q1d19dm
Pana in prezent s-a acumulat o imensitate de definitii ale sunetului din perspective foneticii. Cea mai plauzibila definitie a sunetului este data de Maurice Grammont prin care acesta reprezinta cea mai scurta fraza omogena perceputa de o ureche normala in lantul acustic al vorbirii. De asemenea sunetul reprezinta realitati fiziologice, acustice si psihice, in care se implica fapte de constiinta, organe ale corpului omenesc, vibratia aerului printr-o colaborare active intre organele de producere, receptare si centrii motori ai vorbirii de pe scoarta cerebrala.
Pentru a intelege mai bine paralela fonem - sunet trebuie sa se aiba in vedere unele notiuni cu privire la:
- proprietatile sunetelor
- articularea sunetelor
- acustica sunetelor
Proprietatile sunetului: sunt calitati dobandite de sunet (unda usoara) in urma prelucrarii in aparatul fonator. a). Inaltimea sunetului: este data de frecventa vibratiilor undei sonore. Rezultatul este un sunet mai scurt (inalt) sau mai grav (jos). b). Intensitatea sunetului: este determinate de amplitudinea vibratiilor. c). Durata sunetului: ceea ce urmeaza timpului de vibratie a coardelor vocale corelat cu mentinerea organelor articulatorii. d). Timbrul sunetului: constituie o calitate de sinteza fiind rezultatul imbinarii dintre unda fundamentala si undele armonice (sunete aflate la o octava si in diferite raporturi de frecventa cu unda fundamentala).

Calitatile sunetelor nu depind numai de particularitatile de rostire a vorbitorilor, ci si de pozitiile acestor sunete in complexele sonore ale cuvintelor (pozitia initiala, mediala, finala) si de pozitiile fata de alte sunete, deci depind si de fenomenul de coarticulatie.
Articulatia sunetelor limbii romane: se realizeaza in cavitatea bucala prin interventia (in cazul organelor mobile) si participarea (in cazul organelor fixe) organelor articulatorii. In functie de caracterul undei sonore obtinute ca urmare a impiedicarii sau neimpiedicarii ei in circuitul parcurs prin cavitatea bucala, se obtin vocale sau consoane.
Acustica sunetelor limbii romane: este mai putin studiata. Se refera la perceperea auditiva de cetre receptor a sunetelor articulate de emitator. Diferentele acustice intre sunete se relationeaza cu diferentele articulatorii.
Argumentele ce sustin idea numarului nelimitat a sunetelor dintr-o limba sunt: a). Faptul ca fiecare vorbitor al unei limbi are o rostire specifica a sunetelor limbii respective, ceea ce ne da posibilitatea de a-l recunoaste dupa vocea sa; b). Exista o influenta reciproca intre sunete in vorbire, in functie de vecinatati, prin care acestea primesc sau pierd din multitudinea caracteristicilor lor fiziologico-acustice.