x9d3dz
3.1. INTRODUCERE

Omul traieste intr-un mediu hipercomplex, populat cu obiecte si forme de o mare varietate. Adesea, acest mediu evolueaza impredictibil, generand situatii critice. Daca subiectul uman nu ia decizii adaptative rapide, poate pierde definitiv sansa unui raspuns adecvat. In fata acestor solicitari, fiinta umana - ca si alte vietuitoare infraumane - dispune de un sistem cognitiv cu o capacitate finita, limitata de procesare a informatiei. Dupa unele calcule se pare ca analizatorii sunt bombardati cu un volum de informatii de peste 100.000 biti/secunda, pe cand capacitatea de procesare constienta a acestei informatii se situeaza in jurul valorilor de 25-100 biti/secunda. Din conjunctia celor doua aspecte reale: un mediu hipercomplex si o capacitate limitata de procesare a informatiei apare necesitatea ecologica si logica a unor procesari selective a informatiilor din mediu. Cu alte cuvinte, din multimea stimulilor cu care este confruntat, sistemul cognitiv selectioneaza doar acei stimuli care au o valoare motivationala sau adaptativa semnificativa, supunandu-i unor prelucrari ulterioare. Mecanismele psiho-fiziologice implicate in aceste selectii au fost etichetate cu numele de atentie. Daca o fiinta ar dispune de o capacitate infinita de procesare a informatiei - cum ar fi Dumnezeu, de pilda - atunci chiar in conditiile hipercomplexitatii mediului selectivitatea procesarii ar fi superflua. Invesrs, daca un sistem cognitiv cu suficiente resurse, ar exista intr-un mediu artificial, sarac, o microlume populata doar cu cateva obiecte simple, oportunitatea unor mecanisme atentionale ar fi iarasi nejustificata (vezi insa 3.4). De altfel, cel putin pana in prezent, specialistii in IA concentrati pe constructia de sisteme inteligente care functioneaza in microlumi sau medii strict standardizate si care primesc informatia gata selectata si codata de catre subiectul uman, au aratat putin interes pentru problemele atentiei. Ca atare, cele mai importante contributii la elucidarea acestor probleme au venit din partea psihologiei si a neurostiintelor.
Pe langa aceste constrangeri generale, valabile pentru procesarea informatiei din orice modalitate senzoriala, mecanismele atentiei vizuale sunt reclamate din alte doua cerinte.
Mai intai, atentia vizuala e necesara pentru orientarea sacadelor oculare. Dupa cum se stie, la nivelul procesarilor periferice, numai zona foveala are capacitatea de a surprinde detaliile fine ale stimulilor vizuali. Zona foveala insa are dimensiuni reduse, ca atare discriminarea detaliilor fine ale stimulilor vizuali trebuie suplinita prin sacade oculare. Aceste sacade nu sunt insa aleatorii, ci orientate de factori motivationali. Ne miscam privirea in functie de zonele de interes (Preda, 1988). Asadar, atentia - procesarea selectiva a stimulilor vizuali - determina miscarile oculare. Procesarea selectiva este o cauza, nu un efect al miscarilor oculare. De aici relevanta inregistrarii miscarilor oculare in rezolvarea de probleme. In mod normal, se realizeaza 3-4 sacade/secunda. Timpul necesar unei sacade este de aproximativ 10 milisecunde. Rezulta ca majoritatea timpului este dedicata pentru fixarea anumitor detalii ale stimulului.
Al doilea motiv vizeaza posibilitatea procesarii informatiilor parafoveale prin comutarea atentiei in conditii de fixare (imobilitate) a privirii. Acest lucru a fost pus in evidenta printr-o serie de experimente efectuate de Sperling (1960), Reeves & Sperling (1986). Intr-unul din aceste experimente (Reeves & Sperling, 1986), subiectii erau solicitati sa-si fixeze privirea intr-un anumit punct de pe display. O serie de litere erau prezentate in stanga acestui punct de fixatie, in imediata vecinatate. Frecventa acestor prezentari varia, intre 4,6-13,4 litere pe secunda. Subiectii erau apoi solicitati ca, fara sa-si comute privirea, sa ofere relatari despre cativa itemi (litere sau numere) prezentati, de aceasta data, in partea dreapta a punctului de fixatie. Dupa aproximativ 200 milisecunde, timp necesar pentru comutarea atentiei, adica selectia unor stimuli care erau prelucrati, diferiti de cei dintai, subiectii puteau relata despre itemii prezentati in partea dreapta a punctului de fixare a privirii, in conditiile in care aceasta ramanea fixa. Asadar, comutand atentia in conditiile imobilitatii privirii, putem prelucra si alti stimuli decat cei din zona foveala. Moran & Desimore (1985) au descoperit posibilul substrat fiziologic al acestui fenomen. Anterior, ei pusesera in evidenta existenta unor detectori de trasaturi (2.12.) in cortextul vizual, aria V4 la maimuta. Apoi, maimutele din lotul experimental au fost invatate sa-si fixeze atentia (= sa proceseze selectiv informatia doar dintr-un anumit punct, ignorand orice alt stimul din campul vizual). De fiecare data cand un anumit stimul (ex: o bara verticala) aparea in zona de fixare a atentiei, se inregistra o intensa descarcare a detectorului de trasaturi corespunzatoare. Cand insa acelasi stimul aparea in aceeasi pozitie pe retina, dar atentia maimutei era fixata intr-o alta locatie, nu se constata nici o activitate bioelectrica in zona detectorului respectiv. Deci, neuronul in cauza detecta stimulul doar daca intra in campul atentiei sale. Simpla prezenta a stimulului intr-o regiune retinala nu era suficienta pentru detectarea sa. Cu alte cuvinte, anumiti detectori de trasaturi se activeaza doar daca se recurge la o procesare speciala, selectiva a trasaturii respective. Amorsarea detectorilor de trasaturi de catre diversi factori motivationali sau procese de analiza descendenta face posibila procesarea informatiei, in absenta comutarii privirii. Aceste rezultate nu trebuie sa ne duca la concluzia eronata ca activitatea tuturor detectorilor de trasaturi ar fi determinata de mecanisme atentionale (vezi 2.5.2.). Asa cum am aratat, in cea mai mare parte activitatea detectorilor de trasaturi este automata, precablata. Doar o mica parte a lor cade sub incidenta mecanismelor atentionale. Intr-o experienta clasica, Hubel si colab. (1959), au aratat ca doar 10% din neuronii implicati in detectarea sunetelor de catre pisica (= detectori de trasaturi pentru stimuli auditivi) sunt amorsati de mecanisme atentionale, restul avand o functionare automata. Ei au si fost botezati, de altfel, neuroni de atentie. Deci, exista doua tipuri de detectori de trasaturi: a) preatentionali (2.1.2.); b) atentionali. Primii sunt implicati in procesarea primara a informatiei vizuale si sunt mult mai numerosi decat cei din urma.
Luate impreuna, aceste date arata ca prelucrarea selectiva a informatiei e impusa de caracteristicile mediului si ale sistemului cognitiv, ca aceasta prelucrare orienteaza comportamente periferice precum sacadele oculare si ca selectarea unor stimuli spre a fi supusi unor procesari mai elaborate se poate face fara participarea nemijlocita a mecanismelor implicate in prelucrarea primara a informatiei vizuale. Selectivitatea prelucrarii informatiei are doua sensuri: a) selectia itemilor care sunt prelucrati, izolarea lor de cei ce nu sunt procesati; b) selectivitatea procesarilor - pentru aceeasi categorie de itemi, unii dintre ei sunt prelucrati mai intens, altii mai superficial. Deci, cand vorbim de atentie ca prelucrare selectiva a informatiei, ne referim atat la selectia itemilor, cat si la gradul (selectiv) de procesare a acestora. Vom proceda la analiza atentiei, pornind de la nivelul implementational, pentru a vedea care sunt constrangerile impuse de structurile neurobiologice modelelor reprezentational-algoritmice.

3.2. MODELAREA ATENTIEI
La nivelul algoritmic si computational, problematica atentiei vizeaza criteriile pe baza carora se realizeaza procesarea selectiva a informatiei, cum si unde anume in arhitectura sistemului cognitiv se realizeaza segregarea informatiei. In functie de raspunsurile la aceste intrebari s-au conturat trei tipuri de modele: a) modelul filtrajului "timpuriu" care considera ca segregarea procesarii informatiei se realizeaza la nivel senzorial, filtrandu-se informatiilor stocate in memoria senzoriala; b) modelul filtrajului "tarziu" - selectivitatea procesarii apare abia la nivelul procesarilor superioare, centrale ale informatiei; c) modelul filtrelor "atenuante" segregarea apare la mai multe niveluri de procesare a informatiei. Cu alte cuvinte, mesajul este procesat, prelucrat in mai mica sau mai mare masura, deci atenuat , in functie de capacitatea sistemului cognitiv si de cerintele sarcinii.

3.2.1. MODELUL FILTRAJULUI TIMPURIU

Prima tentativa de a stabili unde si cum apare selectivitatea atentiei s-a concretizat in modelul filtrajului timpuriu, propus de Broandbendt (1958). Supus unor critici severe in ultimul deceniu, corectat sau contestat, acest model continua sa ocupe paginile multor manuale traditionale, de aceea, il vom supune unei succinte analize. D. Broandbendt considera ca sistemul cognitiv uman - ca sistem de procesare a informatiei - poate fi reprezentat schematic conform figurii 3.1.
Stimulii sunt receptionati la nivelul analizatorilor. Informatiile extrase din prelucrarea la nivel senzorial a acestor stimuli sunt stocate intr-o memorie de scurta durata sau senzoriala (in modelul initial nu aparea distinctia efectuata ulterior intre memoria senzoriala si cea de scurta durata). Capacitatea acestei memorari era considerata practic nelimitata. Selectia era facuta de mecanismele de filtrare. Informatiile care trec prin aceste filtre sunt transmise printr-un canal cu capacitate limitata spre memoria de lunga durata. Filtrele sunt, de fapt, mecanisme care blocheaza procesarea unor informatii favorizand prelucrarea preferentiala a altor informatii. Cu cat aceasta procesare este mai elaborata, cu atat stocarea in memoria de lunga durata este mai persistenta. Cateva remarci merita facute in legatura cu acest model.
Mai intai, memoria de scurta durata este reificata in modelul lui Broandbendt, adica este considerata ca un loc anume in spatiul psihic, ca o functie a unei structuri anatomofiziologice specifice. Aceasta viziune este tributara influentelor dinspre tehnologia computerelor de la acea data, unde memoria de scurta durata avea o locatie precisa la nivel de hardware. O multime de investigatii ulterioare au facut improbabila o astfel de ipoteza. Memoria de scurta durata e, mai degraba, acea parte din memoria de lunga durata temporar activata. Ea nu este un loc , ci o stare temporara de activare a unitatilor cognitive. (6.2)
In al doilea rand, filtrele postulate de Broandbendt opereaza la nivel senzorial. Criteriile de selectie a informatiei relevante/semnificative vizeaza caracteristicile fizice ale stimulului (de aici denumirea de filtraj timpuriu). Majoritatea datelor experimentale care au stat la baza acestui model provin din experimente de ascultare dihotomica (Chery, 1953). Intr-un astfel de experiment, subiectilor le sunt prezentate concomitent doua mesaje auditive diferite, unul la o ureche, altul la cealalta. Subiectii sunt solicitati sa-si focalizeze atentia doar pe mesajul receptionat de una dintre urechi, pe care vor trebui sa-l reproduca ulterior cat mai exact posibil. Dupa ascultarea celor doua mesaje, subiectii sunt chestionati, contrar instructiunilor anterioare, asupra mesajului caruia nu i-au acordat initial atentie. Se constata ca, in mod regulat, subiectii implicati in experiment nu-si reamintesc continutul sau semnificatia acestor mesaje. Aceasta constatare ramane in vigoare chiar daca o fraza, de pilda, este repetata de 35 de ori (Moray, 1953). In cel mai bun caz subiectii pot retine eventuala prezenta a numelui propriu inserat in mesajul ignorat sau locatia sa - adica din ce parte a incaperii se aude mesajul respectiv. Fenomenul a fost comparat adesea cu situatia pe care o cunoastem din experienta cotidiana. De pilda, cand, la o petrecere, ascultam mesajul unui prieten, din multimea de mesaje care sunt in mediu receptionam, chiar neatenti fiind, unul in care e inserat numele nostru. De asemenea, subiectii din grupul experimental au putut sa discrimineze intre o secventa de sunete fara sens si o fraza cu sens, precum si daca mesajul a fost rostit de o voce de femeie sau una de barbat.

Fig. 3.1. Modelul filtrajului timpuriu (Broandbendt, 1958)

Intrucat experientele de ascultare dihotomica aratau ca din mesajul ignorat (pe care nu se focaliza atentia) nu se retin decat caracteristicile fizice, s-a tras concluzia ca segregarea procesarii informatiei survine de timpuriu, inca inainte de procesarea semnificatiei semantice a stimulului. Informatia selectata este supusa unor procesari (semantice) ulterioare si intra in memoria de lunga durata, putand fi reamintita ulterior. Informatia neselectionata, procesata doar la nivelul caracteristicilor fizice (ex: intensitatea sau locatia stimulului) e uitata rapid. Daca doua mesaje diferite rostite de aceeasi persoana sunt prezentate la aceeasi ureche, e foarte greu sa se discrimineze intre ele. Daca insa ele sunt de intensitati sau frecvente diferite, ori daca sunt rostite de persoane diferite, aflate in locatii diferite, focalizarea atentiei asupra unuia din aceste mesaje este mult usurata. In concluzie, dupa Broandbendt, selectia informatiei se face, la nivelul procesarilor primare a informatiei, pe baza unor caracteristici fizice ale stimulului: intensitatea, frecventa, locatia sau modalitatea senzoriala.
Spre finele deceniului sapte, o serie de date experimentale au inceput sa contrazica eventualitatea unor filtre timpurii. Norman (1969) intrerupe experimentul de ascultare dihotomica pe la jumatatea timpului de ascultare, cerand subiectilor sa relateze ceea ce au retinut din mesajul ignorat. In mod surprinzator, se constata ca o parte importanta a mesajului ignorat poate fi reamintit fara dificultate. Intr-un alt experiment, inteligent conceput, Mc Kay (1973) prezinta la urechea pe care era centrata atentia subiectului un mesaj ambiguu. Concomitent, la cealalta ureche sunt prezentati diversi itemi care puteau determina modul in care este interpretat mesajul ambiguu respectiv. Rezultatele obtinute au pus in evidenta faptul ca interpretarea mesajului ambiguu este in functie de mesajul concomitent prelucrat automat (= fara mobilizarea atentiei). De pilda, interpretarea unui mesaj ambiguu ca George se apropie de banca este in functie de mesajul receptionat de cealalta ureche, scoala sau cec . Mesajele receptionate inconstient determina interpretarea constienta pe care o dam unor mesaje ambigue. Mesajele subconstiente se resimt in semnificatia pe care o acordam unor mesaje constiente ambigue, receptionate concomitent.
In fine, un alt experiment care merita mentionat in acest context a fost efectuat de cativa proaspeti absolventi de la Oxford, Gray & Wedderburn (1960). Intr-un experiment de ascultare dihotomica ei au prezentat subiectilor un mesaj cu sens la urechea asupra careia trebuiau sa-si concentreze atentia, care era imediat urmat de un mesaj fara sens la aceeasi ureche. In acelasi moment insa, la urechea ignorata era prezentat un mesaj cu sens, care continua mesajul de la prima ureche. In ciuda instructiunilor date subiectilor de a-si focaliza atentia exclusiv asupra unei singure urechi, subiectii relateaza ulterior mesaje hibride, rezultate din combinarea mesajelor cu sens de la ambele urechi. De pilda, daca la urechea pe care se centreaza atentia subiectul receptioneaza: "Soarele straluce te pe cer" + "mesaj fara sens" , iar la urechea cealalta se inregistreaza un "mesaj fara sens" + "intr-o zi senina de vara". Ulterior subiectii pretind ca au receptionat la urechea dominanta , adica cea la care si-au focalizat atentia, mesajul: Soarele straluceste pe cer intr-o zi senina de vara.
Luate impreuna, toate aceste date experimentale duc la concluzia ca mesajele la care nu suntem atenti pot fi procesate cel putin partial si sub aspect semantic, fiind apoi stocate in memoria de lunga durata. Altfel spus, exista o prelucrare semantica inconstienta a informatiei. Aceasta convingere e intarita de rezultatele experimentale obtinute de Wright & colab. (1975). In prima parte a experimentului, de fiecare data cand subiectilor li se prezenta un anumit cuvant, acesta era asociat cu un soc electric de intensitate redusa. Ulterior, acest cuvant era inserat intr-un mesaj (mesaj non-dominant) pe care subiectii trebuiau sa-l ignore, atentia lor fiind focalizata pe un alt stimul. Desi nu puteau constientiza prezenta cuvantului respectiv in mesajul non-dominant, de fiecare data cand acesta aparea, se constata o modificare semnificativa a reactiei galvanice a pielii - umezirea palmei indicand un raspuns emotional.
Daca se pot prelucra la nivel semantic si mesajele care au fost ignorate, care au iesit din sfera atentiei noastre, atunci inseamna ca mecanismele atentiei selective (filtrele) opereaza intr-o etapa mai tarzie a procesarii informatiei. Segregarea procesarii apare dupa ce s-au prelucrat (partial) caracteristicile semantice ale stimulului.
Pornind de la aceste rezultate, D.A. Norman (1968) a propus un model al filtrajului tarziu.

3.2.2. MODELUL FILTRAJULUI TARZIU

Modelul filtrajului tarziu este prezentat in figura 3.2.
Fig. 3.2. Filtrajul tarziu (Norman, 1968)

Conform acestui model, procesarea stimulilor la nivel senzorial (procesarea primara a informatiei) se realizeaza in mod automat. Stimulii din mediu initiaza detectorii de trasaturi, care functioneaza, in marea lor majoritate, fara implicarea atentiei. recunoasterea obiectelor presupune, insa, punerea in corespondenta a trasaturilor detectate cu modelele stocate in memoria de lunga durata. Temporar, unele dintre aceste modele sunt activate; partea activata a memoriei de lunga durata formeaza memoria de scurta durata. Aceasta activare temporara este mentinuta selectiv datorita unor mecanisme de pertinenta care stabilesc ce informatii sunt relevante, pertinente sub aspect motivational sau pentru rezolvarea unei probleme si, ca atare, reclama alocarea atentiei. Selectivitatea intervine dupa initierea procesarilor semantice. Procesarea caracteristicilor fizice ale stimulilor se face nesegregationist. Toate mesajele sunt prelucrate nediscriminativ, in aceeasi masura, pana la nivelul prelucrarii unor caracteristici semantice. In acest moment, mesajele cu valoare motivationala sau relevante pentru sarcina, pertinente, fac obiectul unor procesari mai laborioase, iar celelalte sunt ignorate. Atat mesajele dublate de efort atentional, cat si cele receptionate pe canale alternative, subconstient sunt partial procesate semantic. Ulterior, mecanismele de pertinenta selectioneaza informatia semnificativa sub raport motivational si ii asigura o stocare pe o durata de timp mai indelungat. Asa se explica de ce retinem, de pilda, numele nostru propriu rostit intr-o conversatie la care nu suntem atenti.
Desi este mai comprehensiv decat modelul lui Broandbendt, capabil sa explice datele experimentale care puneau sub semnul intrebarii filtrajul timpuriu, modelul filtrajului tarziu nu poate explica cateva fenomene bine-cunoscute. De pilda, daca filtrarea ar fi numai la nivel semantic, atunci n-ar trebui sa intampinam nici o dificultate in a discrimina net doua mesaje diferite prezentate la aceeasi ureche, cu aceeasi intensitate, frecventa sau locatie. Or, asa cum s-a aratat, aceasta discriminare este extrem de dificila.
Concomitent, rezultatele experimentale obtinute de A. Treisman (1969, 1988) au atras atentia asupra inflexibilitatii modelului filtrajului tarziu. Mai intai, cercetatoarea americana a scos in evidenta faptul ca detectarea unor trasaturi fizice simple este un proces preatentional, automat. Experimental, pe un display erau prezentate, cu un timp de expunere de cateva sutimi de secunda, o serie de figuri. Sarcina subiectilor era de a mentiona - prin apasarea unei taste - daca un anumit stimul (stimul tinta) a fost prezent sau nu in aceste imagini. Alaturi de stimulul tinta erau prezentati concomitent o serie de alti stimuli, numiti distractori, a caror menire era de a ingreuna discriminarea. Experimentul are doua modalitati. In prima modalitate subiectii trebuiau sa identifice prezenta unei figuri care se deosebea de distractori printr-o singura trasatura. De exemplu, trebuiau sa mentioneze daca in configuratia prezentata pe display se afla un triunghi. Un exemplu de astfel de configuratie e prezentat in figura 3.3a.

Fig. 3.3. Configuratii utilizate de A. Treisman (1988)

In a doua varianta a experimentului, subiectii trebuiau sa identifice prezenta unui stimul tinta pentru a carui diferentiere din multimea distractorilor era necesara luarea in calcul a doua trasaturi, in conjunctie logica. De exemplu, discriminarea patratului alb din configuratia 3.3b. reclama luarea in considerare a doua caracteristici: forma (= patrat) si culoarea (= alb).

Se constata ca, odata cu inmultirea numarului distractorilor, timpul de reactie ramane constant doar in cazul in care identificarea se poate face prin procesarea unei singure trasaturi (figura 3.3a.). Dimpotriva, atunci cand identificarea reclama procesarea conjugata a doua trasaturi, timpul de reactie creste linear odata cu cresterea numarului de distractori. Cu alte cuvinte, procesarea unei trasaturi este preatentionala, automata, iar procesarea unei conjunctii de trasaturi reclama alocarea de resurse cognitive speciale, deci este un proces atentional, neautomat. Extragerea trasaturilor individuale care necesita mecanisme cognitive speciale, se realizeaza in paralel, insa conjunctia sau combinarea lor este un proces serial.
Nu trebuie sa tragem concluzia ca prelucrarea oricarei trasaturi fizice este preatentionala. Dupa cum am vazut, exista dovezi neurobiologice care arata ca anumiti detectori de trasaturi se activeaza doar daca suntem atenti la stimulul care contine caracteristica respectiva (3.1.). Numarul detectorilor atentionali este insa redus. In marea majoritate a cazurilor, extragerea unei trasaturi este rezultatul prelucrarilor preatentionale.
In contextul de fata, experimentul invocat are insa si o alta semnificatie, si anume, ca procesarea segregationista a informatiei e prezenta inca de la nivelul combinarii caracteristicilor fizice ale stimulului, ceea ce contravine filtrajului tardiv.

3.2.3. MODELUL FILTRELOR ATENUANTE

Daca procedam la o analiza epistemica a celor doua modele ale filtrajului - timpuriu sau tardiv - constatam ca fiecare dintre ele poate explica doar o parte din datele experimentale obtinute. Incercand sa navigheze intre aceste modele extreme, A. Treisman a propus un model hibrid - modelul filtrelor atenuante. Ideea de baza a modelului este ca filtrul nu functioneaza in maniera discontinua (dupa principiul totul sau nimic), ci mai degraba atenueaza semnalele receptionate, procedand la selectii succesive, la diverse niveluri de procesare a informatiei. Stimulii la care subiectul nu este atent sunt prelucrati in mai mica sau mai mare masura, in functie de gradul de solicitare a capacitatii de procesare a sistemului cognitiv. Daca prelucrarea stimulului la care subiectul este atent nu ridica dificultati deosebite pentru subiect, celelalte mesaje, din afara campului atentiei, pot beneficia de procesari mai laborioase, chiar pana la nivelul semantic. Asa se explica de ce, dupa un anumit antrenament cu sarcinile de ascultare dihotomica, subiectii pot relata tot mai multe lucruri despre mesajul non-dominant (= la care nu erau atenti).
Dimpotriva, daca mesajul dominant solicita o mare parte din resursele cognitive ale subiectului, procesarea mesajului non-dominant este mult redusa.
Modelul filtrelor atenuante propus de A. Treisman concorda cu majoritatea datelor experimentale obtinute pana in prezent. Inregistrarea potentialelor evocate a pus in evidenta faptul ca raspunsul bioelectric al creierului este mai redus, mai atenuat, in cazul procesarii mesajului non-dominant comparativ cu procesarea mesajelor dominante. Comprehensiunea si cvasi-completitudinea modelului filtrelor atenuante s-a obtinut cu pretul dezintegrarii notiunii de filtru. Filtrul devine, in acest caz, atat de general, atat de multidimensional, incat devine greu de operationalizat. Practic, intreg sistemul cognitiv devine un mecanism de filtrare a informatiei. Notiunea de filtru este aproape coextensiva cu cea de mecanism cognitiv. Aceasta situatie i-a facut pe unii cercetatori sa se detaseze critic de filtrele atenuante (ex: Allport, 1990, Martindale, 1991).