Geto-dacii fac parte din marele neam etnic al tracilor, care, dupa cum spunea Herodot este cel mai numeros dupa cel al inzilor.
Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, cam intre anii 3000-2000 i.Hr. cand s-a petrecut procesul de indoeuropenizare a spatiului carpatic.
Tracii au creat o stralucita civilizatie situata pe un intins areal geografic cuprins intre zona Pripetului la N., Marea Egee la S., in V. Dunarea Panonica si in E. valea Bugului.
Dintre neamurile tracice se disting geto-dacii ca fiind cei care au creat o civilizatie naturala si spirituala de exceptie si organizat o politica aparte.
Triburile geto-dace au trait in spatiul geografic cuprins intre Carpatii Padurosi la N., Muntii Hemus la S., Tisa la V. si Nistru la E. Ei au fost purtatorii civilizatiei fierului si autohtoni pe pamantul tarii noastre.
Istoriografia greaca si latina care a lasat insemnari cu privire la viata geto-dacilor. Erau numtiti diferit: grecii ii numeau geti pe cei din exteriorul arcului carpatic iar latinii ii numeau daci pe cei din interiorul arcului carpatic. Cu toate acestea izvoarele arata clar ca getii si dacii sunt acelasi popor, vorbind aceeasi limba si avand aceleasi obiceiuri.
Istoricii greci si latini au consemnat fapte cu privire la geto-daci doar in acele momente cand ele se legau de istoria grecilor sau a romanilor si prin urmare intrau in sfera de interes a cronicarilor,de aceea izvoarele nu sunt numeroase, ele fiind completate, insa cu rezultatele cercetarilor arheologice.
Prima stire despre geto-daci este transmisa de catre Herodot, parintele istoriei, care consemneaza in 514 i.Hr. atacul pe care regele persan Darius l-a intreprins in N-ul Dunarii impotriva scitilor. Istoricul arata ca toate neamurile s-au plecat in afara de geto-daci care au fost supusi des
i erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci.
Istoricul Tucidide, in cartea sa "razboiul Peloponesiac" mentioneaza o uniune de triburi a odrizilor, neam geto-dacic, uniune situata in Dobrogea si aflata sub conducerea lui Sitalkes si apoi a lui Seuthes. Acelasi istoric mentioneaza ca getii si scitii si celalate popoare invecinate au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri.
Istoricii Strabon si Adrian relateaza campania lui Alexandru Macedon la N-ul Dunarii intreprinsa in anul 335 i.Hr.
Izvoarele arata ca Alexandru Macedon a trecut Dunarea cu armata sa folosind barcile scobite in trunchiuri de copaci (monoxile) pe care localnicii le foloseau pentru pescuit si pentru a trece de la unii la altii.
Pe malul stang al Dunarii armata macedoneana a intalnit intinse lanuri de grau pe care pedestrasii le-au culcat cu lancea inclinata la ordinul lui Alexandru Macedon.
Dupa ce au ajuns pe un teren neculltivat macedoneeni au intalnit oastea geto-daca care insa n-a putut opune rezistenta. Geto-dacii au intentionat mai intai sa se retraga intr-un oras apropiat, intentie pe care au abandonat-o insa, probabil datorita faptului ca orasul nu era destul de bine intarit. De aceea, luand pe cal femeile si copiii au fugit in locuri pustii.
Alexandru Macedon a ocupat cetatea si dupa ce a luat o prada considerabila s-a intors in S-ul Dunarii in aceeiasi zi.
Istoricii Diodor din Sicilia si Polialinos, precum si geograful Paosanias relateaza conflictul dintre Lisimah, un urmas al lui Macedon, si Dromihete, regele geto-dacilor din Campia Munteana. Conflictul este situat intre anii 300 si 292 i.Hr. Desi nu au trecut nici 4 decenii de la infrangerea suferita de la Alexandru Macedon, geto-dacii sunt mai bine organizati si,nu numai ca se opun macedonenilor, dar ii si infrang, a.i. Lisimah impreuna cu oastea lui sunt luati prizonieri.
Adunarea poporului cere moartea generaluilui macedonean insa Dromihete reuseste sa-i convinga ca e mai bine ca Lisimah sa le devina aliat decat ca in locul lui sa se ridice o alta capetenie ostila.
Istoricul Iustinus vorbeste despre conflictul dintre Oroles, regele unei uniuni a geto-dacilor situata in S-E Transilvaniei si S Moldovei, si bastarnii (neam germanic razboinic). Deoarece geto-dacii fusesera infranti, Oroles ii pedepseste pe soldatii sai sa doarma cu picioarele pe capatai si sa faca muncile femeilor lor pana cand ii vor infrange pe bastarni.
Doua inscriptii de la Histria mentioneaza numele altor doi regi geto-daci: Rhemaxos si Zalmodegicos, probabil urmasi ai lui Dromihete in Campia Munteana care exercitau autoritatea asupra cetatilor grecesti de pe malul Pontului Euxin.
Stirea aceasta ca si cea anterioara se situeaza in jurul anului 200 i.Hr.
Tot in sec. III i.Hr. istoricul Pompeius Trogus mentioneaza o crestere a puterii geto-dacilor din iteriorul arcului carpatic sub conducerea lui Rubobostes.
Din aceste izvoare putem deduce date cu privire la organizarea economica si conducerea sociala a geto-dacilor. Desprindem deci ca geto-dacii erau o populatie sedentara, care se ocupa cu agricultura, apoi faptul ca in cea de-a doua varsta a fierului au dezvoltat mestesugurile, dovada fiind prada bogata capturata de Alexandru Macedon.
In ceea ce priveste forma de organizare sociala, geto-dacii se aflau in perioada de destramare a organizarii gentilice si anume in faza democratiei militare a triburilor si uniunilor de triburi.
Organele de conducere sociala erau: 1. adunarea poporului
2. regele.
1.Adunarea poporului era constituita din barbati inarmati. Era cea care decidea in cele mai importante chestiuni ale societatii si in special in cele privitoare la starea de razboi si de pace. Soldatii considerau ca intrucat ei isi risca viata in lupta, tot ei trebuie sa si hotarasca.
2. Regele nu era un veritabil sef de stat, ci doar un sef militar ales si revocat de adunarea poporului, care ii stabilea si atributiile. Acesti sefi militari, insa incearca sa-si consolideze si sa-si permanentizeze conditia si sa prevaleze in fata adunarii poporului, cum vedem in ex lui Dromihete asa incat ei vor fi sprijiniti si de artisocratia tribala, viitori sefi politici.

Normele de conduita
In epoca prestatala nu putem vorbi de norme juridice pentru ca nu exista stat care sa sanctioneze, ci doar de norme de conduita, obiceiuri nejuridice respectate de multe ori de buna-voie. Astfel Herodot ne arata ca fiii de familie puteau cere de la parintele lor partea de proprietate care li se cuvenea, situatie in care putem observa inceputul formarii proprietatii private.
In acelasi sens trebuie interpretata si informatia potrivit cu care furtul era considerat ca aducand o grava atingere raporturilor sociale.
Invoielile erau incheiate, fiind insotite adeseori de juraminte, care erau de 2 tipuri:
-unul in care partile amestecau cateva picaturi de sange intr-o cupa cu vin si apoi consumau continutul cupei (acest procedeu este inrudit cu institutia infratirii din dreptul feudal);
-celalalt tip de juramant era practicat pe vetrele palatului regal. Ori de cate ori regele se imbolnavea se considera ca unul dintre supusi a jurat stramb si in procedura de aflare a vinovatului era chemat un nr. de ghicitori, care daca nu reuseau sa-l identifice era inlocuit cu un nr. dublu de ghicitori. In aceasta dublare a nr. de ghicitori putem vedea o prefigurare a probei cu juratori din d reptul feudal.
In ceea ce priveste institutia casatoriei, poetul Menandru arata pentru o perioada mai veche ca geto-dacii practicau poligamia, insa poetul Horatiu consemneaza pentru o perioada mai recenta ca ei pastrau cu strictete monogamia. Situatia femeii in cadrul casatoriei era una inferioara , dupa cum rezulta si din pedeapsa pe care Oroles a dat-o ostasilor sai.
Aceste norme juridice erau respectate de unele triburi de buna-voie, asa cum arata Aristotel despre agatârşi, un neam scitic, care isi versificau normele si apoi le cantau.
O informatie concordanta este cea a lui Herodot, care ii numeste pe geto-daci "cei mai drepti dintre traci".


Statul si dreptul geto-dac


Formarea statului geto-dac
La formarea statului geto-dac au contribuit atat factori interni cat si externi.
Pe plan intern observam o dezvoltare a mestesugurilor si prin urmare a productivitatii care duce la intensificarea comertului, ca dovada avand tezaurele monetare, in care se regasesc monede grecesti si romane, dar si cele batute in atelierele locale geto-dace.
Ca urmare a acestei cresteri economice, se mareste diferenta intre intre bogati si saraci si asistam astfel la o stratificare sociala, dublata de stabilirea legaturilor gentilice bazate pe rudenia de sange.
Prin urmare dispunem de cele 2 criterii prin care distingem intregentili si statal, adica, criteriul stratificarii sociale si criteriul tritorial, care face ca apartenenta individului la societate sa se faca dupa teritoriul locuit si nu dupa rudenia de sange.
Pe plan extern asistam la o scadere a puterii celtilor si ilirilor ca urmare a deselor confruntari cu romanii, precum si la pericolul expansiunii.
Statul geto-dac s-a format in jurul puternicei personalitati a regelui Burebista, acesta, dupa cum spune Strabo, a unificat triburile geto-dace si le-a supus prin ascultare de porunci si prin abstinenta.
Pe langa reforma politica a unirii triburilor , Burebista a infaptuit si o reforma religioasa, aducand la unitate credintele disparate ale diferitelor triburi, intr-un sistem politeist si in plus a infaptuit o reforma administrativa, construind cetatea Sarmizegetusa centru al puterii politice si al sistemului de aparare, ea fiind inconjurata de alte cetati intarite.

Organele centrale ale statului
Statul era condus de persoana regelui, ca sef al aristocratiei de tip sclavagist, el reprezentand puterea suprema.
In scurta existenta a statului geto-dac s-a manifestat tendinta de transmitere ereditara a tronului, ca dovada fiind faptul ca tendinta nu s-a putut impune definitiv.
Ca o particularitate a succesiunii la tron observam faptul ca nu numai descendentii regelui aveau acest drept, dar si fratii regelui, precum si marele preot.
Marele preot era a II-a presoana dupa rege, indeplinind deci functia de vice-rege, izvoarele mentionandu-l ca avand o putere aproape regala. In afara de atributiile religioase el indeplinea si atributia de judecator suprem, stiut fiind ca normele juridice in epoca veche erau foarte mult tributare religiei.
Pe langa rege exista si o curte, formata din inalti dregatori executanti ai poruncilor regale.
Despre acest sistem de dregatorii nu cunoastem foarte multe, cu exceptia inscriptiei de la Dionisopolis, pusa in cinstea lui Acornion,????? grec fiind trimis de cetatea sa cu o solie la marele rege Burebista. Regele Burebista nu numai ca a acordat protectia sa cetatii Dionisopolis, dar l-a si oprit pe Acornion ca prim sfetnic si ambasator.
Acornion s-a bucurat de aceasta cinste ani indelungati, de unde rezulta ca dregatoriile aveau un caracter de stabilitate si continuitate.
In ceea ce priveste organizarea locala Suidas ne arata ca unii erau pusi mai mari peste triburile agricole,iar altii,din jurul regelui erau pusi la baza cetatilor a.i. observam ponderea pe care o avea agricultura in statul sclavagist geto-dac, dar si organizarea sistemului de aparare, in centrul careia se gaseau cetatile intarite.

Normele juridice/Dreptul geto-dac
In ceea ce priveste institutia proprietatii,aceasta era de 2 tipuri
-proprietatea individuala
-proprietatea colectiva
Dupa cum aflam din relatarea lui Criton, medicul grec al imparatului Traian, la venirea in Dacia, romanii au gasit proprietari de intinse pamanturi si de vite. La acestea se mai adauga si frecventa cu care geto-dacii vindeau sclavi pe pietele romane si grecesti.
Obiectul proprietatii private il constituiau - pamantul
- sclavii
- vitele
iar titularii ei erau tarabostes (pileati)
La celalalt pol al societatii se aflau comati (copileati), taranii liberi si mestesugari, organizati in obsti satesti.
Pamanturile obstilor erau nehotarnicite cultivarea lor facandu-se dupa regula asolamentului, si anume, in fiecare an pamantul era impartit in loturi atribuite fiecarei familii, prin tragere la sort, in folosinta individuala. Dupa strangerea recoltei care intra tot in proprietate comuna, pamantul reintra in folosinta obsteasca, iar anul urmator se atribuia printr-o noua tragere la sort.
Aceste informatii pretioase provin din odele lui Herodot care a prezentat intr-o forma artistica realitatile geto-dace.