niunea Europeana respecta si promoveaza principiile universale asa cum sunt
remarcate in Declaratia Universala a drepturilor omului , Conventie complementara
Internationala a Drepturilor Civile si Politice si Conventia Internationala
a Drepturilor Economice, Sociale si Culturale. Activitatea Uniunii este bazata
pe un instrument international si religios major pentru protectia drepturilor
omului, inclusiv Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Aceste instrumente
protejeaza valori comune cu privire la libertatile fundamentale si principiile
fundamentale, care sunt universale, indivizibile si interdependente. Respecul
pentru aceste valori este o conditie pentru dezvoltarea eficienta in orice
societate. Alte surse importante cu privire la definirea prioritatiilor Uniunii
Europene, sunt declaratia si programul actiunilor Conferntei Internationale
a Drepturilor Omului (Vienna, 1993), declaratia Conferintei Internationale a
Populatiei si Dezvoltarii (Cairo, 1994), a Sumitului International pentru Dezvoltare
Sociala (Copenhaga, 1995) si A patra Conferinta Internationala a Femeii (Beijing,
1995). x8c14cs
Un pas important in integrarea drepturilor omului si principiilor democratice
in politicaUniunii Europene, a fost facut cu intrarea in forta a
Tratatului Uniunii Europene din 1 noiembrie 1993. Tratatul considera ca unul
dintre obiectele politicii externe comune si de securitate ale Uniunii Europene
este dezvoltarea si consolidarea „democratiei si regulilor dreptului si
respectul pentru drepturile omului si libertatilor fundamentale”. In
acelasi timp noul titlu al cooperarii in dezvoltare include o a doua referinta
directa asupra drepturilor omului si democratizarii: „Regula politica
in aceasta zona trebuie sa contribuie la dezvoltarea obiectiva generala si la
consolidarea democratiei si a regulilor de drept si totodata respectarea drepturilor
omului si libertatile fundamentale.”
Tratatul de la Amsterdam, care a intrat in forta la 1 mai 1999, marcheaza
un alt pas important in integrarea drepturilor omului in aranjamentul
legal al Uniunii Europene. Acest tratat insereaza un nou articol 6 in
Tratatul Uniunii Europene, care reafirma ca Uniunea Europeana „ este fundata
pe principiile libertatii, democratiei, respectului pentru drepturile omului
si libertatilor fundamentale, regulilor dreptului, principii care sunt comune
Statelor Membre ”. Violand aceste principii, intr-un mod „serios
si persistent”, Statele Membre isi asuma riscul de a vedea siguranta
drepturilor lor care deriva din aplicarea corecta a Tratatului Universal. Tratatul
de la Amsterdam dealtfel a adus pe „primul piedestal” o clauza generala
in combaterea discriminarii, stipulatii cu privire la azil, refugiati
si imigranti si chestiuni convingatoare in domeniul angajarii, conditiilor
de servici si protectiei sociale.
Uniune Europeana s-a referit de altfel prin propria declaratie cu privire la
drepturile omului care, in armonie cu Declaratia Drepturilor Omului a
Consiliului European din Luxembourg din 28-29 Iunie 1991, sunt parti esentiale
din relatiile internationale si o piatra de temelie a cooperarii Europene. La
data de 28 noiembrie, Consiliul si reprezentantii Statelor Membre s-au intalnit
in interorul Consiliului si au adoptat o rezolutie a drepturilor omului, democratiei
si dezvoltarii strategiei, procedurilor si prioritatilor puse la punct pentru
cultivarea consistentei si soliditatiia tuturor initiativelor diverse de dezvoltare.
In data de 10 decembrie, Uniunea Europeana, a adoptat o Declaratie cu
ocazia a 50-a aniversari a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care
sustine ca politica Uniunii Europene, pe subiectul drepturilor omului, trebuie
sa „continue si, cand este necesar sa fie intarita si imbunatatita”.
Declaratia include 6 pasi realistici in legatura cu imbunatatirea
in Uniunea Europeana a politicii drepturilor omului.
Inca dinaintea lui 1990, Consiliul European a inclus sistematic mai putin
sau mai mult asa numitele clauze ale drepturilor omului in programele
sale bilaterale si acordurile de cooperare cu tarile din lumea a treia, iclusiv
acordurile de prietenie cum ar fi acordurile Europei, cele Mediteranene si acordul
Cotonou - fosta Conventie Lomé.O decizie a consiliului din mai 1995,
face evidenta modalitatea de baza a acestor clauze, cu intentia de a asigura
increderea in folosirea textului si in aplicarea lui. De la
aceasta decizie a Consiliului, clauzele drepturilor omului au fost incluse in
toate acordurile negociate bilaterale de natura generala care au urmat ( exclusiv
acordurile la textile, produse agricole si asa mai departe). Mai mult de 20
de asemenea acorduri au fost deja semnate. Acestea se alatura la cele peste
30 de acorduri care au fost negociate inainte de mai 1995, si care aveau
clauzele drepturilor omului nu neaparat premergatoare modelului lansat in 1995.
In iunie 1998 Uniunea Europeana a decis, ca parte integrala din politica
drepturilor omului, sa intareasca activitatile internationale in
legatura cu pedeapsa cu moartea. Uniunea Europeana va face eforturi in
legatura cu abolirea universala a pedepsei cu moartea, o politica tinuta puternic,
acum acceptata de toti membrii Uniunii Europene. In procesul de indeplinire
al acestui prim obiectiv, unde pedeapsa cu moartea inca exista, Uniunea
Europeana va avea nevoie sa fie asigurata ca este controlata progresiv, si insista
sa fie acceptata conform standardelor minime. Uniunea Europeana preseaza sa
fie introdusa si suspendarea.
Cu intentia de a prezenta suportul pentru toate activitatile care cuprind drepturile
omului, Comisia a redactat o serie de comunicate Consiliului si Parlamentului,
comunicate care deschid noi subiecte si strategii menite sa sublinieze consistenta
si efectivitatea drepturilor omului generale apropiate de Uniunea Europeana:
„Uniunea Europeana si Dimensiunile Externe ale Politicii drepturilor omului
: de la Roma la Maastricht si Beyond (noiembrie 1995) si Uniunea Europeana si
problemele conflictelor din Africa: Construirea pacii, Prevenirea conflictului
si in exterior (martie 1996), la fel ca Politica drepturilor omului in
cooperarea cu tarile din lumea a treia (mai 1995), Democratizarea, regulile
dreptului, respectul pentru drepturile omului si o buna guvernare: provocarea
parteneriatului intre Uniunea Europeana si Statele ACP (martie 1998),
cooperarea cu tarile ACP implicate in conflicte armate(mai 1999) si Adunarea
Alegerilor si Observatiilor a Uniunii Europene(mai 2000).
Cu intentia de a oferi baza legala pentru toate drepturilor omului si activitatilor
de democratizare ale Uniunii Europene ale capitolului B7-70, Consiliul a adoptat
doua Politici in 29 Aprilie 1999 (975-1999 si 976-1999) in dezvoltarea
si consolidarea democratiei si regulilor dreptului si respectul drepturilor
si libertatilor fundamentale. Acest capitol B7-70, denumit „Initiativa
Europeana pentru democratie si drepturile omului”, a fost creat la initiativa
Parlamentului European in 1994, care au adus impreuna o serie de
titluri ale unor planuri financiare care trateaza promovarea drepturilor omului.
In implementare, politica sa a drepturilor omului, Uniunea Europeana recunoaste
importanta contributiei, facuta de organizatii internationale, regionale si
nonguvernamentale catre societati civile si pentru dezvoltarea democratiei care
sustin drepturile politice, civile, economice, sociale si culturale. Uniunea
pretuieste atat experienta pe care o poseda numeroase organizatii ce lucreaza
la implementarea drepturior omului cat si impactul lor semnificativ si
vizibil in domeniul drepturilor omului.
3.1 ðPrincipiul respectarii drepturilor omului in Carta O.N.U.
rincipiul PACTA SUNT SERVANDA apare din cele mai vechi timpuri, fiind intalnit
la caldeeni, egipteni, chinezi si mai tarziu la greci si la romani.
Initial, acest principiu era strans legat de religie. Incheierea
pactelor internationale avea o importanta componenta religioasa, fiind insotita
cel mai adesea de diverse ritualuri. Paralel cu aspectul religios se vor dezvolta
si vor apare elemente de conceptie juridica embrionara.
Forta obligatorie a tratatelor deriva din „bona fides” - idee recunoscuta
la toate popoarele vechi. Buna credinta este cotata ca element de structura
moral-etica si religioasa: ea reprezinta o indatorire de onestitate, o
obligatie de a-si respecta cuvantul dat sub sanctiunea unei pedepse mult
mai grave decat cea impusa de oameni, pedeapsa transcedentala a zeilor
omniprezenti.
Consacrarea reala si des repetata a acestui principiu in documentele intenationale
se realizeaza dupa primul si, mai ales, dupa cel de-al doilea razboi mondial.
De exemplu in Preambulul Pactului Ligii Natiunilor se prevede ca „inaltele
parti contractante, in scopul de a promova cooperarea internationala si
de a realiza pacea si securitatea internationala prin mentinerea justitiei si
un respect scrupulos pentru toate obligatiile decurgand din tratate in
relatiile dintre popoarele organizate, au convenit asupra acestui pact al Ligii
Natiunilor”.
Ulterior, in preambulul Cartei ONU se arata ca Natiunile Unite urmaresc,
printre altele, crearea unor conditii in care sa poata fi mentinuta justitia
si respectul obligatiilor decurgand din tratate si din alte izvoare ale
dreptului international. In art. 3 (2) din Carta este prevazuta indatorirea
membrilor organizatiei de a-si indeplini cu buna credinta obligatiile
ce si le-au asumat potrivit Cartei.
Mai mult decat atat, majoritatea tratelor si documentelor internationale
fac referire expresa la principiul pacta sunt servanta.
Jurisprudenta internationala a facut din ea insasi o larga aplicare a
principiului respectarii tratatelor internationale.
Incalcarea principiului respectarii obligatiilor reiesite din tratate
constituie o manifestare a dispretului fata de normele dreptului international.
Acest principiu domina intreaga materie a tratatelor fiind un principiu
fundamental al dreptului international de aplicare generala, format pe cale
cutumiara si consacrat in majoritatea tratatelor internationale.
Notiunea de "bona fede" are o aplicare generala in relatiile
internationale si un continut juridic, nu numai etico-moral in indeplinirea
obligatiilor internationale conceptul de buna credinta se refera la modul sau
spiritul in care obligatia trebuie sa fie indeplinita, la gradul
de constiinciozitate si de strictete cu care promisiunea facuta trebuie respectata.
Obligatia indeplinirii unui tratat cu buna-credinta presupune executarea
clauzelor sale in litera si spiritul lor, sub subterfugii si cat
mai exact cu putinta. Se exclude astfel invocarea unor motive superflue sau
utilizarea subtilitatilor de interpretare pentru a exclude executarea tratatului.
Nu intotdeauna acceptiunea data de unele tratate notiunii de "buna-credinta"
ca fiind increderea reciproca in cuvantul dat, este suficienta
pentru a se aprecia o anume situatie izvorata din contract. In acest
scop, este necesar sa se examineze imprejurarile concrete ale aplicarii
tratatului cu cerinta unei comportari scrupuloase si corecte.
Dezvoltarea si codificarea dreptului international, promovarea reglementarii
relatiilor dintre state impun astazi, mai mult ca oricand, respectarea
de catre toate statele cu buna credinta a obligatiilor intemationale asumate
prin pacte si tratate.
Declaratia ONU din 1970 a adus cu sine o reformulare a acestui principiu, acordandu-i
o mai mare forta juridica: "... fiecare stat este obligat sa indeplineasca
cu buna-credinta obligatiile care-i incumba in virtutea acordurilor internationale,
in conformitate cu principiile si normele general recunoscute ale dreptului
international...”In conditiile lumii contemporane, in prezenta
complexelor relatii intemationale dintre state si a consecintelor grave pe care
nerespectarea obligatiilor internationale sau neindeplinirea lor cu buna-credinta
le poate avea pentru pacea si securitatea omenirii, principiul potrivit caruia
statele trebuie sa indeplineasca cu buna-credinta obligatiile asumate,
conform Cartei este destinat ca, alaturi de celelalte principii fundamentale
ale dreptului international sa contribuie la desfasurarea normala a vietii internationale,
la promovarea pacii si colaborarii intre toate statele lumii.
Acest principiu impune statelor obligatia de a respecta angajamentele pe care
le iau prin tratatele internationale si aducerea lor la indeplinire cu
bunacredinta.
Principiul respectarii tratatelor internationale (pacta sunt servanda) este
unul din cele mai vechi si cele mai importante principii ale dreptului international.
Legalitatea internationala si desfasurarea normala a relatiilor de buna vecinatate
si de colaborare dintre state nu pot fi concepute fara respectarea tratatelor
incheiate in conformitate cu principiile si normele unanim admise
ale dreptului international contemporan. Totusi au existat unii ganditori
care au contestat principiul pacta sunt servanda.. Astfel, Spinoza sustinea
ca orice stat are dreptul de a actiona impotriva altor state, ca atare
„natiunile nu sint obligate sa pastreze fidelitatea tratatelor...”,
iar Machiavelli sfatuia pe printi sa nu respecte tratatele, atunci cind
aceasta respectare s-ar putea intoarce impotriva lor. Bluntschli
scria ca „eternitatea tratatelor este atat de absurda, ca si eternitatea
constitutiilor. Ambele sint incompatibile cu dezvoltarea popoarelor”
Statul care violeaza acest principiu unanim recunoscut adopta, in fond,
o pozitie de negare a dreptului international.
Principiul pacta sunt servanda a fost cunoscut si aplicat inca din antichitate.
Kantylia, primul ministru al imparatului Indiei, Candagupta, vorbea despre
forta juridica a tratatelor intemeiate pe probitate. Pentru Confucius,
respectarea tratatelor era o regula absoluta, un imperativ al societatii omenesti.
Cicero afirma: „Fundamentum autem este justitiae fides, id est dictorum
conventorumque constantia et veritas” adica „Fundamentul justitiei
este buna-credinta, adica fidelitatea si adevarul fata de cele spuse si convenite”
In evul mediu, o serie de autori, printre care Ayala (De jure et officiis
bellicis et disciplina militari), Gentilis (De jure belli), Zouche, Grotius
au subliniat necesitatea si importanta respectarii tratatelor.
Fidelitatea fata de tratate devenise un adevarat precept religios, in
Coran se spunea: „Fiti credinciosi in executarea tratatelor voastre,
caci Alah va va intreba”, iar pentru cavaleri, respectarea cuvantului
dat era o chestiune de onoare.
Principiul pacta sunt servanda, caruia i s-a atribuit de doctrinarii burghezi
caracterul unui principiu de drept natural, a fost consacrat intr-o serie
de documente internationale, ceea ce demonstreaza ca este un principiu cu continut
normativ al dreptului international in vigoare. Declaratia Conferintei
de la Londra din 17 ianuarie 1871 arata ca: „Nici un stat nu se poate
exonera de obligatiile unui tratat, nici sa-i schimbe dispozitiile altfel decat
cu acordul partilor contractante, obtinut printr-o intelegere prieteneasca”.
Mai mentionam o rezolutie a Consiliului Ligii Natiunilor din aprilie 1935 si
Declaratia de principii adoptata de Conferinta panamericana de la Lima, la 24
decembrie 1938.
Cel mai important dintre aceste documente este Carta O.N.U. care prevede, in
preambul, hotararea statelor membre de a crea „conditiile in
care sa poata fi mentinuta justitia si respectul obligatiilor, decurgand
din tratate si alte izvoare ale dreptului international”, iar in
art. 2: „Toti membrii organizatiei, in scopul de a asigura tuturor
drepturile si avantajele ce decurg din calitatea lor de membri, trebuie sa-si
indeplineasca cu bunacredinta obligatiile ce si le-au asumat potrivit
prezentei Carte”.
Principiul pacta sunt servanda nu are un caracter absolut, in sensul ca
nu orice tratat trebuie respectat, ci numai tratatele incheiate in
mod licit, in conformitate cu dreptul international. Tratatele inegale,
inrobitoare, care stabilesc conditii de subordonare a unui stat fata de
altul, care incalca principiile fundamentale ale dreptului international,
pot fi anulate de statele care au fost silite sa le incheie.
Tinand seama de aceasta, principiul pacta sunt servanda trebuie definit
in sensul ca statele sunt obligate sa indeplineasca cu buna-credinta
si pe deplin tratatele internationale care sunt incheiate in mod
licit, respectand, asadar, prin clauzele lor, dreptul international.
Istoria ne ofera nenumarate exemple de incalcare a acestui principiu de
catre statele bazate pe exploatare. O asemenea atitudine fata de obligatiile
internationale si-a gasit expresia in cunoscu-tele cuvinte ale cancelarulul
german Bethmann Hollweg care, in ajunul primului razboi mondial, a declarat
cu cinism ca tratatele nu valoreaza nici cit peticul de hartie pe
care au fost scrise.
Incheind tratate internationale pe baza liberului consimtamant si
a deplinei egalitati in drepturi, statele socialiste respecta cu strictete
principiul pacta sunt servanda.
3.2 ðTratatul de la Amsterdam,
e adauga defapt la Tratatul privind Uniunea Europeana unele chestiuni importante.
Se confirma atasamentul fata de drepturile sociale fundamentale asa cum sunt
definite in Carta sociala europeana, semnata la Torino la 18 octombrie
1961 si in Carta Comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor
din 1989. Se hotaraste promovarea progresului economic si social al popoarelor
, tinandu-se cont de dezvoltarea pietii interne, al intaririi coeziunii
si protectiei mediului si progresul economic si al altor domenii cu ajutorul
aplicarii unor politici capabile sa contribuie in acest sens. Se decide
implementarea unei politici externe si securitatii commune, prin punerea la
punct a unor principii de promovare a pacii si securitatii, a progresului in
Europa si al Europei in lume. Se incepe facilitarea circulatiei
libere a persoanelor, acest lucru obliga si protejarea sigurantei si securitatii
popoarelor.
Tratatul de la Amsterdam creaza impresia unui tot unitar care ajuta la intocmirea
unei uniuni stranse intre popoarele europene, ceea ce marcheaza
un alt punct important.
Uniunea isi propune sa se ocupe de forta de munca si promovarea progresului
economic si social ceea ce ajuta la crearea unui spatiu fara frontiere interne
si stabilirea unei monede unice. Se doreste instituirea unei cetatenii a Uniunii
prin intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor care
apartin Statelor Membre. Controlul granitelor externe a azilului si imigrarii,
a criminalitatii, dezvoltarea Uniunii ca o zona a libertatii si securitatii
unde se pune baza liberei miscari a persoanei, face ca si controlul criminalitatii
sa fie mai aspru. Examinarea unor revizuiri politice si a formelor de cooperare
instituite prin acest tratat, prin mentinerea acquis-ului comunitar si dezvoltarea
lui. Uniunea Europeana asigura coerenta tuturor masurilor externe adoptate in
cadrul politicilor sale cu privire la relatiile externe, la securitate, economie
si dezvoltare, unde Consiliul si Comisia au responsabilitatea, conform propriilor
competente, asigurarii acestei coerente si obligatia cooperari, totodata implementarea
acestor politici. In conditiile si scopurile Tratatelor institutive ale
Comunitatii Europene si actele care le-au precedat, care le-au modificat sau
completat si acest Tratat de la Amsterdam, Parlamentul European, Consiliul,
Comisia, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi isi exercita atributiile.
Uniunea este fondata pe principiul libertatii, democratiei, respectului drepturilor
omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii
care sunt commune statelor member. Uniunea respecta identitatea nationala a
statelor member.
Consiliul, reunit la nivelul sefilor de stat sau de guvern si hotarand
in unanimitate, la propunerea unei treimi din statele member sau a Comisiei,
si dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului European, poate constata
existenta unei incalcari grave si persistente a principiilor enuntate
in articolul F, paragraful 1, din partea unui stat membru, dupa ce a invitat
guvernul acelui stat membru sa isi prezinte observatiile. In cazul existentei
unei asemenea constatari, Consiliul poate decide sa suspende anumite drepturi
statului membru vizat care rezulta din aplicarea Tratatului de la Amsterdam,
inclusive dreptul de vot in Consiliu al reprezentantului guvernului statului
membru. Consiliul poate modifica, prin votul calificat al majoritatii, masurile
luate sau sa urmareasca incetarea lor. Se aminteste ca nu se tine seama
de votul reprezentantului guvernului statului membru in cauza. Se defineste
majoritatea calificata ca fiind aceasi proportie a voturilor ponderate ale membrilor
Consiliului ca cea fixata in articolul 148, paragraful 2, al Tratatului
instituind Comunitatea Europeana adica sunt ponderate dupa cum urmeaza: Belgia,
Grecia, Olanda si Portugalia -; 5, Danemarca, Irlanda, Finlanda -;
3, Germania, Franta, Italia, Marea Britanie -; 10, Spania -;8, Luxemburg
-;2, Austria si Suedia -; 4, iar pentru adoptarea actelor Consiliului
sunt necesare 62 de voturi care trebuie adoptate la propunerea Comisiei, 62
de voturi care exprima acordul a cel putin zece membrii. Abtinerile membrilor
prezenti sau reprezentanti nu impiedica Consiliul sa adopte acte care
necesita unanimitatea.
Uniunea stabileste si implementeaza o politica externa si de securitate comuna,
care acopera toate domeniile politicii externe si de securitate, a caror obiective
sunt salvagardarea voturilor commune, a interesurilor fundamentale, a independentei
si integritatii Uniunii, in conformitate cu principiile Cartei Natiunilor
Unite, consolidarea securitatii Uniunii, mentinerea pacii, unde se pune in
discutie intarirea securitatii internationale si cea a frontierelor externe.
Se promoveaza cooperarea internationala, dezvoltarea si consolidarea democratiei
si a statului de drept, precum si repectarea drepturilor omului si a libertatiilor
fundamentale. Statele member vor coopera in vederea consolidarii si dezvoltarii
solidaritatii lor politice mutuale.
Uniunea urmareste realizarea obiectivelor sale, definind principiile si orientarile
generale ale politicii externe si de securitate comuna, luand deciziile
privind strategiile commune, adoptand actiuni commune, pozitii commune
si intensificand cooperarea sistematica intre statele member in
conducerea politicii lor.
Pe langa dispozitiile asupra politicii externe si securitatii commune,
dispozitiile asupra cooperarii judiciare si politienesti in materie penala
ofera cetateniilor un nivel ridicat de protectie, intr-un spatiu al libertatii,
securitatii si justitiei, prin elaborarea unei actiuni commune a statelor membre
in domeniul cooperarii politienesti si judiciare in materie penala
si prin prevenirea si reprimarea rasismului si a xenofobiei. Prevenind si combatand
criminalitatea, terorismul, traficul cu fiinte umane si infractiunile impotriva
minorilor, traficul de droguri, arme, coruptia si frauda, se pot atinge obiectivele
propuse.
In Tratatul de la Amsterdam, se pune si problema privind cooperarea intensificata
care se poate realiza prin recurgerea la institutiile, procedurile si mecanismele
prevazute de acest tratat. Statele membre aplica actele si deciziile luate pentru
punerea in practica a cooperarii la care participa, in masura in
care acestea le privesc. Statele Membre neparticipante nu intervin in
punerea in practica a cooperarii de catre statele membre participante.
Se promoveaza cel mai inalt nivel posibil de cunostinte printr-un larg
acces la educatie si prin permanenta actualizare a acesteia.
Pentru a instituii progresiv o zona a libertatii si securitatii si justitiei,
Consiliul adopta intr-o perioada de cinci ani de la intratea in vigoare
a Tratatului de la Amsterdam, masuri menite sa asigure libera circulatie a persoanelor,
cu ajutorul masurilor asupra controalelor la frontierele externe, azil si imigratie.
Statele membre si Comunitatea se angajeaza sa elaboreze o strategie coordonata
pentru ocuparea fortei de munca si pentru promovarea unei forte de munca competente,
calificate si capabile de adaptare, precum si a unei piete a muncii apta sa
reactioneze rapid la evolutia economiei, in vederea atingerii obiectivelor
puse in plan.
Consiliul hotaraste luarea masurilor pentru a intensifica cooperarea vamala
intre statele membre si intre acestea si Comisie. Aceste masuri
nu se vor referi la aplicarea dreptului penal intern, nici la administrarea
justitiei in statele membre.
Tratatul instituind Comunitatea Europeana, inclusive anexele si protocoalele,
este modificat conform dispozitiilor caduce si pentru a adapta textul anumitor
dispozitii ale sale.
In partea a treia, in dispozitiile generale si finale, articoul
13, se stipuleaza ca prezentul act este incheiat pe o durata nelimitata.
El va fi ratificat de Inaltele Parti Contractante, potrivit normelor constitutionale
respective. Instrumentele de ratificare vor fi duse la guvernul Republicii Italiene
si va intra in vigoare in prima zi a celei de-a doua luni care urmeaza
dupa depunerea instrumentului de ratificare de catre ultimul stat semnatar care
va indeplini aceasta formalitate.
Tratatul de la Amsterdam a fost redactat in 12 limbi, dupa cum urmeaza:
Daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza,
portugheza, spaniola si suedeza, textele autentice fiind depuse in arhivele
guvernului Republicii Italiene, care va remite cate o copie certificata
pentru conformitate fiecaruia dintre guvernele celorlalte state semnatare.
3.3 ðMecanisme nejurisdictionale de protectie si garantare a drepturilor
omului
ecanismele nejurisdictionale de garantare a drepturilor omului se caracterizeaza
prin faptul ca nu dispun de proceduri care sa poata utiliza forta de constrangere
necesara asigurarii indeplinirii lor, atunci cand nu sunt transpuse
in practica de buna voie de catre state. Aceste mecanisme sunt caracteristice
sistemului universal de promovare si garantare a drepturilor omului respectiv
organelor si organismelor din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.
3.3.1 -Sistemul O.N.U.
uprinde o diversitate de mecanisme de garantare a drepturilor omului, situatie
explicabila prin: diversitatea domeniilor drepturilor omului care sunt avute
in vedere, natura juridica a documentelor prin care au fost instituite
astfel de organe si proceduri, momentul diferit in care au fost adoptate,
interesele statelor in instituirea acestor mecanisme si dorinta lor de
a aplica reglementarile in materie si de a respecta masurile luate de
organele constituite.
Pentru stabilirea naturii juridice a acestor mecanisme nu s-au adoptat criterii
unitare si nici nu s-au avut in vedere aceleasi elemente care sa fie analizate
in acest sens.
Astfel, atunci cand s-au analizat organele care au atributii in
domeniul drepturilor omului in cadrul O.N.U.s-a adoptat criteriul documentelor
care stau la baza constituirii organului respectiv.
In acest sens, s-a adoptat clasificarea urmatoare:
- organe care isi au originea in Carta O.N.U.;
- organe create in baza conventiilor adoptate de O.N.U.;
- organe care au fost constituite in baza unor documente politice regionale.
3.4 ðOrganisme Internationale pentru Protectia si Garantarea Drepturilor
Omului
oncomitent cu adoptarea unor instrumente juridice adecvate , comunitatea internationala
s-a concentrat asupra constituirii unor organisme si mecanisme eficiente pentru
protectia si garantarea drepturilor omului , urmarind: cunoasterea evolutiilor
in acest domeniu si elaborarea unor recomandari adecvate.
3.4.1- Organisme constituite in sistemul Natiunilor Unite
rin instrumente juridice adoptate dupa al II-lea razboi mondial s-au constituit
a. Comisia pentru Drepturile Omului ; b. Sub-Comisia pentru Prevenirea Discriminarilor si Protectia Minoritatilor
; c. Comitetul Drepturilor Omului ; d. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale si Culturale ; e. Comitetul pentru Eliminarea Discriminarilor Rasiale ; f. Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii impotriva Femeii ; g. Comitetul impotriva torturii ; h. Comitetul privind Drepturile Copilului.
3.4.1.1.-Comisia Drepturilor Omului
Acest organism al Natiunilor Unite a fost constituit de catre Consiliul Economic
si Social al O.N.U. prin rezolutia Nr.5 (I) din anul 1946 .
Prin rezolutia nr.9 (II) din anul 1946, Consiliul Euconomic si Social al natiunilor
Unite a statuat principalele atributii ale Comisiei, precizand ca rolul
sau consta in dezbaterea problemelor drepturilor omului, pregatirea de
recomandari si rapoarte privind Declaratia Universala a Drepturilor Omului;
conventiile asupra libertatilor publice; statutul femeii; libertatea informatiei
si a altor mijloace de comunicare; protectia minoritatilor; prevenirea discriminarilor
pe baza de sex, rasa, libba sau religie, precum si asupra altor probleme privind
drepturile omului .
La constituirea Comisiei, in anul 1946, numarul membrilor ei a fost de
18. in anul 1961 - printr-o Rezolutie a Consiliului Economic si Social
al O.N.U. - numarul membrilor Comisiei a crescut la 21; in 1966, la 32
; in 1979, la 43 , iar in anul 1990, numarul statelor membre in
Comisie a crescut la 53 . Membrii Comisiei Drepturilor Omului sunt alesi de
Consiliul Economic si Social pe o perioada de 3 ani, pe o baza geografica echitabila
.
3.4.1.2 -Sub-comisia pentru Prevenirea Discriminarilor si Protectia Minoritatilor
Sub-Comisia a fost constituita de catre Comisia Dreptu-rilor Omului in
conformitate cu Rezolutia Consiliului Economic si Social al Natiunilor Unite
No 9 (II) 1946.
In conformitate cu Rezolutia Consiliului Economic si Social al O.N.U.
, Sub-Comisia pentru Prevenirea Discriminarilor si Protectia Minoritatilor efectueaza
studii - indeosebi in lumina Declaratiei Universale a Drepturilor
Omului - si „face recomandari Comisiei Drepturilor Omului privind prevenirea
discriminarilor de orice natura in domeniul drepturilor omului si libertatilor
fundamentale si protectia minoritatilor rasiale, nationale, religioase si lingvistice”.
De asemenea, Sub-Comisia „indeplineste si alte functii incredintate
de catre ECOSOC si de catre Comisia pentru Drepturile Omului”.
Sub-Comisia a avut initial 12 membri. In anul 1959, numarul membrilor
a crescut la 14; in anul 1965, numarul a crescut la 18, iar din 1968,
Sub-Comisa are 26 de membri , pe baza reprezentarii adecvate a diferitelor regiuni,
sisteme juridice si culturale .Membri Sub-Comisiei sunt nominalizati de guverne
si sunt alesi de Comisia pentru Drepturile Omului. Ei actioneaza, insa
in calitate de experti independenti, promovand opinii „in
capacitatea lor personala” in diferite probleme supuse dezbaterii
si analizei .
3.4.1.3 -Comitetul Drepturilor Omului
Comitetul a fost constituit in baza Pactului International cu privire
la Drepturile Civile si Politice . Acest comitet „este compus din resortisanti
ai Statelor-parti", care „trebuie sa fie personalitati de inalta
moralitate si avand o competenta recunoscuta in domeniul drepturilor
omului".
Comitetul Drepturilor Omului examineaza rapoartele Statelor-parti cu privire
la masurile pe care le-au adoptat pentru transpunerea in viata a drepturilor
civile si politice, precum si a progreselor realizate „in folosinta
acestor drepturi".
In urma analizei rapoartelor prezentate, Comitetul isi elaboreaza
propriile puncte de vedere si observatiile pe care le considera potrivite, aducandu-le
la cunostinta Statelor-parti. in acelasi timp, Comitetul poate sa transmita
Consiliului Economic si Social aceste observatii, insotite de copii ale
rapoartelor pe care le-a primit de la Statele-parti .
3.4.1.4 -Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale si Culturale
Comitetul s-a constituit in scopul de a urmari „implementarea prevederilor
Pactului cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale" . in
baza Rezolutiei 1988 (LX) din 1976, Consiliul Economic si Social al Natiunilor
Unite a stabilit o proce-dura privind „Implementarea prevederilor Pactului".
Constituit la inceput ca „un Grup de lucru privind Implementarea
Pactului cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale", ulterior
- prin Rezolutia ECOSOC No 1985/17 - a primit denumirea de Comitetul pentru
Drepturile Economice, Sociale si Culturale, fiind compus din 18 membri, personalitati
recunoscute pentru competenta lor in domeniul drepturilor omului.
Comitetul analizeaza rapoartele prezentate de statele membre, isi formuleaza
observatiile proprii asupra acestor rapoarte, pe care le prezinta Consiliului
Economic si Social al Natiu-nilor Unite , asistand Consiliul „in
indeplinirea obligatiilor ce-i revin in baza Pactului" .
3.4.1.5 Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii Rasiale
Comitetul s-a constituit in conformitate cu prevederile Conventiei privind
Eliminarea Discriminarii Rasiale , fiind alcatuit din 18 membri „cunoscuti
penfru inalta lor moralitate si impartia-litate, care sunt alesi de Statele-parti
din randul cetatenilor lor si care isi exercita functiile cu titlu
individual" .
Comitetul analizeaza rapoartele primite din partea statelor si supune, in
fiecare an, Adunarii Generale a Natiunilor Unite I prin intermediul Secretarului
General - „un Raport asupra activi-tatii sale si poate sa faca sugestii
si recomandari de ordin general bazate pe examinarea. rapoartelor si informarilor
primite de la Statele-parti" .
In cazul in care un Stat-parte „considera ca un alt stat,
de asemenea parte, nu aplica dispozitiile Conventiei, el poate sa atraga atentia
Comitetului asupra problemei". Comitetul „transmite comunicarea Statului-parte
interesat", care -in termen de 3 luni - prezinta Comitetului explicatii
sau declaratii scrise prin care: clarifica problema respectiva si precizeaza
ce masuri au fost intreprinse „pentru remedierea situatiei".
3.4.1.6 -Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii impotriva Femeii
Comitetul a fost instituit in baza prevederilor Conventiei pentru Eliminarea
tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeii , adoptata de Adunarea
Generala a Natiunilor Unite in anul 197965.
Comitetul este alcatuit din 23 de experti, avand „o inalta
tinuta morala si competenta in problemele reglementate prin Conventie".
Membrii Comitetului actioneaza ca experti, in capaci-tatea lor personala66.
Comitetul privind Eliminarea Discriminarii impotriva Femeii este indrituit
„sa analizeze progresele inregistrate in imple-mentarea Conventiei,
inclusiv rapoartele prezentate de statele-parti cu privire la evolutiile constatate
in tarile lor".
3.4.1.7 -Comitetul impotriva torturii
Comitetul a fost infiintat in baza Conventiei impotriva iTorturii
si a altor Tratamente sau Pedepse Cmde, Inumane sau Degradante, adoptata de
Adunarea Generala a Natiunilor Unite Jinanul 1984 .
Comitetul este compus din 10 experti, avand o inalta tinuta morala si competenta recunoscuta in domeniul drepturilor \ omului.
Expertii actioneaza in capacitate personala, in urma alegerii de
catre Statele-parti la Conventie .
Potrivit prevederilor Conventiei, in cazul in care Comi-tetul primeste
informatii credibile care indica practicarea siste-matica a torturii in
teritoriile unui Stat-parte, poate decide sa faca ancheta, inclusiv vizitand
statul in cauza, cu acordul sau . De asemenea, Comitetul poate primi si
examina comunicari din partea unui Stat-parte cu privire la neindeplinirea
obligatiilor stipulate in Conventie de catre un alt Stat-parte. Totodata,
ase-menea comunicari pot fi primite din partea unor persoane care sustin ca
au fost victimele unor incalcari ale prevederilor Conventiei .
3.4.1.8 -Comitetul privind Drepturile Copilului
Comitetul a fost constituit in conformitate cu prevederile Conventiei
privind Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite
in 1989 . Conventia a intrat in vigoare la 2 septembrie 1990.
Acest organism este alcatuit din 18 experti , avand o inalta tinuta
morala si o competenta recunoscuta in domeniile care fac obiectul Conventiei.
Acesti 18 experti sunt alesi de Statele-parti din randul cetatenilor lor,
urmand sa-si indeplineasca mandatul „in capacitatea
lor personala".
Comitetul este imputernicit „sa examineze progresele facute de Statele-parti
in asigurarea realizarii obligatiilor asumate prin Conventie" . Statele-parti
prezinta rapoarte - prin interme-diul Secretarului General al Natiunilor Unite
- prin care informeaza cu privire la masurile care au fost adoptate pentru a
da curs „drepturilor copilului stipulate in Conventie" .
3.5 ðLargirea Uniunii Europene spre Europa Centrala si de Est, aderarea
Romaniei la Uniunea Europeana.
uropa se afla acum la rascruce. Oportunitatile pentru o integrare si largirea
in continuare exista, fiind larg acceptat ca actualele institutii europene
sunt inadecvate sa raspunda provocarilor pe care aceste oporturtitati le prezinta.
Patru provocari privesc marimea, scopul, adancimea si legitimitatea institutiilor
europene. De acestea s-a ocupat Conferinta interguvernamentala din 1996.
3.5.1 -Largirea Uniunii Europene (U.E.)
rima provocare este cea indusa de marimea crescanda ar Uniunii Europene.
Institutiile europene existente sunt din timpul Comunitatii celor sase.
Uniunea celor cincisprezece cuprinde state cu economii si, sisteme politice
diferite. Multe natiuni de la granita estica si cea de sud asteapta sa devina
membre in anii ce vor urma. Daca acest lucru se intampla,
Uniune Eurropeana va avea vreo zece-cincisprezece membrii in plus, capatand
o si mai mare diversitate economica si politica. Uniunea Europena nu poate sa
se mareasca in continuare fara o reforma institutionala majora.
Largirea pana la douazeci si cinci de membrii cu actuala structura ar
reduce mult capacitatea de decizie. Largirea implica un semn de intrebare
asupra a doua activitati care impreuna cumuleaza 80% din bugetul Uniunii
Europene: Politica Agrara Comuna si fondurile structurale ce sprijina infrastructura
si investitiile de capital in zonele sarace ale Uniunii Europene.
Aplicarea celor doua politici si asupra tarilor central si est europene ar necesita
o dublare a bugetului Uniunii, cresterea bugetului ar duce la o puternica opozitie.
Reducerea, ar duce la o opozitie puternica din partea actualilor beneficiari.
De aceea largirea implica renegocieri fundamentale ale status quo-ului.
Largirea poate fi problematica dar si cu riscuri. Tranzitia societatilor de
tip sovietic la economii de piata, libera, nu a avut loc pe deplin si tranzitia
la democratia politica nu este ireversibila.
3.5.2. -Scopul integrarii
a doua provocare este scopul Uniunii Europene. La ora actuala, toate statele
membre dispun de un corp unic de legislatie si obligatii -asa numitul Acquis
comunitar. Acquis-ul incorporeaza o balanta delicata de obligatii pentru
fiecare stat si este in fond un contract intre membrii Uniunii Europene.
Orice largire a scopului de integrare se adauga acquis-ului si modifica balanta
existenta pentru toate partile din contract. Aceasta face intelegerea
de largire dificila de realizat Unele state doresc sa extinda scopul politicii
comune la noi domenii ca politica externa si de securitate. Alte state nu doresc
sa accepte aceste propuneri. O largire pe viitor a Uniunii Europene poate conduce
numai la exacerbarea unor astfel de tensiuni, pe masura ce statele sunt mult
mai diverse, atat economic cat si politic si difera chiar mai mult
in ceea ce priveste obiectivele lor. Neintelegerea asupra scopului
integrarii, rezulta de asemenea din confuzia existenta asupra impartirii
responsabilitatii intre Uniune si state. Ca exemplu avem atitudinea cetatenilor
privitoare la problema somajului.
3.5.3. Adancirea integrarii existente
n ariile de competenta a Uniunii a existat numai un transfer limitat de suveranitate
nationala. Aceasta conduce la probleme legate de constrangere si eficienta.
Pentru acesta, Uniunea Europeana se bazeaza in principal pe statele membre
pentru a pune legislatia Uniunii Europene si politica in practica. Implementarea
pietei unice, in particular, depinde de actiuni ale administratiei nationale.
De aceea nu surprinde ca multe directive ale Uniunii sunt incorporate
in legislatia nationala sau foarte incet, sau deloc. Chiar si incorporate,
constrangerea de aplicare este de multe ori lejera. O astfel de constrangere
lejera, submineaza functionarea pietei unice. Esecuri in realizarea viziunii
pietei unice la nivel european, duc in cele din urma la o problema de
credibilitate, in totalitate, a institutiilor Uniunii.
Astfel,constrangerea este vitala.
Acest lucru este dificil, deoarece implica masuri directe impotriva guvernelor
nationale ce sunt ele insele actori cheie si factori de decizie. In
al doilea rand, modul interguvernamental de integrare poate cauza probleme
privind eficacitatea luarii de decizii, in Consiliul European unde multe
decizii necesita inca unanimitate.
Sub regula unanimitatii, statelor 11 se ofera dreptul de veto, ceea ce faciliteaza
posibilitatea de a obtine concesii in alte domenii, in schimbul
nerecurgerii la el.
Deciziile eficiente sunt astfel impiedicate sau se impune introducerea
de pachete de decizii.
Extinderea in continuare a Uniunea Europeana va transforma acest tip de
"santaj" intr-o problema si mai serioasa.
Cadrul legal al Uniunii Europene agraveaza problema eficacitatii fata de statul
natiune, Uniunea nu are o ierarhie constitutionala normala a legislatiei, cu
garanti constitutionali si reguli privind actul legiuitor la varf si reglementarile
administrative la nivel inferior,
Lipsa ierarhiei legale, combinata cu necesitatea constrangerii conduce
la practica redactarii regulilor Uniunii in mare detaliu.
Detaliile privind reglementarile Uniunii Europene au ajuns si obiect de ridiculizare
publica ca in cazurile de reglementari privind forma bananelor sau culoarea
stingatoarelor de foc.
3.5.4. Legitimitatea institutiilor europene
e manifesta in special in cele doua, cele mai importante institutii:
Comisia si Consiliul de Ministrii.
Comisia controleaza ce se discuta si ce se decide in Uniune.
Chiar asupra initiativelor provenite din Consiliu, Comisia are dreptul exclusiv
de a initia propuneri pentru legislatia Uniunii.
Acest drept, permite Comisiei sa decida asupra programului Consiliului si permite
o influenta puternica asupra amendamentelor pe care Parlamentul European le
poate face la propunerea Consiliului.
Comisia este de asemenea corpul care trebuie sa impuna majoritatea politicii
Uniunii. Fata de aceste puteri extinse, Comisia are o transparenta limitata
fata de public.
Un aspect important al deficitului de democratie consta in aceea ca institutiile
Uniunii se bazeaza pe coalitii formate intre tari si nu atat pe
coalitii care sa treaca peste granitele nationale.
Lipsa unei ierarhii a legilor contribuie la deficitul de democratie prin faptul
ca cadrul legal al Uniunii a devenit neinteligibil pentru majoritatea oamenilor,
astfel ca publicul european nu are o intelegere clara asupra valorilor
si principiilor de baza ce intra in tratate.
O Europa sigura nu se poate atinge decat daca ea se organizeaza intr-un
fel nou. Tot mai mult s-a conturat, in ultimele decenii, necesitatea renuntarii
la strategia acomodarile contextuale si a echilibrelor fragile de pana
acum, si trecerea la identificarea intereselor comune, ca metoda.
Referindu-se la necesitatea unei metode a unificarii, Walter Hallstein (1980)
afirma ca aceste "reguli" pot fi formulate astfel: mai intai,
unificarea este un proces cu componente intelectuale, culturale, juridice, economice
ce are drept componenta conducatoare evolutia politica. In continuare,
politica statelor se orienteaza spre satisfacerea intereselor comune, mai curand
decat egoismul traditional
Apoi, crearea de institutii corespunzatoare "pietelor comune", cu
caracter explicit suprastatal, care iau in gestiune sectoare de activitate
tot mai importante (Ex. Comunitatea Europeana a Carbunelui si a Otelului).
Mai departe, pastrarea accentului pe formarea "pietei comune", cu
inlaturarea implicita a barierelor vamale, chiar si in momentele
in care integrarea politica a fost blocata de interesele inca divergente
ale statelor.
In continuare, concretizarea in legislatie a fiecarui pas obtinut
pe calea unificarii, caci comunitatea este o comunitate de drept,este o creatie
a dreptului.
Apoi, asigurarea unei dinamici continue a procesului unificarii prin considerarea
fiecarui pas ca potential pentru un pas urmator.'
In fine, promovarea liberei circulatii a oamenilor, bunurilor, informatiilor,
opiniilor si pastrarea continua a sprijinului S.U.A., plecand de la premisa
ca "Europa are nevoie de America si invers."
Constructia europeana, se afla evident, in criza. Dar de fapt nu a cunoscut
o criza permanenta de la demararea ei in 1950.
Oricum actuala criza are particularitatile sale, punand in miscare
fundamentele insasi ale Uniunii Europene. Pentru a iesi din aceasta criza,
Uniunea Europeana se va regandi in intregime sau va accede
la o reala constiinta de sine sau va ceda.
Dupa prabusirea comunismului, prabusirea blocului sovietic, Comunitatea europeana
a adoptat o pozitie prudenta: a incercat sa se intareasca creand
Uniunea Europeana prin Tratatul de la Maastricht; a intreprins legaturi
si relatii de dialog cu tarile Europei centrale si orientale fixand conditiile
pentru adeziunea lor la Uniune, refuzand sa stabileasca un calendar precis
pentru intrarea lor.
Uniunea Europeana pentru a supravietui trebuie sa faca fata la urmatoarele scadente:
moneda unica, pachetul bugetar, extinderea spatiului mediteraneean, Rusia, SUA,
reforma institutionala.
In ceea ce priveste extinderea dupa desavarsirea largirii spre tarile
Asociatiei europene a liberului schimb (AELE) Uniunea Europeana a trecut imediat
la examinarea unei noi liste de candidati veniti din Europa
Centrala si de Est. Predominant este un factor: cel al similitudinii partenerilor
in acest proces complex, al extinderii, U.E. cauta efectiv, maximum de
similitudine economica a noilor parteneri, decat castigul economic
propriu-zis care poate fi realizat cu parteneri comercianti diferiti.
In aceasta abordare, interesele economice joaca un rol particular: maximalizarea
castigului politic se efectueaza cu conditia de a nu avea un cost economic
foarte important.
Motivatiile politice si economice ale extinderii sunt diferite, atunci cand
examinam cazul tarilor deja membre sau candidatii la adeziune.
Din punctul de vedere al tarilor AELE, motivele principale sunt in mod
clar dominate de aspectele economice: certitudinea ca piata unica a Uniunii
va avea un impact asupra economiilor lor si va necesita ajustari importante,
recunoasterea faptului ca spatiul economic european (EEE) nu ofera o solutie
satisfacatoare a acestor probleme si in fine singular, credinta de a fi
marginalizat politic la periferia Uniunii.
Numarul candidatilor la adeziunea in U.E. este important atat in
Sud (Cipru, Malta, Turcia etc.) cat si la Est.
Cu ocazia primelor extinderi, factorii politici au fost determinanti, in
conditiile unor costuri economice reduse.
Chiar pentru tarile AELE problemele s-au pus in termeni similari Nu este
insa cazul tarilor din Europa Centrala si de Est. Aici costurile economice
se anunta foarte ridicate. Numeroase studii releva aceste costuri ridicate,
doua fiind foarte importante: cele agricole si transferurile bugetare la titlul politicilor structurale.
Adeziunea tarilor Europei Centrale si Orientale (PECO) va avea un efect important
asupra pietei agricole comunitare. Transferurile de venituri spre Est adauga
un al doilea cost pentru PAC: transferurile bugetare. Integrand PECO in
PAC sub forma sa actuala conduce, in efect, la a beneficia de preturi
superioare si de subventii, ceea ce va provoca cresterea productiei lor.
Necesitatea de a exporta surplusul care decurge antreneaza un alt cost subventiile
la export.
Conform diferitelor estimari costul bugetar al unei extinderi spre PECO este
considerabil. Tarile PECO sunt extrem de diferite fata de tarile Uniunii Europene.
Mult mai sarace decat statele membre actuale, adeziunea lor va face sa
explodeze politicile structurale care, desti-nate sa consolideze coeziunea economica
si sociala. se traduc prin ajutorarea regimurilor mai sarace, a acelora aflate
in reconvertire industriala si in modernizarea structurilor agricole.
Mult mai agricole decat cei 15, aceste tari vor costa PAC mai mult decat
pot accepta tarile membre, deci integrarea lor necesita a se reforma politicile
comune a Uniunii Europene, fie de a astepta ca structurile lor economice sa
fie foarte similare, ceea ce ar cere timp care, in ipotezele cele mai
optimiste, ar necesita numai 20 de ani pentru tarile din Europa Centrala, care
sunt cele mai performante din fostele tari comuniste.
Nu trebuie pierdut din vedere ca nu doar costurile aderarii sunt mari. Exista
si castiguri mari in compensatie. Acestea provind din diferentele
existente intre parteneri. O extindere spre PECO a U.E., va procura castiguri
foarte importante tarilor vestice, mai relevante decat cele provenite
din statele AELE. Cu toate acestea Uniunea Europeana cauta sa limiteze costurile
unei extinderi, decat sa obtina mari profituri.
Ceea ce se poate afirma cu certitudine este insa ca oricum extinderea
spre Est a Uniunii Europene, atat pe termen scurt cat si mediu,
este delicata. In aceste conditii Uniunea Europeana proclama de la Consiliul
european din iunie 1993, vointa sa de a primi tarile Europei Centrale si de
a le ajuta, refuzand insa sa fixeze un calendar. Totodata insista
permanent pentru indeplinirea conditiilor puse de aderare. Este mereu
aceeasi pozitie care a fost pusa in Carta Alba, prezentata in iunie
1995, si intitulata: "Pregatirea statelor asociate din Europa Centrala
si Orientala, la integrarea lor la piata interna a Uniunii".
In aceste conditii ambigue, U.E. a recurs la diverse paliative pentru
a intarzia adeziunea. Intr-o prima etapa ea a definitivat
acorduri de asociere cu PECO. Daca aceste acorduri raspund aspiratnlor, mai
mult potitice decat economice, a acestor tari ele sunt conduse spre acele
destine in care sectoarele cele mai sensibile ale celor 15 sunt protejate.
Si in problema schimburilor, politica liberalizarii acestora este foarte
limitata. Ele sunt mai putin vaste pentru sectoare precum agricultura, textilele
si confectiile sau siderurgia. Pentru sectoarele mai expuse liberalizarii sunt
prevazute masuri antidumping.
PECO reclama tot mai insistent aderarea Uniunii Europene, cauta mijloacele de
a face tot posibilul pentru a reduce costurile.
Reflectiile indreptate actualmente spre acest subiect au in vedere
un plafon de sume pe care o tara poate sa il solicite cu titlul de ajutor
regional. Pentru agricultura se are in vedere perioada de tranzitie in
care se instaureaza cote stricte de productie. Reintroducerea in cadrul
Uniunii Europene a cotelor constituie un precedent periculos si o intoarcere
la controlul frontierelor interioare.
Continuand urmarirea conexiunilor posibile se ajunge la o repunere in
cauza a chiar pietei unice.
Astfel se recurge la diverse paliative. Unul dintre acestea consta in
a considera diversele acorduri europene de integrare ca fiind etape spre adeziunea
Uniunii Europene. Astfel, Baldwin considera ca tarile din centrul Europei pe
masura reformelor pe care le fac trec prin diverse etape, de la acordul de asociere
la adeziunea la AELE apoi la EEE si in final la Uniunea Europeana.
Daca integrarile regionale se pot forma intre tari cu structuri economice
foarte diferite, Uniunea Europeana nu este un simplu acord de liberschimb ci
un ansamblu politic si economic complex.
Aceasta nu o impiedica insa de a se limita numai la aspectele comerciale
asa cum este scordul vamal incheiat cu Turcia in martie 1995 si
care a intrat in vigoare in ianuarie 1996.
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana trebuie considerata ca parte a
procesului prin care tarile Europei Centrale si Rasaritene depasesc perioada
de separare a continentului si se apropie de spatiul de pace, stabilitate si
prosperitate creat de Uniunea Europeana.
3.5.5 -Aspecte Geopolitice
omania se intinde in sud-est pana la Marea Neagra si
Delta Dunarii, iar la nord-vest este strabatuta de Muntii Carpati. Suprafata
Romaniei este de 237.500 km2, iar populatia de 22.6 milioane de locuitori.
In timpul celui de al ll-lea Razboi Mondial, Basarabia, Nordul Bucovinei
si Herta au fost ocupate de U.R.S.S., totodata Romania trebuind sa cedeze
fortat Ungariei partea de Nord a Transilvaniei si Bulgariei Sudul Dobrogei.
Prin Tratatul de la Paris din 1947 Transilvania a fost retrocedata Romaniei.
In anul 1947, Partidul Comunist a preluat puterea fiind instaurat regimul
comunist de tip sovietic pentru o perioada de aproape jumatate de secol.
Dupa prabusirea regimului comunist la sfarsitul anului 1989, in
contextul schimbarii survenite in Europa Centrala si de Est, a impresionantelor
miscari antidictatoriale si anticomuniste, primele alegeri libere din mai 1990
au condus la adoptarea in decembrie 1991 a unei noi constitutii, conform
careia in 1992 au avut loc alegeri parlamentare si prezidentiale, la putere
ajungand insa fostii comunisti. Alegerile din 1996 au produs prima
alternanta reala la putere, ceea ce a marcat un nou inceput atat
pe planul politicii interne, cat si a celes externe. Au fost incheiate
tratatele cu Ungaria si Ucraina, care prevad recunoasterea frontierelor si respectarea
drepturilor minoritatilor.
Reformele initiate incepand din 1996 fac din integrarea europeana
si euroatlantica un obiectiv esential, prioritar al politicii externe a Romaniei.
Abordarea programatica a intereselor nationale ale Romaniei in conditiile
actuale si de perspectiva, conduce la necesitatea promovarii lor in contextul
unui mediu international marcat profund atat de procesete globalizarii
cat si ale cresterii interdependentei dintre state, societati si culturi
diferite.
Romania si-a prezentat cererea de aderare la U.E in data de 22 ,iune
1995, insotita de o strategie nationala de preaderare si de o declaratie
a factorilor politici responsabili.
3.5.6 -Cadrul Juridic omania este prima tara din Europa Centrala si de Est care a stabilit relatii
contractuale cu Uniunea Europeana. Acordul cu privire la sistemul generalizat
de preferinte din 1974 si Acordul privind produsele industriale din 1980. Stabilirea
de relatii diplomatice intre Romania si Uniunea Europeana s-a realizat
in anul 1980.
Dupa prabusirea comunismului, in 1991 a fost semnat un acord privind comertul
si cooperarea comerciala, inlocuit ulterior cu Acordul European, intrat
in vigoare in februarie 1995, in totalitatea sa (partile referitoare
la Comert au fost aplicate din mai 1993).
Acordul Europa (cum este numit) este un acord mixt, cuprinzand domenii
care tin de competenta Uniunii Europene si de cea a statelor sale membre. El
stabileste un cadru favorabil dialogului politic si include prevederi atat
pentru cooperarea economica, sociala, financiara si culturala cat si pentru
extinderea relatiilor comerciale. El poate fi suspendat in cazul nerespectarii
drepturilor omului. Cadrul institutional al acestui Acord prevede mecanisme
de initiere, de gestionare si de supraveghere a tuturor domeniilor in
care exista relatii. Diferite subcomitete examineaza problemele de natura tehnica.
Exista un Comitet de Asociere, constituit la nivel de functionari superiori
care anatizeaza problemele in profunzime si un Consiliu de Asociere care
examineaza stadiul relatiilor si perspectivele acestora, oferind posibilitatea
de a evalua progresele obtinute de Romania in procesul de pregatire
a aderarii.
In legatura cu cererea Romaniei de aderare la Uniunea Europeana,
dupa incheierea Conferintei Interguvernamentale, Comisia Europeana si-a
formulat Opinia in legatura cu aceasta. in acest fel sunt clarificate
conditiile preconizate in contextul strategiei de preaderare, si anume:
• dezvoltarea unei economii de piata;
• adaptarea structurilor administrative;
• constituirea unui mediu economic si monetar stabil
Comisia, desigur si-a propus garantarea unui tratament egal pentru toate statele
candidate, ele trebuind sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• institutii stabile care sa garanteze democratia, suprematia legii, drepturile
omului, respectul fata de minoritati si protejarea lor.
• existenta unei economii de piata valabile ca si a capacitatii de a face
fata presiunii concurentiale si fortelor pietii din interiorul Uniunii Europene.
• capacitatea de a-si asuma obligatiile pe care le presupune calitatea
de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.
3.5.7 -Strategia de preaderare n acest context se are in vedere aplicarea Acordului European si a prevederilor
Cartii Albe.
Acordul European a fost aplicat in conformitate cu calendarul prevazut,
desi exista unele prevederi care au inregistrat intarzieri.
Principalele probleme aflate pe rol sunt armonizarea legislaturii si strategiei
de preaderare, progresul macro-economic, problemele comerciale, inceperea
programelor comunitare, problemele de certificare si nominalizare, precum si
colaborarea la nivelul celui de-al treilea principiu fundamental al Tratatului
de la Maastricht.
Cartea Alba cu privire la piata interna elaborata in 1995, a stabilit
care sunt legile pe care tarile candidate trebuie sa le transpuna in practica
pentru a aplica acquis-ul Uniunii. Totodata au fost definite obiectivele care
trebuiesc urmarite ca fiind prioritare pentru realizarea Pietei Unice.
3.5.8 -Criteriile de aderare riteriilee au fost stabilite de catre Consiliul European intrunit la Copenhaga.
Conform acestora statele din Europa Centrala si de Est trebuie sa dispuna de
"institutii stabile care sa garanteze democratia, primatul legii, drepturile omului, respectarea si protectia minoritatilor".
Evaluarea care a fost facuta cuprinde pentru fiecare din tarile candidate, o
analiza sistematica a principalelor modalitati de organizare si functiune a
autoritatilor publice si a mecanismelor de aparare a drepturilor fundamentale.
In ceea ce priveste Parteneriatul pentru Aderare, asa cum este prezentat
in Agenda 2000, este un document politic, concis, cat mai precis
posibil in programarea pe care o face care va servi drept referinta comuna
pentru o lansare rapida a strategiei intarite de preaderare. Prin urmare
nu este vorba de un acord prin care statele se angajeaza juridic.
Parteneriatul are ca scop sa reuneasca intr-un cadru unic o dubla programare:
o programare a prioritatitor pentru pergatirea pentru aderare, in special
adoptarea acquis-ului de catre fiecare tara in parte, pe baza Opiniei
si o programare a mijloacelor financiare, in special cele din PHARE, pentru
perioada imediat urmatoare pentru a ajuta tarile candidate in realizarea
prioritatilor identificate in directia aderarii.
Identificarea prioritatilor si aplicarea lor de catre tarile candidate, mai
ales prin Programul National de Adoptare a Acquis-ului, vor permite Comisiei
sa constate in rapoartele anuale progresele realizate.
Parteneriatul pentru aderare se inrudeste cu instrumentul numit "Cadru
Comunitar de Sprijin pentru Fondurile Structurale", acesta din urma oferind
cadrul de referinta de ansamblu care sa permita atat ghidarea tarilor
candidate si masurarea progreselor lor pe calea integrarii in Uniunea
Europeana.
Evaluarea se bazeaza pe datele existente la mijlocul anului 1997.
Prin noua Constitutie adoptata prin referendum, in decembrie 1991, s-a
marcat trecerea catre o democratie parlamentara.
Opinia Comisiei a examinat in mod riguros mediul economic romanesc
cat si progresele facute de Romania in domeniile esentiale
ale reformei economice.
3.5.9 -Politica Externa si de securitate comuna omania este membra a ONU, a Organizatiei de Securitatate si Cooperare
in Europa (OSCE), a Consiliului Europei si a altor organizatii internationale.
Are statut de partener asociat la Uniunea Europei Occidentale (UEO), participa
la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantica (COCONA) si la Parteneriatul pentru
Pace, avand ca obiectiv prioritar acceptarea ei ca membra a UEO si NATO.
Romania a participat la operatiunile IFOR/ISFOR, sprijina si participa
la diferite organizatii regionale din care mentionam pentru importanta lor Cooperarea
Economica in bazinul Marii Negre acordul bilateral cu Bulgaria si Grecia
si Initiativa Central-Europeana.
Romania nu are dispute teritoriale nici cu statele membre ale Uniunii
si nici cu tarile vecine cu care a semnat relativ recent tratae de buna vecinatate.
Din multiplele probleme si aspecte care trebuiesc avute in vedere se detaseaza
cele legate de ratiuni, beneficii, costuri s implicatiile integrarii europene
si euro-atlantice.
Costurile reale si potentiale sunt semnificative, dar ele trebuie puse in
balante cu costurile in cazul lipsei extinderii. Daca Occidentul ar pierde
aceasta sansa istorica de a ajuta integrarea, consolidarea si stabilizarea Europei
Centrale si de Est, ar putea plati mult mai scump, mai tarziu. De fapt,
viitorul ace