SIGMATISMUL h4c14cn
Sigmatismul este tulburarea in pronuntia lui “s”, “z”, “t”, “t”, “s”, “j”, “ci”, “ce”, datorata locului gresit de articulare; iar inlocuirea lor cu alte sunete (“Cluz” in loc de “Cluj”) se numeste parasigmatism.
SIMPTOMELE: caracteristice ale sigmatimsmul sunt: inlocuirile, distorsiunile si mai rar, datorita dificultatilor de coarticulare cu alte consoane, omisiunile se sunete in cuvinte (“caun” in loc se “scaun”).
CAUZELE SIGMATISMULUI
Formele variate de stigmatism, ce se intalnesc in practica logopedica, sunt produse de un intreg complex de factori cauzali, care de cele mai multe ori nu actioneaza in mod izolat, ci intr-o anumita interdependenta.
• Froschels considera functionarea gresita a limbii, datorita slabirii muschilor retractori, ca o cauza directa si principala a sigmatismului.
• Luchsinger si Arnold constata ca anomaliile de pozitie a dintilor si ale maxilarelor predispun la sigmatisme, dar ca nu sunt singura lor cauza.
• In literature de specialitate se mentioneaza printre cauzele sigmatismului si personalitatea infantile. Inainte de a se maturiza vorbirea, copilul inlocuieste pe “s” cu un ?, ceea ce constituie un fenomen normal. Substituirea sa in vorbirea unui adult poate cintrui un indiciu de infantilism.
FORMELE SIGMATISMULUI
Sigmatismul se imparte dupa forma sa in 2 categorii distincte: Sigmatismul oral determinat de o pozitie defectuoasa a limbii si Sigmatismul nazal, determinat de pozitia incorecta a valului palatin.
Sigmatismul oral se prezinta sub mai multe forme:
1. Sigmatismul interdental: care, dupa Krech, reprezinta pelticia propriu-zisa, rezulta din pronuntarea suntellor siflante cu limba intre dinti. La aceasta pronuntare interdentala apare o lipsa de contact a maxilarelor. Maxilarul inferior este de cele mai multe ori coborat si limba atarna intre dinti. In locul sunetelui puternic siflant se obtine, intre limba si incisivii inferiori un sunet slab, asemanator cu sunetul ? din limba engleza. La copiii mici aceasta forma de sigmatism este foarte frecventa. Dupa cresterea dintilor sigmatismul interdental dispare, in majoritatea cazurilor de la sine.
2. Sigmatismul adental: rezulta din sprijinirea varfului limbii pe dinti, impiedincand iesirea libera a aerului la pronuntia siflantelor prin spatiul interdental. Copilul nu poate realiza jgheabul de scurgere concentrata a aerului si acesta trece sub forma de evantai, necondensat peste partea anterioara a limbii. Regiunea prin care aerul se indreapta se largeste considerabil, atenuandu-se sonoritatea sunetelor siflante. Sigmatismul adental poate sa apara si la cei cu maxilare normale, dar este mai frecvent la cei cu prognatism. Adeseori este provocat de o hipoacuzie, incat poate fi utilizat si ca indice de diagnostic al acesteia. (Stern). Limba hipertonica, pin lovirea si presarea dintilor la articulatia siflantelor, constituie o cauza frecventa a pronuntiei adentale.
3. Sigmatismul lateral: reprezinta cea mai evidenta forma de denaturare a siflantelor. Curentul de aer expirator se departeaza in timpul pronuntiei de la linia de mijloc, spre dreapta (sigmatism lateral dexter), spre stanga (sigmatism lateral sinister), sau bilateral, ca si la sunetul “l” (sigmatism bilateral). Sigmatismul lateral este determinat adeseori de pareze unilaterale ale nivelului hipoglos, ce provoaca lateralizarea miscarilor limbii in pronuntie. Partea cea mai mare a limbii se abate intr-o parte sau alta. Cealalta parte a limbii si varful ei se ridica si acopera partea opusa a cavitatii bucale, incat aerul iese in cursul pronuntiei lateral, unde sunetul apare denaturant, sisiit, sorbit.
4. Sigmatismul strident: consta dintr-o articulare prea puternica, prea sonora, a siflantelor. Rezonanta lor stridenta, fluierata, dauneaza mai ales vorbirii la microfon. Rezonanta stridenta a siflantelor rezulta din adancirea exagerata a jghebului median al limbii. Printre cauzele acestei tulburari se mentioneaza limba hiperkinetica si deficiente de auz ale urechii interne.
5. Sigmatismul palatal: rezulta din retragerea varfului limbii mai inapoi de la locul de articulatie normala, spre bolta palatina. Prin frictiunea aerului intre varful limbii si incisivii superiori se formeaza un zgomot fricativ, suierator. Sunetele din seria “s” se pronunta ca cele din seria “s” (“sifon” in loc de “sifon”, “jale” in loc de “zale”). Prognatismul, prin dificultatile de apropiere a varfului limbii la incisivii inferiori si hipoacuzia constituie cauzele cela mai frecvente ale sigmatismului palatal.
6. Sigmatismul labio-dental: se caracterizeaza printr-o sonoritate defectuoasa, intermediara intre cea a sunetelor labio-dentale “f” si “v” si a siflantelor “s” si “z”, formata din frecarea intre cea a sunetelor si buza inferioara, alungita peste dintii de jos. In practica logopdica aceasta forma de sigmatism se intalneste mai rar.
7. Sigmatismul labial: la care curentul de aer nu intalneste dintii ca la sigmatismul labio-dental, ci se strecoara printre buzele proeminente, obtinandu-se un fel de “f” sau “s” in loc de “s”. Miscarile limbii sunt hipokinetice. Pronuntia labiala se corecteaza prin exercitii de dezvoltare a motricitatii buzelor. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se intinde in fata gurii, ilustrand intinderea buzelor, la pronuntia sunetului “s” si “z”, ca la zambet. Sigmatismul labial apare uneori la cei cu prognatism accentuat: aerul la pronuntia siflantelor, nefiind oprit de catre incisivii inferiori, trece deasupra buzei.
8. Sigmatismul de sonorizare: se caracterizeaza prin desonorizarea consoanelor sonore, mai frecvent de catre copiii cu tuburari spastice. Sonorizarea unor consoane surde apare mult mai rar, fiind caracteristica unor copii cu deficiente de auz, care au tendinta de a-si auzi vocea in timpul pronuntiei.
Sigmatismul nazal prezinta 2 forme distincte:
1. Sigmatismul nazal determinat de functia anormala a palatului moale:, celelalte componente ale aparatului fonoarticulator fiind normale. In locul sunetelor siflante apare un sunet nazal ce se termina cu un “ng”. Pronuntarea sunetelor siflante este denaturata ca urmare a inexactitatii inchiderii orificiului faringo-nazal. Denaturarea este totala, cand aerul se scurge numai pe nas (sigmatismul nazal partial). Sigamtismul nazal total este cauzat de despicaturi palatine, de un palat moale prea scurt, sau cu o mobilitate redusa, obisnuit postoperatorie. La sigmatismul partial prin astuparea nasului dispare rezonanta nazala a sunetului.
2. Sigmatismul laringal: consta dintr-un sunet gutural ce se realizeaza in locul sunetelor siflante. Acest sunet apare obisnuit intre coardele vocale la cei cu despicaturi palatine (Borel-Maisonny).

CORECTAREA SIGMATISMULUI

1. Indicatii generale: a. Sunetul defectuos nu se corecteaza, ci se elaboreaza prin exercitii de suflat, suierat, evocari anomopatopeice (zumzet, zbarnaitul soneriei, stranut, suieratul locomotivei, sopotul apei, sasaitul sarpelui) si prin diferentierea lor auditiva, un sunet nou. b. La exercitii premergatoare pentru elaborarea miscarilor prin derivare din alte sunete. Mijloacele mecanice (sonde, spatula) se folosesc numai in cazuri extreme. c. In cadrul lectiilor logopedice pentru consolidarea si automatizarea noului sunet in vorbire se va acorda un rol fundamental exercitiilor de diferentiere auditiva a sunetului elaborate de celelalte sunete din grupa africatelor si a siflantelor. d. Exercitiile logopedice vor fi precedate la cei cu anomalii maxilo-faciale sau cu vegetatii adenoide de un tratament medical corespunzator. Rezectia frenului lingual se recomanda numai daca nu se poate realiza prin aplicarea exercitiilor logopedice, incluzand si mijloacele mecanice (sonde, spatula), ridicarea varfului limbii spre alveole la pronuntia mai multor sunete: s, j, l, si r. Amputarea varfului limbii, procedeu aplicat de Frank (1924) la cei cu interdentalisme, este total contraindicat. e. Varsta cea mai indicata pentru inceperea tratamentului logopedic este cea de 4-5 ani. Exercitiile logopedice trebuie evitate in perioada schimbarii dintilor de lapte. f. Persoanele cu pronuntia defectouasa a siflantelor sa fie indepartate din anturajul copilului sau cel putin sa le fie neutralizata influenta asupra pronuntiei.
2. Exercitii de emitere si de pronuntie a noului sunet:
1. Metoda Derivarii: din sunetele apropiate ca structura acustico-articulatorie.
Metoda clasica de derivare a celorlalte siflante si affricate pronind de la sunetul “s”, ca sunet de baza, desi ofera in practica unele rezultate, nu constituie calea cea mai naturala de corectare a sigmatismelor. Siflanta “s”, considerata ca sunet cu care trebuie sa inceapa munca logopedica de corectare a sunetelor din grupa sigmatismului, apare in evolutia ontogenetica cu intarziere fata de semiocluziva “t”.
Munca logopedica de corectare a sigmatismului, tinand seama de legaturile fiziologice dintre sunetele vorbirii si de succesiunea ontogenetica in insusirea lor, porneste intotdeauna de la ceea ce copilul poate realiza mai usor, urmand ca intr-o anumita ordine, sprijinindu-se pe sunetele ajutatoare, sa treaca la insusirea celorlalte.
Directia dezvoltarii sunetelor, pornind de la “t” prin “t” spre “s” (T-T-S) apare fireasca, daca analizam factorii acustico-articulatorii ai acestor sunete:
• Pronuntia lui “t” este, sub aspectul miscarilor articulatorii, mai apropiata de cea a lui “t”. Varful limbii formeaza initial un obstacol sau semiobstacol in calea undei expitarorii ca pentru sunetul “t” si apoi revine la pozitia initiala.
• Sunetul “t” este, sub aspect acustic, mai apropiat de “t”, pentru ca contine in structura sa acustica un element exploziv.
• Sunetul “s” este mai apropiat sub aspect articular de “t”, care contine in sine un element constrictiv.
• “s” este mai apropiat sub aspect acustic de “t”, care contine in structura sa sonora un element siflant.
• Pentru insusirea sunetului “c”, copilul parcurge in mod obisnuit o cale mai lunga, care merge de la pronuntia lui “t” (“teltel” in loc de “cercel”), apoi trece prin “t” (“teltel”) si numai apoi pronunta corect (cercel). Deci, sunetul “c” se formeaza din “t” si “s”. In consecinta, metoda de corectare a africatelor, care se bazeaza pe insusirea primara a sunetelor componente, “t” din “t” si “s”, “c” din “t” si “s” si “dz” din “d” si “j”, nu se tine seama de particularitatile psihologice si motrico-kinestezice care ne descopera modalitatile cele mai usoare de derivare a unor sunete din altele.
Procedeele de derivare a sunetelor din seria “s”:
T -; S
1. Sa rostesca “t” rapid si in succesiune (ttt).
2. Rostind in continuare “t” prelungit, sa impinge partea anterioara a limbii, inainte si in jos, ca si cum s-ar indeparta un corp strain de pe varful ei.
3. Aceeasi miscare, asociata cu retragerea buzelor si cu apropierea dintilor: “ttt” se transforma in “t”.
4. Sunetul “s” este separat din “t” prin pronuntia lui prelungita (tsss) si in soapta. Daca e necesar, pentru derivarea lui “s”, se impinge usor varful limbii cu sonda sau cu spatula. Sub aceasta forma, dislalicul sesizeaza usor diferenta dintre “t” si “s”.
5. Sunetul “s” se realizeaza uneori cu usurinta din “t” dorsal. Pozitia limbii, cu varful ei indoit la incisivii inferiori, se demonstreaza in oglinda, printr-o usoara deschidere a gurii. Dupa inchiderea gurii, prin pronuntia prelungita a lui “t” (ttt) se formeaza sunetul “t”, din care se desprinde cu usurinta sunetul “s”, prin prelungirea pronuntiei. Acest procedeu de derivare este indicat pentru cei cu sigmatisme cauzate de un prognatism accentuat.
F -; S
1. Articularea sunetului “f”.
2. Se indeparteaza buzele de catre logoped, apoi se intind spre comisuri.
3. Dislalicul retrage singur buzele.
4. Suflarea printre dinti cu buzele retrase spre comisuri.
5. Suflarea cu asocierea lui “t” fluierat.
6. Suflarea cu asociere de silabe: TA, TE etc.
7. O suflate TA; suflare TE.
8. “S” se introduce in cuvinte care-i avantajeaza pronuntia : ASTA, ESTE si se deprinde treptat.

9. Rostirea “s”-ului izolat.
10. Silabe inverse, pronuntate prin intercalarea de pauze, care se reduce treptat: A-S, E-S.
11. S-A, S-E. Daca sunetul “s” inca nu se realizeaza correct, se intercaleaza un “h” atenuat: SHA, SHE, executare rapida.
12. Articularea sunetului “s” in cuvinte.
Sigmaticul rosteste un “f” lung, indepartandu-i-se buzele una de alta si de dinti. Limba se afla intr-o pozitie relativ corecta, inapoia incisivilor inferiori. Din cand in cand se apasa cu degetul planseul cavitatii bucale, pentru a stimula ridicarea partii mediane a limbii.In unele cazuri se pun degetele pe incisivii inferiori si se sufla. In mod similar se obtine “z” din “v”.
N -; S
Prin inchiderea nasului si suflarea puternica a aerului, “n” se transforma in “s”. Acest procedeu se utilizeaza la cei cu sigmatisme nazale partiale.
H -; S
Se pronunta IHI cu dintii stransi. Apare frecvent prin aceasta pronuntie un “s” intervocalic atenuat, din care de formeaza “s”. Acest procedeu se utilizeaza mai ales la cei cu sigmatisme interdentale.
TS -; T
Pronuntarea de mai multe ori, intr-o singura expiratie, a sunetului “t”, despartit de “s” printr-o pauza scurta. Pauza se reduce treptat, pronuntandu-se pe ambele sunete la o singura expiratie, unite, fara despartire. Procedeul se poate intui printr-o sfoara pe care dislalicul o tine in mana. Sfoara se trage lent la inceput, cand se pronunta “t” si “s” despartite printr-o pauza, accelerandu-se concomitent cu accelerarea ritmului pronuntiei.
Procedeele de derivare a sunetelor din seria “s”:
T -; S
Limba la un “t” apical, asteapta cu varful ei in dosul alveolelor, are o pozitie asemanatoare cu cea a articularii sunetului “s”. Se roteste un sir de “t” (tttt), se rotunjesc buzele si se obtine “c” (“ts”), iar prin separarea elementului siflant de cel exploziv se obtine “s”. Pentru rotunjirea buzelor se recomanda pronuntia in soapta a silabei “ut” din care se obtine, mentionandu-se buzele proeminente, “uc”, iar prin prelungirea lui “uc” se obtine “ucss”, separandu-se treptat elementul siflant “s”.
T -; S
Din sunetul “t” se formeaza “s”, printr-o usoara ridicare a limbii cu spatula si prin proeminarea buzelor. Ca o faza intermediara de derivare a lui “s” apare sunetul “c”, din care prin prelungire se elibereaza elementul sau suierator “s”.
S -; S
Derivarea se obtine printr-o impingere usoara inapoi a varfului limbii cu spatula sau cu sonda. Buzele se rotunjesc. Se obtine varianta de “s” articulata cu varful limbii in jos, din care printr-o usoara ridicare a varfului limbii in sus se poate obtine un “s” apical.
O alta varianta a acestui procedeu consta din pronuntia prelungita a sunetului :s: si aplicarea sondei pentru ridicarea varfului limbii. Prin inchiderea dintilor sunetul “s” se transforma pasiv in “s”.
L -; S
Limba se coboara usor in timpul articularii sunetului “l”. Sunetul obtinut e asemanator cu “s”, in care se tranforma prin rotunjirea buzelor si excluderea vocii.
R -; S
Dintr-un “r” prelungit si afonizat se obtine “s” prin ridicarea limbii in sus cu spatula sau cu sonda. Vibratia varfului limbii se inhiba. Orificiul bucal se micsoreaza treptat, se prelungesc buzele si vibranta “r” se transforma in suieratoarea “s”.
S -; C
Dislalicul pronunta prelungit “s” si logopedul il loveste usor de mai multe ori cu degetul aratator sub barbie. Limba la lovire este impinsa in sus si din constrictie se realizeaza contactul necesar elementului oclusiv pentru “c”. Procedeul se aplica la cei cu sigmatisme otogene.
T -; C
Se pronunta africata “t” si cu spatula se impinge varful limbii inapoi si se ridica in sus, obtinandu-se “c”.
Alegerea sunetelor ajutatoare este determinate de forma sigmatismului si de sunetele afectate. Daca seria sunetelor suieratoare “s” si “j” si africatele “c”, “dz” e corecta, ele se vor utilize pentru emiterea prin derivare a sunetelor “s”, “z”, “t” si invers.
Emiterea sunetelor prin exercitii ortofonice

3. Exercitiile pregatitoare si de articulatie se utilizeaza numai daca metoda derivarii nu ofera rezultate satisfacatoare:
Pentru corectarea sigmatismului interdental, se recomanda exersarea pronuntiei sunetelor din seria „s” cu dintii strans uniti. Sunetul obtinut se corecteaza prin exercitii silabice. Acestea se realizeaza initial cu gura inchisa pentru a-l obisnui pe dislalic sa nu scoata limba intre dinti. Ulterior se trece la pronuntia normala, sub control vizual al pozitiei limbii in oglinda.
In corectarea sigmatismului adental rezultate pozitive se pot obtine prin aplecarea capului pe spate in timpul pronuntiei prelungite a sunetului „s”. Daca aceasta metoda nu este suficienta se aplica exercitii de articulatie in fata oglinzii. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza cu ajutorul desenelor schematice. Dupa ce se obtine pozitia corecta a limbii se exerseaza pronuntia unui „s” prelungit ce se introduce apoi in cuvinte.
In cazuri extreme, cand prin alte procedee nu s-au obtinut rezultate satisfacatoare, se utilizeaza sonda ortofonica Nr. 2. Aceasta mentine varful limbii la incisivii inferiori. Inchiderea orificiului dintre dinti, blocat prin ridicarea partii anterioare a limbii se inlatura cu ajutorul sondei Nr. 4.
In cazul sigmatismului labio-dental se aplica in faza initiala a tratamentului exercitii de gimnastica a limbii (de extensie, proeminare, rictus), apoi se demonstreaza pozitia corecta a limbii la pronuntia siflantelor si se controleaza miscarile ei articulatorii in oglinda. Tendinta de ridicare a buzei inferioare poate fi inhibata prin retinerea ei cu degetul. Sunetul format se consolideaza prin exercitii silabice si in cuvinte.
Pentru corectarea sigmatismului palatal se fac exercitii de diferentiere auditiva a sunetelor „s” si „s” care se confunda si se inlocuiesc in vorbire. Apoi se demonstreaza articulatia siflantelor si suieratoarelor in fata oglinzii, indicandu-se pozitia corecta a limbii (in cazul lui „s” varful limbii este coborat la incisivii inferiori iar in cazul lui „s” este ridicat la alveolele incisivilor superiori). Daca acest procedeu nu da rezultate se poate trece temporar la realizarea unui „s” interdental (cu limba scoasa intre dinti) iar in continuare se fac exercitii pentru corectarea sigmatismului interdental.
Sigmatismul lateral se corecteaza prin exercitii de latire a limbii, pentru ca aceasta sa acopere cu marginile sale laterale arcadele dintilor superiori si prin exercitii de realizare a jgheabului longitudinal. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza in oglinda. Curentul de aer siflant se palpeaza pe dosul palmei, precizandu-se directia corecta. Limba in caz de necesitate poate fi mentinuta la nivelul incisivilor inferiori cu ajutorul sondei Nr. 2 sau a spatulei. In cazuri grave se recomanda scoaterea limbii si suflarea unui curent puternic de aer. Sigmatismul lateral se transforma in sigmaism interdental. Apoi limba se retrage treptat in cavitatea bucala, mentinandu-se suflarea puternica. Pe mijlocul limbii trebuie sa se realizeze jgheabul longitudinal. Daca acesta nu s-a realizat se aplica de-a lungul limbii sonda Nr. 1. Aceasta se foloseste pentru a realiza printr-o apasare usoara jgheabul necesar condensarii undei de aer expirator, numai atat timp cat este necesar pentru realizarea articulatiei fara interventie mecanica. Uneori se fac exercitii de inversare a lateralitatii prin plasarea varfului limbii la pronuntia siflantelor pe partea opusa, la cealalta comisura bucala. Apoi, dupa ce se inhiba pronuntia laterala gresita se trece la realizarea sunetelor siflante in pozitie corecta.
Pentru corectarea sigmatismului nazal se aplica exercitii de dirijare si diferentiere a undei de aer pe nas si pe gura. Daca dislalicul pronunta corect sunetele „f, t si h”, sunetele siflante se pot obtine prin derivare, inchizand cu degetele orificiile cavitatii nazale.
Pentru emiterea sunetelor din seria „s” se fac exercitii de suflare pe limba scoasa (lopata) ridicata peste buza superioara. In timpul suflarii se formeaza pe mijlocul ei jgheabul in care se concentreaza unda expiratorie iar directia aerului se controleaza cu ajutorul unei hartii plasate deasupra limbii. Rotunjirea buzelor este facilitata prin presarea usoara a obrajilor cu degetele. In cazul realizarii sunetului „s” se observa unda de aer cald pe dosul palmei, se sesizeaza pozitia dintilor si a buzelor si blocarea orificiilor laterale ale dintilor de catre marginile limbii. Daca limba nu se ridica singura aceasta este ajutata prin apasarea cu o spatula. Dupa ce se obtine siflarea corecta cu gura deschisa limba se retrage la dinti si se obtine un suierat difuz. In continuare varful limbii se plaseaza la palat, concomitent cu inchiderea dintilor si rotunjirea buzelor. Astfel se obtine sunetul „s”.

4. Exercitii de fixare si de automatizare a noului sunet in vorbire
Pentru includerea unui sunet nou in vorbire trebuie elaborate noi legaturi intre sunete. Dislalicul isi insuseste relativ rapid pronuntia corecta a unor sunete izolate dar le este dificila introducerea lor in vorbire.
Automatizarea sunetelor siflante in vorbire este un proces de lunga durata, esalonat pe anumite etape in care se foloseste un material verbal adecvat, riguros selectionat.
( vom indica doar materialul utilizat pentru siflanta „s”. Dupa acest model se elaboreaza materialul verbal pentru celelalte sunete din grupa sigmatismului )

1. Exercitii de fixare a sunetului „s” in coarticulatie cu alte sunete, pronuntate la o singura expirare f-s-f-s-f-s f-s-h-f-s-h-f-s-h s-h-s-h-s-h s-h-s-s-h-s-s-h-s s-s-s-s-s-s v-s-h-v-s-h-v-s-h v-s-v-s-v-s f-s-s-f-s-s-f-s-s

2. Exercitii de consolidare a sunetului „s”
• Silabe directe
Pronuntia sunetului „s” in silabe directe se realizeaza pe baza perceptiei auditive si vizuale. Ca material didactic se folosesc cartonase pe care sunt scrise combinatiile sonore ce se exerseaza. In continuare se trece la folosirea discului rotativ in care sunetul „s” apare o singura data, la mijloc iar seria vocalelor in jurul sau. Sunetele „s” si „s” se combina mai greu cu vocala „a”, care are o pozitie diferita a limbii si a buzelor si un unghi mai mare a maxilarelor. Sunetele din seria „s” se combina cel mai usor cu vocala „i” iar cele din seria „s” cu „u” motiv pentru care exercitiile silabice pornesc de la combinatii cu aceste vocale.
La inceput sunetul se prezinta prelungit si cu o separare a pronuntiei
(sss-i sss-e sss-a sss-a sss-o sss-u) trecandu-se treptat la pronuntia lor cursiva
(sisisi sesese sasasa sisisi sasasa sususu).
• Silabe indirecte: is, es, as... se exerseaza in continuare folosind discul rotativ si indicand directia de la vocala la sunet.
• Combinatii intervocalice
Cu vocala intercalata: sis, ses, sas, sis, sas, sus, sos...

Intre aceiasi vocala: isi, ese, asa....
Intre vocale diferite: ise, isi, isa, isa, iso...
• Exersarea sunetului „s” in combinatii consonantice sfa spa sta stra sla sfo spo sto stro slo sfu spu stu stru slu sfe spe ste stre sle sfi spi sti stri sli sfa spa sta stra sla sfi spi sti stri sli
In cadrul acestor exercitii se utilizeaza planse pe cere sunt scrise combinatiile sonore ce se exerseaza, sunetul „s” fiind scos in evidenta. Sirurile de combinatii consonantice se citesc prima data pe verticala si apoi pe orizontala.

3. Exercitii de diferntiere a sunetului „s”
• Sunete mai indepartate fonetic:
- in silabe directe: se-fa so-fo su-fu
- intervocalic: asa afa oso ofo usu ufu
- in silabe amestecate: fa sa fa fo so fo asa afa oso
• Sunete asemanatoare: se subliniaza opozitia lor fonetica dupa
Participarea coardelor vocale ( surda - sonora) , dupa modul de articulatie (fricativa - africativa), dupa locul de articulatie (dentala-palatala)
- Surda -; Sonora: sa-za asa aza so-zo oso ozo su-zu usu uzu
- Fricativa -; Ocluziva: sa-ta so-to su-tu
- Fricativa -; Semiocluziva: sa-ta so-to su-tu
- Nazala -; Orala: sa-na so-no su-nu

- Dentala -; Prepalatala: sa-sa so-so su-su

4. Exercitii de automatizare a sunetului „s” in cuvinte si propozitii
Dupa ce sunetul „s” a fost pronuntat corect, in diferite combinatii silabice, acesta se include in cuvinte. Initial silabele prelucrate si automatizate se includ in cuvinte rostindu-se cu o mica pauza de restul cuvantului. In cazul utilizarii materialului grafic silabele ce se includ in cuvant vor fi scoase in evidenta. Concomitent cu exercitiile de pronuntie se fac si exercitii de analiza sonora, scriere si citire a cuvintelor exersate.
- re - ba - pa
- pa - ra - ta sa - nie so - lemn su - dor
- lut - coti - parat
- lata - lie - na
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- ra - pun - fon
- ver - niuta - ta se - ceta sa - las si - la
- nat - rac - lon
- rie - natate - laba
------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ca - va - - ra coa - sa ca - se sca - un ma - me - - tiu
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- soare - gure - ga scri - ma stru - na stri - dent
- itor - ni - die

Cuvintele cu „s” in pozitie initiala:
- cuvinte monosilabice: sac, soc, suc, sec, semn...
- cuvinte bisilabice: soba, sora, suta, sera...
- cuvinte cu mai multe silabe: sandale, socotitoare, semanatoare...
- cu „s” urmat de consoane: scaun, scara, stima, stema, stropitoare, strugure...
- cuvinte cu „s” in pozitie finala: vas, os, fus, fes, urs, nas, pas, sus, jos, popas, ananas, taifas...
- cuvinte cu „s” in pozitie mediana: casa, castron, prosop, musca, soseste,
Mississippi, pisica, fereastra, sosea, caisa...

5. Exercitii de analiza sonora si diferentiere auditiva a cuvintelor cu sunetul „s”
- sa ridice mana ori de cate ori aude printre cuvintele rostite sunetul „s” si sa ii precizeze locul, indicand silaba care il contine, locul pe care il ocupa in silaba si in cuvant.
- sa aleaga dintr-o serie de imagini pe acelea in a caror denumire se include sunetul „s” si sa le denumeasca
- sa desparta cuvinte in silabe iar silabe in sunete
- sa alcatuiasca cuvinte dupa planse folosind alfabetul decupat
- sa completeze omisiunile sunetului „s” in cuvinte, a silabelor cu „s” in cuvinte si a cuvintelor cu „s” in propozitii
- sa alcatuiasca cuvinte din silabe amestecate pa-sa --- sapa i-se-ca --- caise sa-ca --- casa pa-re-sa --- pasare ra-so --- sora scri-re-soa --- scrisoare
- sa alcatuiasca cuvinte din litere date a b s i e ----- sabie e n a s i ----- sanie t n o b a s ----- baston t s a ----- sat
- diferentierea auditiva a cuvintelor paronime sau asemanatoare fonetic lac -; sac oase -; oaze lemn -; semn suta -; muta sat -; lat seu -; leu sita -; vita seama -; zeama soare -; floare casa -; cana sare -; zare peste -; peste cos -; cos scoala -; scoala soc -; loc

6. Automatizarea sunetului „s” in vorbirea cursiva
• Exercitii de pronuntie a sunetului „s” in propozitii:
- Sa reproduca si apoi sa alcatuiasca singur propozitii cu cuvinte care contin sunetul „s”, pe baza unei anumite scheme gramaticale:
Sosul gustos
Vasile este harnic
Supa gustoasa

- Sa reconstruiasca propozitii diformate. Exercitiul se va aplica sub forma de joc:
Sanda sunt gustoase. Caisele sunt gustoase.
Caisele este o scrisoare. Sanda scrie o scrisoare.
Pisica scrie frumoasa. Pisica este frumoasa.
- Proverbe, zicatori, ghicitori, poezii si povestiri:
Lauda de sine nu miroase bine
In corp sanatos minte sanatoasa
Sus tuna / Jos rasuna
Nu e furca, nu e fus / Si totusi pe tors s-a pus.

Acest material poate fi modificat si adaptat dupa necesitatile desfasurarii lectiilor cu copii de diferite varste si diferite forme de sigmatism.

BIBLIOGRAFIE

• Emil Verza -; “Dislalia si terapia ei”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

• Ecaterina Vrasmas, I. Musu, C. Stanica -; “Terapia Tulburarilor de Limbaj”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997.

• C. Paunescu -; “Introducere in Logopedie”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.