Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
ZAHARUL ESTE OTRAVA
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

n3k7ki
Zaharul este otrava! Nocivitatea sa asupra omului din secolul XX este la fel de mare ca cea a alcoolului si a tutunului la un loc. Toata lumea o stie. Toti medicii din lume o denunta. Nu exista colocviu al pediatrilor, cardiologilor, psihiatrilor si dentistilor care sa nu mentioneze pericolul zaharului si, mai ales, pericolul unui consum care creste in ritm exponential.
In Antichitate, zaharul, ca atare, nu exista. Astfel ca grecii nici macar nu aveau un termen pentru a-l denumi.
Alexandru cel Mare care, catre 325 I.C., isi impinsese cuceririle pana in campia Indului, il descria ca pe “un fel de miere ce se gaseste in trestiile crescute pe marginea apei”.
Plinius cel Batran il mentiona, in secolul I al erei noastre, tot ca pe o “miere de trestie”.
A trebuit sa vina epoca lui Nero, pentru ca sa fie creat termenul saccharum, prin care era desemnat acest produs exotic.
Abia in secolul VII au inceput sa apara culturile de trestie de zahar din Persia si Sicilia. Treptat, si tarile arabe i-au prins gustul.
Un savant german, doctorul Rauwolf, remarca in jurnalul sau, din 1573, ca “turcii si maurii numai sunt razboinicii indrazneti de a altadata, de cand mananca zahar”.
Trestia de zahar a fost descoperita de Occident cu ocazia Cruciadelor. Spaniolii au incercat s-o cultive in sudul tarii lor.
Abia dupa cucerirea Lumii Noi, comertul de zahar devine important din punct de vedere economic. Portugalia, Spania si Anglia se imbogatesc schimband materia prima pe sclavii a caror munca avea sa contribuie tocmai la dezvoltarea culturilor de trestie de zahar. In 1700, Franta avea deja numeroase rafinarii.
Dar infrangerea de la Trafalgar, din 1805, si blocada continentala, care se instaleaza dupa aceea, l-au determinat pe Napoleon -; contrariu recomandarilor oamenilor de stiinta din acea epoca -; sa dezvolte productia de sfecla. Acest lucru nu a fost cu adevarat posibil decat dupa descoperirea procedeului de extractie a zaharului, facuta de Benjamin Delessert, in 1812.


Cateva zeci de ani mai tarziu, in Franta exista deja o supraproductie de zahar, dar consumul sau nu era, totusi, atat de dezvoltat, in raport cu ceea ce cunoastem noi astazi.
In 1880, consumul de zahar era de 8 kg pe an, pentru o persoana, ceea ce reprezenta circa cinci bucati pe zi. Douazeci de ani dupa aceea, in 1900, consumul s-a dublat, ajungand la 17 kg. In 1960, acesta a ajuns la 30 kg, iar in 1972 la 38 kg.
In doua sute de ani, consumul de zahar al francezilor a crescut de la sub 1 kg la aproape 40.
Niciodata, in trei milioane de ani, omul nu a cunoscut o transformare atat de brutala a alimentatiei sale, intr-un interval de timp atat de scurt.
Si, totusi, francezii sunt departe de a avea cea mai proasta pozitie, in acest domeniu. Tarile anglo-saxone cunosc o situatie si mai dramatica, deoarece consumul lor -; in special in Statele Unite -; se invarteste in jurul a 62 kg pe locuitor. Dupa statisticile cele mai recente, consumul de zahar se inscrie, in ciuda semnalelor de alarma, pe o panta ascendenta. Dar faptul cel mai ingrijorator este ca proportia de “zahar ascuns” din consumul total creste mult mai rapid. In 1970, proportia de zahar ingerat indirect (bauturi, dulciuri, conserve etc.) era de 50%. In 1970, aceasta a devenit de 63%.
Statistica pune in evidenta o situatie, de fapt, inselatoare. Caci, o data cu introducerea indulcitoarelor de sinteza si cu atitudinea foarte ferma a corpului medical, consumul direct de zahar (bucati sau tos) tinde sa stagneze si chiar sa scada.
In schimb, asa cum am aratat mai sus, cel care trebuie sa ne preocupe este consumul indirect; acesta afecteaza in special copiii si adolescentii. Stiati, de exemplu, ca un pahar de 150 ml cu suc sau cu cola reprezinta 4 bucati de zahar? Si mai stiti ca gustul dulce este perceput cu atat mai greu, cu cat lichidul este mai rece?
Atractia pentru bauturile dulci (sucuri, limonade, cola) este, de acum, integrata perfect in comportamentul nostru alimentar. Societatile care le fabrica sunt trusturi multinationale foarte puternice, iar impactul lor publicitar este fenomenal. Este chiar inspaimantator sa vezi cum s-au instalat in tari subdezvoltate, unde nevoile alimentare primare ale populatiei uneori nici nu sunt satisfacute.
Consumul de felurite inghetate care, pe timpuri, erau cumparate in mod exceptional, cu ocazia unei sarbatori sau a unei plimbari, a fost banalizat prin generalizarea congelatorului. Instalarea distribuitoarelor automate de dulciuri in toate locurile publice reprezinta, de asemenea, o incitare permanenta la consum. Iar achizitionarea acestor dulciuri este cu atat mai usoara si tentanta, cu cat este relativ ieftina. Intr-un supermagazin poti cumpara, astazi, o punga de 1 kg de bomboane care costa cativa franci. Solicitarea consumatorului potential este, astfel, omniprezenta si permanenta. A-i rezista inseamna aproape un act de eroism.
Este banal sa spui ca zaharul este vinovat pentru un mare numar de boli. Se pare ca toti stim acest lucru, ceea ce nu inseamna ca ne schimbam comportamentul alimentar, iar copiii nostri cu atat mar putin.
Zaharul este principalul vinovat pentru bolile cardio-vasculare. Doctorul Yutkin citeaza cazul triburilor masai si samburu din estul Africii, a caror alimentatie -; de altfel foarte bogata in grasimi -; este efectiv lipsita de zahar. Procentul bolilor coronariene din aceste triburi este practic inexistent. In schimb, locuitorii insulei Sfanta Elena, care consuma mult zahar si putine grasimi, au un procent de maladii coronariene foarte ridicat.
Caria dentara -; strans legata de consumul excesiv de zahar este atat de raspandita in tarile occidentale, incat OMS aseaza bolile buco-dentare in al treilea rand al flagelurilor care afecteaza sanatatea oamenilor din tarile industrializate, dupa bolile cardio-vasculare si cancer.


Cand asociem termenii “zahar” si “boala”, ne gandim, bineinteles, la diabet. Dar gresim daca credem ca diabetul nu-i atinge decat pe cei care au factori ereditari favorabili. Nu toti diabeticii adulti sunt obezi, desi, in general, asa stau lucrurile. Daca veti merge intr-un loc public din Statele Unite, va veti ingrozi de “monstruozitatile” pe care le veti vedea. Astfel, va puteti face o idee de ceea ce vor deveni, peste douazeci de ani, copiii nostri de astazi.
Studiile stiintifice demonstreaza, de asemenea, ca la originea numeroaselor boli mintale sta consumul excesiv de zahar.
In lumina capitolelor precedente, veti intelege usor ca zaharul, care este, de fapt, un produs chimic pur, poate genera hipoglicemia, perturba metabolismul, in general, si provoaca, astfel, numeroase tulburari digestive.
In sfarsit, pentru a incheia aceasta lista neagra, trebuie sa stiti ca zaharul provoaca un deficit de vitamina B, care este necesara -; in mare cantitate -; pentru asimilarea tuturor glucidelor. Zaharul, ca si orice fel de amidon rafinat (faina alba, orez alb etc.) este complet lipsit de vitamina B. De aceea, el va obliga organismul sa si-o ia din rezervele de care dispune, creand, astfel, un deficit ale carui consecinte sunt, in general: nevroza, oboseala, depresia, dificultatile de concentrare, de memorie si de perceptie.
Iata, in orice caz, un domeniu care ar trebui sa fie mai des explorat, cand copiii au dificultati la scoala.
INDULCITOARE SINTETICE
V-am recomandat deja sa suprimati zaharul. Este foarte evident ca nu veti putea niciodata sa-l evitati, atunci cand este ascuns, ca in cazul deserturilor. Dar daca veti reusi sa eliminati zaharul tos si cubic, veti realiza un mare pas.
Din doua una, ori va lipsiti de el ori il inlocuiti cu un indulcitor de sinteza.
Exista patru tipuri principale de edulcoranti de sinteza. Toti, cu exceptia poliolilor, au proprietatea de a nu poseda nici un fel de putere energetica. Deci nu au nici o valoare nutritiva.
1. -; Zaharina
Este cel mai vechi inlocuitor al zaharului, deoarece a fost descoperit in 1879. Nu este deloc asimilata de organismul uman si are o putere de indulcire de 350 de ori mai mare decat a zaharozei din zahar. Unele sortimente de zaharina au avantajul de a fi foarte stabile in mediul acid si de a putea suporta o temperatura medie. A fost cel mai comercializat edulcorant de sinteza, pana la aparitia aspartamului.
2. -; Ciclamatul
Este mai putin cunoscut decat precedenta, desi a fost descoperit din 1937. Este sintetizat din benzen si are o putere de indulcire mai mica decat a zaharinei, iar uneori este acuzat ca lasa un gust neplacut in gura.
Ciclamatul prezinta, totusi, avantajul de a fi complet termostabil, adica rezista la temperaturi foarte inalte. Din familia ciclamatului, cel mai utilizat este ciclamatul de sodiu, dar exista si ciclamatul de calciu si acidul ciclamic.
3. -; Aspartamul
A fost descoperit in 1965, la Chicago, de catre James Schlatter, un cercetator al Laboratoarelor Searle.
Aspartamul este asociatia a doi aminoacizi naturali: acidul aspartic si fenilalanina.
Aspartamul are o putere de indulcire de 180-200 de ori mai mare decat cea a zaharozei. El nu lasa un gust neplacut si amar, iar, in timpul testelor gustative savoarea lui a fost considerata ca pura.



Mai mult de saizeci de tari il folosesc la fabricarea produselor alimentare si a bauturilor, iar noua legislatie franceza permite utilizarea sa ca aditiv alimentar.
Indulcitorii de sinteza au facut obiectul unei enorme polemici, timp de multi ani. In special zaharina, care a fost multa vreme suspectata de a fi cancerigena. Or, ea nu pare sa prezinte vreo toxicitate, in doza zilnica de 2,5 mg/kg, ceea ce ar corespunde cantitatii de 60-80 kg de zahar pentru un adult. Unele tari au interzis, totusi, folosirea ei (de exemplu, Canada).
Si ciclamatul a fost mult suspectat, iar in 1969 a si fost interzis in Statele Unite.
Cat despre aspartam, a facut, chiar de la aparitie, obiectul aceleiasi polemici, dar toate studiile efectuate asupra lui au dovedit ca este lipsit de orice fel de toxicitate, chiar si in doze mari, fapt recunoscut oficial in SUA, de FDA (Food and Drug Administration).
Aspartamul se prezinta sub doua forme:
-; comprimate, care se dizolva rapid in bauturile calde si reci;
-; pudra, deosebit de recomandata pentru deserturi si preparate culinare.
Un comprimat are puterea de indulcire a unei bucati de zahar de 5 grame si contine 0,07 g de glucide asimilabile. O lingurita de pudra de aspartam are puterea de indulcire a unei linguri de zahar pudra si contine 0,5 de glucide asimilabile.
In 1980, OMS preconiza o doza zilnica admisibila de 2 comprimate/kg. Asta inseamna ca o persoana cu greutatea de 60 kg ar putea consuma pana la 120 de comprimate pe zi, fara a se constata, in timp, vreo toxicitate a produsului. Aceasta doza a fost confirmata, in 1984 si in 1987, de catre Comitetul Stiintific pentru Alimentatia Umana din Comisia Europeana.
Dar atentie la edulcoranti: daca exista certitudinea ca sunt lipsiti de toxicitate, in schimb ei ar putea, cu timpul, sa perturbe metabolismul. Caci organismul percepe un gust dulce, se prepara pentru a digera niste glucide, dar acestea nu apar.
Dupa o utilizare indelunga a produsului, aceasta disociere ar putea deteriora sistemele noastre de reglare a metabolismului.
Cu atat mai mult, cu cat industria agro-alimentara ne prepara, in acelasi timp, proteine cu gust de lipide, destinate sa inlocuiasca grasimile din alimentatie!
In fata acestor false mesaje, corpul nostru risca sa nu mai stie ce sa creada!
Astfel, folosirea unui edulcorant ar trebui sa fie doar temporara, caci, la urma urmei, este de dorit sa ne dezobisnuim progresiv de gustul zaharului.
4. -; Poliolii
In gama “zaharului fals” au aparut si poliolii sau edulcorantii in masa, care sunt folositi la prepararea anumitor produse (ciocolata guma de mestecat, bomboane), deoarece acestia dau gust dulce numai cu cateva grame de substanta.
Din nefericire, poliolii nu prezinta, in raport cu zaharul, decat un interes: nu produc carii. Ei au aproape aceeasi valoare energetica pe care o are zaharul, iar in colon elibereaza acizi grasi care sunt reabsorbiti. Indicele lor glicemic este variabil, intre 25 si 65. Ei pot furniza, datorita fermentatiei din colon, chiar balonarile si diareea.
Cu alte cuvinte, spre deosebire de ceea ce ni se spune prea adesea, intrebuintarea lor nu ne poate impiedica sa ne ingrasam si cu atat mai putin, nu ne poate ajuta sa slabim...
Mentiunea “fara zahar” ascunde, de multe ori, astfel de polioli: sorbitol, mannitol, xylitol, maltitol, lactitol, lycasin, polidextroza etc.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite