicul timpuriu III (cca. 2.200 / 2.150 -; 2.050 / 2.000 i.Chr.)

In prezent exista foarte putine dovezi sau deloc care sa ateste asezari umane in insule in timpul acestei perioade de 100 -; 150 ani. La nici un sit cunoscut nu s-a stabilit continuitatea ocupatiei din faza „Lefkandi I” (CT II B sau III A) pana la faza Phylakopi I (MCT sau CT III B). „Grupul Amorgos” al lui Renfrew e mai probabil sa fie contemporan cu cultura Phylakopi I si cu un mic grup de vase din insulita Christiana langa Thera decat sa fie o faza tarzie a culturii Keros-Syros.

Cultura Phylakopi I / Cicladicul mijlociu I sau Cicladicul timpuriu III B (cca. 2.050 / 2.000 -; 1.900 / 1.850 i.Chr.)

Blocurile rectangulare de incaperi in Phylakopi I.2-3 sugereaza o arhitectura mai „ordonata” decat conglomerarile neregulate si construite la intamplare caracteristice micilor forturi ale fazei „Lefkandi I”. Dar trebuie tinut minte ca Panormos, Kastri si Muntele Kynthos sunt forturi mici, nu asezari majore; arhitectura ordonata a perioadei III la Ayia Irini e pe deplin comparabila cu cea din Phylakopi I.2-3.

Ocupatia atat la Phylakopi cat si la Paroikia (Paros) pare sa continue neintrerupt din aceasta perioada in epoca tarzie a bronzului. Dovezile de la o evaluare de suprafata a insulei Melos sugereaza cu tarie ca odata cu inceputul acestei perioade avusese loc o centralizare a asezarilor: numeroasele asezari mici si cimitire din cultura Keros-Syros se adunasera intr-o singura asezare majora la Phylakopi. Ramane de stabilit daca aceasta concentrare de populatie intr-un singur sit e valabila si pentru alte insule cicladice, dar situatia in Keos (Ayia Irini) si Paros (Paroikia) poate fi la fel de bine similara celei din Melos.

La Phylakopi mormintele sunt acum incaperi sapate in piatra a caror folosinta se extinde pe toata perioada epocii de mijloc a bronzului. Cele mai apropiate paralele pentru aceste morminte sunt cele de la Manika pe Eubeea ale culturii Korakou si “Lefkandi I” (NT IIA-B) si la Pavlopetri in Laconia (HT IIA?), desi mormintele din Melia sunt mai mari si au un plan oarecum mai complex.

Articolele ceramice fine se impart in doua mari grupuri:

1. Articole incrustate : forme obisnuite ale acestor articole inchise la culoare si lustruite sunt vaze in forma de rata, pixide conice cu varful retezat, capace si ulcioare.

2. Articole pictate : vasele pictate au o vopsea inchisa dar nu cu adevarat mata. Ornamentarea consta in modele rectilinii pe un fond inchis la culoare. Formele preferate sunt castroane, ulcioare cu buza, kernoi si cupe cu o singura toarta.

Sunt cunoscute cateva figurine schematice din marmura din Phylakopi I si contexte mai tarzii de pe insule, dar figurinele cu brat indoit dispar dupa faza „Lefkandi I” si productia de vase de marmura scade drastic in acelasi timp. Astfel o schimbare semnificativa in confectionarea articolelor de marmura dubleaza schimbarea dramatica in tiparul asezarii catre sfarsitul epocii cicladice timpurii a bronzului.

Se pare ca au fost putine contacte intre cultura Phylakopi si Creta minoica. Se spune ca o buna cantitate de vase de tipurile Phylakopi I a fost gasita la Cnossos, dar nici un vas minoic nu provine dintr-un context incontestabil Phylakopi I.2-3 pe Melos. Descoperirea importurilor MM IB-IIA in Phylakopi II indica faptul ca cultura Phylakopi I nu se poate incheia cu mult mai tarziu decat ca. 1850 i.Chr. cel tarziu. Impartirea vazelor in forma de rata sugereaza ca Phylakopi I e cel putin partial contemporana cu mai recenta Anatolie BT 3 (Troia V). Legaturile de pe partea continentala de la Kolonna, Eleusis, Atena, Lerna, Argos si Eutresis sugereaza ca Phylakopi I e contemporana cu Helladicul mijlociu (HM) I si HM timpuriu II. Este ispititoare sugestia ca cultura Phylakopi I e un produs al culturii Keros-Syros dupa ce aceasta din urma fusese afectata de cultura “nepoftita” „Lefkandi I” cu puternicele sale afinitati din Anatolia de vest, dar atat timp cat natura asamblajului cultural care preceda Phylakopi I ramane un mister, o asemenea ipoteza trebuie sa ramana speculatie pura.

Figurinele Grotta-Pelos

Tipul Plastiras s-a dezvoltat probabil din figurinele neolitice de tipul celor care stau in picioare, pe cand figurinele schematice in forma de vioara par sa fie o forma abstractizata a tipului neolitic a figurii asezate cu picioarele indoite. Tipul Louros e vazut fie ca o dezvoltare a varietatii in forma de vioara (Getz-Preziosi), fie ca derivat din tipul Dimini obisnuit in Thessalia LN (Renfrew). Cu exceptia nasului, trasaturile faciale indicate sculptural sunt limitate aproape exclusiv la tipurile Louros si Plastiras. Figurinele Plastiras aveau de obicei ochii si buricele in mozaic. Sexul figurinelor Louros e foarte rar clarificat, dar cele mai multe figurine Plastiras au gen in mod foarte clar si par sa existe tot atatea figuri masculine, cat si feminine intr-un contrast vadit cu perioada urmatoare. Unele figuri barbatesti atat din tipul Louros cat si din tipul Plastiras poarta niste caciuli orizontale in forma de stup care probabil aveau rol de casca. Exista unele vase de marmura antropomorfe (avand forma omeneasca), legate din punct de vedere stilistic de tipul Plastiras de figurina prin infatisarea bratelor pe trunchi, dar figurinele sau vasele zoomorfe (in forma de animal) indiferent de material sunt extrem de rare in perioada CT I.

Figurinele cu brat indoit Keros-Syros

Figurinele de acest tip sunt considerate ca reprezentand figuri inclinate, mai degraba decat in pozitia in picioare, judecand dupa infatisarea picioarelor si a genunchilor. Ornamente pictate (ochi, gura -; rar -; par, semne tatuate pe frunte si obraji, coliere ocazionale si alte detalii pe trup) sunt limitate la figurinele de marmura cu bratele indoite si apar in cea mai mare parte doar pe doua varietati ale acestor figuri. Ultimele tipuri de figurine cu brat indoit nu au nici detalii sculptate, nici detalii pictate.

Pigmentii rosu si albastru erau in mod clar pretuiti de locuitorii Cicladelor din ETB. Pigmentii, obiectele folosite pentru a-i macina si diferite tipuri de recipiente pentru pastrarea lor (tuburi din oase sau borcane miniaturale din teracota lustruita in culori inchise, ambele ornamente cu ornamente incrustate) sunt obisnuiti in mormintele CT. S-a sugerat ca prezenta acestor obiecte in morminte implica o pictare rituala a rudelor celui decedat, sau a decedatului insusi ca parte a riturilor de inmormantare. Se spune ca prezenta detaliilor pe figurine e o reflectare a acestei practici.

Atribuirea figurinelor cu brat indoit (si intr-o oarecare masura si a vaselor de marmura) artistilor individuali pe baza asemanarii tipurilor si proportiilor de baza a fost dezbatuta intr-o serie de studii apartinandu-i lui Getz-Preziosi. Dar metodologia ei si de aici pretentia ca o calitate de autor poate fi identificata pe baza unor forme relativ atat de simple de arta intr-o epoca dinaintea celei a scrisului a fost pusa serios sub semnul intrebarii de catre Renfrew, Cherry, Chippindale si Gill.

Alte tipuri de arta reprezentativa Keros-Syros

Arta reprezentativa din timpul perioadei CT II sub alte forme decat figurinele cu brat indoit poate fi subdivizata in categorii tridimensionale (figurine si vase de marmura; capete de os si ace de metal; vase zoomorfe de teracota; modele in piatra si metal) si bidimensionale (motive incrustate pe vase). In afara de figurinele feminine cu brat indoit, in pozitie culcata, mai rar, sezand, marmora e folosita pentru confectionarea unei game de „figuri barbatesti in actiune” (muzicieni, razboinici, betivi) si a unui mic numar de „figuri de grup”. Uneori vasele de marmura iau forma de oaie sau de pasare, de exemplu o tigaie de marmura e ornamentata cu un sir continuu de turturele asezate pe o creanga joasa intinzandu-se de la o parte la cealalta pe interiorul putin adanc al vasului. Gamaliile de os si metal ale acelor sunt adesea figuri animale, fie pasari, fie capre. Se cunosc cel putin trei sau patru exemple de arici de teracota goi in interior (asa-numitii „ursuleti”) care stau pe sezut si tin o cupa in labele din fata prelungite, ca si cum s-ar pregati sa bea din ea; din moment ce trupurile acestor animale sunt legate de cupe printr-o gaura, dar altfel nu au gauri, animalele ar putea fi imaginate ca band atunci cand sunt umplute, si ca vomand atunci cand sunt golite.

Modele de obiecte facute de om includ un set de modele de barca din plumb, despre care se spune ca provin din Naxos. Asemanatoare din punct de vedere tipologic cu barcile incrustate infatisate pe un numar de tigai din Chalandriani pe Syros, aceste modele din plumb sugereaza ca echipajele mari de pana la cincizeci de vaslasi de care era nevoie pentru a arma asemenea vapoare puteau fi recrutate de pe cel putin doua insule cicladice, in ciuda modelului imprastiat de asezare care probabil caracteriza cele mai multe din insulele mai mari. Astfel, in timp ce descoperirea a numeroase astfel de infatisari de barci la Chalandriani pe Syros atesta marimea si superioritatea maritima a acelui singur sit, dovada barcilor de aproximativ aceeasi marime din Naxos poate fi vazuta ca o dovada a unui grad neobisnuit de cooperare dintre asezari pe acea insula, daca nici un sit de acolo nu putea singur sa gaseasca un echipaj destul de mare pentru a arma un asemenea vas.

Sistul clorit era cel mai adesea folosit ca material pentru producerea vaselor care cel putin „mimau”, daca nu reproduceau cu exactitate arhitectura adevarata a CT, in forma colibelor eliptice sau aproximativ circulare cu acoperisuri ascutite (acoperisurile fiind redate ca niste capace sculptate separat). Cel mai mare si mai complex “model de casa” de acest fel se pare ca s-a gasit la Melos si consta intr-o curte mica rectangulara incercuita din trei parti de sapte structuri mari cilindrice (silozuri, hambare?) si in care se intra cu ajutorul unui triliton (cele cu doua suporturi si pragul de sus formate dintr-o singura piatra mare) in chip de intrare dintr-o veranda acoperita cu un acoperis ascutit dublu. Toate aceste modele din sist clorit stau pe patru picioare piramidale cu varful retezat si cele mai multe sunt ornamentate cu modele spiralate complexe sau modele orizontale in partea de jos. E putin probabil ca picioarele ornamentarii in relief sa reflecte detalii arhitecturale reale si in consecinta nu se stie sigur in ce masura modele ar trebui luate ca reflectari ale cladirilor reale din CT. Nici o persoana care cunoaste amanuntele arhitecturii asezarilor din CT sau agricultura de subzistenta, de exemplu, nu poate accepta ca o cladire la scara celei sugerate de “hambarul multiplu” din Melia a existat vreodata pe Melos sau pe oricare alta insula cicladica in mileniul al treilea i.Chr.

Motivele incrustate pe tigaile Keros-Syros, descriind barci, pesti si organe genitale feminine ar trebui evaluate in contextul in care aceste tipuri speciale de ceramica au functionat, o tema dezbatuta foarte pe larg si actual de catre Coleman, dar mai recent de Doumas. Faptul ca tigaile sunt singurul tip de ceramica Keros-Syros care serveste ca arta reprezentativa, oarecum si faptul ca se pare ca unele dintre motivele in discutie par sa fi fost folosite doar in anumite situri (barcile apar doar la Chalandriani, de exemplu) sugereaza ca s-a intentionat ca aceste vase sa fie cel putin partial piese de expozitie. Arta cu care au fost decorate ar putea sa fi servit, de exemplu, ca indicator de neam, sau statut, sau ambele. Pe de alta parte aceste motive ar putea avea legatura cu religia insularilor, dupa cum sustine Goodison, si constituie de fapt singura noastra dovada a acestei dimensiuni a vietii din CT, decat daca figurinele de marmura sunt si ele, dupa cum cred multi, obiecte rituale de vreun fel.