Lovita de o catastrofa fara precedent in istoria sa, cu marile orase distruse, cu o industrie partial salvata de bombardamente, dar paralizata din cauza lipsei mijloacelor si cailor de transport, ocupata de armatele a patru puteri, lipsita de bani si subiect de troc, Germania nu mai era decat “obiectul” politicii mondiale. y4p14pi
In virtutea Acordurilor de la Washington (aprilie 1949), guvernele militare au fost inlocuite cu o inalta Comisie aliata tripartita care trebuia sa inceapa sa functioneze o data cu formarea guvernului german. Din acel monent s-a infaptuit ruptura dintre cele doua state, dintre care unul, Republica Federala, cuprindea trei sferturi din populatia germana (61 milioane din 78) si dorea afi un stat de drept (Rechtstaat), ancorat in Occident, iar celalalt, Republica Democrata, evolua pe orbita republicilor populare: era reflexul a doua conceptii politice si morale care, la acea data, pareau a-si imparti lumea.
In Republica Federala a Germaniei se instituie guvernul cancelarului Dr. Konrad Adenauer. Epoca Adenauer va profita de “miracolul economic” al anilor 50, ale carui clauze sunt multiple, unele dintre ele de ordin moral: dorinta de nestapanit a poporului german, in care aportul femeilor a fost considerabil, de a iesi din mizerie, un uimitor spirit de organizare si de initiativa; alte cauze au fost de ordin demografic: aducerea a 13 milioane de “refugiati”, a caror reintegrare a constituit o reusita deplina; altele, de ordin economic: existenta unui potential industrial care nu a fost pagubit nici de razboi, nici de dezmembrare si care a fost reinnoit cu ajutorul financiar al Statelor Unite; altele, cu un caracter predominant politic: decizia ministrului Economiei, Ehrard, de a acorda prioritate considerentelor economice, nu in scopul satisfacerii cererii consumatorului, ci pentru a favoriza investitiile productive, care trebuiau sa prevaleze asupra dorintei imediate de bunastare si sa creeze o baza solida “economiei de piata”. Disparitia somajului, excedentul balantei comerciale, care a plasat Germania Federala pe locul doi in comertul mondial, cresterea rapida a nivelului de trai al populatiei, integrarea masei de refugiati au recompensat acest efort.
Germania a fost una dintre tarile beneficiare ale Planului Marshall. In urma aplicarii acestui plan, in anii 1947-1954, Germania a atins nivelul Frantei (se gasea la sfarsitul razboiului la 30%din nivelul acesteia). Concordanta dintre obiective si rezultate i -;a facut pe observatori sa considere ca exista o puternica relatie intre asistenta financiara a SUA si revigorarea economica din Europa Occidentala in general si Germania de Vest in special. Cresterea fenomenala a PNB si urcarea rapida a productiei industriale atesta ca Planul Marshall a reusit sa contribuie la reconstructia capacitatii de productie a Europei, si implicit a Germaniei de Vest.
De la sfarsitul anilor 60, guvernul social- democrat a trebuit sa faca fata unei transformari profunde a Germaniei Federale, care punea sub semnul intrebarii valorile dobandite de societatea de abundenta si consum care prevalasera timp de doua decenii. In pofida unei gestiuni riguroase, Germania nu a putut evita dereglarile din economiile occidentale, dupa socul petrolier. Desigur, inflatia era moderata, iar comertul exterior ramasese excedentar, dar a crescut numarul somerilor (2,5 milioane in 1983), s-au inmultit falimentele si s-au micsorat investitiile;iar sistemul de protectie sociala parea tot mai greu de finantat.
Republica Democrata Germana a trebuit sa faca un mare effort pentru a iesi dintr-o situatie initial catastrofala, care ii era impusa de structurile naturale defavorabile (cursurile de apa treceau in RFG), de politica sovietica de ocupatie, de absenta oricarui sprijin material generos. Principiile unei economii socialiste dirijate fiind fixate inainte de 1949 si “construirea socialismului” fiind completata cu “redarea catre popor” a industriilor private (transformate in Volkseigene Güte, VEG) si crearea de cooperative agricole de productie (LPG), autoritatile au inceput aplicarea unor planuri bienale, cincinale si, a unui plan pe sapte ani : au fost obtinute rezultate in cresterea productivitatii si integrarea economica in blocul estic, dar conditiile de reabilitere au fost neglijate, iar exigentele de productivitate au fost impinse la maximum.
In fapt, in 1963 a fost aplicat un “nou sistem economic” inspirat de sovieticul Libermann, al carui scop era, intr-o perspectiva pe termen lung, sa acorde intreprinderilor o responsabilitate mai mare, acestea trebuind sa fie mai preocupate de principiile rentabilitatii si ale eficientei, ca si de legea cererii si a ofertei. Dificultatile intampinate de uniunile de exploatare nationalizate (VVB) au impus in scurt timp intoarcerea la o si mai mare centralizare, iar, din 1970, economia a fost supusa unei ierarhii de planuri anuale, cincinale si pe termen lung care cautau sa rezolve problemele cresterii nivelului de trai al populatiei si progresului stiintific si tehnic. Dificultatile au sporit in 1975, din cauza cresterii preturilor materiilor prime.
Evenimentele care au permis reunificarea Germaniei nu pot fi explicate fara a constata prabusirea economiei est-germane, care a devenit evidenta dintr-o data, in momentul deschiderii frontierelor: instalatiile industriale invechite, orase insalubre aflate in pragul catastrofei ecologice, retele telefonice si de transport aproape inutilizabile.
Cum se vor integra germanii din Est intr-o economie de piata, in timp ce investitiile vest-germane isi aratau rezerva fata de fosta RDG, iar produsele fabricate in Est nu puteau sustine concurenta intr-un regim de liber schimb, in timp ce cea mai mare parte a industriei se dezvoltese si accelerase somajul, care afecta acum intre 50% si 75% din muncitori, persistent in special in landurile din nord? Functionarea Treuhandanstalt, insarcinat cu privatizarea economiei, a provocat o profunda nemultumire, care a avut ca efect, in martie 1991, la Leipzig, reluarea manifestatiilor de “luni”, dar de aceasta data organizate impotriva guvernului de la Bonn. Devenea evident faptul ca opinia est-germana nu se va ralia la sistemul democratic, decat daca acesta ii va asigura conditii de bunastare materiala si sociala pe care era indreptatita sa le ceara.