1. Notiuni de anatomie.
Faringele are forma unui tub muscular cu dimensiunea de 12-13 cm la adulti,
se ingusteaza progresiv dinspre superior spre inferior si este divizat
in trei etaje principale: nazofaringele, orofaringele si hipofaringele
(vezi figura 1).Toate cele trei etaje au o comunicare anterioara cu structuri
invecinate. Faringele are o tunica musculara compusa din doua straturi,
iar interior este tapetat de mucoasa. d7b24bk
Nazofaringele (numit si epifaringe, cavum si rinofaringe) se intinde de
la baza craniului superior pana la nivelul unui plan imaginar care trece
prin palatul moale. Elemente anatomice importante de la nivelul acestui compartiment
sunt: anterior -; orificiile coanale pe unde comunica cu fosele nazale,
superior plaseul sinusului sfenoidal. La nivelul peretelui lateral se deschide
orificiul faringian al tubei auditive (trompa lui Eustachio) de forma triunghiulara
iar posterior acestui ostium gasim o depresiune numita fosa lui Rosenmüller
cu tonsila tubara. Acest reper anatomic prezinta importanta deoarece reprezinta
locul de debut al neoplasmului de rinofaringe. La unirea peretelui superior
cu cel posterior se afla tonsila faringiana. Mucoasa rinofaringelui este de
tip respirator, cilindric-ciliata.
Orofaringele (bucofaringe sau mezofaringe) se intinde de la nivelul unui
plan orizontal care trece prin platatul moale pana la nivelul marginei
superioare a epiglotei. Raporturile anatomice ale bucofaringelui sunt: anterior
cu cavitatea bucala, comunicarea fiind realizata prin istmul bucofaringian,
posterior cu fascia prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale 2 si 3;
lateral intra in raport cu spatiul laterofaringian unde se gasesc arterele
carotide, vena jugulara interna, noduri limfatice si nervii cranieni IX, X,
XI si XII. La nivelul peretelui lateral al orofaringelui se afla tonsila palatina
continuta in loja tonsilara formata dintr-un pilier anterior si unul posterior;
superior tonsilei palatine se afla fosa supratonsilara cuprinsa intre
pilierul anterior si posterior. Mucoasa orofaringelui este de tip stratificat
pavimentos necheratinizata.
Hipofaringele (sau laringofaringe) se intinde de la nivelul marginei superiore
a epiglotei la nivelul limitei inferioare a cartilajului cricoid si comunica
anterior cu laringele. Inferior, hipfaringele se continua cu esofagul, limita
fiind reprezentata de sfincterul esofagian superior. Raporturile hipofaringelui
sunt: anterior cu coroana laringiana si fata posterioara a laringelui, lateral
cu artera carotida comuna, vena jugulara interna si nervul X, posterior cu fascia
prevertebrala si corpurile vertebrelor cervicale III pana la VI. La nivelul
peretelui lateral se formeza doua santuri numite sinusuri piriforme. Mucoasa
hipofaringelui este de tip stratificat pavimentos necheratinizata.
Vascularizatia faringelui. Artera carotida externa prin ramurile ei asigura
aportul sanguin , iar drenajul venos este realizat de vena jugulara interna.
Drenajul limfatic este asigurat de nodurile limfatice ale lantului jugular -;
grupurile jugular superior, mijlociu si inferior.
Inervatia faringelui. Motricitatea musculaturii faringiene se afla sub controlul
nervilor cranieni glosofaringian (IX) si vag (X). Inervatia senzitiva este asigurata
de trigemen pentru nazofaringe, de glosofaringian pentru orofaringe si vag pentru
hipofaringe.
2. Notiuni de fiziologie.
Functiile principale ale faringelui sunt: deglutitia, functia senzoriala, functia
imunologica, functia respiratorie, functia fonatorie.
Deglutitia este un act reflex, declansat de bolul alimentar ajuns la nivelul
bazei limbii si care se desfasoara in mai multe etape:
• inchiderea comunicarii cu nazofaringele prin ridicarea valului
moale;
• laringele este deplasat antero-superior sub baza limbii, iar epiglota
acoopera coroana laringiana;
• adductia corzilor vocale;
• in acest mod bolul alimentar trece prin sinusurile piriforme;
• sfincterul esofagian superior se relaxeaza iar muschii constrictori
propulseaza bolul in esofag.
Functia respiratorie. Faringele constituie o raspantie la nivelul cailor
aeriene si digestive superioare si participa alternativ la ambele functii: in
timpul pasajului aerului inspirat sau expirat prin rino- si orofaringe deglutitia
este inhibata.
Functia senzoriala, perceperea gustului se realizeaza atat la nivelul
papilelor linguale gustative cat si prin receptori de la nivelul orofaringelui.
Senzatiile gustative fundamentale sunt: dulce, sarat, acru (percepute la nivel
lingual) si amar (perceput faringian). Senzatiile gustative din cele doua treimi
anterioare ale limbii sunt culese de nervul coarda timpanului (ram din facial)
care se anostomozeaza cu lingualul (ram din trigemen), iar cele din treimea
posterioara sunt receptionate de IX si X. Aroma specifica a variatelor alimentelor
este insa perceputa de catre filetele nervului olfactiv.
Functia imunologica este asigurata de tesutul limfoepitelial grupat in
asa-numitul inel al lui Waldeyer si care cuprinde: tonsila faringiana, tonsilele
palatine, tonsila tubara, tonsila linguala de la baza limbii. Functiile de supraveghere
imunologica specifice tonsilelor sunt urmatoarele:
• tonsilele produc limfocite;
• la nivelul lor se realizeaza expunerea limfocitelor de tip B si T la
antigenii uzuali si in acest mod se asigura productia de limfocite mesager
si limfocite cu memorie;
• plasmocitele de la nivel tonsilar secreta toate tipurile de imunoglobuline;
• limfocitele imunoactive de la nivel tonsilar patrund in torentul
sanguin si limfatic.
Functia fonatorie. Cavitatea bucala, faringele si limba sunt importante in
vocea articulata si in realizarea timbrului specific al vocii prin modularea
sunetului fundamental emis la nivelul corzilor vocale.
