e2l6li
Am amintit adesea ca, pentru aprecierea unui om, este important sa se cunoasca imprejurarile vietii sale. O imprejurare de acest fel este pozitia pe care copilul a ocupat-o in randul fratilor si surorilor sale. Oamenii pot fi clasificati si din acest punct de vedere si, daca avem suficienta experienta, vom fi in stare sa recunoastem ca cutare este prim-nascut, cutare unicul copil la parinti, sau mezinul s.a.m.d.
Se pare ca oamenii stiu de mult ca praslea este de cele mai multe ori un tip deosebit. Asa se vede dintr-o multime de basme, legende, din istorisirile biblice, in care ultimul nascut este totdeauna prezentat si descris in acelasi mod. De fapt el creste in cu totul alte imprejurari decat toti ceilalti copii. Pentru parinti el este un copil aparte si, ca mezin, are parte de un tratament deosebit. Ca mezin, el este totodata si cel mai mic si, ca atare, cel care are cel mai mult nevoie de grija, pe cand ceilalti frati si surori se descurca de-acum, sunt copii mari. De aceea, el creste intr-o atmosfera familiala mai calda decat ceilalti.
Din aceasta situatie rezulta pentru el anumite trasaturi de caracter care ii influenteaza in mod deosebit atitudinea fata de viata, formandu-se ca o personalitate distincta. Se adauga la acestea o circumstanta contradictorie in aparenta. Pentru un copil nu este deloc o situatie placuta sa se vada totdeauna tratat ca un pusti, in care nimeni nu are incredere si caruia nu i se incredinteaza nimic. Asta il intarata foarte mult pe copil care, de obicei, se straduieste sa arate ca el poate face totul. Aspiratia sa catre putere se intensifica. Astfel, mezinul va fi de cele mai multe ori un individ nesatisfacut decat de o situatie optima, dezvoltand in sine tendinta de a-i depasi pe toti ceilalti.
Acest tip se intalneste foarte frecvent in viata. Exista o categorie de mezini care ii depasesc pe toti, care au realizat mult mai mult decat fratii si surorile lor. Mai putin fericit este cazul acelei categorii de mezini care, desi au avut aceeasi tendinta, nu au desfasurat o activitate bogata si nu au manifestat incredere in sine, ceea ce li se poate trage, de asemenea, din relatiile cu fratii mai mari. Daca acestia nu se lasa depasiti, se poate intampla ca mezinul, las si plangaret, sa dea bir cu fugitii din fata indatoririlor ce-i revin, sa fie mereu in cautarea unui pretext de a se eschiva de la aceste indatoriri. El nu este mai putin ambitios, dar este o ambitie din cele care ii fac pe oameni doar sa se descurce, incercand sa si-o satisfaca pe un teren alaturi de indatoririle vietii si evitand riscul de a trebui sa faca proba capacitatilor lor.

Multi au fost surprinsi de constatarea ca un mezin se comporta de obicei ca si cum ar fi handicapat si ar purta in el un sentiment de inferioritate. in cursul cercetarilor noastre am constatat intotdeauna acest sentiment chinuitor si alarmant, in care se poate identifica un puternic impuls pentru dezvoltarea psihica. in acest sens, mezinul este perfect comparabil cu un copil care a venit pe lume cu organe deficiente. Cazul poate sa nu stea asa in realitate, nu este aici vorba de existenta obiectiva a inferioritatii, ci de ceea ce simte omul. Stim cu ce nespusa usurinta se comit erori in viata copilului. Ne aflam in fata a o multime de probleme, posibilitati si consecinte. Cum se impune sa se comporte educatorul? Sa invoce el noi stimulente, care sa suscite mai departe vanitatea unui asemenea copil? A insista doar asupra necesitatii ca un asemenea copil sa fie mereu primul ar fi mult prea putin pentru o viata de om, iar experienta ne invata ca in viata nu totul depinde de a fi primul. Mai bine este ca, exagerandu-se intrucatva, sa se spuna: nu avem nevoie de primi-clasati1. De fapt ni se si face rau de ei. Daca trecem in revista istoria, precum si experienta noastra, trebuie sa constatam ca fenomenul nu este benefic. Un astfel de principiu face din copil un unilateral si, inainte de toate, il impiedica sa devina un bun semen. Prima consecinta este, de cele mai multe ori, faptul ca el se gandeste numai la sine si cum sa procedeze ca altii sa nu i-o ia inainte. El devine invidios, il macina ura si teama de a nu fi intotdeauna cel dintai. Prin insasi pozitia sa, ultimul nascut este inclinat sa devina recordman, sa-i intreaca in performante pe toti ceilalti. Alergatorul de cursa se tradeaza in intreaga sa conduita, adesea in aspecte insignifiante, care de obicei nu bat la ochi daca nu cunosti intregul angrenaj al acestei vieti psihice. Un asemenea copil se va sili, de exemplu, sa mearga totdeauna in fruntea unui grup sau nu va putea suferi ca vreun altul sa se aseze in fata sa. Spiritul de competitie este pe departe caracteristic pentru marea majoritate a mezinilor.
Acest tip de mezin, care uneori degenereaza, poate fi de asemenea gasit in toata puritatea sa. Include adesea oameni energici, socotiti salvatorii intregii lor familii. Sa privim in trecut si sa ne referim, bunaoara, la istoria biblica, la legenda lui Iosif; vom gasi toate acestea descrise intr-un mod absolut uimitor, cu o intentionalitate si o claritate de asa natura incat s-ar spune ca autorul acelei legende dispunea de toate acele cunostinte pe care noi, astazi, le obtinem cu atata osteneala. Cu siguranta ca in decursul secolelor s-a pierdut mult material valoros si ca acum trebuie gasite lucruri noi.
Alaturi de acesta exista inca un tip, ca o derivatie a celui dintai. Imaginati-va ca alergatorul nostru da deodata peste un obstacol si, necrezandu-se capabil sa-1 escaladeze,il ocoleste. Cand un asemenea mezin isi pierde curajul, el devine cel mai mare las. il gasim totdeauna dand bir cu fugitii, orice treaba este pentru dansul prea grea, are pentru toate scuze, nu indrazneste sa abordeze nimic si asa isi iroseste timpul. De cele mai multe ori va da gres si abia cu chiu cu vai va gasi el un domeniu in care orice concurenta sa fie dinainte exclusa. Pentru insuccesele sale vor fi invocate tot felul de pretexte, de pilda, ca este prea firav, ca a fost neglijat sau rasfatat, ca fratii si surorile nu i-au permis sa se afirme si altele de felul acesta. Asemenea destine se pot complica atunci cand respectivul are realmente o infirmitate. Pe tema aceasta el va bate multa moneda pentru evaziunile sale.
Nici unul din aceste doua tipuri nu include de obicei oameni de nadejde. Ce-i drept, cei care constituie primul tip se descurca mai bine intr-o perioada in care concurenta se mai bucura de o oarecare apreciere. Acest tip isi va gasi echilibrul doar in dauna celorlalti, pe cand cel de-al doilea va trai toata viata sub apasarea sentimentului de inferioritate si va suferi de pe urma imposibilitatii de a se impaca cu viata.
Si primul-nascut are caracteristicile sale. inainte de toate el are avantajul unei pozitii excelente pentru dezvoltarea sa psihica. Cunoastem din istorie ca este o pozitie aparte, favorizata. Aceasta situatie privilegiata s-a pastrat ca o traditie la multe popoare si paturi sociale. La tarani, de exemplu, in mod indiscutabil primul-nascut isi cunoaste inca din copilarie chemarea, anume ca intr-o zi el va prelua gospodaria si ca, prin aceasta, va avea o situatie mult mai buna decat ceilalti, care cresc cu sentimentul ca va sosi si ziua in care vor trebui sa paraseasca casa parinteasca. Si in alte parti, in multe familii se conteaza pe faptul ca fiul cel mai mare va fi la un moment dat stapanul casei. Chiar si acolo unde traditia aceasta nu are greutate, ca de exemplu in familiile burgheze modeste sau in cele proletare, primul-nascut este in orice caz cel caruia i se atribuie destula putere si intelepciune, incat sa se faca din el un ajutor si o persoana capabila sa-i supravegheze pe cei mai mici. Ne putem reprezenta ce inseamna pentru un copil sa fie in permanenta investit cu intreaga incredere a celor din jurul sau. Aceasta va genera in el o stare de spirit care se va exprima aproximativ in ganduri de felul: tu esti cel mai mare, cel mai tare, cel mai in varsta, de aceea trebuie sa fii mai destept decat ceilalti etc.
Daca dezvoltarea in aceasta directie nu este stingherita, vom gasi la primul-nascut trasaturile caracteristice aparatorului ordinii existente. Asemenea oameni apreciaza in mod cu totul deosebit puterea, atat puterea lor personala, cat si ideea de putere ca atare. Pentru primii-nascuti puterea este ceva de la sine inteles, ceva de maxima importanta si de care trebuie sa se patrunda. Nu este de trecut cu vederea faptul ca, de regula, asemenea oameni sunt conservatori.
La secunzi (Zweigeborenen) gasim aceeasi aspiratie catre putere si superioritate, cu nuantele de rigoare. Ei stau tot timpul sub presiune, se straduiesc sa ajunga in prim-plan, comportamentul lor fiind de asemenea al unui concurent intrat in cursa pentru viata. Secundul se simte puternic imboldit de faptul ca cineva este inaintea lui si se pune in valoare. Daca este in stare sa-si mobilizeze fortele si sa accepte competitia cu primul-nascut, de obicei va porni cu tot elanul inainte, in timp ce primul-nascut, in posesia puterii sale, se simte relativ sigur, pana cand celalalt ameninta sa i se urce in cap. Acest portret ni-1 evoca in mod expresiv legenda despre Esau2 si Iacob. Vedem aici neastamparul, stradania, mai putin evidente in fapte, cat mai ales in atitudini incoercibile, pana cand fie ca telul este atins, adica inaintasul este depasit, fie ca se bate in retragere dupa esec, ceea ce adesea se termina cu o boala nervoasa. Starea de spirit a secundului este comparabila cu pizma claselor neposedante, dominata de sentimentul umilirii. Se poate ca el sa-si fi fixat un scop atat de inalt, incat sa sufere intreaga viata din cauza aceasta si ca armonia sa interioara sa fie distrusa ca urmare a acestui lucru, a faptului ca si-a sacrificat viata pentru o idee, pentru o fictiune, pentru o himera lipsita de valoare.
Copilul unic are si el o situatie specifica. El este expus cu totul demersurilor pedagogice ale celor din jurul sau. Parintii nu au, ca sa spunem asa, nici o posibilitate de alegere, ei aruncandu-se cu tot elanul lor pedagogic asupra acestui singur copil. Acesta va fi cu totul lipsit de independenta, va astepta mereu ca cineva sa-i arate drumul de urmat, va fi in permanenta in cautarea unui sprijin. Adesea razgaiat, el nu este obisnuit sa se astepte la nici o dificultate, deoarece intotdeauna i-a fost netezit drumul. Cum se afla mereu in centrul atentiei, el capata cu usurinta sentimentul ca are o valoare deosebita. Pozitia sa este atat de delicata, incat luarile de atitudine gresite sunt aproape inevitabile. Fireste, daca parintii stiu ce importanta au asemenea situatii, si ce pericole ascund, atunci exista posibilitatea contracararii lor. Ramane, totusi, o problema dificila. Adesea parinti extrem de circumspecti, care socot ca viata este deosebit de grea si, drept urmare, fac toate lucrurile cu o prudenta exagerata, influenteaza in acest sens si sensibilitatea copilului. ingrijorarea permanenta pentru sanatatea copilului il va face pe acesta sa priveasca lumea ca pe o realitate ostila. in acest fel copilul evolueaza cu vesnica teama de greutati, in fata carora el sta lipsit de experienta, nepregatit, pentru ca nu a fost lasat sa guste decat ceea ce este agreabil. Asemenea copii vor intampina dificultati in cazul oricarei activitati independente si vor deveni inapti pentru viata. Ei sunt sortiti sa sufere esecuri. Uneori existenta lor seamana cu aceea a unor paraziti care nu fac decat sa savureze placeri, pe cand ceilalti le poarta de grija.
in familii sunt posibile diferite combinatii, dupa cum exista mai multi copii de acelasi sex, sau frati si surori, concurandu-se intr-un fel sau altul intre dansii. De aici complexitatea judecarii si evaluarii fiecarui caz particular. Deosebit de dificila este situatia baiatului unic care creste in mijlocul mai multor surori. intr-o asemenea casa, dominanta este influenta feminina, baiatul fiind impins pe ultimul plan, mai ales daca este cel mai mic dintre copii si se trezeste in fata unei falange feminine solidare. Tendinta sa de a se pune in valoare se izbeste de mari obstacole. Atacat din toate partile, el nu va ajunge niciodata propriu-zis constient de privilegiile pe care societatea noastra anacronica le rezerva barbatilor si va arata incertitudine in actiunile sale. Intimidarea poate merge atat de departe incat, uneori, el sa resimta ca mai slaba pozitia barbatului fata de aceea a femeii. Curajul si increderea sa in sine ajung sa se clatine sau, dimpotriva, un puternic impuls il impinge la mari infaptuiri. Amandoua cazurile sunt generate de aceeasi situatie. Ce va deveni in final un asemenea baiat depinde de conditiile si imprejurarile vietii. Nu se poate insa sa nu se observe la el persistenta unei trasaturi tipice.
Dupa cum vedem, tot ceea ce aduce in viata copilul se formeaza si se coloreaza in conformitate cu pozitia sa in constelatia familiei. Aceasta constatare face sa paleasca doctrina ereditatii, atat de daunatoare pentru activitatea pedagogica. Exista, ce-i drept, cazuri in care influenta ereditatii este in afara de orice indoiala, ca de exemplu atunci cand un copil crescut in afara oricarei relatii cu parintii sai manifesta totusi trasaturi similare sau identice. Uimirea in fata acestui fapt face loc imediat unei mai bune intelegeri, daca ne amintim cat de usor de interpretat sunt anumite distorsiuni in dezvoltarea copilului care, de exemplu, vine pe lume cu deficiente corporale, stare care determina o tensiune intre el si cerintele mediului, exact ca la tatal sau, care si el poate ca a venit pe lume cu organe deficiente. Din acest punct de vedere, teoria transmiterii ereditare a trasaturilor de caracter se dovedeste lipsita de intemeiere.
Din expunerea de mai sus rezulta ca dintre distorsiunile care intervin in dezvoltarea copilului cea mai grava priveste aspiratia sa de a se ridica deasupra celorlalti si de a tinde la o pozitie de forta, care sa-i aduca avantaje personale. Daca aceasta tendinta proprie societatii noastre pune stapanire pe sufletul omului, dezvoltarea sa ia un curs obligatoriu. O profilaxie pedagogica in acest domeniu intampina dificultati care reclama o intelegere mai profunda a situatiilor. Si daca exista un punct de vedere coerent, care sa ne ajute la inlaturarea tuturor dificultatilor, acesta se refera la cultivarea sentimentului de comuniune umana. Daca lucrul acesta reuseste, toate dificultatile devin insignifiante. Cum insa in vremea noastra reusitele in acest sens sunt relativ rare, dificultatile atarna greu in balanta. Recunoscand faptul acesta, nu ne vom mai mira ca intalnim atatia oameni care se lupta de-a lungul vietii sa se mentina pe linia de plutire, existenta fiind dura pentru ei. Stim ca ei sunt victimele unei dezvoltari gresite si ca, in consecinta, si atitudinea lor fata de viata este gresita. De aceea judecata noastra referitoare la ei trebuie sa fie foarte retinuta si, mai presus de orice, sa nu fie o judecata morala, o judecata asupra valorii (morale) a omului. Mai degraba se impune sa incercam sa valorificam cunostintele pe care le-am dobandit, sa abordam altfel omul, dat fiind ca acum suntem in stare sa ne facem o imagine mult mai exacta despre viata sa interioara. Pentru educatie, de asemenea, rezulta importante puncte de vedere, deoarece cunoasterea surselor de eroare ne ofera multiple posibilitati de interventie. Avand o viziune cuprinzatoare si profunda a dezvoltarii psihice a omului, in trasaturile pe care le examinam putem discerne nu numai trecutul, ci, intrucatva, si viitorul sau. Numai asa omul devine pentru noi cu adevarat viu. El va fi pentru noi mai mult decat o simpla silueta si vom obtine o alta idee despre valoarea sa decat ideea care are adesea curs in societatea noastra.