Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
România în perioada interbelică
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 





Începând cu 1919 în România are loc un proces de consolidare relativă pe plan intern prin refacerea economiei, reforma agrară şi unificarea legislativă. În plan extern , România a fost încadrată în politica generală promovată de Societatea Naţiunilor, principiile autodeterminării şi a egalităţii în drepturi determinând politica externă a ţării noastre.
România interbelică a devenit un mit, un ideal al dezvoltării şi al libertăţii, reprezentând pentru mulţi perioada în care s-a arătat adevăratul potenţial al ţării noastre. Dezvoltarea economică extraordinară, modernizarea societăţii şi, mai ales îmbogăţirea "prin noi înşine", au făcut ca noi să visăm la această perioadă, ca la un trecut îndepărtat, idealizat.
Acum, societatea noastră ajunge de la votul cenzitar la cel universal, tot acum se înfăptuieşte cea mai radicală reformă agrară din Europa Răsăriteană, şi se formează o nouă societate modernă. Individul este liber să gândească şi să acţioneze conform propriei conştiinţe, este conştient de puterea pe care o deţine, se intereseaza de viaţa politică şi se implică direct în conducerea ţării.
Marea Unire din 1918 a adus românilor o ţară a lor, în care sunt liberi să facă ce vor. După secole de separare, naţiunea era din nou unită, iar scopul multor oameni în viaţă a fost împlinit. Totuşi, au existat oameni care au întrevăzut potenţialul economic al României, şi au acţionat în consecinţă, creându-şi pozi&#


355;ii cât mai favorabile. Alţii, fără cunoştinţe de economie, şi fără avere, au fost nevoiţi să lucreze, în condiţii mai bune sau mai rele, pentru a se întreţine. Avem de-a face, probabil pentru prima dată în istoria noastră, cu o societate de tip burghez, în care fiecare supravieţuieşte prin forţe proprii.
Perioada studiată este, aşadar, una complexă, a marilor schimbări, atât economice, cât si sociale, căci acum România trece de la societatea veche a moşierimii, la cea nouă, a burgheziei.
Conferinţa de pace de la Paris, deschisă la 18 ianuarie 1919 a avut drept
obiective : dezbaterea problemelor cu caracter economic, financiar, teritorial şi, îndeosebi, organizarea politică a Europei postbelice.
Sub pretextul că România a încheiat în 1918 pace separată cu inamicul, iar S.U.A. nu semnase tratatul secret din 1916 cu România , Marile Puteri i-au acordat la Conferinţa de pace de la Paris doar statutul de ţară cu " interese speciale".Acest fapt reiese din memoriul delegaţiei guvernamentale române , remis la 21 iulie 1919 Consiliului Suprem al Aliaţilor.
În comentariile făcute Nicolae Titulescu spunea referitor la această situaţie " în primul rând am fost afectat să văd ce puţin loc au ţinut chestiunile româneşti în mijlocul atâtor altele mult mai puţin importante. În al doilea rând trebuie să mărturisesc că situaţia României în lectura acestor documente este exasperantă".
Protestele românilor referitor la neparticiparea lor la discuţii au fost susţinute de delegaţia franceză din raţiuni politico-economice . Din delegaţia ţării noastre făceau parte Ion I.C.Brătianu, generalul Coandă, Alexandru Vaida Voievod şi Nicolae Titulescu.
Participarea României la tratativele de pace ce au urmat sfârşitului primului război mondial a însemnat recunoaşterea unirii ţării noastre cu cele trei provincii româneşti, Basarabia , Bucovina şi Transilvania dar şi o serie de obligaţii financiare care se cifrau la peste 5 miliarde franci aur , motivele invocate fiind : statul român era succesorul statului dualist austro-ungar în Transilvania şi România a fost eliberată prin sacrificiile financiare ale Aliaţilor.
Din punct de vedere economic, România interbelica este o poveste de decădere şi de succes.
Primul război mondial a însemnat secătuirea industriilor, asemănător majorităţii celorlalte state beligerante, dar, în acelaşi timp, rezultatul luptelor a fost favorabil românilor, asigurând Marea Unire, şi creînd o mai mare piaţă internă, devenită premiza dezvoltării de mai târziu.
România interbelică a cunoscut 4 etape, cele de criza fiind urmate de cele de dezvoltare, într-un lanţ de evenimente strâns legate de cele externe.
a) 1919-l922 - etapa caracterizata prin resimtirea distrugerilor provocate de Primul Război Mondial;
b) 1922-l928 - perioada dezvoltării relative, când România îşi reface potenţialul economic, producţia industrială şi agrară creşte treptat şi se încheie procesul de unificare în plan politic şi economic;
c) 1929-l933 - marea criză economică caracterizată prin inflaţie, şomaj, pauperizare;
d) 1934-l938 - perioada relansării economice a României datorită politicii protecţioniste şi a intervenţiei statului în economie. În 1938 România a atins punctul maxim al evoluţiei sale. România a fost în perioada interbelică o ţară mediu dezvoltată, o ţară în care ramura de bază era agricultura iar industria era în ascensiune. Societatea românească a fost o societate a contrastelor, existând o mare diferenţă între mediul urban unde locuiau cam 18% din totalul populaţiei şi cel rural.
Progresele României în perioada interbelică s-au datorat desăvârşirii statului naţional România Mare, ceea ce a sporit potenţialul uman şi material al ţării.
Realizarea unirii de la 1 decembrie 1918 a făcut din România una din marile ţări ale Europei. Suprafaţa ei a crescut de la 137.000 kmp la 295.049 kmp, fiind a noua ţară ca suprafaţă în Europa. Populaţia ţării a ajuns la aproximativ 18 milioane locuitori, din care circa 72% erau români, iar 28% minorităţi : maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sârbi, croaţi, rromi şi alţii.
În perioada interbelică nu se produc modificări esenţiale în structura populaţiei României. Ţărănimea rămâne principala clasă socială, ocupând circa 80% din populaţia ţării. În cadrul ei se produce o creştere a categoriei de mijloc, rezultat al reformei agrare din 1921, prin care 1,4 milioane de familii de ţărani au fost împroprietărite.
În urma acestei reforme, prin care au fost expropriate 6 milioane ha de pământ, marii proprietari funciari primesc o grea lovitură în plan economic, care, corelată în plan politic cu cea electorală din 1926, determină dispariţia acestei clase.
Prima parte, cuprinsă între anii 1918 şi 1922 a fost una de refacere, în care se urmărea redresarea României după o luptă grea, care a cerut ca tribut cheltuieli foarte mari şi exploatarea teritoriului ocupat de către inamici. Pierderile materiale considerabile, dezorganizarea transporturilor (lucru care ducea, invariabil, la îngreunarea comerţului intern şi, în consecinţă la lipsa mărfurilor de consum), sporirea continuă a inflaţiei, agravarea datoriilor interne şi externe, precum şi problemele din agricultură au impus această refacere ca o primă necesitate.
Aceasta s-a realizat prin amplificarea neîntreruptă a activităţii bancare şi industriale datorită sporirii numărului societăţilor anonime şi a capitalurilor investite, precum şi consolidării burgheziei. Nu trebuie uitat că în această perioadă Partidul Naţional Liberal, creat de şi pentru burghezie, a fost cel care a deţinut puterea, membrii săi fiind direct interesaţi de dezvoltarea economiei. Aceştia, ghidându-se după doctrina "prin noi înşine", au început micşorarea intervenţiei capitalurilor străine, încurajând întreprinzătorii locali.
Cea mai radicală măsură luată a fost, fără îndoială, reforma agrară, care, la final, a însemnat expropierea a 66% din teritoriile agrare. În fapt, această reformă a fost legiferată treptat, incepând în 1917, (când Parlamentul refugiat la Iaşi a inclus în Constituţie dreptul de expropiere) şi încheindu-se în 1921 când Parlamentul a votat legea agrară. Ca urmare, structura proprietăţii a fost schimbată total, România devenind o ţară a micilor proprietari. Marile moşii au fost drastic reduse, moşierimea dispărând treptat din peisajul social. Totuşi, fără capital, inventar corespunzător, sau cunoştinţe de agricultură, şi datorită divizării treptate a teritoriilor şi a crizei economice, ţăranii nu făceau faţă la noua lor independenţă. Deşi creaţia Partidul Naţional Liberal, în perioada 1922-l928, guvernele liberale s-au dezinteresat total de situaţia agriculturii. Creditele acordate de Banca Na&#
355;ională nu corespundeau necesităţilor ţăranilor, iar guvernele au impus taxe foarte ridicate pentru exportul de cereale. În acest context, ţărănimea a cunoscut un proces de sărăcire accentuată, luptând din greu pentru pâinea zilnică.
Pe de altă parte, industria a cunoscut un progres continuu într-un ritm relativ ridicat. În viaţa politică, au apărut discuţii pe marginea problemei industriei şi industrializării. Astfel, s-au format două tabere distincte, cu idei opuse. Prima era cea a liberalilor, care susţineau politica "prin noi înşine"(ce susţinea industrializarea pe căi interne şi fără capital străin), şi cea de-a doua aparţinea partidului ţărănist, care susţinea politica "porţilor deschise"(favoriza pătrunderea capitalului străin în economia românească). Partidul cu cea mai mare influenţă în această perioadă a fost cel liberal, impunându-şi politica protecţionistă activă prin legi protecţioniste, şi apărând efectiv industria naţională. Astfel, importul scade, iar industria cunoaşte un ritm accelerat de dezvoltare. Acest sistem de încurajare a capitalurilor interne a fost denumit neoliberalism. Urmărind accentuarea rolului industriei, creşterea rolului statului prin planuri economice, exploatarea bogăţiilor solului şi limitarea capitalului străin, reprezentanţii acestui nou curent au luat mai multe măsuri legislative, cum ar fi legea pentru retragerea din circulaţie a coroanelor şi rublelor din 1920 sau legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului din .
Transporturile au fost, deasemenea afectate de război, impunându-se acum luarea de măsuri pentru refacerea căilor ferate şi a şoselelor. Astfel, a fost introdus transportul interurban cu autobuzul în 1921 şi au fost construite numeroase căi ferate cu utilaj feroviar produs la întreprinderile Malaxa şi Reşiţa. În privinţa transportului aerian, s-a format în 1920 Direcţia Aviaţiei din cadrul Ministerului Comunicaţiilor. Deasemenea, România s-a numărat printre primele state cu transport aerian de călători pe rutele interne.
Activitatea comercială a fost înviorată abia în1924 datorită noilor tarife vamale protecţioniste, impuse de liberali. Sistemul bancar a avut partea lui de dificultăţi, cunoscând o constantă, în ciuda măsurilor luate. Totuşi, leul era o monedă liber convertibilă, care participa la operaţiile bursiere din lume. Rolul cel mai important, în acest sector, îl avea Banca Naţională a României. Alte bănci importante erau Banca Românească, Banca Română sau Banca de Credit Român.
Următoarea perioadă, cuprinsă între anii 1922 şi 1929 a fost una de avânt economic. În acea perioadă s-au elaborat cele patru legi ale economiei organice de exploatare a bunurilor statului şi bogăţiilor naturale . Astfel, s-a elaborat legea privind comercializarea întreprinderilor economice ale statului pe 6 iunie 1924, legea regimului apelor la 23 iunie 1924, legea energiei la 1 iulie 1924 şi legea minelor pe 4 iulie . Aceste măsuri favorizau evident factorii româneşti constând în capital, muncă şi iniţiativă, stabilind restricţii pentru activitatea capitalurilor străine.
În 1928, la putere vine Partidul Naţional Ţărănist al lui Iuliu Maniu, care-şi impune programul "porţilor deschise".
Până în 1929, economia românească cunoaşte o dezvoltare accentuată datorită lărgirii pieţei interne, a încheierii refacerii postbelice, a consolidării poziţiei burgheziei autonome, a intervenţiei statului, şi a politicii protecţioniste.
Perioada cuprinsă între anii 1929-l933 a fost una de puternică criză, ce a afectat toate sectoarele vieţii economice. Situaţia precară a maselor, caracterul predominant agrar al economiei, dominaţia capitalului străin, accentuarea datoriei publice externe, comerţul extern deficitar ( se exportau materii prime ieftine şi se importau produse industriale scumpe) sunt doar câţiva dintre factorii care au accentuat criza.
Acum s-au manifestat mai multe efecte nocive asupra societăţii, cum ar fi scăderea masivă a preţurilor, numeroase falimente, concedieri, sărăcirea ţăranilor prin ruinarea a mii de gospodării ţărăneşti, amplificarea şomajului, mişcări de revoltă reprimate cu asprime, presiunea capitalului străin, închiderea a numeroase întreprinderi, scăderea masivă a producţiei, falimentul a numeroase bănci şi alte asemenea cauze. Apogeul a fost înregistrat în 1932, când registrele arătau 300 000 de şomeri.
În agricultură, această perioadă a însemnat scăderea suprafeţei cultivate şi a preţului la produsele agrare. Astfel, ţărănimea, grav afectată de sărăcie, a fost nevoită să ia noi împrumuturi pe care nu le puteau restitui, fiind, în final, nevoiţi să-şi vândă pământurile. Deşi statul a încercat ajutorarea acestei pături sociale, prin încurajarea învăţământului agricol, şi prin legile de conversiune a datoriilor, ţăranii vor rămâne una dintre cele mai defavorizate pături sociale.
În industrie, problemele economice s-au manifestat prin scăderea productivităţii industriale şi a preţului la produse, prin creşterea numărului de şomeri, şi prin falimentul a circa 1000 de întreprinderi.
Profunzimea şi gravitatea acestei crize a demonstrat nevoia luării de noi măsuri în urma cărora să se reorganizeze economia. Au fost fondate Ministerul Economiei Naţionale, Ministerul Înzestrării Armatei şi Ministerul Corpului Superior de Control. S-au făcut investiţii de capital prin comenzi de stat, şi au fost încurajate noile ramuri şi subramuri.
Anii 1934-l939 sunt simbolul unei relansări economice fără precedent. Aceasta este perioada în care România se afirmă ca o ţară puternică şi capabilă de a ieşi bine din orice context.
Industria a cunoscut acum un mare avânt , dezvoltându-se, în principal, industriile petrolului, metalurgică şi textilă. Industria naţională este încurajată iar tarifele la import sunt ridicate. Totuşi, se manifestă interesul partidului liberal pentru a instaura dirijismul economic. Prin finanţare intensivă, protecţie vamală şi controlul cartelurilor, burghezia liberală şi-a consolidat rolul în scara socială. Deasemenea, Ministerul Economiei Naţionale, organ creat pentru refacerea economiei, a urmărit concentrarea şi centralizarea capitalurilor şi impunerea monopolului, în acelaşi timp în care a consolidat sistemul bancar, transporturile şi sistemul finanţelor publice.
Aceste măsuri au funcţionat exact aşa cum trebuia, căci în 1938 s-a înregistrat momentul de vârf al economiei interbelice româneşti. După acest an, România a deţinut locul 1 în Europa la producţia de petrol, locul 2 la producţia de gaze naturale şi aur, şi locul 4 la producţia de grâu. Deasemenea, am deţinut, în perioada dintre anul amintit mai sus şi al doilea război mondial, locul 6 în lume pentru nivelul economiei în general.














Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2018 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite