Clasificarea atentiei este foarte vasta si se poate face dupa numeraose criterii. Cea mai uzuala clasificare este dupa natura reglajului. Astfel distingem atentia involuntara si atentia voluntara. o8s14sn
Atentia involuntara este declansata de stimuli interni si externi si consta in orientarea, concentrarea neintentionata, declansata spontan si fara efort voluntar. Atentia involuntara poate fi atrasa de mediul exterior, ca urmare a organizarii particulare a campului perceptiv in care apare un obiect detasat din ansamblu. Aceasta forma a atentiei o intalnim si la animale. Exista cateva calitati ale stimulilor care pot provoca, pot capta atentia involuntara: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, aparitia sau disparitia brusca, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este in general de scurta durata mentinandu-se atata vreme cat dureaza actiunea stimulilor care o provoaca.
Atentia voluntara se caracterizeaza prin prezenta intentiei de a fi atent si a efortului voluntar de a-l mentine. Deci aceasta forma de atentie depinde in mare masura de individ si de motivatiile sale. Fiind autoreglata in mod constient atentia voluntara este superioara atat prin mecanismele verbale de producere, cat si prin implicatiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizeaza prin orientarea intentionata spre obiectul atentiei, selectivitate in functie de scop si cresterea efortului psihic. Atentia voluntara este esentiala pentru desfasurarea activitatii, dar datorita consumului energetic sporit, a interventiei oboselii se poate mentine pe o perioada relativ scurta de timp.
Mobilizarea si concentrarea atentiei voluntare se poate mentine cu ajutorul cuvantului care mareste valoarea semnalizarii unor stimuli, cuvantul orienteaza atentia.
Aceste doua forme ale atentiei sunt conexate intre ele, existand grade de trecere a uneia in cealalta. De exemplu invatarea incepe cu atentia voluntara, apoi apare interesul, placerea de a invata, atentia treptat devenind involuntara.
Atentia habituala sau postvoluntara este o forma superioara de manifestare a atentiei, fiind o atentie specializata, bazata pe obisniunte si se formeaza prin educatie, pentru ca atentia se poate educa.
Psihologul francez Theodule Ribot deosebeste doua tipuri de atentie, cu totul distincte una de alta, dar care in mare corespund celor doua forme ale atentiei mai sus amintite, si anume atentia involuntara si cea voluntara. Acestea sunt: atentia spontana (naturala) si atentia voluntara (artificiala). Cea dintai forma , neglijata de majoritatea psihologilor, este forma naturala, primitiva, veritabila a atentiei. Cea de-a doua este un rezultat al educatiei, al antrenamentului.
Th. Ribot sustine ca atentia spontana este singura care exista atat timp cat educatia nu intra in actiune. Atentia este un dar al naturii, repartizata inegal de la un individ la altul. Puternica sau slaba, are drept cauza starile afective.
Omul nu da atentie in mod spontan, decat lucrurilor care il intereseaza, il ating, ii produc o stare placuta, neplacuta ori mixta. Natura atentiei spontane la o persoana releva caracterul acesteia sau cel putin tendintele sale fundamentale. Ne arata daca avem de-a face cu un spirit frivol, banal, marginit, deschis, profund. Ribot da exemplul unei portarese care in mod spontan da atentie barfelor; pictorul este atras de un frumos rasarit de soare; geologului ii atrag atentia niste roci, in care omul obisnuit nu vede decat niste pietre.
Atentia voluntara sau artificiala in opinia lui Th. Ribot este un produs al trebuintei, aparut odata cu progresul civilizatiei, artei, al educatiei, al antrenamentului. Isi gaseste conditiile de existenta in atentia spontana. Atentia voluntara s-a nascut sub presiunea trebuintei si odata cu progresul inteligentei. Ea este un aparat de perfectionare si un produs al civilizatiei.
Subliniind faptul ca atentia voluntara este rezultatul educatiei, Ribot propune ca mijloc de formare trei directii: prima, in care educatorul, profesor si parinte, se bazeaza pe sentimente (teama sau tandrete si simpatie, curiozitate, interes si atractie fata de recompensa); cea de-a doua se refera la ambitie, interes practic si datorie, iar cea de-a treia se refera la faptul ca atentia se dezvolta si se intretine prin deprinderi si exercitiu impus.
Dupa locul obiectului aflat in centrul atentiei, atentia poate fi externa si interioara. Vorbim de atentie externa atunci cand obiectul atentiei este exterior subiectului si de atentia interioara in cazul in care obiectul atentiei se afla in planul constiintei, al vietii psihice. Atentia interioara este strans legata de notiunea de privire interioara, care de fapt inseamna o serie de imagini conexe care muta atentia noastra in planul constiintei, o serie de amintiri. Iar cel care ne trezeste aceste amintiri este reflexul cu catena lunga.