Multa vreme existenta afectelor a fost de neinteles, pana cand s-a dovedit ca ele ne ofera posibilitatea si ne indica o cale care duce la depasirea rapida a sentimentului de inferioritate si la punerea in valoare a propriei personalitati. Afectivitatea si atitudinile emotionate isi gasesc, prin urmare, o extrem de larga paleta de utilizari in viata psihica a omului. Cand un copil isi manifesta furia sau plange si se jeluie, fiindca se crede neglijat, si daca are ocazia sa vada ca metoda lui da rezultate, el va ajunge lesne sa adopte aceeasi atitudine chiar si in numele unor motive lipsite de importanta. Punerea in practica a acestor afecte poate deveni obisnuinta si poate lua o configuratie pe care sa n-o mai percepem ca fiind normala. Mai tarziu, in viata adulta, asemenea indivizi vor recurge cu regularitate la folosirea abuziva a afectelor, fenomen minor si daunator, cand are loc o punere in scena cu caracter ludic a furiei, tristetii sau a altor afecte, numai spre a-si atinge scopul, spre a obtine ceva. Asemenea reactii au loc mereu atunci cand individul vede ca i se refuza ceva sau cand dominatia sa este amenintata de vreun prejudiciu. Adesea se intampla ca tristetea, de exemplu, sa fie manifestata atat de zgomotos si de ostentativ ca si cand ar insemna un titlu de glorie, ceea ce produce un efect respingator. Este interesant de remarcat ca uneori se desfasoara o veritabila competitie a tristetii. t1y18yk
Acelasi abuz poate avea loc si in ceea ce priveste manifestarile pe plan fizic ale afectelor. Se stie ca exista oameni la care afectul furiei asupra tractului digestiv este atat de puternic incat in accesele de furie ei vomita. Aceasta face si mai brutala atitudinea de ostilitate. Voma semnifica o condamnare si o umilire a celorlalti. Tristetea ca afect duce adesea la abtinerea de a se hrani, asa incat omul mahnit pare pur si simplu emaciat, oferindu-ne o adevarata „imagine a jalei".

Asemenea forme de abuz nu ne pot lasa deloc indiferenti, deoarece ele intereseaza sentimentul de comuniune sociala al celorlalti . Manifestarea acestui sentiment este de cele mai multe ori in stare sa potoleasca un afect. Exista insa oameni care au o atat de mare nevoie de sentimentul de comuniune sociala al altora incat, de exemplu, ei nu vor sa iasa din starea de tristete, dat fiind faptul ca personalitatea lor are parte de o extraordinara reconfortare prin dovezile de prietenie si compatimire care i se dau.
Cu toata simpatia pe care ne-o castiga intr-o masura sau alta, furia si tristetea sunt afecte disociante. Ele nu-i unesc pe oameni, ci ii opun, lezand sentimentul de comuniune sociala. Fireste, daca este mai indelungata, tristetea determina o apropiere intre oameni, dar nu pe o cale normala, ca atunci cand sentimentul de comuniune sociala este impartasit de ambele parti, ci printr-o manevra care aduce anturajul in situatia de a fi exclusiv partea care are de dat ceva.