Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Comunicarea
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

m5c10co


1 INTRODUCERE
IN COMUNICARE



Comunicarea este un proces, nu un eveniment.


Obiective
Prezentarea si familiarizarea cu not iunile fundamentale ale comunicarii;
Flexibilizarea cunostint elor acumulate in domeniu;


1.1 Fundamente ale procesului comunicational

Incercarea de a gasi o definitie universal valabila pentru comunicare este aproape imposibila. Foarte mult i autori au sugerat definitii, mai mult sau mai putin exhaustive pentru acest termen. Orice dictionar explicativ vorbeste despre
instiintare, informare, aducere la cunostinta etc. Un sens comun este acela de a informa, a instiint a, a face cunoscut sau a fi in legatura cu..., a avea legatura cu…, a duce la….
Din punct de vedere sociologic, comunicarea reprezinta un mod fundamental de interactiune psiho-social a persoanelor, realizat in limbaj articulat sau prin alte coduri, in vederea transmiterii unei informat ii, a obtinerii stabilitat ii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup.


François Gondrand sugera urmatoarea definitie: "Comunicarea este fie un proces prin care o informat ie este transmisa de un emita tor unui receptor, fie o relatie interumana prin care doua sau mai multe persoane se pot intelege."1
In timp ce majoritatea definitiilor incercate variaza in funct ie de punctele de referinta luate in considerare si de atent ia acordata anumitor aspecte ale procesului de comunicare, toate acestea, in mod implicit, admit existenta a cinci elemente sau factori fundamentali: init iatorul (emitatorul), receptorul (destinatarul), canalul (vehicul - utilizat in acest caz in sens larg), mesajul si efectul.

Informat ie Informat ie
Emitator Canal Receptor Efect


Figura 1.1 - Modelul elementar al comunicarii

In conceptia unor autori, figura 1.1 reprezinta modelul elementar al comunicarii, inclusiv "efectul"2.
Un alt model, apart inand lui Cuilenburg & co., este considerat mai complex decat cel prezentat in Fig. 1.1. In afara elementelor din prima schema, acestia mai adauga trei noi componente: codarea, decodarea si "zgomotul de fond".
x y x+z x'
Emitator Codare Canal Decodare Receptor Efect z


Zgomot de fond

Figura 1.2 - Modelul extins al comunicarii

Acest model poate fi interpretat intr-un mod simplu. "Daca un emitator doreste sa transmita informatie (x) unui receptor, informatia trebuie sa fie inteligibila. Emitatorul trebuie sa-si gaseasca cuvintele, sa se exprime. Pentru a se face inteles, oral sau in scris, el trebuie sa-si codeze mesajul, sa foloseasca coduri.
O data codat, mesajul este transpus in semnale (y) care pot strabate canalul spre receptor. Receptorul trebuie sa decodeze mesajul transpus in semnale si sa-l interpreteze (x'). In fine, comunicarea poate fi ingreunata de un surplus irelevant de



informatie (z) sau de zgomotul de fond (noise)."3 Bruiajele sau zgomotele de fond pot fi interpretate ca fiind intervent ii ale altor emitatori, evenimente neasteptate care impiedica receptionarea mesajului in forma si cu sensul/sensurile intentionate de catre emita tor etc. Fiske sustinea ca "zgomotul de fond este tot ce se adauga semnalului, de la transmiterea pana la receptarea lui, dincolo de ceea ce au intentionat emitatorii".4
In opinia lui Watson si Hill5, procesul comunicarii incepe in momentul in care emitatorul concepe mesajul. Acesta este codat (transpus intr-un semnal sau o secventa de semnale) si transmis receptorului prin anumite medii sau canale, receptor care decodeaza si interpreteaza mesajul. Mai departe, receptorul transmite emitatorului, la randul lui, un mesaj care sa confirme sau infirme intelegerea mesajului initial.
Gondrand propune si el la randul lui doua scheme. Prima schema este inspirata din tehnicile de radiotelefonie sau de telecomunicatii si descrie procesul prin care un mesaje este transmis de un emitator unui receptor printr-un canal de transmitere.6
Emitatorul elaboreaza mesajul si il codifica utilizand un limbaj care poate fi int eles de catre receptor; acesta il decodeaza pentru a-i afla continutul si interpreteaza informat iile continute de mesaj intr-o maniera care sa ii permita procesarea acestor informatii.

Mesaj
Codare Suport Canal de
Procesare transmitere Decodare Interpretare

EMITATOR
RECEPTOR


Figura 1.3 - Modelul simplu al lui Gondrand

Cea de-a doua schema a lui Gondrand ia in calcul existent a filtrelor, a bruiajelor si a releelor de transmisie.
In conceptia lui, filtrele apar atat la nivelul emitatorului cat si al receptorului si au ca efect deformarea informatiilor in functie de subiectivitatea unuia sau a celuilalt. Fiecare dintre cei doi participant i il percepe pe celalalt din

prisma deformanta a propriilor atitudini care depind uneori de statut, experient e anterioare, influente externe etc. Aceste atitudini il predispun la a reactiona intr-o anumita maniera. Astfel, rezultatul comunicarii este din start deformat7. In ceea ce priveste bruiajele (sau zgomotele de fond), acestea sunt interpretate ca deformari sau perturbari ale transmisiei unui mesaj prin alterarea elementelor init iale sau adaugarea de elemente straine, neintentionate de catre emitator. Gradul de distorsiune este direct proportional cu lungimea mesajului si cu numarul celor care
il transmit. Fenomenul este in mod cu totul si cu totul sensibil intr-o firma, mai ales atunci cand exista un numar mare de emitatori si receptori sau atunci cand mesajul are un caracter tehnic prea pronuntat. Releele de transmisie descompun schema comunicarii intr-un numar de scheme intermediare proport ional cu numarul de riscuri de deformare ale diferitilor factori enumerati mai sus.
Existenta tuturor acestor factori intermediari, influenta codarii si a decodarii asupra mesajului, impun o verificare a feedback-ului8, verificare ce permite compararea mesajului emis cu cel recept ionat, si astfel corectarea distorsiunilor prin emiterea eventuala a unor informatii suplimentare.

EMITATOR BRUIAJE RECEPTOR

Mesaj Codare Filtru Suport Releu Releu Decodare Filtru Interpretare

Feedback


Figura 1.4 - Modelul extins al lui Gondrand9
n realitate, procesul comunicarii implica, pe langa elementele descrise mai sus, si existent a unor componente particulare. El este cu mult mai complex decat pare la prima vedere. Nu se poate sustine ca in realitate exista un astfel de model simplu. Comunicarea incepe inca inainte de a ne naste si reprezinta esenta vietii.
Orice mesaj transmis sau receptionat face apel la anumite intamplari, act iuni, cunostint e anterioare.
Astfel, un model complex ar putea fi schematizat in felul urmator:


Evenimente, informatii care
(A) determina emitatorul sa transmita mesajul



MESAJ

Emitator Receptor



CANAL

Codare
Decodare mesaj
BRUIAJE


Efect

Figura 1.5 - Modelul complex al comunicarii

Figura 1.5 reprezinta cazul unui sistem unidirectional, dar al unei false comunicari unidirectionale. Acesta este cazul monologului. Iar monologul poate implica doua sau mai multe persoane. In ultima situatie ne referim la cuvantari, la comunicare prin radio, televiziune sau presa. De ce o falsa comunicare unidirectionala? Deoarece atat in cazul radioului, presei sau televiziunii receptorii
isi pot manifesta react iile ulterior, pe diferite cai. Atata vreme cat un receptor primeste un mesaj, acesta va avea un efect, mai mic sau mai mare. Dimensiunea efectului sau influent a pe care o are mesajul asupra receptorului il va determina pe acesta sa reactioneze si sa raspunda emitatorului (dupa cum se arata in modelul simplu al comunicarii). Particularitatea acestui model o reprezinta imposibilitatea receptorului de a participa in mod direct in procesul comunicational. Aceste afirmatii ar putea fi contrazise prin exemplul emisiunilor radio si TV in care exista legaturi telefonice directe cu ascultatorii sau telespectatorii. Care este totusi numarul celor care reusesc sa intre in direct cu realizatorii acestor emisiuni? Foarte redus daca tinem cont de numa rul total al receptorilor. Se creeaza doar o impresie de interactivitate. S ansele ca indivizii care participa la o astfel de emisiune prin intermediul telefonului sau Internet-ului sa reprezinte numitorul comun sau opiniile celorlalt i sunt foarte mici. Intr-un final, aceste interventii pot fi incluse in categoria bruiaje, emita torii anticipandu-le, acceptandu-le si chiar incurajandu-le.


Figura mai sus prezentata aduce un nou element:
(A) Evenimentele sau informat iile care determina emitatorul sa transmita mesajul - acestea reprezinta determinantul comunicarii. Afirmam mai sus ca mesajul reprezinta de fapt un efect al altor mesaje primite anterior. Nici un mesaj nu se naste de la zero. Exista in mod latent anumite radacini care contribuie la constructia acestuia si il determina pe emitator sa actioneze.
Comunicarea bidirect ionala presupune o implicare de substanta din partea receptorului/receptorilor. Se poate vorbi de fapt despre o confruntare de informatii, ambii participanti fiind pe rand, atat emitatori cat si receptori.


EMITATOR 1 RECEPTOR 1
RECEPTOR 2 EMITATOR 2


Figura 1.6 - Dualitatea participantilor in procesul de comunicare


Discursul/mesajul initial al emitatorului 1, acesta nefiind perturbat de interlocutor.
Raspunsul receptorului 1 a caarui forma este determinata de interventiile receptorului 2
Reactiile si interventiile receptorului 2 asupra mesajului transmis de emitatorul 2


Aceasta figura reprezinta comunicarea bidirect ionala, intalnita cel mai adesea sub forma conversat iei. Intr-o oarecare masura, mecanismele active din aceasta schema pot functiona si in cazul sistemului unidirect ional descris mai sus, dar se aplica numai la nivelul interpersonal (intre moderatorul sau prezentatorul emisiunii si persoana care a intrat in contact cu acesta).
In aceeasi masura , modelul de mai sus poate fi aplicat foarte usor si in cazul grupurilor temporare si organizatiilor.
Cel mai bun termen pentru surprinderea dublei calitat i a participantilor in procesul de comunicare este cel de emiceptor. Emitatorul transforma informatiile dintr-un mediu si le transmite receptorului in alt mediu. Acesta din urma, adapteaza


informatiile primite la mediul propriu si va raspunde emitatorului initial cu informatii din propriul mediu, astfel reluandu-se ciclul.
Astfel putem introduce in discutie reusita actului de comunicare. Aceasta reprezinta de fapt finalitatea acestui act. Am vorbit despre medii diferite, despre zgomote de fond, despre persoane sau grupuri diferite. Ideal ar fi, dupa cum mentiona si Cuilenburg, ca intre x si x' sa existe un izomorfism total. Acesta este cazul ideal, in realitate fiind imposibila asigurarea acestui izomorfism. In afara de bruiaje exista o serie de factori care influent eaza acest proces:
(a) obiectivi: culturali (gradul de cultura diferit intre participant ii la procesul de comunicare), disponibilitatea informatiilor, factori economici si tehnologici (accesul la tehnologii care sa permita un anumit tip de comunicare), politici;
(b) subiectivi: interesul pentru mesaj, starea de oboseala, pregatirea anterioara etc.

Fiecare dintre acesti factori, fie obiectiv, fie subiectiv, isi pune amprenta asupra emiceptorilor, influent and astfel in mod considerabil procesul de comunicare prin distorsionarea mesajului initial.

Se poate propune totusi o definitie de lucru. Aceasta apart ine lui Charles
Horton Cooley si este una dintre cele mai complexe enunt ate vreodata: "Prin comunicare intelegem mecanismul prin care relatiile umane exista si se dezvolta ; ea include toate simbolurile spiritului si mijloacele de transmitere care traverseaza spatiul si le pastreaza vii in timp. Ea include expresia fetei, atitudini, gesturi, tonuri ale vocii, cuvinte, imprimate, cai de comunicatie, telegraful, telefonul si tot ceea ce va fi pana la cucerirea finala a spat iului si timpului."10


1.2 Transmedii de comunicare

Evolutiile recente si din ce in ce mai rapide in domeniul Tehnologiei
Informat iei si Comunicatiilor au atras dupa sine schimbari radicale si au determinat noi provocari pentru (mediul) mediile de afaceri. In ceea ce priveste sectorul productiv se poate observa existent a unui nou trend, atat in amonte cat si aval, iar procesul evolutiv inregistreaza o noua viteza. In plus, cantitatea de informat ii accesibile este continuu crescatoare, iar capacitatile cognitive ale oamenilor ra man la acelasi nivel, sau cresc intr-o masura cu mult mai redusa .

Aceste noi provocari conduc inevitabil la aparitia urmatoarei dileme: cum pot face fata oamenii acestor noi evolutii si, mai important pentru lucrarea de fata, cum vor reactiona firmele la acestea? Pe de o parte, posibilitatile oferite de noile mijloace de comunicare creeaza sperant a unei capacitat i mai ridicate de colectare a unor informatii mai detaliate si mai usor accesibile. Concomitent insa, se contureaza din partea diferitelor grupuri participante in sfera afacerilor, cum ar fi comunitatea financiara, angajatii sau clientii, tendinta unei presiuni din ce in ce mai mari pentru o transparenta mai ridicata din partea firmelor. Pe de alta parte, capacitatile cognitive sunt limitate, si astfel, o cantitate apreciabila de informatii nu va reusi niciodata sa treaca de filtrul atentiei oamenilor (capacitatea de selectare a acestora este foarte greu modificabila). Pentru firme, aceasta conduce la urmatoarea concluzie: atat in prezent cat si in viitor, adevarata problema nu va fi reprezentata de crearea de noi produse, ci de capacitatea cognitiva a indivizilor care devine adevarata rara-facultas. Astfel, cel mai important avantaj competitiv pentru firme va deveni comunicarea unor noi solut ii (produse, marci etc). Aceasta necesita
insa o deplasare a atent iei acordate, dinspre managementul productiei catre managementul comunicarii.1 1 Din aceasta perspectiva devine clar ca obiectivul principal al firmelor il va reprezenta managementul procesului comunicational
intr-o asemenea maniera incat informat iile sa fie usor accesibile, structurate, usor de int eles si atragatoare, asigurand in acelasi timp si o transparenta mai ridicata .
Pentru a se putea face fata noilor provocari reprezentate de comunicarea adaptata tuturor membrilor mediilor existente, este necesara luarea in considerare a restrictiilor cognitive, a preferint elor utilizatorilor precum si furnizarea unor servicii integrate tuturor membrilor amintiti. Solut ia pentru o astfel de comunicare o reprezinta un mediu integrat care sa permita o inter- si/sau o intra-comunicare
intre diferitele comunitati sau medii. Putem defini astfel transmediile ca fiind metaplatforme sau spatii abstracte care ii integreaza pe toti membrii diferitelor comunitati care au o legatura directa sau indirecta cu un agent (firma sau organizatie), precum si ansamblul instrumentelor necesare acestora pentru a interact iona. Unul dintre aspectele interesante ale acestor transmedii il reprezinta crearea lor si prezentarea de catre acestea a unor informatii precise (personalizate) din punct de vedere al continutului si al reprezentarii audiovizuale.
Astfel, transmediile trebuie sa creeze noi informatii, respectiv imagini, printr-o comunicare mai eficienta in, si intre comunitatile implicate. In ceea ce priveste capacitatea cognitiva vazuta ca rara-facultas pentru lumea afacerilor, consideram viteza evolut iei si informatiile concentrate ca noi dimensiuni importante pentru eficient a comunica rii. Esenta comunicarii eficiente in cazul de fata consta in influentarea unor seturi de credint e ale “actorilor” diferitelor medii
(valori, idei etc) intr-o asemenea maniera incat acestia sa internalizeze si sa transmita mai departe o imagine pozitiva a companiei. Daca ne referim la conceptul de “mema” introdus de Richard Dawkins12, atunci ideile, sloganurile si diferitele mode, in mod similar diviziunii celulare, s-ar reproduce printr-o stra fulgerare indusa in mint ile celorlalt i oameni.13




MEMA

In 1976 Richard Dawkins a lansat cartea sa (atat de mult criticata) The
Selfish Gene (Gena egoista) in care a utilizat pentru prima oara termenul meme plecand de la cuvantul grec mimema, "care poate fi imitat". Acest cuvant ar fi putut avea un corespondent in limba engleza, mimeme, dar autorul a scurtat in mod deliberat cuvantul astfel incat sa sune asemanator cu gena. La put in timp dupa aceea a inceput sa fie folosit atat adjectivul cat s i adverbul memetic, sau memetical.
Cel care lucreaza in domeniu este denumit memeticist iar domeniul se numeste memetica. Exista de asemenea memaplex (mema + complex) folosit pentru grupuri de meme, cum ar fi diferitele limbaje, religiile, si teoriile stiintifice al caror domeniu de studiu este denumit macromemetica . Din analogia cu genetica au fost dezvoltati si alti termeni cum ar fi memotip, fond comun de meme s i memom.
“Exemple de meme sunt hiturile, ideile, frazele prinse din zbor, moda, modul in care se orneaza ghivecele sau se construiesc arcade. Dupa cum genele se propaga in fondul comun de gene topaind dintr-un corp intr-altul prin sperma sau ovule, asa s i memele se propaga in fondul comun de meme sarind dintr-un creier in altul printr-un proces care, in sens larg, poate fi identificat cu imitatia. Daca un om de stiinta aude sau citeste intr-o carte despre o idee considerata interesanta, atunci el o va transmite atat colegilor cat si studentilor. El o va ment iona in articolele si cartile sale. Daca ideea prinde, atunci se va propaga, raspandindu-se dintr-un creier



in altul. Dupa cum rezuma colegul meu N. K. Humphrey intr-un co mentariu asupra acestui capitol: ‘...memele ar trebui intelese ca structuri vii, nu din punct de vedere metaforic, ci tehnic. Cand mi se implanteaza o mema fertila in cap este exact ca si cum mi s-ar parazita creierul, transformandu-l intr-un vehicul pentru propagarea memei exact in modul in care un virus ar putea parazita mecanismul genetic al celulei gazda. Iar aceasta nu este doar o metafora -; mema pentru “credinta in viat a dupa moarte” este realizata in mod fizic de milioane de ori, ca o structura in sistemul nervos al oamenilor din intreaga lume.’ ”Astfel, o mema este o idee, care sufera mutat ii, este mos tenita ca o gena si se raspandeste ca un virus (Dawkins a scris de altfel s i un eseu care se numes te chiar “Viruses of the Mind”)

Modelul de Referinta utilizat pentru dezvoltarea Modelului Transmediilor descrie relat iile care se stabilesc intre un mediu, canalele sale, agent ii sai si subiectele comunicate. In prima faza vor fi prezentate conceptele de baza ale modelului iar in cea de-a doua va fi dezvoltat Modelul Transmediilor, utilizandu-se doua componente: cea organizationala si cea comunicationala.


1.2.1 Concepte de baza

Pentru elaborarea Modelului Transmediilor vom utiliza urmatoarele concepte: mediu, agenti, comunitati si grupuri de interese, precum si cele trei dimensiuni ale mediilor.

A. Mediul
Comunicarea reprezinta relatiile care se stabilesc si insotesc schimbul, respectiv tranzactionarea de utilitati tangibile (de ex. produse) sau intangibile (de ex. cunostinte) intre diferiti agenti. Mediile sunt spatii in cadrul carora are loc reprezentarea, dezvoltarea si schimbul, respectiv tranzactionarea de utilitat i tangibile sau intangibile.14 In functie de importanta obiectelor schimbate (tangibile sau intangibile), se poate face si o diferentiere intre mediul de cunoastere si cel de afaceri. Mediul are trei componente de baza 15:
• Canale de comunicare prin care sunt conectati diversi agent i;
• Un spatiu logic comun pentru codare (adica sintaxa) si interpretare
(adica semantica) a obiectelor schimbate;
• Structuri organizationale (roluri, protocoluri etc) si procese.
Pentru o reprezentare abstracta a mediului se va utiliza Modelul de
Referinta al Mediilor.16 Conform acestui model, o tranzact ie poate fi divizata in patru tipuri de actiuni: generarea de cunostint e, crearea intentiei, contractarea si in final acordul. Aceste tipuri de actiuni reflecta dimensiunile interactiunii dintre agenti. Astfel, acestia pot fi privit i din patru perspective care reflecta componentele/nivelurile unui mediu: perspectiva comunitara (structura), perspectiva implementarii (operat iuni, procese), perspectiva tranzactionala
(servicii aferente incadrate intr-un spatiu logic), si perspectiva infrastructurii
(implementarea serviciilor). Nu consideram aceste actiuni si niveluri ca singulare sau lineare in proces; functia distincta a modelului este aceea de a reprezenta si formaliza elementele care evident iaza un proces de schimb. (Fig. 1.7).


1 Mediul sau comunitatea de afaceri (roluri, protocoluri etc)

2
Procese
3 Informatii Cereri oferta Contractare Acord

4
Infrastructura tranzactionala

Cunostinte Intentie Contract Acord



Figura 1.7 -; Modelul de Referinta al Mediilor

Nivelul 1: perspectiva comunitara ;
Nivelul 2: perspectiva implementarii
Nivelul 3: perspectiva tranzact ionala
Nivelul 4: perspectiva infrastructurii


B. Agent ii
Agent ii sunt pot fi indivizi "independenti", organizatii si/sau reprezentant i ai acestora din urma, adica instrumente care comunica in anumite medii.17 In interiorul pietelor, act iunile agentilor pot fi definite utilizand patru dimensiuni dinamice, modificabile in funct ie de interactiunile dintre agenti:18
• Cunostint ele: cantitatea de cunostinte si credinte, de. ex. despre produse, firme etc.;
• Intent iile: din punct de vedere rational, act iunile unui agent au la baza
intotdeauna o finalitate pentru atingerea careia se incearca identificarea mijloacelor necesare;
• Contractele: cu putere juridica sau sub forma regulilor comune implicite, de. ex. contracte de vanzare-cumparare, termeni contractuali etc.;
• Resursele: lichiditat ile, timpul, atentia etc. necesare pentru schimbul obiectelor (adica pentru ajungerea la un acord).


Existenta mediilor este determinata de cea a cel putin doi agenti care efectueaza schimburi. Aceasta concluzie ne conduce catre cel de-al treilea concept al transmediilor -; comunitat ile. (Fig. 1.8)

C. Comunitat ile
O comunitate este un ansamblu de agent i care comunica in cadrul unui mediu (sistem multi-agent).1 9 Comunitatile apar in conditiile existentei unor interese mutuale din partea agent ilor, de exemplu pentru tranzact ii, relatii de afaceri sau cercetare.20. In functie de domeniu, istoric, dimensiune etc., o comunitate de firme poate fi constituita din clienti, furnizori, distribuitori, act ionari, jurnalisti, analisti, parlament, angajati si public, in general. Importanta comunitatilor consta in urmatoarele:
• Furnizeaza informatii despre firme si produse;
• Act ioneaza ca un multiplu de firme si marci de produse;
• Genereaza informatii pentru agenti (cercetari destinate consumatorilor);
• Genereaza informatii pentru firme (analiza imaginii);
• Obtinerea de cunostint e din partea agentilor (de ex. idei despre produse noi, sugestii pentru imbuna tatirea produselor si serviciilor etc.).

LEGENDA

Mediul

MEDIU
Agent i
Comunicare

Obiecte



Figura 1.8 - Mediul s i agentii angrenati in comunicare (comunitati)




D. Grupurile de interese
Acestea sunt definite ca “acele grupuri si acei indivizi care influent eaza si sunt influent ati de atingerea unui obiectiv al organizatiei”.21 Conceptele de comunitate si grup de interese coexista intr-o asemenea maniera incat anumite grupuri pot fi membre ale unor diferite comunitat i. Membrii ai comunitatii pot fi de asemenea agent ii electronici sau artificiali. In continuare va fi folosit termenul de comunitate.

E. Dimensiunile mediului
Pentru elaborarea Modelului Transmediilor se va folosi un Model de
Referinta. Conform acestui model exista doua dimensiuni care trebuie luate in calcul:
(a) organizarea, care descrie structurile (roluri, protocoale) si operat iunile
(serviciile) necesare satisfacerii necesitatilor membrilor comunitat ii;
(b) comunicarea, care descrie caile si mijloacele prin care se transmit membrilor comunitatii informatii despre firma si produsele/serviciile acesteia; crearea acestor cunostint e necesita in primul rand un anumit limbaj, un fond lingvistic, o anumita sintaxa si semantica specifice comunitatilor ca rora le sunt adresate mesajele.


1.2.2 Transmediile

A. Structura organizationala
In cadrul acesteia trebuie definite si conceptele de roluri si protocoale ale agentilor:

A.1 Rolurile

Rolurile reprezinta funct iile agentilor sub forma drepturilor si obligat iilor.
Pentru a se putea comunica intr-o maniera exacta, concentrata, rolurile agentilor trebuie sa fie cat se poate de precise. In plus, pot fi luate in calcul si cele cinci dimensiuni care definesc rolul:
1. Dimensiunea cognitiva (cunostintele);
2. Dimensiunea intentionala (intentiile);
3. Dimensiunea contractuala (drepturi/obligat ii contractuale);
4. Dimensiunea disponibilitatilor (resursele);
5. Dimensiunea socio-demografica.

Primele patru corespund de fapt celor patru dimensiuni dinamice ale agentilor si care au fost explicate mai sus. Cea de-a cincea poate fi interpretata ca o informatie suplimentara necesara personalizarii informat iilor ce vor transmise.
Datele socio-demografice reprezinta caracteristicile structurale ale populatiei (in cazul nostru, ale agent ilor). Aceste date descriu distribut ia agentilor in functie de varsta, sex, venituri etc. Cele cinci dimensiuni definesc domeniul de interes al agentului, stadiul procesului tranzactional in care este implicat agentul respectiv, diverse moduri individuale de procesare a informat iei necesare pentru aflarea modului in care agent ii trateaza informatia (spre exemplu, un individ poate prefera sa preia informat iile din discutii in loc sa le caute in mediu)22, rolurile sociale care determina functia/locul unei persoane intr-un grup sau gradul de apartenenta la acel grup sau acea comunitate.
Atat grupurile, comunitatile, mediile cat si transmediile pot fi interpretate ca vehicule care transporta meme. In acest context, un rol social special in diseminarea informatiilor (pentru ra spandirea memelor) il are liderul de opinie.
Liderii de opinie pot fi indivizi, organizat ii sau produse mass media care sunt privite ca fiind pe deplin credibile si competente. Din acest motiv, acestora li se cer adesea sfaturi/opinii, fiind capabili sa influenteze opiniile si actiunile celorlalt i. In momentul in care liderilor de opinie le este adresat un subiect, acestia influenteaza atat asa-numita periferie, formata din indivizi sau agenti care comunica mai put in si nu se comporta ca init iatori de opinii, idei, meme etc, cat si alti lideri de opinie
(Fig. 1.9).
In interiorul unei firme, comunicarea unor meme catre liderii de opinie si nu catre membrii periferiei va conduce la cresterea vitezei de raspandire a memelor. Acest fapt conduce la necesitatea unei comunicari concentrate cu liderii de opinie (nu doar prin e-mail, ci si pe caile clasice). In cadrul transmediilor, obiectivul principal ar fi acela de a atrage liderii de opinie pentru ca acestia sa se adreseze grupurilor critice, sa faca posibila atingerea unei coeziuni comunitare si sa ridice standardele comunitatii. Odata stabilite rolurile agentilor, protocoalele trebuie sa specifice gradurile de libertate (act iunile posibil a fi intreprinse) ale unui agent in anumite situat ii.









Figura 1.9 Transmedii de comunicare

LEGENDA

Mediu

Comunicare

Meme, concepte

Lideri de opinie

Agenti non-comunicativi sau put in comunicativi






A.2 Protocoalele

Protocoalele stabilesc seturile de actiuni bazate pe reguli, adica secvent e si relatii cauzale. Protocoalele sunt necesare pentru toate tipurile de act iuni care vor fi executate intr-un mediu, indiferent ca este vorba despre act iuni individuale sau colective, ca sunt destinate afacerilor sau distractiei, ca sunt executate de un agent activ sau pasiv. In afara regulilor oficial recunoscute (conditii si termeni contractuali, eticheta etc.), pot fi identificate si unele neprotocolare cum ar fi norme sau obiceiuri de grup care se transforma in urma interactiunilor sociale care au loc.
Pentru definirea conceptului de protocol trebuie avut in vedere si faptul ca acesta se afla intr-un continuu proces de adaptare in urma procesarii informatiilor de catre diversi agenti. Pentru modelarea fluxurilor actiunilor umane ar fi necesara luarea in considerare a aspectelor genetice si cognitive ale actiunii umane.
Pentru structura organizationala a act iunilor este necesara cunoasterea secvent elor act iunilor mentale ale agent ilor. Altfel, un protocol poate fi modelat cat se poate de corect din punct de vedere tehnic, dar daca nu se potriveste capacitat ii de reprezentare mentala a agentilor, va fi sortit esecului in cazul utilizarii anumitor canale (de ex. catalogul unui magazin care livreaza produse la domiciliu prezinta
imbracaminte dar nu specifica informatii cu care agentul este obisnuit in cazul cumpararii directe - din ce sunt confect ionate produsele, marimi si culori disponibile etc.

A.3 Serviciile si produsele

Serviciile sunt influentate de cele cinci dimensiuni ale rolurilor: informatiile vor fi furnizate in funct ie de cunostint ele de care dispune agentul
(expert, incepator etc), de intentiile sale (cumparare, informare etc), de drepturile si obligatiile acestuia (securitate, informare etc), de actiunile pe care le intreprinde
(negociere, contractare etc) si de dimensiunea socio-demografica (sex, varsta etc).

A.4. Cerintele transmediilor

Dupa cum s-a prezentat mai sus, structura organizat ionala a Modelului
Transmediilor defineste rolurile diferitilor agenti intr-un astfel de sistem. Rolurile sunt definite prin cele cinci dimensiuni care permit si o clasificare a agentilor.
Protocoalele stabilesc actiunile pe care un agent le poate desfas ura intr-o anumita situatie. Acestea trebuie redefinite pentru fiecare tip de mediu si proces in parte.
Serviciile si produsele reprezinta ceea ce este furnizat in final agentilor. In mod normal, acestea trebuie sa fie adaptate intr-o masura cat mai mare la preferintele agentilor.


Structura comunicationala va permite ca serviciile si produsele sa fie realizate intr-o asemenea maniera incat acestea sa fie usor de utilizat si usor de
int eles de diferitele tipuri de agentisau comunitati care doresc sa le achizit ioneze.

B. Structura comunicationala
Cont inutul pe care il va avea si modul in care se va realiza comunicarea trebuie sa fie concepute astfel incat sa satisfaca necesitatile si sa indeplineasca obiectivele tuturor agent ilor care interactioneaza in cadrul transmediilor. Pe de o parte, agentii umani (grupurile de interes ale firmelor) solicita obtinerea rapida si fara efort a informatiilor, generand astfel un sentiment de satisfactie. Pe de alta parte, firma lupta pentru a crea credint e pozitive si a dezvolta o imagine pozitiva despre ea sau despre marcile sale in fat a agentilor grupurilor de interes. Scopul final al firmei este acela de a dezvolta credinte care se transforma in idei care reuses c sa se auto-raspandeasca, “meme” care calatoresc in spatiu si timp fara nici cel mai mic efort ulterior din partea sursei.




Pentru atingerea obiectivelor firmei, este esent iala indeplinirea totala a cerintelor agentilor grupurilor de interes. Iar aceasta poate fi realizata numai daca obiectele si componentele acestora, care sunt schimbate intre agenti, sunt structurate intr-o maniera care sa le permita o identificare si int elegere rapida si corecta de ca tre potentialii emita tori si receptori. Aceasta necesita la randul ei o anumita forma a structurii continutului, o anumita sintaxa . Regulile sintactice cuprind spre exemplu tipuri de caractere, reguli gramaticale si un anumit format. In plus, o comunicare de succes necesita ca sensul schimburilor dintre agenti sa fie interpretat in acelasi mod de catre ambele parti. Interpretarea continutului se numeste semantica. Sintactica si semantica formeaza spatiul logic al mediului.
Rolul comunicarii este tocmai acela de a stabili spatiul logic astfel incat sa se atinga asteptarile tuturor agent ilor prin utilizarea unei sintaxe adecvate si asigurarea unei interpretari corecte.
Determinarea spatiului logic al transmediilor intr-o ma sura care sa permita atingerea obiectivelor tuturor agentilor - grupuri de interese si agent i-firme trebuie sa se realizeze astfel incat sa fie usor de identificat si int eles in mod corect. Pentru a atinge acest scop este necesara satisfacerea urmatoarelor cerint e:
• Cerinte care au la baza principiile procesarii umane a informat iilor ;
• Cerinte bazate pe domeniile de interes ale agentului sau agent ilor;
• Cerinte care au la baza principiile si regulile firmei;
• Cerinte care sunt impuse de restrict iile mediului.

O parte a acestora poate fi interpretata ca cerinte generale, insemnand ca pot fi aplicate tuturor agent ilor. Acestea includ anumite principii ale perceptiei si memoriei umane, precum si reguli si principii apart inand firmei (de ex. identitatea firmei). Cealalta parte a cerint elor poate fi catalogata drept cerint e specifice
intrucat sunt diferite, speciale in funct ie de comunitate sau agent. Acestea deriva spre exemplu din domeniul de interes sau din diferent ele in modul de procesare a informatiilor (de ex. stilul cognitiv). Aceste cerinte sunt cu atat mai importante cu


cat ele se refera la agent i umani. Dar aceste principii umane sunt din ce in ce mai put in luate in considerare din moment ce se considera ca automatizarea constituie o prioritate. Cu toate acestea, din moment ce transmediile reprezinta platforme ale agentilor umani, atunci cerint ele care deriva din principiile generale ale procesarii umane a informat iilor se dovedesc a fi extrem de importante.

Cerintele transmediilor
Pentru asigurarea unei intelegeri comune si rapide a obiectelor schimbate, este necesara in primul rand luarea in considerare a cerint elor generale care privesc perceptia si cunoasterea si care ar trebuie sa se aplice tuturor agentilor. In al doilea rand si cel mai important, sistemul trebuie sa se adapteze in mod dinamic la cerintele specifice ale agentilor, cum ar fi caracteristicile individuale, stilurile cognitive sau interpretarea diferita a culorilor in funct ie de cultura. Dar pentru ca sistemul sa se adapteze la aceste cerint e specifice, trebuie urmarit comportamentul agentilor pentru a se putea identifica modul lor de procesare si de reprezentare schematica a informat iilor. Secventa si logica structurii continutului pot fi adaptate
in funct ie de schemele, modelele sau reprezentarile mentale ale diferitilor agent i. In plus, trebuie luate in considerare si diferentele intre stilurile cognitive ale agentilor
in momentul prezentarii informatiilor.


1.3 Tipuri de comunicare

Pornind de la numeroasele forme generale pot fi identificate mai multe tipuri de comunicare. Formele particulare pot fi clasificate in functie de criteriile adoptate. a) In funct ie de forma comunicarii:
• comunicare verbala;
• comunicare scrisa;
• comunicare nonverbala, diferita de cea scrisa. b) In funct ie de modul de desfasurare:
• comunicare directa;
• comunicare indirecta (mediata). c) In funct ie de relat iile cu exteriorul:
• comunicare interna
Din punct de vedere al direct iei, aceasta poate fi: verticala; ascendenta sau descendenta. orizontala; oblica.
Din punct de vedere al implicarii unuia sau mai multor departamente/niveluri ierarhice: comunicare intraierarhica (care poate fi interdepartamentala sau intradepartamentala); comunicare interierarhica.


• comunicare externa23 : cu parteneri economici si financiari (cu furnizorii de materii prime, de servicii, capitaluri - bancile, client ii, concurentii, societatile de asigurari etc.); cu parteneri sociali (sindicatele, asociatii si diferite organizatii, comunitatile locale si opinia publica); cu parteneri politici (administratia locala, partidele politice, puterea centrala). d) In funct ie de numarul persoanelor implicate in procesul de comunicare:
• comunicare intrapersonala;
• comunicare interpersonala;
• comunicare la nivel de grup mic;
• comunicare de masa;
• comunicare globala. e) In funct ie de spat iul personal:
• comunicare intima;
• comunicare personala;
• comunicare sociala;
• comunicare publica. f) In funct ie de teritoriu:
• comunicare imediata;
• comunicare locala;
• comunicare regionala;
• comunicare nationala;
• comunicare internationala. g) In funct ie de frecventa comunica rii:
• comunicare permanenta;
• comunicare periodica;
• comunicare ocazionala. h) In funct ie de statutul pers oanelor sau pozitia institutiilor implicate:
• comunicare oficiala;
• comunicare neoficiala. i) In funct ie de importanta:
• comunicare la nivel redus;
• comunicare medie;
• comunicare strategica.

j) In funct ie de aria de referinta:
• comunicare politica ;
• comunicare economica;
• comunicare sociala;
• comunicare culturala;
• comunicare tehnica.

Majoritatea tipurilor enuntate mai sus nu necesita explicat ii suplimentare.
Cateva dintre acestea presupun totut i prezentarea unor detalii pentru clarificare.
Cineva poate intreba: "Poate exista comunicare intrapersonala, adica in interiorul individului?". Raspunsul este afirmativ daca t inem cont de comunicarea cu sinele, de introspect ie, reflectie. Orice individ are idei, ganduri, mai mult sau mai putin ordonate iar acestea reprezinta elementele comunicarii intrapersonale.
Un mod de a defini comunicarea interpersonala il reprezinta compararea acesteia cu alte forme de comunicare. Astfel am putea examina cate persoane sunt implicate, cat de apropiate sunt din punct de vedere fizic, cate canale senzoriale sunt utilizate si care este feedback-ul acestora la stimulii primiti. Comunicarea interpersonala difera fata de celelalte forme de comunicare prin numarul redus de participant i implicati, proximitatea fizica a participant ilor, utilizarea unui numar relativ mare de canale senzoriale si feedback potent ial imediat.24. Un aspect important care trebuie ment ionat despre aceasta definitie contextuala il reprezinta faptul ca aceasta nu ia in calcul relat iile existente intre participanti. Cu siguranta avem relatii multiple si diferite cu celelalte persoane. Trebuie sa fim de acord ca in cazul comunicarii interpersonale sa luam in calcul aceste diferente. In mod firesc ne putem gandi la modul in care comunicam cu un vanzator si modul in care comunicam cu membrii familiei sau cu prietenii. Desi in ambele cazuri putem vorbi despre comunicare interpersonala, modurile efective sunt diferite. Putem
incerca astfel o definitie progresiva a acestui tip de comunicare: din acest punct de vedere, este definita ca acea forma de comunicare care se stabileste intre persoane care se cunosc de o anumita perioada de timp (suficient de mare incat sa permita cunoasterea anumitor obiceiuri, comportamente, atitudini etc). La fel de important este si faptul ca participantii la actul de comunicare se vad unii pe altii ca indivizi unici si nu ca persoane care fac parte din anumite situatii sociale25 .
Comunicarea nonverbala implica utilizarea altor mijloace decat limbajul
(pentru scris) sau vocea. In aceasta categorie ar putea fi incluse: comunicarea cinetica, prin miscari ale corpului, cum ar fi: pozitia corpului, gesturi, expresii ale fet ei, privirea etc.; comunicarea prin obiecte; comunicarea prin culori etc
Expresia fet ei. Comunicarea prin expresia fet ei se refera la mimica
(incruntare, ridicarea sprancenelor, incretirea nasului, t uguierea buzelor, grimase etc.), zambetul (prin caracteristici si momentul folosirii), si privirea (contactul sau evitarea privirii, direct ia privirii, expresia privirii etc.). In cazul comunicarii imediate, fata este prima parte a corpului cu care o persoana intra in contact cu o alta persoana. Mai mult, fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. De obicei, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens in timpul comunicarii.
In sens larg, mimica reprezinta ansamblul de modificari ale fizionomiei, prin care se exteriorizeaza/comunica anumite sentimente sau ganduri. In sens restrans, mimica reprezinta arta de a exprima ganduri sau sentimente prin modificari ale fizionomiei, dar si prin gesturi. Spre exemplu, fruntea incruntata semnifica preocupare, manie, frustare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi -; mirare, surpriza; nas incretit -; neplacere; narile marite -; manie; buze stranse -; nesiguranta, ezitare, ascunderea unor informatii.
Zambetul este un gest foarte complex, putand sa transmita o gama larga de informatii, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, jena, cinism.
Interpretarea sensului zambetului variaza insa de la cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind intr-o corelat ie stransa cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi sau subculturi.
Privirea - Se spune ca ochii s unt „oglinda sufletului”. Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, acceptare,
incredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un int eles.
Privind pe cineva confirmam ca ii recunoastem prezent a, ca exista pentru noi; interceptarea privirii cuiva inseamna dorinta de a comunica ceva (indiferent ca este agreabil sau nu). O privire directa poate insemna onestitate si intimitate, dar in anumite cazuri poate fi interpretata ca o amenint are. In general, o privire insistenta si continua deranjeaza. Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor in sus exprima incercarea de a ne aminti ceva sau concentrare; in jos - tristete, modestie, timiditate sau ascunderea unor emotii. Privirea intr-o parte sau a nu privi pe cineva poate denota lipsa de interes, raceala fata de acea persoana . Evitarea privirii inseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.
Gesturile. Un foarte bun exemplu pentru a ne da seama cat de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, ar fi sa incercam sa vorbim cu mainile la spate.
Cateva exemple ale limbajului gesturilor ar fi: brat ele deschise - sinceritate, acceptare; strangerea pumnilor - semnifica ostilitate, manie sau, depinzand de context, determinare, solidaritate; mana dusa la gura - surpriza iar acoperirea gurii cu mana - ascunderea anumitor lucruri, nervozitate. Capul sprijinit in palma semnifica oboseala, plictiseala, dar palma (degetele - stranse sau rasfirate) pe obraz, dimpotriva, denota interes extrem. Mainile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau incercare de autocontrol. Trebuie acordata insa o atentie deosebita si la diferentierile culturale. De exemplu, miscarea verticala a capului (de sus in jos) semnifica in majoritatea culturilor o aprobare, are un sens afirmativ, in timp ce
in Sri Lanka sau Bulgaria, acelasi lucru este redat printr-o miscare laterala a capului (de la dreapta la stanga). Suntem de acord ca a arata cu degetul este considerat total nepoliticos la noi. In SUA este un gest absolut neutru iar la cealalta


extrema se afla multe dintre tarile asiatice, in care acest gest este perceput ca o insulta. Utilizarea excesiva a gesticulatiei este considerata ca nepoliticoasa in multe tari. Nu este cazul si in Italia: gesticulatia exagerata a creat faima italienilor de popor pasional. Modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, aproape fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american nu va ezita sa isi puna chiar picioarele pe masa daca aceasta inseamna o pozit ie comoda sau daca vrea sa demonstreze control total asupra situatiei. In Europa, oamenii tind sa fie destul de constienti de modul in care fac acest gest si il asociaza in moduri diferite cu formalitatea, competit ia, tensiunea sau vor sa exprime aceleasi stari ca si SUA, copiind de fapt aceasta miscare. Bataitul picioarelor, atat de comun si de des
intalnit, denota plictiseala, nerabdare, neplacere sau stres.
Pozit ia corpului. Postura/pozit ia comunica in primul rand statutul social pe care il au anumit i indivizi, pe care cred ca il au, vor sa il aiba sau vor sa il arate.
Sub acest aspect, constituie un mod in care oamenii se raporteaza unii fata de alt ii atunci cand sunt impreuna. Urma rirea posturii corpului ne poate furniza informat ii si despre emot ii, atitudine, caldura sufleteasca, grad de curtoazie etc. O persoana dominanta tinde sa tina capul inclinat pe spate, iar cea supusa in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata de interlocutor, de discutia la care participa, dar uneori poate exprima si neliniste sau preocupare. Pozitia relaxata, inclinat pe scaun pe spate, poate indica plictiseala, detasare sau autoincredere excesiva si dominare a celor considerat i a avea un statut inferior.



Modul de miscare a corpului. Din punct de vedere al modului de miscare a unei persoane in cazul unui discurs sau participarii la o discutie, se pot distinge:
- miscari laterale - persoana in cauza se considera bun comunicator;
- miscari fata-spate - se considera om de actiune;
- miscari verticale - se considera om cu putere de convingere;
Comunicarea prin obiecte - implica utilizarea obiectelor materiale, precum
imbracaminte, mobila si arhitectura in scopul transmiterii voluntare sau involuntare a unor mesaje. Modul in care cineva isi aranjeaza, decoreaza sau mobileaza biroul prezinta o dubla importanta din punct de vedere comunicational:
- pe de o parte reprezinta o componenta a comunicarii intrapersonale - modul in care o persoana isi amenajeaza spatiul de lucru este acela care
ii asigura un anumit confort in anumite conditii date;
- pe de alta parte, acest spatiu poate transmite informat ii relevante despre respectiva persoana .
Comunicarea prin intermediul culorilor. Culoarea, dincolo de percept ia si tra irea ei afectiva, este si o oglinda a personalitat ii noastre, influentand astfel modul
in care se comunica. Gandirea creatoare poate fi optima intr-o incapere cu mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor intr-o camera cu mult verde, iar visiniul este considerat a fi culoarea intelectuala. Culorile stralucitoare sunt alese de oamenii de act iune, comunicativi, extrovertiti, iar cele pale de timizi, introvertiti. Semnificat ia culorilor este diferita in diverse culturi. Pentru europeni, negru este culoarea tristetii, in timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb.


Verdele semnifica la europeni siguranta , la asiatici bucurie, iar in anumite tari speranta, in timp ce galbenul comunica la europeni lasitate, gelozie iar la asiatici semnifica noblet e, regalitate. Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si ii distrag pe cei care comunica.
Si in cadrul acelorasi culturi opiniile sunt uneori contradictorii, in functie si de nuantele culorii respective si de cadrul in care sunt folosite: brigada rosie, rosul
Ferrari, Castile Albastre etc.

Culoare Europa de Vest,
SUA China Japonia Orientul Mijlociu

Bucurie,
ROS U Pericol, furie, interdict ie ocazii festive Furie, pericol Pericol, nenorocire
Gratie, noblet e, Fericire,
GALBEN Atent ie, lasitate Onoare, noblete copilarie, fericire prosperitate
Siguranta,
Tinerete, Viitor, tinerete, Fertilitate,
VERDE sociabilitate, crestere energie putere fertilitate

ALB Puritate, virtute Doliu, durere, smerenie Moarte, doliu Puritate, doliu

ALBASTRU Masculinitate, calm, autoritate Forta, putere Ticalosie

NEGRU Moarte, sobrietate Rautate Rau Mister, rautate

Tinand cont de semnificat iile culorilor in diverse culturi, efectele psihologice ale principalelor culori sunt dintre cele mai diferite (sa ne imaginam o masa de oameni imbracati in alb - in Europa exprima o stare de curatenie, de puritate, imprimand o senzatie de liniste, in timp ce in Japonia sau China transmite o stare de imensa durere, efectul fiind unul deprimant…). Cu toate acestea, efectele psihologice ar putea fi sintetizate dupa cum urmeaza:
Rosu: provoaca , incita la act iune, stimulator general, indeosebi in plan psihomotor, stimulator intelectual, faciliteaza asociat iile de idei, mobilizare. Este specific tipului activ, competitiv, autonom, operativ.
Portocaliu: culoare sociabila, mai activa decat galbenul, lasa impresia de optimism, stimulator emotiv, senzat ie de apropiere, exprima veselie; pe suprafet e
intinse poate fi iritant.


Galben: caracteristic tipului activ, expansiv, proiectiv, investigativ si cu un nivel ridicat de aspirat ie. Stimuleaza si intret ine starea de vigilenta, sporeste capacitatea de mobilizare si concentrare a atent iei, predispune la comunicare; da senzatia de caldura si intimitate. Privita mult timp, da senzatia de oboseala; in tonuri palide este suportabila .
Verde: exprima siguranta, concentrare, introspectie, relaxare, autoevaluare, efect de liniste, buna dispozit ie, meditatie, echilibru, faciliteaza deconectarea nervoasa. Caracterizeaza tipul pasiv, defensiv, autonom, retinut.
Albastru: caracteristic tipului pasiv, senzitiv, perceptiv. Favorizeaza dezinhibarea si incetinirea ritmului activitatii; indeamna la calm si reverie, seriozitate, concentrare si liniste interioara , meditatie. In exces poate conduce la depresie. Se caracterizeaza prin "profunzimea" trairilor si sentimentelor.
Violet: creeaza senzatia de gravitate, are un efect nelinistitor si descurajant.
Semnificatia psihologica este de tristete, melancolie, penitenta.
Negru: efecte psihologice de neliniste, ret inere, introversie, depresie; impresie de adancime; semnificat ie psihoafectiva de tristete, singuratate, despart ire, doliu.
Alb: efecte de usurinta, suavitate, puritate, raceala; exprima inocenta, pace, curatenie, impacare, liniste, sobrietate.
Si combinatiile intre doua sau mai multe culori conduc la rezultate interesante a fi studiate. Din combinarea celor doua contraste alb - negru rezulta cenusiul. Iar sintagma "economie gri" este foarte expresiva si de aceea des folosita
- sustine caracterul indoielnic al afacerilor, al cadrului legislativ, al intentiilor agentilor etc.

Un alt criteriu de clasificare a comunicarii este acela al spatiului personal.
Conform acestui criteriu s-au identificat mai sus patru tipuri de comunicare: intima, personala, sociala si publica.
Comunicarea intima presupune existent a unei zone de contact sau de atingere, mai mica de 0,5 m. In majoritatea culturilor europene, nu se apreciaza apropierea cu mai mult de 40-50 cm decat in cazul celor din familie sau a persoanelor iubite; aceasta distanta defineste spat iul intim. In aceasta categorie pot fi incluse si diferite sporturi care implica un anumit contact fizic sau situatiile except ionale de genul mersului cu mijloacele de transport in comun, in lift sau in diverse sali. In rest, „invadarea” acestui spatiu produce senzat ia de disconfort.
Apropierea exagerata poate exprima amenint are, nevoia de confidentialitate, relat ii de natura strict personala; departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, statut social superior. Cu cat o persoana este mai importanta si doreste sa comunice acest lucru, cu atat va tinde sa aleaga un birou mai mare care impune o distanta mai mare fata de interlocutor. Daca se urmareste modul in care oamenii tind sa-si aleaga locul intr-o incapere (atunci cand exista posibilitatea de a alege) si cum isi marcheaza spatiul personal prin impras tierea foilor, intinderea picioarelor etc., devine evident ceea ce se urmareste a ni se comunica.


Aici putem face o distinctie intre alte doua tipuri de comunicare: cea clasica, tradit ionala, in care proximitatea este fizica si cea actuala, electronica, in care intimitatea se poate asigura fara o apropiere fizica efectiva.
Comunicarea personala se realizeaza intr-un spatiu mai extins decat in primul caz. In opinia lui Stanton26, exista doua zone: zona apropiata (intre 50 si 80 cm) si zona indepartata (intre 70 cm si 1,3 m). Aceste spatii sunt rezervate prietenilor, colegilor sau oricaror altor persoane apropiate.
Ca si in cazul culorilor, ar trebui amintite diferentele culturale. In timp ce
in Japonia sau in tarile arabe spre exemplu, apropierea nu deranjeaza si nu este interpretata ca o invadare a spatiului personal, in SUA sau Marea Britanie, aceasta apropiere nepermisa este considerata ca o invadare a teritoriului, determinand adesea retragerea pentru a se ment ine distant a considerata adecvata.
Comunicarea sociala, la randul ei, presupune existenta unei distante intre
1,2 m si 3,5 m. Aceasta apare in cazul stabilirii unor noi contacte de afaceri,
intalnirii unui candidat pentru un post sau unui nou angajat etc. In momentul stabilirii unei astfel de comunicari, determinata prin impunerea distantei mai sus amintite, se transmite de fapt dominarea, puterea sau superioritatea celui care a impus distanta.
Comunicarea publica se considera a exista in cazul unor sedinte, discursurilor publice, in general atunci cand se vorbeste in fata unei mase. Se apreciaza ca acest tip de comunicare se stabileste atunci cand distanta dintre cel care vorbeste si cei care asculta este mai mare de 3 m.


1.4 Comunicare in afaceri

"Daca nu-t i conduci afacerile, vei fi condus afara din afaceri."
B.C.Forbes

A face afaceri inseamna a comunica. Problema care se pune nu este aceea a existent ei comunicarii, ci de "a stii ce si cum sa se comunice".
"Stiinta afacerilor" reprezinta o specializare ca oricare alta, dar este mai dura, complicata, controversata, multidisciplinara si destul de noua. Administrarea afacerilor, si mai mult, comunicarea in afaceri, ca specializare universitara este o inventie a ultimei perioade a secolului XX. In matematica spre exemplu, rezolvarea unei probleme inseamna in general sa pleci de la un set de date cunoscute si sa gasesti un rezultat unic, iar in baza rationamentului sau rat ionamentelor utilizate, sa se poata rezolva si alte probleme asema natoare.
In afaceri, primul efort care trebuie facut este acela al definirii problemei si, mai apoi, identificarea solutiei, care nu e niciodata unica, dupa cum problemele sunt intotdeauna unice. Nu exista un procedeu, tehnica sau metoda universal valabila care sa te conduca la obtinerea solutiei. In plus, un alt factor isi face din plin simtita influent a asupra afacerilor in general. Influenta timpului face ca o afacere care a mers bine o perioada, sa devina , mai repede sau mai incet, un dezastru, sau invers. Pentru ca totul, inclusiv afacerile, se supun trecerii timpului.
Nimic nu este imuabil: piata, clientii, furnizorii, concurenta, legislat ia, ideile etc.
Daca am compara afacerile cu matematica, atunci putem afirma ca afacerile sunt ca un sistem de ecuat ii, in care intotdeauna numarul de necunoscute este mai mare decat numarul de ecuatii. Nu exista solutie unica. Daca totusi ar exista o astfel de solut ie, tot i competitorii ar gasi-o mai devreme sau mai tarziu si astfel orice avantaj real ar disparea. In plus, orice agent se raporteaza, mai mult sau mai putin, voluntar sau involuntar, la actiunile celorlalti agenti. O problema a unuia dintre acestia poate deveni foarte usor o problema pentru ceilalti si, in mod similar, o problema de-a noastra poate deveni o problema pentru ceilalt i. De aceea, in general, o solutie identificata poate reprezenta rezolvarea unor probleme pentru unii, dar aparitia unor probleme pentru altii.
Persoana care are responsabilitatea desfasura rii unei afaceri trebuie sa fixeze anumiti parametri pentru a rezolva "sistemul de ecuat ii". Stabilirea parametrilor o face din intuitie, din carti (prin educat ie), inspirandu-se din experienta altora, din deductii. Daca parametrii sunt gresit fixat i (chiar si unul singur), afacerile pot intra in zona de pierderi, care este foarte mare, spre deosebire de zona de profit, care este de obicei redusa.
Intuit ia si talentul sunt native: le avem sau nu. Nici o scoala nu poate forma talentul sau dezvolta intuitia in afaceri. In schimb, luarea in considerare numai a uneia dintre acestea sau chiar a ambelor nu garanteaza niciodata succesul in afaceri. Acestea sunt doar doua "ingrediente" de baza, necesare, dar insuficiente.
Riscul si incertitudinea fac parte din viata si ne insotesc in toate act iunile
intreprinse sau activitatile desfas urate, atat la nivel individual cat si la cel organizational.
Capacitatea de a intelege situatii, persoane si probleme reprezinta si ea, la randul ei, un punct de referinta. Schema logica a intelegerii poate fi reprezentata de o scara: prima treapta este cea a datelor si faptelor simple, neprelucrate si neorganizate. Odata colectate in mod sistematizat si organizate dupa anumite principii, aceste date se transforma in informatii. Aceasta este cea de-a doua treapta. Treapta a treia este cea a cunoasterii; informatiile sunt utilizate in cadrul acestei trepte, adaugandu-se valoare fieca reia dintre ele, prin combinarea lor si prin identificarea modalitatilor de utilizare a acestora, a cadrului in care vor fi folosite si exploatarea lor efectiva. In sfarsit, cea de-a patra treapta este aceea a intelegerii: informatiile sunt concentrate, experient ele traite sunt utilizate, putandu-se astfel elabora unele principii care sa serveasca in situat ii viitoare similare.
O alta caracteristica necesara este aceea a adaptabilitat ii la orice situatie a mediilor. Omul, ca orice alta s pecie, recunoaste o specie diferita. De aceea este important ca in orice situatie, o persoana implicata intr-o activitate si care lucreaza cu alti indivizi, sa "imprumute" cat mai mult din caracteristicile pozitive ale indivizilor respectivi si sa se raporteze intr-o masura adecvata la mediul respectiv.


Numai in acel moment indivizii respectivi il vor accepta in randul lor, comunicand
intr-o maniera constructiva cu noul venit. Astfel, integrarea lui in mediul nou creat
(prin venirea lui) este mult mai rapida si mai lina.
Comunicarea ra mane totusi una dintre activitatile de baza si care are una dintre cele mai mari influente asupra agentilor, grupurilor, comunitatilor sau mediilor.
Principalul scop al comunicarii ramane stabilirea unor relatii interpersonale sau interinstitutionale care sa permita definirea si atingerea obiectivelor unei firme.
Prin intermediul comunicarii se vor dezvolta planuri si scheme astfel incat obiectivele sa fie atinse, resursele umane si materiale vor fi organizate pentru
indeplinirea obiectivelor, se va crea un climat comportamental fav






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite