In ultimele decenii, psihologia cognitiva a avut un impact major asupra cercetarilor din domeniul psihologiei dezvoltarii, psihologiei educatiei, didacticii moderne, psihopedagogiei speciale etc. Psihologia cognitiva este axata pe analiza si intelegerea proceselor de tratare a informatiilor. Invatarea, ca activitate care implica functionalitatea arhitecturii cognitive, in interrelatie cu factorii motivationali, afectivi, volitivi, implica tratarea informatiilor pe diferite niveluri, in raport cu complexitatea sarcinilor didactice. Elevul trateaza un mare numar de informatii cu scopul de a le transforma in cunostiinte, care ii permit o mai adecvata intelegere a unor procese si fenomene naturale si sociale. g1d11dh
Psihologia cognitiva considera ca atat profesorii cat si elevii desfasoara, in cadrul predarii-invatarii, activitati de tratare a informatiilor. Profesorul trateaza informatiile legate de continutul disciplinelor, de gestiunea predarii-invatarii, tinand seama de particularitatile cognitive, afective, motivationale ale elevilor. Elevii trateaza informatiile cognitive si meta¬cognitive, precum si unele informatii socio-afective legate de anumite stiluri educationale. Psihologia cognitiva considera invatarea drept un proces activ si constructiv, strans legat de reprezentarea si organizarea cunostiintelor. Cunostiintele anterioare exercita un rol primordial in invatare, care este un proces cumulativ. In procesul de invatare intervin: repertoriul cunostiintelor, strategiile cognitive si strategiile metacognitive. Strategiile metacognitive rezida in acele capacitati cognitive care ii permit subiectului sa cunoasca si sa evalueze functionalitatea proceselor cognitive implicate in diferite tipuri de invatare (J. Tardif, 1997).
Exista trei categorii de cunostiinte implicate indeosebi in invatarea prin rezolvare de probleme: cunostiinte declarative, procedurale si conditionale. De asemenea, exista cunostiinte specifice care asigura achizitionarea si dezvoltarea unor cunostiinte generale. Metacognitia joaca un rol foarte important in achizitia cunostiintelor, in invatarea prin rezolvare de probleme si, in general, in orice proces rezolutiv. Metacognitia se aplica atat cunostiintelor cat si controlului strategiilor cognitive si controlului factorilor afectivi.
In etiologia multifactoriala cumulativa a dificultatilor de invatare intalnim, adesea, o slaba functionalitate a metacognitiei, cu repercusiuni negative asupra celorlalte procese psihice implicate in activitatea de invatare(fig.1).

Fig. 1. Etiologia multifactoriala cumulativa a dificultatilor de invatare.
Aportul psihologiei cognitive pentru un invatamant “strategic” rezida intr o noua conceptie asupra mediului in care se desfasoara procesul de invatamant, asupra invatarii, asupra rolului profesorului si asupra evaluarii. a) Noua conceptie asupra mediului in care se desfasoara procesul de invatamant
- Crearea mediului pornind de la cunostiintele anterioare ale elevilor.
- Procesul de invatamant este axat pe strategii cognitive si metacognitive si pe organizarea cunostiintelor.
- In procesul de predare-invatare sarcinile vor fi din ce in ce mai complexe, vizand zona proximei dezvoltari cognitive a fiecarui elev.
- Mediul procesului de invatamant trebuie sa fie stenic, stimulativ. b) Noua conceptie asupra invatarii
- Invatarea se realizeaza printr-o constructie graduala a cunostiintelor.
- Invatarea se bazeaza pe punerea in relatie a cunostiintelor anterioare si a noilor informatii (se insista asupra utilitatii notiunilor “ancora”, implicate in ivatarea deplina).
- Invatarea eficienta presupune organizarea cunostiintelor, transferul si aplicarea lor in noi contexte si sarcini rezolutive. c) Noua conceptie asupra rolului profesorului
- Profesorul devine un mediator intre informatiile noi, problemele de rezolvat si antrenarea functionalitatii arhitecturii cognitive a elevului.
- Rolul profesorului ca mediator este de nuanta constructiva.
- In proiectarea si realizarea lectiilor, se pune accentul mai ales pe utilizarea metodei problematizarii. d) Noua conceptie asupra evaluarii
- Evaluarea vizeaza atat cunostiintele cat si strategiile cognitive si metacognitive, implicate mai ales in invatarea prin rezolvare de probleme.
- Accentul este pus mai ales pe evaluarea formativa, si nu atat de mult pe cea sumativa.
- Evaluarea este conceputa ca o retroactiune (feed-back), axata pe strategiile utilizate de elevi in construirea cunostiintelor si in rezolvarea de probleme.
Din cele de mai sus rezulta ca in didactica moderna accentul se pune pe dezvoltarea si evaluarea proceselor cognitive si a factorilor motivationali si afectivi implicati in invatare, in stransa interrelatie cu dezvoltarea si evaluarea competentelor (Ch. Depover, B. Noël, 1999).
Pe baza cunostiintelor din domeniul psihologiei cognitive, profesorul va considera ca performanta intr-o sarcina rezolutiva (de exemplu, rezolvarea unei probleme de geometrie, de fizica etc.) depinde de modul in care elevul isi reprezinta sarcina si de ipotezele si strategiile rezolutive utilizate. Inainte de a-si focaliza interventia didactica, profesorul va incerca sa afle: a) daca elevul isi reprezinta adecvat problema (de exemplu, daca are un prototip adecvat al figurii geometrice); b) daca stapaneste algoritmul sau etapele rezolvarii; c) daca poseda strategii adecvate de memorare sau de reactualizare a continuturilor invatate; d) daca a inteles textul problemei. Deci, profesorul cauta sa identifice procesele cognitive asociate cu un anumit continut didactic. Aceeasi problema este reprezentata diferit in arhitectura cognitiva a profesorului si in cea a elevului. Inainte de a explica din nou lectia sau de a-l invita pe elev sa efectueze mai multe exercitii, profesorul va circumscrie cat mai precis care este procesul cognitiv responsabil de posibilele erori. Interventia profesorului se va concentra pe corectarea acestei componente cognitive si nu pe reluarea integrala a procesului de invatare (M. Miclea, 1999).
Pentru a rezolva o problema, elevul are nevoie de cunostiinte declarative (ce inseamna, care este semnificatia datelor problemei) si cunostiinte procedurale (strategii rezolutive). Identificarea verigii cognitive nefunctionale sau mai putin functionale se poate realiza pe baza analizei erorilor.
Rezolvarea de probleme trebuie sa constituie piatra unghiulara a curriculum-ului scolar. Reprezentarea problemei, adica definirea spatiului problemei este etapa cruciala a procesului rezolutiv. Aceasta intrucat definirea spatiului problemei determina constrangerile implicate in cautarea solutiilor. Problemele prezentate elevilor sunt, in general, probleme bine definite, in timp ce problemele pe care ei le intalnesc in afara clasei sunt mai putin definite. Strategiile generale de rezolvare a problemelor este necesar sa se transforma in strategii specifice si sa se particularizeze in raport cu datele concrete ale unei probleme, care apartine unei anumite tipologii. In rezolvarea de probleme, expertii se disting de “novici” nu numai in ceea ce priveste cantitatea cunostiintelor stocate in memorie ci, mai ales, in privinta organizarii acestor cunostiinte. Unele strategii rezolutive vizeaza limitarea campului de cautare a solutiilor, in timp ce altele vizeaza largirea campului de cautare. Metacognitia este o variabila foarte importanta pentru reusita rezolvarii problemelor, contribuind si la dezvoltarea capacitatilor de transfer intra- si transdisciplinar. Varietatea sarcinilor de rezolvare a problemelor asigura mai multe posibilitati de transfer. Transferul se realizeaza pe masura in care profesorul expliciteaza elevilor conditiile de transfer (M. Perraudeau, 1996, J. Tardif, 1997).
Conditiile care favorizeaza transferul cunostiintelor sunt:
• precizarea legaturilor de asemanare si a legaturilor de diferentiere intre problemele prezentate;
• directionarea atentiei intelective si a perceptiei spre datele structurale ale problemelor prezentate;
• achizitionarea cunostiintelor specifice privind problemele prezentate;
• extragerea regulilor pornind de la cat mai multe exemple prezentate.
Invatarea prin rezolvarea de probleme se poate realiza daca, in prealabil, elevii au fost antrenati in urmatoarele tipuri de invatare:
• invatarea observationala, care permite discriminarea notiunilor empirice si a notiunilor stiintifice;
• invatarea de concepte, prin care se dezvolta capacitatile de generalizare si abstractizare;
• invatarea de reguli si principii.
Invatarea strategiilor de rezolvare a problemelor si, mai ales, aplicarea strategiilor euristice reprezinta o “rampa de lansare” in invatarea creativa (prin descoperire, prin cercetare). Invatarea de strategii prin rezolvarea de probleme presupune o buna functionalitate a anumitor concepte, principii, reguli si stapanirea unor legitati. Invatarea creativa presupune si ea buna functionalitate a unor strategii, indeosebi euristice si, desigur, a celor creative. Aceste tipuri de invatare contribuie la dezvoltarea unor stiluri cognitive flexibile, pe baza carora se structureaza, la niveluri functionale inalte, aptitudinile scolare ale elevilor.