In zilele noastre, oricine poate sa ne dea unele relatii mai mult sau mai putin complete despre ceea ce este un “test psihologic” si o “testare psihologica”. Testele, psihologice sau de cunostinte, sunt utilizate peste tot in lume in scop de consiliere, selectie si repartitie (clasificare) profesionala sau scolara. Frecvent, ocuparea unui loc de munca presupune, pe langa sustinerea unui examen de cunostinte, si efectuarea unui examen psihologic. Uneori, anumite posturi de munca, cum este de pilda cel de impiegat de miscare sau mecanic de locomotiva, din domeniul feroviar, cel de operator la o centrala electrica nucleara, operator radar la un aeroport etc., unde riscul de accidentare si responsabilitatile sunt mari, necesita examene psihologice periodice. Testul este un instrument al metodei experimentale, folosit cu precadere in investigatiile cu caracter aplicativ ale psihologiei (testul psihologic), pedagogiei (testul pedagogic, testul scolar sau docimologic), sociologiei (testul sociometric) si biologiei (testul fiziologic). Testele, in general, sunt folosite in scopul luarii unor decizii. Ele au un impact puternic asupra unei palete largi de decizii din diferite domenii ale activitatii umane. In locuri de munca, cum sunt de exemplu cele din serviciile militare sau politienesti, testele psihologice sunt cele mai potrivite tehnici pentru a face selectii si pentru a lua diferite decizii de clasificare sau de repartitie a personalului la diferite departamente ori grupuri de lucru. Un aspect important al examenelor psihologice, adesea neglijat chiar de specialisti, este acela ca ele pot afecta cariere profesionale, in bine sau rau, Ca ele reprezinta o confruntare care poate lasa urme adanci in viata unui om (ex. admiterea la scoala de soferi, un concurs pentru ocuparea unui post de munca, examenul psihologic cu un obiectiv clinic etc.). Experienta ne-a relevat faptul ca si dupa 20 de ani, persoanele testate psihologic isi amintesc rezultatele obtinute si discutia cu psihologul (Campbell, 1974).

Diletantismul si amatorismul in domeniul utilizarii testelor si al proiectarii examinarilor psihologice sunt periculoase. Se considera gresit ca cine poseda accidental un test cumparat sau unul copiat dintr-o revista poate sa-l si utilizeze pentru a lua decizii pe baza lui. Adesea etichete ca “test de memorie”, “test de inteligenta” sau “test de atentie” sunt inselatoare. Iata de ce obiectul fundamental al acestei lucrari este sa ofere un cadru stiintific unui domeniu care, de-a lungul timpului, a cunoscut ascensiuni si declinuri, a creat entuziasm si deceptii, dar care a supravietuit, renascand in formule noi. Psihodiagnoza, indiferent in ce domeniu este ea aplicata, este unul din principalele mijloace de interventie ale psihologului, testul psihologic fiind inclus intre alte tehnici prin care aceasta se poate realiza.

Obiectivele principale ale lucrarii de fata sunt: r3c11cu
• sa puncteze un cadru teoretic stiintific cu privire la utilizarea testelor si a examenului psihologic in domeniul industrial si militar;
• sa ofere cunostintele de baza necesare construirii de teste, aplicarii, evaluarii si interpretarii lor intr-un cadru de actiune strict stiintific;
• sa prezinte un pachet de teste psihologice pe care psihologii sa le poata utiliza in contextul in care subiectii sunt adolescenti sau adulti.

Ne-am orientat pe problematicile psihodiagnosticului modern, facand abstractie de elementele redundante si nestiintifice pe care practica psihologica le-a eliminat de mult din sfera sa (astrologia, grafologia, chiromantia, frenologia etc.). De asemenea, am restrans aria de competenta numai la psihodiagnoza din mediul organizational, neocupandu-ne de psihodiagnoza scolara si clinica.

Utilizari ale testelor psihologice in organizatii
Functia de baza a testelor psihologice este sa masoare diferentele dintre indivizi sau intre diferite reactii comportamentale ale aceluiasi individ in diferite situatii cu care acesta se confrunta. Citind exemplul de mai jos, ne putem da usor seama cat de importanta este psihodiagnoza pentru evitarea unor incidente sau accidente din mediul organizational.

Exemplu. Un candidat pentru angajare la un combinat chimic, in urma examenului psihologic a primit avizul: “Apt pentru locuri de munca lipsite de risc. Tendinta spre aventurism”. Persoana in cauza a fost totusi angajata fara a se tine seama de decizia psihologului si plasata la un post de munca de mare responsabilitate. Dupa cateva luni, s-a produs un accident colectiv, mai multi operatori chimisti fiind intoxicati prin esaparea unui gaz toxic printr-o vana lasata deschisa. Ancheta efectuata a permis radiografierea accidentului respectiv. Autorul accidentului a fost chiar persoana careia psihologul i-a restrictionat la angajare zona de activitate. Acesta, plasat intr-un post important, intr-o zi, dorind sa arate cat de “grozav” este, si-a depasit atributiile dand o lectie unor operatori asupra modului in care se deschide si se inchide o vana (robinet) de la o conducta pe care se scurgea un gaz toxic. In momentul in care a auzit suieratul gazului care iesea prin orificiul deschis, reactia sa a fost nu aceea de a inchide vana, ci, pur si simplu a luat-o la fuga peste camp. Operatorii, neintelegand situatia, au ramas pe loc si s-au intoxicat cu gazul respectiv, unii intrand in coma pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Exemplul este edificator cu privire la importanta pe care o are respectarea deciziei psihologice in angajarea de personal. Cine sunt vinovatii: directorul general care dispunea angajarea persoanelor cu functii manageriale si directorul departamentului de resurse umane care nu a tinut seama de recomandarea psihologului.

Indiferent insa de cine sunt sau nu vinovati de acest accident, oricine poate sa-si dea seama si de implicatiile etice pe care acesta le are prin nerespectarea unei decizii de factura psihologica. In acelasi timp, putem realiza si responsabilitatea de ordin stiintific pe care un examen psihologic, implicit utilizarea testelor psihologice, il impune.

Abuzul de testare psihologica este un fenomen extrem de daunator si care se manifesta adesea la nivel de organizatii. Testul psihologic nu poate fi utilizat oricand si oricum. Sunt locuri de munca unde examenul psihologic ar avea un caracter desuet. Nu are nici un sens sa selectionam cu teste psihologice un om de serviciu, lustragiu sau vanzator de bilete de loterie. Este insa foarte important sa examinam psihologic un manager, personalul bancar, un conducator auto, un electrician, un operator chimist etc. In selectia profesionala, testele psihologice sunt utilizate ca un complement al interviului de selectie. Interpretarea performantelor la teste se face in functie de o serie de date demografice ale subiectului testat. Indiferent ca este vorba de mediul organizational industrial sau militar, testele psihologice constituie o parte importanta a programului general de personal al unei organizatii.

Am amintit de utilizarea testelor in mediul militar. Selectia si clasificarea militarilor pentru diferite arme este un lucru foarte important in contextul armatelor moderne, in care tehnica de lupta a devenit asa de sofisticata incat putem spune ca s-a revenit la ceea ce s-a numit la timpul sau profesia de “mercenar” (trebuie, desigur facuta o distinctie: principiile organizarii fortelor armate de la noi din tara fac referire la formula de “militar angajat”, ceea ce exclude din capul locului conceptul de “mercenar”, potrivit, fireste, in alte contexte). O armata moderna - si ne referim aici la armatele performante care au trecut prin conflicte armate concrete - este structurata pe principii psihologice. Actiunile de lupta sunt si ele coordonate psihologic. Militarii, de orice orientare ar fi ei, sunt verificati si consiliati psihologic. In acest ansamblu de masuri, testul psihologic este utilizat sub diferite forme si dupa principii bine precizate.

Exemplu. In timpul razboiului din Vietnam au activat militari de elita inregimentati in Fortele Speciale. Ei aveau misiunea sa rezolve situatii deosebite, incarcate de o doza mare de risc, foarte periculoase. Selectia acestor militari a fost foarte severa: era selectionata o persoana din 100 de candidati. Bateria de teste psihologice utilizata era complexa, unul dintre acestea fiind deosebit. Candidatului i se dadea o foaie de raspuns cu numere de la 1 la 100, cu spatii goale langa ele, si un creion. Testul era inregistrat pe o caseta audio. Examenul incepea la pornirea casetei. Astfel, vocea inregistrata pe caseta spunea: “Intrebarea numarul unu. Stalpul unui drapel este inalt de 12 metri inaltime, umbra sa pe pamant fiind tot de 12 metri. Care este distanta de la capatul superior al stalpului si pana la partea superioara a umbrei de pe pamant?” Urmau opt secunde de liniste. In continuare, vocea de pe banda spunea: “Intrebarea numarul doi. Care este numarul cu care se continua seria: 4-7-13-25-?” Urmau iarasi opt secunde de liniste. Si asa mai departe, procedura se repeta pentru toate cele 100 de intrebari/itemi din care era constituit testul.

La o analiza succinta se putea observa ca testul reproducea itemii clasici ai unui test psihologic de inteligenta. Ceea ce era insa nou, era maniera de prezentare. Intrebarile erau citite numai o data, candidatul avea la dispozitie opt secunde pentru a-si elabora raspunsul si nu avea posibilitatea sa revina asupra intrebarilor pentru a le regandi pe cele mai dificile. Cu alte cuvinte, candidatului i se dadea numai o singura sansa pentru a da un raspuns corect.

Cum a fost construit acest test si ce masoara el? Cand sunt in misiune, militarii din Fortele Speciale trebuie sa gandeasca repede, corect si sub stare de presiune. Constructorul testului descris a avut in vedere tocmai aceste aspecte, pentru a masura caracteristicile amintite. Acest test a fost proiectat sa identifice pe cei care vor actiona eficient in conditii de stres.
(Muchinsky, 1990)

Psihologia militara a debutat odata cu primul razboi mondial, progrese remarcabile fiind facute cu ocazia celui de al doilea razboi mondial. O preocupare majora a serviciilor de psihologie din armata este construirea de teste psihologice proprii,compatibile cu diferitele arme carora li se adreseaza. De numele lui Morris S. Viteles (1898-1996) se leaga multe din realizarile psihologiei militare in privinta selectiei si clasificarii personalului.

Istoricul testelor psihologice
Trecerea in revista intr-o forma succinta a originii si a unor repere istorice privitoare la teste si la testarea psihologica ne da posibilitatea sa le intelegem mai bine si sa ne formam o parere cu privire la viitorul lor. Evolutia viitoare a testelor psihologice este posibila numai analizand activitatea precursorilor, a celor care de fapt le-au pus bazele, atat teoretice cat si practice. Doar cunoscand cate ceva din istoricul testelor psihologice putem sa ne explicam practicile curente de testare, care uneori ni se par arbitrare sau chiar simple, sau valoarea si limitele examenelor psihologice prin teste. Numai cunoscand unele secvente din istoria testelor psihologice vom intelege mai bine cauzele unor erori regretabile comise de psihologi, cum ar fi supraevaluarea capacitatii de predictie a acestora - tendinta contemporana in unele tari printre care, din nefericire se inscrie si tara noastra - sau importanta exagerata acordata testarii inteligentei si care a stat la baza acceptarii intrarii imigrantilor in SUA in anii 1920 (Immigration Restriction Act din 1924).

Criticile cu privire la utilizarea testelor psihologice sunt, in general, orientate pe aspecte ca:
• Testele de inteligenta sunt gresit numite astfel, deoarece, de fapt, ele nu masoara inteligenta, si poate ar fi mai bine sa le denumim teste de mediu cultural (cultural background).
• Persoanele cu un background diferit fata de cultura in care testul a fost proiectat, sunt pe nedrept penalizate.
• Exista foarte mari diferente de clasa sociala in ce priveste accesul copiilor la experienta necesara achizitionarii unor deprinderi intelectuale valide. Astfel, copiii care provin din clasele sociale periferice vor obtine performante mai slabe la test comparativ cu copiii proveniti de la nivelul claselor avute.
• Scorurile IQ raportate pentru negri si grupuri socioeconomice de jos vor reflecta in SUA mai mult caracteristicile testului decat ale celui caruia i se administreaza acesta.
• Performantele slabe ale copiilor afroamericani pe testele conventionale sunt distorsionate de continutul acestora, materialul testului fiind extras dinafara culturii minoritatii de culoare.
• Femeile nu sunt asa de performante ca si barbatii la matematica deoarece ele nu studiaza atata matematica in scoala.

Sunt aceste critici valide? Raspunsul il vom gasi pe parcursul acestei lucrari.

Originile testarii psihologice se pierd in antichitate. Cu trei mii de ani in urma Imperiul Chinez a dezvoltat un sistem de examinare a functionarilor publici, sistem care s-a pastrat pana la inceputul acestui secol. Se testau cunostintele din cinci domenii: (1) codul civil; (2) probleme militare; (3) cunostiinte de agricultura; (4) veniturile; (5) cunostiintele de geografie. In Grecia antica, testarea a fost un ajutor in procesul educational. Testele au fost utilizate in evaluarea deprinderilor intelectuale si a calitatilor fizice. Se spune ca Caesar isi selectiona militarii din garda personala prin trecerea lor in revista. Daca cel in fata caruia se oprea si i se uita in ochi nu-i suporta privirea si o indrepta in alta parte sau devenea palid, era respins. Mai tarziu, Imparatul Justinian si-a ales sotia pe baza unor probe/teste pe care candidatele trebuiau sa le treaca. In Evul Mediu, universitatile europene foloseau o serie de teste pentru promovarea studentilor in anii superiori de studii.

Testele psihologice construite pe baze stiintifice dateaza doar de aproximativ o suta de ani. Aparitia lor este legata de constituirea, in a doua jumatate a secolului trecut, a psihologiei stiintifice si, in cadrul ei, a metodelor psihometrice.

O contributie importanta in acest domeniu si-au adus-o, in Germania, Ernst H.Weber (1795-1878), Gustav Th. Fechner (1801-1887) si Hermann von Helmholtz (1821-1894), prin preocuparea lor pentru masurarea precisa a fenomenelor psihice, prin punerea la punct a tehnicilor de analiza a reactiilor si prin utilizarea metodelor matematice la interpretarea rezultatelor.

In acelasi timp, in Anglia, Sir Francis Galton (1822-1911), elev al lui Ch. Darwin (1809-1882), si-a orientat cercetarile spre masurarea diferentelor individuale. In cartea sa "Hereditary Genius", editata in anul 1869, el formuleaza ideea ca toate aptitudinile umane sunt distribuite conform curbei lui Gauss si, deci, indivizii pot fi clasificati in functie de proprietatile cunoscute ale legii distributiei normale.

In anul 1879, Wilhelm Wundt (1832-1920) infiinta la Leipzig primul laborator de psihologie experimentala, iar Galton publica in revista "Brain" articolul "Psychometric Experiments", in care afirma necesitatea utilizarii metodelor cantitative in stiintele umane si introducea termenul "psihometrie", pe care il definea ca "arta de a impune operatiilor spiritului masura si numarul, asa cum se intampla, de exemplu, cand se determina timpul de reactie al persoanelor" (Meuris, 1985).

Elev al lui Wundt si, apoi, al lui Galton, psihologul american James Mc Keen Cattell (1860-1944) publica in 1890, in revista engleza "Mind" articolul intitulat "Mental Tests and Measurements", in care apare, pentru prima data, termenul "test", in sensul de "serie de probe psihologice utilizate pentru a studia diferentele individuale". Notiunea de "test" este legata de cea de "masura". Afirmatia lui J. McKeen Cattell cum ca “poate” testele vor fi utilizate in viitor in “instruire, viata cotidiana sau la indicarea unor boli” este una din cele mai valoroase profetii ale timpului sau. Printre elevii sai s-au remarcat E.L. Thorndike (1874-1949), cunoscut prin contributiile sale legate de teoria invatarii, R.S. Woodworth (1869-1962), autor al lucrarii Experimental Psychology (1938) si E.K. Strong al carui Vocational Interest Blank este si azi utilizat pe scara larga.

In 1897, Hermann Ebbinghaus (1850-1909) elaboreaza un test de evaluare a capacitatii mintale pentru elevi, legand astfel psihometria de pedagogie. Putin mai tarziu, in 1901, Ugo Pizzoli inaugureaza folosirea testelor in orientarea profesionala.

Clark Wissler este cel care a influentat cel mai mult istoria debutului testelor psihologice prin criticile pe care le-a facut acestora. Observatia facuta de Clark Wissler, in 1901, la Universitatea Columbia, ca notele scolare coreleaza foarte putin cu rezultatele testelor mintale a generat o atitudine de scepticism vizavi de utilitatea testelor psihologice. El s-a ocupat de studiul predictiei performantelor academice prin teste, in anii 1901 efectuand primele studii de validare pe aceasta directie.

Criticand faptul ca majoritatea testelor existente evalueaza functii psihice inferioare, Alfred Binet (1857-1911) si Victor Henri propun sa se elaboreze teste pentru masurarea unor "fenomene superioare ale spiritului, precum memoria, atentia, imaginatia, orientarea ideilor". Stimulat de problema determinarii celei mai bune metode de selectie a copiilor cu inteligenta inferioara, Alfred Binet publica, in 1905, in "Année psychologique", in colaborare cu Théodore Simon, un articol intitulat "Méthodes nouvelles pour le diagnostic du niveau intellectuel des anormaux", in care prezinta 30 de probe pentru masurarea inteligentei. Scala metrica a inteligentei elaborata de Binet si Simon a avut un rol important in istoria testelor: ea este prima serie de teste mintale potrivita scopului pentru care a fost construita (clasificarea obiectiva a copiilor pe baza nivelului lor de inteligenta, in functie de varsta) si a inspirat majoritatea realizarilor ulterioare in domeniul masurarii dezvoltarii mintale. In 1916, Scala Binet-Simon este revizuita de catre L.M. Terman (1877-1956) devenind cunoscuta Scala Stanford-Binet. L.M. Terman a sugerat si multiplicarea coeficientului de inteligenta cu 100 si a propus utilizarea abrevierii de “IQ” pentru descrierea coeficientului de inteligenta, unul din cele mai controversate concepte din istoria psihologiei..

Primii ani ai secolului al XX-lea reprezinta un moment de cotitura in teoria testelor psihologice. Inventarul testelor psihologice creste mult, apar testele nonverbale (Cuburile Knox a1914i, Scala Pintner-Paterson a1917i etc).

Charles E. Spearman (1863-1945), in Anglia, elaboreaza metoda analizei factoriale si, in 1914, publica celebra lucrarea "The Theory of two Factors", in care afirma structura bifactoriala a inteligentei: existenta factorului G, al inteligentei generale, si a factorilor de grup. Aceasta teorie a condus la elaborarea a numeroase teste de aptitudini si a stat la baza lucrarilor unor psihologi, precum C.L. Burt (1883-1971), Ph. Vernon (1905-), G.H. Thomson (1881-1955) si L. L. Thurstone.(1887-1955) In comparatie cu testul de inteligenta care masoara un construct global, testul de aptitudini masoara numai un anumit domeniu, o aptitudine. Constructia acestor teste are la baza un aparat statistic elevat, care include analiza factoriala si analiza de itemi.

In aceeasi perioada, in Elvetia, Carl G. Jung (1875-1961) ( elaboreaza primele lucrari relative la testul sau de asociere a cuvintelor; acesta este prima tehnica proiectiva inspirata de conceptii freudiene. In 1920, Hermann Rorschach (1884-1922) prezinta in "Psychodiagnostik" testul petelor de cerneala, lucrare care constituie punctul de plecare al metodelor proiective. Definitia acestor metode nu a fost data decat mai tarziu, in 1939, de catre Lawrence Frank, la patru ani dupa ce P. Rosenzweig si-a prezentat testul sau proiectiv, "Picture Frustration Study", bazat pe teoria stresului si a frustrarii. Daca Testul Rorschach este dedicat mai mult muncii in clinica (unele aplicatii industriale ale sale au fost efectuate cu succes, dar mult mai recent), Testul de Aperceptie Tematica (T.A.T.) al lui C.D. Morgan si H.A. Murray este utilizat pentru subiecti normali. Amintim tot in acest context contributia lui W.H. Holtzman, care a dezvoltat Holtzman Inkblot Test (HIT), o extensie cu cotare obiectiva a testului Rorschach. HIT este compus din 45 de planse, fiecare plansa fiind cotata pe 22 de variabile. Proba este utilizata atat in clinica, cat si in mediul obisnuit al muncii.

Un moment important in dezvoltarea metodei testelor il reprezinta anul 1917, cand, in SUA, este initiata prima administrare colectiva a testelor mintale. Este vorba despre instrumentele "Army Alpha" si "Army Beta" create de profesorul de la Harward - devenit ulterior colonelul - Robert M. Yerkes (1876-1956) si colaboratorii sai, destinate recrutarii soldatilor americani care urmau sa fie trimisi sa lupte in Europa (azi testele respective au fost inlocuite cu “Armed Services Vocational Aptitude Battery”). Au fost testati 1.75 milioane de recruti. De la acea data, testarea colectiva a fost utilizata pe scara larga, mai ales in orientarea scolara si in cercetarile psihologice si pedagogice. Army Alpha si Beta au influentat mult constructia ulterioara a testelor de inteligenta. Army Alpha este compus din opt subteste: (1) urmarirea unor instructiuni verbale; (2) rationament aritmetic; (3) judecati practice; (4) perechi de sinonime-antonime; (5) propozitii amestecate; (6) completarea de siruri de numere; (7) analogii; (8) cunostinte generale. Army Beta este un test neverbal cu administrare de grup proiectat pentru analfabeti si recruti care nu cunosc engleza. C.C. Brigham, intr-un studiu extins facut pe baza performantelor la testele Army Alpha si Beta, extrage o serie de concluzii cu referire la diferentele etnice legate de inteligenta (ulterior, C.C. Brigham si-a revizuit concluziile si a pus diferentele etnice si rasiale constatate pe seama diferentelor culturale si de limbaj). Odata cu al doilea razboi mondial accentul s-a deplasat de la testarea numai a inteligentei, pe testarea unor aptitudini specifice. Diversificarea domeniilor militare de actiune a cerut investigarea unor aptitudini speciale necesare pilotilor, navigatorilor etc. Fortele armate au rezolvat problema prin proiectarea unei baterii de teste compuse din douazeci de subteste. Multe dintre acestea se folosesc si in prezent.

Aparitia testelor de personalitate marcheaza o etapa noua in dezvoltarea curentului psihometric. Momentul de start a fost in 1914, cand Robert S. Woodworth a pus la punct primul chestionar de personalitate, Personal Data Sheet, in scopul de a standardiza interviurile psihiatrice. Acest chestionar viza tot domeniul militar, el fiind destinat detectarii recrutilor susceptibili de boli psihiatrice. Chestionarul lui Woodworth consta din 116 itemi la care subiectii raspund cu “DA” sau “NU”. Ulterior, pe baza chestionarului amintit s-a construit Thurstone Personality Schedule (1930) si Bernreuter Personality Inventory (1931), fundamentate statistic. Din aceeasi perioada dateaza si chestionarul de valori al lui G.W Allport (1897-1967) si P.E. Vernon. Cativa ani mai tarziu, Bruce Moore realizeaza un chestionar de interese, iar Edward Strong, un chestionar de interese profesionale. Utilizand analiza factoriala, Raymond Cattell (1905-1998) elaboreaza, in 1946, testul "Sixteen Personality Factors" (16PF), care are drept scop sa evalueze saisprezece trasaturi fundamentale ale personalitatii. Ulterior, au aparut si alte chestionare de personalitate, precum Minnesota Mulitphasic Personality Inventory (MMPI) sau California Ppsychological Inventory (CPI), care investigheaza mai multe trasaturi de personalitate, pentru ca, in perioada 1980-1990 sa se accepte ca numarul trasaturilor fundamentale de personalitate poate fi redus la cinci. Pornind de la aceasta idee, Paul T. Costa si Robert R. McCrae au pus la punct Chestionarul de Personalitate NEO, care evalueaza neuroticismul, extraversiunea, caracterul deschis, calitatea de a fi agreabil si constiinciozitatea.

Dar, in studiul personalitatii intervin mai ales elemente calitative ale comportamentului si din acest motiv testul nu mai poate fi privit ca o "masuratoare", cum se intampla in domeniul testelor de aptitudini. S-a ajuns astfel la o noua definitie a testului psihologic. Conform formularii date in 1933 de Asociatia Internationala de Psihotehnica, "testul este o proba definita, implicand o sarcina de realizat, identica pentru toti subiectii examinati, cu tehnici precise pentru aprecierea succesului sau a esecului sau pentru notarea numerica a reusitei". Considerand ca aceasta definitie ar fi aplicabila numai testelor de inteligenta, de aptitudini si de cunostinte, P. Pichot o propune, in 1967, pe urmatoarea: "Se numeste test mintal o situatie experimentala standardizata, care serveste drept stimul unui comportament. Acest comportament este evaluat printr-o comparare statistica cu acela al altor indivizi plasati in aceeasi situatie, ceea ce permite clasarea subiectului examinat, fie cantitativ, fie tipologic". (Rosca, 1972).

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, utilizarea testelor s-a extins pe toate continentele, in domenii diverse: scolar, profesional, terapeutic, social, militar, sportiv etc.

Teoria testelor a cunoscut completari si modificari substantiale. Teoria clasica, expusa de F. M. Lord si M. R. Novick, in 1968, in lucrarea de referinta "Statistical Theories of Mental Scores" a fost reformulata, intr-o versiune moderna, de D. W. Zimmerman, in 1976. Dar, ea este treptat inlocuita de teoria raspunsului la itemi (Item Response Theory) si de teoria starilor si a trasaturilor latente (Latent State-Trait Theory).

Necesitatea de a corecta si interpreta rapid un numar mare de teste a condus, inca din 1930, la construirea unor masini capabile sa calculeze scorurile testelor. Douazeci de ani mai tarziu, s-a realizat in acest scop o masina electronica dotata cu un dispozitiv fotoelectric. Acum, construirea, administrarea si interpretarea rezultatelor testelor psihologice beneficiaza de ajutorul calculatoarelor electronice. Datorita lor se poate pune in aplicare o idee mai veche, cea de "adaptare" a testului la particularitatile subiectului, astfel incat, utilizandu-se cat mai putini itemi sa se obtina cat mai multa informatie despre persoana examinata. Este vorba de examinarea psihologica asistata de calculator si de asa-numitele teste psihologice adaptative.

Aplicatii ale calculatoarelor in testarea psihologica
O problema mai recenta este aceea a examenului psihologic asistat de calculator sau testare psihologica asistata de calculator. Au devenit destul de populare interpretarile de teste direct de catre calculator si generarea de rapoarte psihologice. Teste cunoscute ca MMPI, CPI, WAIS, WISC etc., sunt prelucrate cu ajutorul calculatorului si apoi interpretate, psihologului nemairamanandu-i decat, eventual, sa schimbe hartia la imprimanta. Editorii de teste ofera psihologilor, acoperind o arie din ce in ce mai mare, variante computerizate ale testelor pe care le distribuie. Criticile la aceasta practica sunt insa numeroase, psihologii relevand pericolul pe care il reprezinta aceste tentative de optimizare necritica si uneori de simplificare a diagnozei psihologice si abatere grava de la principiile psihologiei stiintifice (Pitariu & Chioreanu, 1988). In consecinta, in unele tari s-a facut resimtita nevoia de a alcatui norme deontologice in legatura cu organizarea si realizarea examenului psihologic asistat de calculator. Nimeni nu se opune introducerii calculatorului in practica psihologica, sunt recunoscute multiplele facilitati pe care acesta le ofera, dar este condamnat abuzul prin depasirea unor limite pe care calculatorul le are vizavi de psiholog.

Pe scurt, avantajele utilizarii calculatoarelor in psihologie si psihodiagnostic au in vedere: viteza, obiectivitatea si flexibilitatea (Kleinmuntz & McLean, 1968).

Iata ce pot face calculatoarele in domeniul psihodiagnozei (Gregory, 1992):
• Prezinta testul/chestionarul si instructiunile de lucru
• Administreaza stimulii sau itemii chestionarului
• Optimizeaza examenul psihologic prin utilizarea, de pilda, a testelor adaptative
• Inregistreaza raspunsurile la teste si chestionare
• Calculeaza cotele testelor si chestionarelor pe scale si subscale
• Convertesc automat scorurile brute in scoruri standard
• Efectueaza concomitent prelucrari statistice operand cu baze de date de dimensiuni mari
• Diagnosticheaza si prezic comportamentul uman
• Bazate pe rezultatele la teste, calculatoarele pot redacta raportul psihologic

Criticile aduse tendintelor de computerizare a examenului psihologic pornesc de la o discutie mai veche din psihologie, anume aceea a diferentelor si similaritatilor dintre diagnoza clinica si diagnoza bazata strict pe date statistice. Problema a fost discutata la timpul sau de M.S. Viteles (Pitariu, 1998) si apoi formulata lapidar de Meehl (1954) intr-o propozitie simpla: "Cand ne vom folosi (psihologii) capul in loc de formule?"

De fapt, cele mai serioase critici indreptate asupra computerizarii examenului psihologic, au in vedere domeniul interpretativ si nu cel evaluativ. Astfel, psihologi ca Matarazzo (1986, 1990), Pitariu si Chioreanu (1988), sintetizeaza opiniile lor si ale altora astfel:
• Testele computerizate sunt un foarte slab substitut al psihologului si al evaluarii psihologice.
• Rapoartele psihologice computerizate nu sunt valide, ele sunt produsul unei analize empirice cantitative si a facilitatilor artificiale oferite de un produs informatic si versatilitatea tehnica a calculatorului. Unor astfel de rapoarte le lipseste tocmai finetea interpretarii calitative, clinice.
• Interpretarile computerizate nu sunt personalizate (nu sunt semnate de un psiholog).

Evaluare psihometrica sau evaluare comportamentala ?
Evaluarea este un domeniu al psihologiei stiintifice -in parte metodologica, in parte aplicativa- care se ocupa cu explorarea, aprecierea si masurarea unor evenimente psihologice (Fernandez-Ballesteros, 1993)

Evaluarea psihologica are drept scop sa aprecieze individul, in general in legatura cu una sau mai multe probleme specifice, cum sunt: functiunile intelectuale, trasaturile de personalitate, aptitudinile speciale, problemele de sanatate, dificultatile de invatare, comportarea scolara, diverse variabile emotionale si sociale. Ea a aparut o data cu testele de inteligenta, la inceputul acestui secol. S-a dezvoltat pe masura ce au fost elaborate testele de personalitate, educationale si vocationale, din necesitatea de a se pune la punct proceduri statistice care sa permita crearea, analizarea si optimizarea testelor. Teoria si tehnologia instrumentelor propuse in acest scop au fost denumite "psihometrice", iar evaluarea bazata pe ele, evaluare psihometrica. Ea reprezinta una dintre variantele evaluarii psihologice traditionale.

Faptul ca aparitia psihometriei este legata de utilizarea pe scara larga a testelor a facut ca denumirile de "metoda testelor" si "metoda psihometrica" sa fie uneori folosite ca sinonime.

In principal, psihometria se ocupa cu analiza de itemi, cu studiul validitatii si al fidelitatii si cu etalonarea testelor.

Prin anii 1960 in evaluarea psihologica a aparut un curent nou: evaluarea comportamentala. Aceasta are ca obiectiv masurarea directa a comportamentului subiectilor. Ea incearca sa descopere ce fac indivizii, unde, cand si in ce circumstante. Baza pentru evaluarea si predictia comportamentului o formeaza, in aceasta abordare, comportamentul motric si verbal manifest; nu se mai fac inferente sau interpretari pe baza unor rezultate de test.

Expresia "evaluare comportamentala" a devenit comuna in cercetarile legate de modificarile de comportament si in terapie la jumatatea deceniului al optulea, cand se considera ca abordarea comportamentala are rolul "de a identifica si masura unitatile de raspuns si variabilele care le controleaza (ce tin de mediu sau de organism), in scopul intelegerii si al modificarii comportamentului uman" (R. O. Nelson si S. C. Hayes, citat dupa Silva, 1993).

De la aparitia sa, evaluarea comportamentala s-a delimitat de evaluarea psihometrica, atat in privinta scopului, cat si a metodelor utilizate. Sunt foarte concludente in acest sens normele metodologice pe care si le-a fixat (Fernandez-Ballesteros, 1993):
• Principala metoda de masurare este observarea comportamentului.
• Chestionarele de personalitate sunt incapabile sa descrie probabilitatea raspunsurilor sau variabilele care afecteaza aceste probabilitati, deci ele vor fi abandonate.
• Se va renunta la testele traditionale, care evalueaza trasaturi psihice (cum sunt structurile mintale), si la principiile lor psihometrice.

Dar, desi adeptii evaluarii comportamentale au opus rezistenta psihometriei, aceste reguli nu au putut fi respectate. Din contra, in decursul ultimelor doua decenii au existat mai multe tentative de apropiere a evaluarii comportamentale de evaluarea psihometrica. Astfel, s-au construit instrumente de evaluare a comportamentului utilizandu-se tehnici statistice, s-au facut studii asupra structurii factoriale a chestionarelor, s-a cercetat validitatea concurenta a masuratorilor furnizate de observatii sau de interviuri. In repetate randuri s-a subliniat necesitatea de a se lucra si in evaluarea comportamentului cu instrumente corespunzatoare ca validitate si fidelitate, care sa fie verificate prin metode psihometrice.

Constatarea ca exista factori care nu pot fi masurati direct, precum motivatia, dar care influenteaza comportamentul a avut drept consecinta restrangerea utilizarii procedurilor de observare a comportamentului si utilizarea din ce in ce mai frecventa a chestionarelor de autoevaluare.

Testele psihologice continua sa fie aplicate in practica si de sustinatorii evaluarii comportamentale. De pilda, in revistele "Behavioral Assessment" (in perioada 1980-1987) si "Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment" (in perioada 1979-1986) mai mult de 25% dintre articole se ocupau cu constructia de teste (Fernandez-Ballesteros, 1993).

Dar, se poate observa tendinta ca fiecare tip de evaluare -psihometrica si comportamentala- sa foloseasca instrumente specifice de masurare. Fernandez-Ballesteros (1993) a prelucrat, prin analiza corespondentelor, articolele publicate in perioada 1989-1991, in revistele "Behavioral Assessment", "Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment" si "Psychological Assessment", din punctul de vedere al metodologiilor aplicate si a constatat formarea a doua grupari separate net si aflate la poluri opuse ale aceleiasi axe: una contine lucrarile despre constructia de teste, tehnicile proiective, scalele psihopatologice, testele de inteligenta si MMPI (aparute, evident, in "Psychological Assessment"), cealalta cuprinde articolele referitoare la observatii, design experimental, chestionare de autoevaluare si interviuri (publicate in "Behavioral Assessment").

De-a lungul timpului, evaluarea comportamentala si-a sporit interesul pentru metodologie. Au fost create metode proprii de masurare (de exemplu, tehnici de observare, proceduri fiziologice, interviuri structurate, tipuri noi de scale de evaluare a persoanelor de catre alte persoane etc.).

Analizand toate rezumatele articolelor din PsycLIT ("Psychological Abstract" in versiunea CD-ROM) referitoare la evaluarea comportamentala, aparute in anii 1980-1982 si 1990-1992, Cone (1993) observa intre cele doua perioade o crestere a frecventei lucrarilor cu continut metodologic (de la 31,8% la 46,0%) si o scadere a frecventei celor cu continut aplicativ (de la 40% la 25,5%).

In cadrul evaluarii comportamentale au fost elaborate si utilizate, in ultimii zece ani, numeroase modele, strategii, instrumente si practici de apreciere. Aceasta observatie l-a condus pe D. J. Cone, in 1986, la concluzia ca "nu exista o singura evaluare comportamentala, ci mai multe" (Silva, 1993). Totusi, in 1988, D. J. Cone reduce toate modelele de evaluare comportamentala la doua, opuse din punctul de vedere al abordarii pe care o au la baza (Silva, 1993):
• abordarea nomotetica a trasaturii (nomothetic-trait approach), care are ca obiect de studiu trasaturi sau sindroame (de exemplu, anxietatea sociala, depresia, agorafobia), dezvolta instrumente pentru evaluarea lor deductiva si stabileste adecvanta acestor instrumente pe baza modului in care variaza scorurile lor intre indivizi; instrumentele sunt folosite pentru a masura efectele variabilelor independente in cadrul grupelor de subiecti sau pentru a evalua efectele interventiilor aplicate indivizilor;
• abordarea idiografica a comportamentului (idiographic-behavior approach), care are ca obiect de studiu un comportament specific, dezvolta procedee pentru evaluarea sa inductiva si stabileste adecvanta acestor proceduri pe baza modului in care variaza scorurile aceluiasi individ.

Se poate vedea ca termenul "abordare nomotetica a trasaturii" defineste de fapt conceptia care sta la baza evaluarii traditionale (Silva, 1993). Unii psihologi exclud acest tip de abordare din evaluarea comportamentala.

Incercarile de indepartare a evaluarii comportamentale de evaluarea psihometrica pun accentul pe deosebirile existente intre ele. Una dintre acestea se refera la presupunerile facute asupra comportamentului.

In teoria psihometrica, scorul observat la un test este compus dintr-un scor real si o eroare de masura. Scorul real reflecta o entitate interna stabila, deci nu se schimba (cel putin intr-un interval scurt de timp). Din acest motiv, un instrument de masura este apreciat ca fiind bun, daca scorurile observate la o aceeasi persoana, in doua ocazii, nu difera prea mult.

In conceptia evaluarii comportamentale, comportamentul nu este, in mod necesar, stabil. Variatia scorurilor observate la un test, pentru un acelasi individ, poate fi cauzata de schimbarile produse in comportamentul acestuia si nu neaparat de imprecizia intrumentului de masura. Atunci cand apeleaza, totusi, la teste, evaluarea comportamentala cauta sa explice cauzele schimbarii, sa determine variabilele responsabile de aceasta si nu face nici o presupunere asupra erorii de masura.

Intrucat evaluarea comportamentala sustine dependenta de situatie a comportamentului, ea nu utilizeaza validarea concurenta ca mijloc de predictie si nici nu pretinde sa se obtina valori mari ale coeficientului de fidelitate test-retest.

Cu toate deosebirile existente intre ele, evaluarea psihometrica si cea comportamentala prezinta acum mai multe similaritati decat in urma cu trei decenii (Fernandez-Ballesteros, 1993).

Raportul personalitate-situatie
Teoriile psihologice despre rolul personalitatii si al factorilor situationali in explicarea comportamentului uman au avut repercusiuni asupra metodologiei cercetarii, in particular asupra modului de culegere si prelucrare a datelor.

Multa vreme, pana prin anii 1960-1970, teoriile si cercetarile referitoare la personalitate au fost dominate de modelul trasaturilor (trait model).

Modelul trasaturilor, precursorul sau, modelul tipurilor (type model) si modelul psihodinamic privesc comportamentul ca fiind determinat de predispozitii latente stabile. Factorii care determina comportamentul (C) se afla in persoana (P), adica:
C = f(P).
Modelul trasaturilor presupune ca exista mai multe dimensiuni continue - trasaturile - in functie de care indivizii se diferentiaza intre ei.

Exista diverse definitii pentru trasatura psihica. Ea este privita fie ca "o caracteristica descriptiva relativ durabila a unei persoane", fie ca "o maniera durabila in care o persoana difera de altele" (Guilford), fie ca "o tendinta invatata a unui individ de a reactiona asa cum a mai reactionat, cu mai mult sau mai putin succes, in trecut, in situatii similare si cand motivatia sa a fost aceeasi" (McClellan) (dupa Corsini, 1994). Toate aceste definitii pun accentul pe stabilitatea in timp a trasaturilor psihice. Prin urmare, modelul trasaturilor sustine ca daca se realizeaza un clasament al persoanelor in functie de un anumit comportament, acesta nu se schimba de la o situatie la alta (Endler, Magnusson, 1976).

Trasaturile sunt deduse din comportamentul indivizilor, tinand cont de trei criterii (Allport, dupa Corsini, 1994):
• frecventa cu care apare un anumit comportament;
• varietatea situatiilor in care apare;
• intensitatea cu care apare.

Modelul psihodinamic, provenit din psihanaliza, sustine ca exista un nucleu fundamental al personalitatii care serveste ca baza predispozitionala pentru modul de comportare a indivizilor in diverse situatii. Acest model nu mai presupune valabila totdeauna stabilitatea in timp a clasamentului indivizilor realizat in functie de un anumit comportament.

Testele si chestionarele folosite cel mai des pentru colectarea datelor, atat in cercetare cat si in psihologia aplicata (de exemplu, in clasificare, selectie, consultanta) au la baza modelul trasaturilor. De asemenea, multe metode matematice utilizate de toti psihologii pana in deceniul trecut - si care continua sa mai fie aplicate - pornesc de la ipoteza existentei unor variabile latente (corespunzatoare trasaturilor) care sunt stabile in timp si se manifesta prin intermediul variabilelor observate. Astfel sunt: analiza factoriala, teoria clasica a testelor (care foloseste descompunerea scorului observat in scor real si in eroare de masura) si teoria raspunsului la itemi. Pentru studiul relatiilor dintre diverse trasaturi s-a utilizat foarte frecvent analiza de regresie si calculul corelatiilor.

Sustinatorii modelului psihodinamic nu au aratat prea mult interes pentru problemele de evaluare a personalitatii. Metodele utilizate de ei cel mai frecvent pentru culegerea datelor sunt interviul si asocierea libera. Rezultatul examinarii psihologice este prezentat de obicei sub forma unei descrieri a cazului.

In opozitie cu modelele amintite se situeaza modelul situationist (situationism model), ale carui baze au aparut pe la inceputul secolului al XX-lea. Adeptii acestui model - printre care se includ multi cercetatori care se ocupa de psihologia sociala si de teoriile invatarii sociale (C. H. Cooley, L. S. Cottrell Jr., G. H. Mead, A. Bandura, B. F. Skinner s.a.) considera ca rolul principal in determinarea comportamentului (C) il au factorii situationali sau stimulii prezenti in fiecare situatie (S):
C = f(S)
Prin situatie se intelege un ansamblu format din patterne de stimuli, evenimente, persoane si factori afectivi care exista la un moment dat (Reber, 1985). O situatie este un sistem de conditii care induc si mediaza activitatea unei persoane, dar este exterior acesteia in ceea ce priveste:
• spatiul (este localizat in exteriorul subiectului);
• timpul (este anterior actiunilor subiectului);
• functionarea (actioneaza independent de subiect) (Petrovsky, Yaroshevsky, 1985).

Printre elementele situatiei pot fi incluse si starile subiectului din momentul precedent, daca acestea au influenta asupra comportamentului sau.

Reprezentantii situationismului nu au creat metode noi de colectare sau de prelucrare a datelor. In general culegerea datelor s-a bazat pe contabilizarea raspunsurilor comportamentale. Metoda de baza a prelucrarii statistice a datelor a constituit-o analiza de varianta.

Desi bazele sale teoretice au fost puse in perioada 1920-1930, modelul interactionist (interactionism model) s-a dezvoltat doar dupa anul 1960. Prima conferinta internationala asupra interactiunii om-situatie a avut loc la Stockhlm in 1975.

In modelul interactionist comportamentul este rezultatul unei interactiuni continue, indispensabile, intre persoana si situatiile din jurul sau:
C = f(P, S)
Aceasta inseamna ca modul in care se comporta un individ este influentat de caracteristicile situatiei in care se gaseste acesta; dar persoana este aceea care alege din situatii aspectele pe care le considera semnificative si actioneaza in functie de ele. Deci, persoanele si situatiile se influenteaza reciproc.

Adeptii modelului interactionist au considerat ca metodele utilizate pana atunci pentru culegerea si prelucrarea datelor nu sunt potrivite pentru cercetarea personalitatii. Ei au inlocuit chestionarele obisnuite cu chestionare de tip S-R (situatie-raspuns), dezvoltate de N. S. Endler, J. McV. Hunt si A. J. Rosenstein. In aceste chestionare raspunsurile si situatiile sunt luate in considerare simultan.

La prelucrarea datelor, modelul interactionist utilizeaza metode noi, precum modelul Markov pentru studierea proceselor in care intervin interactiuni continue si modelele descriptive pentru formarea grupelor omogene de indivizi pe baza patternurilor de reactii la situatii diverse (Endler, Magnusson, 1976). Teoria starilor si a trasaturilor latente, dezvoltata in ultimul deceniu, are la baza modelul interactionist.

Implicatiile sociale si etice ale testarii psihologice
Examenul psihologic si utilizarea testelor psihologice, dar si orice actiune pe plan psihologic are numeroase implicatii sociale si etice. Sa ne imaginam o situatie de examen de selectie profesionala cand un functionar se prezinta cu un test psihologic cules dintr-o revista de moda si pretinde ca doreste sa testeze inteligenta candidatilor; dupa examinare afiseaza o lista care reproduce o ierarhizare in baza unor scoruri realizate de subiecti (imaginea este cat se poate de reala, o intalnim frecvent in cele mai variate locuri pe piata muncii). Ne confruntam in acest caz cu o serie de erori grosolane si abateri de la cele mai elementare reguli etice. Este vorba in primul rand de lipsa de calificare a functionarului in cauza care nu are nimic comun cu psihologia. Asistam la o utilizare abuziva a unui instrumentar psihodiagnostic alaturi de omiterea unor norme elementare ale respectarii drepturilor omului.

Psihologia este o stiinta tanara care trebuie protejata de nestiutori si de impostori. Pentru aceasta multe tari si-au elaborat un sistem juridic de protectie, totodata fiind redactate norme etice si standarde de utilizare a testelor psihologice si practicare a psihologiei. Astfel de standarde au fost publicate si la noi in tara

Atunci cand discutam despre implicatiile sociale si etice ale utilizarii testelor psihologice, referirea se face cu precadere la respectarea catorva principii: Calificarea examinatorului; Calitatea instrumentelor si procedurilor de masura; Protectia intimitatii subiectului; Confidentialitatea rezultatelor; Comunicarea rezultatelor testarii; Respectarea drepturilor minoritatilor (Anastasi,1976; Gregory, 1992; Murphy & Davidshofer, 1991).

Calificarea examinatorului.Una din cerintele fundamentale ale psihodiagnozei este ca testele sa fie manuite numai de un personal calificat. Aceasta este una din masurile luate pentru a proteja subiectii de unele abuzuri care pot fi comise cu ocazia examinarilor psihologice.

Exemplu. O companie profilata pe proiectarea de produse informatice a organizat un examen pentru selectia candidatilor. Examenul consta dintr-un test de cunostinte si unul psihologic. In astfel de situatii, cel care se ocupa de problema personalului este directorul de resurse umane, care, in cazul nostru, era un economist. Acesta a alcatuit un test de cunostinte compus din 5 intrebari cu 3 raspunsuri la alegere si s-a hotarat sa administreze un test de personalitate cunoscut in literatura psihologica sub denumirea de Testul Lüscher. Testele de cunostinte sunt importante in selectia personalului calificat pentru a practica o profesie sau alta, dar constructia lor necesita cunostinte vaste de didactica, psihologie, statistica, cunostinte profesionale (ne referim la profesia pentru care se face selectia) si de metodologia constructiei testelor de cunostinte (Albu, 1999; Albu & Pitariu, 1992). Aplicarea si interpretarea unui test de personalitate este un lucru dificil. In toata lumea este un fapt cunoscut si respectat acela, ca terminarea unei specializari in psihologie nu-ti da dreptul utilizarii instrumentarului psihodiagnostic. Pentru aceasta sunt necesare cursuri speciale. Apoi, alegerea unui test pentru a fi utilizat intr-o actiune de selectie profesionala presupune cunoasterea notiunilor de validitate, fidelitate, standardizare si a normelor de interpretare. In dictionarul de psihologie al lui Sillamy (1980) se face o descriere succinta a probei Lüscher, dar se specifica faptul ca este dificil de interpretat si ca acest test proiectiv nu este inca suficient de bine studiat sub aspect statistic. A-l utiliza in selectie este deci o mare eroare, aceasta tinand seama si de continutul sau si fidelitatea sa scazuta (alegerea culorilor este in functie de dispozitie si nu de o calitate stabila de personalitate). Organizatorul examenului de selectie ilustrat poate fi acuzat de impostura, de abuz in practicarea unei profesii pentru care nu are pregatirea necesara si de lezare a personalitatii candidatilor. Astfel de exemple sunt numeroase. Unele selectii de personal se fac dupa metode extrem de “originale”: o discutie la un restaurant cu candidatul, maniera in care un candidat deschide usa, felul in care candidatul priveste spre cel care face selectia, utilizarea datelor din horoscop analiza scrisului ori a liniilor din palma etc.

In orice examen psihologic nu trebuie uitat ca se lucreaza cu subiecti care se asteapta la niste rezultate obiective. Utilizarea abuziva de teste si testare psihologica condusa de nespecialisti este extrem de daunatoare. Atat pentru subiect, cat si pentru companie, si anume in sensul ca se ajunge la utilizarea unor informatii false. Lipsa de cunostinte despre testele psihologice, vulgarizarea lor, interpretarile eronate si iluzia ca oricine poseda un test il poate si administra si interpreta, a dus la multe neintelegeri cu privire la natura testelor si utilitatea lor. Totodata, aceste false conceptii despre teste si examenul psihologic au generat numeroase critici si revolte antitest.

Psihologii trebuie sa-si apere si respecte profesia. Normele interne de protejare sunt bine puse la punct, dar sunt cunoscute numai intr-un cadru prea restrans. Se impune o comunicare mai vie cu publicul larg, o educare a sa in ceea ce priveste investigarea stiintifica a personalitatii si investigarea pe care o fac persoanele neavenite care au alte specializari decat aceea de psiholog. Insuficienta comunicare stiintifica cu publicul a lasat camp liber de actiune ziaristilor, impostorilor si diletantilor sa popularizeze un domeniu al stiintei pentru care nu au nici o pregatire.

Solutia care adesea a fost propusa si din ce in ce mai mult acceptata de numeroase state este ca dreptul de profesare a psihologiei sa fie acordat pe baza unor standarde de competenta, a unor licente acordate de forurile legale de control a activitatii psihologilor. Astfel, o companie sau un subiect supus unui examen prin teste psihologice trebuie sa poata controla competenta examinatorului. Orice violare a normelor etice de utilizare a testelor trebuie sa conduca la sanctiuni ca orice fals, mergand pana la retragerea dreptului de practicare a profesiei sau de pedeapsa conform codului penal. Dovezi ale competentei pot fi titlul de doctor, cel de absolvent al unui curs de stiinte aprofundate sau a unor cursuri pe o anumita problema atestate printr-o diploma. Simpla absolvire a unei facultati de psihologie este insuficienta.

Calitatea instrumentelor si procedurilor de masura.
In general, distributia testelor psihologice este restransa la persoanele care au cel putin un master in psihologie sau cursuri echivalente ori focalizate pe o anumita problema de psihodiagnoza. Cataloagele care prezinta teste psihologice specifica si nivelul de competenta necesar cumpararii si utilizarii unui test psihologic. Pentru studentii care utilizeaza teste psihologice, in multe tari se pretinde de catre distribuitorii de teste semnatura persoanei responsabile de activitatea studentului respectiv.

Un aspect important legat de utilizarea testelor si procedurilor de testare psihologica se refera la calitatea intrinseca a acestora. In aceasta idee, un test nu este lansat pe piata fara ca anterior acesta sa nu fi fost verificat. Se pretinde ca orice test sa fie deci insotit de un manual de utilizare. Acest manual trebuie sa contina:
• Baza conceptuala a testului;
• Datele psihometrice aferente constructiei testului;
• Norme si standardele de interpretare;
• Valoarea si limitele testului in cauza
• Studii de caz, anexe cu studii de validare, studii critice etc.

Referitor la procedurile de testare psihologica se au in vedere cateva aspecte pe care le putem dihotomiza in: cerinte vizavi de prezentarea testului si cerinte care au in vedere examenul propriu-zis de testare.

• Orice examen psihologic trebuie pregatit. Aceasta pregatire incepe cu verificarea testului care va fi utilizat, nu sub aspectul datelor psihometrice ci al felului in care acesta este prezentat subiectilor (este vorba mai mult de o extensie a validitatii de aspect). Un test redactat neingrijit, cu greseli de ortografie, patat, cu figuri desenate eronat etc. va face o impresie proasta subiectilor care nu se vor implica in sarcina asa cum se cere. Fireste, performantele vor fi afectate, va creste nivelul anxietatii vizavi de examenul psihologic.

• Derularea si organizarea examenului psihologic sunt variabile care pot afecta performantele subiectilor. Examenele psihologice improvizate in sali lipsite de mese, cu o luminozitate improprie, galagioase etc. vor conduce la distorsionarea rezultatelor. Uneori subiectii sunt examinati la iesirea din schimb, atunci cand sunt deci obositi sau dupa o alta activitate obositoare. Din acest motiv este indicat ca examenul psihologic sa fie anuntat din timp, cu specificarea unor conditii minime de confort, pretinse subiectului (sa nu se prezinte la examen obosit, sa nu fi consumat alcool etc. Unele institutii pretind chiar semnarea unei declaratii de catre subiect in acest sens.).

In ultimul timp s-a sugerat posibilitatea efectuarii examenului psihologic prin posta. Aceasta este o greseala care contravine oricaror principii ale examinarii psihologice. Testul psihologic este administrat de psiholog care, pe parcursul testarii are obligatia sa urmareasca reactiile subiectului. Da, exista posibilitatea unei “testari oarbe”. Ea este posibila in contextul in care se insusesc unele tehnici de evaluare psihologica, deci in scop didactic. Un examen psihologic pretinde prezenta psihologului.

Protectia intimitatii subiectului.
Cu ocazia unui examen psihologic se patrunde in personalitatea subiectului, se “scormoneste” viata sa privata. Testele de personalitate fac foarte bine acest lucru, acesta fiind si obiectivul utilizarii lor. Utilizarea unor teste, cum sunt cele de personalitate, impun psihologului asumarea unei mari responsabilitati si o mare discretie.

Psihologul are obligatia sa explice subiectului motivul examenului psihologic si sa obtina acordul acestuia de a se supune la test. Acelasi lucru priveste si divulgarea rezultatelor testarii psihologice. Iata demersul secvential al unei examinari psihologice in scop de selectie profesionala:
• Se explica subiectilor obiectivul general al examenului psihologic.
• Se procedeaza la examinarea psihologica propriu-zisa. (Psihologul trebuie sa se asigure ca toti candidatii au inteles instructiunile de lucru si stiu ce au de facut.)
• Se interpreteaza datele testarii psihologice.
• Se discuta cu fiecare candidat rezultatul obtinut si i se cere acordul de a introduce sau nu rezultatul in baza de date a companiei. Daca raspunsul este “NU”, atunci protocoalele se distrug, Daca raspunsul este “DA” datele examinarii se stocheaza si acestea pot fi utilizate in scopuri experimentale sau cu ocazia initierii altor decizii de personal.
• In mod obisnuit trebuie evitata afisarea rezultatelor examenului psihologic. Formula recomandata este de a afisa numai numele persoanelor selectate, fara alte date care ar putea constitui o violare a intimitatii. Cei nereusiti la un examen de selectie nici nu trebuie amintiti. Acest lucru se impune mai ales cand sunt utilizate teste de inteligenta sau de personalitate, etichetele nefiind indicate in aceste cazuri deoarece ar putea leza pe unii subiecti.

Discretia si pastrarea anonimitatii sunt elemente care trebuie sa caracterizeze activitatea psihologului.

Confidentialitatea rezultatelor.
Confidentialitatea este o problema delicata. Intrebarea fundamentala care se pune in acest caz este cine are acces la datele examenului psihologic si ce date poate sa ofere psihologul?

Am subliniat mai inainte ca rezultatele examenului psihologic (ne referim la cele legate de problematica organizationala si nu la aceea specifica diagnozei clinice sau educationale) se comunica in primul rand subiectului. El are dreptul sa-si cunoasca rezultatele performantelor la testele de aptitudini si de cunostinte. Cu el se pot initia si unele discutii pe marginea concluziilor la testele de personalitate. Tot el decide daca rezultatele testarii se vor comunica mai departe sau nu.

De fapt, rezultatele examenului psihologic sunt sintetizate intr-un raport. Acesta este intocmit in conformitate cu solicitarea beneficiarului. Raportul trebuie redactat in termeni inteligibili, clar, fara ambiguitati sau intr-un jargon tehnic mai dificil de inteles de nespecialisti. Datele comunicate trebuie sa reflecte obiectiv situatia, observatiile subiective, parerile personale fiind evitate. Problema care se pune nu este atat de comunicare a rezultatelor examenului psihologic, ci a manierei in care trebuie sa se faca aceasta comunicare.

Utilizarea bancilor de date computerizate faciliteaza pastrarea confidentialitatii examinarilor psihologice. Companiile apeleaza tot mai frecvent la astfel de solutii, psihologul fiind unicul raspunzator de pastrarea securitatii datelor. Bancile de date au multiple avantaje in sensul ca ele permit stocarea unui volum mare de informatii pe un spatiu relativ restrans, apoi permit regasirea usoara a informatiei cautate si, de asemenea, derularea unor programe de cercetare utile.

Comunicarea rezultatelor testarii psihologice.
Niciodata rezultatele unui examen psihologic nu pot fi transmise sub forma lor bruta ci prelucrate si interpretate. Formula obisnuita de prezentare a acestora este sub forma de raport, asa cum a fost mentionat anterior. Datele continute in raport trebuie intelese de catre cel caruia ii este acesta adresat. Psihologul trebuie sa fie foarte prevazator si atent la ceea ce comunica deoarece modul sau de exprimare poate da nastere la confuzii. Astfel, multi considera ca valoarea unui IQ indica o caracteristica fixa a individului care poate predetermina nivelul realizarii sale intelectuale. Sa nu uitam ca performantele la un test pot influenta viata unui individ. Cunoasterea rezultatelor la un test de cunostinte poate descuraja un student sau il poate mobiliza; totul depinde de cum ii este pusa problema.

Respectarea drepturilor minoritatilor.
Chiar daca aceasta problema nu se pune cu deosebita acuitate la contextul nostru socio-cultural, problema discriminarii de sex, nationalitate, varsta etc. va deveni in curand un aspect cu care se vor confrunta si psihologii. In ceea ce ne priveste, termenul de minoritate este luat intr-un sens foarte larg, el definind un anumit grup, nu exclusiv etnic.

Conditiile culturale specifice unei tari se extind si la domeniul psihologiei. Ele au preocupat mult psihologii. Problematica discriminarii a fost una din punctele de atac vizavi de aplicatiile psihologilor americani in armata in timpul primului razboi mondial. Fiecare psiholog stie ca testele masoara diferite esantioane comportamentale, ori, aceste comportamente sunt determinate cultural. Aceasta este explicatia multor diferente in ceea ce priveste performantele la testele de atitudini, valori, motivationale, de inteligenta etc. O grija deosebita a psihologilor se indreapta spre transpunerea testelor dintr-o cultura in alta. Daca unui european i se dau probleme legat de masurarea temperaturii in scala Fahrenheit si nu in Celsius, el va intampina mari dificultati in rezolvare. Procedurile de adaptare privesc utilizarea unor tehnici ca analiza de continut, utilizarea grupurilor de experti sau retroversiunea. Alaturi de aceste tehnici de lucru calitative au fost dezvoltate si o serie de proceduri statistice mai mult sau mai putin sofisticate. Dar, problema cea mai acuta se r