b8t5tv

Modelul social-democrat, de gestiune economica, reprezentat de Germania, si chiar Franta, se caracterizeaza prin:

1. preocuparea statului pentru a asigurarea unei piete libere a bunurilor si serviciilor;
2. preocuparea statului pentru un sistem generos de asigurari sociale, sustinut de un regim adecvat de impozitari ale veniturilor personale si TVA;
3. stimularea rolului sindicatelor in optiunile strategice ale companiilor;
4. alocarea fondurilor financiare pentru intreprinderi (sub forma de credite sau alte instrumente de finantare) prin intermediul statului sau al altor institutii private;
5. contributia statului, alaturi de unele intreprinderi private, in proiecte de cercetere si dezvoltare de interes public;
6. implicarea statului in reorientarea profesionala si training vocational.
Corespunzator modelului de gestiune economica germana se distinge un sistem financiar, in functie de mobilitatea capitalurilor si de rolul statului in ajustarile structurale, astfel.
Sistemul financiar: intermediere-credit (preturi administrate de banci).
Mecanisme de ajustare structurala: prin negociere, intre bancile si agentii dominanti.
Interventia guvernamentala: coordonare prin cooperare intre banci, sectorul privat, sindicate etc.
Sursa: John Zysman si Allaire & Firsirotu

Costul real al capitalului in Germania cu modelul structural al sistemului financiar amintit:

Afacerile s-au internationalizat treptat, astfel incat firmele nu mai pot ignora efectele schimbarilor valutare asupra fluxului de numerar, profitabilitatii, precum si asupra pozitiei de ansamblu a firmei respective. Nici o firma nu este complet imuna la aceste efecte. Exporturile sunt afectate de valoarea monedei nationale utilizate in tranzactiile dintre diferitii parteneri de afaceri. Importul de materii prime si materiale influenteaza costurile; produsele finite importate concureaza adeseori pe piata locala. Riscurile, insa, se extind dincolo de sfera comertului. Finantele sunt deja obiectul unor operatiuni la scara globala, iar firmele imprumuta si investesc bani in diverse valute.

Deceniul al noualea a adus cu sine multe situatii in care corporatiile au suferit pierderi majore prin folosirea diferitelor valute si a instrumentelor financiare derivate. In 1991, Allied Lyons a suferit cea mai mare pierdere inregistrata pana atunci de o firma britanica in comertul international. Pierderea de 150 milioane £ a rezultat, asa cum a raportat presedintele firmei, pe 4 mai, la adunarea generala a actionarilor, din folosirea necorespunzatoare a instrumentelor valutare si din lipsa experientei necesare lucrului cu astfel de instrumente. Desi pierderile pe o perioada indelungata au fost evitate, presedintele si directorul financiar au fost concediati. in 1992, Showa Shell a raportat o pierdere de 115,3 miliarde yeni (1,09 miliarde dolari) rezultata din derularea contractelor pe termen in valoare de 4,6 miliarde dolari, contracte avand ca obiect cumpararea de titei. in anul 1993, Metallgesellschaft, un grup cuprinzand exploatari de minereuri de fier si unitati de prelucrare a metalelor, a ajuns sa aiba probleme cu lichiditatile, datorita implicarii in operatiuni pe termen cu petrol. Pierderea rezultata din astfel de tranzactii a depasit 2,25 miliarde marci germane.
Intelegerea riscurilor pe care le presupune este deci foarte importanta in procesul de adoptare a deciziei.

Care sunt riscurile?
Riscul valutar reprezinta efectul potential pe care ar putea sa-1 aiba modificarea ratelor de schimb asupra contului de profit si pierderi sl asupra bilantului contabil al unei firme. Riscurile valutare pe care o firma trebuie sa le infrunte pot fi structurate in trei mari grupe:
• riscul rezultat din tranzactii;
• riscul rezultat din conversie;
• riscul strategic sau competitional.

Riscul rezultat din tranzactii
Acest tip de risc valutar implica modificarea ratelor de schimb ce afecteaza valoarea fluxurilor de numerar in moneda straina. Este singurul risc care are un efect direct asupra lichiditatilor firmei si apare numai in momentul in care, angajandu-ne intr-o tranzactie, este nevoie sa schimbam o valuta intr-o alta valuta. Situatia cea mai intalnita este aceea de vanzare sau cumparare de bunuri si servicii in alte monede decat cea nationala, pe baza unui contract de creditare. Foarte intalnit este si riscul ce apare in momentul in care se platesc sau se incaseaza dobanzi sau dividende. Acest tip de risc este insa cunoscut sau previzibil si usor de evaluat, putandu-se asigura in avans protectia impotriva acestuia. O abordare de succes a riscurilor valutare sau al „expunerilor“ la acestea trebuie sa rezolve problema tranzactiilor care n-au fost inca identificate, dar care probabil vor avea loc in viitor.

Expunerea la risc a listei de preturi
O firma de export pune la dispozitia eventualilor clienti o lista de preturi in moneda tarii respective. Din punct de vedere comercial, este nepractic sa se modifice preturile la un interval de timp mai mic de sase luni. Expunerea la risc apare in momentul in care este emisa o factura intr-o alta valuta si acesta inceteaza in momentul in care plata a fost efectuata, iar suma primita a fost schimbata in moneda nationala. Nevoia luarii in consideratie a expunerii la risc incepe in momentul in care a fost publicata lista de preturi, cand firma trebuie sa ia masuri de protectie care sa previna eventualele pierderi.

Expunerea la risc a cheltuielilor de capital
Cheltuielile de capital sunt planificate si aprobate, de regula, pentru o perioada mare de timp. S-ar putea sa nu existe nici un fel da risc valutar pana in momentul onorarii contractelor de cumparare. Daca insa proiectul de investitii depinde de aceste achizitii, apare riscul valutar, ce poate fi insa identificat si masurat in aceasta situatie.

Riscul rezultat din conversie
Riscul rezultat din conversie apare in momentul in care sume fixe obtinute intr-o moneda straina sunt transformate in echivalenti locali, pentru a putea raspunde cerintelor impuse de raportarile financiare. Efectul asupra lichiditatilor nu este imediat. Conversia poate afecta atat contul de profit si pierderi, cat si bilantul contabil. Pe ansamblu, in Statele Unite si in Marea Britanie standardele contabile sunt similare, in ambele tari operand practica transformarii profiturilor sau pierderilor provenite de la o filiala din strainatate la un curs ce reprezinta media cursurilor de schimb din perioada exercitiului financiar si a valorii activelor si pasivelor la cursul de schimb de la sfarsitul acelei perioade.

Conversii in contul de profit si pierderi
Conversia din contul de profit si pierderi reprezinta la inceput numai o cifra pe hartie, dar ea poate deveni o expunere la risc a tranzactiei cat se poate de reala, in momentul in care trebuie platite dividende sau dobanzi. O companie britanica ale carei profituri provin in primul rand din afara Marii Britanii, in timp ce cheltuielile sunt efectuate mai ales in tara, poate avea probleme cu conversia valutei obtinute. Ea insa ar putea folosi tehnici si metode care ar conduce la minimizarea efectelor produse de conversie asupra tranzactiilor ei.

Raportarea unei profitabilitati scazute ar fi un alt element care ar putea produce un impact semnificativ, atat asupra valorii de piata a firmei cat si asupra capacitatii ei de a imprumuta. Valoarea de piata a unei firme ar trebui sa insemne o baza de stabilire a valorii viitoare a acesteia. Actionarii trebuie sa fie permanent bine informati si convinsi ca fluctuatiile valutare pe termen scurt nu sunt un indicator potrivit al valorii actiunilor pe termen lung.

Conversii in bilantul contabil
Activele in moneda straina de care dispune firma nu sunt expuse in termeni reali la risc, daca nu se intentioneaza vanzarea lor si remiterea sumelor obtinute din aceste tranzactii catre tara de origine. Pasivele in moneda straina reprezinta insa un risc real pentru viitor, daca ele sunt imprumuturi care trebuie rambursate.
Este necesara evaluarea si observarea impactului conversiei asupra ratei de autofinantare, pentru a avea siguranta ca nici o intelegere nu este incalcata, nici macar din punct de vedere tehnic. O cale evidenta de abordare a acestei situatii este de a corela investitiile in active in moneda straina cu datoriile facute in aceeasi moneda. In acest caz, dificultatea practica se refera la limita pana la care poate merge o firma pentru a-si proteja profiturile raportate, atragand un cost care afecteaza in final rezultatul net al activitatii. Este insa la fel de posibil ca prin contractarea unor imprumuturi in valuta sa se ajunga la o expunere reala la risc.

Riscul strategic sau competitional
Expunerea la risc in domeniul economic acopera si riscul indirect al modificarii profitabilitatii si al fluxului de numerar al firmei ce deriva din modificarea ratelor de schimb. Riscul strategic reprezinta stadiul timpuriu de expunere la riscul rezultat din tranzactii. Perioada de optiune si sumele ce constituie fluxul de numerar sunt nesigure sau chiar complet necunoscute. Pe masura ce timpul trece si sunt disponibile tot mai multe informatii, riscul inceteaza a mai fi unul economic, strategic, devenind unul rezultat din tranzactii. Expunerea la riscul economic acopera o parte a riscurilor pretranzactionale, cum ar fi: riscul ofertei de contract, al listei de preturi si al cheltuielilor de capital.

Protectia impotriva riscurilor valutare
Exista o gama larga de tehnici care ofera posibilitatea firmelor sa limiteze expunerea la riscul generat de variatiile cursurilor de schimb. Decizia de protectie are la baza stabilirea importantei riscului modificarilor cursului de schimb asupra firmei. Alegerea tehnicii de protectie ar trebui facuta in momentul in care personalul specializat al firmei poseda suficienta experienta pentru a determina tehnica corecta ce trebuie aplicata intr-o situatie anume, pe baza impactului asupra firmei al urmatorilor factori:
- proportia din cifra de afaceri a firmei expusa la riscul valutar;
- marimea unei singure expuneri la riscul valutar;
- pozitia pe piata a firmei si capacitatea acesteia de a folosi diversele tehnici comerciale drept reactie la presiunile exercitate de concurenta;
- portofoliul de valute cu care opereaza firma, precum si posibilitatea efectuarii unor tranzactii pe baza unor acorduri de cliring;
- relatia dintre costuri si vanzari in cadrul unor blocuri comerciale, de exemplu: valutele pietei europene; grupul dolarului american - SUA, Canada, Hong Kong, Malaezia, Singapore, Arabia Saudita; grupul marcii germane (din afara pietei europene) - Austria, Elvetia, Finlanda, Suedia, Republica Irlanda (asociate in mod liber);
- capacitatea de a corela moneda in care se fac vanzarile cu cea in care se fac cheltuielile;
- experienta anterioara a firmei in comertul international, precum si viitoarele tranzactii planificate;
- nivelul experientei in domeniul gestiunii valutare din cadrul firmei;
- flexibilitatea firmei de a se retrage de pe anumite piete si de a obtine alte contracte de afaceri mai profitabile;
- nivelul general al profitabilitatii si puterea financiara a firmei.

Tehnicile folosite pot fi impartite in doua grupe:
• interne;
• externe.

Tehnicile interne
Cunoscute si sub numele de tehnici comerciale sau naturale, acest grup de tehnici implica luarea unor masuri in interiorul firmei. Exemple de tehnici din acest grup sunt:

Tehnici de pret
- Stabilirea pretului in moneda in care sunt efectuate cheltuielile;
- Stabilirea pretului in moneda in care opereaza cel mai puternic competitor, asa incat preturile comparabile sa nu fie afectate de modificarea cursului de schimb;
- Inserarea in contractele de vanzare a unei clauze de modificare a cursului de schimb pentru a proteja marjele de profit ale firmei.

Tehnici de corelare
- Derularea unei tranzactii comerciale egale ca valoare si de sens opus cu o alta in momentul in care apare expunerea la riscul valutar, de exemplu cumpararea de materii prime cu acordarea unui credit in valuta;

- Contractarea unui imprumut intr-o moneda straina pentru a achizitiona un mijloc fix.

Tehnici de profit
- Folosite ca o alternativa la tehnicile de corelare, atunci cand se poate acoperi numai o parte din riscul initial, lasand insa expusa o parte din suma neta, dar reducand riscul total.

Tehnici de avans si intarziere
- Amanarea sau grabirea platii in functie de modul in care sa anticipeaza micsorarea sau cresterea cursului de schimb;
- Aceasta metoda este sigura, usor de aplicat si ieftina.

Disciplina de plata intre firme
- Datoriile si creantele dintre firme reprezinta o expunere „reala“ la riscul valutar;
- Respectarea termenelor de plata limiteaza, pe termen scurt, expunerea la riscul valutar;
- Acordurile dintre firme ar trebui sa aiba aceeasi importanta ca datoriile externe. Expunerea la riscul valutar este identica;
• Castigul si pierderea din cadrul unui grup nu pot fi anulate. Cand tranzactia interactioneaza cu piata apare fie o pierdere, fie un castig - acestea fiind cat se poate de reale.

Exemplu
O companie germana din domeniul mass-media emite facturi filialei ei din Italia in marci germane. Daca lira italiana se devalorizeaza, filiala va trebui sa gaseasca mai multe lire pentru a achita factura in marci germane si, ca urmare, va apare o pierdere reala din efectuarea tranzactiei, fara vreun castig pentru compania din Germania, care primeste marci pentru o factura emisa in aceasta moneda. Daca facturile ar fi fost emise in lire, pierderea ar fi fost suportata de compania germana si nu de cea italiana, insa ea ar fi avut aceeasi marime si ar fi afectat grupul celor doua companii in acelasi mod.

Retragerea de pe piata
- Contractul ar trebui sa contina o clauza care sa permita retragerea firmei de pe piata in momentul in care nivelul profitului a atins o limita inacceptabila, fara obligativitatea platirii unor penalitati legale.

Tehnicile externe
Folosirea tehnicilor externe de protectie impotriva riscului valutar trebuie luata in considerare dupa ce au fost analizate si folosite toate tehnicile interne. Exista in acest caz patru instrumente de lucru importante:
• contractele la termen;
• contractarea si acordarea de imprumuturi;
• optiunile;
• creditele incrucisate.

Contractele la termen
O tranzactie la termen reprezinta intelegerea dintre doua parti de a schimba o suma fixa intr-o anumita valuta pentru o suma fixa intr-o alta valuta, la o data stabilita de comun acord. Cursul de schimb efectiv rezulta din compararea ratelor dobanzilor aferente sumelor in valutele ce urmeaza a fi schimbate. Aplicarea acestui instrument depinde de capacitatea de a prevedea corect fluxurile de numerar in diverse monede. Daca previziunea acestor fluxuri nu este corecta, firma se expune la risc, in loc sa se protejeze impotriva unui risc valutar deja existent, deoarece contractul la termen reprezinta o intelegere ferma de a livra o anumita cantitate dintr-o moneda si de a primi o alta cantitate dintr-o alta moneda. Elementele-cheie ale unui contract la termen sunt urmatoarele:
• siguranta si simplitate -; permitand o gestiune adecvata a lichiditatilor
• sumele nu sunt inscrise in bilant - nu sunt considerate un imprumut ca influenteaza rata de autofinantare
• sursa obisnuita este o banca.

Contractarea si acordarea de imprumuturi
Poate fi considerata o alternativa la contractele la termen. Valuta poate fi schimbata imediat pe o piata specializata, de pilda, cand s-a convenit asupra platii cu bani gheata si a livrarii imediate. Cursul de schimb este cunoscut si fix, tranzactia are loc imediat (livrarea se face in mod obisnuit in termen de doua zile), evitandu-se in acelasi timp administrarea si urmarirea contractelor la termen. in mod normal, pana cand este nevoie de ea, valuta este plasata intr-un cont bancar purtator de dobanda.

Exemplu
A fost incheiat un contract la termen, de cumparare de yeni necesari achizitionarii unor bunuri de investitii. Livrarea se face mai tarziu. Un mod de a aborda aceasta problema ar fi de a prelua sumele in yeni si de a le plasa intr-un depozit bancar, pana cand va fi nevoie de ele. Cum dobanzile bancare la depunerile in yeni sunt mai mici decat cele la depunerile in lire, va apare un cost efectiv al dobanzii (costul dobanzii = dobanda ce s-ar fi obtinut de la un depozit de aceeasi valoare in lire - dobanda la depozitul in yeni). Daca livrarea s-ar face mai devreme, firma in cauza ar putea sa imprumute yeni pe termen scurt si sa-i restituie in momentul in care contractul la termen va ajunge la scadenta.

Derivatii financiari? Optiuni - de devize si de marfuri
O optiune reprezinta dreptul si nu obligatia de a schimba o suma fixa intr-o anumita moneda cu o suma fixa in alta moneda intr-o perioada de timp determinata sau la sfarsitul acesteia. In fapt, optiunea este un contract la termen ce poate fi incalcat, pierzandu-se doar costul optiunii in sine, care reprezinta intre 3% si 5% din valoarea contractului. Acest tip de derivat financiar prezinta avantajul ca limita inferioara a sumei reprezentata de costul maxim, este cunoscuta in avans. Optiunile sunt derivatii financiari cei mai potriviti pentru tranzactiile in care marimea sau existenta riscului este ne-sigura, cum ar fi cele bazate pe listele de preturi si pe ofertele de contract.

Exemplu

Optiuni de marfuri
O cantitate de produse (sau de devize ce trebuie platite pentru aceasta) este necesara in decursul a trei luni. Un distribuitor este gata sa accepte o optiune de 100 $ pe tona pentru a furniza o cantitate determinata la pretul de 2.000 $ pe tona. Daca pretul produsului respectiv in decursul celor trei luni este de 1.700 $ pe tona, atunci se poate renunta la optiune. Produsul va fi cumparat de pe piata locala, costul suportat de firma fiind de 1.800 $ pe tona. Riscurile aferente listei de preturi sau de tip contracte speciale cu clauze de neatacat in justitie ar fi evitate, iar pretul ar putea fi redus cu 200 $ pe tona, daca conditiile impuse de concurenta o vor cere. Daca pretul produsului creste, costurile firmei se reduc. Optiunea ar putea fi vanduta in castig, daca produsul n-ar mai fi necesar, sau s-ar limita pierderea la 100 $ pe tona.

Exista doua tipuri de optiuni:
- optiuni de cumparare (care dau dreptul de a cumpara devize);
- optiuni de vanzare (care dau dreptul de a vinde devize).

Optiunile de devize
Cursul de schimb, cunoscut sub numele de pret de exercitiu si data la care expira optiunea sunt alese de la inceput de catre client. Costul optiunii (cunoscut sub numele de prima) se calculeaza pe baza acestei decizii si a volatilitatii cursului de schimb in cauza. Optiunile se pot schimba - comercializa, daca ele exista sub forma standardizata, sau negocia pe piata extrabursiera, daca au fost emise pentru un anumit client.

Exista doua categorii de astfel de optiuni:
• Optiuni americane - cumparatorul isi poate „exercita“ optiunea, realizand schimbul valutar, oricand pana la data expirarii ei sau poate renunta la ea.
• Optiuni europene - Dreptul de exercitare apare numai la expirarea optiunii. Ele sunt ceva mai ieftine datorita lipsei de flexibilitate a optiunilor.
Optiunile pot avea o valoare de revanzare, determinata de aceleasi criterii care au condus la fixarea costului initial. Cand pretul la care se exercita optiunea este mai bun decat cursul de schimb de pe piata locala, acesta poarta numele de „pret in bani“, in caz contrar numindu-se „pret fara bani“,

Credite incrucisate
Creditele incrucisate sunt similare contractelor la termen pe o perioada lunga de timp. Ele presupun schimbul unei datorii in momentul actual cu achitarea acesteia in viitor la o data prestabilita si compensarea costurilor suportate in aceasta perioada de partea care a acceptat schimbul. Creditele incrucisate sunt folosite in primul rand pentru a proteja o investitie sau un portofoliu de imprumuturile contractate. Ele implica un acreditiv subsidiar intre doua firme cu nevoi opuse, dar care se coreleaza intre ele. Ce se schimba, de fapt, sunt, o serie de fluxuri de numerar.

Exemplu referitor la modul de utilizare a unul credit incrucisat
O companie din Germania doreste sa procure lichiditati pentru a-si extinde activitatea in Statele Unite. Compania este cotata numai la bursa britanica, ceea ce inseamna ca nu are acces la pietele de capital din Statele Unite. Aceasta face deosebit de dificila contractarea unui imprumut in SUA. Ce surse de finantare sunt disponibile?
• Sa procure capital printr-o emisiune de obligatiuni in Germania.
• Sa imprumute o suma in marci de la o banca din Germania.
• Sa imprumute o suma in $.
Primele doua optiuni vor aparea in bilantul contabil drept datorii in lire sterline, in timp ce activul cumparat va aparea in dolari americani, ajungandu-se la o expunere la risc datorata conversiei. Profitul rezultat din investitie va fi exprimat in $, ceea ce va conduce din nou la o expunere la risc datorata conversiei, daca sumele se transforma in marci in contul de profit si pierderi. Odata cu acest tip de risc apare si cel specific tranzactiei, daca este necesara transformarea sumei respective din dolari in marci pentru a plati dobanzi si dividende.
O solutie ar fi sa incruciseze fluxurile de numerar in devize pe perioada achitarii imprumutului, platind sau primind o suma de bani de la cealalta parte contractanta, astfel incat ambii parteneri sa se afle in aceeasi pozitie fata de fluxul de numerar, evitandu-se in schimb platile intr-o alta moneda. Suma creditului se reconverteste in deviza initiala la momentul scadentei.