Dar ce sunt atunci afacerile? Spuneam că o serie de aspecte definitorii ale afacerilor sunt cvasiunanim acceptate. Toată lumea este de acord că o afacere este o activitate menită să aducă proprietarilor (patroni sau acţionari) un anumit profit. Cum însă? Nu orice modalitate de a câştiga bani sau bunuri este o afacere. Unul poate avea un profit vân¬zând foarte avantajos o moştenire sau printr-o escrocherie, jucând la loterie sau pur şi simplu furând ca în codru. A scoate un profit dintr o afacere înseamnă a înregistra anu¬mite câştiguri băneşti prin vânzarea pe piaţă a unor bunuri şi servicii.

Cu încă o menţiune. Contrabanda cu ţigări şi alcool, prostituţia, vânzarea de droguri sau armament sunt, în sensul menţionat, afaceri (şi încă unele extrem de profitabile) - pentru că oferă consumatorilor bunuri şi servicii - dar sunt afaceri ilegale. În cele ce urmează ne vom referi numai la afacerile profitabile care îşi desfăşoară activitatea în cadru legal. (După cum spuneam, activităţile economice în afara legii nu constituie un obiect de discuţie în etica afacerilor, întrucât ilegalitatea nu se poate nicicum justifica din punct de vedere moral.)
Profitul întreprinzătorului privat este elementul esenţial al oricărei afaceri. Nu orice activitate economică furnizoare de bunuri sau servi¬cii este o afacere, chiar dacă se sol¬dează cu anumite beneficii. Sistemul naţional de educaţie sau de sănătate, finanţat de la bugetul de stat sau de la bugetele locale nu sunt afaceri, chiar dacă furnizează nişte servi¬cii de importanţă vitală în societate şi chiar dacă, eventual,
pot aduce şi anumite beneficii contabile. Acelaşi lucru se poate spune despre serviciile publice în general - căile ferate, sistemul energetic naţional, reţelele de apă potabilă, de telefonie, radio şi televiziune etc. Nici întreprinderile comerciale aflate în proprietate publică, chiar dacă produc bunuri şi sunt, eventual, profitabile, nu sunt afaceri. Rostul lor nu este acela de a aduce profituri întreprinzătorilor privaţi, ci de a satisface anumite nevoi sociale de mare importanţă, fiind administrate de către stat, care dispune de eventualele beneficii nu în funcţie de criterii strict comerciale, ci având în vedere o serie de alte criterii - sociale sau politice.
De aici încolo încep divergenţele de opinii, în marea lor majo¬ritate nu atât de natură strict teoretică, ci mai ales ideologică (tocmai de aceea având implicaţii directe şi foarte serioase asupra concepţiei privind responsabilităţile morale ale oamenilor de afaceri). Iată care sunt principalele teme aflate în dispută:
Mai întâi, care este scopul intrinsec al afacerilor? Unii consideră că scopul unic sau cel puţin primordial al oricărei afaceri este profitul întreprinzătorilor; o afacere nu este pusă pe picioare de dragul satis¬facerii unor nevoi sociale, ci pentru ca deţinătorii ei să realizeze anu¬mite câştiguri băneşti. Alţii consideră, dimpotrivă, că scopul ori¬cărei afaceri este în primul rând acela de a satisface anumite nevoi sociale, profitul fiind răsplata cuvenită celor care, prin iniţiativa lor, contribuie cât mai eficient la reali¬zarea acestui obiectiv. Pe scurt: o afacere tre¬buie să aducă profit - indiferent cum, în limite legale; opinia contrară: o afacere trebuie să fie socialmente utilă, profitul fiind o consecinţă a acestei utilităţi.
În al doilea rând: care este mărimea profitului urmărit? Unii intro¬duc chiar în definiţia conceptului de afacere maximizarea profitului; cu alte cuvinte, orice afacere urmăreşte nu doar un oarecare profit, ci profitul maxim, în condiţii legale. Întreprinzătorul privat nu se mulţu¬meşte să nu iasă în pagubă, câştigând ceva din afacerea lui; un bun om de afaceri este acela care se străduieşte din răsputeri să realizeze un profit cât mai mare indiferent de orice alte considerente. Alţii susţin, dimpotrivă, că maximizarea pro¬fitului cu orice preţ, chiar dacă numai în limite legale, este o formă de egoism şi de iresponsabilitate socială. Grija omului de afaceri trebuie să fie în primul rând utili¬tatea socială şi calitatea produselor sau serviciilor pe care le oferă pe piaţă con¬sumatorilor, mulţumindu se cu un profit rezonabil - un termen mai mult decât vag, de natură să plaseze discuţia într o nebulozitate totală.
În sfârşit, în folosul cui lucrează oamenii de afaceri? Unii susţin că exclusiv pentru a satisface interesul patronilor sau acţionarilor de a realiza profituri cât mai mari; o afacere nu este o utilitate publică sau o acţiune filan tropică, pornită cu gândul la foloasele şi interesele altora, ci un risc asumat şi multă muncă în vederea satisfacerii dorinţei între¬prinzătorilor de a câştiga cât mai mulţi bani. Alţii consideră însă că o afacere bună şi onorabilă nu i priveşte exclusiv pe deţinătorii capita¬lului investit, ci trebuie să aibă în vedere interesele unor cercuri şi categorii sociale mult mai largi care, direct sau indirect, au de câştigat sau de pierdut din ceea ce face o anumită în¬treprindere privată. Numi¬te, printr un termen greu traductibil, stakeholders ("parti¬ci¬panţi"), aceste cercuri largi - care cuprind consumatorii, salariaţii, furnizorii, cre¬ditorii sau locuitorii comunităţii în care o firmă îşi are sediul - au tot dreptul să ceară ca o afacere să lucreze şi în interesul lor, oferind bunuri şi servicii sigure şi de bună calitate, la preţuri rezonabile, să asigure locuri de muncă pentru forţa de muncă locală (salariaţi sau furnizori), să nu polueze mediul etc.
Aparent, avem de a face cu viziuni incompatibile asupra esenţei şi rolului social al afacerilor, disputa părând a fi mai degrabă de natură ideologică, între realismul pragmatic al cercurilor conservatoare, pro¬capitaliste de pe poziţii accentuat liberale, şi activismul militant al cercurilor stângiste, anticapitaliste de pe poziţii social democrate sau deschis socialiste. Neîndoielnic, poziţia ideologică îşi pune puternic amprenta asupra acestor dispute şi, în măsura în care este vorba de înfruntarea între ideologii opuse, există şanse minime de a se ajunge la un consens, fie şi unul parţial, între combatanţi. Putem vedea însă aici şi o diferenţă de perspectivă teoretică, ceea ce face posibilă consi¬derarea celor două poziţii mai degrabă ca fiind complementare decât incompatibile, fiecare bazându se pe argumente valabile în cadrul teo¬retic pe care şi l a delimitat. Iată cum s ar putea con¬tura aceste per¬spective diferite asupra afacerilor:
Perspectiva restrânsă sau internă şi punctuală asupra afacerilor priveşte lucrurile la scară redusă, din interiorul întreprinderii capita¬liste. Cadrul teoretic se limitează aşadar la ceea ce se petrece în inte¬riorul unei afaceri, considerând relaţiile sale cu mediul economic exclusiv din punctul de vedere al celor care posedă capitalul şi al managerilor care răspund de utilizarea lui cât mai eficientă, adică profitabilă.
Perspectiva lărgită sau externă şi globalizantă priveşte diferitele afaceri la scară macrosocială, ca elemente ale sistemului economic şi ale celui social. Cadrul teoretic se extinde mult dincolo de limitele unei singure afaceri, considerând orice afacere ca pe o componentă printre altele a sistemului economic, din punctul de vedere al tuturor indivi¬zilor care, fie ei oameni de afaceri sau nu, coexistă într un sistem de relaţii necesare de competiţie, dar şi de cooperare.