1. Baza legala a activitatii firmei

ArtBis este conceputa ca o societate cu raspundere limitata. Principalele activitati desasurate de societate, coonform statutului, sunt: a) comert si servicii in domeniul artei, b) comert si servicii in domeniul tehnologiei informatiei, c) servicii de asistenta in domeniul auditului si evaluarii afacerilor. v4l20lg
Baza legala a infiintarii si functionarii firmei este constituita din urmatoarele acte normative:
- Legea 31 / 1990 privind infiintarea societatilor comerciale si Ordonanta de Urgenta a Guvernului 76 / 2001, privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea comerciantilor,
- Legea 182 / 2001 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil,
- Viitoarea Lege a semnaturii electronice.

In ce priveste primul pas, respectiv inregistrarea si autorizarea societatii, aceasta este stabilita prin OUG 76 / 2001 (Anexa 1), care va intra in vigoare la data de 1 iulie 2001.
Inca din articolul 1, ordonanta isi propune instituirea unei proceduri unice de inregistrare si autorizare a functionarii comerciantilor (persoane fizice sau societati comerciale), scop pentru care, in cadrul camerelor de comert teritoriale, se infiinteaza Biroul unic.
In termen de 20 de zile de la data inregistrarii cererii, va fi eliberat certificatul de inregistrare care cuprinde si codul unic de inregistrare. In anexa la acest certificat vor fi cuprinse, dupa caz, urmatoarele avize: a) avizul si / sau autorizatia pentru prevenirea incendiilor (p.s.i.), emise de brigazile si grupurile de pompieri militari; b) avizul si / sau autorizatia sanitara, emise de directiile de sanatate publica teritoriala; c) autorizarea sanitara veterinara, emisa de directiile sanitare veterinare teritoriale; d) acordul si / sau autorizatia de mediu, emise de inspectoratele teritoriale de protectie a mediului; e) autorizatia de functionare din punct de vedere al protectiei muncii, emisa de inspectoratul de stat teritorial pentru protectia muncii.
Eliberarea certificatului de inregistrare si a anexei la acesta da dreptul comerciantului sa isi inceapa activitatea. Acesta este, practic, momentul in care societatea comerciala devine persoana juridica.
La cererea si pe cheltuiala titularului cererii, Biroul unic are obligatia sa solicite rezervarea denumirii firmei, sa efectueze in numele titularului varsamintele in numerar pentru constituirea capitalului social, sa redacteze actul constitutiv (Anexa 2) si sa obtina autentificarea acestuia (atunci cand este cazul) sau data certa, sa redacteze si sa obtina declaratiile pe propria raspundere a fondatorilor, administratorilor sau cenzorilor, precum si sa sustina in fata judecatorului delegat cererea titularului. In legatura cu aceasta ultima obligatie, Biroul unic are un mandat legal de reprezentare a cererii in fata judecatorului delegat.
In cazul in care printre bunurile subscrise ca aport in natura se gasesc si bunuri imobile este necesara dovada intabularii acestora. In acest sens, Biroul unic are obligatia sa obtina evaluarea prin expertiza a bunului imobil si certificatul constatator al eventualelor sarcini cu care este grevat bunul. In aceasta situatie (aport in natura al bunurilor imobile), termenul de emitere a certificatului de inregistrare se mareste de la 20 de zile la 30 de zile.
O prevedere importanta este aceea potrivit careia actul constitutiv nu trebuie sa imbrace forma autentica, fiind suficienta existenta unui act constitutiv sub semnatura privata. Regula cunoaste, totusi, cateva exceptii, si anume: a) cand printre bunurile subscrise ca aport in natura la capitalul social se afla un teren, consecinta logica a faptului ca transmiterea proprietatii terenurilor se efectueaza in sistemul nostru de drept, ad validitatem in forma solemna; b) cand forma juridica a societatii comerciale implica raspunderea nelimitata a asociatilor sau a unora dintre ei, pentru obligatiile sociale; este vorba dsespre societatile in nume colectiv, precum si despre asociatii comanditati in societatile in comandita simpla sau pe actiuni.
Asadar, in termen de 20 de zile este obligatorie emiterea certificatului de inregistrare si a anexei care cuprinde avizele necesare functionarii societatii. Ce se intampla, insa, in cadrul acestui termen?
Pe baza datelor cuprinse in cererea titularului, camerele de comert transmit Ministerului Finantelor datele din aceasta cerere, in vederea atribuirii codului unic de inregistrare. Atribuirea acestui cod este obligatorie, in termen de 24 de ore de la solicitare.
Avizele si autorizatiile enumerate vor trebui emise tot in timpul acetui termen de 20 de zile. In acest sens, fiecare institutie indrituita sa emita aceste autorizatii este obligata sa desemneze un reprezentant in cadrul Biroului unic. Autoritatile competente vor evalua sediul social al comerciantului si vor transmite reprezentantilor lor in Biroul unic, in termen de maxim 10 zile de la data pronuntarii incheierii judecatorului delegat, un referat in care se vor mentiona urmatoarele situatii: a) comerciantului nu ii este necesar, in aceasta etapa, respectivul aviz, acord sau autorizatie, caz in care reprezentantii delegati vor consemna acest fapt in pozitia corespunzatoare din anexa la certificatul de inregistrare; b) comerciantul indeplineste conditiile pentru eliberarea documentelor mentionate la Art. 3, alin. 5, caz in care reprezentantii delegati vor completa anexa la certificatul de inregistrare cuprinzand avizele, autorizatiile si / sau acordurile necesare pentru autorizarea functionarii comerciantului; c) comerciantul nu indeplineste conditiile pentru eliberarea documentelor mentionate, a avizelor sau a autorizatiilor, caz in care se vor mentiona neconformitatile constatate si actele normative ale caror prevederi nu sunt indeplinite, Biroul unic avand obligatia sa comunice aceste constatari solicitantului.
In acest ultim caz, comerciantul poate solicita reluarea procedurii de obtinere a acestor autorizatii in termen de 90 de zile de la data respingerii, cu dovada achitarii din nou a acelor taxe pentru care referatele de evaluare contin concluzii negative.
Totodata, este de semnalat si urmatorul aspect: dupa cum se observa, ordonanta nu si-a propus sa excepteze infiintarea societatilor comerciale de la contolul judecatoresc de legalitate efectuat de judecatorul delegat (lucru care este foarte normal). In cadrul termenului de 20 de zile, Biroul unic are obligatia sa aduca cererea de inregistrare in fata judecatorului delegat la Registrul Comertului, care va pronunta o incheiere de admitere sau de respingere a solicitarii. Aceasta incheiere devine insa irevocabila, potivit Art. 60, alin. 2, din Legea nr. 31 / 1990, in termen de 15 zile de la data pronuntarii. In acest termen, impotriva incheierii se poate exercita calea recursului. De aceea, pentru a se putea respecta dezideratul emiterii certificatului de inregistrare, precum si a avizelor in termenul imperativ de 20 de zile, dar si pentru a nu se risca eliberarea unui certificat de inregistrare emis in baza unei incheieri care nu a devenit inca irevocabila, este necesar ca judecatorul delegat sa pronunte aceasta incheiere in termen de maxim 5 zile de la data depunerii cererii de infiintare a societatii comerciale la Biroul unic.
Mai sunt necesare cateva precizari: a) Potrivit Art. 14 din ordonanta, taxele si onorariile notariale pentru activitatea de autentificare sau dare de data certa se stabilesc in suma fixa prin hotarare a guvernului. Daca in privinta taxelor notariale dispozitia este normala, nu acelasi lucru se poate afirma si in privinta onorariilor in sume fixe. Desi indeplinesc un serviciu public, cabinetele notariale sunt private. In aceasta situatie, impunerea printr-un act normativ a unor onorarii fixe este o practica ce nu are de a face cu principiile economiei de piata. b) In termen de 12 luni, comerciantii constituiti anterior datei de intrare in vigoare a ordonantei au obligatia de a solicita la Biroul unic preschimbarea actualului certificat de inmatriculare si a codului fiscal cu noul certificat de inregistrare continand codul unic de inregistrare. Dupa expirarea termenului de 12 luni, actualele certificate de inmatriculare si coduri fiscale devin nule de drept.
Norma legala ce sta la baza principalei activitati a firmei, repectiv comercializarea (exportul) operelor de arta, este Legea 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil (Anexa 3).
Legea prevede, la Art. 37, ca “scoaterea peste frontiera a bunurilor culturale mobile constituie operatiune de export, care poate fi temporar sau definitiv”. Exportul se realizeaza numai pe baza certificatului de export, emis de catre directiile judetene pentru cultura si patrimoniul cultural national.
Se incepe procedura de clasare, ce poate fi demarata din diferite motive: a) din oficiu, pentru bunurile culturale mobile aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, pentru bunurile aflate in proprietatea cultelor religioase, pentru cele ce fac obiectul unei vanzari publice prin licitatie sau prim agent autorizat, pentru bunurile pentru care se solicita exportul temporar sau definitiv, pentru cele descoperite intamplator ori in cadrul unor cercetari sistematice, pentu bunurile culturale mobile confiscate, pentru bunurile culturale ce au facut obiectul unor tentative de export ilegal si pentru cele aflate in custodia istitutiilor publice, care urmeaza a fi restituite; b) la solicitare din partea persoanelor fizice si a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.
Aceasta procedura de clasare este realizata de catre experti acreditati de Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor.
Rezultatul procedurii de clasare poate fi clasarea sau neclasarea obiectului supus expertizei. Numai bunurile culturale mobile neclasate pot fi exportate definitiv, fara restrictii, in timp ce bunurile culturale mobile clasate pot fi exportate numai temporar (se prevede, insa, si o procedura speciala de export definitiv, care presupune scoaterea obiectului din fondul cultural, procedura care are, totusi, caracter de exceptie)
Termenul in care trebuie realizata expertiza de clasare este de maxim 3 luni. Comunicarea rezultatului se face in maxim 10 zile de la data finalizarii expertizei de clasare. Pentru bunurile neclasate care vor fi exportate, legea prevede, totusi, o perioada mult mai redusa, in sensul ca perioadele ale celor doua operatii (expertiza si comunicarea rezultatului) nu pot sa depaseasca, cumulat, 30 de zile.

In ce priveste norma legala ce stabileste cadrul activitatilor internet, aceasta este Legea semnaturii electronice (Anexa 4), care se afla, la momentul redactarii lucrarii, in discutii in cadrul Comisiei parlamentare pentru Comunicatii si Informatica din cadrul Camerei Deputatilor. Promotorul legii, deputatul Varujan Pambuccian, spera sa nu existe mediere, astfel incat dupa adoptarea legii de catre plen, ea sa mearga direct la promulgare. Legea va face sa devina realitate visul de a putea incheia contracte si de a autentifica documente de la mare distanta, cu ajutorul calculatorului.
Ce este aceasta semnatura electronica?
In 13 decembrie 1999, Uniunea Europeana a aprobat o directiva pentru semnatura electronica.
Semnatura electronica este importanta intrucat permite ca anumite aspecte care necesita prezenta fizica (precum semnatura pe unele documente) sa fie transportate la distanta prin transfer in retea. Un alt avantaj este ca acceptarea semnaturii digitale va determina standardizarea formularelor care trebuiesc semnate.
In Austria (una din primele tari care au adoptat sistemul semnaturii electronice), se defineste semnatura electronica drept: “datele electronice atasate sau legate in mod logic de alte date electronice care servesc la autentificare, respectiv la stabilirea identitatii semnatarului”.
In aceasta definitie este inclus principalul aspect al semnaturii, respectiv conexiunea dintre document si o persoana fizica.
Semnatura electronica are o acceptiune mult mai larga decat semnatura digitala, putand utiliza, de exemplu, sistemul de chei publice sau dinamica semnaturilor. De obicei, semnatura electronica foloseste doar o modalitate de autentificare, care face ca aceste doua notiuni sa se confunde: semnatura digitala. Aceasta consta dintr-o cheie privata (folosita pentru criptarea semnaturii) si una publica (specificata in document, si care face conexiunea intre aceasta cheie privata si o persoana unica).
Legea face referire la doua notiuni: semnatura electronica si semnatura electronica extinsa.
Prima se refera la orice procedeu folosit de expeditorul unui mesaj pentru a indica provenienta mesajului, fiind o colectie de date in format electronic incorporate, atasate sau asociate unui inscris in format electronic, cu intentia de a produce efecte juridice si care permite identificarea formala a semnatarului.
Semnatura electronica extinsa este acea semnatura electronica ce indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: a) este legata in mod unic de semnatar, b) asigura identificarea semnatarului, c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de catre semnatar, d) este legata de inscrisul electronic la care se raporteaza, in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestuia este identificabila.
Semnatura electronica extinsa este creata prin mijloace tehnologice complexe, conform cu standarde internationale in domeniu si pe baya unor informatii furnizate de o autoritate acreditata public.
Diferenta dintre cele doua semnaturi este la nivel juridic. In timp ce interpretarea semnaturii electronice este lasata la latitudinea instantei, fara efecte juridice intrinseci, semnatura electronica extinsa, conforma cu prevederile legale, este asimilata din punct de vedere juridic cu semnatura olografa, fiind admisa ca proba in instanta.
Semnatura electronica se aplica intotdeauna unui document in forma binara, si nu reprezentarii vizuale a acestuia. Daca exista diferente intre acestea (setarea caracterelor, a culorilor etc.), documentul semnat este valid, dar pot exista si alte diferente. Din cauza aceasta, este necesara prezenta unei vizualizari protejate a documentului.
Dupa semnarea documentului, acesta poate fi multiplicat, dar copiile nu sunt criptate si protejate. Din cauza aceasta, copiile nu sunt indicate in anumite cazuri, de exemplu in situatia unor documente „la purtator”.
Documentele autentificate prin semnatura electronica pot fi verificate pentru a vedea cine sunt semnatarii acestora.
O arie larga de utilizare a semnaturii electronice apare in cazul documentelor guvernamentale si, in general, in cazul documentelor publice.
Folosirea unei semnaturi digitale necesita, in multe cazuri, o infrastructura de chei publice (ICP). Aceasta inseamna ca oricine doreste sa aiba o semnatura electronica primeste (cel putin) o certificare, stocata de obicei pe un cip, care se foloseste in cazul semnaturilor securizate, dar si in situatii obisnuite:
- acces: verificarea accesului este posibila prin simpla insertie a cipului;
- identificarea utilizatorilor: daca se acceseaza datele companiei printr-un sit, cel care acceseaza situl poate fi identificat automat prin certificarea pe care o detine, fara a mai fi nevoie de parola. Un astfel de exemplu este SSL (Secure Socket Layer). De asemenea, conexiunea poate fi securizata printr-o incriptare, pentru a evita interceptarile neautorizate. In acest caz, un alt avantaj este faptul ca nu este nevoie de aplicatii speciale, ci numai de un browser (navigator) obisnuit si un server securizat.
- criptarea simpla: ca si in cazul cipului, criptarea poate fi utilizata foarte bine prin utilizarea cheilor private de criptare.
Pentru a crea o semnatura electronica, vom avea nevoie de un program informatic si un echipament adecvat, asa ca aparitia acestei legi va duce la aparitia unei noi mini-industrii. Vor fi implicati, pe de o parte, producatorii de software, iar pe de alta parte producatorii de echipamente si dispozitive electronice.
In privinta falsificatorilor, probabil ca acestia nu se vor lasa descurajati de introducerea semnaturii electronice extinse, doar ca munca lor va fi de acum mult mai grea.
Modelul matematic pe care se bazeaza criptarea si autentificarea garanteaza o securitate aproape totala. Cele mai performante sisteme de calcul actuale ar necesita perioade de timp de ordinul sutelor de ani pentru decriptarea sau falsificarea unor semnaturi digitale.
Pentru ca activitatile legate de generarea si folosirea semnaturii electronice sa fie supravegheate, controlate si standardizate, legea prevede ca orice echipament sau serviciu legat de producerea sau utilizarea semnaturii electronice sa fie autorizat de statul roman. In scopul controlului si autorizarii va fi creata o autoritate nationala de reglementare si supraveghere. Pana atunci, rolul acesteia va fi jucat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Certificarea semnaturilor electronice va putea fi facuta atat de persoane fizice, cat si de persoane juridice, cu conditia ca acestea sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru a putea fi furnizori de servicii de certificare.
Legea prevede, de altfel, pedepse severe pentru cei care o incalca, fiind prevazute amenzi (chiar pana la 250 milioane de lei) si pedepse privatoare de libertate (pana la 15 ani).

Dezvoltarea retelei internet a generat unele aspecte conflictuale, atunci cand se inregistreaza marci de comert si servicii notorii, ca nume de domeniu. Amploarea fenomenului, cauzata in special de dinamica din ultimii ani a comertului electronic, a determinat organizatiile internationale care activeaza in domeniul proprietatii intelectuale sa includa pe agenda preocuparilor lor aspectele legate de conflictul dintre marci, nume comercial si nume de domeniu.
Lipsa reglementarilor clare privind respectarea dreptului de proprietate intelectualape internet este o bariera careia comertul electronic trebuie sa ii faca fata. Valoarea comerciala a numelui de domeniu, care prin gradul sau de notorietate atrage un numar mare de vizitatori pe situl respectiv, mareste considerabil veniturile obtinute din publicitatea comerciala pe internet sau din vanzarile electronice de produse. Utilizarea abuziva a marcilor sau a numelor comerciale ca nume de situri pe internet, fara acordul proprietarilor drepturilor respective, constituie acte de concurenta neloiala in lumea virtuala. In acest context, este evidenta necesitatea adoptarii unor reglementari privind sistemul de atribuire a numelui de domeniu pentru siguranta si securitatea comertului electronic.
In timp ce marcile, numele comercial, emblema au beneficiat de un cadru legislativ inca din secolul trecut (prima lege a marcilor de fabrica si comert dateaza in Romania din 1880, iar cea a inregistrarii firmelor din 1884), numele de domeniu nu se regaseste in reglementari juridice dedicate.
Notiunea de nume de domeniu isi are originea in aparitia si dezvoltarea internetului, la inceput ca o retea de comunicatie in anii 1968 -; 69. Inregistrand poate cea mai dinamica evolutie din istoria omenirii, internetul s-a dezvoltat nu numai ca o retea de distributie a informatiilor, dar a devenit si un termen economico-social. Internetul se afla la baza fenomenului globalizarii, a generat economia virtuala, in paralel cu ceea ce numim astazi cyberspace.
Importanta numelui de domeniu a condus la incercari de reglementare a materiei si, in acest sens, sunt de mentionat ca documente mai importante Cartea Alba a SUA: “Managementul numelor si adreselor pr internet” si declaratia politica a Camerei Internationale de Comert: “Principii ale Comertului Electronic”.
Marca este definita ca un semn susceptibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice, de cele apartinand altor persoane. Pot fi inregistrate ca marci: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau combinatii de culori, precum si orice combinatii ale acestor semne.
Numele comercial sau firma este numele sau denumirea sub care un comerciant isi exercita comertul si sub care semneaza, iar emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen.
Numele de domeniu este numele logic, care se atribuie unui calculator conectat la internet. Pentru intelegerea corecta a acestei notiuni se impun unele precizari in legatura cu tehnicile de adresare pe internet. Exista doua categorii de adrese pentru un calculator conectat la internet:
- o adresa numerica, unica (adresa IP -; “internet provider”), respectiv un numar de 32 de biti (4 octeti), prezentata in forma zecimala (ca, de exemplu, 130.224.40.49),
- un nume logic (hostname) corespunzator unei adrese numerice stabilita.
Altfel spus, numele de domeniu este o adresa pe internet, intr-o exprimare prietenoasa, usor de memorat si de utilizat de utilizator.
Numele de domeniu este impartit in doua categorii: gTLDs -; generic top level domain (domeniu generic de inalt nivel) si ccTLDs -; country code top level domains (domenii generice de coduri de tara).
Prima categorie cuprinde, la randul ei, sapte domenii:
- com -; pentru domeniul comercial,
- org -; pentru asociatii, organizatii,
- int -; pentru organizatii internationale,
- edu -; pentru institute de invatamant superior,
- gov -; pentru agentiile guvernului federal al SUA,
- mil -; pentru militarii din SUA.
Primele trei domenii generice sunt deschise oricarei persoane sau entitati pentru aasi inregistra numele. Celelalte patru domenii sunt restrictive, in sensul ca numai anumite entitati, care intrunesc conditiile stabilite, pot sa isi inregistreze numele.
Incepand cu anul 2001 au fost introduse sapte extensii pentru domeniul com, care completeaza domeniile top level existente. Acestea sunt:
- biz -; pentru afaceri,
- info -; pentru situri de informatii,
- name -; pentru nume de familie, deci pentru situri personale,
- museum -; pentru muzee,
- aero -; pentru companii aeriene,
- coop -; pentru miscarea cooperatista si asociativa,
- pro -; pentru profesiuni reglementate, cu mentionarea tipului profesiei si anume: med.pro pentru doctori, law.pro pentru avocati.
Domeniile de tara sunt in numar de 243. Fiecare domeniu se compune din codul de tara, de doua caractere, conform standardului ISO 3166.

Exemple de adrese pe internet:
www.ccir.ro
www.abcinfos.com
Adresa de posta electronica: cdab@ccir.ro danpop@ccir.ro
Se constata ca, de regula, numele de domeniu reprezinta abrevierea unei institutii, firma unui comerciant, marca de comert sau numele patronimic al unei persoane. Emblema poate fi intalnita pe internet sub forma imaginii grafice de icon, care asigura legatura spre paginile web, proprii unei firme.
Orice persoana fizica sau juridica poate inregistra o marca de comert sau de serviciu.
Firma (numele comercial) se inregistreaza numai pentru comercianti, la inmatricularea in registrul comertului si constituie un element obligatoriu. Emblema este legata tot de comercianti, numai ca ea constituie un element optional.
Numele de domeniu poate fi inregistrat de orice persoana fizica sau juridica, cu conditia sa existe un calculator conectat la internet, cu respectarea conditiilor hardware si software specifice retelei.
Inregistrarea marcilor confera titularului un drept de folosire exclusiva a unei marci pentru produsele si / sau serviciile pentru care s-a efectuat inregistrarea, pe un termen de 10 ani de la data constituirii depozitului. La cererea titularului, inregistrarea unei marci poate fi reinnoita la implinirea fiecarui termen de protectie de 10 ani.
Prin inregistrarea unei marci se interzice tertilor folosirea marcii sau imitarea sa frauduloasa.i
Inregistrarea firmei si emblemei in registrul comertului confera dreptul de utilizare exclusiva a acestora pe toata durata de viata a comerciantului, persoana fizica sau juridica.
Inregistrarea numelui de domeniu nu confera drepturi celui ce a solicitat inregistrarea. Neexistand un cadru juridic de reglementare pentru internet, nu sunt definite nici efectele juridice ale inregistrarii. Exista insa efectul practic, de necontestat al inregistrarii numelui de domeniu care permite conectarea unui calculator la internet si identificarea sa de catre orice alt calculator conectat la internet. Conform algoritmului de atribuire a numelui de domeniu, nu pot sa existe doua adrese identice.
In cazul marcilor si firmelor, efectele juridice actioneaza pe spatiul geografic limitat al Romaniei. In cazul numelui de domeniu, acesta este recunoscut si accesat, din orice punct de pe glob.
Marcile, firmele si emblemele se inregistreaza in temeiul legii, in conformitate cu norme riguroase. Procedura de inregistrare are in vedere verificarea atenta a disponibilitatii marcii, firmei sau emblemei, astfel incat sa se evite asemanarile care sa genereze confuzii pe piata.
Inregistrarea numelui de domeniu este o procedura agreata, convenita si nu reglementata prin lege. De regula, inregistrarea se realizeaza direct prin internet, verificandu-se si asigurandu-se unicitatea adresei numerice si logice, in baza unei proceduri informatice.
Prin legislatia fiecarei tari este stabilita institutia abilitata sa efectueze inregistrarea marcilor sau a numelui comercial, respectiv a emblemelor.
Inregistrarea numelui de domeniu este asigurata prin registrele internet. Desi internetul nu apartine nici unei intreprinderi sau orgnizatii, exista anumite organisme care ii incadreaza activitate. In structura piramidala, locul de varf revine entitatii Internet Society (ISOC), care se autodefineste ca fiind o organizatie globala destinata promopvarii inteconectarii deschise a sistemelor si a internetului.
ISOC este dirijat de un comitet de conducere si se compune din mai multe comitete. Cel mai important comitet este IAB (Internet Architecture Board), cu rolul de a controla evolutia protocoalelor de comunicatii TCP / IP. Gestionarea numelui de domeniu la nivel mondial este asigurata de o societate comerciala denumita ICANN (Internet Corporation for Assigned Name and Numbers).
Atribuirea numelor de domenii este delegata organelor care gestioneaza registrele internet. Exista trei asemenea organisme:
- INTER NIC -; care gestioneaza domeniile com, edu, gov, net si org; domeniul SUA (.us) si restul lumii, in afara de Europa si Asia-Pacific.
- RIPE NIC (Centrul de Coordonare pentru Reteaua IP Europeana).
- AP NIC (Centrul de Coordonare pentru reteaua IP Asia-Pacific).
In Romania, domeniul de tara .ro este gestionat de RNC din cadrul Institutului Central de Informatica.
Cadrul juridic din Romania privind inregistrarea numeluo comercial si a emblemei nu contine reglementari exprese privind protectia marcilor notorii. In absenta unei prevederi legale, in Registrul comertului au fost inregistrate ca nume comerciale marci notorii de catre comercianti care nu sunt proprietarii drepturilor rezultate ca efect al inregistrarii. Litigiile aparute au fost solutionate in instanta sau pe cale amiabila, intre partile implicate.
Nu exista, de asemenea, reglementari pentru protectia marcilor notorii de inregistrari abuzive pe internet, la inscrierea numelui de domeniu actionand principiul “primul venit, primul sosit”, fara sa se verifice relatia dintre solicitant si proprietarul marcii notorii.

Succesul global al internetului a avut ca efect evolutia semnificatiei numelui de domeniu, de la accea de adresa unica de identificare a unui calculator conectat la internet, la o valoare comerciala din ce in ce mai importanta, la o valoare economica proprie.
Dezvoltarea publicitatii si promovarii firmelor si produselor prin internet, dezvoltarea comertului electronic, au conferit noi valente numelor de domeniu, aceste a devenind o parte componenta a standardelor de comunicare, utilizata pentru identificarea unei firme si marci. Adresa traditionala a unui comerciant s-a largit cu adresa pe internet, care a devenit modalitatea cea mai agreata de informare, publicitate si comunicare.
Numele de domeniu a intrat in conflict cu producatorii si distribuitorii protejati prin drepturile de proprietate intelectuala. Evolutia dinamica a comertului electronic de tip B2B sau B2C a facut ca numele de domeniu sa devina obiectul unor speculatii, frecvent abuzive.

Utilizarea ca nume de domeniu a marcilor notorii sau de larga rasaandire sau a numelui comercial, fara autorizarea proprietarilor acesto drepturi de proprietate industriala s-a amplificat. In ultimii cinci ani, proprietarii unor marci notorii, tinta practicilor parazitare pe internet au fost obligati sa investeasca sume mari de bani si importante resurse umane pentru a-si apara marcile, impotriva inregistrarii lor abuzive, ca domenii pe internet. Uneori, acest fapt poate fi intamplator, fara o intentie din partea utilizatorului. Alteori, se efectueaza constient, in scopul deturnarii clientelei sau ca un fapt de concurenta neloiala.
Cauza apritiei unor conflicte marca -; nume comercial -; nume de domeniu isi are originea in absenta unor reglementari in materie.
A aparut o noua forma de piraterie comerciala, numita “vanatori de nume de domenii” -; “domain name grabbing“, constand in inregistrarea deliberata si cu rea intentie a numelui comercial sau a unei marci, ca nume de domeniu, cu scopul de a fi revendicat de proprietarii legitimi. Acestia urmaresc in special marcile notorii.
Prin crearea unei confuzii prin identitatea sau similaritatea numelui de domeniu cu o marca sau nume comercial, traficul vizitatorilor este deturnat spre alt sit decat cel al unei intreprinderi cunoscute. Tendinta spre astfel de practici s-a accentuat odata cu dezvoltarea comertului electronic, devenind o modalitate de concurenta neloiala in spatiul virtual.

Domeniu de activitate

Firma este o micro-intreprindere, principala activitate desfasurata, conform Actului constitutiv, fiind comertul si serviciile in domeniul operelor de arta.
ArtBis se constituie intr-o agentie de impresariat virtual. Activitatile desfasurate sunt prezentarea si reprezentarea, prin intermediul propriului sit web, a artistilor plastici bistriteni, precum si comercializarea operelor de arta ale acestora. Prin aceasta, ArtBis se plaseaza in grupul afacerilor de tip B2B (afacere ce se adreseaza unei alte afaceri).
Relatia cu artistii plastici este reglementata de Contractul de impresariat, conform caruia ArtBis se angajeaza sa comercializeze operele de arta, avand obligatia de a plati artistului contravaloarea obiectului in termen de pana la 30 de zile de la momentul livrarii, iar artistul se angajeaza sa livreze opera de arta care face obiectul comercializarii, dar si sa anunte firma despre orice posibila comercializare prin canale proprii (cu minim 48 de ore inainte).
Sectorul de marime al firmei (micro) este unul foarte dinamic si competitiv, experienta economiilor occidentale (cu care va interactiona in principal firma) fiind foarte sugestiva.
In Uniunea Europeana IMM-urile numara 99,8% din totalul intreprinderilor, 66% din totalul fortei de munca si 60% din cifra de afaceri. In medie, intreprinderile din UE au 6 angajati. Din cele 18 milioane de intreprinderi din UE sunt intreprinderi fara angajati, iar 41% sunt micro-intreprinderi cu 1 -; 9 angajati. Sectoarele de activitate dominate de intreprinderile foarte mici include comert cu amanuntul (oarecum domeniul ArtBis), hotel / restaurant / catering, intermedierile financiare auxiliare si alte servicii. Sectoarele dominate de intreprinderi mici (10 -; 49 angajati) includ publicitatea si reproducerea materialelor inregistrate, comert en-gros, imbracaminte, prelucrarea pielii si fabricarea produselor din lemn. Afacerile de marime medie (50 -; 249 angajati) predomina in industria alimentara, computere, transport, materiale plastice, textile si in industria de masini si echipamente.

Obiectivele

Fiind o micro-firma nou infiintata, strategia primara va fi aceea de crestere, drept pentru care isi propune cateva obiective. Piata virtuala a operelor de arta fiind destul de diversificata, actiunile firmei vor urmari cateva linii directoare: a) Pozitionarea, pentru inceput, pe un segment de piata suficient de mic pentru a-l putea apara. De aceea, se porneste doar cu doua domenii (pictura si sculptura), care se doresc a fi intarite si stabilizate inaintea unei posibile dezvoltari. b) Conform principiului care spune ca cea mai buna strategie defensiva este curajul de a te ataca singur, oferta urmeaza a fi ulterior diversificata (arta fotografica, antichitati, medii alternative) in functie de cererea existenta pe piata. c) Odata riscul deschiderii de noi domenii asumat, un element important va fi sustinerea acestora in scopul dezvoltarii si gasirii de clienti. d) Piata pe care se activeaza fiind una foarte dinamica, iar dimensiunea firmei fiind foarte mica, se poate si este indicat a se abandona o ramura a activitatii atunci cand aceasta nu mai este profitabila sau presupune riscuri majore.
Pe termen scurt (3 luni), ArtBis isi propune sa devina cunoscuta pe piata electronica a operelor de arta, prin crearea de zgomot web in jurul numelui si produselor firmei, ceea ce ar trebui sa aduca vizitatori ai sitului si, ulterior, cumparatori. Pentru aceasta, serviciile oferite clientilor vor presupune prezentarea detaliata a artistilor prezenti pe sit (prin intermediul unui CD de prezentare personalizat pentru fiecare artist), dar si facilitati legate de inramarea, ambalarea si transportul obiectelor.
In ce priveste artistii impresariati, in aceasta perioada se doreste crearea unei relatii de incredere cu acestia.
Pe termen mediu (6 luni -; 1 an), principalul obiectiv legat de clienti consta in realizarea primelor vanzari. Se estimeaza a fi vandute, pentru inceput, 1 -; 2 obiecte lunar, in cuantum minim de 5000 USD. In acelasi timp, obiectivele legate de artisti impresariati vizeaza sporirea numarului lor, dar si diversificarea domeniilor.
Obiectivele pe termen lung (1 -; 3 ani) presupun stabilizarea firmei pe piata, largirea bazei clientilor si consolidarea vanzarilor la nivelul minim de 10.000 USD lunar.