Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Relaţia dintre globalizare, răspândirea democraţiei în lume şi binomul pace-război
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 



Avem de-a face cu un subiect cu adevărat complex şi pentru a putea explica mai bine această relaţie vom analiza aceste criterii aplicate unui studiu, şi anume China.
Nu avem o definiţie foarte exactă a globalizării deoarece globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.
Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Aceasta descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb .
Globalizarea susţine comerţul mondial liber. Se susţine că economia globalizată ar fi cea mai potrivită pentru ridicarea nivelului bunăstării pe plan mondial şi prin aceasta ar duce la diminuarea situaţiilor dezastruoase. Se trece însă intenţionat cu vederea faptul că locuim într-o lume care este foarte departe de modelul comerţului liber ŕ la David Ricardo , care se bazează pe avantajele costurilor. Şomajul ridicat din aşa-numita lume a treia şi din ţările fost comuniste ale Europei constrânge guvernele acestor ţări să practice o politică a economiei orientată spre export.
Considerată drept cel mai primejdios rival potenţial pentru hegemonia americană, China a


demarat o ambiţioasă ofensivă diplomatică şi economică, în paralel cu investiţii masive în domeniul militar
Washingtonul a exercitat presiuni asupra Beijingului, în februarie, pentru ca CNOOC - compania petrolieră de stat a Chinei - să renunţe la o investiţie de 16 miliarde de dolari facută în compania de gaz "Iran's North Pars". O altă firmă chineză - CNPC - îşi anunţase deja intenţia de a investi 3,6 miliarde de dolari la aceeaşi "Iran's North Pars". Ca răspuns la presiunile americane, Beijingul a declarat că Statele Unite nu au dreptul să se opună unei cooperări normale, între state independente şi suverane.
Acesta este doar unul dintre exemplele multiple ale unui fapt astăzi indiscutabil: investiţiile chineze din Orientul Mijlociu, Africa sau America Latină îngrijorează Washingtonul. Pentru China acordurile comerciale cu Teheranul contează mai ales ca investiţii strategice, pe termen lung. Politica de investiţii a Chinei în întreaga lume, o concurează direct pe cea a SUA. Ofertele Beijingului sunt cu atât mai atractive cu cât, spre deosebire de cele americane, sunt lipsite de condiţionări politice. Singura pretenţie a autorităţilor chineze: "nerecunoaşterea Taiwanului".
În Asia Centrală, China şi Rusia au format "Shanghai Cooperation Organization" (SCO) împreună cu republicile ex-sovietice din zonă, bogate în resurse energetice - concurând astfel ambiţiile expansioniste ale SUA din regiune. În centrul "SCO" stau rezervele uriaşe de petrol şi gaze naturale ale Rusiei şi enorma forţă de muncă foarte ieftină a Chinei.
Nici China, nici Rusia nu doresc, desigur, o confruntare directa cu Statele Unite. Scopul organizaţiei "SCO" - la care s-a alăturat recent Iranul şi India - este o cooperare economică în stare să concureze dominaţia SUA într-o regiune a lumii atât de importantă energetic şi strategic.
Ofensiva chineză nu se bazează, însă, numai pe sprijinul Rusiei. Strategia Beijingului este mult mai complexă şi mai ambitioasă. O direcţie foarte importantă o constituie dezvoltarea relaţiilor cu Africa. În doar zece ani (între 1995 şi 2005), schimburile comerciale dintre China şi ţările continentului negru au crescut de 10 ori, de la 3 la 30 de miliarde de dolari. Iar în 2009 ar putea atinge 100 de miliarde de dolari - a prognozat preşedintele Hu Jintao, cu ocazia summitului "China-Africa", desfăţurat cu mare pompă la Beijing, în noiembrie 200. Cu aceeaşi ocazie, preşedintele Jintao a mai adăugat că, în următorii trei ani, China va oferi statelor africane împrumuturi în valoare de trei miliarde de dolari, plus alte două miliarde în credite preferenţiale. În prezent, China a devenit al treilea partener pentru statele africane, după SUA şi Franţa.
O altă direcţie strategică a Beijingului - extrem de îngrijorătoare pentru Statele Unite - vizează penetrarea economică a Americii latine .
"SCO" include astăzi axa Moscova-Beijing alături de care s-au grupat o serie de state ex-sovietice din Asia Centrală - bogate în resurse energetice - Iranul şi, de curând, India. Atât Rusia, cât şi China urmăresc să elimine, economic şi militar, influenţa americană din spaţiul Asiei Centrale. În 2005, blocajul Statelor Unite în Irak a devenit ireversibil şi transparent. Situaţie speculată prompt de Moscova şi Beijing, care au hotărât să acţioneze într-o strânsă alianţă pentru a contraataca SUA, în zona Asiei Centrale. Cu o mie de miliarde de dolari rezervă de stat, China îşi poate permite să împrumute, să investească sau să acorde credite preferenţiale ţărilor din America Latină şi Africa, dar şi celor din Asia şi regiunea Pacificului, devenind astfel o forţă globală remarcabilă.
Spre deosebire de Statele Unite, China nu pune condiţii politice atunci când împrumută sau investeşte într-o ţară din lumea a treia. Sub deviza preşedintelui Hu Jintao "ascensiunea paşnică", China a devenit practic - mai ales în ultimii zece ani - o nouă sursă de finanţare, alternativă, pentru ţările în curs de dezvoltare. China oferă miliarde de dolari în ajutoare şi împrumuturi, fără condiţii politice, vizând doar obiective strategice pe termen lung.
James Kynge, veteranul pe probleme chinezeşti al prestigioasei publicaţii "Financial Times", este autorul unei noi cărţi: "China Shakes the World: the Rise of a Hungry Nation"("China zguduie lumea: ascensiunea unei natiuni flamande"). Kynge afirmă că ascensiunea Chinei din ultimii 20 de ani seamănă foarte bine cu cea a Statelor Unite de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
China este astăzi o naţiune într-o ascensiune fulminantă, construcţia de hidrocentrale este, aici, fără precedent. Încă din 2004, China depăşise la acest capitol ţările Uniunii Europene. Realizările şi planurile de viitor în ceea ce priveşte infrastructura sunt gigantice. Până în 2030, China va avea 830.000 de km de autostrăzi, ceva mai mult decât au Statele Unite în acest moment. Se estimează că, datorită sistemului de autostrăzi, companiile americane au câştigat, în ultimii 40 de ani, circa o mie de miliarde de dolari.
Pe de altă parte, Kynge afirmă ca unul din secretele dezvoltării fără precedent a Chinei o constituie "mâna de lucru" extrem de ieftina şi de numeroasă, într-o ţară care a depăşit de mult cifra de un miliard de locuitori. Adică, a şasea parte din populaţia planetei!
Salariul chinezilor este foarte mic. Comparabil cu cel al americanilor din secolul XIX sau al britanicilor din epoca "Revoluţiei Industriale", din aceeaşi perioadă. Cu 200 de ani în urmă, un muncitor britanic primea opt şilingi pe săptămână. Adică aproape dublu ca valoare decât câştigă, azi, săptămânal, un muncitor chinez - a calculat specialistul de la "Financial Times". Iar un muncitor din Chicago, la 1850, primea de trei ori mai mult decât un chinez contemporan cu noi, cu o slujbă similară.
Mariajul dintre infrastructura modernă şi vasta piaţă a muncii ieftine au transformat China în "noul centru industrial al lumii" - aşa cum era odinioară SUA.
Vom urmări în continuare dacă modelul democraţiei se aplică şi Chinei şi în ce măsură se întâmplă acest lucru.
Democraţia înseamnă guvernarea poporului de către popor, astfel spus guvernarea întemeiată pe liber consinţământ al majorităţii.
Integrarea globală este însoţită de ascensiunea unei doctrine politico-economice a mântuirii, neoliberalismul pe care o cohorta de consilieri economici, o vehiculează continuu în politică. Dereglementarea în locul supravegherii statului, liberalizarea comerţului şi circulaţiei capitalului, precum şi privatizarea interprinderilor de stat au devenit arme strategice în arsenalul guvernelor fidele fundamentalismului de piaţa şi al organizaţiilor economice internaţionale dirijate de ele, al Bănci Mondiale, şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al organizaţiei Mondiale a Comerţului. Cu aceste instrumente ele au purtat o luptă de eliberare pentru capital care este în plină desfăşurare sub ochii noştri. În transporturile aeriene sau telecomunicaţii, în bănci sau în domeniul asigurărilor, nimic şi nimeni nu trebuie să se sustragă legii cererii şi ofertei.
Nicăieri în lume nu este mai evidentă dezagregarea socială decât în ţara de origine a contrarevoluţiei capitaliste, SUA, dar şi Europa, Japonia, China şi India se schindează într-o minoritate de câştigători şi o majoritate de perdanţi. Pentru ei globalizarea nu a adus neapărat ceva bun. Pentru milioane de cetăţeni ai acestor ţări globalizarea a însemnat pierderea locului de muncă, un pericol pentru democraţie.
În cazul în care preconizările economice se adeveresc şi PIB-ul Chinei va depăşi în 2020 PIB-ul ţărilor occidentale. Conducerea Chinei se va înfru
nta cu o nouă problemă, cât de mult să permită democratizarea Chinei în aşa fel încât să menţină controlul, fără a avea de înfruntat proteste de stradă. Beijingul ar putea opta pentru "calea asiatică a democraţiei", cu alegeri la nivel local, dar cu menţinerea poziţiei dominante a partidului comunist la nivel central. Autorii raportului menţionau că, în cazul în care creşterea puterii Chinei şi Indiei este virtual o certitudine, modul în care aceste două state îşi vor folosi forţa în raport cu ceilalţi actori globali din sistemul internaţional este o mare necunoscută. Ce vor alege China şi India - competiţia sau cooperarea?
Competiţia este o problemă care poate degenera foarte usor în război. Clausewitz defineşte războiul ca pe o "continuare a politicii cu alte mijloace".Secolul XX a cunoscut dezvoltarea şi coexistenţa mai multor forme de război: mondiale şi limitate, coloniale şi de independenţă, civile şi interstatale, război rece şi ameninţare de conflict nuclear. Barbaria războaielor din secolul XX a dat naştere unor mişcări pacifiste şi unor încercări de statornicire a păcii prin intermediul organizaţiilor internaţionale (SN, ONU) însărcinate cu reglementarea conflictelor prin negocieri.
La sfârşitul lui decembrie 2006, China a publicat raportul "National Defence in 2006", care cuprinde reacţia Beijingului la creşterea rivalităţii marilor puteri ale lumii.
În primul capitol al raportului - consacrat "securităţii" mediului înconjurător - China avertizează în legătură cu "practica unui grup mic de state, care şi-au intensificat alianţele militare, ameninţă cu forţa sau recurg la forţă în rezolvarea afacerilor internaţionale".
China, se arată în raport, este adânc preocupată de încurajările Administraţiei Bush adresate insistent Japoniei, îndemnată de Washington să joace un rol militar activ în Asia de Nord-Est. Beijingul crede ca testul nuclear executat de Coreea de Nord va oferi cel mai bun pretext pentru ca Japonia să treacă la fabricarea armelor atomice.
Cel mai mare pericol pentru securitatea şi integritatea teritoriala chineză - menţionat în raport - este declaraţia de independenţă a Taiwanului, susţinut de Administraţia Bush. Beijingul crede că această declaraţie urmăreţte, de fapt, stimularea mişcaăilor separatiste din China. Washingtonul a cerut Japoniei să se implice militar în cazul oricărei acţiuni a Chinei asupra Taiwanului.
Din 1990 până în 2005, China a crescut bugetul militar anual cu 15,36%. El reprezintă 1,4% din Produsul Naţional Brut, în timp ce bugetul militar al SUA reprezintă 6,2%.
China şi-a redus trupele în 1983 şi 1997, cu un total de 1,5 milioane de militari. O altă reducere - a treia - a urmat în perioada 2003-2005, totalizând 200.000 de militari, arată raportul. "Armata de Eliberare a Poporului" - denumirea oficială a armatei chineze, a rămas, totuşi cea mai numeroasă din lume. În plus, China dispune de 660.000 de poliţişti militari - formând "People's Armed Police Force" - utilizaţi la înăbuşirea revoltelor interne. Raportul mai dezvăluie faptul că Beijingul are un plan militar pe termen lung - până în 2050 - care urmăreşte informatizarea totală a armatei chineze, proces început după Războiul din Golf, din 1991 .
Deocamdată, însă, armata chineză nu este în întregime mecanizată. Şi abia acum îşi construieşte submarine nucleare. "Congresul Naţional al Poporului" a votat recent un buget militar de 44,94 miliarde de dolari. Ceea ce înseamnă o creştere cu 17,8% faţă de anul 200. Între altele, s-a anunţat oficial ca Beijingul are în construcţie cinci submarine atomice, care vor fi dotate cu rachete nucleare de ultima generaţie JL-2, şi cel puţin un portavion. Informaţie confirmata şi de "Office of Naval Intelligence" (ONI) din SUA.
Washingtonul a protestat faţă de bugetul militar nuclear al Chinei, deşi bugetul militar american este de cel puţin zeci de ori mai mare, atingând suma fabuloasă de 420 de miliarde de dolari .
Chiar şi în cazul unui conflict militar limitat între SUA şi China, se estimează că pierderile umane ar fi uriaşe. Un atac nuclear american asupra celor 20 de silozuri cu rachete de tip ICMB din China ar produce circa 26 de milioane de morţi sau răniţi. Un atac chinez cu toate cele 20 de rachete ICMB, de care dispune Beijingul, ar putea produce în SUA circa 40 de milioane de victime. China s-a concentrat mai puţin pe dezvoltarea unei mari flote militare navale, cât pe specularea slăbiciunilor lui "U.S. Navy". Statele Unite au dezvoltat o flotă ofensivă absolut impresionantă, formată din cele 12 portavioane şi flotilele de însoţire, doar pentru două tipuri de operaţiuni: intervenţia militara şi blocadă economică. Dar nu s-a preocupat şi de problema protejării lor. China nu poate concura cu această flotă gigantică, dar poate face altceva extrem de periculos: să împiedice pătrunderea Flotei a 7-a pe cea mai mare parte a Pacificului de Vest - regiunea în dispută - prin ameninţarea cu rachetele moderne de suprafaţă, prin utilizarea anti-aerienei, şi a capacităţilor electronice de război .
China a testat acest stil de luptă recent, iar Pentagonul susţine în raportul său că protejarea portavioanelor este mult mai scumpă. Iar achiziţionarea unor rachete de tipul celor chinezeşti mult mai economică decât fabricarea unor sisteme eficace pentru protejarea portavioanelor. Costul distrugerii unor portavioane atinge sume mult mai mici decât cel al construirii unora noi.
Pentru a contraataca acest pericol major, submarinele americane au fost dotate recent cu rachete "Trident II ISBM", cu focoase convenţionale, care pot penetra eficient sistemul defensiv al Chinei.
Obiectivul este concurenţa aprigă China-SUA, pentru accesul la resursele energetice din zona Pacificului de Vest şi pentru recâştigarea Taiwanului. China are 700 de rachete de croazieră în dreptul Strâmtorii Taiwan, la care se adaugă, anual, câte o sută de alte noi rachete. Pe termen mediu şi lung, China se poate dovedi pentru SUA un adversar geostrategic mult mai puternic decât îşi imaginează unii .
Deşi situaţia economică a Chinei era privită cu neîncredere de către celelate ţări, pe termen lung se preconizeză că aceasta va recupera handicapul şi va reuşi să depaşească multe ţări. China este considerată o ţară conflictuală iar în problema cu Taiwanul nu se preconizează o ameliorare. Preşedintele Taiwanului, Ma Ying-jeou, a declarat că semnarea unui tratat de pace cu rivalul politic, China, care consideră Taiwanul o parte a teritoriului său, nu este o chestiune urgentă. Cele două părţi sunt încă tehnic în stare de război, un acord de pace nefiind încheiat între Beijing şi Taipei.







































Bibliografie:

Capcana globalizării-atac la democraţie şi bunăstare, Hans Peter Martin, Harald Schuman, traducere de Traian Plesca, Editura Economică, 2000

Ce este globalizarea, Ulrich Beck, traducere din limba germană de Ida Alexandrescu şi Diana Popescu, Editura Trei, 2002

Cronologie a secolului XX -Principalele tendinţe şi datele cele mai importante, Béatrice Compagno şi Anne Thévenin, traducere din limba franceză: Radu Valter si Rodica-Maria Valter, Editura ALL, 2002


Suse internet:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Globalizare
http://www.dw-world.de/dw/function/0,,82222_cid_3846174,00.html
http://www.afacereamea.ro/i-fin.php?P=art-view&code=i-FIN&artID=i-FIN-CHINA_SI_GLOBALIZAREA
http://www.verticalonline.ro/arhiva/index.dex?page=news&arhivanr=152&ziar=152&cat=2395














Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2018 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite