Cuceririle stiintei si, in consecinta, progresele medicinei au contribuit intr-o maniera decisiva, in ultimele decenii, la prelungirea duratei medii a vietii umane. Expresia "varsta a treia" cuprinde deja o parte considerabila din populatia mondiala: persoane care ies din circuitul productiv, avand inca mari resurse si capacitati de participare la binele comun. Acestui dens sir de "young old" ("batrani tineri", cum ii definesc noile categorii ale batranetii fixate de demografi, care includ pe cei de la 65 la 75 de ani) i se adauga cel al "oldest old" ("batranii mai batrani", care trec peste varsta de 75 de ani), o a patra varsta, al carei sir devine din ce in ce mai consistent (1) Pe de o parte, prelungirea duratei medii de viata, iar pe de alta parte scaderea uneori dramatica a natalitatii(2), a dat nastere unei tranzitii demografice fara precedent, care vede literalmente ruinata piramida varstei asa cum se prezenta ea nu cu mai mult de cincizeci de ani in urma: in crestere constanta numarul persoanelor in varsta, in scadere constanta numarul persoanelor tinere. Inceput in cursul anilor saizeci in tarile din emisfera de nord, fenomenul atinge actualmente si tarile din emisfera de sud, in care procesul de imbatranire este inca si mai rapid. b1y14yn
Acest fel de "revolutie tacuta", care se potriveste oriunde, in afara de datele demografice, ridica probleme de ordin social, economic, cultural, psihologic si spiritual, a caror insemnatate constituie de la un timp incoace obiectul unei atentii speciale din partea comunitatii internationale. Deja in anul 1982 - in timpul Adunarii mondiale privind problemele imbatranirii populatiei, convocata de Natiunile Unite si care s-a desfasurat la Viena, in Austria, intre 26 iulie si 6 august - a fost elaborat un Plan international de actiune, care ramane pana astazi un punct de referinta la nivel mondial. Studii ulterioare au condus apoi la definirea celor optsprezece Principii ale Natiunilor Unite pentru persoanele in varsta (regrupate in cinci cuvinte: independenta, participare, ingrijire, realizare personala, demnitate)(3) si la hotararea de a dedica persoanelor in varsta o zi mondiala, a carei data este fixata la 1 octombrie a fiecarui an.
Rezolutia ONU de a declara anul 1999 drept Anul International al Persoanelor in Varsta, precum si insasi alegerea temei "Spre o societate pentru toate varstele", confirma acest interes. "O societate pentru toate varstele - a afirmat secretarul general Kofi Annan in mesajul sau pentru Ziua Mondiala a Persoanelor in Varsta din 1998 - este o societate care, departe de a-i caricaturiza pe cei batrani ca infirmi si pensionari, ii considera dimpotriva actionari si beneficiari ai dezvoltarii". Deci o societate multigenerationala, angajata in crearea de conditii de viata apte sa favorizeze realizarea marelui potential al varstei a treia.
Sfantul Scaun - care apreciaza intentia de a pune bazele unei organizatii sociale inspirata din solidaritate, in care fiecare generatie sa-si aduca propria contributie in unire cu celelalte - doreste sa colaboreze la Anul International al Persoanelor in Varsta, facand sa se auda glasul Bisericii in domeniul reflectiei ca si in cel al alegerilor operative.
Atentionand asupra respectului fata de demnitatea si drepturile fundamentale ale persoanei in varsta, si in convingerea ca batranii au inca multe de spus si pot sa dea inca mult vietii societatii, ea doreste ca aceasta problema sa fie abordata cu un simtamant viu de responsabilitate din partea tuturor: indivizi, familii, asociatii, guverne si organizatii internationale, conform competentelor si datoriilor fiecaruia si in conformitate cu principiul foarte important al subsidiaritatii. De fapt, numai asa se va putea urmari scopul de a garanta persoanei in varsta conditii de viata din ce in ce mai umane si de a da valoare rolului sau de neinlocuit intr-o societate in continua si rapida schimbare economica si culturala. Numai asa se vor putea intreprinde in mod organic initiative indreptate spre a avea incidenta asupra mecanismelor socio-economico-educative, pentru a deveni accesibile tuturor cetatenilor, fara discriminari, resursele necesare pentru satisfacerea nevoilor vechi si noi, pentru a asigura apararea efectiva a drepturilor, pentru a restitui ratiunile de incredere si de speranta, de participare activa, de apartenenta a aceluia care a fost indepartat din circuitele convietuirii umane.
Atentia si angajarea Bisericii in favoarea celor in varsta nu dateaza de astazi. Ele au fost destinate de misiunea si de grija ei pastorala de-a lungul secolelor si in cele mai variate circumstante. "Caritasul" crestin a luat in consideratie nevoile lor, trezind cele mai diferite opere de slujire a celor in varsta, mai ales gratie initiativei si grijii congregatiilor religioase si a asociatiilor laice. Iar magisteriul bisericesc, departe de a considera aceasta chestiune ca o pura problema de asistenta si binefacere, a repetat mereu importanta primara a valorificarii persoanelor de orice varsta, atentionandu-i pe toti sa procedeze in asa fel incat, bogatia umana si spirituala, resursele de experienta si de chibzuinta acumulate in decursul vietii intregi, sa nu fie risipite. Drept confirmare a toate acestea, adresandu-se la circa opt mii de batrani primiti in audienta in data de 23 martie 1984, Ioan Paul al II-lea spunea: "Nu va lasati surprinsi de ispita solitudinii interioare. In ciuda complexitatii problemelor voastre a...i, a puterilor care se ofilesc pe zi ce trece si cu toata lipsa de organizatii sociale, a intarzierilor legislatiei oficiale, cu toata lipsa de intelegere din partea unei societati egoiste, voi nu sunteti si nici nu trebuie sa va simtiti la marginea vietii Bisericii, elemente pasive ale unei lumi in exces de miscare, ci subiecti activi ai unei perioade fecunde din punct de vedere uman si spiritual a existentei umane. Aveti inca o misiune de indeplinit, o contributie de dat". (4) Situatia actuala - sub multe aspecte inedita - interpeleaza totusi Biserica sa purceada la o revizuire a pastoralei celei de-a treia si a patra varste. De fapt, cautarea de forme si metode noi, mai corespunzatoare nevoilor si asteptarilor lor spirituale, precum si elaborarea de parcursuri pastorale fundamentate in terenul apararii vietii, a semnificatiei sale si a destinului sau, par sa fie o conditie de care nu se poate face abstractie, pentru a-i determina pe cei in varsta sa-si aduca aportul lor la misiunea Bisericii si pentru a-i ajuta sa traga un insemnat folos spiritual din participarea lor activa la viata comunitatii ecleziale.
In linii mari, acesta este contextul in cadrul caruia se plaseaza prezentul document al Consiliului Pontifical pentru Laici. La elaborarea lui a contribuit un grup de munca alcatuit din reprezentantii Secretariatului de Stat si ai diferitelor dicasterii ale Curiei Romane, in afara de responsabilii cu realitatile ecleziale (miscari, asociatii, congregatii religioase) cu o indelunga experienta in lumea varstei a treia. Punandu-l la dispozitia conferintelor episcopale, episcopilor si preotilor, calugarilor si calugaritelor, miscarilor si asociatiilor, tinerilor, adultilor si batranilor insisi, Consiliul Pontifical pentru Laici - desemnat ca "punct focal" al coordonarii activitatilor Sfantului Scaun pentru Anul International al Persoanelor in Varsta - nutreste increderea ca el va sluji drept imbold spre reflectie si spre angajarea fiecaruia.

Desi membri ai aceleiasi specii -; Homo Sapiens -; oamenii se deosebesc intre ei. Fiecare om este unic, nu sunt doi oameni identici pe Terra. Fiecare persoana este identica doar cu sine. Descoperirile din someniul geneticii au confirmat acest lucru, aratand ca fiecare om are propriul sau cod genetic, diferit de al tuturor celorlalti. Chiar si gemenii univitelini -; ce au luat fiinta prin diviziunea aceluiasi ou -; au coduri genetice diferite.
Cuvantul “persoana”, in sens general, se refera la individul uman asa cum este el vazut de alte personae cu care se afla in relatie. Filosofia si morala defonesc persoana ca un individ uman capabil sa gandeasca rational si sa actioneze in concordanta cu valorile morale. Din punct de vedere juridic, indica o entitate cu drepturi si indatoriri, stabilite prin legile in vigoare.
Se face deosebire intre persoana civila (un individ, persoana fizica) si persoana juridical (o asociatie publica sau o organizatie cu statut juridic, care se bucura de anumite drepturi si obligatii). Termenul a fost preluat initial din limba latina, “persoana” desemnand purtatorul de masti in cadrul sarbatorilor religioase din Roma Antica si avand sensul de aspect exterior. Azi, termenul “persoana” reprezinta omul ca entitate concreta, intr-un cadru social dat.
In familiile traditionale, nasterea unui baiat este primita cu mai mult entuziasm decat a unei fete, mai ales pentru ca asigura perpetuarea numelui. Azi, in multe tari legislatia permite ca sotii, prin casatorie, sa adopte ambele nume sau unul dintre ele, indiferent care.
In societatile feudale, numele, titlul nobiliar contau chiar mai mult decat calitatile persoanei, fapt ce a produs drame in viata multor oameni.
Demnitatea este o valoare morala care dainuie. Ea a fost promovata de toate societatile, de la cele antice pana la cele contemporane. In vorbirea curenta, a fi demn inseamna a avea autoritate morala, adica a fi correct, onest, a-I respecta pe ceilalti si a te bucura in acelasi timp de respectul lor.
Premisele demnitatii umane sunt libertatea si egalitatea sanselor. Istoria a demonstrat ca nu toate societatile au asigurat conditii pentru manifestarea demnitatii umane. In societatile caracterizate prin oprimarea unei clase sociale de catre o alta, demnitatea era doar privilegiul celor care detineau puterea. De exmplu, in societatea sclavagista, sclavii nu erau tratati ca fiinte umane demne. Ei reprezentau simple instrumente de folosinta, aflate oricand la dispozitia stapanilor de sclavi.
Doar o societate democratica poate sa aspire la respectarea demnitatii umane, la asigurarea egalitatii sanselor pentru toti membri sai. Numai intr-o astfel de societate este posibil sa existe legi care sa-i ajute pe cei defavorizati, ameliorand astfel inegalitatea sanselor. In concluzie, manifestarea demnitatii umane presupune mai mult decat egalitatea in fata legii, ea presupune egalitatea sanselor tuturor oamenilor.
Societatile totalitare promoveaza si ele o negare a libertatii si demnitatii individului. Interesele individului se subordoneaza intereselor statului. Personalitatea lui se pierde, se dizolva in societate.
Starea naturala a oamenilor este cea colectiva sau de grup. Intotdeauna, omul a simtit nevoia unui aproape, a unui om. Neintegrati intr-o societate, ei sunt supusi unei tragice alternative: sa moara sau sa se dezumanizeze. De aceea, se poate spune ca oamenii sunt finite sociale. Pe de alta parte, fiecare persoana este singulara, absolut unica, identical doar cu sine. Tocmai de aceea, orice relatie interumana trebuie sa se intemeieze pe recunoasterea diferentelor, a diversitatii umane. Pentru ceilalti, noi suntem, inainte de toate: mister, mirare, surpriza, intrebare permanenta. Ne deosebim de ei prin infatisare, aptitudini, obiceiuri, cultura, opinii, pasiuni, interese, mod de a gandi etc.
Un prim pas spre o convietuire armonioasa intre oameni il sonstituie cunoasterea, intelegerea si acceptarea acestor diferente care ii separa, dar ii si imbogateste in acelasi timp.
Ne orientam in viata dupa anumite valori. Puteam allege diferite alternative in functie de valorile la care aderam, acestea fiind diferite de la un individ la altul.
Sistemul nostru de valori este coloana noastra vertebrala, in sens moral, “sistemul nostru nervos”, “programul” personalitatii noastre. Fara el, am fi dezorientai. Acceptam cu dificultate faptul ca ceilalti vad (percep) realitatea altfel decat noi. Avem tendinta sa absolutizam sistemul nostru de valori, uitand ca valorile proprii sunt relative in timp si in spatiu.
La aceste dificultati, trebuie sa mai adaugam si fenomenele selectiei si ale interpretarilor sau axtrapopularilor : fiecare recompune mesajul pe care il primeste din afara dupa criterii diferite; unii retin ceea ce ii bucura, altii, dimpotriva, ceea ce ii raneste; unii cred ca aud ceea ce ar vrea sa auda, altii ceea ce se tem sa auda etc. in recompunerea mesajului, intervin : varsta, cultura, religia, educatia, stilul personal, categoriile sociale si grupurile de apartanenta, opiniile si conceptiile personale etc.
Privind in jurul nostru, constatam ca diferentele dintre oameni sunt legate nu numai de obiceiuri, mosul de a gandi etc. Ele pot fi si diferenta de sansa, de reusita in viata. Chiar daca oamenii sunt egali in fata legilor, sansele lor ed a se realiza, de a reusi nu sunt egale : unii se nasc in familii sarace, altii in familii bogate, unii se bucura de afectiunea si protectia ambilor parinti, altii sunt orfani, unii sunt sanatosi, altii sunt handicapati etc.
O societate dreapta, o societate democratica este preocupata de asigurarea egalitatii sanselor pentru toti membrii sai. In acest sens, ea trebuie sa elaboreze legi menite sa-i sprijine pe cei defavorizati, menite sa atenueze discrepantele dintre sansele unora si sansele altora.
De multe ori, diferentele dintre oameni dau nastere la neintelegeri, la conflicte. Depasirea conflictelor intr-o maniera umana, civilizata presupune inaite de toate cunoasterea, intelegerea, constientizare si acceptarea diferentelor.
Conflictele sunt preferabile apatiei si indiferentei. Acestea sunt sterile si daunatoare.
Discriminarea este o forma de incalcare a dreptului de egalitate a sanselor, de afirmare si dezvoltare a personalitatii. Rasismul, sexismul, nationalismul sovin, antisemitismul, xenophobia sunt forme de nerespectare a diferentelor, de intoleranta. Discriminarea este favorizata de urmatoarele situatii: etnocentrismul, generalizarea propriei experiente de viata, dezvoltarea prejudecatilor, cunoasterea insuficienta a celorlalti.
In societatile democratice, din punct de vedere legal, este interzisa orice forma de discriminare in raport cu sexul, rasa, apartenenta etnica si religioasa. Acest lucru nu inseamna ca in practica sociala sunt respectate intotdeauna prevederile constitutionale. Discriminarea poate fi intalnita in anumite circumstante si in aceste societati. Ea este practicata nu numai de indivizi, ci si de catre institutii, campanii, scoli, spitale, organizatii guvernamentale.
Exista cateva reguli generale pentru solutionarea unor conflicte:
-Descoperirea, cunoasterea factorului care genereaza dezacordurile. Un conflict poate fi cauzat de lipsa comunicarii intre doua personae, de dezinformarea uneia sau a celeilalte, de interpretarea eronata a unor fapte etc.
-Rezolvarea conflictului de catre cele doua parti, fara interventia celei de a treia persoana. Este mult mai bine ca persoanele in cauza sa-si resolve singure dezacordul decat sa hotarasca pentru ele o terta persoana. In felul acesta, ele detin controlul asupra situatiei. Cand apeleaza la sefi, la tribunal, la diriginte, nici una dintre ele nu mai este stapana pe situatie. Controlul situatiei este exercitat de a treia perosana, care poate sa solutioneze conflictul in detrimentu; ambelor parti.
-Este important ca fiecare sa fie capabil sa accepte un punct de vedere diferit de al lui.
-Rezolvarea pasnica a conflictului presupune o buna comunicare, eficienta pentru cei aflati in conflict. Intr-o comunicare, este complet inefficient sa dam vina pe alta persoana, sa evitam problema, sa tinem cont doar de sentimentele personale sau, intr-o discutie, sa intrerupem mereu intelocutorul.

Drepturile omului reprezinta principalele conditii care permit fiecarei persoane sa-si dezvolte si sa-si foloseasca cat mai efficient calitatile: fizice, intelectuale, socio-afective, morale si spirituale.
Ele decurg din aspiratia -; tot mai mare -; a omenirii la o viata in care demnitatea si valoarea fiecaruia este respectata si protejata. Drepturile omului au un caracter universal: ele se refera la toate fiintele umane de pe tot globul. Incalcarea drepturilor omului a constituit sursa unor tragedii si a unor mari conflicte sociale si politice, a violentelor dintre natiuni si in interiorul acesteia.
Drepturile omului nu constituie doar un system de norme juridice nationale si internationale, ci si un ansamblu complex de relatii morale in interiorul societatii. In viziunea UNESCO, notiunea de drepturi ale omului comporta doua aspecte fundamnetale:
1) aceste drepturi morale decurg din simplul fapt ca fiecare individ este o fiinta umana. Aceste drepturi garanteaza demnitatea fiecaruia.
2) exista drepturi egale, instituite conform regulilor juridice in societate, atat pe plan national cat si international.
Pe scurt, exista drepturi protejate prin lege si drepturi relevate de coduri etice, stabilite intre persoane in cadrul societatii. Se vorbeste, astazi in general, de existenta a mai multor categorii de drepturi:

Drepturi civile si politice generale
Ele pretind statului sa respecte libertatea, securitatea si integritatea fizica a indivizilor, ca si egalitatea juridical (egalitatea in fata legii).
Exemple: dreptul la viata, la demnitatea si securitatea persoanei, la libertatea de gansire, la constiinta si expresie.
Drepturile economice, sociale si culturale
Acestea urmaresc garantarea de catre stat a conditiilor socio-economice si culturale care permit fiecaruia sa se bucure deplin de drepturile sale. Fara ele, punerea in practica a drepturilor civile si politice nu este posibila.
Exemplu: dreptul la bunastare, la munca, la educatie, la sanatate fizica si mentala, la cultura.

Drepturile popoarelor si solidaritatea
Aceste drepturi sunt inspirate dintr-o conceptie planetara, care tine seama de interdependenta modiala si nevoia de a stabili o noua ordine politica si economica internationala, bazata pe justitie. Aceasta categorie de drepturi s-a dezvoltat in anii ’70.
Exemplu: dreptul la pace, dreptul minoritatilor, dreptul la dezvoltare, la un regim democratic.

Drepturile persoanelor vulnerabile
Exemplu: dreptul la protectie contra tuturor formelor de agresiune, neglijenta, cruzime, exploatare, discriminare, dreptul la sanatate fizica si mentala, la o educatie obligatorie si gratuita.

Bibliografie: Internet (www.intratext.com)
Manual (pag 8-14)