Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
NECESITATEA GNOSEOLOGICA SI PRACTICA A REGULARITATII
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

1. Fundarea logica si fundarea de fapt o2r11ru
2. Constatarea neregularitatii
3. Functiunea cunoasterii
4. Necesitatea prevederii pentru stiinta
5. Uniformitatea in legatura cu timpul si spatiul
6. Stiinta si principiul uniformitatii
7. Minunea ca rupere a uniformitatii

1. In ultima lectiune vorbisem despre asa-numita presupozitie a regularitatii, adica a uniformitatii fenomenelor, a intamplarilor din natura, si aratasem ca nu exista motive logice, stringente pentru a funda aceasta presupozitie. Aratasem ca, in adevar, noi lucram cu aceasta uniformitate, o presupunem in toate calculele noastre si in judecatile pe cari le emitem asupra realitatii, dar ca nu avem nici un motiv rational de a zice ca, in adevar, aceasta uniformitate corespunde unei realitati propriu-zise.
Daca nu avem insa nici un motiv rational, stringent ca sa admitem necesitatea existentei acestei regularitati, atunci evident ca situatiunea noastra este subreda. Ar fi oarecum, cu alte cuvinte, sa afirmam pur si simplu ca regularitatea aceasta este un fapt pe care-l admitem arbitrar, contam pe el, din moment ce nu-l intelegem, dar am putea si sa nu contam. Este, adica, un element de arbitrar care se strecoara in insasi structura sufletului, a spiritului nostru. De indata ce aceasta uniformitate este parte constituenta in operatiunile noastre intelectuale de cunoastere si de indata ce aceasta uniformitate nu poate fi fundata in chip stringent, evident ca este o gaura in mecanismul acesta al nostru.
Asa ar fi daca singura fundare ar fi numai fundarea logica, pe care am discutat-o in lectiunile trecute. Dar, in afara de aceasta fundare logica, mai exista si o alta; si anume, fundarea de fapt.
Eu am insistat de mai multe ori asupra unui fapt destul de interesant pentru tot cadrul in care ne miscam noi aci; asii anume, asupra faptului ca fundarile acestea logice sunt foarte frumoase si foarte bune in filosofie, dar ca ceea ce exista in adevar nu are nevoie sa fie fundat; adica, ceea ce exista se impune prin insusi faptul existentei. Nu am sa dovedesc ca eu exist, atata timp cat simt ca exist. Nu am nevoie sa dovedesc ca lampa din fata mea arde, atata timp cat folosesc ce vine de la lampa.
Cu alte cuvinte, in teoria cunostintei nu sunt tinut intotdeauna sa demonstrez rationamentele logice; ci, in teoria cunostintei vin adeseori in contact cu fapte pe cari trebuie sa le iau pur si simplu ca atare.
Punctul acesta de vedere este, in adevar, un punct de vedere foarte comod, dar el are nevoie nu de verificari propriu-zise, ci de anumite incercuiri.
Foarte bine! Este adevarat, faptul ca exist nu are nevoie de a fi demonstrat. Este adevarat ca aceasta uniformitate a intamplarilor din natura, cu care lucrez eu, este constatata, este constatabila de mine. Intrebarea insa pe care trebuie sa ne-o punem este alta. In faptul acesta al uniformitatii legilor naturii sau, mai precis, necesitatea aceasta a mea spirituala de a lucra cu legile naturii, cu aceasta uniformitate a legilor naturii este ea in adevar valabila intotdeauna? Adica, recunosc ca eu, in adevar, fac rationamente in cari regularitatea intamplarilor din natura, uniformitatea lor sta la baza. Asa este astazi. Dar este bine ca este asa? Si va fi intotdeauna asa? Acestea sunt intrebarile cari trebuiesc lamurite.
Daca este bine ca e asa este iarasi o intrebare apei care ne-o punem, dar care este iarasi cam filosofica. Pentru ca, daca, sau de indata ce un lucru este asa, este zadarnic sa ne mai intrebam daca este bine sau este rau ca este asa. Intrebarea insa are alt sens, nu are de-a dreptul sensul acesta trivial. Intrebarea are, anume, sensul: uniformitatea aceasta a intamplarilor din natura este in concordanta cu structura spiritului nostru sau nu? Acesta este sensul intrebarii, daca este bine ca este asa sau nu.
In adevar, nu exista nici o contrazicere intre uniformitatea intamplarilor din natura si spiritul nostru, propriu-zis, structura spiritului nostru? Cu alte cuvinte, uniformitatea aceasta, verificarea uniformitatii acesteia, sau mai bine azisi, verifica uniformitatea aceasta principiul contradictiei, care este un principiu fundamental al spiritului nostru? Evident ca da! Desigur ca-l verifica. Nu exista, adica, nici un motiv ca eu sa spun ca presupozitia ca toate lucrurile se intampla in chip uniform in natura ar calca principiul contradictiunii. Nu exista nici o contrazicere in afirmatiunea aceasta si in felul cum imi inchipui natura, in felul in care eu o traiesc. Din acest punct de vedere suntem lamuriti, intre altele, pentru ca, acui intamplarile din natura, pe masura curgerii lor si a trecerii lor in observatia noastra, noi nu facem, propriu-zis, decat sa verificam aceasta, hai sa zicem, lege, acest principiu pe care l-am enuntat, al uniformitatii, al regularitatii.



2. Este adevarat ca toata experienta noastra nu iese din cadrul regularitatii si este iarasi adevarat ca, ori de cate ori ne aflam in fata unei neregularitati, a lipsei de uniformitate, ne oprim oarecum intrigati si cautam sa intelegem de ce aaparei aceasta neregularitate.
Daca, prin urmare, spiritul nostru este foarte putin atent la verificarea regularitatii, este foarte atent la contrazicerea regularitatii din natura. Dar atunci este nelaindemana tuturor constatarea ca spiritul nostru este invatat cu regularitatea, ca regularitatea face parte integranta oarecum din insusi felul nostru de a gandi si de a cunoaste. Daca, de pilda, vad ca se face seara acum, ca dupa seara vine noaptea si ca, pe urma, noptii ii urmeaza dimineata, nu gasesc in toata aceasta succesiune nimic neobicinuit. Daca insa, printr-un mijloc de locomotiune foarte perfectionat, as pleca acum de la Bucuresti si as ajunge in alt punct de pe glob, unde as vedea ca se face ora 6, apoi 7, 8, 9, 10 dimineata si tot nu se mai face lumina, atunci as constata o neregularitate care m-ar izbi si pe care as cauta sa mi-o explic.
Dar daca, in adevar, spiritul nostru este invatat cu aceasta regularitate si daca, in adevar, pe masura ce ne largim experienta, nu facem decat sa constatam neregularitati sau sa constatam verificarea neincetata a acestui principiu al uniformitatii intamplarilor din natura, atunci nu se poate gasi dovada filosofica a faptului ca, in adevar, regularitatea isi are fundamentul in insasi constitutiunea noastra?
Iata un exemplu. Eu arunc un zar si cade o data 6, a doua oara tot 6, a treia oara la fel etc.; cade de 30 de ori pe rand tot 6. Constat ca zarul acesta aruncat arata mereu 6. Dupa cate stiu eu dinainte, probabilitatea pe care o are fiecare numar aratat pe zar este aproximativ egala, matematiceste vorbind, adica aexistai aceeasi probabilitate sa iasa 6, aceeasi probabilitate sa iasa 2, 3 etc. Prin urmare, daca eu constat ca, aruncand de 30 de ori zarul, de 30 de ori cade 6, atunci, de fapt, nu am de-a face cu o regularitate, ci, din contra, cu o neregularitate. Care? Fiecare din fetele celelalte ale zarului si-a pierdut probabilitatea. Este foarte adevarat ca poti sa arunci zarul si sa cada de doua, de trei ori pe rand mereu numarul 6; dar, dupa ce va cadea de trei ori pe rand, este foarte putina probabilitate ca va mai cadea si inainte, aruncand zarul, tot 6. Aceasta, printr-un simplu calcul, este constatabil imediat si aceasta o stiu prea bine jucatorii de la ruleta sau de la bula. Daca insa constat ca de 30 de ori pe rand a iesit tot 6, atunci imi zic imediat: zarul acesta nu este acelasi cu zarul ale carui fete au aceeasi probabilitate. Trebuie sa fie ceva in constitutiunea zarului acesta, care face sa iasa intotdeauna 6. Centrul de greutate al acestui zar trebuie sa fie astfel deplasat, incat intotdeauna trebuie sa cada cu fata 1 la pamant si cu fata 6 deasupra.
Vasazica, neregularitate fata de egala probabilitate a tuturor fetelor zarului, care se exprima printr-o regularitate in caderea aceleiasi fete, dar care trebuie sa aiba o alta expresiune.
Ce rationament pot sa fac in legatura cu acest fapt? Eu zic: am aruncat zarul de 30 de ori si a cazut tot 6. Atunci, daca voi arunca zarul si a 31-a oara, probabil ca va cadea tot 6. Si il arunc, si, in adevar, cade tot 6. Au eu dreptul sa afirm ca verificarea pe care am facut-o experimental fundeaza in adevar neuniformitatea? In aparenta, da; in fond insa, nu. Pentru ca iau si cercetez zarul si constat ca, in adevar, inspre fata cu numarul 1 are o bucata de plumb. Prin urmare, e fatal ca, de cate ori il voi arunca, plumbul mutand centrul de greutate normal al zarului inspre fata cu numarul 1, fata aceasta sa cada intotdeauna la pamant iar fata opusa, adica 6, sus. Prin urmare, neuniformitatea este verificata, este fundata prin verificare experimentala.
Cu toate acestea, ma grabesc sa adaug ca numai in aparenta am dreptate sa fac aceasta afirmatie. De ce? Pentru ca, de fapt, eu presupun, in aceasta afirmatie a mea, o uniformitate, o regularitate, si anume ca zarul meu se va comporta de aci inainte la fel, pentru ca constitutiunea zarului meu va fi si de aci inainte la fel, adica centrul de greutate al zarului va fi acelasi, in acelasi loc in care este acum si in care a fost in cele 31 de dati, cand am aruncat zarul.



Vasazica, am fundat experimental afirmatiunea aceasta a regularitatii.
Dar aceasta verificare experimentala nu este inca o afirmatie propriu-zisa, pentru motivul ca ea inchide o alta presupozitie de uniformitate, anume, aceea ca structura zarului va continua si in momentele viitoare sa fie aceeasi.
De aceea va spuneam ca, desi noi lucram cu aceste regularitati, desi aceste regularitati nu contravin principiului contradictiunii, pe care l-am amintin, totusi nu putem sa luam acesta regularitate ca fundata in fapt, pentru ca, logiceste vorbind, orice regularitate fundata in fapt presupune o alta uniformitate. Este adevarat, nu ne invartim intr-un cerc vitios, dar presupozitia aceasta a regularitatii merge intr-o regresiune ad infinitum.
Iata de ce nu exista posibilitate logica sau teoretica de a funda acest principiu.
Cu toate acestea, spunem ca-l admitem. Il admitem, pentru ca nu contrazice principiul contradictiunii, dar il mai admitem si pentru un alt motiv: principiul acesta al regularitatii, al uniformitatii intamplarilor din natura ne este impus de viata noastra de toate zilele.

3. Va aduceti aminte ca am vorbit de experienta noastra si am aratat ca aceasta este singura noastra posibilitate de a trai, adica legarea prezentului de trecut, inglobarea trecutului in prezent si proiectarea acestui trecut, inglobat in prezent, in viitor, vasazica extinderea in limite netraite si nereale, a experientei noastre.
Dar se poate vedea numaidecat ca este imposibila, este absolut imposibila aceasta extindere a experientei noastre, atata timp cat nu avem aceasta presupozitie a uniformitatii, a regularitatii.
Vasazica, presupozitia regularitatii intamplarilor din natura este o presupozitie ceruta, propriu-zis, de viata noastra, de necesitatile noastre vitale. Pe urma, mai este ceruta si de altceva, de cunoasterea noastra.
Evident ca viata noastra nu este facuta posibila decat tocmai prin acest principiu al regularitatii.
Ce inseamna, propriu-zis, cunoastere si care este pentru noi functiunea cunoasterii? „Cunoastem" - mai ales stiintificeste vorbind - inseamna „stapanim", inseamna „manuim". „Cunosc" inseamna ca in orice imprejurare in viata, de aci inainte, nu sunt lipsit cu totul de experienta. Viitorul este pentru mine ceva care nu a fost, evident, sau care nu a fost inca, dar care este asemanator cu ceea ce este si cu ceea ce a fost.
Vasazica, eu cunosc un lucru in masura in care pot sa-l intrebuintez. Dar intrebuintarea lucrului acesta se face numai in prezent - in trecut, in nici un fel -, cu o conditiune. (Ati vazut ce este prezentul: un fel de notiune-limita.) Cu o conditiune este posibil ca eu sa intrebuintez in prezent un lucru: sa am anumite elemente din acest lucru, cari inca nu s-au intamplat, cari nu sunt inca prezente, dar pe cari totusi le stapanesc. Aceasta este proiectarea trecutului si a prezentului in viitor. Imi intind, cu alte cuvinte, prin cunostinte, tentaculele activitatii mele posibile intr-un domeniu care nu este inca.

4. Dar cum este posibil sa-mi intind tentaculele activitatii intr-un domeniu care nu este inca, decat prin aceasta presupozitie fundamentala ca lucrurile cari se vor intampla se vor intampla in acelasi fel in care s-au mai intamplat deja?
Vasazica, exista necesitatea - in legatura cu necesitatile vietii -, exista, pentru posibilitatea cunoasterii, necesitatea aceasta a prevederii.
Necesitatea aceasta a prevederii este implinita in mecanismul vietii noastre de ceea ce noi numim stiinta.
Stiinta, in intelesul acesta, care este totusi foarte exact, este altceva decat stiinta cristalizata, codificata, pusa in formule, constituita intr-un corp de doctrina, sa zicem. Stiinta este cam ceea ce spunea Auguste Comte, cand spunea ca „a sti insemneaza a prevedea". Adica, stiinta face fiecare om, fie ca a invatat carte, fie ca nu, care, seara cand se culca, trage perdelele la fereastra, pentru ca nu cumva soarele de dimineata sa-l scoale inainte de vreme. Aceasta este stiinta. El stie ce are sa se intample si ia masuri in vederea acestui lucru.
Stiinta aceasta, deocamdata - si aci incepe iarasi indoiala -, lucreaza cu principiul uniformitatii si al regularitatii. Dar, va intreb: principial vorbind, este fundata convingerea noastra, pe care o avem astazi, ca acest principiu al regularitatii este constatat in stiinta? Este fundata, cu alte cuvinte, credinta noastra ca nu se poate stiinta fara de aceasta prevedere?




A existat un anume fel de geometrie si astazi cate feluri de geometrie exista! Acel fel de geometrie avea anume postulate, felurile celelalte de geometrie au alte postulate. Noi am largit, prin urmare, posibilitatea noastra de lucru in stiinta, schimband postulatele acestei stiinte. Acum, postulat este pentru stiinta actuala si regularitatea. Uniformitatea intamplarilor din natura, in stiinta actuala, lucreaza cu acest postulat. Avem noi dreptul sa credem ca acest postulat nu va fi parasit niciodata de stiinta? Aceasta este intrebarea!
Daca, in adevar, uniformitatea legilor naturii, aai intamplarilor din natura este un postulat, postulat necesar oricareia dintre stiinte, atunci avem fundata si teoria necesitatii acestei uniformitati. Dar ce ne poate obliga sa admitem aceasta afirmatie?
5. Daca veti urmari mai bine problema, va veti da numaidecat seama ca aceasta uniformitate a intamplarilor din natura este in stransa legatura cu concretul, adica in stransa legatura cu intamplarile in timp si spatiu.
Notiunea de timp este contestata stiintei actuale si aceasta notiune de timp, contestata stiintei actuale, face ca si uniformitatea legilor naturii sa fie contestata stiintei.
Daca noi am putea sa facem o stiinta oarecare in afara de timp si spatiu, atunci ar disparea intamplarile si ar disparea evenimentele si, disparand evenimentele, ar disparea si necesitatea pe care o simtim de a admite regularitatea, uniformitatea in natura.
Prin urmare, toata chestiunea se pune acum asa: stiinta se poate lipsi de intamplare, de concret, de evenimente, de timp? Este o intrebare care aluneca, in adevar, dincolo de normalitate, dar care este, din punct de vedere logic si filosofic, absolut indreptatita.
Nu avem nici un motiv sa spunem ca stiinta trebuie sa fie asa cum este azi. Ceva mai mult, exista, propriu-zis, o incercare cu care aveti de-a face in fiecare zi, in speculatiunile d-voastra stiintifice, care, propriu-zis, nici nu mai lucreaza cu concretul: ganditi-va la filosofia istoriei. Aceasta este inclinata sa urmareasca studiul unor evenimente, sa stabileasca unele tipuri de evenimente. Aceste tipuri de evenimente nu sunt deduse din concret, ci aceste tipuri de evenimente conditioneaza ele insele trecutul. De pilda, daca eu - sa iau un exemplu din istoria logicei - constat ca exista o anumita structura spirituala pe care o numesc scolastica asii care se gaseste, sa zicem, nu numai la 1200 in Europa de Apus, dar cu vreo 1500 de ani inainte in Grecia, cu inca vreo 2000 de ani inainte in India, cu inca vreo 1000 de ani inainte in China etc., atunci, daca evenimentul acesta nu seamana cu celelalte, ci evenimentul aceste este urmator celorlalte, formeaza un fel de eveniment-tip, care are un alt fel de existenta decat existenta aceasta concreta, temporala, spirituala. Ganditi-va ce este toata metafizica platoniciana. Ea nu este decat o incercare de a funda o stiinta in afara de timp si spatiu. In acea lume a esentei, a ideilor platoniciene, in care, propriu-zis, toate stau, nimic nu se mai misca, in acea lume care are aspectul acesta contemplativ, static, nu dinamic, in acea lume, uniformitatea nu mai are nici un rost.
O sa spuneti: bine, dar stiinta aceasta platoniciana nu a ajuns la nici un rezultat! Este o parere! Lui Platon i-a ajuns - si o intreaga forma de viata spirituala exista si astazi. Toate civilizatiile cari au la baza nu dinamismul, ci staticismul se poate considera ca au imbratisat platonismul. Posibilitate de stiinta exista, prin urmare, si aci.

6. Dar, veti spune: stiinta noastra este altfel!. Evident! Dar insusi faptul de a spune ca stiinta noastra este altfel, insusi faptul acesta ma pune in garda in contra afirmatiunii pe care o faceam adineauri, ca nu poate sa existe decat un singur fel de stiinta, si anume, stiinta care are la baza regularitatea fenomenelor din natura, a intamplarilor din natura.
Vasazica, eu admit ca exista, in actuala forma a stiintei noastre, aceasta uniformitate. Eu admit ca presupozitia acestei uniformitati este absolut necesara pentru constituirea stiintei noastre pozitive; dar nu am nici un motiv sa admit, mai intai, ca acest principiu al uniformitatii este un principiu constitutiv al spiritului nostru, si iarasi nu am nici un motiv, nici teoretic, nici de fapt, sa admit ca orice stiinta viitoare sau orice stiinta posibila va trebui sa se foloseasca de acest principiu, de aceasta presupozitie a uniformitatii intamplarilor din natura.



Stiinta actuala - si aci se arata inca o data radacinile acestei stiinte -, stiinta noastra concreta de astazi cere intrebuintarea principiului acesta al uniformitatii in aceeasi masura in care acest principiu este cerut de viata noastra. Instrumentele pe cari noi le posedam astazi pentru a trai sunt conditionate de acest principiu al uniformitatii. Viata noastra de astazi nu se poate misca in afara de uniformitate; adica, stiinta noastra, constiinta noastra, posibilitatea de a ne misca, posibilitatea noastra de a manui realitatea au absoluta nevoie astazi, in actuala orientare a spiritului sau in actuala structura a spiritului nostru, de uniformitate. Ceva mai mult, aviatai este chiar aceasta uniformitate, pentru ca este pur si simplu prevedere. Noi nu putem sa traim decat in masura in care prevedem si nu putem sa prevedem decat in masura in care admitem uniformitatea.
Prin urmare, fapt este astazi ca, in actualele imprejurari si in actuala orientare spirituala a noastra, nu se poate stiinta fara principiul uniformitatii. Dar nu este fapt ca intotdeauna orientarea noastra spirituala va fi aceeasi si, prin urmare, nu este fapt ca intotdeauna stiinta va insemna prevedere; si nu este fapt ca intotdeauna posibilitatea de a trai inseamna cunoastere. Adica, in momentul in care noi vom putea trai fara sa cunoastem, daca am gasi aceasta posibilitate de a trai fara sa cunoastem, am putea sa scapam de principiul uniformitatii.

7. De ce va spun toate acestea? Pentru ca trebuie sa intelegeti, daca nu vreti sa traiti de-a dreptul pozitiunea celor cari afirma ca anui exista in omenire sau in totalitatea intamplarilor posibilitatea minunilor. Minunea nu este altceva decat ruperea uniformitatii.
Si atunci, sunt atatia teologi, oameni cari se ocupa cu problemele acestea, cari spun: minunea nu poate sa existe, pentru motivul foarte simplu ca, daca Dumnezeu a facut lumea, atunci el a facut-o intr-un anumit fel, si Dumnezeu a asignat lumei anumite legi, anumite regularitati. Daca Dumnezeu rupe aceasta regularitate, insemneaza ca el contravine legilor stabilite de el. Prin urmare, Dumnezeu s-ar contrazice pe sine, si-ar face concurenta sie insusi.
Argumentarea este cat se poate de logica si tinuta de cea mai mare parte dintre oameni ca perfect valabila. Da, dar cu o singura conditie: sa presupuna, toata aceasta argumentare, ca, in adevar, pentru Dumnezeu, lumea este in acelasi fel data cum este pentru noi, ca Dumnezeu exista in acelasi fel cum vrem noi; ca, adica, existenta noastra, care se traduce, in alt inteles, prin cuvantul viata este de acelasi fel cu existenta lui Dumnezeu.
Ce facem noi, cu alte cuvinte? Extindem valabilitatea constiintei vietii pana la limitele existentei si identificam existenta lui Dumnezeu cu viata noastra.
Dar mai este un punct care nu trebuie neglijat: noi, deocamdata, traim in virtutea posibilitatii noastre de a cunoaste. Dar nu este aceasta singura posibilitate de trai. Exista trai si in afara de omenire, caci o suma de animale, de plante traiesc si ele fara ca sa cunoasca si fara ca sa aiba posibilitatea noastra de prevedere. Iata, prin urmare, esalonari de probleme cari, toate, tind sa puna la indoiala necesitatea uniformitatii intamplarilor naturii.
Intai: existenta nu este tot una cu viata; viata nu este tot una cu cunostinta; dar stiinta este pur si simplu cunostinta; iar uniformitatea intamplarilor in natura este tot una cu stiinta.
Prin urmare, presupozitia aceasta a uniformitatii intamplarilor naturii este o presupozitie valabila, unde? Numai in cadrul cunostintei, aali stiintei actuale; atat si nimic mai mult!
Peste aceste vederi este intinsa o imensa retea de posibilitati in cari trebuie sa admitem ca poate sa intre, in oarecari imprejurari, si ceea ce se numeste minune!






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite