Sanatatea mamei si a copilului constituie una din problemele prioritare de sanatate publica. z7c9cg
Prioritatea protectiei materno-infantile rezulta din caracteristicile proprii acestor grupuri populationale:
1. reactivitate particulara: sunt grupurile cele mai expuse la boala , deces datorita reactivitatii scazute fata de agresivitatea factorilor de mediu si o receptivitate crescuta fata de boli;
2. o patologie specifica copilului, mai ales in primul an de viata datorita insuficientei maturizari a sistemului imunologic de aparare;
3. copilaria reprezinta perioada in care se formeaza comportamentele, obiceiurile care vor avea o influenta decisiva asupra sanatatii si longevitatii viitorului adult. Este perioada in care “raspunsul” la masurile de prevenire a morbiditatii este eficient.
In concluzie, aceste grupe de populatie sunt cele mai vulnerabile si au o mare importanta demografica si socio-economica. Deci, ele determina nevoi specifice si necesita ingrijiri particulare si asistenta medicala preferentiala.
Mortalitatea infantila reprezinta un indicator specific de masurare si descriere a starii de sanatate a copiilor si in acelasi timp este considerata ca un indice sintetic al starii de sanatate a unei populatii, pentru ca in determinarea nivelului fenomenului sunt implicati o multitudine de factori, reflectand astfel actiunea concomitenta asupra sanatatii copilului 0-1 an, atat a factorilor economico-sociali si de mediu, cat si a celor care tin de sistemul de servicii de sanatate.
Modelele utilizate in masurarea mortalitatii infantile au drept scop:
- masurarea dimensiunii fenomenului,
- descrierea caracteristicilor mortalitatii infantile,
- identificarea factorilor de risc si cauzali care se asociaza si explica mortalitatea infantila.
Scopul general al acestor metode: elaborarea unor masuri (strategii) de interventie in vederea ameliorarii si controlului mortalitatii infantile.
Studiul mortalitatii infantile se poate realiza transversal (de moment) sau longitudinal (studiu pe o generatie).
Modelele utilizate sunt de esenta epidemiologica si pot fi anchete descriptive, analitice si operationale, de interventie.
Anchetele epidemiologice descriptive permit evidentierea unor diferentieri ale mortalitatii infantile in functie de o serie de caracteristici personale, de timp si de loc. Ele raspund la intrebarile:
- “la cine ?” apar decese 0-1 an (descrierea fenomenului in functie de varsta la deces a copilului, sex, mediu de rezidenta, rang, greutate la na;tere, cauza medicala a decesului etc.);
- “cand ?” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in timp;
- “unde?” apar decesele 0-1 an (descrierea distributiei geografice, teritoriale a fenomenului).
Deci anchetele epidemiologice descrptive permit masurarea nivelului fenomenului, evaluarea tendintei, identificarea teritoriilor in care fenomenul inregistreaza o evolutie deosebita, determinarea frecventei factorilor cunoscuti ca fiind asociati unui risc crescut de deces 0-1 an, elaborarea unor ipoteze epidemiologice.
Anchetele epidemiologice analitice permit verificarea asociatiilor epidemiologice intre factorii considerati de risc si decesul sub 1 an, ele raspunzand la intrebarile “cum”, “de ce” s-au produs decesele 0-1 an. Aceste anchete pot fi de tip prospectiv (pe cohorta), si retrospectiv (cazuri-control).
In cazul mortalitatii infantile, ancheta analitica este de fapt o ancheta pe o generatie, deoarece atat in abordarea prospectiva cat si in cea retrospectiva populatia luata in studiu este reprezentata de nascutii vii ai unui an calendaristic.
Pe baza datelor obtinute din anchetele epidemiologice analitice se poate masura:
- riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii unui factor de risc;
- riscul de deces infantil la copiii expusi la un factor de risc fata de cei ce nu sunt expusi (riscul relativ);
- cu cat este mai mare riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii factorilor de risc fata de cei neexpusi (risc atribuabil);
- impactul actiunii unui factor de risc in populatie prin calcularea fractiunii atribuabile, cu alte cuvinte cat I se poate atribui unui factor de risc in nivelul mortalitatii infantile la generatia de nascuti vii studiata.
Anchetele operationale, de interventie permit evaluarea eficacitatii unor strategii (programe) de interventie care au drept scop reducerea mortalitatii infantile.
Factorii de risc ai mortalitatii infantile: conditionare multifactoriala; clasificari multiple ale factorilor de risc
Clasificarea in viziune sistemica tine cont de integrarea biosistemului copil-mama in alte biosisteme: familia, populatia, mediul (fizic si social), fiecare nivel de integrare necesitand interventia unui sector social.
I. Biosistemul mama-copil:
- factori endogeni: - care tin de mama: - varsta (sub 19 ani, peste 35 ani)
- paritate
- avorturi in antecedente
- patologie generala si obstetricala
- accidente in timpul nasterii
- interventii obstetricale;
- care tin de copil: - greutate mica la nastere
- sex masculin,
- rangul nou-nascutului
- varsta (primul trimestru)
- handicapuri biologice (malnutritie, rahitism, anemie, malformatii, infectii in interferenta cu alti factori exogeni);
- factori exogeni: - intoxicatii
- accidente
- factori de mediu inclusiv asistenta medicala.
II. Factori care tin de familie: starea civila a mamei (mama celibatara); familie dezorganizata; nivel scazut de instructie; venit familial; conditii de locuit necorespunzatoare; familii cu domiciliu nestabil; alcoolismul; vagabondajul; tinerele familii in primul an de la constituirea lor.
III. Factori demografici: variatii in evolutia natalita’ii si a fecunditatii; planificare familiala.
IV. Factori economico-sociali si de mediu.
Strategii preventive
Strategiile de interventie in domeniul ocrotirii sanatatii trebuie sa tina seama de faptul ca modelele de mortalitate, morbiditate si factorii care le conditioneaza sunt diferite in functie de varsta.
In cazul grupei de varsta 0-1 an principala problema de sanatate este mortalitatea post-neonatala. Este important sa nu se confunde riscul de deces neonatal, care este evident mai mare decat cel post-neonatal, cu rata mortalitatii postneonatale, care este mai mare decat rata mortalitatii neonatale.
Strategiile de interventie trebuie sa fie complementare, iar impactul maxim al actiunilor de control asupra mortalitatii infantile il vor avea cele care vizeaza perioada 1-11 luni.
Nivelul mortalitatii postneonatale se poate influenta prin:
- dezvoltarea programelor de planificare familiala pentru a reduce numarul de copii nedoriti;
- ingrijiri selective acordate femeii gravide pentru limitarea actiunii factorilor materni;
- ingrijiri pre- si postnatale acordate cu prioritate copiilor 0-1 an cu risc crescut;
- promovarea alimentatiei naturale a sugarului;
- asigurarea cu produse dietetice pentru sugarul normal si distrofic;
- urmarirea realizarii programului national de imunizari;
- dotarea corespunzatoare a sectiilor de terapie intensiva.
Deoarece mamele si copiii reprezinta grupuri populationale “periclitate”, ele au nevoie de servicii medicale mai numeroase.
Dintre metodele de interventie care permit utilizarea cat mai eficienta a resurselor disponibile, strategiile de interventie bazate pe notiunea de risc reprezinta tipul de strategii care si-au gasit rapid aplicabilitate in domeniul ocrotirii materno-infantile.
Metoda ingrijirilor de sanatate materno-infantila fondata pe notiunea de risc
Aceasta metoda reprezinta rezultatul eforturilor ce au fost facute pentru a pune la punct metode noi in vederea ameliorarii serviciilor de sanatate materno-infantile. Este o metoda de identificare a grupurilor expuse la un risc inalt de boala/deces (gravide, nou-nascuti) in vederea luarii de decizii privind alocarea resurselor disponibile.
Principiul general (principalul obiectiv): “a asigura pentru toti cele mai bune servicii, dar favorzand pe cei care au cel mai mult nevoie”. Aceasta inseamna ca este necesar de a asigura tuturor angrijiri medicale esentiale, afectand insa cu prioritate resursele existente acelora care au cel mai mult nevoie.
De fapt, aceasta metoda este o politica sociala si sanitara de interventie activa, care se bazeaza pe date reale privind riscurile de boala (deces), costurile, resursele, eficacitatea diverselor masuri luate. Mai este denumita “strategia riscurilor ridicate” deoarece metoda intervine rar in favoarea intregii populatii vulnerabile, ea fiind adresata grupurilor la risc, care necesita ingrijiri particulare.
In domeniul sanatatii matero-infantile, obiectivele generale ale metodei sunt:
1. realizarea unei metode practice de evaluare a riscurilor la care sunt expusi indivizii (mame, copii) si grupele de indivizi;
2. bazat pe aceste riscuri si pe resursele existente trebuie lansata o strategie locala de interventie;
3. evaluarea (verificarea eficientei) acestor strategii.
Etapele metodei
1. Definirea efectului (efectelor) care necesita interventia (boala, deces, invaliditate etc.). Odata stabilit acest lucru este necesara: a) masurarea si descrierea efectului (efectelor) si stabilirea prioritatilor. Pentru stabilirea prioritatilor se tine cont de o serie de criterii: frecventa, gravitate, importanta pentru societate, posibilitati de interventie (prevenire si tratament), cost, avantajele prevazute etc.; b) stabilirea factorului de risc. Exista doua cai:
- alegerea unui factori de risc asociat mai multor variabile epidemiologice;
- intocmirea unei liste de factori de risc care se pare ca influenteaza sanatatea mamelor si copiilor. Pentru aceasta etapa sunt necesare informatii privind: statistica demografica, traditiile culturale si obiceiurile, nivelul de cultura a populatiei, igiena mediului, servicii de sanatate.
2. Identificarea factorilor de risc -; prin :
- masurarea caracteristicilor mamelor, copiilor, mediului, care sunt legate de deces;
- utilizarea rezultatelor, concluziilor deja existente.
Se retin factorii de risc care au - prevalenta mare in populatie,
- risc atribuibil mare in populatie,
- pentru care exista mijloace de interventie.
3. Elaborarea unui sistem de notatie -; permite clasarea indivizilor (mame, copii) sau a grupurilor de indivizi, in diferite categorii de risc, notele cele mai mari corespunzand riscului celui mai mare.
Metoda cea mai simpla este atribuirea empirica pentru fiecare caracteristica a unui numar de puncte determinat.
O metoda mai precisa, dar care necesita studii preliminare, ar fi atribuirea de puncte pentru fiecare factor de risc, pe baza masurarii riscurilor reale in populatia vizata.
Metoda cea mai precisa ar fi atribuirea de note in functie de combinarea factorilor de risc, care joaca un rol in aparitia efectului (analiza de varianta).
Oricare ar fi metoda de notatie aleasa, este important de precizat ca orice notatie este utila numai in masura in care ea are o valoare predictiva mare si este valida. Rezulta ca se impune testarea validitatii sistemului de notatie si a predictiei.
Sensibilitatea va ata in ce masura indivizii retinuti ca expusi la risc dupa sistemul de notatie ales sunt real expusi.
Specificitatea va arata in ce masura indivizii exclusi de la risc dupa sistemul de notatie ales sunt real exclusi.
Valoarea predictiva pozitiva (VPP) arata proportia deceselor in randul subiectilor expusi la risc.
Valoarea predictiva negativa (VPN) eate proportia supravietuitorilor in randul nonexpusilor.
Avantajele metodei:
1. obliga personalul medical la o investigatie temeinica individuala prin sondarea mediului familial, anamneza, examen clinic, examen paraclinic;
2. selectioneaza cu un inalt grad de precizie subiectii la risc inalt, care au cel mai mult nevoie de protectie si asistenta medicala diferentiata;
3. Stabileste prevalenta factorilor de risc in populatie si populatia la risc, care reprezinta informatii necesare planificarii resurselor de sanatate;
4. Prin evaluare si reevaluare continua se pot determina tendintele factorilor de risc, baza de previziune a tendintei riscului pe care il induc;
5. reprezinta o banca de date pentru cercetari exhaustive longitudinal prospective pe termen lung;
6. permite extinderea cercetarii si asupra mortalitatii 1-4 ani.
Limite:
1. evaluarea riscului prin scor se realizeaza cu o pierdere de informatie medicala;
2. metoda implica o buna formare profesionala;
3. eficacitatea metodei depinde de interesul personalului;
4. aceasta metoda se preteaza a fi confundata cu o metoda statistica (prejudecatile personalului medical vis-a-vis de acest gen de abordare);
5. retinerile medicilor specialisti pentru aceasta metoda, care determina limitarea sa in sectorul serviciilor primare;
6. metoda implica un mare volum de munca pentru prelucrarea datelor.
Prioritatea actiunilor preventive si educative fata de cele curative:
1. puericultura preconceptionala,
2. examenul medical prenuptial -------) planing familial,
3. supravegherea medicala activa a gravidelor cu risc si fiziologice,
4. asistarea nasterii: medic + moasa,
5. supravegherea medicala activa a copilului 0-16 ani sanatos si bolnav,
6. educatie pentru sanatate: scoala mamei, igienaim ajutor (de la 1 an pina la deces).
Prevederi legislative -; pentru mama, copil (Constitutie, Codul familiei, Codul muncii):
- femeia gravida: - schimbarea locului de munca;
- dupa luna VI de sarcina nu fac ture de noapte;
- pe perioada concediului pentru maternitate nu se desface contractul de munca; se considera vechime in activitate; concediu de maternitate: 52 zile prenatal si 60 zile postnatal; (concediu de maternitate pina la 2 ani); concediu medical pentru ingrijirea copilului bolnav -; pina la 3 ani;
- copii sub 14 ani -; nu se pot angaja; 14-16 ani -; cu aviz medical, cu program redus; sub 18 ani -; interzisa angajarea in munci fizice grele si ture de noapte.
Legislatia sanitara:
- asistenta medicala gratuita: gravida, lauza, copii sub 16 ani;
- locuri in crese, gradinite, camine;
- plasarea copiilor in institutii specializate (abandon , orfanaj etc.);
- incadrarea copiilor deficienti motori, senzoriale, psihici in unitati de invatamant prescolar si scolar de specialitate.