VAIDA MARIA RODICA
MANAGEMENTUL AFACERILOR BOLOGNA AN 1
Frederick W. Taylor
Frederick Taylor a exercitat o influenţă profundă în domeniul muncii în secolul al XX-lea, fiind un om multilateral şi extreme de inteligent. Inventator al aşa-numitului ,,management ştiinţific”, Taylor a fost cel mai mare apărător al producţiei de serie, partizanul înfocat al măsurării şi controlului, bogătaşul care credea că ştie şi înţelege mai bine ca oricare altul ce se întâmplă pe linia de fabricaţie.
Taylor a copilărit în Philadelphia. În adolescenţă, a întreprins o obişnuită călătorie în Europa, care a durat 3 ani. Întors acasă la vârsta de 18 ani, Taylor şi-a făcut ucenicia la o fabrica de pompe cu abur din Philadelphia, Enterprise Hydraulic Works. Următorul pas în carieră l-a reprezentat Midvale Steel Company, unde a devenit inginer şef. După aceea, a îndeplinit funcţia de manager general la fabrica de hârtie din Maine care ţinea de Manufacturing Investment Company. În 1893 s-a mutat la New York şi a intrat în afaceri ca inginer consultant.
Taylor a urmat cursurile Institutului de Tehnologie ,,Stevens” din Hoboken, statul New Jeresey. Acesta fusese înfiinşat recent, iar pe atunci era condus de primul său rector, Henry Morton. Morton urmărea să modernizeze tehnologia construcţiilor de maşini şi punea accentul pe o pregătire multilaterală care se potrivea numeroaselor aptitudini ale lui Taylor.
Cât a lucrat şi a studiat, Taylor a realizat extraordinar de multe invenţii şi inovaţii. Faptul cel mai demn de remarcat este că, în colaborare cu metalurgistul Maunsel White, a creat procedeul Taylor-White de tratare a oţelului de scule, care a revoluţionat modul de prelucrare prin aşchiere a metalelor şi a permis dezvoltarea tehnicilor de producţie de serie. Neobosita inventivitate a lui Taylor s-a materializat într-un număr de peste 40 de patente şi i-a adus o avere considerabilă. O altă invenţie a fost ,,aparatul pentru mutarea copacilor plantaţi şi a altora asemenea”, realizat în 1909, un model revoluţionar de ,,ciocan mecanic”, construit pentru Midvale Seet Company la sfârşitul anilor 1880, un aparat pentru fabricarea bilelor de măcinat 1900 şi o ,,seră încălzită pentru vie şi alte plante”(1907).
Taylor făcea de asemenea sport. La campionatul de tenis al SUA din 1881 a câştigat titlul în proba de dublu. Nemulţumit de rezultat, el şi-a proiectat propria rachetă de tenis care semăna cu o lingură.
După aceea şi-a îndreptat atenţia către golf. La fel ca alţi mulţi jucători de-a lungul timpului şi el a avut probleme cu loviturile scurte. Cum pe atunci nu existau nici maieştri ai golfului care să poată fi consultaţi, Taylor a încercat să rezolve problema apelând la propria lui inventivitate. Aşa a realizat o crosă scurtă în forma de Y, probabil prima încercare făcută de cineva cu scopul de a elimina mişcările greşite care duceau la ratarea loviturilor scurte, după aceea, s-a ocupat de porţiunile din jurul găurilor de pe terenul de golf. La reşedinţa familiei sale din Chestnut Hill, statul Pennsylvania, a început să facă experienţe cu diferite tipuri de iarbă în zonele din jurul găurilor. Necazul era că, înainte de apariţia aspersoarelor, creşterea ierbii depinde de ploaie. Taylor a crezut că poate rezolva problema alimentând zona respectivă a terenului nu cu apă de ploaie, ci cu apa de sub suprafaţa solului.
Taylor avea o pasiune pentru ordine şi eficienţă, la facultate era încântat de buna întocmire a clasificării Dewey şi a indicelui tematic pentru biblioteci. ,,Nu era acel nivelator implacabil pe care şi-l inchipuiau unii”, spunea unul dintre discipolii săi, Henry Gantt, ,,însă credea realmente că viaţa trebuie să fie traită muncind cât mai asiduu şi că acest lucru, pe lângă faptul că aduce recompense financiare mai mari, sporeşte utilitatea şi fericirea oamenilor.
În centrul concepţiei lui Taylor despre muncă se afla teoria sa cu privire la creşterea productivităţii şi eficienţei activităţii profesionale. Aceasta era cât se poate de simplă. Taylor a fost primul şi cel mai sincer adept al sistemului bazat pe comandă şi control. În cartea sa apărută în 1911. ,,Principiile managementului ştiinţific”, Taylor arată cum vede el îmbunătăţirea performanţelor:
1. Găsiţi, să spunem, 10-15 oameni (preferabil din mai multe unităţi şi din părţi diferite ale ţării) care se pricep să efectueze munca pe care o analizaţi.
2. Observaţi ordinea exactă a operaţiunilor sau mişcărilor elementare pe care le face fiecare, precum şi instrumentele pe care le foloseşte fiecare.
3. Măsuraţi cu un cronometru timpul necesar efectuării fiecăruia dintre aceste mişcări elementare şi apoi alegeţi cel mai rapid mod de realizare a fiecărui element al muncii.
4. Eliminaţi toate mişcările greşite, pe cele lente şi pe cele inutile.
5. Reuniţi şi ordonaţi mişcările cele mai rapide şi mai bune, precum şi cele mai bune instrumente.
Această analiză detaliată a sarcinilor individuale a ajuns să fie cunoscută sub numele de ,,management ştiinţific”. După ce identifica fiecare mişcare şi acţiune pe care le implica efectuarea unei munci, Taylor putea determina timpul optim necesar îndeplinirii unei sarcini. Înarmat cu aceste informaţii, managerul putea stabili dacă o persoană îsi face meseria. ,,În esentă, managementul ştiinţific presupune o revoluţie mentală totală în ceea ce-l priveşte pe muncitor, indiferent de unitatea sau domeniul în care lucrează el, o revoluţie mentală totală in ceea ce priveşte modul în care aceşti oameni îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu, faţă de tovarăşii lor şi faţa de patronii lor”, scria Taylor.
Umilul angajat era privit ca un robot. Motivaţia a luat forma muncii in acord, ,,Trebuie să recunoaştem, oricât ar fi de dureros, că modelul nostru nu reclamă nicio iniţiativă din partea omului. Nu ne interesiază iniţiativa lui”, spunea Taylor francheţea lui tipică. Angajaţilor trebuia să li se spună care este cel mai bun mod de efectuare a unei munci, si apoi aceştia trebuiau s¬-o execute întocmai. ,,Fiecare angajat trebuie să primească în fiecare zi instrucţiuni clare şi precise la ceea ce are de făcut şi cum trebuie să procedeze, iar aceste instrucţiuni trebuie urmate întocmai, indiferent că sunt bune sau rele”, considera Taylor. Nu este surprinzător faptul că aceste idei n-au fost întotdeauna bine primite-in 1911, introducerea metodelor lui Taylor a provocat o greva la o fabrică de muniţii administrată de armată.
Taylor practica ceea ce propovăduia ăi aplica teoriile proprii la toate aspectele vieţii sale. Într-o carte scrisă despre el se arăta: ,,Personalitatea lui Taylor transpare cu o deosebită claritate din scrierile sale. Obsesia lui reală de a controla ceea ce se întâmpla în jurul său se exprima în tot ceea ce făcea acasă, în grădină, pe terenul de golf; până si plimbarea de după-amiază nu era o treabă făcută la întâmplare, ci trebuia să fie atent planificată si să se desfăşoare conform planului. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării dacă exista o posibilitate de a evita acest lucru. Era cumpănită cu grija fiecare acţiune personală, era luată in calcul fiecare eventualitate si se luau toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite. Dacă, se putea observa la el o mare suferinţă interioară, suferinţa care se exprima uneori sub forma unui acces de furie, alteori sub forma unei adânciri in gânduri rele… Îşi dă impresia unei personalităţi rigide, nesigure, înspăimântate până la disperare de necunoscut şi imprevizibil, capabile să înfrunte lumea cu seninătate numai dacă s-a făcut tot ce se putea pentru a ţine lumea la locul ei şi pentru a preîntâmpina orice situaţie care i-ar fi putut strica planurile atent şi minuţios elaborate.”
Şi totuşi nu poate fi pusă la îndoială influenţa pe care gândirea lui Taylor a avut-o asupra unui public foarte larg. Printre amatorii lui s-au numărat Mussolini şi Lenin, dar şi mii de oameni de afaceri obişnuiţi. Este extraordinar faptul că un discurs ţinut de Taylor la New York în 1914 a atras un public de 69.000 de persoane. ,,Managementul ştiinţific”producea efecte in toată lumea. În Japonia a fost un bestseller, anticipând disponibilitatea japonezilor de a adopta cele mai recente idei occidentale.
Bună sau rea,morală sau amorală,concepţia lui Taylor cu privire la viitorul industriei a fost exactă. ,,În trecut, omul era pe primul loc. În viitor, sistemul va fi pe primul loc”, spunea el, şi aşa s-a şi întâmplat. Un loc central în cadrul acestuia îl ocupa însă rolul managerului. ,,Managementul ştiinţific” a sporit rolul managerilor si a negat rolul muncitorilor. Înarmaţi cu informaţiile obţinute prin metode ştiinţifice, managerii dictau condiţiile. ,,Ştiinţă, nu empirism”, spunea Taylor. Deciziile maiştrilor, bazate pe experienţă şi intuiţie, nu mai erau considerate importante. Angajaţilor nu li se mai îngăduia să aibă idei sau simţ de răspundere. Datoria lor era pur şi simplu aceea de a face exact ceea ce-i spunea atotvăzătorul şi atotcunoscătorul manager.
Poate vi se pare că este vorba despre un management dictatorial, un management din alte vremuri. Cu toate acestea moştenirea lui Taylor trăieşte mai departe. ,,În pofida caracterului învechit al premiselor lui Taylor, nu renunţăm la sistemul lui, cu toate neajunsurile inerente utilizării unui sistem care se bazează pe premise învechite.
O părere mai favorabilă cu privire la opera lui Taylor a exprimat Tom Stewart de la revista Fortune în cartea sa despre ,,Capitalul intelectual”, o temă care nu ne-am aştepta să aibă legătură cu Taylor. ,,Taylorismul… nu numai că a dat rezultate, dar timp de mai multe decenii, a dat rezultate extraordinare”, spuse Stewart. ,, Esenţa taylorismului nu constă doar în munca de rob, repetiţia continuă şi trasarea strictă a sarcinilor. Acest om a fost genial prin faptul că a insistat ca managerii să folosească atât cunoştinţele pe care le au, cât şi biciul:să ia o activitate complexă, să reflecteze la ea şi să găsească modalităţi de a executa mai uşor, mai repede, mai bine.
Deci este greu de acceptat faptul că Taylor ar fi contribuit la creşterea ,,demnităţii muncii”, merită reţinută ideea lui Stewart potrivit căreia Taylor a fost un produs al vremii sale. Aportul lui a fost semnificativ, deoarece i-a încurajat pe gânditori să reflecteze la natura muncii şi la modul optim în care oamenii şi resursele pot fi gestionate. Pentru prima oară, teoreticienii au început să acorde serios atenţie problemei muncii. Deşi conceptele lui Taylor sunt privite în prezent intr-o lumină de obicei negativă, originalitatea ideilor lui şi importanţa acestora nu pot fi puse la îndoială. Peter Drucker, recunoscând că managementul ştiinţific este ,,una dintre marile idei eliberate şi deschizătoare de drumuri”, îi identifica şi părţile slabe în ,,Practica managementului”: ,, Managementul ştiinţific, în pofida succesului său mundan, nu a reuşit să rezolve problema managementului oamenilor si al muncii. Aşa cum se întâmplă atât de des în istoria ideilor, unul ingineresc si altul filozofic.” Drucker consideră că, din punct de vedere ingineresc, nu se ţinea cont de faptul că ,,a demonta şi a asambla sunt doua lucruri diferite. Este profund neştiinţific ca ele să fie confundate.” Celălalt neajuns, spunea Drucker, a constat în a nu recunoaşte faptul că ,,planificarea şi execuţia sunt părţi separate ale aceleiaşi activităţi; nu sunt activităţi separate”.
Fără îndoială că taylorismul este încă viu. Institutul de Tehnologie ,,Stevens” din Hoboken, statul New Jersey,este custodele moştenirii intelectuale lăsate de Taylor. Institutul a primit prin testament o donaţie considerabilă de la fiul adoptiv al lui Taylor,Robert. Dar lucrul cel mai important este că i-au fost oferite toate documentele lui Taylor şi cărţile din biblioteca personală.
BIBLIOGRAFIE
Stuart Crainer, Des Dearlove
Guru in business : cei mai importanţi 54 de gânditori în management
Bucureşti : Meteor Press, 2008
