Acest afect survine atunci cand un om sufera o privatiune, o pierdere, situatie in care el nu se poate usor consola. Tristetea poarta si ea in sine germenul vointei de a inlatura neplacerea, asadar sentimentul de slabiciune, spre a restabili o situatie mai buna. in aceasta privinta ea este la fel de valoroasa ca si un acces de furie, numai ca se instaleaza in alte imprejurari, sub o alta atitudine si face uz de alte metode. Dar si aici sesizam aceeasi linie spre obtinerea superioritatii. in timp ce in cazul furiei reactia este dirijata impotriva altora, furiosul avand nevoie de satisfacerea urgenta a sentimentului de redresare si de infrangerea adversarului, in cazul tristetii avem de-a face cu o limitare a activitatii psihice, care in mod necesar si in scurt timp conduce la o expansiune, deoarece omul trist tinde catre sentimentul de redresare si satisfactie. Initial insa procesul echivaleaza cu o descarcare, cu o reactie care, iarasi, desi sub o alta forma, este dirijata impotriva persoanelor apropiate. Caci omul trist este de fapt un acuzator si, prin aceasta, el sta in opozitie fata de anturajul sau. in acest fel, fireste, tristetea este implantata in natura omului, dar supralicitarea acestei stari comporta un element de ostilitate, daunator pentru cei din jur. g9y15yl

Redresarea celui cuprins de tristete este determinata de atitudinea pe care o ia anturajul. Este cunoscut faptul ca oamenii intristati isi gasesc adesea usurarea atunci cand cineva se pune in serviciul lor, ii compatimesc, le vin in ajutor, le da ceva, le insufla curaj etc. Daca tristetea se descarca prin lacrimi si tanguiri, se pare ca prin aceasta nu numai ca se initiaza un atac asupra mediului, ci si o situare a celui mahnit deasupra celor din jurul sau, ca un fel de acuzator, judecator si critic. Pot fi net recunoscute spiritul revendicativ, atitudinea de reclamant. intotdeauna se vor manifesta, intr-un fel sau altul, pretentii fata de anturaj. Tristetea este ca un argument menit sa-i induplece pe ceilalti, argument irezistibil, in fata caruia trebuie sa te pleci.
Si acest afect, asadar, urmeaza o linie ascendenta, avand drept scop mentinerea echilibrului si compensarea sentimentului de neputinta, de slabiciune.