Conceptualizarea comportamentului specific al teroristului in contextul lui

1.1. Psihologia terorismului lanseaza mai multe teorii si ipoteze ale comportamentelor specifice teroristilor. S-au pus de fiecare data urmatoarele intrebari: daca teroristii sufera de tulburari psihice, tulburari de personalitate sau sunt determinati de acele conditionari sociale sau si mai simplu, au un comportament normal si se pot supune usor regulilor sociale si de grup dar nu sunt acceptati de societate. Sunt foarte multi psihologi care dezbat aceasta problema controversata. Se stie din anii 1970 si pana in prezent ca unii teroristi ating acele comportamente bizare sau psihopatologice (unii membri din gruparea terorista AUM, din Japonia, uni tinerii palestinieni, iordanieni sau germani ca Klaus Junschke din SPK, Nezar Hindawi din gruparea terorista ANO si uni din gruparea terorista Hamas, iata, cateva exemple de teroristi care au dat dovada de comportamentele psihopatologice). Mai intalnim si alte tipuri de comportamente la teroristi, pe de o parte comportamente ce constituie raspunsuri la acele conditionari impuse de guvernanti (gruparea terorista FARC din Columbia, gruparea terorista IRA din Irlanda de Nord, H. A. Lyons, un psihiatru din Belfast, a declarat cotidianului „Newsweek” ca asasinii politici IRA sunt: „Practic indivizi normali”, care raspund unor conditionari sociale) si pe de alta parte asa numitele comportamente normale, adica, teroristii sunt fanatici, iar fanatismul lor inseamna „cruditate”, „ura”, „sange rece” si „sadism” (W. Laqueur 1977). Este nevoie sa avem in vedere mai multe aspecte specifice psihocomportamentale ale teroristilor si sa facem o analiza mai atenta inainte de etichetare si psihodiagnosticare (Cristian Delcea, 2003, 2004). Voi aborda trei tipuri de comportamente specifice la teroristi, care fac obiectul studiului de fata pentru intelegerea factorilor declansatori si de mentinere a demersurilor criminale. Ele sunt:

teroristul psihopatologic; teroristul, care raspunde unor conditionari sociale; teroristul, cu un comportament normal in atentate sinucigase;

2. Teroristul psihopatologic

2.1. Teroristul psihopatologic este rezultatul unei traume suferite ce produce efecte patologice asupra structurii personalitatii teroristului, care, in general, afecteaza eul profund (Charles Ruby 2003). Pentru a sustine aceasta teorie, unii psihanalisti cred ca terorismul constituie reflectarea unor sentimente inconstiente de ostilitate fata de parinti, mai ales daca subiectii au fost maltratati in timpul copilariei sau in perioada de razvratire adolescentina. De asemenea, Charles Ruby, acelasi autor, evoca teoria filozofului si consilierului international pe probleme de terorism Abraham Kaplan in lucrarea The Psychodynamics of Terrorism, care vorbeste de "ratiunile" si de "cauzele" terorismului, postuland ca "ratiunile" ar fi variabilele sociale ce-l incita pe individ sa isi rationalizeze comportamentul terorist; "cauzele" s-ar afla chiar in interiorul cel mai profund al individului. "Ratiunile" ar include variabile cum sunt saracia, o guvernare nedreapta si principii ale materialismului dialectic; "cauzele" ar trebui cautate in "psihopatologia asasinului", caci teroristii simt o nevoie patologica de a urmari scopuri absolute. Personalitatea predispusa sa ajunga terorista' este deficienta si nu poseda un ego suficient de puternic pentru a face fata dificultatilor vietii prin folosirea codurilor sociale obisnuite. Pentru ca a fost, la randul sau agresat, individul traumatizat se identifica cu agresorul lui, adopta solutii agresive in fata stresului existential si se alatura altor oameni ce au probleme similare, in scopul refacerii consideratiei fata de propria persoana. Kaplan sugereaza ca identificarea cu agresorul ii permite teroristului sa comita acte ingrozitoare fara a se simti cumva raspunzator in plan personal. Teroristii gasesc intotdeauna o "ratiune" pentru a comite acte violente, incepand din clipa in care comportamentul violent si asocierea cu indivizi ce prezinta aceeasi patologie sunt singurele elemente ce ii mentin consideratia fata de sine si identitatea. Potrivit lui Charles Ruby, teza traumei suferite in timpul copilariei este larg raspandita printre cercetatori. Astfel, medicul psihiatru Jerrold Post in lucrarea sa intitulata Political Violence and Terrorism, la incheierea a numeroase studii, distinge doua tipuri de personalitate terorista, si anume: "anarhistul ideolog" si "nationalistul secesionist". "Anarhistul ideolog" ar fi cunoscut grave disfunctionalitati familiale, care i-ar fi determinat revolta impotriva parintilor, si in special impotriva tatalui sau. Aceasta lupta poate lua aspectul unei intrari in disidenta impotriva unor parinti fideli regimului in curs, afirma Post. In acord cu analiza lui Kaplan privind "ratiunile" terorismului, el scrie ca "anarhistul ideolog gaseste intotdeauna o ratiune de a se revolta, chiar dupa atingerea obiectivelor sale, caci revolta este transpunerea in fapte a ostilitatii inconstiente fata de autoritate". "Nationalistul secesionist" recunoaste autoritatea, fiind, in acelasi timp, motivat de dorinta de a se razvrati impotriva unor inamici din afara. In timpul copilariei, un terorist ce are o personalitate de acest tip a simtit compasiune sau fidelitate fata de parintii sai. Nationalistii secesionisti sufera de o imposibilitate patologica de a se diferentia de ceilalti - in special de obiectul parental. In consecinta, ei se revolta impotriva societatii dupa modelul suferintei provocate parintilor lui. "Anarhistul ideolog", la fel ca si "nationalistul secesionist", "isi gasesc echilibrul alaturandu-se unui grup de rebeli teroristi cu experiente similare, conchide dr. Ruby, citandu-l pe dr. Post. Se pare ca individul este implicat in terorism mai mult in functie de necesitatile sale psihologice decat din cauza dorintei de a ameliora situatia sociopolitica a maselor, adauga Charles Ruby. Astfel, referindu-se la teoria grupurilor, el face portretul actorilor-cheie ai organizatiei teroriste. Mai intai, "liderul", care va reprezenta garantia intelectuala a grupului. "O asemenea persoana ar fi dezvoltat o insuficienta socio-afectiva si ar proiecta-o asupra societatii", /insuficienta/ motivata de ideea ca societatea este iresponsabila si ca, prin urmare, trebuie schimbata. Liderul este neincrezator si "devotat unei cauze in mod irational", rezuma Charles Ruby. Personalitatile narcisiste si paranoice indeplinesc aceasta functie. In ceea ce-l priveste pe 'oportunist', el s-ar afla la baza experientei si fortei grupului". Rolul acesta ar fi detinut de individul cu o personalitate antisociala, care are deja un trecut de criminal. In fine, autorul studiului il adauga la aceasta lista si pe "'idealist', tanarul mereu nemultumit de statu quo /imobilism/ si care are o viziune naiva a problemelor si a schimbarilor sociale". Se mai poate lua in calcul si tulburarea de personalitate antisociala la unii teroristi in conformitate cu DSM IV -; TR 2004, care reliefeaza criteriile de diagnostic pentru astfel de persoane. b4h7he

In concluzie, teoria conform careia teroristul ar fi psihopatologic se bazeaza pe trauma cauzata de experiente excesiv negative in timpul copilariei, privandu-l pe copil de consideratia fata de propria persoana si generand resentimente fata de autoritate.

3. Teroristul, care raspunde unor conditionari sociale

3.1. Teroristul, care raspunde unor conditionari sociale constituie subiectul celei de-a doua clase. Venind sa contrazica interpretarea potrivit careia teroristul este psihopatologic, teoria conditionarii sociale sugereaza ca terorismul este o activitate normala din punct de vedere psihologic. Altfel spus, comportamentul terorist functioneaza ca si comportamentul neterorist; iar un comportament ce este gratificant pentru un individ, tinde sa se repete adesea. Din acest punct de vedere, terorismul nu rezulta dintr-o disfunctie ori dintr-o deficienta a personalitatii, ci se datoreaza, in mare parte, unor influente sociale si unor experiente legate de o ucenicie iesita din comun. Aceasta constructie pune bazele trasaturilor functionale ale caracterului sau ale tendintelor comportamentale. In sustinerea teoriei conditionarii sociale, Charles Ruby se bazeaza, in primul rand, pe lucrarea lui Anthony Cooper, autorul lucrarii intitulate The Terrorist and the Victim - care sugereaza ca: "Teroristul si militarul nu difera in termeni de patologie mentala", dar ca cei doi utilizeaza cai diferite pentru "a obtine mijloace militare conventionale". De fapt, cei care nu au posibilitati oficiale si legale "pentru atingerea unor obiective militare si politice recurg la mijloace neconventionale". Psihologul Rona Fields Child Terror Victims and Adult Terrorists, face remarca cum ca: "Procesul dezvoltarii legat de o anume conditionare poate sa explice comportamentul terorist". Astfel, ea crede ca niste copii expusi la comportari teroriste pot deveni si ei teroristi, dar numai daca guvernarea lor este controlata de o entitate straina, si aceasta, in cursul educatiei lor, si in principal in anii dintre copilarie si adolescenta.
Martha Crenshaw Terrorism in Context, completeaza la cele amintite mai sus, ca terorismul ar fi un: "Comportament strategic rational, ce s-ar intemeia pe convingerea transmisa de o terta persoana - ca violenta pusa in slujba unor teluri politice este plauzibila, eficienta si justificabila din punct de vedere moral". Mai mult, pentru a explica modul in care teroristii pot persista in actele lor in ciuda unor esecuri aparente, Martha Crenshaw afirma ca: "Perspectivele arestarii si sanctionarii nu sunt la fel de puternice ca interesul de a frecventa si cunoaste un individ ce propaga o ideologie laudabila". Astfel, numerosi teroristi se sinucid pentru a-si atinge mai bine obiectivele. La fel, un militar "indreptatit" isi poate exprima "dorinta de a muri pentru patrie", adauga Martha Crenshaw, ridicand, in treacat, o alta problema: prin ce difera - fundamental - conceptul "sinuciderii in vederea atingerii scopului" de cel exprimat "din dorinta de a muri pentru patrie"?

Prof. Ted Gurr cu lucrarea Empirical Research on Political Terrorism arata modul in care un individ poate evolua in functie de influenta grupului sau organizatiei de care apartine.
In primul rand, spune cel dintai, "niste tineri razvratiti sunt orientati spre organizatii teroriste". Cei care au intampinat "probleme personale sau experiente negative cu figurile intruchipand autoritatea, au cele mai multe sanse sa fie recrutati pentru ca grupul terorist le aduce un cadru securizant si un for in care isi pot face cunoscute motivele de nemultumire".
Apoi, adauga Ted Gurr, acesti noi membri sunt "socializati", conditionati astfel incat sa accepte ideologia si obiectivele specifice grupului. Odata ce au fost adoptate principiile grupului, presiunea exercitata de membrii mai vechi actioneaza asupra celor noi si mentine implicarea grupului. Dupa aceea, fiecare act terorist comis intareste convingerea grupului ca obiectivele ii sunt servite de actiunile sale.
In concluzie, teoria conditionarii sociale sustine urmatorul fapt: cu cat un individ este mai gratificat de agresivitate si de violenta, cu atat va recurge mai mult la ele pentru a solutiona situatii problematice. Or, pentru un terorist, aceste situatii sunt reprezentate de obiective politice, culturale, religioase sau de alta natura si cu cat vor fi mai periculoase actiunile grupului, cu atat vor fi mai puternice convingerile acestuia de a actiona cu legitimitate si importanta.

4. Teroristul, cu un comportament normal in atentate sinucigase

4.1. Teroristul, cu un comportament normal in atentate sinucigase reprezinta subiectul celei de-a treia clase aflata in discutie. Practic, cele doua teorii aflate in cautarea unor explicatii ale comportamentului terorist - pe de o parte, aceea a psihopatologiei, iar pe de alta parte, cea a conditionarii sociale - difera in mod esential din punctul de vedere al cauzei psihopatologice. Exista cel putin doua aspecte importante, si anume:

terorismul nu tine de o psihopatologie prin definitie; nu exista dovezi in sensul ca teroristii luati in mod colectiv prezinta mai multe simptome psihopatologice decat alte grupuri;

Prima, se sprijina pe definitia psihopatologiei asa cum este ea formulata in Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders DSM -; IV 2004. Pentru a distinge starea psihopatologica de cea zisa normala, aceasta definitie utilizeaza formularea "tulburari mentale", tulburari cu riscuri semnificative de suferinta, de incapacitate mentala ori de pierdere a libertatii. Aceasta definitie nu implica aprecierea psihopatologica a devierii politice individuale si a comportamentului conflictual. La fel este si cazul unor activitati precum crima organizata, fotbalul profesionist ori actiunile militare de forma razboiului si altele.
A doua, se refera la cercetatorii care au esuat in incercarea lor de a demonstra ca grupurile teroriste prezinta mai multe simptome psihopatologice decat alte grupuri de indivizi. Intr-adevar, ce putem crede despre indivizii care devin teroristi, dar care, anterior, nu au avut un comportament terorist? Expertii ce au analizat individul terorist ca un psihopat, afirma ca acest tip de individ dezvolta, in prealabil, o patologie care il duce la terorism. Or, pare imposibila realizarea unui studiu ce ar determina cauzele legate de un preterorism, precum si efectele lor. Desi acesti experti pornesc de la postulatul ca teroristii au intampinat dificultati interpersonale - in special in relatiile cu parintii lor, in timpul copilariei si adolescentei -, aceste experiente negative nu indica in mod necesar o psihopatologie. La urma urmei, crescand, noi toti am intampinat dificultati de acest gen, si ele ne-au influentat, probabil, comportamentul pana la un anume punct, inclusiv conceptia noastra despre autoritate si docilitate.

In acest stadiu al dezbaterii, dr. Ruby rezuma aspectele convergente. Daca terorismul isi mentine un grad inalt de vigilenta interpersonala si isi reduce simtitor relatiile sociale si emotionale cu ceilalti, comportamentele ulterioare si procesele de gandire pot raspunde la criteriile care conform DSM- IV TR 2004 permit diagnosticarea nevrozelor paranoice, obsesive sau schizofrenice. Putem, de asemenea, sa presupunem ca teroristii dezvolta idei si comportamente antisociale si narcisiste, adauga autorul studiului. Pe aceeasi linie, ei manifesta o foarte buna parere despre propria persoana incepand din clipa in care sunt angajati in actiuni incredibil de periculoase, ce ameninta viata a mii de persoane. Astfel, potrivit intensitatii gandurilor si comportamentelor lor, le poate fi aplicata eticheta de "antisociali", ca si cea de persoane suferind de "tulburari de personalitate". Totusi, teroristii nu sunt singurii ce corespund acestui model, evolutii similare fiind constatate si la militari. Aceleasi simptome obsesive, compulsive si paranoice au fost diagnosticate atunci cand indivizii manifestau o adeziune mult prea rigida la o politica de securitate.
In orice caz, lipsesc elementele - iar atunci cand exista, ele sunt putin edificatoare - ce ne-ar putea permite sa afirmam ca terorismul ar fi o forma de psihologie anormala ori rezultatul actiunilor unor indivizi "deranjati mintal". Utilizarea violentei, scrie Charles Ruby, pana si impotriva unor fiinte nevinovate, tine de o incercare vizand schimbarea politicii unui stat. Motivatia pentru recurgerea la acte teroriste rezulta din intamplari si experiente ce au provocat, la unii indivizi, o intelegere specifica a lumii si a rolului lor in cadrul acesteia. Diferenta dintre actiunile lor si niste campanii militare conventionale consta in faptul ca teroristii nu au acces la o putere de inarmare suficient de mare pentru a-si invinge inamicul; prin urmare, ei folosesc o strategie diferita de armata.
In final, dr. Ruby afirma ca "obiectivul ultim al teroristilor nu este sa ucida. Vizarea unor fiinte nevinovate constituie o cale de a-si atinge un scop, la fel ca si acceptarea deceselor in randul populatiei civile, daune colaterale intr-un razboi conventional. Obiectivul ultim al comportamentului terorist este acela de a provoca o teama extrema in randul populatiei, astfel incat guvernul sa modifice politica pe care teroristii o considera nedreapta". Intelegerea acestei logici pare necesara atunci cand se pune problema protejarii popoarelor de eventuale atacuri teroriste, si de prevenirea evolutiei circumstantelor ivite si care, pe viitor, pot forma intamplarile si experientele teroristilor. Teroristii nu sunt nebuni si sunt perceputi adesea drept modele de comportament in societatile lor, a declara un expert american de marca in psihologia terorismului, Jerrold Post, care a lucrat douazeci de ani la Agentia Centrala de Informatii (CIA). Jerrold Post, care a fondat Centrul CIA pentru analiza personalitatii si a comportamentului politic, si-a prezentat studiul dupa ce a intervievat 21 de extremisti radicali islamici aflati in inchisorile israeliene si palestiniene. Nu ar trebui sa ne gandim ca acesti indivizi sunt fanatici, nebuni sau grav bolnavi psihic. Ba chiar dimpotriva, ei reprezinta o norma in societate, in interiorul acestei societati, sublinia Post. Tulburarea psihica este incompatibila cu 'statutul' de terorist politic. Este un risc, din punctul de vedere al securitatii, sa ai un individ instabil emotional in gruparea ta terorista, e ca si cum ai avea unul in Beretele Verzi. Militantii palestinieni care au fost intervievati vorbeau cu calm si rational despre actele lor de violenta, inclusiv despre crime. Acestia sunt indivizi cu o stare de sanatate normala care, practic, au fost crescuti de mici sa urasca, a mai comentat J. Post.