Corespunzator cu orientarea pe care copilul o va urma in dezvoltarea sa psihica, va avea loc si formarea trasaturilor sale de caracter. Aceasta orientare se va infatisa fie sub forma unei linii drepte, fie sub forma uneia cu cotituri. in primul caz copilul va tinde la realizarea rectilinie a scopului sau si isi va dezvolta, in aceasta perspectiva, un caracter agresiv, curajos. Se poate spune ca dezvoltarea initiala a caracterului are totdeauna ceva din aceasta agresivitate si fermitate, dar ca dificultatile vietii ajung usor sa faca aceasta linie mai flexibila. Aceste dificultati, dupa cum este cunoscut, sunt determinate de puternica impotrivire a adversarilor, asa incat copilul nu poate ajunge la superioritate in linie dreapta. El va incerca sa faca ocoluri, sa evite, intr-un fel oarecare, aceste dificultati. De-a lungul acestei cai cu ocolisuri el va dobandi, iarasi, anumite trasaturi de caracter. in acelasi mod actioneaza asupra formarii caracterului si toate celelalte dificultati cu care am si facut cunostinta, cum sunt deficientele organelor, jignirile suferite din partea anturajului copilului si altele de acest fel. Importante sunt, apoi, influentele mediului mai larg, de dincolo de limitele familiei, influente care reprezinta o irezistibila forta pedagogica. Caci viata publica se reflecta in cerintele, gandurile si sentimentele educatorului insusi, care orienteaza in asa fel activitatea pedagogica incat aceasta sa concorde cu viata sociala si cu cultura dominanta. o8q17qv
Dificultatile de tot felul constituie totdeauna un pericol pentru dezvoltarea rectilinie a caracterului. De aceea drumul pe care apuca copilul intru atingerea scopului sau privind puterea2 se va abate mai mult sau mai putin de la linia dreapta. in timp ce, in primul caz, atitudinea copilului este neclintita, pe una si aceeasi linie, greutatile fiind infruntate direct, in al doilea caz apare un cu totul alt copil, care de-acum a invatat ca focul te arde, ca exista adversari, ca trebuie sa fii prevazator. El va incerca sa-si atinga pe cai ocolite, prin viclenie, telul privind punerea sa in valoare si situarea pe o pozitie de forta. Dezvoltarea sa ulterioara va depine de gradul de diviere de la linia dreapta, de faptul ca este prea prudent sau, dimpotriva, imprudent, de concordanta cu nevoile vietii sau de abandonarea lor. Nu-si va mai aborda direct indatoririle, va deveni poltron sau timid, nu te va mai privi in ochi, nu va mai spune adevarul. Alt tip de copil, dar, cu toate acestea, acelasi scop. Comportamentul difera, nu insa si intentionalitatea3.

Ambele directii de dezvoltare sunt, pana la un anumit punct, valabile, mai ales daca copilul nu a adoptat inca forme rigide, daca principiile sale sunt inca flexibile, incat sa nu batatoreasca aceeasi cale, ci are suficienta initiativa si suplete pentru a gasi o alta forma atunci cand cealalta s-a dovedit infructuoasa.
Adaptarea la cerintele colectivitatii presupune, asadar, o viata in comun armonioasa. Copilul poate fi usor facut sa se adapteze, atata timp cat nu a adoptat o atitudine ostila fata de anturajul sau. Iar conflictul in interiorul familiei este evitabil doar daca educatorii isi pot infrana propria lor aspiratie catre putere, asa incat aceasta sa nu devina o povara apasatoare pentru copil. Daca ei, de asemenea, au o buna intelegere a dezvoltarii copilului, vor putea evita aparitia unor trasaturi de caracter unidirectionate, degenerarea curajului in impertinenta, a independentei in egoism brutal. Tot asa, vor putea sa preintampine trecerea de la adaptare la o ascultare de sclav, determinata de o autoritate care uzeaza de mijloace violente, caz in care copilul se inchide in sine si ocoleste adevarul, pentru ca se teme de urmarile sinceritatii. Caci constrangerea practicata adesea in educatie este un procedeu temerar si determina cel mai adesea numai o falsa adaptare, ascultarea obtinuta cu de-a sila fiind doar una aparenta. Chiar daca ar actiona asupra copilului, mijlocit sau nemijlocit, toate dificultatile imaginabile, totdeauna in sufletul acestuia va razbate un reflex al situatiei generale, luand forma corespunzatoare, fara spiritul critic de rigoare, fie pentru ca copilul nu izbuteste aceasta, fie pentru ca adultii din preajma copilului ignora cu totul aceste procese psihice care au loc la copil, sau nu le inteleg.
Putem clasifica oamenii si altfel, adica potrivit modului in care infrunta dificultatile. Optimistii sunt acei oameni la care dezvoltarea caracterului urmeaza, in ansamblu, o directie lipsita de ocoluri. Ei infrunta cu curaj toate greutatile, fara a le lua in tragic. Au o statornica incredere in sine si isi formeaza cu usurinta o atitudine favorabila vietii. Ei nu sunt peste masura de pretentiosi, pentru ca se auto-estimeaza in chip judicios si nu se simt frustrati. Suporta mai usor necazurile decat ceilalti, care totdeauna gasesc motive sa se considere slabi si neputinciosi. in situatiile critice ei raman fermi in convingerea ca raul poate fi indreptat.
Optimistii pot fi recunoscuti si dupa aspectul lor exterior. Ei nu se arata tematori, vorbesc deschis si liber, fara a se jena. Ar putea fi zugraviti plastic ca niste oameni care isi intampina semenii cu bratele deschise. Contacteaza cu usurinta pe ceilalti si se imprietenesc repede, pentru ca nu sunt suspiciosi. Vorbesc cursiv, tinuta si umbletul le sunt naturale. Acest tip nu se intalneste decat rareori in stare pura, aproape exclusiv in primii ani ai copilariei. Exista insa diferite grade de optimism si de seninatate, cu care ne putem declara multumiti.
La polul opus gasim tipul pesimistilor, care pun cele mai dificile probleme pedagogice. Sunt cei care, ca urmare a evenimentelor si impresiilor din copilarie, au ramas cu un sentiment de inferioritate, dificultatile de tot felul dandu-le senzatia ca viata nu este usoara. O data intrata in orbita conceptiei pesimiste despre lume, alimentata de tratamentul nedrept care li se aplica, privirea pesimistilor va cadea fara incetare asupra partilor intunecate ale vietii. Mult mai constienti decat optimistii cu privire la greutatile vietii, ei isi pierd lesne curajul. Adesea, sub imperiul unui sentiment de incertitudine, cauta un sprijin,'ceea ce de obicei se manifesta in exterior prin imposibilitatea de a ramane singuri, ca in cazul copiilor care incearca sa se agate de fusta mamei sau o striga intr-una. De multe ori acest strigat dupa mama poate persista pana la varste inaintate.
Circumspectia deosebita a acestui tip se vadeste in atitudinea sa, care de cele mai multe ori este sfioasa, tematoare, calma, prudent calculata, pentru ca mereu sunt adulmecate pericole. Somnul va fi agitat. in general, somnul este un excelent instrument de masurare a gradului de dezvoltare psihica la om. Tulburarile de somn sunt intotdeauna un semn de prudenta si incertitudine exagerate. Este ca si cum acesti oameni ar sta tot timpul de paza, ca sa se apere cat mai bine contra ostilitatilor vietii. Se poate vedea de aici, de asemenea, cat de putin stapanesc pesimistii arta de a trai, cat de putin inteleg ei viata si relatiile ei, cat timp nu pot avea parte macar de un somn bun. Daca ar avea realmente dreptate, atunci nu le-ar fi permis sa doarma. Daca viata ar fi intr-adevar atat de grea, atunci somnul ar fi de fapt un fenomen daunator4. in inclinatia de a lua atitudine impotriva unor asemenea fenomene naturale se tradeaza incapacitatea vitala a acestui tip. Uneori nu se semnaleaza tulburari de somn, ci alte manifestari insignifiante, cum ar fi grija ca usa sa fie bine inchisa, aparitia in vis a unor hoti care sparg casa etc. Chiar si in pozitiile pe care le ia in timp ce doarme este de recunoscut acest tip. Adesea asemenea oameni se strang covrig pe o palma de loc sau isi trag plapuma peste cap.
Pornind de la un alt punct de vedere, putem clasifica oamenii in agresori si agresati. Atitudinea agresiva se vadeste, inainte de toate, in amplitudinea miscarilor. Daca indivizii respectivi sunt curajosi, curajul lor va capata proportii, ei voind sa-si demonstreze lor insile si sa le demonstreze si altora ca sunt capabili de fapte mari. Ei isi tradeaza astfel profundul sentiment de insecuritate care, in fond, ii stapaneste. Altii vor incerca sa reprime in ei blandetea si afectiunea, care le apar drept semne de slabiciune. Ei vor voi totdeauna s-o faca pe grozavii, adesea cu o grosolanie frapanta. Tipul agresorului va prezenta de multe ori si trasaturi cum sunt brutalitatea si cruzimea. Daca inclina spre pesimism, adesea toate relatiile lor cu mediul se schimba, ei neimpartasind preocuparile celor din jur, nesimpatizand cu acestia si opunandu-se tuturor in mod ostil. Autoestimarea constienta poate atinge la ei un grad considerabil, facandu-i sa se umfle in pene de mandrie, aroganta si infatuare. Ei pot afisa o atare infumurare, de parca ar fi obtinut realmente mari izbanzi. Dar grosolania cu care fac totul, superficialitatile lor, nu numai ca perturba viata in comun, ci lasa sa se intrevada ca totul in ei nu este decat o constructie artificiala, ridicata pe o temelie nesigura si clatinatoare. Asa se infiripa atitudinea lor agresiva, care se mentine catva timp.
Dezvoltarea ulterioara a unor asemenea oameni nu este lipsita de asperitati. Societatea omeneasca nu este favorabila unor astfel de fiinte. Fie si numai prin faptul ca socheaza, ei se fac antipatici. Prin permanentele lor stradanii de a obtine suprematia, intra repede in conflict cu ceilalti, in special cu tovarasii de idei, la care ei suscita spiritul de concurenta. Viata lor va fi un lant neintrerupt de lupte, iar cand, cum este aproape de neinlaturat, sufera infrangeri, adesea linia lor ofensiva se prabuseste cu totul. Bat atunci repede in retragere, inspaimantati, isi pierd tenacitatea si numai cu mare greutate pot depasi stagnarea. De asemenea, le este greu sa mai revina in prim-plan. Esecurile incep sa-si puna pecetea pe existenta lor si evolutia lor sfarseste aproximativ acolo unde incepe aceea a celuilalt tip, acela al oamenilor care se simt totdeauna atacati.
Acest al doilea tip, al „agresatilor", include pe cei care, pentru a-si depasi sentimentul de slabiciune, au adoptat nu linia atacului, ci pe aceea a anxietatii, a precautiei si a lasitatii. Sigur ca aceasta atitudine nu se instituie fara ca mai intai sa fi fost urmata, fie si pentru scurta vreme, de linia primului tip, pe care am descris-o. „Agresatii" sunt curand atat de zdrobiti de experiente nefericite si trag din acestea concluzii atat de sumbre, incat iau lesne drumul fugii. Multi reusesc sa-si ascunda lor insile aceste dezertari, procedand ca si cum in fata lor s-ar fi deschis o noua perspectiva, deosebit de fecunda. Cand ei se cufunda in trecut, evocand din belsug amintiri si dand frau liber imaginatiei, de fapt nu fac decat sa scape de o realitate care le apare amenintatoare. Daca nu si-au pierdut orice spirit de initiativa, unii din acesti oameni pot reusi sa realizeze in aceasta situatie lucruri care nu sunt lipsite de utilitate pentru societate. Cei care se intereseaza de psihologia artistului, vor gasi adesea acest tip printre artisti, care se desprind de realitate pentru a-si cladi o a doua lume in imaginatie, in imperiul ideilor, unde nu exista nici un obstacol. Dar aceste cazuri tin de sfera exceptiilor. Cei mai multi esueaza. Se tem de totul si de toti, devin nespus de suspiciosi si se asteapta din partea celorlalti doar la dusmanie. Din nefericire, societatea noastra favorizeaza nu de putine ori aceasta atitudine si cei care o adopta ajung sa nu mai vada insusirile pozitive ale oamenilor si nici partile luminoase ale vietii. O trasatura de caracter frecventa la acesti oameni este extraordinara dezvoltare a spiritului critic, perspicacitatea cu care sesizeaza imediat orice neajuns. Ei se erijeaza in judecatori, fara a fi contribuit cu ceva in folosul colectivitatii. Sunt exclusiv critici, inveninand in permanenta climatul social. Suspiciunea ii constrange la o atitudine de expectativa, sovaitoare, inainte de a-si asuma o sarcina, sunt bantuiti de indoiala, tergiverseaza, ca si cum ar voi sa respinga luarea deciziei. Ca sa ne reprezentam in chip simbolic acest tip, ni-1 putem imagina ca pe un om care intinde in fata mainile pentru a se apara si care uneori isi intoarce ochii, ca pentru a nu fi obligat sa priveasca in fata primejdia. Asemenea oameni au si alte trasaturi antipatice. De regula oamenii care nu au incredere in ei insisi inclina sa nu aiba incredere nici in ceilalti. Aceasta atitudine se asociaza insa in mod inevitabil cu trasaturi ca invidia si zgarcenia. Izolarea in care adesea traiesc arata ca ei nu sunt dispusi nici sa faca, nici sa impartaseasca altora bucurii. Adesea bucuriile celorlalti ii indurereaza, ei simtindu-se de-a dreptul raniti in amorul propriu. Unora dintre ei le reuseste de obicei trucul de a se simti superiori altora, asa incat este greu sa le zdruncini acest sentiment. in dorinta lor de a se arata superiori pot interveni simtaminte atat de complicate incat, la o prima privire, sa nu se distinga nici urma de ostilitate.