Termenul de tulburare de comportament apartine psihiatriei si psihologiei sociale, fiind introdus oficial in anul 1950 de catre Centrul International al Copilariei pentru a desemna diversele forme ale deviantei comportamentale datorate unor deficiente sau maladii neuropsihice. In general, tulburarile de comportament reprezinta dezordini relativ stabile in sfera comportamentala a individului, ele fiind generate fie de factori interni ce tin de structura sa neuropsihica, fie de mediul extern in care traieste. Adaptarea notiunii fara o delimitare precisa a dus la aparitia unui vast capitol in psihiatria copilului si adolescentului cu ecou unor discipline psihologice, mentionandu-se manifestari foarte deosebite de la tulburari neurosomatice, psihomotorii pana la tulburari si devieri caracteriale si la manifestari psihotice sau psihopatice. q1b3be
Sfera extrem de larga a tulburarilor de comportament si neclaritatea utilizarii notiunii a dus la definirea acesteia sub unghi prin excelenta medical. Astfel, de exemplu, Debray-Ritzen si Melekian arata ca tulburarile de comportament pot fi cauzate:
1. direct de o anumita constitutie somatica (neurofiziologica) fara dezordini instinctivo-afective suferite intermediar (de exemplu, hiperactivitatea motorie pura si cea mai mare parte a enureziilor primare). Elementul constitutional poate de asemenea sa fie luat in seama si sub unghi psihofiziologic, psihologic mai ales pentru completarea unui posibil tablou etiologic, clinic si terapeutic.
2. elementul constitutional poate interveni prin intermediul dezordinilor instinctivo-afective (de exemplu, aberatia cromozomiala XYY, care are drept ecou comportamental agresivitatea).
3. tulburarile de comportament pot fi legate de factori dobanditi nepsihogeni, care pot sa le provoace direct fara tulburari instinctivo-afective (de exemplu, tulburarile somnului de diferite etiologii) sau indirect, prin intermediul dezordinilor instinctivo-afective (de exemplu, in cazul toxicomaniilor).
4. o mare parte a tulburarilor de comportament este expresia exteriorizata a experientelor negative incercate si traite de subiect cauzate de factori dobanditi pur psihogeni. Este vorba de traume afective, de intreaga gama de tulburari ale structurii si vietii afective a unui copil (de exemplu, ecoul comportamental al unor fobii, a unor stari de anxietate).
Diferentiind notiunea de comportament si de conduita, P. Janet considera conduita ca fiind “superioara” comportamentului prin faptul ca ea reprezinta o actiune constienta mai complexa, implicand o anumita participare afectiva (conduita bucuriei, a tristetii, a triumfului, a esecului) si o evaluare socio-morala a actiunii in cauza.
D. Lagache, desi respinge orice distinctie intre comportament si conduita, utilizeaza mai ales termenul de conduita, care ar fi ansamblul operatiilor si actelor concrete si simbolice prin care un organism, un individ intr-o situatie data tinde sa-si realizeze potentialitatile si posibilitatile si sa-si reduca tensiunile care compromit echilibrul. El pune accent pe cunoasterea relatiilor dintre persoana si mediu, pe relatiile interpersonale, legand subiectul de situatii de nuanta particulara sau globala in cadrul mediului sau.
R. Lafon este de parere ca in conduita sau in comportamentul uman sunt implicate cel putin trei componente de baza care formeaza o unitate indisolubil structurata: a) componenta intentionala angajata in actiune si traita ca stare interna de constiinta care asigura organizarea activitatii; b) componenta manifestarilor exterioare obiectivate in actele fiziologice si operatiile concrete; c) componenta relatiei cu mediul fizic si social existent la un moment dat.
Devierile de conduita ar fi, in opinia sa, forme de echilibru partial care implica modificari ce predomina in sfera emotional-volitiva a persoanei ca urmare a unor structuri psihice disfunctionale, adesea caracteriale, de natura sociogena sau a unor tulburari morfofunctionale ale activitatii cerebrale si/sau in sfera hormonala, toate obiectivate in relatia individului cu lumea externa. Ca urmare, tulburarile de comportament si de conduita duc la inadaptarea individului la mediul in care traieste.
Aceasta inadaptare are, in viziunea lui Lafon, o sfera extrem de larga, in sensul ca ea include toate acele situatii ale copilului si tanarului, mergand de la copilul fara familie pana la adolescentul criminal, cuprinzand: deficientele cauzate de infirmitati si disfunctii somatice, deficientele psihointelectuale si tulburarile afective si caracteriale, fenomenele de devianta provocate de mediul socio-familial si de erorile de educatie, precum si fenomenul de vagabondaj si delincventa.
Actualmente, se considera existenta a trei aspecte -; zone complementare legate de tulburarile de comportament:
1. Tulburarile relational-actionale se prevaleaza de o puternica incarcatura structural-temperamentala si de deschiderea eu-lui persoanei respective, exprimand in dihotomii specifice tendintele extreme de tipul: hipo/hiperactivitate, hipo/hiperkinezie, introversie/extraversie. Astfel de tulburari afecteaza activitatea in general, mai ales ca ritm, dar si in privinta colaborarii (fiecare partener avand ritmuri diferite);
2. Tulburarile disciplinare cu o acceptiune mult contextualizata, conjucturala chiar, vizand abilitati sau, mai degraba, dizabilitati de adaptare a persoanei la un mediu social impregnat de reguli si norme imperative, ce sunt uneori incalcate, nu pentru ca nu sunt cunoscute, ci pentru ca nu sunt acceptate, percepute adecvat in semnificatia lor operationala. De fapt, acestea reprezinta o restrangere a acceptiunii initiale largi, globale a tulburarilor de comportament la mediul si contextul social concret. Tulburarile disciplinare afecteaza, cu precadere, activitatea formala, scolara sau profesionala a persoanei, in acest caz fiind vorba de reguli ce trebuie respectate.
3. Tulburarile emotional-afective au o anumita tenta ce indreapta lucrurile spre partiale deficiente psihice, o zona relativ psiho-patogena ca expresie a fragilitatii generale a psihismului unor persoane. Asemenea tulburari afecteaza in special responsabilitatea si discernamantul individului in activitate.
Toate cele trei acceptiuni ale tulburarilor de comportament sunt regasibile, ca impact, in cazul unor copii intrati in mediul educational fara insa a se putea face o delimitare neta intre cele trei aspecte, ceea ce nu impiedica insa preponderenta unuia dintre aspecte, in anumite situatii, la anumiti copii.