t3i1iq
4.1. INTRODUCERE
In acest capitol ne vom pune problema modului in care sunt organizate cunostintele in memoria de lunga durata si memoria de lucru. De mai multe ori, pe parcursul acestei lucrari, am avut prilejul sa atragem atentia asupra impactului bazei de cunostinte a subiectului, asupra modului de procesare a informatiei. Cunostintele nu formeaza o masa pasiva de informatii. Toate prelucrarile descendente sunt initiate si ghidate de cunostintele subiectului. Pe baza lor se realizeaza gruparea informatiilor in unitati de sens (chunks-uri), categorizarea, constituirea de concepte sau imagini mintale, activarea contextului corespunzator rezolvarii unei probleme etc. Dihotomia operatii vs cunostinte, in care cunostintele sunt continuturi pasive manipulate de operatiile pe care subiectul le poseda, nu se mai poate sustine. Atat existenta, cat si modul de desfasurare a unor prelucrari cognitive, sunt determinate de baza de cunostinte subiacenta.
Modul de organizare a cunostintelor depinde de reprezentarile cu care opereaza sistemul cognitiv. Pentru reprezentarea obiectelor sau a categoriilor de obiecte subiectul uman recurge la concepte si prototipuri. Pentru reprezentarea scenelor (starilor de lucruri) complexe, sistemul cognitiv apeleazeaza la imagini mintale sau scheme cognitive. In fine, pentru reprezentarea actiunilor sunt utilizate scenariile cognitive sau secvente de reguli.
Una dintre modalitatile de organizare a exemplarelor unei categorii se face in functie de gradul lor de similaritate cu prototipul sau conceptul categoriei respective (4.3). Cu cat similaritatea dintre doua exemplare sau dintre un exemplar si prototipul/conceptul categoriei este mai mare, cu atat mai mica este distanta dintre ele. Dimpotriva, cu cat ele sunt mai disimilare, cu atat distanta este mai mare. Similaritatea si disimilaritatea a doua elemente se calculeaza pe baza caracteristicilor lor comune si specifice, conform axiomei lui Tversky (4.3.2.). Daca reprezentam grafic organizarea pe baza de similaritate a elementelor unei categorii, atunci relatiile de similaritate se spatializeaza, aparand ca relatii topologice. Gradul de similaritate apare ca distanta spatiala.
Exemplarele care sunt mai aproape de categorie sunt mai similare cu ea, adica reprezinta prototipurile sale. Exemplarele atipice sunt mai indepartate. Nu vrem sa spunem ca elementele unei categorii sunt asezate intr-un spatiu mintal bidimensional, ci ca ele se distribuie pe baza gradelor de similaritate, intr-un mod analog reprezentarilor topologice.
Gruparea itemilor in functie de similaritatea/disimilaritatea caracteristicilor lor nu este singura modalitate de organizare a informatiei in memorie. Integrarea conceptelor intr-o retea conceptuala mai ampla genereaza un alt tip de organizare - reteaua semantica. Daca vedem conceptul ca o forma contrasa a unei propozitii, atunci componentele de baza ale organizarii informatiei sunt propozitiile iar intre acestea se stabilesc diverse retele propozitionale. In fine, elementele unei situatii intre care exista relatii tipice se organizeaza mintal sub forma structurilor de cunostinte iar secventele unei actiuni sub forma scenariilor sau regulilor de producere. Fiecare dintre aceste tipuri de organizare vor fi analizate pe parcursul acestui capitol. Inainte de aceasta, merita insa facuta o observatie mai generala si anume ca majoritatea cunostintelor noastre au un format semantic. O cunostinta este un continut semantic despre care poti spune ca este adevarat sau fals, mai exact caruia ii poti atribui o valoare de adevar. Imaginile mintale sau perceptive nu sunt cunostinte. Cunostintele rezulta din prelucrarea lor. Altfel, am ajunge la concluzia absurda ca si o camera de luat vederi are cunostinte.
Procesarea reprezentarilor pentru a obtine cunostinte inseamna, in mare masura, traducerea lor in cod semantic, descompunerea lor intr-o multime de continuturi semantice carora le putem asigna valoare de adevar. Organizarea cunostintelor inseamna, in primul rand, organizarea continuturilor semantice.


4.2. MODELARI SIMBOLICE ALE BAZEI DE CUNOSTINTE

4.2.1. CODAREA SEMANTICA A CUNOSTINTELOR.
DOVEZI EXPERIMENTALE

Propensiunea sistemului cognitiv de a retine pe termen lung, cu precadere, semnificatia stimulilor, nu configuratia lor perceptiva a fost relevata in numeroase experimente (vezi Mayer, 1983, Norman & Lindsay, 1977 etc.). Accentuandu-se aceasta tendinta, adesea s-a pus semnul identitatii intre memoria de lunga durata si memoria semantica, considerandu-se ca doar aceasta memorie semantica face obiectul unei retentii pe termen lung. O serie de investigatii (ex: Lolens, 1979) au relevat insa posibilitatea pastrarii in memorie a caracteristicilor vizuale a unor stimuli chiar si dupa cateva luni de la sarcina de memorare a acestora. Fiecare dintre noi cunoaste persoane capabile sa-si reaminteasca pozitia in pagina a unui anumit text, multa vreme dupa memorarea acestuia. Memoria de lunga durata are asadar, o extensie mai larga decat memoria semantica, incluzand si unele caracteristici senzoriale ale stimulilor. Ponderea continuturilor imagistice este insa mult mai redusa in comparatie cu continuturile semantice. Oamenii uita repede, de pilda, imaginile a caror semnificatie nu au putut-o decoda.
Fig. 4.1. Material experimental utilizat de Mandler & Ritchey (1977)

Mandler & Ritchey (1977) au prezentat subiectilor, timp de 10 secunde, o imagine de genul celei din figura 4.1.a.
Alte doua variante ale unei astfel de imagini erau construite de experimentatori: (1) o varianta in care erau operate doar modificari ale unor detalii imagistice, senzoriale (ex: figura 4.1.b., in care fusta profesoarei este schimbata) si (2) o varianta in care se operau modificari de sens fata de varianta initiala (ex: figura 4.1.c. exprima o modificare a continutului predarii). Cele trei categorii de imagini erau apoi randomizate in serii de imagini diferite. Sarcina subiectilor era de a recunoaste imaginea care a fost inspectata anterior. Ei recunosc aceasta imagine in aproximativ 77% din cazuri. Reusesc sa respinga varianta a caror parametri senzoriali sunt modificati in 60% din cazuri. Ultimele doua cifre sunt relevante pentru noi: ele arata ca modificarile in semantica unei imagini au un impact mai puternic asupra recunoasterii decat mutatiile la nivelul detaliilor imagistice. Aceasta inseamna ca subiectii memoreaza in primul rand semnificatia imaginilor si abia apoi detaliile imagistice. Ei sunt mult mai sensibili la modificari ale semanticii imaginii decat a caracteristicilor sale fizice sau senzoriale.
Tendinta sistemului nostru cognitiv de a retine pe termen lung semnificatiile stimulilor, nu dispunerea lor spatiala e si mai evidenta in cazul stimulilor verbali. Intr-un experiment clasic, Posner (1969) a prezentat subiectilor perechi de litere in succesiune, la intervale variate de timp. Sarcina lor era de a stabili daca a doua litera prezentata dupa un rastimp este identica cu prima. In cazul in care o pereche continea doua litere identice, erau prezente doua situatii: a) o situatie in care literele erau identice si sub aspectul semnificatiei, si al configuratiei senzoriale (ex: AA) (identitate senzorio-semantica); b) o situatie in care literele respective erau identice numai sub aspectul semnificatiei (identitate semantica) (ex: Aa). Se presupune ca timpul de reactie e mai scurt in prima situatie decat in a doua, deoarece e suficienta procesarea caracteristicilor senzoriale ale stimulilor pentru a oferi raspunsul corect. Rezultatele sunt prezentate in figura 4.2.

Fig. 4.2. Latenta raspunsului in sarcina de recunoastere a (Posner, 1969)

Daca perechile respective sunt prezentate concomitent, TR este mai redus in cazul identitatii senzorio-semantice decat in cazul in care identitatea e doar semantica, conform experientelor initiale. Daca se mareste insa intervalul de timp dintre prezentarea unei litere si perechea sa, diferentele de timp de reactie se aglutineaza, astfel incat, deja la un interval de doua secunde dintre cele doua litere, diferentele devin practic nesemnificative. Acest lucru se explica printr-o deteriorare rapida a componentei senzoriale, comparatia facandu-se doar pe temeiul caracteristicilor semantice. Dupa un interval de timp scurt - 2 secunde in cazul stimulilor verbali simpli - sistemul cognitiv pastreaza doar caracteristicile semantice ale stimulilor verbali, suficiente pentru a realiza cu succes sarcina propusa. Aceeasi tendinta generala de stocare preferentiala a informatiei semantice pe termen lung a fost evidentiata si in cazul stimulilor verbali complecsi. Anderson (1985) relateaza un experiment similar cu cel al lui Posner (1969) dar in care perechile de litere erau inlocuite cu perechi de propozitii, similare atat sub aspectul formei, cat si al semnificatiei sau similare doar sub aspectul semnificatiei. Intervalul de timp dintre prezentari a fost de ordinul minutelor. Se constata ca dupa doua minute, timpul de reactie pentru a decide intre cele doua tipuri de propozitii identice este aproximativ egal, ceea ce denota ca din primul element al perechii s-a retinut doar semantica nu si caracteristicile vizuale precum topica sau diateza verbala etc.
Facand abstractie de diferentele legate de complexitatea materialului ce este stocat in memorie, rezulta clar tendinta sistemului cognitiv de a stoca preferential, pe termen lung, informatia semantica despre un stimul.



4.2.2. AVANTAJELE CODARII SEMANTICE

Cu siguranta exista o multime de avantaje care favorizeaza o reprezentare semantica a cunostintelor. Mai intai, prin caracterul sau abstract, reprezentarea semantica este mult mai economicoasa decat celelalte tipuri de reprezentari. Intr-un format redus ea contine maximum de informatie. Detaliile fizice, nerelevante ale stimulului sunt abandonate, retinandu-se preferential informatia categoriala, relatiile relevante, relativ-stabile. Spre deosebire de reprezentarea imagistica, cea semantica nu este o reflectare directa a caracteristicilor fizico-spatiale ale stimulului. Mai degraba aceasta reflecta o abstractie a unui eveniment sau stimul. Citind acest paragraf mai pastrati doar semnificatia mesajelor din paragrafele anterioare, nu si topica, semnele de punctuatie, terminologia folosita etc.
Economicitatea codarii semantice a informatiei induce un alt avantaj si anume rapiditatea procesarii. Reprezentarile semantice sunt mai usor de prelucrat decat cele imagistice, deoarece ocupa un "spatiu mental" mai redus in memoria de lucru. Intregul mecanism logic de care despune subiectul uman opereaza asupra continuturilor semantice. Un silogism ramane un silogism, indiferent de limbajul natural in care e formulat, topica premiselor sau a termenilor in cazul unei premise, marimea literelor sau intensitatea fonemelor in care este exprimat. Regulile logice opereaza asupra reprezentarilor semantice, indiferent de expresiile verbale pe care acestea le poseda. Fiind abstracta, constituirea reprezentarii semantice nu mai depinde de ordinea de prezentare a stimulilor. Esenta unui discurs, de pilda, poate fi prezentat sau ca o teza ce este demonstrata ulterior, sau ca o concluzie, ce rezulta in urma unei argumentari.
In al treilea rand, reprezentarile semantice impun o sintaxa riguroasa, limitand numarul de combinatii posibilie. Reprezentarile imagistice, de pilda, asa cum s-a aratat in 5.2.2., nu au sintaxa. De aceea nu intamplator visam in imagini. Imaginile permit un maximum de grade de libertate pentru exprimarea subconstientului. Ca atare, subconstientul, incercand sa scape de cenzura, se exprima indeosebi prin mijloace imagistice. Reprezentarile semantice nu permit combinatii de genul: "burlac casatorit", "baba adolescenta", "cerc patrat" etc., care incalca regulile de combinare semantica sau logica.
Limitand numarul de combinatii posibile intre reprezentarile semantice, se reduce probabilitatea interferentelor, prelungindu-se astfel durata retentiei unor evenimente in conditiile unei economii de resurse de procesare a informatiei. Un alt avantaj al reprezentarii semantice consta in faptul ca ea permite operarea asupra posibilului. O reprezentare semantica nu reclama neaparat un referent real, ci un referent posibil. Numerele irationale, de pilda, n-au corespondent in realitatea aflata sub incidenta simturilor. E suficient sa avem notiunea corespunzatoare acestui tip de numere pentru a demonstra teoreme sau a face calcule corespunzatoare. Desigur, putem avea si o reprezentare imagistica despre unele lucruri posibile dar, in acest caz, imaginea este un produs secundar, este consecinta cunostintelor semantice pe care noi le avem despre obiectul respectiv. De exemplu, putem avea o imagine despre "viata de apoi", dar aceasta e construita pe baza unor procesari descendente din "cunostintele" pe care le dobandim, citind Biblia sau Coranul. Parafrazandu-l pe J. Piaget, vom spune ca datorita reprezentarilor semantice sistemul cognitiv face saltul din real in posibil. Scapand de constrangerile realitatii, procesarea cognitiva nu aluneca in haos, posibilul fiind ordonat de sintaxa proprie reprezentarilor semantice si de principiul non-contradictiei. Posibilul logic (= semantic) este echivalent cu non-contradictoriul; imposibilul - cu absurdul.
Convinsi fiind de avantajele reprezentarii semantice a cunostintelor ne vom pune problema modului lor de organizare. Putem retine semnificatia unei propozitii, a unui paragraf sau a unei carti intregi. Care este unitatea semantica minimala, atomara, in care se pot descompune semnificatiile complexe? Cum se combina aceste unitati atomare pentru a reconstrui semnificatia complexa? Se poate reduce semnificatia unui roman, de pilda, la unitati atomare de sens? In general, se pot reduce semnificatii complexe la agregate de combinatii simple?