e9y17yu
Activitatea Curtii Europene a drepturilor omului in solutionarea cazurilor
Cazul Golder
e pune in discutie activitatea Curtii Europene a drepturilor omului in
solutionarea cazurilor.
Problema interpretarii normelor cuprinse in C.E.D.O corelate cu normele
Conventiei de laViena s-a pus pentru prima data in fata Comisiei si Curtii
E.D.O. in cauza Golder vs. Regatul Unit din 1970.
Sidney Elmer Golder, resortisant al Marii Britanii, nascut in 1923, a
fost condamnat in 1965 la 15 ani inchisoare pentru furt armat. in
octombrie 1969 in inchisoarea in care isi executa pedeapsa
a avut loc o revolta a detinutilor. Golder a fost acuzat de catre unul dintre
gardieni ca l-a agresat in timpul reprimarii revoltei. Detinutul a fost
separat temporar de ceilalti detinuti si interogat de un inspector de politie
care l-a avertizat ca va deschide impotriva lui procedura de acuzare pentru
violenta. Gardianul care l-a acuzat initial pe Goider si-a retras dupa o luna
declaratia, aratand ca nu este sigur ca a fost atacat de Golder. Doua
zile mai tarziu, un alt gardian a precizat ca S.E. Golder a fost in
compania lui in cea mai mare perioada de timp cat au durat incidentele.
Dupa aceste declaratii, Golder s-a reintors in celula sa si a cerut
ministrului de interne, in conformitate cu regulamentul penitenciarului,
sa-i permita sa consulte un avocat cu scopul de a-i intenta proces de defaimare
gardianului care l-a acuzat nejustificat. Cererea sa prezentata in 20
martie 1970 a fost respinsa in 6 aprilie 1970. in data de 18 aprilie
1970 Golder a inaintat plangerea sa Comisiei E.D.O., sustinand
ca i-a fost incalcat dreptul de a consulta un avocat, ceea ce l-a impiedicat
sa introduca actiune in justite -drept prevazut in art. 6(1) C.E.D.O.
- si sa-si exercite dreptul de acces la un tribunal, in cauza de natura
civila. El a invocat si incalcarea art. 8 C.E.D.O., deoarece acelasi refuz
l-a privat de dreptul de a coresponda cu un avocat.
D-nul Golder a fost eliberat conditionat in 12 iulie 1972. Analizand
starea de fapt, Curtea a precizat ca d-nul Golder a fost impiedicat sa
sesizeze un tribunal, chiar daca acest drept nu i-a fost negat in mod
formal. Curtea a apreciat ca art. 6(1) nu proclama in termeni expresi
dreptul de acces la un tribunal si nici dreptul de a sesiza in materie
civila un tribunal. Cu toate acestea avand in vedere scopul si obiectul
Conventiei, normele Conventiei de la Viena din 1969 (care nu era inca
in vigoare, dar ale caror reguli de interpretare erau general admise si
la care Curtea E.D.O. a facut ample referiri) ;i starea de fapt, Curtea a adoptat
in 17 februarie 1975 o hotarare prin care constata incalcarea
art. 6(1) si art.8 C.E.D.O.
Se pune in discutie rationamentul Comisiei si al Curtii, precum si modul
in care a solutionat cauza apeland la normele de interpretare din
Conventia de la Viena.
Comisia a apreciat ca prevederile Conventiei de la Viena sunt aplicabile in
cauza Golder ca o expresie a dreptului international cutumiar si a principiilor
fundamentale acceptate de natiuni. Aceasta precizare se impune avand in
vedere faptul ca respectiva conventie nu era in vigoare la data la care
organele de la Strasbourg au solutionat cauza. Avand in vedere natura
juridica speciala a C.E.D.O., care este un tratat normativ. Comisia a interpretat
obiectiv dispozitiile acesteia si nu conform intelesului particular atribuit
de fiecare parte contractanta la data ratificarii. Prevederile Conventiei trebuie
interpretate "nerestrictiv", astfel incat sa permita realizarea
scopului si obiectului acesteia. Comisia a analizat intelesul obisnuit
al art. 6(1) in contextul spiritului si scopului C.E.D.O. A recurs, de
asemenea, in conformitate cu art. 32 al Conventiei de la Viena, la lucrarile
pregatitoare adoptarii C.E.D.O., la care si guvernul britanic a facut ample
referiri. Alaturi de aceste norme, s-a aplicat art. 31 al Conventiei de la Viena
care prevede, in stransa legatura cu regula sensului obisnuit al
termenilor si regula neadmiterii interpretarii termenilor in sens absurd
sau nerational. Folosind tehnici si diferite argumente de interpretare, Comisia
a acceptat sustinerile reclamantului cu privire la atribuirea unui inteles
extensiv si nu restrictiv (asa cum a solicitat guvernul britanic) termenilor
existenti m continutul art. 6(1) C E.D-0- Considerentele decisive s-au intemeiat
pe rolul Conventiei a al functiei pe care o are interpretarea ei: realizarea
unei protectii efective a individului, a drepturilor sale fundamentale.
Curtea a aplicat regula generala din art. 31 al Conventiei de laViena, considerand
ca procesul interpretarii unui tratat in intregul sau este o operatiune
complexa si singulara (unica). Argumentele Curtii s-au bazat pe "ratiunea
legiuitorului" care n-ar fi reglementat in detaliu garantii procedurale,
daca acestea ar putea fi inlaturate de state in mod discretionar,
fara respectarea vreunei proceduri legale.
Judecatorul Sir Gerald Fitzmaurice a facut opinie separata, motivata cu argumente
radicale. El a argumentat ca o interpretare de esenta a fondului, a substantei
normei, ridica problema de principiu a alegerii ce trebuie sa se faca intre
doua norme importante de interpretare: interpretarea favorabila protectiei drepturilor
omului sau interpretarea in favoarea statului ori a suveranitatii nationale.
Apreciind ca C.E.D.O. contine norme prin care se reglementeaza un domeniu ce
fusese pana atunci rezervat exclusiv jurisdictiei nationale, judecatorul
britanic considera ca este necesara o mai mare precautie si o interpretare conservatoare,
restrictiva mai degraba in favoarea statului intimat decat impotriva
acestuia.
Curtea, cu sase voturi pentru si trei impotriva, a constatat violarea
art. 6(1) si a art. 8 C.E.D.O.
Regulile de interpretare din cuprinsul Conventiei de laViena utilizate de organele
de la Strasbourg sunt urmatoarele:
1. regula potrivit careia interpretarea trebuie sa tina seama de sensul obisnuit
a cuvintelor considerat in lumina obiectului si scopului tratatului; regula
interpretarii textelor autentice care reflecta cel mai bine intentiile partilor
contractante (art. 31 din Conventia de laViena) si a interpretarii prioritare
a termenilor din textul tratatului redactat in limba in care s-au
purtat negocierile, in cazul eventualelor divergente intre termenii
echivalenti din textele tratatului autentificate si redactate in limbi
diferite (art. 33 din Conventia de laViena); considerarea C.E.D.O. ca un tratat-lege
(si nu a unui tratat-contract) care pune bazele unui sistem permanent recunoscut
de state ca o ordine juridica europeana in afara ideii de reciprocitate
sau avantaj mutual. Aceste reguli au fost aplicate in cauzele SundayTimes
vs. Regatul Unit20, James si altii vs. Regatul Unit Feldbrugge vs. Olanda si
Deumeland vs. Germania.
2. interpretarea literala sau in "spiritul" Conventiei. In
contextul in care textul singur nu este suficient sau decisiv, Curtea
a aplicat prioritar acea regula de interpretare care era in spiritul Conventiei
si urmarea protectia drepturilor individuale. in cauza Wemhoff vs. Germania,
Curtea a preferat sa puna cont de intentia partilor cu prioritate fata de sensul
literal al termenului "rezonabil", aplicabil timpului in care
urma sa se desfasoare procesul. Ea a apreciat ca o astfel de interpretare era
conforma cu intentia inaltelor Parti Contractante ale Conventei care au
ratificat textul art.5(3).
3. regula recurgerii la documentele pregatitoare ca masuri de interpretare complementare
(art. 32 al Conventiei de la Viena) a fost aplicata de Curte in trei ipoteze:
a) cand sensul termenului elucidat de Curte este clar, dar contrazice
documentele pregatitoare. in astfel de cazuri Curtea nu a tinut cont de
lucrarile pregatitoare, ele constituind mijloace complementare. Un exemplu elocvent
este cauza Young, James si Webster vs. Regatul Unit cu privire la legislatia
referitoare la sindicate si dreptul lor exclusiv de a angaja; b) situatia in care intelesul termenului elucidat de Curte este
confirmat de textele pregatitoare. Este cazul privitor la educaya sexualain
scolile primare din Danemarca c) situatia in care textul elucidat ramane controversat si este
nevoie sa i se determine continutul. O astfel de ipoteza este foarte rara.
4. regula interpretarii in context sau interpretarea sistematica poate
fi regasita in jurisprudenta Curtii, care a statuat in afacerea
lingvistica belgiana ca "prevederile Conventiei si ale Protocoalelor trebuie
examinate ca un intreg.!' Contextul sau intregul este insa
diferit in fiecare speta: paragrafele aceluiasi articol, alte articole
ale aceleiasi conventii, intreaga conventie impreuna cu preambulul
si protocoalele aditionale, alte tratate care reglementeaza aceeasi categorie
de relatii sociale. Dificultatea cu care se confrunta Curtea in stabilirea
contextului legal se leaga de granita care trebuie fixata intre contextul
relevant, ce duce la o interpretare sistematica, si interpretarea autonoma a
Conventiei bazata pe logica ordinii publice. Chiar daca impune o interpretare
autonoma a Conventiei, Curtea cauta sa lase statelor o larga libertate si marja
de apreciere in aplicarea dispozitiilor C.E.D O. Interpretarea contextuala
nu trebuie sa duca la concluzia ca statele pot deduce implicit existenta altor
drepturi in afara celor prevazute in Conventie (dreptul la incheierea
casatoriei nu implica existenta dreptului de a divorta).
5. interpretarea teleologica sau in acord cu obiectivele si scopul unui
tratat este privita in dreptul international cu circumspectie deoarece
favorizeaza elementele subiective. Pericolul care o insoteste se datoreaza
elementelor dinamice, care bazandu-se pe o interpretare subiectiva, ar
putea sa prevaleze asupra elementelor consensuale considerate "statice",
imobile sau "dat.". Intrebarea care se pune in asfel de
imprejurari este aceea de a sti care este elementul predominant in
stabilirea obiectivelor unui tratat: trecutul sau viitorul? Judecatorul britanic
Sir Gerald Fitzmaurice a precizat: "Obiectivele unui tratat nu exista in
mod abstract: ele deriva din intentia partilor asfel cum a fost exprimata in
termenii tratatului sau euidentiata de ele in stransa legatura
cu acesta, ca fiind singura sursa (izvor)... intentia partilor nu
poate fi introdusa ulterior in randul obiectivelor care nu existau
la data incheierii tratatului"
Curtea a retinut, prin jurisprudenta ei, ca scopul si dorintele sunt obiectivele
care trebuie realizate; din acest considerent ele sunt apte sa fie perfectionate
si extinse. Aceasta alegere a Curtii a fost inclusa in preambulul C.E.D.O.
care mentioneaza "dezvoltarea" drepturilor omului, alaturi de protectia
lor si in Preambulul Statutului Consiliului Europei, care se refera la
dorinta statelor membre ale Consiliului Europei de a realiza progresiv idealul
libertatii si suprematia legii.
Metoda teleologica a fost aplicata in toate cazurile solutionate de Curte,
in conformitate cu art. 33(4) al Conventiei de la Viena. Modalitatea concreta
de interpretare a fiecarui articol al C.E.D.O. in scopul realizarii protectiei
drepturilor omului se deduce in fiecare caz separat, art. 33(4) conferind
Curtii posibilitatea unei game largi de optiuni pe baza carora sa contribuie
la protejarea drepturilor, fara sa-i atribuie aptitudinea de a le crea. Cauza
Pakelli vs. R.F.G in care s-a ridicat problema daca art. 6(3)c din C.E.D.O.
are ca scop protejarea dreptului de aparare al acuzatului sau garantarea dreptului
de a avea un avocat din oficiu, chiar daca acuzatul se poate apara singur. Curtea
a pronuntat hotararea sa in functie de calificarea obligatiilor
statului ca alternative ori cumulative, conchizand ca obiectivul Conventiei
este de a proteja drepturile acuzatului. Ea a decis in unanimitate ca
exista o incalcare a art. 6(3)c din Conventie; cauza Delcourt vs. Belgia
in care Curtea a hotarat in unanimitate ca nu exista o incalcare
a art. 6(1) C.E.D.O., deoarece "nu poate fi facuta o interpretare atat
de ingusta pe considerente legate de buna administrare a justitiei intr-o
societate democratica incat sa se considere ca scopul si prevederile
acestui articol sunt inaplicabile procedurii de casare "; cauza Airey vs.
Irlanda, in care guvernul irlandez isi justifica omisiunea de a
asigura un avocat din oficiu intr-o cauza civila pe considerentul ca a
facut rezerva la art. 6(3) al Conventiei. Curtea a precizat ca interpretarea
textului Conventiei nu se face in functie de rezervele facute de statele
parti, acestea (rezervele la tratat) neinfluentand in nici un fel
interpretarea tratatelor.
Elementele, pe baza carora organele de la Strasbourg au determinat obiectivul
si scopul C.E.D.O., sunt urmatoarele:
-caracterul concret si efectiv al drepturilor reglementate in cuprinsul
C.E.D.O.;
-echilibrul dintre interesul general si drepturile fundamentale ale individului;
-standardele societatii democratice, intre acestea un rol particular revenind
suprematiei legii;
-legitimitatea societatii democratice. Determinarea acestor elemente are loc
pe baza unei interpretari evolutive care reflecta sau precede modificarile ideilor
din cadrul societatii statelor membre ale Consiliului Europei. Cu toate ca in
activitatea sa Curtea aplica metoda interpretarii evolutive, ea nu-si aroga
functia legislativa care apartine exclusiv statelor membre ale Consiliului Europei.
Aceasta pozitie a Curtii a fost exprimata explicitin cauza Feldbrugge
vs. Olanda si cauza Deumeland vs. Germania: „o interpretare evolutiva
permite conceptelor cu continut variabil sau al caror inteles se poate
modifica in timp, interpretarea lor in lumina conditiilor actuale,
moderne, dar nu permite introducerea in Conventie a unor concepte in
intregime noi sau a unor noi sfere de aplicare"
Curtea E.D.O. a apelat in activitatea ei si la alte reguli de interpretare
care nu fac parte din Conventia de laViena din 1969. Acestea sunt urmatoarele:
-interpretarea flexibila si neformala a unor prevederi legale, considerata ca
o obligatie a Curtii, nevoia de a evita orice interpretare care duce la un rezultat
absurd sau nerational;
-nevoia existentei unei interpretari autonome a unor dispozitiiaIeC.E.D.O.
Aceste reguli se gasesc altfel exprimate si in textul Conventiei de la
Viena, dar aceasta le prevede ca metode complementare de interpretare. in
activitatea curenta a Curtii de la Strasbourg, regulile amintite au natura juridica
a unor obligatii asumate de Curte. Ele au valoarea unor principii.
Interpretarea flexibila si non formala asigura o protectie larga si efectiva
drepturilor omului, atribuind prioritate spiritului legii si nu literei legii,
fara a fi lipsita de realism si "responsabilitate." Curtea a atribuit
termenilor "vinovatie", "disputa" (art. 6 C.E.D.O.) un inteles
material, de substanta si nu de forma; termenul "amenintare cu expropiere"
este similar privarii de posesia bunurilor. Acestea sunt doar cateva exemple
ale aplicarii principiului amintit, care nu a ridicat probleme de interpretare
Curtii.
Cel de al doilea principiu al interpretarii la care a recurs Curtea E.D.O. are
la baza ideea ca, prin intermediul logicii juridice, interpretarea unui text
creeaza consecinte rationale. De regula, Curtea recurge la acest principiu cu
scopul de a inlatura orice alta interpretare care anihileaza drepturile
individului, atribuind o prea larga marja de apreciere autoritatilor nationale.
Recurgand la o astfel de interpretare, Curtea a precizat ca "o interpretare
extensiva a unei exceptii la art. 5 C.E.D. 0. ar duce la un rezultat incompatibil
cu principiul suprematiei legii". In hotararile Curtii sau
in opiniile separate ale unor judecatori, motivarea a avut la baza si
regula interpretativa amintita: Guzzardi vs. Italia, Airey vs. Irlanda, Le Compte,
Van Leuven, De Meyere vs. Belgia, Feldbrudgge vs. Olanda, Deumeland vs. Germania.
Regula interpretarii autonome a determinat ample discutii si comentarii legate
de "marja de apreciere" a statelor exercitata in limitarea exercitiului
drepturilor fundamentale. Curtea, in aplicarea dispozitiilor Conventiei
s-a confruntat cu dificultati complexe. Ordinea juridica europeana creata de
C.E.D.O. are un singur inteles si o interpretare unitara, care nu poate
fi modificata in functie de intelesul atribuit de fiecare parte
contractanta. Este insa la fel de adevarat ca numeroase dispozitii ale
Conventiei lasa statelor libertatea de apreciere a modului in care aplica
la nivel national prescriptiile acesteia. Acestor elemente li se adauga faptul
ca numeroase concepte ale Conventiei se bazeaza pe conceptele nationale cuprinse
in legislatia statelor. Datorita acestui complex de factori, Comisia si
Curtea nu pot ignora intelesul atribuit conceptelor, in legislatia
nationala a statelor parti la Conventie. Regula aplicabila de organele de la
Strasbourg este interpretarea bazata pe intelesul comun al termenilor.
in cazul in care interpretarea nationala ar face ineficiente si
ar lipsi de efect prevederile C.E.D.O., Curtea aplica o interpretare autonoma,
adica o interpretare care nu se bazeaza pe consens, pe intelesul comun
atribuit termenilor Conventiei. Aceasta interpretare urmareste protejarea ordinii
juridice europene si este justificata de interesul majoritatii. Intelesul
notiunii de majoritate nu este statistic sau numai calitativ. Raspunsui la ce
"majoritate" a facut referire Curtea intr-o hotarare rezulta
din context.
Interpretarea autonoma se coreleaza cu interpretarea comparativa (nationala),
in asa fel incat sa se realizeze un echilibru intre
controlul exercitat de organele Conventiei si autonomia autoritatilor nationale.
O astfel de echilibrare face ca interventia Comisiei si Curtii sa nu fie in
intregime subsidiara, dar nici sa constituie un control total. Cu alte
cuvinte, organele de la Strasbourg, prin jurisprudenta lor, precizeaza sensul
si continutul unor termeni, tinand cont si de specificul national. Comisia
si Curtea recurg la interpretarea autonoma a prevederilor Conventiei in
situatiile in care nu exista un concept uniform la data la care are loc
judecarea cauzei. S-a recurs la o astfel de interpretare cu privire la urmatoarele
concepte: interes public, probleme penale, disciplina militara, delicte administrative,
moralitate etc. Comisia si Curtea au apelat nu numai la un "denominator
comun" al legislatiei nationale, ci si la interpretarea evolutiva, referindu-se
la legislatia si practica majoritatii statelor. Chiar daca autoritatilor nationale
ale statelor li se recunoaste in principiu libertatea de a decide ce masuri
sunt adecvate in situatiile exceptionale sau de criza, organele de control
pot exercita la nivel european o supraveghere stricta a conformitatii sau compatibilitatii
lor cu dispozitiile Conventiei.
Diversitatea prevederilor Conventiei raspunde relativismului cultural al statelor
parti. Raportul international - national este unul de coordonare, realizat pe
baza ordinii juridice europene, a unui pluralism juridic. Acest "spatiu
eterogen" duce la crearea unei ordini juridice duale bazata pe mai multe
criterii: legalitate, legitimitate, necesitate, spirit democratic.
Legalitatea are la baza ideea liberala ca orice restrangere a drepturilor
omului trebuie sa fie prescrisa de lege. Aplicarea acestei idei in drept
a dus la consacrarea principiului legalitatii incriminarii. Sanctiunile penale
sunt restrangeri ale libertatii individuale si de miscare, si se
aplica pe baza si in conditiile expres reglementate de lege. in
conceptia europeana prin "lege" se intelege: norma scrisa, cutumiara,
jurisprudenta Curtii E.D.O.; norma poate fi interna sau internationala, cu conditia
sa fie accesibila, clara si anticipativa (sa aiba o formulare din care sa fie
anticipate consecintele). Intrunind aceste trasaturi, legea are caracter
democratic, adica este pusa in slujba individului, garantandu-i
exercitiul real al drepturilor.
Legitimitatea este un criteriu aplicabil alaturi de necesitate si proportionalitate
in toate situatiile in care se aplica limitari ale exercitiului
drepturilor omului. Categoriile de drepturi protejate de criteriul legitimitatii
sunt numeroase: libertatea de expresie; libertatea gandirii, constiintei
si religiei; dreptul la viata intima si de familie; libertatea de miscare (circulatie)
etc. Protectia pe care o confera legitimitatea este apreciata in concreto, in
toate cazurile in care autoritatile publice ale unui stat iau masuri de
limitare a drepturilor fundamentale. Aceste masuri sunt legitime daca exista
o stare exceptionala, daca sunt prevazute de lege, daca sunt strict necesare
in circumstantele de fapt si daca sunt proportionale cu imprejurarile
care le-au determinat si scopul pentru care au fost luate. Interesul public
intr-o societate democratica, ordinea publica, protectia sanatatii sau
moralei publice, protectia fata de interferenta anumitor grupuri, protectia
bunastarii natiunii etc. , sunt toate motive care pot duce la limitarea exercitiului
drepturilor omului. Ele sunt legitime daca intrunesc cumulativ cerintele
de a fi reglementate de lege, necesare si proportionale.
Necesitatea a fost apreciata de Curtea E.D.O. ca un criteriu care justifica
masurile restrictive, daca acestea sunt oportune, rezonabile, absolut necesare
si strict cerute de imprejurarile s situatiei. Numeroase au fost cauzele
in care Curtea a apreciat daca acest criteriu a fost indeplinit
de statul care a luat masuri de limitare a drepturilor prevazute de Conventie.
Amintim cu titlu de exemplu cauza Handyside vs. Regatul Unit, Dudgeon vs. Irlanda
si Silver vs. Regatul Unit.
Preambulul C.E.D.O. reafirma dorinta membrilor Consiliului Europei de a asigura
aplicarea universala si efectiva a drepturilor omului pe baza unei "democratii
politice efective" si a "spiritului democratic". Cunoasterea
continutului acestor termeni este importanta intrucat el reprezinta
limita aplicabila restrictiilor luate de autoritatile nationale. Aceasta "limita
a limitarilor" este compatibilitatea . Masurile restrictive luate de state
sunt corespunzatoare spiritului democratic al Conventiei daca sunt compatibile
cu dispozitiile acesteia. Corespund spiritului democratic: toleranta; pluralismul;
garantia fata de riscul incertitudinii si arbitrariului; garantia claritatii,
flexibilitatii si aplicarii individuale a legilor; garantia respectarii limilelor
legale. Curtea a invocat aceste elemente proprii democratiei si spiritului democratic
in cauza Winterwerp vs. Olanda, cauza Young, James si Webster vs. Regatul
Unit, cauza Dudgeon vs. Irlanda, cauza Lingens vs.Austria.
Toate criteriile amintite se regasesc in jurisprudenta organelor de la
Strasbourg care au recurs la ele pentru a face aprecierea conformitatii sau
compatibilitatii masurilor restrictive, derogatorii si de exceptie luate de
state cu privire la exercitiul drepturilor omului. "Marja nationala de
apreciere” cum a fost denumita prerogativa statelor de a lua masuri care
deroga de la obligatiile prevazute de C.E.D.O., a fost analizata de Comisie
in cauza Lawless vs. Irlanda si de Curte in cauza Lingvistica belgiana.
Aceasta doctrina permite existenta unui sistem organizat si pluralist al normelor
interne si internationale. Aceasta organizare eterogena are la baza armonizarea
normelor in asa fel incat cele similare si proxime sa poata
fi apreciate ca fiind compatibile cu normele europene si nationale. Compatibilitatea
este realizata deci fata de celelalte norme nationale, dar si fata de C.E.D.O.
Limita obiectiva aplicabila tuturor sistemelor nationale in aprecierea
compatibilitatii lor o constituie "principiile si regulile de interpretare
a dreptului international” la care au recurs Comisia si Curtea cu privire
la interpretarea notiunilor din cuprinsul C.E.D.O.
In prezent, Curtea aplica doctrina dublei jurisdictii, in fata instantelor
nationale ti internationale. Dupa epuizarea tuturor cailor de atac interne,
petitia poate fi inaintata organelor de la Strasbourg. Aceasta doctrina
nu exclude aplicarea marjei nationale de apreciere. Aplicarea dublei jurisdictii
se face de catre Curte numai in situatiile in care autoritatile
nationale au recurs prin masuri legislative la derogari sau restrictii privind
drepturile omului, iar masurile au fost "necesare intr-o societate
democratica". In cazul exceptiilor, Curtea apreciaza pe baza unei
analize mai complete, compatibilitatea.
Analiza teoriei si practicii C.E.D.O. ne permite sa apreciem existenta unei
influente reciproce care se manifesta dinspre dreptul intern spre cel international
si invers. Conceptele juridice nationale stau la baza conceptelor Conventiei
si se aplica "imbogatite" de jurisprudentaa Comisiei si Curtii
cazurilor concrete solutionate de acestea. Prin intermediul controlului international
exercitat de organele de la Strasbourg in scopul stabilirii compatibilitatii
sau al conformitatii legislatiei nationale cu ordinea Juridica europeana, Comisia
si Curtea aplica impreuna atat interpretarea bazata pe marja nationala
de apreciere, cat si celelalte metode de interpretare necesare realizarii
dublei jurisdictii. Prin intermediul acestor metode complexe jurisprudenta creata
de Curte si Comisie contribuie la dezvoltarea Dreptului european al drepturilor
omului. Rolul organelor de la Strasbourg, ca organe care creeaza "construitul” sau partea mobila, variabila a sistemului
juridic european de protectie a drepturilor omului, este important si dificil.
in solutionarea concreta a cauzelor, Comisia si Curtea E.D.O. au luat
decizii motivate prin intermediul carora au "construit" dreptul pe
baza motivatiei juridice a solutiilor lor. Obiectivul realizat de aceste organe
a constat in gasirea echilibrului dinamic si a compromisului legal si
legitim intre principiul suveranitatii nationale si necesitatea protejarii
ordinii juridice europene prin controlul instituit de Conventie. Controlul intemational
se exercita asupra modului in care C.E.D.O. a fost receptata teoretic
si practic in statele parti. El este fie un control de conformitate, fie
unul de compatibilitate dupa cum se exercita cu privire la derogari sau restrictii
pe de o parte si exceptii pe de alta parte.