INTRODUCERE

Statul dispune de un sistem eficace de mijloace (institutii) de colectare a taxelor, astfel incat comportamentul de “pasager clandestin” (free-rider) al firmelor este eliminat. inca de la inceputul fiecarui proces de reforma in Europa Centrala si de Est, institutiile financiare internationale au exercitat o mare presiune pentru reducerea drastica a deficitului public, ca o conditie necesara pentru stabilitatea preturilor si o politica monetara credibila.

O importanta componenta in dezvoltarea capitalismului, in principal a privatizarii, au avut-o alegerile publice economice. Alegerea publica economica ce mai poate fi vazuta si ca economie politica, se ocupa cu modul de administrare a resurselor economice, in urma deciziilor politice luate. Economistii au fost de multe ori pusi in fata unor decizii ineficiente in privinta alocarii bunurilor publice si au ajuns la o teorie si anume Theory of Governmental Failure. In incercarea de a lua apararea guvernului, in privinta administrarii cheltuielilor publice, au fost gasite anumite scuze privind modul cum guvernul respectiv este ales. Binenteles ca primul argument a fost cel al informarii eronate in momentul alegerilor generale( parlamentul, presedinte), ce poate fi cauza a unei lipse de educatii sau pur si simplu inacces la informatie, care in zilele noastre este foarte scumpa. Cel de al doilea se referea la „free riders” si anume : indivizii nu sunt interesati sa se duca la vot, stiind ca in pofida inexprimarii preferintelor, vor beneficia de bunurile si serviciile publice. Cu alte cuvinte, actioneaza ca „free riders”.Una din problemele de tip free riders se poate intalni in domeniul juridic si al apararii. Odata ce un bun public pur este produs, poate fi consumat in mod egal.Cu alte cuvinte, este greu sa excluzi pe cineva din a beneficia de pe urma unui bun public, ac fiind o caracteristica a bunurilor pure: nonexcluziunea.

Acestea fiind spuse putem intelege de ce, atunci cand apararea nationala este necesara si oferita de piata, nimeni in afara de guvern nu este interesat in a contribui la cheltuielile pt realizare, atata timp cat in cele din urma toata lumea beneficiaza de pe urma existentei protectiei. Din ac cauza piata esueaza in aproduce bunuri din ac domeniu si totodata guvernul esueaza datorita inexistentei unui interes sau cel putin a unui castig individual.

Deci nu va exista nici un interes in a exprima preferintele cu vedere la alocarea ac bunuri sau servici. Din moment ce alegatorii nu sunt dispusi sa-si exprime propria opinie, alegerile luate de politica pe piata publica nu vor putea fi optime.

Capitolul I : Definirea de “free-rider”

Istoricul ideilor defineste un “free rider” ca fiind cineva care cauta si accepta anumite bunuri rezultate ale unor activitati sociale dar care evita neplacerile acestor activitati.Peter Rossel considera ca daca cineva in mod voit si in cunostinta de cauza beneficiaza de rezultatele unor activitati sociale , atunci respectiva persoana are obligatia de a sprijini acele activitati sociale ce sunt o preconditie a existentei respectivelor beneficii. In consecinta, pentru a avea dreptul de primi un organ trebuie sa devii tu insuti un donator (evident in cazul mortii tale), altfel devii un “free rider”. Kant enunta imperativul categoric care poate fi vazut si ca un principiu al fair-play-ului: actioneaza numai dupa maxima pe care o doresti in acelasi timp lege universala, maxima fiind un principiu subiectiv de actiune al unei anumite persoane. Un exemplu de maxima ar putea fi: refuz sa donez un organ in cazul mortii mele dar vreau sa primesc unul daca voi avea nevoie de el. Aceasta maxima nu poate fi universalizata fara sa ajungem la o contradictie. Astfel principiul autonomiei devine o frumoasa deghizare pentru egoism.

“Calaretul liber”: cineva care beneficiaza de un bun (public) fara a plati. Deoarece este greu sa preintampini utilizarea unui bun public, cei ce beneficiaza de acesta sunt stimulati in a evita plata pt bunul respectiv.Acestia pot fi caracterizati ca „free riders”.

„Free riding”-nici un individ nu este dispus sa contribuie la cheltuiala pt un bun(public), atunci cand spera ca altcineva va suporta costurile.

Un individ care investeste in capital social (fie incredere, fie relatii) nu este singurul care il foloseste, ci el are de cules doar putine din rezultatele investirii. De aici si tentatia pentru subinvestirea in capital social sau, cu alte cuvinte, strategiile de „free-rider”. e2y12ys
Definitia (citata mai sus) prin care Coleman statueaza sensul si continutul capitalului social este una ambigua. Practic, asa cum remarca Portes, ea lasa nelamurite trei chestiuni fundamentale: cine sunt posesorii capitalului social, care sunt sursele acestui capital si in ce constau resursele inglobate in capitalul social. Totusi, precizarile suplimentare ale lui Coleman au rezolvat cel putin partial aceste probleme. Capitalul social este o caracteristica a structurilor sociale, la care au acces indivizii membrii ai unei societati oarecare. Resursele la care capitalul social asigura accesul sunt bunurile publice si resursele (in special informationale) de care dispun alti membrii ai comunitatii implicati in aceleasi retele sociale ca si individul de al carui capital social discutam. In fine, modul concret de formare al capitalului social sugerat de Coleman consta pe de o parte in participare si asociationism, iar pe de alta in investirea de incredere in indivizi si institutii si in respectarea normelor sociale.

Capitolul II :Implicatiile problemei de” free-rider”

2.1 Bunurile publice

Rivalitatea in consum
Exclusivitatea folosirii
Optiunea consumului
Provizia optima
Paraziti (free-riders)
Revelarea preferintelor
Exista anumite bunuri a caror gestionare nu variaza pentru ca una sau mai multe persoane le consuma; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi numarul de receptori care au un emitent, oricare altul ar putea face asta fara sa existe vreo pierdere de calitate. Nu exista astfel rivalitate in consum si cresterea audientei nu va implica niciodata o crestere a costurilor de productie si emisiune de programe. In plus, cand emisiunile de TV sunt necodificate, nu este posibila impiedicarea nimanui sa le primeasca in casa. Ambele caracteristici, lipsa rivalitatii in consum si imposibilitatea excluderii sunt cele care definesc bunurile publice. Este convenabila evitarea confuziilor intre bunurile publice si bunurile cu titlu public. Ultimele cuprind toate proprietatile statului; bunurile publice pot fi puse la dispozitie de stat sau nu.
Bunurile publice pot fi optionale sau nu. Emisiile de TV sunt optionale. Apararea nationala in schimb este un bun public neoptional, pentru ca inevitabil se proportioneaza aceeasi cantitate a ei tuturor cetatenilor tarii, oricare ar fi interesul sau in a fi aparate.

Farurile sunt un bun public: Se pot cere bani pentru privirea luminii sale? Deranjeaza pe cineva ca serveste drept ghid altuia? In imagine Troubridge Island in Australia.
Unele bunuri publice nu prezinta clar caracteristicile pe care le-am dori in definitia lor, sunt cele numite bunuri publice impure. Educatia este exemplul cel mai obisnuit. In principiu, faptul ca asista un student mai mult la cursuri in facultate nu duce la diminuarea educatiei primite de ceilalti, neexistand astfel rivalitate in consum, dar ceea ce este adevarat pentru un individ nu se aplica si la un numar mai mare; o universitate masificata si o clasa plina pana la refuz implica o diminuare evidenta a calitatii predarii. O alta caracteristica a educatiei este ca, desi toata societatea beneficiaza de ceea ce este mai bun in sistemul educativ si cresterea calificarii profesionistilor tarii, unii indivizi beneficiaza mai mult decat altii: proprii beneficiari ai educatiei, familiile lor, angajatii lor.

Daca s-ar lasa exclusiv pe seama initiativei private aprovizionarea cu bunuri publice, acestea ar fi oferite intr-o cantitate foarte mica cu cea social eficienta. Cum producerea acestor bunuri are un cost, dar nu poate exclude pe nimeni de la folosirea sa chiar daca nu au platit pentru asta, initiativa privata nu ar putea percepe veniturile necesare pentru compensarea productiei. Interventia statului, ce se ocupa direct de productie, ce subventioneaza intreprinderile private, este solutia care poate garanta administrarea suficienta a bunurilor publice. Dar aceasta interventie ridica doua probleme: a determina care este rezerva optima, in ce cantitate pot fi administrate si a determina asupra cui se repercuteaza costurile si in ce cantitate.
2.2 Problema „calaretului liber”
Bunurile publice furnizeaza un exemplu foarte elocvent de insucces al pietei in care comportamentul de cautare al castigului individual nu are rezultate eficiente. Datorita faptului ca nici o organizatie private nu poate castiga toate beneficiile unui bun public pe care l-a produs, vor fi insuficiente motive pentru a-l produce in mod voluntary. Consumatorii pot beneficia de bunurile publice fara a contribui corespunzator la producerea lor. Aceasta problema este denumita “problema pasagerului clandestin”.
Consideram apararea nationala drept un exemplu standard de bun public pur. Un “pasager clandestin” este o persoana egoista care ia in calcul beneficiile si costurile care o afecteaza exclusive.
Presupunem ca aceasta persoana se gandeste sa depuna efort pentru a face parte din apararea nationala. Beneficiile care revin individului pentru efortul depus vor fi foarte mici, deoarece ele vor fi impartite tuturor persoanelor din tara respectiva.
Exista insa si o mare posibilitate ca aceasta persoana sa fie ranita sau chiar ucisa in timpul serviciului militari. Pasagerii clandestini stiu ca nu pot fi exclusi din distribuirea beneficiilor apararii nationale, indiferent daca au contribuit sau nu la aceasta.
Beneficiile nu se pot imparti si distribui doar unor anumite personae, adica celor care au contribuit la obtinerea acestora si tocmai de aceea pasagerii clandestine nu se vor oferi sa indeplineasca vreun serviciu decat daca vor fi recompensati( de exemplu o recompense in bani data de guvern).
In cazul bunurilor informatice, de o noua inventie va beneficia toata societatea. Nimeni nu va vrea sa plateasca pentru aceasta inventie daca pot beneficia de ea gratis.
Putem lua ca exemplu aparitia lui Napster p2p, un program ce favorizeaza transferul de date, gratuit, pt utilizatorii de internet, acestia putand downlada ultimile melodii( in mod ilegal) cu viteza si eficienta ridicate.Odata cu aparitia ac program consecintele din industria musicala,in mod special, au fost dramatice, oricine putand realiza cd-uri pirat.Astfel, vanzarile au scazut in mod vertiginos, iar napster p2p a fost inchis.
Sa presupunem ca se planifica constructia unui uluc pe albia unui rau. Multe persoane vor beneficia de el in diferite forme: taranii care vor putea utiliza apele pentru irigatii, hidrocentrala ce-i va exploata capacitatea energetica, locuitorii satelor care sunt protejati de inundatii, cei care vor face instalatii pentru sport. Dar daca se incearca ca ulucul sa fie platit de beneficiari si in proportie cu beneficiul pe care il vor obtine, vor apare multi paraziti sau „free-riders” care nu vor recunoaste ca sunt interesati in constructia sa pentru a evita plata, bazandu-se pe faptul ca aporturile celorlalti sunt suficiente si vor putea astfel beneficia de serviciu fara sa-i coste.
Este necesara reflectarea adevaratelor preferinte ale consumatorilor pentru a putea estima cantitatea optima de bunuri publice ce trebuie sa fie gestionata. Dar chiar daca acest lucru se face gratuit, consumatorii vor fi tentati sa-si falsifice preferintele, exagerandu-le, pentru a-si satisface cu mai mare probabilitate necesitatile. Daca se realizeaza un chestionar pentru a cunoaste beneficiile si inconvenientele reportate de constructia gratuita a unei strazi intr-un sat, partizanii sai vor previziona beneficii cu mult mai mari fata de realitate in timp ce posibilii prejudiciati vor exagera si ei dauna. S-au creionat tehnici complexe care permit descoperirea adevaratelor preferinte chiar daca exista multe dificultati pentru aplicarea lor practica. Mai realizabile, desi tot complicate matematic, sunt tehnicile care permit atribuirea echitabila a costurilor.
Problema „calaretului liber” are o influenta semnificativa in eficienta si rezultatele actiunilor guvernului , mai ales in mod negativ.O mai buna intelegere a acestui comportament ar putea duce la imbunatatirea deciziilor cu privire la institutiile publice si la bunurile si serviciile oferite de acestea si de asemenea la deciziile individuale cu privire la programele de voluntariat.
Cateva bunuri cu aspect de bunuri publice sunt oferite de cateva institutii private, cluburi private, agentii guvernamentale. Chiar si in domeniile in care exista provizii din partea statului este nevoie de anumite sacrificii voluntare. Spre exemplu , stabilirea unui sector public
LewRockwell.com este un exemplu pt problema economica cunoscuta ca problema calaretului liber. Utilizatorii beneficiaza, dar altcineva plateste.Totalitatea beneficiilor primite sunt mai mari decat costurile totale.Intr-o piata libera beneficiile tind sa egaleze costurile, dar nu reusesc atunci cand exista „free riders „.
Necesitatea interventiei alocative a statului in economie apare in cazul: a)proprietatile comune asupra resurselor ; b)comportamentul neadecvat si pagubitor al unor indivizi (de tipul „calaretului liber”) c)al bunurilor publice
Comportamentul manifestat de „calaretul liber” („free rider”), este acela care ajuns intr-o pasune proprietate comuna,,lasa calul sa pasca in voie , fara sa-i pese ca bunul respectiv nu-i apartine, ca nu a contribuit cu nimic la crearea lui si fara sa suporte pagubele provocate altora prin fapta sa reprobabila. Pentru a descuraja un astfel de comportament, autoritatile publice sunt chemate sa intervina stabilind norme si reguli obligatorii cu privire la exploatarea resurselor proprietate comuna. In scopul exploatarii eficiente a acestora fie le finanteaza din fonduri publice, fie obliga indivizii sa respecte reglementarile legale in materie si sa suporte consecintele incalcarii acestora .
Mark Samuelson: “Daca citesti atent articolul lui Coase despre faruri, vei observa ca exemplele istorice pe care le descrie nu sunt in stare sa faca fata problemei <<free rider-ului>> . Atunci cind mecanismele de efectuare a platilor sunt disponibile pentru a face fata acestei probleme, ramine totusi ineficienta absoluta, intrinseca, asocierii unui pret pozitiv pentru utilizarea marginala a unui lucru care implica doar un cost marginal egal cu zero sau derizoriu”.

Capitolul III: Comportamentul de “pasager cladestin” (free rider) si costul unui stat slabil

3.1. Principalele prezumtii si decizia optima pentru firma

Consideram o economie constituia din n+1 firme identice, care produc bunuri omogene. Fiecare firma trebuie sa plateasca o taxa in valoare fixa de t. O firma i poate sa aleaga intre doua optiuni: sa platesca sau nu taxa ti = (0,t).
Statul colecteaza taxele si le utilizeaza pentru a produce un serviciu public in cantitate D, utilizand o tehnologie liniara. Deci,
D =

unde a>0 reprezinta un mimimum de servicii publice, care va fi furnizat independent de colectarea taxelor. Serviciile publice mentionate pot cuprinde functionarea sistemului juridic, care protejeaza proprietatea si asigura respectarea contractelor, educatia, sanatatea publica, dar si infrastructura legata de diferite retele (telecomunicatie, transporturi, si distributia energiei si a apei). Institutiile insarcinate cu colectare taxelor pot fi vazute ca un element cuprins in cadrul serviciilor publice.
Firma produce bunuri din resurse private, notate cu K si care vor fi interpretate ca un capital mono-periodic. Productia creste datorita bunurilor publice furnizate de stat. Intr-o schema simpla, functia de productie a firmei i este o functie multiplicativa a inputului:

Fi(Ki, D) =

Pentru a ne conforma ipotezei neoclasice standard de la care am plecat, aceasta functie este caracterizata de venituri marginale descrescatoare ale capitalului. Totusi, luam in considerare ipoteza veniturilor marginale constante ale seviciilor publice, o ipotez` rezonabil` in contextul in curs de dezvoltare (de fapt, datorita gradului initial scazut de inzestrare, ne putem imagina ca veniturile marginale ale lui D pot sa creasca).
Atunci, functia reala a profitului devine:

(1) unde R reprezita venitul capitalului in termeni reali, R=(1+r), r fiind rata reala a dobanzii.

Ecuatia profitului (1) poate fi rescrisa intr-o forma alternativa astfel:

pi = (a + ti + ntj) -; RKi - ti, cu j=(1,…,i-1, i+1,…,n+1) (2)
unde tj indica taxele platite de catre orice alta firma din economie (n firme fara firma i). Valoarea capitalului care maximizeaza profitul poate fi cu usurinta dedusa din conditia derivatei de ordinul intai dpi/dKi=0:

(3)
Prin inlocuirea ecuatiei (3) in (1) obiinem maximul profitului in functie numai de nivelul taxei:

(4)

3.2 Decizia strategica a firmei

Putem sa analizam in acest moment deciziile strategice care vor fi adoptate intr-un cadru concurential (descentralizat).
In cazul in care toate firmele platesc taxele: ti = tj = t, si maximul profitului obtinut de firma i este:
(4) in cazul in care firma nu plateste taxele, in timp ce toate celelalte platesc, ti=0, tj>0, j=(1,…,i-1, i+1,…,n+1), firma i va avea un stimulent de a devia (acela de a nu-ai plati taxele) daca avantajul acestei neplati, in conditiile in care toate celelalte firme platesc, este mai mare decat acel obtinut in cazul in care isi plateste taxele. Firma cu comportament deviat isi va ajusta necesarul de capital si va obtine profitul:

(5)
Deci o firma va avea in mod unilateral un comportament deviat daca:
(6) adica daca

> sau
R > 0.5a +0.25t +0.5tn (7)


Pentru un nivel prederterminat al taxei, conditia pentru aparitia unui comportamnt care se abate de la medie este foarte probabil sa fie indeplinita daca:
• rata reala a dobanzii este ridicata (in acest caz, termenul stang al ecuaiiei (7) este destul de mare), ceea ce incurajeaza firmele in incercarea lor de evitare a platii taxelor, pentru a avea un grad mai mare de lichiditate; aceasta reactie a firmelor trebuie judecata tinand cont de expunerea relativ mare a acestora la \mprumuturile bancare (ca atitudine opusa fata de finantarea de pe piata de capital), capitaluri proprii reduse (la fel ca si capitalul de lucru) si prime inalte de risc (din cauza nivelului inalt al ratei dobanzii) pe piata de capital.
• exista un numar redus de firme (in acest caz termenul drept din ecuatia (7) este relativ mic); in astfel de economii “concentrate”, povara taxei individuale este relativ mare fata de suma veniturilor provenite din taxe (t/T = 1/n) in special daca nivelul redus al competitiei dauneaza eficientei, rezultatului total10 ai ofertei de bunuri publice, asa ca inclinatia de a devia este puternica.

Evident, daca conditia (7) este indeplita, nu numai o firma, dar toate vor devia: ti = tj = 0, . Echilibrul de non-cooperare Nash care rezulta este in mod clar ineficient din punct de vedere social intrucat productia si capitalul sunt mai mici decat cele din configuratia ce implica cooperarea. Din nefericire, economiile in tranzitie sufera mai mult sau mai putin din cauza acestui comportament de “pasager clandestin” (free rider). La diverse nivele decizionale, firmele se abat de la comportamentul normal, desi deciziile lor sunt rationale individual. Asa cum a putut fi observat, efectele sociale pot fi dezastruoase (nivel redus al activitaiii, al investitiilor si profiturilor) iar economia poate intra cu usurinta intr-o capcana a subdezvoltarii.

Capitolul IV: Un caz de impunere fiscala bine intentionata dar excesiva

4.1 O formulare generala

Spre deosebire de sectiuneea anterioara, in acest capitol pornim de la ipoteza ca guvernul are la dispozitie o institutii eficiente de colectare a taxelor. In acest caz, firmele nu pot urma strategia de “pasager clandestin” (free rider) si sa refuze sa plateasca taxele.
In acest context, exista riscul ca guvernul sa puna in aplicare o politica suboptimala de maximizare a veniturilor provenite din taxe, care -; prin iesiri (exits) masive din circuitul economic -; poate determina diminuarea excesiva a numarului de firme din cadrul unei economii, precum si un nivel scazut al productiei.
In mod formal notam cu n numarul firmelor din economie. Intr-o prima etapa, fiecare firma realizeaza o alegere microeconomica optima, care este accea ca a fixat toate variabilele pe care le poate controla in scopul maximizarii profitului pe care il obtine. In acest caz functia productiei va prezenta output-ul depinzand numai de acele variabile care sunt dincolo de posibilitatea de control a firmei.
Productia in cadrul unei firme depinde de relaiia cu firmale furnizoare. Intr-o economie dezvoltata, aceste resurse sunt promovate (sau vandute) in general in piata globala, datorita costurilor reduse de tranzactionare. In economiile in tranzitie, pietele sunt mai putin dezvoltate si segmentate, iar productia in cadrul unei firme depinde intr-o masura mult mai mare de supravietuirea furnizorilor sai traditionali. Pentru a exprima aceasta trasatura, consider`m c` produciia unei firme va depinde de num`rul total de firme din economie. Asemeni modelului anterior, statul livreaza un bun public, proportional cu cantitatea total` de taxe colectate, care va avea un efect favorabil asupra productiei, (acest bun public poate fi interpretat ca fiind drumuri, comunicatii, educatie, etc.). Deci, functia productiei firmelor reprezentative poate fi scrisa ca fiind:

y = f(n, T), cu f1>0, f2>0 unde y reprezinta productia, n numarul total de firme, iar T suma totala a veniturilor fiscale ale statului respectiv. Functia cuprinde alegerea optima a firmei dintre alte intrari.

Ipotetic, fiecare firma care realizeza profituri pozitive trebuie sa plateasca in general o suma t ca taxe. In timp ce toate firmele obtin, cantitativ aceesi productie, nu toate sunt la fel de solvabile. Num`rul firmelor supravietuitoare reprezinta o functie descrescatore de taxe : pentru un nivel redus al taxelor, exista un numar mai mare de firme in piata, in timp un nivel ridicat al taxelor va determina reducerea numarului de firme suficient de profitabile astfel incat sa supravietuieasca.
Putem scrie acesta prezumtie: n=n(t), cu dn/dt<0. |n final, volumul total de taxe este T=tn, ca produs intre nivelul taxelor si numarul firmelor eficiente si supravietuitoare.
In aceste conditii, poate fi demonstrat ca nivelul taxelor care maximizeza veniturile fiscale este “prea mare”.
Dovada este urmatoarea. Scriind productia totala ca o functie de taxe:

Y=nf(n, T) = n(t)fan(t), tn(t)i

In dorinta ilustrarii grafice, studiul derivatei intai poate fi folositor:

dY/dt = n’f + nn’f1 + nf2(dT/dt)
(8)
In punctul t* unde productia este maxima, este indeplinita conditia dY/dta0, deci:

= ,

ceea ce inseamna ca o crestere a lui t peste nivelul t* va determina o crestere a veniturilor fiscale totale. In mod opus, nivelul taxelor care maximizeaza veniturile fiscale totale trebuie sa verifice dY/dt=0. Notam soluiia acestei conditii cu . Daca ne intoarcem inapoi la conditia (8) putem remarca:

,

ceea ce inseamna ca o reducere a nivelului taxelor sub contribuie la cresterea productiei permitand mai multor intreprinderi sa functioneze. In timp, aceasta ar putea chiar sa conduca la o marire a taxelor colectate prin cresterea bazei de impozitare.

4.2 Un exemplu numeric

Pentru clarificare, intoducem o functie liniara simpla n(t) = a -; bt si f(n,T) = la(a -; bt) + t(a -; bt)i, unde a, b si l sunt parametri pozitivi. Desigur, 0<t<a/b, altfel nici o firma nu ar supravietui. Din prima conditie, nivelul taxelor care maximizeaza productia obtinuta este t*= (se poate verifica c` cea de-a doua derivat` este -;2bl(a+b) <0). In cele ce urmeaza presupunem ca b<0.5*a, astfel incat exista o solutie interna.

Nivelul taxei care maximizeaza productia, nu maximizeaza totalul veniturilor fiscale incasate. Acest rezultat poate fi demonstrat prin evaluarea derivatei dT/dt pentru acesta valoare:
.
Graficul alaturat reprezinta numarul firmelor, veniturile fiscale totale si productia totala, ca functie a taxelor, pentru a = 1, b = 0,2 and l = 1. Conflictul obiectivelor este evident: t*<

Ca o consecinta, este astfel demonstrat ca in acest context teoretic, un guvern care urmareste obiectivul imediat de maximizare a veniturilor provenite din taxe (foarte des legat de telul mult mai general al unui buget echilibrat) poate scoate din piata un numar prea mare de firme, prejudiciind astfel viitoarea crestere a economiei nationale.

Concluzii:

Bibliografie:
1. Finante Publice Editura didactica si pedagogica r.a Bucuresti
Autori:Florian Bercea ;Iulian Vacarel;Maria Bodnar ; Florin Georgescu;
Tatiana Mosteanu;Gabriela Anghelache; Gh. D. Bistriceanu
2.The journal of Economic Perspectives- “The perseverance of Paul Samuelson’s Economics” ,
No 2, 1997
3.Ethical Student Conference 1999 Autor:Decebal Latcu