Difereniele dintre oameni iin atit de tr\s\turile fizice ai de capacit\iile lor mentale produsul concomitent, in proporiii variabile, al inv\i\rii sociale ai al moatenirii genetice cit ai de accesul inegal la o serie de recompense sociale precum: banii, prestigiul sau puterea. Distribuiia inegal\ a resurselor societ\iii creeaz\ sistemul stra tific\rii sociale, susiinut in decursul timpului de diferite instituiii sociale ai legitimat de diferite sisteme ideologice. Societ\iile moderne cunosc o stratificare complex\ in funciie de o serie de dimensiuni, dintre care mai importante r\min clasa social\ ai etnia sau naiionalitatea. Dac\ difereniele individuale fizice ai psihice sint intr-o mare m\sur\ responsabile de ceea ce sintem sau de ceea ce putem fi ca membri ai unei societ\ii, o alt\ premis\ a acestei deveniri o constituie sistemul stratific\rii econo mico-sociale ai etnice. o6m7ms
Analiza sistemului stratific\rii sociale conduce la analiza conceptului de mino ritate, ce pune in discuiie relaiia majoritate-minoritate. Minoritatea desemneaz\ un status grupal, un grup de oameni ce interaciioneaz\ cu altele, similare, ai cu grupul majoritar, in termenii aparteneniei lor la in-group. In ciuda faptului c\ orice minori tate posed\ atribute unice, pot fi desprinse ai citeva din caracteristicile sale universale.
Astfel, in domeniul atiinielor socio-umane, la inceputul anilor 30, sociologul Donald
Young sugera c\ o minoritate este ceea ce oamenii eticheteaz\ drept minoritate, subli niind aspectul vizibilit\iii. Acestuia i se adaug\ alte 2 componente, de c\tre Louis
Wirth: grupul trebuie s\ capete un tratament difereniial, mai prost, ai membrii s\i trebuie s\ fie conatienii de ei inaiai ca membri ai grupului minoritar (1945, p. 347).
Mai recent, psihosociologii Anthony G. ai Rosalind J. Dworkin (1981, p. 16) prezen tau 4 caracteristici generale, definitorii pentru minoritate: calitatea de a fi identifi cabil, puterea difereniial\, tratamentul difereniial ai peiorativ ai conatiinia de sine a grupului.
Identificabilitatea sau calitatea de a fi identificabil presupune faptul c\ grupurile trebuie s\ fie uaor de identificat pentru a asigura recunoaaterea membrilor in cadrul in-group-ului ca ai recunoaaterea lor de c\tre membrii out-group-urilor, pentru a fi trataii corespunz\tor. Tr\s\turile fizice sau culturale care stau la baza statusului minoritar sint definite ai interpretate social, sint variabile ai nu fixe sau autoevidente neap\rat.
Puterea difereniial\ implic\ utilizarea relativ mai mare a resurselor de c\tre un grup comparativ cu altul. Nu este vorba doar de un grup mai puternic aflat in faia unui grup lipsit de putere, ci ai de o putere relativ mai mare a unui grup comparativ cu altul. Dac\ majoritatea aflat\ la putere controleaz\ resursele, ea controleaz\, de asemenea, ai aansele de realizare ale minoritarilor: accesul la slujbe, educaiie sau servicii de s\n\tate. Atunci cind num\rul membrilor grupului minoritar create, sporea te ai puterea lor, resursele mobilizate de majoritate pentru meniinerea status-quo-ului trebuind s\ fie, de asemenea, mai mari.
Tratamentul difereniial ai peiorativ sau discriminarea este ceea ce membrii grupu lui minoritar tr\iesc ca o consecini\ a statutului lor. Acesta, tratamentul difereniial, afecteaz\ cel mai direct aansele ai stilul de viai\ al minoritarilor, devenind esenia protestelor ai miac\rilor grupurilor minoritare. Datorit\ resurselor limitate dar ai a percepiiei scopurilor mutuale exclusive, grupul majoritar tinde s\ sporeasc\ supunerea minorit\iii prin variate strategii precum: evitare, discriminare, atac fizic etc. Se pare c\ subiectul unor strategii extreme sint mai ales grupurile mai puiin folositoare econo mic majorit\iii sau cele identificate ca fiind foarte diferite de cel majoritar. Com portamentul uman nu poate fi explicat f\r\ a face trimiteri la modelele mentale ale realit\iii scria Karmela Liebkind (1984, p. 16) , la stereotipurile ai prejudec\iile intergrupale. El nu are doar o explicaiie socio-economic\, nu depinde doar de conflic tele obiective de interese dintre grupuri ci ai de modul in care acestea sint percepute, de procesele mediatoare ale cauzalit\iii la nivel individual. Comportamentul uman, cu alte cuvinte, trebuie inieles ai in termenii inteniiilor, scopurilor, aspiraiiilor etc. dup\ cum ar\tau Lange ai Westin (1981, cap. 5.1.).
Conatiinia de sine a grupului minoritar se formeaz\ treptat, pe m\sur\ ce un num\r tot mai mare de membri ai grupului percep similarit\iile poziiiei lor, ale desti nului comun. Ea se refer\ la percepiia scopurilor comune care pot fi realizate doar prin cooperarea membrilor in-group-ului, mai mult decit prin competiiie, ai la reali zarea faptului c\ tratamentul discriminatoriu nu apare din niate calit\ii intrinseci ale minoritarilor, ci din evalu\rile ai aciiunile majorit\iii. Trebuie precizat faptul c\ rela iiile dintre caracteristicile minorit\iii prezint\ un caracter procesual, putind exista schimb\ri cantitative ai calitative ale fiec\rei tr\s\turi posedate in diferite momente ale istoriei sale.
Toate grupurile sociale, prezentind caracteristicile mai sus meniionate, cu origine, cu un trecut istoric ai o cultur\ diferite de cele ale autohtonilor reprezint\ minorit\ii etnice sau naiionale. Termenul de minoritate naiional\ s-a impus relativ tirziu, fiind acreditat odat\ cu lucr\rile Conferiniei de Pace de la Paris din anii 1919-1920. El desemneaz\ o anumit\ parte a unei naiiuni care tr\ieate in graniiele unui alt stat naiional, avind conatiinia identit\iii naiionale ai un mod de fiiniare propriu. Minori tatea etnic\ ar desemna o parte a unei etnii, a unui popor lipsit de un stat propriu, constituit ai recunoscut de celelalte state, care tr\ieate in graniiele unuia sau mai multor state naiionale.
In intreaga lume exist\ ast\zi sute de etnii ai doar in jur de 170 de state inde pendente. Dintre acestea puiine sint state-naiiune, locuite in exclusivitate de o singur\ etnie. Dup\ R. Johansson (1978), aproximativ zece state pot fi caracterizate prin omogenitate etnic\. Majoritatea statelor lumii au minorit\ii etnice ai/sau naiionale, iar un num\r mare de state nu cuprind in graniiele lor intreaga etnie. Dar, in context european, deci ai romanesc, intilnim preponderent minorit\ii naiionale ai mai puiin etnice.
Minorit\iile etnice sau naiionale pot s\ difere de majoritate din punct de vedere rasial, religios, lingvistic, social, economic sau cultural, orice clas\ de situaiii inter grupale trebuind descris\ ai analizat\ in termenii caracteristicilor sale specifice: isto rice, sociale, politice, economice sau culturale (Tajfel, 1978). Consider\m, ins\, c\ termenul cheie in definirea minorit\iii etnice sau naiionale este cel de cultur\, folosit
in accepiiunea sa larg\ pe care i-o ofer\ ai V. Kohn. Prin cultura specific\ a minori t\iii etnice sau naiionale vom inielege sistemul inielesurilor imp\rt\aite ai dezvoltate
intr-un context economic ai social, pe un fundal istoric ai politic specific. Cultura reprezint\ un mod de a tr\i distinct pe care un grup il posed\, este suma tuturor regulilor acestuia, ghidul care formeaz\ comportamentul social, matricea modului de viai\ al grupului (Kohn, 1977, p. 16). Ne vom opri in continuare ateniia asupra diferenielor culturale dintre minoritate ai majoritate pornind de la premisa c\ opoziiia
ai conflictul de valori, ataaate nevoii de identitate social\ pozitiv\ ai de recunoaatere social\, pot explica in parte procesul construciiei identit\iii minoritare, aaa cum se realizeaz\ el la nivel individual.
Putem vorbi de existenia unui echilibru la nivelul subiectului atunci cind valorile cu care el se identific\, prin care iai semnific\ existeni\ ( polul ontologic ) ai cele care ii faciliteaz\ adaptarea la mediu sint cel puiin analoage, asigurind un mod de reaciie coerent ( polul pragmatic ), ar\ta C. Camilleri (1990, p. 13). In mod normal, o cultur\ permite acest echilibru. Un anumit dezechilibru, conflictul intrasubiectiv poate ap\rea la minoritarii etnici sau naiionali atunci cind intre propria cultur\ ai cea a grupului majoritar exist\ anumite deosebiri, discrepanie. Or, acestea apar inevitabil.
De aceea, putem considera individul aflat in stare de conflict, mai mult sau mai puiin accentuat, datorat infrunt\rii modelelor exogene (ale majorit\iii), ca realizind o si tuaiie in care protagoniatii purt\torii unor coduri diferite se afl\ reuniii in acelaai subiect. Aaa cum ar\tam mai inainte, aceasta antreneaz\ o serie de consecinie asupra operaiiilor prin care minoritarii iai atribuie o identitate.
In construciia identit\iii culturale minoritare, extrem de important este intregul ansamblu al conduitelor orientate in direciia evit\rii conflictului intrasubiectiv, a rupturii unit\iii identit\iii echilibrului dintre subiectiv ai obiectiv, dintre polul ontologic ai cel pragmatic al identit\iii. In funciie de natura contradiciiilor ap\rute
(Camilleri, 1979, 1980, 1990), pe fundalul raport\rii permanente la ceilalii din out-group ai al comunic\rii cu membrii in-group-ului, putem distinge dou\ tipuri de inductori identitari:
1. Primul inductor este constituit de reaciiile la consideraiiile extrinseci ansamblurilor socioculturale. Minoritarii pot fi mai mult sau mai puiin sensibili fai\ de consideraiiile extrinseci codului cultural majoritar, independent de atraciia/ respingerea resimiit\ fai\ de valorile pe care acesta le vehiculeaz\. Aderarea la un cod inseamn\, printre altele, acceptarea unui proces de afiliere la grup definit prin intermediul lui. Invers, dorinia de a se afilia sau nu la un asemenea grup poate fi direct determinat de diversa motivaiie, inducind acceptarea sau respingerea codului cultural. Printre aceste motivaiii se pot afla ai sensibilitatea la modul in care minoritarii sint primiii, acceptaii de majoritatea-gazd\, calculul de interese, dar ai teama de a nu ap\rea ca tr\d\tor al propriei etnii (Camilleri, 1979, 1980, 1990).
S\rile occidentale se confrunt\ cu o proliferare a identit\iilor calificate de
C. Camilleri (1984) ca reaciionale sau polemice , ca urmare a relaiiei asimetrice de tip Nord-Sud , dintre societ\iile occidentale ai i\rile lumii a treia. Numeroai indivizi proveniii dintr-o serie de i\ri slab dezvoltate care au emigrat prefer\ s\-ai meniin\ modelul de origine nu din consideraiie pentru coniinutul s\u, sau din des consideraiie fai\ de codul nou intilnit, ci pentru c\ se percep ca refuzaii , ca ex cluai . Identitatea ar ap\rea ca o reaciie ce le permite indivizilor s\ se perceap\ ca fiind diferiii. Aceast\ conduit\ paradoxal\ poate fi numit\ ai identitate de principiu sau voluntarist\ . Consider\m c\ funciionarea in Estul Europei a acestui tip de inductor identitar poate fi intilnit\ ai explicat\ prin percepiia opoziiiei mutuale rapor tate la un scop indivizibil. Ai in context romanesc exist\ minoritari care persevereaz\
in a-ai declina doar identitatea etnic\, deai s-au integrat destul de bine in societatea romaneasc\. Dar, paradoxul simbolismului identitar produce in acest caz , cu s igurani\, efecte asupra echilibrului psihic al indivizilor.
2. Cel de-al doilea inductor identitar este constituit de reaciiile la caracteristicile intrinseci ansamblurilor socioculturale cu care monoritarii au de-a face. In cadrul lui,
C. Camilleri (1990, p. 16) opera inc\ o distinciie: a) Exist\ mai intii reaciii la structura sau forma codurilor culturale. Astfel, in grupurile etnice sau naiionale tradi iionaliste codurile sint puternic sistematizate ai coerente, saturate de prescriptivitate
(prescripiiile tind s\ cuprind\ toate situaiiile existeniei). Obligaiiile sint in acest caz fondate pe normele transcendentale grupale ai religioase. Acestei forme a codului cultural, specific societ\iilor de tip rural, i se opune cea a codului societ\iii de tip urban mai puiin coerent ai prescriptiv, ce se refer\ la clase de situaiii, lasind multe detalii in seama iniiiativei individuale; b) Reaciiile la caracteristicile codului majo rit\iii pot fi datorate coniinutului reprezent\rilor ai valorilor propuse. Ele sint generate mai ales de distaniele dintre coduri, de difereniele reale sau percepute intre acestea.
Cu cit distania este mai mare, cu atit mai dificil va fi procesul afilierii la grupul majoritar, ca in cazul minoritarilor naiionali evrei sau ca in cel al minorit\iii etnice a romilor. O serie de studii au ar\tat c\ distania dintre coduri accentueaz\ starea de tensiune psihic\, frustr\rile datorate statusului minoritar, amplificind conflictul intra individual.
Purt\torii a dou\ coduri culturale diferite se v\d nevoiii s\ stabileasc\ o coereni\ subiectiv\ (la nivel perceptiv) al c\rui efect este rezolvarea sau ocultarea contradiciiei obiective. Unele din modalit\iile de rezolvare a disconfortului incercat pot dobindi valoarea unui comportament de infruntare, generator al unei identit\ii culturale capabile s\ asigure o bun\ integrare sociocultural\ a indivizilor, in condiiiile men iinerii unora din componentele etnicit\iii, respectiv naiionalit\iii lor. Alte modalit\ii de rezolvare a conflictului intrasubiectiv cap\t\ valoarea unui comportament de ap\ rare, presupunind doar amenajarea , mascarea conflictului intrasubiectiv. Acestea pot genera diverse tipuri de identit\ii de la cele polemice ai voluntariste, saturate de elementele unei singure etnicit\ii ca efect al unor tendinie compensatorii , pin\ la identit\iile compozite, sincretice (Pascon, 1971, Tonalbi, 1982). Acestea din urm\ apar la unii indivizi minoritari care trec de la un cod la altul in funciie de solicit\rile situaiionale. Ei se pot astfel debarasa de orice valori, ele fiind considerate ca simple instrumente ale autoprezent\rii. Se poate obiine astfel o fluiditate identitar\ maxim\, care sacrific\ in intregime polul ontologic pentru a satisface in intregime funciia pragmatic\. Deoarece aceast\ modalitate de reaciie permite o adaptare maxim\ prin mularea subiectului pe situaiie, s-a vorbit, in cazul ei, de un anumit oportunism identitar.
Coerenia subiectiv\ pe care urm\resc s\ o realizeze minoritarii purt\torii a dou\ coduri culturale diferite poate fi simpl\ sau complex\ (Liebkind, 1984; Camilleri,
1990). Elaborarea acesteia depinde de unele particularit\ii ale minorit\iii ai, respectiv, majorit\iii, ca ai de natura relaiiilor intergrupuri. Util\ ni se pare prezentarea, in

acest context, a tipologiei partenerilor de identificare formulate de Moscovici ai
Paicheler (1978) pornind de la sigurania sau nesigurania resimiit\ de grupul minoritar
ai majoritar:
1. O majoritate nesigur\ se va angaja in comparaiii cu minoritatea prezentind o puternic\ identificare defensiv\ intergrupal\.
2. O majoritate, st\pin\ pe situaiie, poate tolera existenia unei minorit\ii diferite ai lua in considerare nevoile ai punctele de vedere ale acesteia.
3. O minoritate nesigur\ va incerca s\ se compare cu majoritatea, din toate punctele de vedere. Majoritatea reprezint\ nivelul de aspiraiie al minorit\iii, membrii s\i fiind dispuai spre o puternic\ identificare cu out-group-ul.
4. O minoritate sigur\ de ea iai afirm\ difereniele ai particularit\iile, prezentind o puternic\ identificare cu in-group-ul. Aceast\ identificare devine defensiv\ doar atunci cind minoritatea ai-a interiorizat concepiiile majorit\iii ca pe niate norme.
Coerenia simpl\ este ilustrat\ prin cazurile limit\ ale minoritarilor etnici sau naiio nali, proveniii dintr-un grup caracterizat fie prin sigurani\ de sine, fie prin nesigu rani\, care iai asum\ in intregime sistemul cultural propriu sau cel al majorit\iii, in condiiiile respingerii totale a celuilalt. Ea presupune fie sacralizarea valorilor identi tare proprii deci inchiderea in dimensiunea ontologic\ a propriei identit\ii , fie hiperbolizarea polului pragmatic al identit\iii. Prima variant\ de realizare a coereniei simple este specific\ minoritarilor etnici/naiionali care se simt in securitate ai al c\ror cod difer\ mult de cel al majorit\iii, in timp ce a doua implic\ o convertire la normele
ai valorile majorit\iii. Convertiiii provin, cel mai adesea, din rindul unor minorit\ii cu o stim\ de sine ai un status social sc\zut, sau al indivizilor animaii de o motivaiie deosebit\, cum ar fi cea de realizare social\, cultural\, economic\ sau politic\ (Lange
ai Westin, 1981, p. 376).
Coerenia complex\ apare atunci cind indivizii nu evit\ problema confrunt\rii co dului propriu cu cel propus de majoritate, cind fac efortul de a-ai elabora identitatea cultural\ pornind de la elementele selectate din cele dou\ modele. Ea se poate realiza
ai sub presiunea normelor impuse de o majoritate nesigur\, dar mai ales in condiiiile interaciiunilor cu o majoritate puternic\, sigur\ de ea. Ambiguit\iile inerente accep t\rii strategiei asimilaiioniste (Taylor, 1980) (realizat\ prin cea de-a doua variant\ a coereniei simple) sint dep\aite prin adoptarea unei strategii de acomodare. Aceasta
inseamn\ c\ minoritarii incearc\ s\-ai p\streze distinctivitatea devenind, in acelaai timp, mai asem\n\tori majorit\iii, posibilit\iilor ei de a atinge unele scopuri mate riale. In strategiile de acomodare, inteniia este aceea de a centra poziiia intregii mino rit\ii pe anumite dimensiuni comune ambelor grupuri, dar ai de a modifica, pe cit posibil, valorile majorit\iii, astfel incit s\ poat\ fi achiziiionat\ o identitate distinct\ onorabil\, acceptabil\ (Liebkind, 1984, p. 77).
Acest tip de procese de acomodare ar trebui susiinut de aaa numita segregare pozitiv\ realizat\ de majoritate. In lipsa acesteia, inegala distribuiie a puterii intre grupuri poate foria majoritatea s\ adopte o strategie cognitiv\ de supraidentificare cu in-group-ul. Mobilitatea colectiv\ ai individual\ depinde ai de capacitatea majorit\iii de a considera cererile formulate de minoritate ca legitime, de a accepta ideea egali t\iii sociale a grupurilor (recunoaaterea social\) ai a drepturilor egale (egalitate so cial\). Minorit\iilor li s-ar oferi astfel posibilitatea obiectiv\ a dobindirii unor scopuri supraordonate, specifice pluralismului cultural.

BIBLIOGRAFIE
Camilleri, C., La gestion de l identité en situation d hétérogénéite culturelle, in La Recherche
Interculturelle , tome 1, L Harmattan, 1990.
Camilleri, C., Les étudiants étrangers et leur discours sur l identité culturelle, in Bulletin de
Psychologie , Paris, janv.-fév., no. 364, 1984.
Dworkin, A.G. ai R.J., The minority Report. An Introduction to Racial, Ethnic and Gender
Relation, London, 1981.
Johansson, R., The rebellion of the regions: ethnic conflicts in world politics, in Scandinavian
Migration and Ethnic Minority Review , no. 6, 1978.
Kohn, V., The Pakistanis..., in J. Watson, Between two Cultures, Basil Blackwell, Oxford,
1977.
Lange, A. ai Westin, C., Ethnic discrimination and social identity, McGraw-Hill, Inc., 1981.
Liebkind, K., Minority identity and identification processes: a social psychological study,
Commentationes Scientiarum Socialium , no. 22, 1984.
Moscovici, S. ai Paicheler, G., Social comparison and social recognition: two complementary processes of identification, in Tajfel, H. (ed.), Differentiation Between Social Groups: the Social Psychology of Intergroup Relations, Academic Press, London, 1978.
Tajfel, H., Instrumentality, identity and social comparisons, in Tajfel, H. (ed.), Social Identity and Intergroup Relations, Cambridge University Press, Cambridge, 1982.
Taylor, D.M., Ethnicity and Language: A Social Psychological Perspective, Pergamon Press,
Oxford, 1980.
Wirth, L., The Problem of Minority Groups, in Science of Man in the World Crisis, Columbia
University Press, New York, 1945.