Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Un concept uitat: reprezentarea sociala
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

q2z3zy
1. Miniaturi comportamentale, copii ale realitatii si forme de cunoastere
2. Filosofiile experientei indirecte a) Societatea ginditorilor amatori b) Cunoasterea absentului si a straniului
3. In ce sens o reprezentare este sociala? a) Reprezentarea ca dimensiune a grupurilor sociale b) Substantivul reprezentare plus adjectivul social

Un concept uitat: reprezentarea sociala
1. Miniaturi comportamentale, copii ale realitatii si forme de cunoastere
Reprezentarile sociale sint entitati aproape tangibile. Ele circula, se incruci seaza si se cristalizeaza neincetat in universul nostru cotidian, prin intermediul unui cuvint, al unui gest sau al unei intilniri, impregnind majoritatea raporturilor sociale a obiectelor produse sau consumate, a comunicarilor interschimbate. Dupa cum se stie, ele corespund, pe de o parte, substantei simbolice care intra in elaborarea lor si, pe de alta, practicii care genereaza, tot asa cum stiinta sau miturile corespund unei practici stiintifice, respectiv mitice.
Cu urmatoarea rezerva: daca realitatea reprezentarilor sociale este usor de sesizat, conceptul nu se afla, la rindul sau, in aceeasi situatie din mai multe motive. Motive majoritar istorice, a caror descoperire revine deci istoricilor, in vreme ce acelea neistorice pot fi reduse la unul singur: pozitio narea mixta , la intersectia unei serii de concepte sociologice cu o alta, de concepte psihologice. Tocmai in acest punct urmeaza sa fie situata cercetarea noastra. Demersul are, fara nici o indoiala, un anume caracter pedant, nu vedem insa nici o alta solutie de a degaja asemenea concept din propria sa traditie glorioasa, de a-l reactualiza si de a-i intelege specificitatea.
Sa facem citiva pasi in urma, pina la Durkheim, mai exact. In conceptia sa, reprezentarile sociale constituie o clasa foarte generala de fenomene psihice si sociale, inglobind ceea ce desemnam ca fiind stiinta, ideologie, mit etc. Ele delimiteaza aspectul individual de cel social si, in mod paralel, versantul perceptiv de versantul intelectual al functionarii colective: Un om care nu ar gindi prin concepte nu ar fi om; intrucit, o data redus la simplele perceperi individuale, el nu ar fi o fiinta sociala, ci ar fi nediferentiat si animal . A



gindi conceptul nu inseamna numai a izola si a grupa un ansamblu de caractere comune unui anumit numar de obiecte; inseamna a subsuma ceea ce este variabil la ceea ce este permanent, individualul la social .
Daca Durkheim ar sustine, in aceste texte, pur si simplu ca viata sociala este cea care conditioneaza orice gindire organizata si, mai curind reciproca atitudinea sa n-ar provoca nici o obiectie. In masura in care, totusi, el nu abordeaza frontal si nici nu explica pluralitatea modurilor de organizare a gindirii, chiar daca ele sint fara exceptie sociale, notiunea de reprezentare isi pierde din claritate. Am putea, probabil, identifica in aceasta situatie unul din motivele abandonarii sale, antropologii orientindu-se, in consecinta, catre studiul miturilor, sociologii catre studiul stiintelor, lingvistii catre studiul limbii si a dimensiunii sale semantice etc. ... Pentru a reda notiunii o semni ficatie precisa, apare ca indispensabila abandonarea rolului de categorie generala, vizind ansamblul productiilor intelectuale si, in acelasi timp, sociale.
In acest fel, dupa parerea noastra, devine posibila singularizarea sa, detasarea dintr-un sir de termeni similari.
Ar putea cumva sa fie vorba despre o forma a mitului si am putea oare confunda, astazi, mitul cu reprezentarile sociale? Exemplul miturilor, desigur, al regularizarilor pe care ele le practica asupra comportamentului si asupra comunicarii in societatile pe care le numim primitive, modul lor de concep tualizare a unei experiente concrete, sint tot atitea analogii cu fenomene specifice societatii noastre. Asupra acestui fapt au intervenit si anumite pre judecati. Mai exista oare cineva care sa nu vorbeasca de mitul femeii , mitul progresului , mitul egalitatii si alte mituri de acelasi ordin? Cel mai adesea, nu avem aici decit un anume mod de compromitere a opiniilor, a atitudinilor atribuite unui anume grup, majoritatii oamenilor poporului de rind, finalmente celor care nu au ajuns la gradul de rationalitate si de constiinta al elitelor, al celor care, clarvazatori fiind, numesc, creeaza sau descriu aceste mitologii.
O asemenea transpozitie nu se impune in mod obligatoriu, iar deosebirea apare cu atit mai fecunda . Societatea noastra diversificata, in care indivizii si

clasele beneficiaza uneori de o mare mobilitate, vede dezvoltindu-se sisteme foarte eterogene, politice, filosofice, religioase, artistice si moduri de control ale mediului mai putin puse in discutie: experienta stiintifica, de exemplu. In timp ce mitul constituie, pentru omul numit primitiv, o stiinta totala, o filosofie unica, in care se reflecta practica, perceptia sa asupra naturii relatiilor sociale, pentru omul asa-zis modern, reprezentarea sociala nu este decit una dintre caile de apropiere a lumii concrete, circumscrisa atit in privinta fundamentarii, cit si a consecintelor. Daca grupurile sau indivizii au facut apel la ea cu conditia sa nu fie vorba de o alegere arbitrara a fost pentru a profita de una din multiplele posibilitati care se ofera fiecarui individ.
Astfel, populatiile de origine spaniola din sud-vestul Statelor Unite poseda nu mai putin de patru registre pentru a clasa si interpreta bolile: a) cunostintele populare medievale despre maladiile de domeniu medical; b) cultura triburilor amerindiene; c) medicina populara engleza in zonele urbane si rurale; d) stiinta medicala. In functie de gravitatea afectiunii, a situatiei lor economice, ei pot folosi pentru vindecare unul sau altul din aceste registre. Sint astfel detectate circumstantele, socialmente definite, in care ei se lasa condusi de catre reprezentarile colective sau de catre informatiile stiintifice. In acest caz, ca si in altele, grupurile sint constiente, atunci cind opteaza intr-un sens sau in altul, de motivele de care au tinut seama. toate celelalte, normale in societatea noastra. Oricare ar fi viitorul stiintelor, ele vor trebui sa suporte fara incetare tot felul de transformari pentru a apartine vietii cotidiene a societatii umane. Exista insa o cauza sociologica mai directa de care societatile noastre trebuie sa tina seama in mod deosebit si sa-i acorde un loc aparte.
Aceasta, dat fiind ca ele corespund unor necesitati si unor practici care pot fi numite profesionale. Tot asa cum stiinta, tehnica, arta, religia isi gasesc o contrapondere in necesitatile si practicile profesionale ale oamenilor de stiinta, inginerilor, artis tilor, preotilor. Adica, aceste profesiuni ai caror membri sint reprezentanti si au ca sarcina sa participe la crearea acestor reprezentari. Ce altceva sint vulgarizatorii stiintifici , animatorii culturali , formatorii de adulti , etc. decit reprezentanti ai stiintei, ai culturii, ai tehnicii in fata publicului si, in masura posibilului, ai publicului in fata grupurilor creatoare de stiinta, de cultura, de tehnica? Ce altceva fac, adesea si din nefericire fara sa vrea sau sa stie, decit sa participe la construirea reprezentarilor sociale? In evolutia generala a societatii, aceste profesiuni nu pot decit sa se multiplice, iar ei vor trebui sa recunoasca specificitatea practicii lor.
Vom vedea astfel aparind o pedagogie a reprezentarilor sociale. Fara o asemenea pedagogie consecintele diviziunii muncii manuale si intelectuale, ale productiei si ale consumului de cultura vor fi din ce in ce mai nefaste. Aceste observatii ne-au fost sugerate de experienta mai multor studenti care urmeaza seminarul nostru la École des Hautes Etudes si de catre frumoasa carte a lui Philippe Roqeplo (Le partage du savoir, Paris, ) despre care tocmai am aflat.

Intelegem astfel ca trasaturile, atit cele sociale, cit si cele intelectuale, ale reprezentarilor formate in societati in care stiinta, tehnica si filosofia sint prezente, sint influentate de acestea, constituindu-se in prelungirea lor, dar in acelasi timp, in opozitie fata de ele. Care anume sint aceste trasaturi, vom vedea in cele ce urmeaza. Deocamdata, identificarea mitului cu reprezentarea sociala, transferarea proprietatilor psihice si sociologice dintr-o parte in cealalta, fara nici un adaos, inseamna a ne multumi cu metafore si cu o apropiere specioasa, acolo unde este, dimpotriva, necesar sa se discearna corect un aspect esential al realitatii. Aceasta apropiere comoda are adesea ca scop sa deprecieze ceea ce avem ca simt comun , evidentiindu-i caracterul inferior, irational si, finalmente, eronat fara ca, pentru aceasta, mitul sa fie inaltat la adevarata sa valoare. Nu este cazul sa ne oprim mai indelung asupra acestui lucru. Avem asadar de luat in considerare reprezentarea sociala, atit din punctul de vedere al texturii psihologice autonome, cit si din acela al specificitatii pe care i-o imprima societatea si cultura noastra.
Este oare vorba despre o dimensiune sau despre un coprodus al stiintei?
Acest din urma lucru pare sa-l fi crezut Durkheim, din moment ce a vazut in stiinte, ca, de altfel, si in religii, numai niste cazuri particulare.
Valoarea pe care i-o atribuim stiintei, scria el , depinde, in cele din urma, de ideea pe care ne-o facem, in mod colectiv, despre natura sa si despre rolul ei in viata; adica, ea exprima o stare de opinie. Totul, de fapt, in viata sociala, se bazeaza pe opinie, chiar si stiinta . Da, fara indoiala, atita doar ca locul acestei opinii in structura si dezvoltarea teoriilor stiintifice este din ce in ce mai redus. Uneori, ea acorda mai multa importanta, pe scara valorilor, unei stiinte sau alteia, biologiei fata de fizica, psihanalizei fata de etologie ba chiar decide asupra investitiilor de ordin financiar si politic, cam la atit reducindu-se, in mare, rolul ei. In afara acestor lucruri, restul se decide cu ajutorul experi entelor, al calculelor, al inventiilor teoretice. In ceea ce priveste reprezentarile sociale, ele procedeaza prin observatii, analize ale acestor observatii si impru muturi de notiuni si limbaje din diferite directii, de la diferite stiinte sau filosofii si trag concluziile care se impun. Multe formule care isi gasesc aplicatia in biologie de exemplu, lupta pentru viata sau in stiintele sociale aici exemplele ar fi nenumarate prelungesc aceste concluzii si le exprima memorabil. Ele ramin, cu toate acestea, in afara nucleului dur al fiecarei stiinte. Observatii similare se aplica si altor concepte din aceeasi serie: ideologie, viziune asupra lumii etc., care tind sa califice global un ansamblu de activitati intelectuale si practice. Din punctul de vedere care ne intereseaza aici, un asemenea exercitiu, fastidios in principiu, este inutil. Rezultatul ar fi

identic cu cel obtinut prin compararea reprezentarilor sociale ale mitului cu cele ale stiintei, anume ca ele constituie o organizatie psihologica, o forma de cunoastere specifica societatii noastre si ireductibila la oricare alta.
S-ar putea insa pune intrebarea, in momentul de fata, de ce am reluat aceasta notiune deja invechita. Din moment ce i s-a refuzat pozitia dominanta, aceea de trasatura distinctiva a socialului, de categorie inglobind toate formele gindirii, pentru a o reduce la rangul mai modest de forma specifica printre altele, ea se suprapune peste numeroase notiuni psihosociologice echivalente.
In acest sens, foarte apropiate par notiunile de opinie (atitudine, prejudecata etc.) si de imagine. Situatia poate fi adevarata intr-un sens restrins, ea este insa falsa in sensul fundamental. Vom vedea, asadar, mai detaliat, din ce cauza.
Asa cum se stie, opinia este, pe de o parte, o formula valorizata social fata de care un subiect isi da adeziunea si, pe de alta, o luare de pozitie asupra unei probleme controversate a societatii. Atunci cind ii invitam pe subiecti sa raspunda la intrebarea: Poate psihanaliza sa aiba o influenta salutara asupra conduitelor criminale , cele % de raspunsuri da , cele % de nu si cele % de fara raspuns ne indica ce anume gindeste o colectivitate despre aplicatia mentionata. Nu se spune nimic despre context, nici despre criteriile de judecata, nici despre conceptele care o subinteleg. Majoritatea studiilor au descris opinia ca fiind putin stabila, vizind puncte particulare, deci specifica: in final, ea se dovedeste a fi un moment al formarii atitudinilor si stereo tipurilor. Caracterul ei partial, parcelar, este unanim admis. In mod mai general, notiunea de opinie implica: o reactie a indivizilor fata de un obiect dat din afara, finalizat, inde pendent fata de actorul social, de intentia sau de subterfugiile acestuia; o legatura directa cu comportamentul; judecata este centrata pe obiect sau pe stimul si constituie, intr-o anumita masura, o anticipare, o dubla interiorizare a actiunii viitoare.
In acest sens, o opinie, ca si o atitudine, este luata in consideratie numai din punctul de vedere al raspunsului si in calitate de pregatire a actiunii , comportament in miniatura. Din acest motiv, i se atribuie o virtute predictiva caci, in functie de ceea ce spune un subiect, se deduce ce anume va face.
Conceptul de imagine nu se indeparteaza prea mult de cel de opinie, cel putin in ceea ce priveste presupozitiile sale de baza. El a fost utilizat pentru a desemna o organizare mai complexa sau mai coerenta a judecatilor sau a evaluarii. Intr-un mic volum pasionant, Boulding a pus problema crearii unei stiinte, eikonics , consacrata conceptului numit. Aceasta propunere indica o lacuna evidenta a psihologiei sociale, de resortul careia ar trebui sa apartina studiul acestor imagini. Trebuie sa vedem in acest fapt semnul unei reinnoiri a interesului pentru fenomenele simbolice si al unei insatisfactii fata de modul

in care au fost abordate. Oricine aprofundeaza insa problema este obligat sa constate ca ideile la care s-a recurs sint prea putin satisfacatoare. Fiind vorba despre imagine, ea este conceputa ca reflexul intern al unei realitati externe, copie, conforma in spirit, cu ceea ce se gaseste in afara spiritului. Ea este deci o reproducere pasiva a unui dat imediat. Individul, dupa cum se spune, poarta in memorie o colectie de imagini despre lume sub diferitele sale aspecte. Aceste imagini sint constructii combinatorii, analoge cu experientele vizuale. Ele sint independente in masuri diferite, in sensul ca se poate induce sau prevedea structura imaginilor-sursa dupa structura celorlalte si, simultan, in sensul ca modificarea anumitor imagini creeaza un dezechilibru care con duce la o tendinta de modificare a altor imagini .
Putem presupune ca aceste imagini sint categorii de senzatii mentale , impresii pe care obiectele sau persoanele le lasa pe creierul nostru. In acelasi timp, ele mentin actuale urmele trecutului, ocupa anumite spatii in memoria noastra pentru a le proteja de dezordinea schimbarii si fortifica senzatia de continuitate a mediului inconjurator, ca si a experientelor individuale si colective. In acest scop, ele pot fi amintite, resuscitate in spirit, in acelasi mod in care comemoram un eveniment, evocam un peisaj sau povestim o intilnire care a avut loc cindva. In toate cazurile, ele opereaza o filtrare si rezulta dintr-o filtrare a informatiilor posedate sau primite de catre subiect in legatura cu satisfactia cautata sau cu coerenta care ii este necesara. Se observa astfel cit de mult este determinata o imagine de catre scopuri si cum functia ei principala este selectia a ceea ce vine din interior si, mai ales, din exterior:
Imaginile joaca rolul unui ecran selectiv destinat sa primeasca noi mesaje si ele comanda adesea perceptia si interpretarea acelora dintre mesaje care nu sint ignorate in intregime, respinse sau refulate .
Atunci cind vorbim despre reprezentarile sociale, plecam, in general, de la alte premise. Consideram, mai intii, ca nu exista o ruptura data intre universul exterior si universul individului (sau al grupului), ca subiectul si obiectul nu sint funciar eterogene in cimpul lor comun. Obiectul este inscris intr-un context activ, in miscare, dat fiind ca el este partial conceput de catre o persoana sau de catre o colectivitate ca prelungire a comportamentului lor si nu exista, pentru acestea, decit in functie de mijloacele si metodele care permit cunoasterea sa. De exemplu, definitia psihanalizei sau a rolului psih analistului depinde de atitudinea fata de psihanaliza sau de psihanalist si de experienta proprie a autorului definitiei. A nu recunoaste puterea creatoare a obiectelor, a evenimentelor, a activitatii noastre reprezentative echivaleaza cu a crede ca nu exista nici un raport intre rezervorul nostru de imagini si capacitatea noastra de a le imbina, de a scoate din ele combinatii noi si surprinzatoare. Ori, autorii care nu vad in acest rezervor decit copii fidele ale

realului par sa nege geniului uman aceasta capacitate, evidenta totusi si demonstrata zilnic de arta, folclor, simtul comun. In acelasi timp insa, se constituie subiectul; caci, conform organizarii pe care o ia sau o accepta de la real, el se situeaza in universul social si material. Exista o comunitate de geneza si de complicitate intre propria sa definitie si definitia a ceea ce ii este exterior, deci a ceea ce este non-subiect sau un alt subiect.
Astfel, atunci cind isi exprima opinia asupra unui obiect, sintem obligati sa presupunem ca el si-a reprezentat deja ceva din acest obiect, ca stimulul si raspunsul se formeaza impreuna. Pe scurt, raspunsul nu este o reactie la stimul, ci, pina la un anume punct, originea stimulului. Stimulul este deter minat de catre raspuns. Ce inseamna aceasta in mod practic? De obicei, daca un individ exprima o atitudine negativa fata de psihanaliza si spune ca ea este o ideologie interpretam atitudinea sa ca pe o luare de pozitie fata de o stiinta, o institutie etc. Totusi, la o privire mai atenta, remarcam ca psihanaliza este limitata la domeniul ideologiei tocmai pentru a permite aceasta apreciere negativa. Prin urmare, daca o reprezentare sociala este o pregatire pentru actiune , aceasta nu se intimpla numai in masura in care ea ghideaza compor tamentul, ci si, mai ales, in masura in care remodeleaza si reconstituie elementele din mediul inconjurator in care trebuie sa se desfasoare compor tamentul. Ea reuseste sa dea un sens comportamentului, sa-l integreze intr-o retea de relatii in care acesta este legat de obiectul sau. In acelasi timp, sint furnizate notiunile, teoriile si stocul de observatii care dau stabilitatea si eficacitatea acestor relatii.



Ulterior, punctele de vedere ale indivizilor si ale grupurilor sint luate in consideratie atit sub aspectul caracterului lor de comunicare, cit si sub cel al caracterului de expresie. De fapt, imaginile si opiniile sint de obicei precizate, studiate, gindite, numai in masura in care ele traduc pozitia, ierarhia valorica a unui individ sau a unei colectivitati. Este vorba, in realitate, doar despre o transa prelevata din substanta simbolica elaborata de indivizi sau de co lectivitati care, schimbindu-si punctele de vedere, tind sa se influenteze sau sa se modeleze reciproc. De exemplu, prejudecatile rasiale si sociale nu se manifesta niciodata in mod izolat, ci sint decupate pe un fond de sisteme, de rationament de limbaje, interesind natura biologica si sociala a omului, raporturile sale cu lumea. Aceste sisteme sint consecvent deplasate, transmise prin generatii si clase sociale, iar cei care sint obiectul acestor prejudecati sint mai mult sau mai putin constrinsi sa intre in tiparul gata pregatit si sa se conformeze acestuia, astfel incit, pentru a relua formularea lui Hegel, daca tot ceea ce este rational este real, aceasta se intimpla din cauza ca realul a fost prelucrat femeia, negrul, saracul etc. pentru a-l face conform cu rationalul .

Ancheta propriu-zisa, ca mijloc de observatie, opereaza o prelevare ana loga. O persoana care raspunde la un chestionar nu se limiteaza numai la alegerea unei categorii de raspunsuri; ea ne transmite un anume mesaj. Ne impartaseste dorinta de a vedea lucrurile evoluind intr-un sens sau altul, cauta o aprobare sau spera ca raspunsul ii va aduce o satisfactie de ordin intelectual sau personal. Aceasta persoana este perfect constienta de faptul ca in prezenta unui alt anchetator sau in alte imprejurari, mesajul ei ar fi deosebit. O astfel de variatie nu indica, in ceea ce o priveste, o lipsa de autenticitate sau o atitudine machiavelica destinata sa ascunda o opinie adevarata ; singura cauza este procesul normal de interactiune care reliefeaza unul sau altul din aspectele problemei discutate sau comanda folosirea codului adaptat raportului efemer instalat cu aceasta ocazie. Acest proces este cel care mobilizeaza reprezentarile si le da un sens in fluxul relatiilor intre grupuri si persoane.
Problema constiintei, scria Heider, a deschiderii asupra lumii sau daca vreti, a reprezentarii, capata semnificatie aparte daca luam in consideratie raporturile si interactiunile dintre persoane . Conceptele de imagine, opinie, atitudine nu tin seama de aceste legaturi, de deschiderea care le insoteste. In cadrul lor, grupurile sint tratate in mod static, nu in masura in care creeaza si comunica, ci in cea in care utilizeaza si selectioneaza o informatie care circula in societate. Reprezentarile sociale sint, dimpotriva, ansambluri dinamice, sta tutul lor este acela de producere de comportamente si de raporturi fata de mediul inconjurator, de actiune care le modifica si pe unele si pe celelalte si nu de reproducere a acestor comportamente sau raporturi, de reactie la un stimul exterior dat.
Pentru a rezuma, vedem in ele sisteme avind o logica si un limbaj specific, o structura de implicatii care antreneaza atit valorile, cit si conceptele, un stil discursiv propriu. Nu le consideram ca pe niste opinii despre sau imagini , ci ca pe niste teorii , stiinte colective sui generis, destinate interpretarii si modelarii realului. In mod consecvent ele depasesc ceea ce este dat imediat in stiinta sau filosofie, clasificare data a faptelor si evenimentelor. Poate fi intrevazut aici un corpus de teme si de principii prezentind o anumita unitate si aplicindu-se unor zone delimitate de existenta si de activitate: medicina, psihologia, fizica, politica etc. Ceea ce, in aceste zone, este primit din afara si inclus in ele, este supus unei activitati de transformare, de evolutie, pentru a se obtine o cunoastere pe care majoritatea dintre noi o folosim in viata cotidiana.
In cursul acestei folosiri, universul se populeaza cu fiinte, comportamentul se incarca de semnificatii, conceptele se coloreaza sau se concretizeaza, se obiectivizeaza, cum se spune, imbogatind textura a ceea ce este realitatea pentru fiecare dintre noi. Sint, in acelasi timp, propuse forme in cadrul carora

isi regasesc expresia tranzactiile obisnuite ale societatii si trebuie s-o recu noastem, aceste tranzactii sint dirijate de formele sus-numite simbolice bineinteles iar fortele care s-au cristalizat in ele devin disponibile se intelege din ce motive. Ele determina cimpul comunicarilor posibile, al valorilor sau al ideilor prezente in viziunile adoptate de catre grupuri si regleaza, in consecinta, conduitele dezirabile sau admise. Prin aceste trasa turi specificitatea si creativitatea lor in viata colectiva reprezentarile sociale se deosebesc de notiunile sociologice si psihologice cu care le-am comparat si cu fenomenele corespunzatoare lor.
. Filosofiile experientei indirecte a) Societatea ginditorilor amatori
Orice categorie de cunoastere presupune, conform unei observatii banale, o practica, o atmosfera care ii sint proprii si o contureaza. Presupune, de asemenea, indiscutabil, un rol deosebit al subiectului cunoscator. Fiecare dintre noi isi joaca in mod diferit rolul atunci cind se pune problema exercitarii unei meserii in arta, tehnica, stiinta sau a formarii unor reprezentari sociale.
In acest ultim caz, fiecare persoana pleaca de la observatiile si, mai ales, de la probele concrete care se acumuleaza in legatura cu evenimentele curente: lansarea unui satelit, anuntarea unei descoperiri medicale, discursul unui personaj important, o experienta traita, povestita de un prieten, o carte citita etc.
Majoritatea acestor observatii si probe concrete provin totusi de la cei care le-au inventariat, organizat si sesizat in contextul intereselor lor. Ziaristi, savanti, tehnicieni, oameni politici ne furnizeaza continuu rapoarte asupra deciziilor politice sau a operatiunilor militare, a experientelor stiintifice sau a inventiilor tehnice. Aceste rapoarte articole, carti, conferinte etc. ne ramin intru totul straine, pentru ca ne este imposibil, la drept vorbind, sa le sesizam limbajul, sa le reproducem continutul, sa le confruntam cu informatiile si experientele directe si mai conforme mediului nostru imediat inconjurator.
Ele par sa participe impreuna la o lume a discursului construita pe baza unor materiale atent controlate, conform cu regulile explicite al caror obiect il formam noi si problemele noastre, viitorul nostru si, in definitiv, tot ceea ce exista in acelasi timp cu noi. Aceste rapoarte ne sint, in acelasi timp, insa, foarte apropiate pentru ca ele ne intereseaza; observatiile lor se interfereaza cu propriile noastre observatii si limbajele sau notiunile lor, elaborate plecind de la fapte care ne sint si ne ramin, uneori, straine, ne fixeaza privirea si ne directioneaza intrebarile. Ceea ce vedem sau simtim noi este, intr-o anumita masura, supraincarcat de ceea ce este invizibil si de ceea ce este inaccesibil,

provizoriu, simturilor noastre, asemeni genelor sau atomilor care circula atit in imaginile noastre, cit si in cuvintele si rationamentele noastre.
Anumite lucruri exista, unele evenimente se desfasoara, de asta putem fi siguri, si cel mai adesea ne lipsesc criteriile necesare pentru a atesta aceasta existenta materiala. Individul care cauta un satelit pe bolta cereasca stie ca trebuie sa se afle vreunul acolo si il gaseste. Cu toate acestea, in lipsa unor indicii precise, el ia drept satelit, fara sa-si dea seama, o stea care straluceste, un avion care se deplaseaza la foarte mare altitudine sau alte obiecte meteorologice sau optice. Daca se gindeste la alte societati umane, traind pe alte planete, va percepe eventual, un vehicul spatial care aterizeaza pe Terra asa cum vehiculele noastre spatiale aterizeaza pe Luna. A-ti lua dorintele drept realitati nu este decit un mod de a lua viziunile drept realitati. Intr-un mod asemanator o persoana care, in urma psihanalizei, cunoaste importanta complexelor , le constata si le intilneste cu asiduitate. Aceasta din cauza ca, si intr-un caz, si in celalalt, se mizeaza pe o realitate prezumata si, plecind de aici, se considera indispensabila reconstituirea ei, familiarizarea cu ea. Trecerea de la marturie la observatie, de la faptul raportat la o ipoteza concreta asupra obiectului vizat, pe scurt, transformarea unei cunoasteri indirecte intr-una directa este singurul mod de a-ti apropia universul exterior. Exterior intr-un dublu sens. Ceea ce nu-ti apartine dar se presupune ca apartine specialis tului si ceea ce este in afara de sine, in afara limitelor cimpului de actiune.
Dar, devine si interior si pentru a deveni astfel, el patrunde in lumea conversatiei , a schimburilor verbale care se deruleaza incepind de la un moment dat. O fraza, o enigma, o teorie sesizata din zbor stirnesc curiozitatea, fixeaza atentia. Fragmente de dialog, lecturi discontinue, expresii auzite pe ici, pe colo revin in spiritul interlocutorilor, se amesteca cu impresiile lor, amintirile irup experientele comune le acapareaza.
Prin intermediul acestor conversatii usoare, nu numai ca informatiile sint transmise, conventiile si obisnuintele grupului confirmate, dar fiecare dobin deste o competenta enciclopedica asupra a ceea ce constituie obiectul discutiei.
Pe masura ce conversatia colectiva progreseaza, debitul se regularizeaza, expresiile se precizeaza. Atitudinile se ordoneaza, valorile sint ierarhizate, societatea incepe sa fie populata cu fraze si viziuni noi. Si fiecare devine avid sa transmita ceea ce stie si sa-si pastreze un loc in cercul de atentie care-i inconjoara pe cei care sint la curent , fiecare se documenteaza (in toate directiile) pentru a ramine in competitie . Iata cum descrie Alexandru
Moszkowski, literat si critic berlinez, patrunderea relativitatii in aceasta lume a conversatiei , adica dincolo de cercul stiintific, in public. Conversatia oamenilor cultivati se invirtea in jurul acestui pol si nu putea evada din el, revenind fara incetare la aceeasi tema, desi de-abia o parasise, silita de

necesitate sau de intimplare. Problema era care dintre ziare va publica cele mai multe articole, scurte sau lungi, tehnice sau netehnice, si, indiferent de autor, care sa trateze despre teoria lui Einstein. In toate colturile si ungherele s-au organizat sedinte de initiere, care se tineau seara; s-au format universitati ambulante, in care profesori itineranti isi faceau publicul sa uite de necazurile in trei dimensiuni din viata cotidiana pentru a-i conduce in Cimpiile Elizee cu patru dimensiuni. Femeile isi neglijau treburile domestice pentru a discuta despre sisteme de coordonate, principiul simultaneitatii si electroni cu sarcina negativa. Toate chestiunile contemporane capatasera un centru fix plecind de la care se puteau duce fire catre fiecare dintre ele. Relativitatea devenise parola suprema .
Exagerind cu foarte putin, fiecare dintre noi poate spune ca a fost martor direct de-a lungul unei generatii, la mai multe ocazii in care discutiile si interesul public s-au manifestat pe o scara si cu o intensitate asemanatoare.
Vom reveni asupra semnificatiei acestei conversatii in functionarea societatii.
Era insa necesar sa indicam acest loc de care o persoana sau un grup se apropie si interiorizeaza temele si obiectele lumii sale, procedind ca un clinician care acumuleaza semne foarte numeroase, le comunica si le verifica pe bolnavul sau pentru a emite o judecata asupra bolii acestuia. La analize, nu se recurge decit ulterior; el se bazeaza pe ceea ce ii spune bolnavul, pe cazurile deja vazute, studiate, pe cele relatate de alti clinicieni si trage de aici concluziile care i se par valabile. Printr-un fel de obisnuinta care este o a doua natura, el descopera, dincolo de simptome si descrieri, o ordine pe care nu are nici mijloacele de a o reproduce prin experiente, nici dorinta de a o demonstra prin formule sau statistici.
Mai mult decit la clinician, aceasta practica a cunoasterii de a organiza relatiile dintre zone disparate ale gindirii realului ne trimite la documentarist.
Acesta lucreaza pe texte definitive pe care le reuneste, le decupeaza si le combina in functie de un cod de analiza si de clasificare, materializate intr-un sir de fisiere. Nici nu trebuie si nici nu poate sa faca aprecieri asupra adevarului sau calitatii textelor carora le aplica codul si pe care le introduce in fisier. In consecinta, el nu suporta nici una din constringerile specialistului care inregis treaza sau analizeaza ceea ce citeste pentru a sti daca continutul are vreo valoare, corespunde normelor stiintei, tehnicii sau artei si daca poate sa-l utilizeze la rindul sau. Avind libertatea de a construi, documentaristul poate sa asocieze, de asemenea, dupa bunul plac, notiunile, datele, articolele care apartin domeniilor si scolilor celor mai diverse. Singurele bariere de care se loveste sint acelea ale costului si puterii tehnicilor sale de manipulare a informatiilor. Tentatia enciclopedismului si a sistemului unic este foarte puter nica. Fiecare dintre noi, in calitate de om obisnuit in afara profesiei sale

se comporta la fel in fata tuturor acestor documente care sint pentru el articolele unui ziar, un accident pe strada, o discutie intr-o cafenea sau club, o carte citita, un reportaj televizat etc. Le rezuma, le decupeaza, le claseaza si resimte aceeasi tentatie ca si documentaristul, de a le topi intr-un acelasi univers. Nimic nu ne impune prudenta specialistului, nu ne interzice sa reunim elementele cele mai disparate care ne-au fost transmise, sa le includem sau sa le excludem dintr-o clasa logica conform cu regulile sociale, stiintifice, practice de care dispunem. Scopul nu este de a face sa inainteze cunoasterea, este de a fi la curent , de a nu fi ignorant , in afara circuitului colectiv.
Din aceasta munca, inceputa, repetata si deplasata de la un punct la altul al sferei, rezulta evenimente si surprize care capteaza atentia, dind nastere reprezentarilor noastre sociale. Spiritul care actioneaza aici ii transforma pe membrii societatii intr-un fel de savanti amatori . Fiecare dintre ei, intr-un mod asemanator cu curiosii si virtuosii care, in secolele trecute, populau academiile, societatile filosofice, universitatile populare, incearca sa mentina contactul cu ideile la moda, sa gaseasca un raspuns la intrebarile care ii asalteaza. Nici o notiune nu este pusa in circulatie impreuna cu instructiunile de folosire, nici o experienta nu este prezentata impreuna cu metoda de practicare, asa ca individul le foloseste, odata primite, cum i se pare lui mai potrivit. Important este sa le poata integra intr-un tablou coerent al realului sau sa le strecoare intr-un limbaj care sa-i permita sa vorbeasca despre ceea ce vorbeste toata lumea. Aceasta dubla miscare de familiarizare cu realul prin extragerea unui sens sau a unei ordini prin intermediul a ceea ce este raportat si de minuire a atomilor de cunoastere disociati de contextul lor logic normal, joaca un rol capital in acest proces. Ea corespunde unei preocupari constante: umplerea lacunelor, suprimarea distantei intre ceea ce se cunoaste, pe de o parte, si ceea ce se observa, pe de alta, completarea spatiilor goale ale unui bagaj de cunostinte cu spatiile pline ale altuia. Cel al stiintei, cu cel al religiei, cel al unei anumite discipline cu prejudecatile celor care o exercita.




In acelasi timp, detasate de legaturile lor initiale, conceptele si modelele se ramifica si prolifereaza cu o fecunditate surprinzatoare si cu o mare libertate, avind drept unica limita fascinatia pe care o exercita si anxietatea pe care o provoaca atunci cind pun prea mult in cauza ceea ce se vrea pastrat in afara oricaror intrebari. Intr-un mod asemanator cu jocul, in cadrul caruia sint incercate si resimtite fenomenele materiale colective, inainte de a se verifica existenta lor reala si de a fi puse in practica de-adevaratelea , oamenii incearca sa faca schite si ciorne, se dedau la manevre intelectuale si la repetitii care prezinta spectacolul lumii ca pe o lume a spectacolului. Fara indoiala, acesti savanti amatori si toti sintem astfel intr-un domeniu sau altul populeaza lumea conversatiei cu obisnuintele lor de documentaristi putin

autodidacti, putin enciclopedici raminind adesea prizonieri ai prejudecatilor, ai viziunilor gata-facute, ai dialectelor imprumutate din lumea discursului faimosul jargon atit de detestat si atit de necesar si nu ramine decit sa ne inclinam in fata evidentei. Ei ofera, totusi, revelatia faptului ca indivizii, in viata lor cotidiana, nu sint numai acele masini pasive care se supun aparatelor, inregistreaza mesaje si reactioneaza la stimulii externi, asa cum ii prezinta o psihologie sociala sumara, limitata la a culege opinii si imagini. Ei poseda, dimpotriva, o imaginatie proaspata si dorinta de a da un sens societatii si universului care le apartin. b) Cunoasterea absentului si a straniului
In acest mod se constituie, am putea spune, anumite stiinte sau filosofii ale experientei indirecte sau ale observatiei. Care este specificitatea modului de gindire in actiune? Psihologia clasica, in masura in care a acordat o mare atentie fenomenelor de reprezentare, ne furnizeaza indicatii utile pentru inceput. Aceste fenomene au fost concepute in cadrul ei ca niste procese de mediere intre concept si perceptie. Alaturi de aceste doua instante psihice, una de ordin pur intelectual si cealalta cu dominanta senzoriala, o a treia este constituita din reprezentari, cu proprietati mixte. Astfel de proprietati permit trecerea de la sfera senzori-motrice la sfera cognitiva, de la obiectul perceput de la distanta la o priza de constienta a dimensiunilor formelor sale etc.
A-si reprezenta ceva si a fi constient de ceva este acelasi lucru sau aproape acelasi lucru.
Procesul perceptiv, scrie Heider, pune pina aici in actiune stimuli situati la distanta si o mediere care vizeaza stimulii invecinati. In interiorul organis mului se manifesta asadar un proces de constructie a perceptiei care conduce la un anumit eveniment corespunzator constientizarii obiectului, a realitatii in ipostaza de a fi perceputa. Termenii reprezentare a obiectului in imagine au fost folositi pentru a descrie aceasta priza de constiinta .
Transferul de la exterior catre interior, transportul de la un spatiu indepartat catre unul apropiat sint operatii esentiale ale acestei munci cognitive speciale.
Nu sintem insa obligati sa ne limitam la acest mod de a vedea lucrurile.
Reprezentarea nu este, dupa opinia noastra, o instanta intermediara, ci un proces care face, intr-un anume fel, interschimbabile, conceptul si perceptia prin faptul ca ele se genereaza reciproc. Astfel, obiectul conceptului poate fi luat drept obiect al unei perceptii, iar continutul conceptiei sa fie perceput .
De exemplu, se vede inconstientul situat spre partea de jos, in calitate de parte a aparatului psihic sau se vede ca o persoana sufera de un complex .

Anumite conduite, in loc de a fi descrise drept conduite de timiditate, sint considerate ca manifestari evidente ale unui complex de timiditate , diagnos ticat fara a fi vazut sau localizat in individ.
Se constata ca reprezentarea exprima in mod global un raport fata de obiect si ca indeplineste un anume rol in geneza acestui raport. Unul dintre aspectele ei, cel perceptiv, implica prezenta obiectului; celalalt, spiritul conceptual, implica absenta obiectului. Din punctul de vedere al conceptului, prezenta obiectului, ba chiar si existenta acestuia, este inutila, in timp ce din punctul de vedere al perceptiei, absenta sau inexistenta obiectului este o imposibilitate.
Reprezentarea mentine aceasta opozitie pe care o ia drept baza a propriei ei dezvoltari: ea re-prezinta o fiinta, o calitate in fata constiintei, adica le prezinta inca o data, actualizindu-le, in pofida absentei sau chiar a eventualei lor inexistente. Pe linga acesta, ea le indeparteaza suficient de mult de contextul lor material pentru a permite interventia conceptului, acesta mode lindu-le in modul sau propriu. Pe de o parte, deci, reprezentarea merge pe urmele unei gindiri conceptuale, dat fiind ca aparitia sa este conditionata de estomparea obiectului sau a entitatii concrete; pe de alta parte, insa, aceasta estompare nu poate fi totala, ci, conform modelului activitatii perceptive, reprezentarea trebuie sa recupereze acest obiect sau aceasta entitate si sa le faca tangibile . Ea retine din concept puterea de a organiza, asambla si filtra ceea ce va fi resesizat, reintrodus in domeniul senzorial. Din perceptie, pastreaza aptitudinea de a parcurge, de a inregistra ceea ce este neorganizat, neformat, discontinuu. De aici, varietatea demersurilor si decalajul pe care ele il presupun intre ceea ce este luat (de la) si ceea ce este retrimis catre real si sugerarea faptului ca reprezentarea unui obiect este o re-prezentare diferita de obiect. Perceptia generata de un concept se va deosebi in mod necesar de perceptia care a subinteles initial acelasi concept. Complexul de timiditate de care se spune ca sufera o persoana cuprinde indicii psihologici obisnuiti inrosire, voce joasa, tremur etc. dar la care se adauga indici de ordin afectiv frica, ezitare, conduite de evitare care sint considerate ca traducind experiente din copilarie si ca provenind dintr-o reprimare a dorin telor de natura sexuala.
A reprezenta un lucru sau o stare nu inseamna, de fapt, a o dedubla, a o repeta sau a o reproduce, inseamna a o reconstitui, a o retusa, a-i schimba configuratia. Comunicarea care se stabileste intre concept si perceptie, una intrepatrunzindu-se cu cealalta, transformind substanta concreta comuna, creeaza impresia de realism , de materialitate a abstractiilor, dat fiind ca putem actiona cu ele si invers, de abstractie a materialitatilor, dat fiind ca ele exprima o ordine precisa. Aceste constelatii intelectuale odata fixate, ne fac sa uitam ca sint propria noastra opera, ca au un inceput si ca vor avea un sfirsit, ca existenta lor exterioara poarta amprenta unei treceri prin interiorul

psihicului individual si social. Ce anume numim, se intreaba Kölher, fapte obiective ale naturii? Care este cel mai potrivit mod de a avea acces la cunoasterea obiectiva in acest sens? Care sint, pe de alta parte, influentele susceptibile de a ne impiedica sa progresam in acest domeniu? Incepind cu secolul al XVII-lea, asemenea intrebari au pus in circulatie, incetul cu incetul, o serie definita de valori, care sint in asemenea masura dominante in prezent, incit, chiar si in afara cercului propriu-zis al savantilor, aceste idealuri parti culare gireaza in intregime optica persoanelor cultivate. Cuvintele si actiunile parintilor inoculeaza copiilor civilizatiei noastre o atitudine sobra fata de lumea reala. De multa vreme, convingerile pe care se fondeaza cultura stiinti fica si-au pierdut caracterul de enunturi cu formulare teoretica. Ele au devenit, treptat, aspecte ale lumii; asa cum este ea perceputa de noi, astazi, lumea pare conforma cu ceea ce au invatat stramosii nostri sa spuna despre ea .
Reprezentarile individuale sau sociale fac lumea sa fie ceea ce credem noi ca este sau ca trebuie sa fie. Ele ne arata ca in fiecare moment ceva absent vine sa se adauge si ceva prezent se modifica. Aceasta dialectica insa, ca si jocul ei, au o semnificatie mai ampla. Atunci cind ceva absent ne frapeaza si declan seaza o intreaga actiune a gindirii si a grupului, el nu o face ca atare, ci pentru ca este in primul rind straniu, si in al doilea rind, exterior universului nostru obisnuit. De fapt, distanta se constituie pentru noi in surpriza de care sintem cuprinsi deodata cu tensiunea care o caracterizeaza. Psihanaliza, vorbind despre copilarie, vis, inconstient, nu numai ca ne introduce intr-un domeniu indepartat de viata adulta a omului, ci si proiecteaza o anumita perspectiva care uimeste si socheaza.
Descoperirile stiintifice sau tehnice frapeaza in sensul propriu al cuvin tului, in timp ce tensiunea la care ne referim isi tradeaza constant originea.
Este vorba, anume, despre existenta unei incongruitati, a unei incompatibilitati intre posibilitatile lingvistice si intelectuale carora le revine dominarea partilor de real la care se refera continutul straniu pentru ca este indepartat, indepartat pentru ca este straniu. In mod normal, sintem obligatoriu lipsiti de informatii, cuvinte si notiuni necesare intelegerii sau descrierii fenomenelor care apar in anumite sectoare ale mediului nostru inconjurator. Avem, in schimb altele, pe care ne este interzis sa le folosim sau sa le luam in consi deratie pentru a defini sau a indica prezenta unor fenomene sau comportamente disimulate, ascunse in mediul nostru inconjurator. Exista, dimpotriva, sectoare in care dispunem de prea multe informatii si cuvinte, in care este legitim sa se

uzeze si sa se abuzeze de tot si de orice. Grupurile, ca si indivizii, sint supuse simultan abundentei si penuriei de cunostinte si limbaje pe care nu au posi bilitatea sa le asocieze cu realitatile si de realitati carora nu le gasesc sau nu trebuie sa le asocieze cunostinte si limbaje. Elipsa, pe de o parte, si verba lismul, pe de alta, exprima aceasta stare de dezechilibru. Atunci cind un obiect, venit din afara, patrunde in perimetrul atentiei noastre, fie ca este vorba despre rachete sau despre relativitate, acest dezechilibru se agraveaza, in masura in care se mareste constrastul dintre plinul elipsei si vidul verbalismului. Pentru a reduce, in mod corelat, tensiunea si dezechilibrul, se impune ca, straniul continut sa se deplaseze in interiorul unui continut obisnuit si ca ceea ce este in afara universului nostru sa patrunda in interiorul lui. Mai precis, trebuie sa facem insolitul familiar si familiarul insolit, sa schimbam universul, pastrindu-l totodata ca al nostru. Acest lucru nu este posibil decit facind sa circule, ca prin niste vase comunicante, limbajele si cunostintele, din zonele de abundenta catre cele de penurie si invers, facind vorbareata elipsa si eliptica vorbaria.
Nimic uimitor in toate acestea, caci, la fel ca in tablourile suprarealiste in care membrele isi cauta un corp si corpul isi cauta organele, conceptele fara perceptii, perceptiile fara concept, cuvintele fara continut si continuturile fara cuvinte se cauta, se deplaseaza si se schimba reciproc in societatile diferentiate si mobile. Tocmai intr-un astfel de proces se folosesc reprezentarile si dintr-un astfel de proces rezulta ele. Sa luam un exemplu. Notiunile de inconstient, de complex, de libido uimesc sau socheaza in momentul in care patrund in sfera unui individ sau a unui grup. Ele uimesc in masura in care desemneaza entitati izolate, fara nici o legatura cu experienta imediata si socheaza pentru ca vizeaza o zona de interdictii de gindire si de discutie: viata sexuala. Putem, la nevoie, stabili o echivalenta cu o structura intelectuala de receptare dualitatea suflet-corp, rational-irational etc. ne-o permite in lumea proprie a fiecarui individ, dar nu si un suport material asemanator cu cel pe care il are o notiune fizica, psihologica sau chimica. Intelegem ce inseamna inconstientul, complexul, libido-ul fara a putea sesiza ce este unul sau altul dintre acestea.
Dimpotriva, relatia dintre psihanalist si psihanalizat divanul, asocierea libera, jucind si ele un rol important acel modus operandi specific aceste relatii, transferul si efectele sale nu dispun, in cadrul opiniei publice, de o structura intelectuala de receptare, dat fiind ca un doctor fara leacuri este un lucru paradoxal. Sarcina reprezentarii este de a remedia aceste bizarerii, de a le introduce in spatiul comun, declansind reunirea viziunilor, a expresiilor separate si disparate care, intr-un anume fel, se cauta unele pe altele.
Aceasta sarcina este dubla. Pe de o parte, reprezentarea separa intre ele concepte si perceptii care de obicei sint asociate, ne familiarizeaza cu insolitul.

Astfel, prin intermediul ideii de libido, sexualitatea se dedubleaza intr-o activitate fiziologica localizata si o dorinta generala: de la statutul de nece sitate contingenta printre alte necesitati, ea accede la rangul de necesitate primordiala si quasi-metafizica. In actul de a face dragoste se concentreaza si se exprima aproape in intregime personalitatea, sau in orice caz, asa au ajuns unii sa creada. In alte situatii, pentru a da un sens la ceea ce se petrece intre psihanalist si psihanalizat, este evocata confesiunea. Raportul de la confesor la confesat este detasat de contextul religios care il funda menteaza si de ritualul la care este sensibil credinciosul. In locul lor se introduce ideea de transfer si se asimileaza regulile confesiunii cu cele ale liberei asociatii . Ca urmare, ceea ce era insesizabil devine sesizabil inteligibil si concret. Se spune ca psihanaliza este o confesiune. In mod invers, confesiunea devine un caz particular al curei psihanalitice. Asemeni psih analistului, preotul da persoanei posibilitatea de a se exprima, de a discuta despre ceea ce o preocupa si, prin aceasta, de a se elibera de preocuparile sale. Cu deosebirea ca lucrurile se petrec la dimensiunea sacrului care, pe masura trecerii timpului, isi pierde prioritatea in fata profanului. Disociind tehnica psihanalitica de cadrul ei teoretic, confesiunea de cadrul ei religios, sexualitatea de cadrul de necesitati fizice, orice persoana are dovada validitatii separatiei practicate, fara sa scape, totusi, din vedere caracterul de aproximare al acesteia. In orice caz, terapeutica se dovedeste comprehensibila, libidoul articulat cu un substrat concret si se poate capata o perspectiva concreta asupra a ceea ce era doar rutina, confesiune, sexualitate. In asta si consta puterea creatoare a activitatii reprezentative: plecind de la un stoc de cunostinte si de experiente, ea este susceptibila de a le deplasa si de a le combina pentru a le integra intr-un loc sau a le impune atentiei in altul.



Pe de alta parte, o reprezentare pune in circulatie si reuneste experiente, vocabulare, concepte, conduite cu origini extrem de diversificate. Prin acestea, ea reduce variabilitatea sistemelor intelectuale si practice, a aspectelor dis juncte ale realului. Neobisnuitul aluneca in obisnuit, extraordinarul devine frecvent. Ca o consecinta, elementele care apartin unor zone distincte ale activitatii sociale si ale discursului social sint transpuse unele in altele, servesc drept semne si/sau mijloace de interpretare ale altora.
Schemele politice si vocabularul politic pretind sa claseze sau sa analizeze fenomene psihice; conceptiile sau limbajele psihologice descriu sau explica procese politice si asa mai departe. Teoriile si semnificatiile particulare respective se reunesc si trec de la un domeniu la altul. La inceput, aceste asociatii apar ca arbitrare, conventionale. Curind, insa, ele devin organice, motivate. Cine nu cunoaste dubletele: psihanaliza Statele Unite, psihana liza conservatorism sau psihanaliza-subversiune etc., cel putin in societatea

noastra? Redundanta rezultata din aceste asociatii exprima reduplicarea ne incetata a acelorasi obiecte, a acelorasi semne, peste tot unde se poate realiza si intelege o combinatie reusita. Creativitatea si redundanta reprezentarilor pun in lumina o mare plasticitate, simultan cu o inertie la fel de mare, proprietati contradictorii desigur, plasate intr-o inevitabila contradictie. Ceea ce se si constituie in conditie fundamentala pentru ca lumea mentala si cea reala sa devina mereu altele, raminind, intr-o anumita masura, aceeasi, straniul patrunzind in fisura familiarului si familiarul fisurind straniul.
Notiunea de reprezentare inca ne scapa. Pina in acest punct, ea a fost abordata in doua moduri. Mai intii, precizindu-i natura de proces psihic apt sa ne familiarizeze cu ceea ce se gaseste la o anumita distanta de noi, cu ceea ce este sub o anumita forma, absent, situindu-l si facindu-l prezent in universul nostru interior. De aici rezulta o amprenta a obiectului care se mentine atita timp cit este necesara. Atunci cind necesitatea sau forta ei dispar, ea dispare in labirintul memoriei noastre sau se metamorfozeaza intr-un concept. Aceasta amprenta sau figura implicata in fiecare operatie mentala, ca un punct de la care se pleaca si la care se revine, constituie specificitatea formei de cunoastere care actioneaza pe acest teren si o diferentiaza de orice alta forma de cunoastere intelectuala sau senzoriala. Acesta este motivul pentru care s-a spus adesea ca orice reprezentare este reprezentarea a ceva.
In al doilea rind, aceasta notiune ne-a aparut cu mai multa claritate, in urma constatarii ca, pentru a patrunde in universul unui individ sau al unui grup, obiectul intra intr-o serie de raporturi si articulari cu alte obiecte care sint deja in acest univers si de la care imprumuta anumite proprietati, adau gindu-i-le simultan pe ale sale. Devenind propriu si familiar, este transformat si transforma el insusi, asa cum a demonstrat exemplul terapeuticii analitice si al confesiunii. De fapt, el inceteaza de a exista ca atare pentru a se transforma intr-un echivalent al obiectelor (sau al notiunilor) la care este adaptat prin raporturile si legaturile stabilite. Sau, ceea ce este acelasi lucru, el este reprezentat exact in masura in care, la rindul sau, a devenit el insusi repre zentant si se manifesta exclusiv in acest rol. Fumul care traduce existenta focului, zgomotul sacadat care semnaleaza activitatea unui ciocan pneumatic sint astfel de reprezentanti, intrucit ele nu sint percepute ca fum sau zgomot , ci ca echivalente sau substitute in seria foc sau ciocan in care sint inserate. La fel, pentru anumite persoane, terapeutica analitica apare aproape interschimbabila, ca practica si efecte, cu confesiunea proprie religiei catolice. Constituirea seriei insa, a legaturilor care se tes in jurul obiectului, traduce in mod obligatoriu o alegere, experiente si valori. Daca, in ochii multora, psihanaliza constituie un indice al Statelor Unite de unde expresia psihanaliza americana , al conservatorismului politic , de unde, intre altele,

expresia stiinta reactionara , aceasta inseamna ca o valoare nationala si politica o leaga de o notiune sau de un grup social. Pe scurt, se observa ca a reprezenta un obiect inseamna a-i conferi, in acelasi timp, statutul de semn, a-l cunoaste facindu-l sa semnifice. Intr-un mod specific, il stapinim si il interiorizam, ni-l apropriem. Modul este cu adevarat specific intrucit se ajunge la situatia ca orice sa fie reprezentarea a ceva .
O ultima veriga se cere acum adaugata la lant. Anume, veriga subiectului, a aceluia care se reprezinta. Caci, in definitiv, ceea ce este adesea absent din obiect si face obiectul absent , ceea ce ii determina stranietatea si face obiectul sa fie straniu este individul sau grupul. Se stie ca daca stiinta, natura sau politica sint adesea absente din universul nostru sau ne apar atit de ezoterice, aceasta este din cauza ca ele fac eforturi mari de a ne exclude, de a sterge cea mai mica urma care ne-ar permite sa ne recunoastem in ele. Un popor, o institutie, o descoperire etc. ne apar ca indepartate, bizare, pentru ca nu ne aflam in interiorul lor, pentru ca ele se formeaza si evolueaza ca si cum noi n-am exista , fara legatura cu noi. A ni le reprezenta ne obliga la a le regindi, a le re-experimenta, a le re-face in modul nostru, in contextul nostru, ca si cum am fi acolo . In concluzie, a ne introduce intr-o zona a gindirii sau a realului din care am fost eliminati si, prin acest fapt, a ne instala in ea si a ne-o apropria. Exista o profunda tendinta de a incerca sa dam o existenta cu noi la ceea ce a avut o existenta fara noi , sa ne facem prezenti acolo de unde am fost absenti, familiari, fata de ceea ce ne apare ca straniu. Desigur,
Narcis a dorit sa se vada reflectat in apa unei fintini intrucit era indragostit de sine si de imaginea sa, dar poate ca, in secret, a incercat si sa-si aproprie, prin imagine, aceasta apa, sa patrunda in acel curent care era acolo, separat, in afara lui, fara el; a vrut nu numai sa gaseasca o oglinda in universul acvatic, ci sa repereze centrul propriei oglinzi in univers. Este insa inutil sa insistam asupra acestui lucru. Filosofii au inteles de multa vreme ca orice reprezentare este reprezentarea cuiva.
Altfel spus, ea este o forma de cunoastere prin intermediul careia cel care cunoaste se re-situeaza in ceea ce cunoaste. De aici decurge alternanta care o caracterizeaza: cind sa reprezinti, cind sa te reprezinti. Tot aici ia nastere
. In viata sociala se intilnesc adesea situatii in care fiecare persoana este repre zentarea unei persoane . Astfel, copiii cuiva dintr-o familie bogata sint intotdeauna perceputi de ceilalti nu ca indivizi particulari, ci in calitate de fiul sau fiica cutaruia care poarta un nume, si se reactioneaza mai intii la pozitia pe care o ocupa sau la numele pe care il poarta. Acelasi lucru, atunci cind este vorba de un individ sau de un grup strain: nu sint judecati in sine, ci ca apartinind unei clase sau unei natiuni.
Rasismul este cazul extrem in care fiecare persoana este judecata, perceputa, asi milata ca reprezentind o serie intreaga de alte persoane sau o colectivitate.

tensiunea din interiorul fiecarei reprezentari intre polul pasiv al amprentei obiectului figura si polul activ al alegerii subiectului semnificatia pe care i-o da si cu care il investeste.
S-a insistat mult in trecut asupra rolului de intermediar intre percept si concept. Pe aceasta baza s-a schitat un fel de dezvoltare genetica care merge de la ceea ce este perceput, la ceea ce este conceput, trecind prin ceea ce este reprezentat. Este vorba despre o constructie logica. In realitate, structura fiecarei reprezentari ne apare dedublata, ea avind doua fete la fel de indi sociabile ca recto-ul si verso-ul unei foi de hirtie: fata figurativa si fata simbolica. Vom scrie aceasta sub forma: figura semnificatie
Reprezentare
Intelegind ca reprezentarea da un sens oricarei figuri si oricarui sens o figura. Inconstientul este, in spiritul majoritatii dintre noi, un semn al psih analizei, plin de astfel de valori ascuns, involuntar etc., si vizualizat in creier ca un strat mai profund si infasurat; libido-ul este asociat in mod foarte concret cu actul sexual, cu procreerea, dar invaluit, in acelasi timp, cu o serie de conotatii religioase sau politice care ii fixeaza o pozitie mai mult sau mai putin ridicata in ierarhia factorilor explicativi ai trasaturilor actelor unui barbat sau ale unei femei etc. Asa cum se va vedea in continuare, procesele puse in joc au functia de a da contur unei figuri si, in acelasi timp, de a incarca cu un sens, de a inscrie obiectul in universul nostru, adica de a-l naturaliza si de a-i furniza un context inteligibil, de a-l interpreta. Dar aceste procese au mai ales functia de a dubla un sens printr-o figura, deci de a obiectiva; pe de o parte un anume complex psihanalitic devine un organ psihofizic al indi vidului uman , si pe de alta, o figura printr-un sens, deci de a ancora psihanalistul fiind definit ca un magician sau ca un preot materialele care intra in compozitia unei anume reprezentari determinate. Asupra acestui punct subzista o sursa de incertitudine fundamentala. Re-prezentind ceva nu se stie niciodata daca se mobilizeaza un indice al realului sau unul conventional, semnificativ din punct de vedere social sau afectiv. Singura care permite risipirea acestei incertitudini este o evolutie ulterioara, o munca constienta dirijata fie dincolo de conventional, catre intelect, fie dincolo de figurant, catre real. Din acest motiv, acele forme de cunoastere care sint reprezentarile,
. Cuvintul figura exprima, in mai mare masura decit cel de imagine, faptul ca nu este vorba numai de o reflectare simpla, de o reproducere, ci, de asemenea, de o exprimare si de un produs al subiectului.

a caror functie si structura tocmai le-am vazut, sint, cel putin in ceea ce priveste omul, de prima importanta. Conceptele si perceptiile sint elaborari si stilizari secundare, unele plecind de la subiect, altele de la obiect. Oricine cunoaste istoria stiintelor stie ca majoritatea teoriilor si notiunilor foarte abstracte s-au prezentat mai intii in spiritul savantilor sau in stiinta intr-un mod figurativ, incarcate de valori simbolice, religioase, politice sau sexuale.
Asa a fost cazul fenomenelor de evolutie din biologie, chimie sau electricitate.
Numai printr-o serie de distilari succesive ele au capatat o traducere abstracta si formala. Aceasta distilare nu este niciodata nici completata, nici incheiata.
Numerosi cercetatori si numeroase teorii infatiseaza atomii ca pe niste bule colorate de dimensiuni variate si nici un fizician cu toate eforturile seculare n-ar putea vorbi despre forta fara a se referi la imaginea originala a unui efort exercitat de cineva asupra a ceva care rezista. Astfel incit, atunci cind un individ sau un grup isi construieste o reprezentare a unei teorii sau a unui fenomen stiintific, se reface de fapt legatura cu un mod de a gindi si de a vedea care exista si subzista, reia si recreeaza ceea ce a fost disimulat sau eliminat.
Intr-un cuvint, o produce inca o data, parcurgind un drum invers cu cel pe care l-a parcurs reprezentarea. Acest fapt, de altfel bine cunoscut, nu este apreciat suficient nici din punct de vedere psihologic, nici din punct de vedere sociologic. Daca ar fi, s-ar putea intelege ca, facind absentul prezent si neobisnuitul obisnuit, mecanismele reprezentative deconstruiesc ceea ce este imediat evident si refac unitatea, in univers, din vestigiile de univers izolate si separate. Ele sint, fara indoiala, arhaice sau primitive . Tocmai din aceasta cauza ele permit o depasire si o reluare a unor mecanisme care, fiind foarte recente sau foarte rafinate , pierd contactul cu experienta traita a subiec tului si cu fluxul realului. La originea acestui decalaj se afla distanta dintre ceea ce se stie si ceea ce exista, diferenta care separa proliferarea imaginarului de rigoarea simbolicului.
. In ce sens o reprezentare este sociala? a) Reprezentarea ca dimensiune a grupurilor sociale
Ideile expuse mai sus au o fundamentare psihologica destul de solida. Ele fixeaza, asa speram, sensul notiunii de reprezentare si il disting printre sistemele cognitive uzuale. Care este raportul dintre acesta si colectivitatea care il produce? In ce fel se rasfringe ea asupra subiectului social care este purtatorul continutului sau si se reclama de la el? Pentru a raspunde la aceste intrebari, ne vom opri intr-o prima etapa la un nivel relativ superficial. Acela la care reprezentarea sociala se prezinta ca un ansamblu de propozitii, de

reactii si de evaluari care ating puncte particulare, emise ici si colo in cursul unei anchete sau al unei conversatii de catre corul colectiv din care face parte fiecare dintre noi, cu sau fara voie. Acest cor este pur si simplu opinia publica, asa cum era altadata numita si in care multi vedeau regina lumii si tribunalul istoriei. Dar aceste propozitii, reactii sau evaluari sint organizate in mod foarte diferit in functie de clase, culturi sau grupuri si constituie tot atitea universuri de opinii cite clase, culturi sau grupuri exista. Avansam ipoteza ca fiecare univers are trei dimensiuni: atitudinea, informatia si cimpul de repre zentare sau imaginea.
Informatia dimensiune sau concept este legata de organizarea cunos tintelor pe care le poseda un grup fata de un obiect social, in cazul nostru, psihanaliza. In anumite grupuri, de exemplu, de muncitori, nu exista informatii coerente in legatura cu psihanaliza si din aceasta cauza nu se poate vorbi de existenta acestei dimensiuni. Dimpotriva, printre studenti sau clasele medii intilnim o competenta mai consistenta si care permite sa se opereze o deter minare precisa a nivelurilor de cunoastere. Fiecare nivel corespunde unei anumite cantitati de informatie care poate fi stabilita cu ajutorul unor scale am folosit scalele lui Guttmann, dar acest aspect, destul de tehnic, nu va fi tratat acum.
Pentru a ilustra ceea ce am spus, vom expune in ordine intrebarile care definesc dimensiunea informatie intr-unul din subgrupurile A ale claselor medii:
Care este, dupa dvs. durata unui tratament psihanalitic? a) pina la ani si mai mult de ani; b) pina la citeva luni sau fara opinie.
Considerati psihanaliza ca: a) o teorie stiintifica bine stabilita, o tehnica terapeutica; b) o stiinta in curs de elaborare sau fara raspuns.
Ati putea situa in timp aparitia psihanalizei? a) data adevarata; b) data falsa sau fara raspuns.
In ce situatie apreciati ca ar putea fi folosita psihanaliza? a) inadaptare (nevroza); b) celelalte cazuri luate separat: esecuri sentimentale, tulburari infantile, conflicte intre soti.
Va amintiti cine este creatorul psihanalizei? a) S. Freud; b) raspuns fals sau fara raspuns.
Va preocupati de psihanaliza? a) mult, destul, mediu;

b) putin, deloc, fara raspuns.
Informatorii care au dat raspunsurile (a) cunosc psihanaliza mai bine decit cei care au dat raspunsurile (b). Primii considera ca durata unui tratament analitic depaseste un an, considera psihanaliza drept o teorie stiintifica si o tehnica, cunosc data ei de aparitie,






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite