n8s6sz
Managementul se situeaza de-a lungul preocuparilor traditionale a stiintei organizatiilor perceputa ca stiinta a bunei gestiuni, gestiunii eficace; el isi fixeaza o finalitate esential utilitara si clar operationala. Ambitia sa este de a defini clar regulile, normele, mai mult, perceptele care permit organizatiilor sa atinga obiectivele pe care si le-au propus cu maximum de eficacitate. El se distinge insa de simplele practici empirice si de primele formulari ale stiintei organizatiilor printr-o formalizare mai accentuata: dimensiunea teoretica si conceptuala este esentiala in management, care are tendinta de a combina practica cu o “reprezentare a realitatii care se vrea stiintifica”. Este vorba de “un ansamblu de practici… unde se combina pragmatismul si cunoasterea stiintifica” (J. P. Nioche).
Pentru management conduita tuturor organizatiilor economice, sociale sau politice implica patru tipuri de operatiuni:
- planificarea
- organizarea
- activarea (mobilizarea resurselor)
- controlul
La nivelul firmelor private, managementul a cunoscut o tendinta accentuata de depasire a cadrelor “gestiunii operationale”, fondata pe o logica a optimizarii de-a lungul activitatii cotidiene, pentru a se implica in ambitia de a atinge un “management strategic”, ce integreaza intr-o strategie globala un ansamblu de variabile: proiectele conducerii, mediul economic, posibilitatile si resursele intreprinderii, obligatiile si presiunile sociale, interne si externe.
Aceasta gestiune se finalizeaza printr-un ansamblu de decizii strategice care sunt folosite de-a lungul procedurii de aplicare. Dar firma privata nu este singurul model managerial posibil; tot mai mult sectorul non-profit este citat ca
8 un exemplu de management de succes. Aceasta viziune va deveni tot mai complexa prin asimilarea “contextelor organizationale”: managementul nu este de fapt decat un ansamblu de reguli foarte generale care sunt susceptibile a urma variante diferite, in functie de organizatia in cauza.

Teoria numita a “contingentei” incearca sa-i identifice formele specifice de management, ce variaza dupa configuratia mediului, natura organizatiei si strategiile urmate. Astfel, un sistem “mecanic” de management, caracterizat de reguli formale si o centralizare puternica va fi (Burns si Stalker) mai bine adaptat unui mediu stabil, in timp ce un sistem “organic”, in care regulile formale au o importanta mai mica iar descentralizarea este mai accentuata, corespunde mai bine unui mediu instabil.
Definire
Managementul este meseria care consta in a conduce, intr-un context dat, un grup de oameni cu scopul de a atinge in comun obiective conforme finalitatilor organizatiei de apartenenta.
1. Managementul este o meserie: deci o activitate practica ce regrupeaza un ansamblu de experiente, cunostinte tehnice si relationale. Nu este vorba aici nici de un proces abstract nici de teorie. Aceasta meserie are, in raport cu alte meserii, doua caracteristici proprii:
?? se exercita cu si asupra altor persoane (colaboratori, superiori ierarhici, colegi), nefiind deci o meserie solitara;
?? datorita aspectelor specifice este legata de practica propriu-zisa, de “teren”.
2. Aceasta meserie consta in a conduce. “A conduce” trebuie perceput ca un termen generic pentru a desemna diferite stiluri de management care sunt posibile. Poate semnifica “a dirija”, “a comanda”, “a coordona”, “a face sa participe”, “a anima”. Termenul retinut nu este important pentru moment; ceea
9 ce conteaza este sensul: a avea responsabilitatea unei echipe care trebuie sa atinga in comun anumite obiective.
3. Meseria in cauza se exercita intr-un context dat; este vorba aici de mediul economic, politic, social, tipul de cultura dominant, mentalitatile, traditiile ce determina aparitia unor constrangeri/oportunitati specifice. Acest context este dat. Se poate actiona in ideea de a-l face sa evolueze, sa se modifice, dar trebuie tinut intotdeauna cont de existenta lui, iar practica manageriala trebuie sa se adapteze in functie de realitatea existenta.
4. Managementul presupune totodata a conduce un grup de oameni; nu trebuie deci confundat managementul cu simplul fapt de a avea un grup de oameni in subordine.
5. Managementul vizeaza atingerea in comun a unor obiective conforme cu finalitatile organizatiei. In acest domeniu se intalnesc cateva elemente esentiale ale managementului public:
?? pentru a atinge un obiectiv trebuie, in primul rand, sa ai unul. Asa cum spunea filosoful chinez Sun-Tzu: “Cel ce nu are obiective nu risca sa le atinga”. Or, intr-o organizatie, obiectivele nu sunt intotdeauna clar definite; chiar daca ele exista uneori la nivelul organizatiei in ansamblu, nu sunt disponibile la nivelul fiecarui sub-ansamblu. Este deci necesar un efort de a realiza aceasta “transcriere”.
?? un alt element deosebit de important se refera la stimularea ansamblului membrilor echipei fata de obiectivul stabilit, chiar daca acestia au initial obiective personale divergente, chiar opuse.
10
2. MANAGEMENTUL PUBLIC
Gestiunea publica prezinta un ansamblu de particularisme care interzic o supunere neconditionata la management:
1. Managementul presupune o ratiune strategica, vizand atingerea anumitor obiective. Or, daca intreprinderea privata are un scop clar (cautarea si maximizarea profitului) in functie de care ea isi poate organiza actiunile si modela organizarea, situatia nu este identica in cazul administratiei publice; misiunea ei de a urmari realizarea “interesului general” este echivoca. “Interesul general” este susceptibil a cunoaste interpretari diferite si de multe ori contradictorii. Desigur, dubla egalitate: firma privata = cautarea profitului organizatia publica = interes general reprezinta o abordare simplista ce trebuie nuantata: finalitatile firmei private sunt diverse (maximizarea profitului dar si cautarea unor informatii satisfacatoare, nevoia de realizare a conducatorilor, obtinerea adeziunii membrilor, etc.). Pe de alta parte, “interesul general” este un termen la fel de incert. Deci finalitatea intreprinderii private este introvertita (ea gaseste in ea
insasi rationalitatea proprie de a functiona), in timp ce organizatia publica este constituita pentru satisfacerea unor interese care o depasesc: finalitatea ei este extrovertita.
2. Managementul presupune detinerea de catre organizatie a unei capacitati de actiune strategica, care ii permite sa atinga obiectivele pe care si le-a fixat. Or, aceasta capacitate de actiune este redusa la organizatiile publice care se caracterizeaza prin interdependenta actiunilor lor, dependenta de puterea politica (de care depinde fixarea marilor obiective, a pachetelor de activitati, nivelul tehnologic, resursele, relatiile sociale) si supunerea fata de drept. Aceste elemente le priveaza de flexibilitatea necesara, interzicand posibilitatile de
11 reorganizare si de reorientare in functie de dificultatile intalnite. Pentru administratia publica, primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate economica ci cel de conformitate politica: alegeri ce par “irationale” in termeni de management se pot dovedi necesare, datorita dorintei si actiunii exprimate de catre alesii politici.
3. Managementul este construit in functie de o lege: cea a pietei. Or, pe cand intreprinderea privata este inserata intr-un sistem concurential, care o obliga la un efort permanent de rationalizare si modernizare, administratia publica se afla in parte sustrasa disciplinei pietei. Ea este dotata cu privilegii care ii permit sa elimine eventuala presiune a concurentei (alocarea specifica a resurselor elimina practic toate relatiile directe intre pret si serviciile puse la dispozitie). Cand nu beneficiaza de un monopol de drept ea dispune de o pozitie care ii asigura o “piata captiva” si ii garanteaza perenitatea. De fapt, firma privata este, in ultima instanta, reglata “in aval”, de catre clientii sai, care ii determina rezultatele. Organizatia publica este reglata “in amonte”, in functie de constrangerile etatice. Bineinteles, aceste particularisme sunt mai mult sau mai putin accentuate in functie de diferitele administratii si servicii publice.
Constientizarea acestor particularisme va conduce, deci la elaborarea unui management adaptat acestui tip de gestiune, un management public. Gradul de specificitate al managementului public este contestat: pentru unii lucrurile sunt fundamental identice, doar alegerile strategice difera in functie de finalitati; pentru altii managementul public trebuie sa dezvolte propriile modele si propriile mijloace de gestiune, sa se fereasca a imita intreprinderea privata.
Problema principala, de ordin axiologic se refera la conceptul de “eficacitate”, care, pentru administratie, este ireductibil la simpla “eficienta”. Desigur, precum
intreprinderile private, administratia trebuie sa foloseasca cat mai bine mijloacele ce ii sunt afectate; dar eficacitatea sa se apreciaza, in primul rand, prin raportarea la gradul de realizare al obiectivelor fixate de catre alesi si nu in functie de simpla “rentabilitate” financiara. In practica, managementul public
12 vizeaza sa amelioreze calitatea actiunilor, prin exploatarea a noi mijloace de gestiune, sa atenueze anumite rigiditati de organizare si sa imbunatateasca sistemul de comunicatie cu exteriorul.
Definirea managementului public nu poate fi privita ca un efort facil, datorita diferitelor modalitati de percepere a acestui domeniu precum si diferentelor amintite intre sectorul public si cel privat. Ca o premisa de ordin general putem percepe managementul public ca un demers de gestionare si organizare necesar organizatiilor in cadrul carora modelul traditional de construire a legitimitatii a devenit inoperant.
Putem considera ca exista cateva principii aplicabile ansamblului serviciilor publice, servicii ce detin in ultima instanta posibilitatea de a alege tipul de management considerat a fi cel mai performant:
?? punerea in aplicare a unui management responsabilizant;
?? concentrarea asupra culturii specifice administratiei publice;
?? oferirea fiecarui manager a maximului de autonomie posibil, respectand insa
“regula celor 4C” (coerenta, curaj, claritate, considerare).