Mediul extern al bancii este definit ca un ansamblu de factori, valori exogene,
care cuprind totalitatea componetelor civilizatiei financiare, incluzind oamenii
ca indivizi sau grupuri impreuna cu interesele si faptele lor economice si societatea,
sistemele organizatorice existente, inclusiv politica, stiinta si tehnologia,
cultura si chiar arta asa cum au fost ele acumulate istoric la un moment dat. o3q7qj
Acestora banca le opune propria sa cultura si civilizatie financiara ca rezultat
a acumularilor membrilor sai impreuna cu resursele lor intelectuale, materiale
si financiare, cu propriile sale interese si care impreuna alcatuiesc asa numitele
variabile endogene.
In ultimii 15-20 de ani a fost o perioada de restructurare profunda a intregii
economii mondiale. Dezvoltarea stiintifica, tehnologica si industriala tot mai
complexa au condus la internationalizarea schimburilor de marfuri si servicii.
Zone importante ale Globului: Extremul Orient, Oceania si America Latina au
cunoscut influenta capitalului american sau japonez si au devenit la rindul
lor puternice forte capabile nu numai sa-si preia dezvoltarea in propriile miini,
dar si sa caute la rindul lor sa se extinda in diverse tari de pe Glob.
|arile europene, la rindul lor isi cauta o noua identitate in contextul Uniunii
Europene incercind insa sa nu si-o piarda pe cea existenta. Crearea unei piete
unice si inlaturarea unor impedimente de ordin legislativ au permis expansiunea
spre exterior a fiecaruia fie prin oferirea serviciilor peste granite, fie prin
stabilirea efectiva a actiunilor economice in alte tari.
Mediul financiar international, la rindul sau, a urmat sau urmeaza tendintele
existente in economia mondiala. Schimbarile profunde care au avut loc in structurile
acestuia se datoreaza in principal urmatoarelor : a. expansiunea continua a comertului international cu bunuri si servicii; b. renuntarea la cursuri valutare fixe; c. expansiunea rapida a eurodolarului; d. internationalizarea tranzactiilor valutare si financiare; e. crearea datoriei externe enorme a tarilor din lumea a treia; f. progresul tehnologiilor in comunicatii; g. eliberarea, globalizarea si amplificarea fluxurilor de capital; h. inovatii in domeniul platilor i decontarilor financiare.
In ultimile doua decenii bancile si-au schimbat conceptia devenind mult mai
liberale sub influenta ideologiei “pietele stiu mai bine”. In fruntea
eforturilor de a controla riscul sistematic s-a aflat comitetul COOKE, creat
la nivelul Bancii Rglementarilor Internationale de la Basel si care a reusit
sa coordoneze si sa reglementeze de o maniera uniforma supravegherea internationala
a bancilor si a institutiilor financiare.
Trebuie subliniat faptul ca bancile sunt cazuri speciale, guvernele cheltuiesc
sume uriase pentru a salva anumite banci; daca, spre exemplu, descentralizarea
si concurenta sporita determina falimentul unui producator important, majoritatea
guvernelor probabil nu vor intreprinde nimic, dar daca o banca mare este in
pericol, politicienii nu vor intirzia sa intervina, pe de o parte datorita riscului
sistemic, respectiv pericolul ca falimentul unei banci sa nu antreneze dupa
sine o reactie in lant de colapsuri similare in intregul sistem financiar si
pe de alta parte datorita consecintelor in plan politic ale inchiderii celor
mai mari institutii financiare pastratoare a economiilor unui mare numar de
depunatori.
Printre pericolele potentiale, pentru bancile din tarile in curs de dezvoltare,
patru ies in evidenta :
- instabilitatea macroeconomica;
- creditele legate -;angajatii si actionarii bancii se crediteaza intre
ei prin acea banca;
- interventia politicului;
- liberalizarea financiara.
Instabilitatea macroeconomica - exista o legatura din ce in ce mai evidenta
intre sanatatea sistemelor bancare din tarile in curs de dezvoltare si sanatatea
economiilor in care acestia activeaza.
Cea mai buna cale de a asigura stabilitatea bancilor este de a avea o economie
sanatoasa.
Creditul legat sau intern -; a facut ravagii printre bancile din Bolivia
si Bangladesh; recent acest fenomen a determinat aparitia unor situatii dificile
in Europa de Est, si cu deosebire in Rusia, unde oamenii de afaceri onerosi
si-au dat seama ca este mai convenabil sa infiinteze banci pentru a-si finanta
proiecte favorite ale propriilor societati.
La multe banci rusesti ambitiile personale ale actionarilor si managerilor inca
prevaleaza asupra necesitatii evaluarii prudente a riscurilor de creditare.
Creditele catre societatile in care bancile au interese sunt rar acordate pe
baza de buna credinta, fiind analizate insuficient si avind dobinzi mai mici
decit cel practicate pe piata.
Situatia multor credite neperformante se agraveaza fiind nevoie de conducatori
de banci cu mult curaj pentru stoparea acordarii unui credit catre societati
conduse de chiar patronul sau.
Interventia politicului in activitatea bancara este mai daunator decit primele
doua. In toate regiunile in curs de dezvoltare guvernele au utilizat fara scrupule
banii cu capital de stat pentru finantarea deficitelor bugetare (fiscale) si
a proiectelor dubioase.
Multe guverne considera bancile de stat doar niste instrumente pentru realizarea
politicilor nationale in domeniul industrial sau social.
Adesea bancile de stat distorsioneaza pietele financiare prin acordarea de credite
cu rate ale dobinzilor care fac imposibila concurenta pentru bancile private;
activitatea de evaluare a creditelor nefiind de regula impresionanta.
Liberalizarea financiara - putine tari in curs de dezvoltare pun sub semnul
intrebarii avntajele pe temen lung pe care aceasta le aduce prin lasarea bancilor
in voia fortelor pietei, liberalizarea ar trebui sa conduca la o mai buna organizare
si conducere a acestora, la o acordare a creditelor mai eficienta si la tranzactii
mai bune pentru imprumutati.
Incepind cu prima perioada a anilor ’80, multe tari in curs de dezvoltare
si-au liberalizat sistemele financiare prin inlaturarea restrictiilor asupra
ratelor dobinzilor, prin acceptarea activitatii bacilor straine pe teritoriul
lor, prin libertatea acordata bancilor comerciale de a initia noi afaceri, de
a-si extinde retele de sucursala.
Cu toate acestea libertatile financiare si crizele bancare par adesea corelate.
Banca Rezervelor Federale din SUA si FMI au intreprins un studiu asupra cauzelor
crizelor financiare din anii ’80 si inceputul anilor ’90 cu ajutorul
unui esantion de 25 de tari.
In 18 din cele 25 de tari sectorul financiar fusese liberalizat intr-o anumita
masura pe parcursul celor 5 ani premergatori unei crize. Aceasta se explica
prin faptul ca de cele mai multe ori eliminarea restrictiilor elibereaza cererea
neexprimata de credite care poate duce la o crestere rapida si necontrolata
a masei monetare si in final la falimentul unor banci.
Concluzia generala a celor prezentate mai sus este faptul ca in contextul crizelor
si schimbarilor atit pentru tarile dezvoltate cit si pentru cele in curs de
dezvoltare bancile comerciale se regasesc in fata unor asa-zise noi provocari.
De altfel, bancile s-au confruntat intotdeauna cu un mediu in continua schimbare
si au format in general avangarda schimbarilor manageriale si institutionale.
Aceste provocari ar putea fi : ce implicatii ar aduce concurenta in conditiile
in care nu va mai fi posibil sa segmentezi piete? Care sunt riscurile legate
de industria financiara liberalizata? cum vor trebui bancile sa-si implementeze
strategiile lor particulare in anticiparea posibilitatilor pe care le aduce
o piata unica(zona Euro)?
Introducerea structurilor si a instrumentelor de finantare sofisticate de tip
nebancar va creste.
De asemenea, alternativele de alegere atit pentru investitori, cit si pentru
cei ce economisesc se vor inmulti.
Bancile vor trebui sa se pozitioneze strategic pe piata globala. Aceasta ar
insemna ca ele trebuie sa se decida daca vor deveni mega-banci (la scara globala),
banci regionale de marime medie sau banci speciale mai mici.
Bancile vor trebui sa respecte cerinta cresterii cometitivitatii prin reducerea
costurilor. In acest context controlul operativ este de cea mai mare importanta.
