y7k3ki

I. REDACTAREA STIINTIFICA IN TEXTELE MEDICALE

Atat producatorii de lucrari stiintifice medicale (cercetatorii, personalul academic din domeniul medical) cat si beneficiarii rezultatelor acestor productii (medicii practicieni, coordonatori ai sistemului de ocrotire a sanatatii, etc.) sunt inundati de un cuantum neprelucrabil de informatii de specialitate. Dintre lucrarile accesibile, trebuie selectate acelea care prezinta rezultate valide, oferind un suport pentru decizii corecte. Cititorul trebuie sa decida asupra consistentei rezultatelor publicate, asupra aplicabilitatii acestora. Utilizarea me todelor explicite, sistematice de redactare a unei lucrari stiintifice, reduce atat erorile sistematice cat si cele intamplatoare de interpretare, furnizand rezultate asupra carora se pot trage concluzii, pe baza carora se pot lua decizii.
Redactarea corecta, concisa si explicita a unei lucrari stiintifice are mai multe avantaje: ofera colectivului de redactie argumentele pentru publicare, ajuta cititorul sa gaseasca usor rezultatele unei cercetari si sa-i evalueze validitatea, ajuta practicianul asupra deciziei aplicabilitatii rezultatelor comunicate, ofera date utilizabile pentru continuarea cercetarii sau argumente pentru initierea de noi cercetari in acelasi domeniu.
Orice material trimis pentru publicare la o revista de specialitate trebuie sa cuprinda:
• O pagina de titlu - cuprinzand titlul complet, autorii, institutia/institutiile de apartenenta ale autorilor, persoana de contact si adresa acesteia impreuna cu numerele de telefon, fax si adresa e-mail.
• Un rezumat -; redactat intr-un format structurat in conformitate cu indicatiile comitetului de redactie, dar cuprinzand in mod obligatoriu obiectivele lucrarii, strategia de cercetare, criteriile de selectie ale subiectilor luati in studiu, modul de culegere si prelucrare a datelor, principalele rezultate si eventual concluzii.
• Textul lucrarii -; constand din introducere (motivatie si obiective), materiale (criteriile de selectie privind tipul studiului, alegerea subiectilor, tipul inte rventiilor, scale de masura a rezultatelor si strategia cercetarii) si metoda, rezultate (descrierea studiului, calitati metodologice si rezultate propriu zise), discutii si eventual concluzii (implicatii practice si implicatii pentru viitoare studii).
• Figuri si tabele -; ilustrand intervetiile care au fost comparate, rezultatele obtinute
• Referinte

Principalele motive pentru care un manuscris trimis pentru publicare poate fi respins sunt:
• Autorul nu a fost suficient de clar in prezentarea scopului sau obiectivelor lucrarii.
• Nu au fost descrise adecvat diversele sectiuni ale lucrarii (materialele, metodele, rezultatele).
• Informatia nu a fost clar prezentata sau a fost dificil de inteles din cauza exprimarii defectuoase sau greoaie.
• Articolul a fost trimis la o revista gresit aleasa (care se adreseaza altei categorii de cititori decat celei careia ii este adresat articolul).

• Comunicarea prezinta o cercetare anacronica, depasita, fara interes.

REDACTAREA STIINTIFICA
Redactarea stiintifica a unui articol poate fi comparata cu sticla unui acvariu, continutul stiintific al articolului fiind reprezentat de pestii continuti in acel acvariu. Interesul care trebuie acordat aspectului redactional este primordial: daca sticla acvariului este opaca, este imposibil de admirat continutul, oricat de frumos ar fi. Pe de alta parte, redactarea nu constituie un obiectiv in sine: nimeni nu priveste acvariul pentru sticla sa. Aceasta comparatie face sa se inteleaga legaturile care exista intre forma, aspect redactional si fond (continutul stiintific al unei publicatii). Experienta demonstreaza ca deseori exista o coerenta intre fond si forma: “ceea ce se stie bine se enunta clar” (Boileau -; L’art poetique. Cantul I). In concluzie, exprimarea unui gand este cu atat mai cuprinzatoare, cu cit este mai clar exprimat.
Pentru un cititor, interesul stiintific al unui articol bine redactat, adica precis, clar si concis, apare facil. Daca articolul este imprecis, opac, cu digresiuni, cititorul trebuie sa-si consacre un timp indelungat pentru a tenta, deseori in van, sa descopere continutul.
Cunoasterea principiilor de redactare stiintifica permite astfel cititorului sa indeparteze de la prima vedere articolele care nu respecta aceste principii. Facand aceasta, el castiga mult timp,
in comparatie cu riscul de a nu recunoaste mesajul stiintific ascuns al unui articol prost redactat.
Obiectivele redactarii s tiintifice
Obiectivul principal al redactarii medicale este de a transmite un mesaj stiintific, forma obisnuita fiind articolul original sau darea de seama asupra cercetarii. Acest obiectiv explica faptul ca redactarea stiintifica este o tehnica derivata din stiinta si nu din literatura sau poezie. Redactarea stiintifica este, in fapt, dirijata de principii ce releva ele insele rigoarea stiintifica. Este vorba de principii ce au aparut progresiv, raspunzand unei logici si nu unor dogme impuse. De exemplu referintele trebuie date pentru ca cititorii sa se poata orienta usor si repede. Ele nu raspund unei reguli unice: exista multiple sisteme de referinta, avand fiecare avantaje si inconveniente. Revistele medicale cauta, indreptatite, sa armonizeze prezentarea.
Un obiectiv secundar al redactarii stiintifice este ca lucrarea sa fie citita. In literatura, acest scop este atins gratie interesului oferit de continut, de bogatia vocabularului, de stilul autorului. In stiinta primeaza valoarea continutului stiintific.
Numarul din ce in ce mai mare al revistelor si articolelor medicale impune alegerea celor de interes. Avem tendinta de a citi articolele cele mai clare, cele mai precise, cele mai concise. De asemenea, avem interesul de a limita abonamentele la revistele care au articole ce raspund acestor principii. In plus, revistele bune atrag articole bune, selectionate dupa toate

principiile redactarii stiintifice: British Medical Journal primeste in jur de 5000 de articole pe an, dar publica in jur de 600; jumatate din articolele primite nu sunt nici macar supuse unei analize detailate, pentru ca nu sunt originale sau sunt prea specializate sau sunt putin inteligibile sau sunt, din punct de vedere stiintific, mediocre.
Cele 3 calitati ale unui articol stiintific sunt:
1. Interesul stiintific
2. Calitatea redactarii stiintifice
3. Exprimarea lingvistica corecta in limba folosita

Necesitatea de a avea liste cu titluri de lucrari pentru promovare, necesitatea de a publica pentru obtinerea de credite pentru reacreditare, favorizeaza, din pacate, proliferarea articolelor si a revistelor. Aceste necesitati de publicare, oricare ar fi motivul, in mod cert duc chiar la fraude. O cotatie speciala a revistelor stiintifice ar putea fi un mijloc pentru a valoriza revistele ce nu accepta sa publice decat articole de calitate. Scoala de medicina din Harvard a propus o masura preventiva, realista: se pretinde unui candidat, pentru prezentarea la un concurs, un numar limitat de lucrari: 7 pentru un candidat la un post de conferentiar, 10 pentru un post de profesor. In acelasi spirit, se cere candidatilor pentru premiul Nobel (sau pentru
Academia de Stiinte a SUA) un maxim de 12 lucrari din totalitatea lucrarilor lor. Dar este mult mai usor pentru un juriu de a numara articolele decat de a le citi.
Redactarea stiintifica si corecta utilizare a limbajului
Principiile redactarii stiintifice nu exclud, in nici un caz, aspectul regulilor gramaticale, oricare ar fi limba folosita. Amalgamarea intre redactarea stiintifica si limbaj incorect releva o confuzie totala intre doua notiuni diferite: principiile de redactare si gramatica.
Rigoare, calitate, concizie
Inainte ca un autor sa se intrebe asupra manierei de redactare a unei fraze, a unui paragraf sau a unui capitol, trebuie sa raspunda la trei intrebari:
1. Care este formularea cea mai adecvata ideilor sau faptelor care se doresc a fi raportate?
2. Care este expresia cea mai simpla si cea mai clara pentru cititor?
3. Care este forma cea mai concisa?
Aceste trei intrebari au o importanta descrescanda; a nu se sacrifica rigoarea in favoarea claritatii, nici claritatea in favoarea conciziei.
Invatarea principiilor universale ale redactarii s tiintifice
Principiile redactarii stiintifice nu sunt innascute. Nu este suficient sa cunosti literele alfabetului pentru a sti citi; nu este suficient de a sti scrie intr-o limba pentru a putea redacta corect un articol stiintific. Este necesar de a invata principiile redactarii stiintifice. Necesitatea

acestui invatamant s-a impus mai demult in mai multe tari. In 1975 J.A. Fasfor a propus crearea unei structuri de invata mant al redactarii medicale pe trei nivele:
1) un invatamant de cateva ore destinat studentilor in medicina, incepand din primul sau al doilea ciclu, invatandu-i sa redacteze o observatie a unui bolnav (caz) si sa raspunda la o
intrebare de examen;
2) un invata mant de 4-6 zile, destinat tuturor studentilor, care trebuie sa-i ajute la redactarea propriei teze si, mai ales, pentru a-i invata sa redacteze o dare de seama asupra unei cercetari;
3) un invata mant mult mai aprofundat a fost propus medicilor care colaboreaza cu comitetele de redactie ale revistelor medicale sau sunt direct implicati in cercetarea biomedicala.
Aceste initiative s-au regrupat in 1987 prin constituirea Asociatiei pentru Dezvoltarea
Invata mantului si a Cercetarii in Redactarea Medicala (ADERREM). A fost incredintata acestei asociatii sarcina de a realiza cicluri de invatare de 4 zile, in cadrul unui masterat al
Institutului Superior de Comunicatie si Management Medical.

TEXTELE MEDICALE
Diversitatea textelor si articolelor medicale raspunde diversitatii obiectivelor lor.
Revistele medicale permit autorilor sa se exprime in cel putin 8 moduri diferite, fiecare corespunzand unui tip de articol bine definit.
Textele medicale care pot fi publicate intr-o revista de specialitate sunt:
1. Articol original
2. Editorial
3. Caz clinic sau observatie clinica
4. Scrisoare catre redactie
5. Revista generala
6. Punere la punct
7. Analiza comentata
8. Articol didactic
Clasificarea articolelor medicale in diverse tipuri aduce cititorilor o informatie asupra obiectivului general al articolului, deci o prima orientare in alegerea lecturii.
Fiecare tip de lucrare are o specificitate. Nerespectarea acesteia inseamna o lipsa de rigoare.
1.
.
A
Ar rt ti ic co ol lu ul l o or ri ig g i in na al l

1
Articolul original, numit memoriu sau articol stiintific in unele reviste, se refera la o cercetare, oricare ar fi subiectul ei; autorii raporteaza metoda de lucru, dau rezultatele cercetarii si discuta rezultatele.

Structura unui articol original este stereotipa, deoarece ea rezulta din logica stiintifica: de ce a fost realizata lucrarea trebuie sa fie indicat in capitolul Introducere. Cum a fost realizata lucrarea face obiectul capitolului Material si Metoda. Capitolul Rezultate descrie ceea ce a fost observat si numai ceea ce a fost observat. In revansa, capitolul Discutii, numit si
Comentariu poate fi redactat mai liber, bineinteles respectand principiile generale. Referintele servesc justificarea asertiunii autorilor, mai ales din Introducere si Discutii. Aceasta structura raspunde unei logici si unei dogme. Articolul original difera astfel de articolul didactic, al carui scop este de a invata cititorul. Confuzia genurilor traduce o lipsa de rigoare in redactarea articolului. Structura articolului original este deseori numita IMRAD: I= introducere, M= material si metoda, R= rezultate, A=and(si), D= discutii.
In articolul original nu este permis de a avea digresiuni asupra celor ce nu sunt in raport cu lucrarea. Totodata, orice mesaj si pornire pedagogica trebuie sa fie indepartate.
2
.
.
E d di it o or i a al u l l

Editorialul este, in mod obisnuit, scris la cererea comitetului de redactie al unei reviste, de catre un autor cu autoritate asupra subiectului. El emite liber opinia sa, analizeaza lucrarile deja publicate, formuleaza eventual ipoteze, sau propune noi cercetari. Din aceste motive, autorul unui editorial nu este supus regulilor structurii IMRAD. Prin definitie, editorialul implica semnatura unui singur autor.
Un editorial trebuie sa fie scurt, de pana la 6 pagini dactilografiate. Intr-un editorial este preferabil de a evita publicarea unor date originale. Autorul trebuie sa pastreze o atitudine critica vis-a-vis de propriile rezultate.
Editorialul este o forma de articol medical foarte citit (anchetele efectuate au demonstrat ca este articolul cel mai citit in marile reviste medicale). Editorialul poate avea aceeasi tema cu a unui articol original publicat in acelasi numar al revistei si atunci poarta numele de Editorial tematizat.
3.
.
C
Ca az zu ul l c cl li in ni ic c, , s sa a u u o ob bs se er rv v a at t i ia a c cl li in ni ic ca a

3
Cazul clinic are ca scop raportarea unei observatii si comentarea ei pe scurt. Din acest motiv, lungimea manuscrisului nu poate depasi 4-6 pagini dactilografiate. Cazurile clinice trebuie sa aduca elementele originale cuprinzand fiziopatologia, interesul demersului diagnostic, sau tratamentului unei afectiuni. Revistele bune au o politica foarte restrictiva in publicarea cazurilor clinice. Aceasta politica este justificata de multitudinea cazurilor ce le sunt trimise; nu intotdeauna este util de a comunica din motive pedagogice ipoteze privitoare la cazul rar care a fost observat. Redactarea unui caz clinic trebuie sa evite doua tentatii:
1) sa faca o trecere in revista a literaturii plecand de la un caz izolat si
2) sa redacteze un articol didactic sub pretextul comentarii unei observatii.
Discutia anatomo-clinica se apropie de cazul clinic. Ea este realizata de unul sau mai multi medici in legatura cu problemele diagnostice sau terapeutice ridicate de un bolnav.

Discutia anatomo-clinica este un articol educational, ilustrat de exemplu de “Case report” sau de “Clinical pathological conferrence” al Spitalului General din Massachussetts, publicat in fiecare saptamana in New England Journal of Medicine. In Franta Annales de Medecine
Interne si Concours Medical publica regulat “Discutiile anatomo-clinice”.
Conferinta clinica, ca si Discutia anatomo-clinica, exprima problemele diagnostice si terapeutice ale unei observatii clinice. Spre deosebire de cazul anatomo-clinic, in cadrul conferintei fiecare punct este discutat de un specialist diferit. Conferinta clinica este un articol de invatamant care face o punere la punct asupra unui subiect, adus la zi, concretizat prin observatia raportata. Conferinte clinice sunt regulat publicate in Annals of Internal Medicine.
Cazul clinic este uneori criticat. El este totusi foarte apreciat, din moment ce 56% din cititorii New England Journal of Medicine citesc de cel putin de 3 ori pe luna Case reportul revistei. Comitetele de redactie ale revistelor medicale trebuie sa incurajeze redactarea cazurilor cu conditia controlarii calitatii.
4.
.
S
Sc cr ri is so o a ar re ea a c ca t tr re e r re ed da ac ct i ie e
(
(e ed di it t o or r)
)

Este o scrisoare adresata redactiei, cu scopul de a fi publicata. Scrisoarea catre redactie consta fie intr-un ca z clinic scurt, fie in prezentarea rezultatelor preliminarii unei lucrari de cercetare, fie intr-un comentariu in legatura cu un articol deja publicat in aceeasi revista.
Scrisoarea trebuie sa fie scurta, mai putin de 2 pagini dactilografiate, si cu mai putin de 6 referinte.
Rezultatele exprimate in scrisoarea catre redactie pot sa faca obiectul unei publicatii ulterioare mai detaliate. Ea permite autorilor sa afle daca lucrarea este inedita sau nu a fost decat obiectul unei comunicari orale.
Avantajul acestei scrisori catre redactie este, de fapt, rapiditatea publicarii dupa acceptarea ei de catre comitetul redactional. Publicarea se face in cateva saptamani, pe cand pentru un articol original termenul ar fi de ordinul lunilor.
Scrisoarea catre redactie poate fi un raspuns, un comentariu sau o opinie contradictorie, suscitata de un articol care a aparut in revista. Aceasta particularitate de comunicatie intre autori si cititori (mult apreciata de revistele anglo-saxone) se dezvolta si in revistele franceze.
Sunt reviste care nu accepta decat acest tip de scrisori catre redactie.
5.
.

R
Re ev vi is st ta a g ge en ne er ra al la a


Este o revista (revue) completa asupra unui subiect (cit permit cunostintele) plecand de la o analiza exhaustiva a lucrarilor publicate in domeniu. Mai multe sute de lucrari pot fi citate in bibliografie. O revista generala trebuie sa raspunda urmatoarelor exigente:
1. sa trateze un singur subiect, a carui enuntare este clar exprimata in introducere;
2. expunerea surselor care au fost utilizate pentru colectarea informatiilor si indicarea criteriilor care au facut retinerea referintelor utilizate din ansamblul lucrarilor care au fost

citate (de exemplu, autorul unei reviste generale asupra tratamentului unei imbolnaviri poate sa retina numai studiile prospective controlate).

3. analizarea metodologiei si a validitatii rezultatelor raportate in diferite lucrari care sunt citate;
4. rezumarea in ultimele paragrafe ale revistei, a datelor si rezultatelor pertinente si sugerarea orientarii cercetarii pentru lucrari viitoare.
Cititorul obtine astfel o viziune globala a subiectului: aspectul istoric si perspectivele care sunt deschise.
6
.
.
P u n e er re ea a l a p pu un c ct t
Punerea la punct este o rubrica intermediara intre editorial si revista generala, care este mai exhaustiva. Ea este scrisa de autori care sunt o autoritate in domeniu. Ea este scrisa in mod obisnuit ca si editorialul, la cererea comitetului de redactie al unei reviste.
Punerea la punct consta in a pune punctul asupra unui subiect limitat, plecand de la publicatiile ultimilor ani si experienta personala a autorilor. Diferenta intre aceste doua surse de informatii trebuie sa apara clar. Incepand cu introducerea, autorii vor explica criteriile care justifica punerea la punct. Trebuie evitata simpla juxtapozitie a rezultatelor contradictorii: o explicatie a contradictiilor, opinia personala a autorilor si sugestii pentru rezolvarea punctelor controversate vor permite cititorilor clarificarea ideii lor asupra subiectului. Referintele vor fi selectionate si limitate la cateva zeci. a
7
.
.
A n a al i z za c co o m me n nt a t ta
Analiza comentata consta in analizarea si apoi comentarea articolelor aparute in cursul ultimelor luni in alte reviste. Este de dorit ca ea sa fie facuta de un autor ce cunoaste bine subiectul. Este facuta pe intinderea a 2-3 pagini dactilografiate si cuprinde 2 parti: prima parte prezinta in esenta articolul, servindu-se de rezumatul autorilor; a doua parte este un comentariu critic asupra validitatii rezultatelor si asupra a ceea ce aduc ele in cunoasterea subiectului. Cateva referinte, in general diferite de cele ale lucrarii analiza te, pot sprijini comentariul. Ace asta forma de articol este foarte apreciata de cititori. Sunt reviste care publica numai analize comentate.
8
.
.
A r t i c o l lu ul d i d da a c ct ti c

Scopul articolului didactic este de a instrui cititorii, justificandu-si astfel numele de articol pedagogic, cu care poate fi asimilat. Un articol didactic necesita o buna pregatire a subiectului si capacitatea de a se pune la dispozitia tuturor cititorilor dornici de a cunoaste subiectul pe care il ignora total sau partial. Articolul didactic se insoteste de sfaturi de lecturi numite “Bibliografie”, pentru a permite largirea cunostintelor celor ce doresc sa aprofundeze

subiectul. O bibliografie difera de referinte. Un articol didactic, in plus fata de bibliografie, poate insera referinte care vor aparea in text.

STILUL UNEI LUCRARI STIINTIFICE
Capacitatea de a scrie in conformitate cu rigorile redactarii stiintifice este o deprindere si nu un talent; asadar se invata si se imbogateste prin practica redactarii.
Cel mai bun stil pentru o redactare stiintifica este absenta stilului. Cele trei calitati fundamentale ale unei redactari stiintifice sunt: precizia, claritatea si concizia. Maniera de a redacta o lucrare este efectul insusi al rigorii stiintifice. Ea difera fundamental de o redactare literara.
Redactarea stiint ifica difera de o redactare literara.
Redactarea medicala stiintifica are o specificitate care consta in urmatoarele principii:
• o singura idee principala pentru fiecare enunt/fraza
• intrebuintare corespunzatoare a timpului verbelor,
• suprimarea variatiilor elegante, a expresiilor emotionale
• suprimarea pasivului de modestie.
O singura idee principala pentru fiecare enunt /fraza
Functia principala a unui enunt este de a sublinia o idee. Daca fiecare fraza are doar o idee principala, atunci cititorul poate urmari fluxul logic de idei. Paragraful poate avea si idei care sunt conexe cu cea principala. Fraza sau paragraful trebuie incheiate fie cu o idee concluziva sau de tranzitie spre paragraful urmator.
Buna folosire a timpului verbelor
Logica stiintifica implica utilizarea trecutului pentru toate evenimentele care au survenit in trecut si utilizarea prezentului numai pentru notiuni bine stabilite; astfel, intr-un articol original trecutul trebuie utilizat pentru toate relatarile experientei personale, pentru ca aceasta experienta a avut loc in trecut, chiar daca este apropiat: maniera in care s-a lucrat, rezultate. Trecutul trebuie inca utilizat pentru tot ce se refera la experienta altor autori, atat in
Introducere, cat si in capitolul Discutii.
Variatia eleganta
In vorbirea curenta suntem obisnuiti sa evitam repetitiile (se utilizeaza doar atunci cand au sau cand intaresc o anumita semnificatie). Suntem obisnuiti sa intrebuinta m variatii

elegante, cu alte cuvinte sinonime. Logica redactarii stiintifice implica utilizarea aceluiasi cuvant pentru desemnarea aceluiasi lucru. Utilizarea in acelasi articol a “ultrasonografiei”,
“ecografiei”, “explorarii cu ultrasunete”, il pune pe cititor sa se intrebe de ce autorul nu a utilizat acelasi cuvant si sa caute ratiunea utilizarii cuvintelor diferite care, in realitate, pot avea sensuri diferite. Aceasta proscriere de la variatii elegante obliga autorul sa aleaga dintre cuvintele cu semnificatie apropiata pe acela care este cel mai potrivit faptului observat.
Expresiile emot ionale
Limbajul literar admite si, cateodata chiar cauta expresii emotionale. Ele nu isi au locul intr-o redactare stiintifica.
Pasivul de modestie
In literatura se indica evitarea lui “eu” sau “noi”, putin pompos, si utilizarea pasivul de modestie. In redactarea stiintifica pasivul de modestie expune la aceleasi ambiguitati ca si prezentul narativ. Utilizarea lui “eu” sau “noi” suprima aceasta ambiguitate. In redactarea stiintifica nu este locul modestiei, ca pentru alte sentimente, este deci normal sa se scrie: “noi am examinat 10 bolnavi “ sau “eu am examinat 10 bolnavi”.

Intr-un articol stiintific

• Se repeta acelasi cuvant pentru desemnarea aceluiasi obiect!
• Nu se utilizeaza variatii elegante si, inca si mai putin, false sinonime!
• Se evita expresiile emotionale!
• Nu se utilizeaza pleonasme!

Pr ecizia traduce rigoarea stiintifica
Rigoarea stiintifica trebuie sa marcheze o lucrare stiintifica incepand de la elaborarea ei pana la final, care consta in redactarea articolului. Absenta rigorii in redactarea unui articol aduce cititorul in situatia de a se intreba asupra rigorii cu care lucrarea a fost condusa. Precizia este o virtute esentiala a rigorii stiintifice. Precizia marcheaza descrierea capitolului Material si metoda. Intr-o lucrare clinica populatia studiata trebuie sa fie definita, criteriile de judecata trebuie sa fie descrise, nelasand nici un loc impreciziei si omisiunii. Intr-un studiu asupra supravietuirii ciroticilor cu varice esofagiene, hepatologii din Universitatea Harvard din
Boston nu au gasit superfluu de a defini ce este ciroza, varicele esofagiene si ascita. Intr-o lucrare experimentala, expunerea metodei trebuie sa fie destul de precisa, pentru ca lucrarea sa poata fi reprodusa. Precizia trebuie sa se traduca in expunerea metodelor de lucru si a rezultatelor. O tumora nu se masoara in boabe de mazare, in portocale sau pepene, ci in centimetri. Ea nu este grea sau usoara, ci cantareste cateva grame. O slabire de 5 kg nu are

aceeasi semnificatie daca greutatea initiala era de 30 de kg sau de 90 de kg. O slabire de la 90 kg la 85 kg nu are aceeasi semnificatie daca se produce in doua luni sau intr-un an. Precizia in expunerea rezultatelor impune verificarea coerentei tuturor cifrelor in text si in tabele.

Precizia impune:

• Suprimarea adjectivelor inutile si neprecise: examinare atenta, tumora mare, observatie recenta, voluminos, vast, frecvent, exceptional … etc.
• Suprimare adverbelor inutile si neprecise: mult, multiple, profund, suficient, adesea, mult prea …etc.

Intr-un articol, in special didactic, enumerarea procentajului face lectura si memorizarea dificila. Intr-o asemenea situatie pot fi utilizate adjectivele sau adverbele.

Tabelul nr.1 Adjective si adverbe propuse pentru exprimarea frecventelor
Frecvente Termen propus Termen acceptat Termen de evitat

0% niciodata absent
10%(8-15) rar destul de rar, ocazional
20%(15-25) putin frecvent cateodata nu prea frecvent, eventual
30%(25-33) inconstant posibil
50%(35-55) unu pe doi
60%(58-62) cu bunavointa destul de frecvent
70% (65-72) deseori frecvent comun, banal
75% obisnuit
80% (75-82) cea mai mare parte general, foarte frecvent, normal
95% (85-95) quasi constant
100% intotdeauna constant, invariabil

Claritatea faciliteaza citirea si intelegerea
Dupa precizie, claritatea este a 2-a virtute a unui articol stiintific. Un articol stiintific nu este destinat numai pentru a fi publicat; el este ma i ales destinat pentru a fi c itit. Numarul mare de reviste si de articole publicate obliga cititorul de a alege. Aceste alegeri sunt ghidate de limba in care au fost scrise articolele, continutul specializat sau nu al revistei si de reputatia sa si, in fine, de claritatea articolelor; autorii articolelor putin clare au mai mica sansa de a fi cititi.

A scrie intr-o limba care sa fie simpla si clara
Claritatea implica utilizarea cuvintelor si a unei sintaxe simple. Probabil ca expansiunea limbii engleze ca limba stiintifica este datorata in parte si utilizarii unui vocabular restrans, simplu si clar. Aceasta s-a obtinut cu pretul unui consens si al unui efort care trebuie sustinut de catre anglofonii insisi, dupa cum sta marturie titlul articolului lui F.
Savage si P.Godwin: “Controlling your language: making English clear”, care ar putea sa fie adaptat tuturor limbilor. Scopul unui articol stiintific nu este de a demonstra bogatia vocabularului, ci de a face cunoscute lucrarile autorului.
Pozitia forte
Un cuvant este in “pozitie forte” atunci cand cu el se incepe o fraza, un titlu sau un paragraf. Pozitia forte contribuie la claritatea textului, retinand atentia cititorului. O eroare frecventa este de a pune in pozitie forte in titlul unui articol cuvinte al caror continut informativ este slab, de exemplu a incepe un titlu cu “Starea actuala a...”; este pus in pozitie forte un cuvant si un adjectiv de interes limitat.
Folosirea corecta a virgulei
Absenta virgulei poate fi sursa de ambiguitate. Spre deosebire de limbajul literar, intr un articol stiintific virgula se poate pune inainte de “si”. Aceasta politica a fost adoptata de reviste ca British Medical Journal, Lancet si New England Journal of Medicine.
Utilizarea deficitara a lui “etc.”
Et caetera, a carui prescurtare este “etc.”, se mnifica “si ceea ce ramane” intr-o urmare identificabila. “Etc.” intr-un articol stiintific nu trebuie utilizat decat daca nu da loc nici unei ambiguitati. Ca exemplu este cazul unui experimentator care utilizeaza doua serii de imagini, prima de 50 de imagini numerotate de la A1 la A50, reprezentand inregistrari ultrasonografice abdominale ale pacientilor 1-50 si a doua serie de 50 de imagini, numerotate cu B1-B50, reprezentand inregistrari computertomografice abdominale ale acelorasi bolnavi. Daca experimentul compara imaginea A1 cu imaginea B1, apoi imaginea A2 cu imaginea B2, el poate utiliza “etc.” pentru a evita explicatia celor 48 de manopere urmatoare.
Utilizarea lui “etc.” in mod defectuos antreneaza imprecizie. De exemplu:
“Examinarile biologice, hemograma, VSH etc.” La ce se refera etc.? Lasa o poarta deschisa asupra unui orizont infinit si inacceptabil intr-un articol stiintific; este un cec in alb dat cititorului.
Utilizarea defectuoasa a lui “etc.” se apropie prin imprecizie cu “de exemplu” sau cu
“asa cum”. Iata un exemplu cum nu trebuie facut: “Pacientii au primit antibiotice clasice, asa cum ar fi de exemplu penicilina etc.”. In cazul de mai sus, pe langa utilizarea defectuoasa a lui
“etc.”, ce este un antibiotic “clasic”? Ce vrea sa spuna aici cu “de exe mplu”?

Pr escurta rile
Este permis a se utiliza prescurtarile internationale ale unitatilor, atunci cand ele urmeaza o cifra; se poate spune: “Bolnavul cantareste 50 kg”, dar nu se scrie: “Evolutia greutatii in kg”; in acest din urma caz se va scris cu litere “kilograme”.
In afara acestor prescurtari de unitati, interesul utilizarii abrevierilor este de a scurta un text, de a-l face mai lizibil, substituindu-se unei expresii sau unui cuvant prea lung, utilizat de numeroase ori: calea biliara principala poate fi prescurtata in CBP. Dar utilizarea abuziva de prescurtari va avea efect advers usurarii lecturii. Din acest motiv, nu se utilizeaza prescurtari pentru un cuvant care nu a fost folosit decat de 3 sau 4 ori in articol. Este, de asemenea, de dorit sa nu se utilizeze mai mult de 2 sau 3 prescurtari intr-un articol; acumularea de prescurtari, chiar daca ele au fost explicate, duce la citirea dificila a lucrarii.
Toate prescurtarile trebuie anuntate. La prima aparitie in text a termenului (termenilor) care urmeaza a fi prescurtat, se trece in paranteza prescurtarea; de exemplu daca e vorba de calea biliara principala (CBP) Aceasta regula priveste in mod egal si semnele, daca variabilitatea unui grup in jurul unei medii se exprima cu ±4, trebuie indicat daca ± exprima eroare standard, varianta sau intervalul de incredere.
Aceste principii se aplica si rezumatului articolului. Cu toate acestea, este preferabil ca prescurtarile sa fie evitate in rezumat, cu exceptia cazurilor cand grupuri de cuvinte lungi se repeta de cel putin 3 ori; aceeasi regula se aplica si la nivelul figurilor si tabelelor.
Concizia. Stilul concis
Concizia este a 3-a virtute a unui articol stiintific. Trebuie evitate adjectivele, adverbele, expresiile emotionale, care incarca exprimarea cum ar fi: “pare util a se re marca…”, “este oportun de semnalat ca…”, etc.

Absent a repetitiei
Repetitia unui fapt sau a unei idei este impotriva principiului stilului concis. Singura repetitie autorizata si chiar necesara consta in continutul rezumatului in raport cu textul. In afara acestui caz particular, repetitiile trebuie sa fie evitate: nu repetati prima fraza a titlului in rezumat, nu repetati rezultatele in discutii, nu repetati pasaje din introducere in discutii.
Nu este intotdeauna usor de a evita repetitiile: trebuie gandit daca e mai bine a se spune anumite lucruri in introducere sau in discutii. Este totodata posibil de a detalia in discutii ceea ce nu a fost evocat in introducere. Pentru a evita repetarea rezultatelor in discutii, este util de a le prezenta sub forma de tabele sau figuri. Atunci este posibil de a scrie
in discutii: “Rata supravietuirii pe care noi am observat-o (tabel II) difera de cea pe care au observat-o...” Referinta la tabel II evita repetarea datelor supravietuirii.

Eclipsa
Excesul de conciziune duce la suprimarea cuvintelor sau ideilor care sunt indispensabile intelegerii frazelor sau textului. Trebuie atunci ghicite: este eclipsa care
intuneca claritatea unui exposeu stiintific. Eclipsa a fost comparata cu o scara care, din in cand este lipsita de o treapta. Cercetatorul trebuie sa enunte fiecare etapa a rationamentului sau, pentru ca cititorul sa nu fie nevoit sa faca deductii, chiar daca aceste etape lui ii apar evidente. Contrar poetului, nu trebuie facut apel la imaginatia cititorului.
Utilizarea calculatorului in redactare
Procesoarele de texte disponibile pe orice calculator personal, au deschis o noua epoca
in redactarea textelor. Acestea pot fi reluate, adaugite, corectate, si reformatate de oricate ori autorul considera ca este necesar. Prin facilitatile de regasire a unor cuvinte sau enunturi, prin facilitatea de inlocuire cu sinonime mai clare, mai precise sau mai potrivite, prin facilitatea corectarii gramaticale automate si a sugestiilor in cazul constructiilor greoaie, procesoarele de text au devenit instrumente de mare valoare pentru imbunatatire a stilului lucrarilor stiintifice, mai cu seama in cazul redactarii intr-o limba straina.

Concluzii
Pentru verificarea respectarii principiilor redactarii stiintifice, se sugereaza autorilor ca, inainte de a trimite articolul unei reviste, sa-l reciteasca de 4 ori, de fiecare data cu un obiectiv precis:
1. Sa se asigure ca verbele capitolelor: Material si metoda si Rezultate sunt la timpul trecut si ca nu exista in aceste capitole prezentul narativ!
2. Sa se suprime substantivele, adjectivele, adverbele inutile!
3. Sa se verifice coerenta cifrelor in text, tabele si figuri!
4. Sa se intrebe daca substantivele, adjectivele, adverbele si verbele folosite sunt inteligibile
(pentru a fi traduse intr-o limba de circulatie stiintifica)!

TITLUL
Scopul unui titlu este de a anunta continutul articolului cu maximum de precizie si de concizie. El constituie, impreuna cu rezumatul, un ansamblu care este autonom in raport cu restul articolului, dar care este dependent de el in masura in care el trebuie sa fie reflectarea exacta a continutului. Titlul si rezumatul au fost comparate cu un articol care ar fi scris pe o carte postala.
Pentru cititor, titlul are un rol de atractie si selectie; citind titlurile se va decide sa citeasca sau nu articolele. Titlurile pot sa fie consultate in doua moduri: parcurgand sumarul revistelor, sau compilatii de sumare, ca: “Current Contents” sau “Medexpress”, sau efectuand

o bibliografie tematica, adica cautand articole care trateaza un anumit subiect dat, prin consultarea unor anuare ca Index Medicus sau sisteme informatice de documentare (Medline).

Un titlu nepotrivit condamna o lucrare sa ramana necunoscuta.

Titlul trebuie sa evite 2 lucruri:
• sa fie prea concis, riscand sa nu reflecte continutul specific al articolului;
• sa fie prea precis, riscand sa fie prea lung.

Conditiile unui titlu corespunzator (bun)
Lungimea titlului
Titlul trebuie sa fie scurt (10-15 cuvinte) si sa permita o lectura rapida. De exemplu:
“Calcitonin for prevention of postmenopausal bone loss”.
Pe de alta parte, scurtimea titlului nu trebuie sa insele cititorul asupra continutului articolului. De exemplu: “Diabetul”.
Titlurile detaliate permit o mare precizie, in schimb fac lecturarea mai putin rapida.
Subtitlurile
Utilizarea subtitlurilor nu este decat un compromis. De exemplu: “Tumori fibroase benigne localizate in pleura. Studiu anatomo-clinic si imunohistochimic a 6 cazuri”. Titlul este separat in 2 sau 3 parti, cu punct sau liniuta, sau doua puncte. Avantajul pentru cititor este ca permite citirea in 2 viteze: prima parte stabileste subiectul, iar a doua aduce precizarile asupra studiului realizat. Este totusi preferabil sa se condenseze totul intr-un singur titlu.
Riscul subtitlurilor este ca pot deveni aproape rezumate, deci titluri necorespunzatoare.

Stilul
Cuvintele imperative trebuie sa fie plasate la inceputul titlului in “pozitii forte” care retin atentia.
Expresiile inutile, fara continut de informatii nu trebuie sa fie folosite: “date recente despre...”, “a propos de...”, “consideratii despre...”. Este o dubla eroare a folosi astfel de expresii in “pozitii forte”.
Este bine de a se utiliza un ton neutru, fara afirmatii peremptorii. Acestea implica rezultate indiscutabile si valide, daca nu concluziile ar putea fi abuziv exploatate de la simpla lectura a titlului.
In mod exceptional, titlurile cauta sa provoace cititorul: “Prevenirea recidivelor hemoragice la cirotici. Scleroterapia este mai buna decat propranololul?” O astfel de
intelegere a cititorului este mai buna pentru un editorial decat pentru un articol original.


Titlul interogativ cauta, de asemenea, dar si in mod provocator, sa suscite o reactie a cititorului. Titlul corespunde in aceste cazuri intrebarii care motiveaza lucrarea.
Unele titluri au o structura complexa, comporta un amestec din stilurile precedente: interogatie, subtitluri sau intrebari si raspunsuri. Este de evitat o astfel de redactare: complexitatea ei face lecturarea dificila. Daca titlul apare inevitabil complex, articolul necesita, fara indoiala, de a fi scindat in texte distincte.

Cum sa alca tuim un titlu?
Este bine sa se studieze cateva numere ale revistei in care vom publica, pentru a adapta titlul la cerintele revistei si sa se consulte comitetul de redactie care limiteaza uneori numarul de cuvinte sau de caractere din titlu.
Pentru alcatuirea unui titlu este indicat de a utiliza cuvinte cheie din Index Medicus sau din Bulletin Signalectic du Centre National de la Recherche Scientifique. Odata alese, cuvintele titlului trebuie puse in ordinea care respecta cel mai bine principiul pozitiei forte, tinand cont de scopul articolului.
O ultima citire a articolului face sa ne asiguram ca nu exista greseli de sintaxa, de ortografie, prescurtari si termeni a caror interpretare este ambigua.
Este recomandabil sa citim proiectul de titlu catorva colegi, pentru a-i intreba ce le sugereaza titlul? Daca rezultatul este nesatisfacator, trebuie sa-l refacem.

Titlul curent
Un titlu curent (running title) este un titlu prescurtat care este pus in anumite reviste
in partea de sus a fiecarei pagini a articolului. El contine mai putin de 40 de semne sau spatii.

INTRODUCEREA

Introducerea are doua scopuri. Primul este informativ. El consta in lansarea unei punti
intre cunostintele autorului si cele ale cititorului. Prin aceasta se cauta a se da cititorului o idee clara si concisa asupra subiectului abordat, dandu-i posibilitatea de a intelege de ce lucrarea a fost efectuata. Al doilea scop al introducerii este de a prezenta interesul lucrarii, astfel ca cititorul sa aiba curiozitatea de a o citi.

Modularea introducerii
Obiectivul informativ al introducerii explica de ce nu este posibil sa se scrie introducerea inainte de a lua hotararea in ce revista se va publica articolul. Este vorba de a aduce cititorului elementele necesare si suficiente intelegerii lucrarii. Acest lucru difera in functie de publicul caruia ii este adresat.
Continutul introducerii trebuie sa fie adaptat re vistei alese si cititorilor sai obisnuiti.
Cantitatea de informatii data in introducere este invers proportionala cu nivelul presupus de

cunostinte al cititorilor. In acest sens, introducerea unui articol original pentru o revista nespecializata trebuie sa fie mai lunga decat pentru o revista specializata.
Daca introducerea este insuficienta, cititorul nu intelege contextul in care lucrarea se situeaza si nici pentru ce a fost facuta. Exista si riscul invers. Daca intr-o revista specializata introducerea da cunostinte prea elementare, cititorul risca sa creada ca si restul articolului este tot atat de elementar, ceea ce el nu cauta intr-un articol original dintr-o revista specializata.
Introducerea aceluiasi articol difera de la o revista specializata la alta, de exemplu: acelasi articol ce poate fi publicat intr-o revista de reumatologie, de genetica si de medicina generala, va avea introduceri diferite. Este convenit de a se modula introducerea in functie de obiceiul revistei. Ac este uzante nu sunt in mod obisnuit specificate in recomandarile catre autori. Trebuie citite mai multe articole ale revistei, pentru a le cunoaste. Exemplu: American
Journal of Medicine publica articole cu introduceri destul de lungi si detaliate. Alte reviste au obiceiul introducerilor scurte. Exemplu: British Journal of Surgery publica articole cu introduceri concise, precise, care cuprind toate informatiile necesare si suficiente cititorilor chirurgi nespecializati. Unul dintre rolurile comitetelor de redactie este de a asigura ca introducerea articolelor care le sunt trimise este adaptata cititorilor revistei.

Construirea unei introduceri
Prima parte a introducerii expune aspectul general al subiectului. Ea este echivalentul unei sumare puneri la punct a subiectului pentru cei ce nu-l cunosc bine. Este singura parte a articolului ce are o conotatie pedagogica. Ea trebuie sa dea cititorului elementele care ii permit intelegerea articolului, fara a fi insa exhaustiva.
Trebuie mereu avut in vedere ca nu este decat o introducere a unui articol original.
Daca articolul este pentru o revista specializata, ea se poate reduce la 2 sau 3 fraze.
Partea a doua a introducerii trebuie sa preciz eze aspectul particular al problemei care a fost abordata in lucrarea originala. Ea duce la intelegerea c elei de a treia si ultime parti a introducerii.
Partea a treia indica in 2-3 fraze care a fost scopul lucrarii. Exemplu: sa clarifice un aspect controversat al subiectului, sa acopere o lacuna in cunostinte sau sa testeze o ipoteza.

Un istoric prea lung
In introducere, autorul expune sensul si utilitatea lucrarii sale si raporteaza rezultatele la patrimoniul de cunostinte al subiectului studiat. Un astfel de rapel istoric este necesar pentru intelegerea lucrarii si justificarea ei. El insa trebuie sa fie scurt, concis, schematic.

Digresiunile
Trebuie evitate digresiunile, exposeele de invata mant general asupra subiectului.
Introducerea trebuie sa se concentreze asupra elementelor cuprinse in lucrare. Ea trebuie sa permita buna intelegere a subiectului care a suscitat efectuarea si publicarea lucrarii.


Prea multe sau insuficiente referint e
Toate afirmatiile din introducere trebuie sa se ba zez e pe una sau mai multe referinte, chiar daca afirmatia este comun admisa, dar trebuie evitat numarul prea mare de referinte; autorul trebuie sa selectioneze referintele cele mai pertinente, cele mai recente si cele mai accesibile in ordine a descrescatoare a importantei lor.

O utilizare inadecvata a timpilor verbelor
Ca si in restul articolului, timpii verbelor trebuie sa fie prezentul pentru expunerea faptelor admise sau dovedite in literatura stiintifica. Trebuie insa utilizat trecutul daca se citeaza un autor in text. Tot timpul trecut se va utiliza pentru expunerea scopului lucrarii.

Trebuie incluse rezultate in introducere?
Unii autori sunt de parere ca trebuie incluse rezultate in introducere. Acest lucru este
insa controversat. Riscul acestei maniere este de a face o simplificare artificiala sau o dezvoltare prea lunga a rezultatelor, astfel ca este preferabil de a nu se da rezultate in introducere, lasand interpretarea rezultatelor in prima parte a discutiilor.

INTRODUCEREA

Introducerea trebuie :
• Sa prezinte aspectul general al subiectului (uneori una sau doua fraze sunt suficiente)
• Sa precizeze aspectul particular al subiectului abordat
• Aceste doua parti trebuie adaptate cititorilor revistei
• Sa expuna clar scopului lucrarii, utilitatea sau jusficarea raspunsului asteptat la
intrebarea pusa la initierea lucrarii
• Sa tina cont de obiceiul revistei asupra lungimii introducerii

Introducerea nu trebuie:
• Sa dezvolte istoria subiectului
• Sa faca referinta la o bibliografie prea extinsa sau
• exhaustiva
• Sa adopte un obiectiv didactic
• Sa formuleze afirmatii fara a le justifica printr-o
• referinta sau mai multe

Introducere corecta este cea care:
• Permite cititorului sa urmareasca lectura articolului fara sa aiba nevoie sa caute elemente de intelegere ale articolului in alta parte

• Suscita interesul cititorului
• Nu contine date inutile intelegerii scopului articolului.


MATERIAL SI METODA

Metoda presupune transcrierea notelor de cercetare intr-o secventa logica.
Sectiunea Material si Metoda trebuie sa fie :
• completa si explicita: daca s-a utilizat o anumita metoda anterior descrisa, nu se va face referinta la metoda spunand doar - “s-a utilizat metoda lui X si Y descrisa in

1997”, ci se va descrie in rezumat metoda utilizata; daca e necesar, intr-o anexa se pot descrie toate detaliile metodei.
• reproductibila: trebuie sa se furnizeze suficiente detalii ale experimentului pentru a putea fi repetat la o viitoare ocazie, fara a fi necesara consultarea altor publicatii.
Diagrame sau fotografii ale aparaturii utilizate pot fi sugestive si utile.
• concisa: in cadrul cerintelor de mai sus, metoda trebuie prezentata cat mai clar si concis.
Exista multiple modalitati de a prezenta sectiunea Material si metoda: prezentarea separata a materialului si apoi a metodei sau prezentarea unei sectiuni unitare de metoda in care se dau detaliile necesare despre materiale in pasajele adecvate. Detalii tehnice despre ma teriale (producator, modalitati de procurare) pot fi date si in anexele lucrarii.
Capitolul Material si metoda trebuie sa raspunda la trei intrebari:
1. Care a fost materialul de studiu?
2. Ce s-a cautat sa se evalueze?
3. Care au fost criteriile de judecata?
In descriere trebuie urmata o ordine logica, care este de obicei cea cronologica: caracterele clinice ale populatiei studiate inaintea examenului imagistic sau explorarilor biologice; criteriile de judecata precoce inaintea criteriilor tardive.
Capitolul Material si metoda trebuie sa descrie:
• Populatia asupra careia a fost facut studiul:
Cum a fost ea selectionata?
Descrierea populatiei.
• Ce s-a cautat a se evalua:
O procedura
O interventie
• Criteriile de judecata care au stat la baza evaluarii:
Modul de evaluare a consecintelor
• Cum au fost analizate si validate rezultatele:
Teste statistice
Materialul (Bolnavii)

Primul obiectiv al capitolului Material si me toda este de a indica pe cine sau pe ce s a efectuat lucrarea: populatia bolnavilor intr-o lucrare clinica, animale sau suse celulare intr-o lucrare expe rimentala. Este bine ca in aceasta prima parte sa se dea toate detaliile necesare interpretarii rezultatelor. Capitolul Material si metoda trebuie sa precizeze daca este vorba de o lucrare retrospectiva sau prospectiva, randomizata sau nu. Intr-un studiu caz-martor, trebuie precizate criteriile de selectie a grupurilor. Uneori este dificil de a separa cele doua capitole:
“Material si metoda” si “Rezultate”. O posibilitate este de a face un singur capitol, intitulat
Observatii clinice. Reviste ca Gastroenterologie Clinique et Biologique sau Archives of
Surgery aduna acest tip de articole sub o rubrica intitulata Cazuri clinice.
Ce se cauta sa se evalueze?
Al doilea obiectiv al capitolului Material si me toda este de a se preciza ceea ce se testeaza: actiunea unui medicament, rezultatele unei interventii chirurgicale, valoarea unei examinari biologice sau imagistice, modificarea constantelor unui model experimental. Cand tehnica sau metoda este noua, trebuie descrisa cu precizie. Daca au fost aduse modificari unei metode deja descrise, ajunge sa se specifice ce anume s-a modificat. Daca sunt utilizati reactivi sau substante de contrast, trebuie data denumirea lor chimica si provenienta. Cand este vorba de aparate, atunci trebuie data originea lor, tipul lor si numele fabricantului.
Criteriile de judecata
Al treilea obiectiv al capitolului este de a descrie criteriile de judecata retinute pentru aprecierea rezultatelor si de a indica metodele utilizate pentru validarea rezultatelor. ( De exe mplu: testele de inferenta statistica). Descrierea criteriilor de judecata trebuie sa fie precisa. Daca criteriul de judecata este un rezultat indepartat, trebuie indicat numarul de bolnavi exclusi din cercetare si trebuie indicat numarul de bolnavi pierduti din vedere. In urmarirea bolnavilor operati trebuie precizat daca mortalitatea postoperatorie imediata a fost inclusa sau nu in aprecierea supravietuirii. Daca criteriile de judecata sunt evaluari biologice, trebuie precizat asupra caror produse s-au facut masuratorile (De exemplu: sange integral sau plasma) si unitatile de masura care au fost alese (De exemplu: mg, g, mol sau mmol/ml, sau mmol/l ). La enuntarea analizelor statistice se face o cuplare intre ipoteza studiului si analiza statistica utilizata; numai dupa aceea se vor descrie metodele statistice utilizate (De exemplu: teste parametric e sau nonparametrice). Trebuie descrise cu acuratete toate metodele statistice utilizate. Ele pot fi explicate cuplat cu fiecare din metodele de cercetare utilizate. Tehnicile statistice comune ( testul t, hi patrat, testul Wilcoxon sau Mann-whitney, corelatii, regresii liniare) nu trebuie descrise in detalii, considerandu-se cunoscute. Variantele particulare ale unor metode insa, trebuie mentionate fara ambiguitati. Metode mai complexe necesita explicatii iar pentru metodele mai putin uzuale trebuie date referinte bibliografice exacte, Se va comenta pe scurt de fiecare data cand se utilizeaza o metoda statistica mai part icul ara, in special daca a existat posibilitatea utilizarii uneia mai comune.

Acolo unde este cazul se vor da detalii asupra programului de calculator sau a pachetului software utilizat. Daca s-a recurs la o prelucrare automata ( cu ajutorul tehnicii de calcul) se vor furniza amanunte asupra metodelor statistice utilizate din program.
Nomenclaturile
Inainte ca cititorul sa ajunga la capitolul rezultate, toti termenii trebuie bine definiti si trebuie furnizate toate informatiile pentru a se putea interpreta corect rezultatele. In nici un caz aceste lamuriri nu trebuie lasate pentru sectiunea discutii
Exista o terminologie biomedicala internationala. Exista reviste ce indica in recomandarile date autorilor, nomenclatura pe care au adoptat-o. Pentru a cita numele unui produs sau medicament, este preferabila utilizarea denumirii comune internationale. Ea se scrie fara majuscula. (De exemplu: amoxicilina. Daca se utilizeaza numele comercial, se pune majuscula si semnul . (De exemplu: Ampicilina ). Numele unei bacterii sau al unui animal ce are doua nume latine se scrie cu caractere italice (Streptococcus viridans).
Erorile ce nu trebuie comise:
• Introducerea comentariilor sau rezultatelor
Trebuie evitata categoric tentatia de a discuta metoda de lucru in timp ce este descrisa. Acest lucru trebuie rezervat capitolului Discutii. In capitolul Material si metoda se descrie numai metoda, dar nu se comenteaza, nu se emit scuze sau, dimpotriva, nu se pune in valoare importanta cercetarii. O alta eroare inacceptabila este de a da rezultate. Eroarea inversa este si mai frecventa, ea constand in a descrie alcatuirea grupelor studiate la inceputul capitolului Rezultate, in loc de a face acest lucru la capitolul Material si metoda.
• Stilul telegrafic, datele marginale
In capitolul Material si metoda exista cateodata descrieri lungi, laborioase. Exista reviste care tiparesc partial Metodele cu caractere mici. In revista Nature, detaliile sunt anexate legendei tabelelor si figurilor. In revista Science, referintele sunt numite “Referinte si note”, unde multi autori prezinta pe scurt tehnicile utilizate. Nu trebuie utilizat un stil telegrafic, sau folosite prescurtari in scopul castigarii de timp sau spatiu. Daca intr-o observatie clinica trebuie trecut un buletin imagistic, frazele trebuie sa fie corecte din punct de vedere gramatical. Nu trebuie copiat ad literam un buletin redactat in stil telegrafic! Toate datele marginale, fara raport direct cu lucrarea, trebuie suprimate. Cercetarea nu are ca scop evidentierea tuturor posibilitatilor de explorare oferite de o unitate medicala.
Timpii verbelor
Fara exceptie, verbele trebuie puse la timpul trecut; materialul de studiu a fost observat in trecut. Trebuie exclus prezentul narativ.

REZULTATE

Capitolul cu Rezultate este inima articolului insusi: rezultatele care sunt exprimate sunt finalul cercetarii care a fost expusa in introducere si al utilizarii metodelor descrise. Ele
sunt baza discutiei. Capitolul trebuie sa cuprinda rezultatele lucrarii, toate rezultatele si nimic decat rezultatele.
Rezultatele presupun raspunsul la intrebarea: “Ce am observat?” Ele se noteaza in momentul observatiei si nu atunci cand se ajunge la interpretari.
Utilizarea figurilor si tabelelor poate fi de ajutor cititorului
Rezultatele se prezinta intr-o ordine logica nu obligatoriu in secventa cronologica in care s-a derulat experimentul, ideal in paralel cu logica ipotezei de lucru. Se va incepe cu rezultatele care au validat tehnica de lucru, sau cu acee a ce a mai legata de subiectul luat in studiu. In general se vor descrie mai in detaliu variabilele care au o anumita importanta pentru validitatea interpretarii rezultatelor statistice. Graficele si tabelele ajuta mult la clarificarea rezultatelor. E bine sa se evite utilizarea graficelor multidimensionale. Intr-o lucrare stiintifica e mai indicat ca acestea sa se descompuna in mai multe imagini separate. E bine de lasat la urma rezultate le mai complicate sau mai sofisticate.
Trebuie subliniate mecanismele de urmarire a derularii studiului: in trialuri trebuie prezentat numarul si proportia pierdutilor din vedere si motivul iesirii acestora din studiu; in studiile de supraveghere, unde rata de raspuns este fundamentala pentru rezultate, trebuie descrisa deo0sebirea intre non responderi si cei cu raspunsul asteptat.
Daca in rezultate apar multe date repetitive (liste detaliate cu pacientii luati in studiu, liste cu rezultatele studiului), ele pot fi plasate intr-o anexa; altfel pot face dificila urmarirea cursiva a lucrarii.
Toate rezultatele
Trebuie trecute toate rezultatele. Nimic mai gresit decat sa apara, in cadrul discutiilor, rezultate care nu sunt mentionate in cadrul capitolului Rezultate. De asemenea notiunea se refera si la publicarea rezultatelor negative, in masura in care ele aduc o informatie utila studiului efectuat; un rezultat negativ este o informatie care poate fi utila intr-o actiune diagnostica, prognostica sau pentru a evita un tratament ineficace. In schimb, a da rezultate care nu au coerenta cu scopul lucrarii expuse in introducere traduce o confuzie intelectuala.
Aceste rezultate superflue, parazite, oricum nu cresc credibilitatea unei publicatii.
Nimic decat rezultatele
Capitolul Rezultate nu trebuie sa contina nici un comentariu, nici o explicatie, nici o comparatie cu alte lucrari, nici o aluzie la populatia studiata sau la metoda de lucru care a fost descrisa in capitolul Material si metoda. Din acest motiv, capitolul Rezultate nu trebuie sa contina nici o referinta.
Redactarea c apitolului Rezultate trebuie sa fie obiectiva, impersonala, neutra: autorul raporteaza fapte observate si nu trebuie sa faca decat acest lucru.
Capitolul Rezultate trebuie sa lase cititorului posibilitatea de a interpreta rezultatele fara a cunoaste modul de interpretare a autorului, de a trage singur concluzii si de a le confrunta cu cele ale autorului.
Tabelele si figurile

Una dintre dificultatile create de structura unei lucrari stiintifice este riscul de a face repetitii intre expunerea rezultatelor si apoi utilizarea lor ca baza de discutie in capitolul
Discutii. Acest risc este limitat de utilizarea figurilor si tabelelor. De fapt, in capitolul
Discutii, referirea la figuri si tabele permite comentarea rezultatelor cuprinse, fara a le repeta.
Alt avantaj al figurilor si tabelelor este de a da maximum de informatii intr-un loc minim si
intr-o forma sintetica si clara. Fara indoiala, este convenabila utilizarea tabelelor si figurilor (a caror compunere este costisitoare fata de text) in cazul in care ele aduc textului claritate si conciziune. Figurile si tabelele trebuie sa aiba o autonomie de informare, adica sa fie informative ele insele, gratie legendelor, titlurilor, notelor din subsolul tabelelor. In plus, in text autorul poate explica pe scurt datele din tabele sau figuri, daca acest lucru este in beneficiul intelegerii prezentarii. Trebuie avut grija ca textul ce insoteste tabelul sau figura sa nu se transforme intr-un comentariu. Este bine ca autorii sa inceapa redactare a capitolului
Rezultate prin elaborarea tabelelor si figurilor. Textul vine dupa aceea sa le completeze.
Informatia din text trebuie sa fie aceeasi cu cea din tabele, in forma rezumativa. Figurile mai usor intelese sunt in general preferate intr-un articol didactic iar tabelele intr-un articol de cercetare. Pentru acelasi tip de date se vor utiliza aceleasi modalitati de ilustrare ( altfel cititorul va face eforturi mai mari pentru a intelege datele decat pentru a intelege semnificatia lor).
Timpii verbelor
Ca si in capitolul Material si metoda, verbele trebuie utilizate la timpul trecut. Chiar daca sunt recente, rezultatele au fost inregistrate in trecut. Nici in acest capitol nu se permite utilizarea prezentului narativ.
Precizia
Ea se traduce prin coerenta cifrelor, asigurand ca totalul este egal cu suma partilor, atat
in text, cat si in figuri si tabele. Cand rezultatele cuprind subgrupe, acestea trebuie sa fie coerente cu cele definite la Material si metoda.
Claritatea
In expunerea rezultatelor trebuie urmata o ordine rationala: trebuie expuse rezultatele normale inaintea rezultatelor anormale, expunerea rezultatelor imediate inaintea rezultatelor tardive. Ulterior, in capitolul Discutii, autorii pot pune in valoare un anumit rezultat in raport cu altul. In aceeasi ordine de idei, daca mai multe metode au fost expuse in capitolul Material si metoda, aceeasi ordine trebuie sa fie respectata si in prezentarea rezultatelor lor. Anumite reviste autorizeaza folosirea subtitlurilor care trebuie sa fie identice in capitolul Material si metoda si Rezultate.
Erori de evitat
• A prezenta rezultate marginale care nu sunt in raport direct cu scopul studiului
• A face comentarii (De exe mplu: “ Rezultatele globale sunt incurajatoare ” sau “Urmarirea rezultatelor este dificila tinand cont de…”)
Erori inacceptabile

• A nu prezenta toate rezultatele in capitolul Rezultate, dar a face referinta la cele neprezentate aici in capitolul Discutii sau in Rezumat <