Comunicare reprezinta instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura.
Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ
pentru comunicare. Desi pare simplu intelesul comunicarii este mult mai
complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de intelesuri,
o multime de scopuri si cam tot atitea metode de exprimare si manifestare.
Nu exista o definitie concreta a comunicarii insa se poate spune cel putin
ca, comunicarea inseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei. h2x11xs
Ce se intelege prin comunicare:
Ø o provocare constanta pentru psihologia sociala;
Ø o activitate;
Ø satisfacerea nevoile personale;
Ø legatura intre oameni, etc.
Prin comunicare se exprima ceea ce se petrece, s-a intimplat ori
se doreste sa aiba loc la nivelul grupului si/sau al fiecaruia. Ca urmare, realitatea
exprimata sau de exprimat se prezinta ca fapte, sentimente si relatii intre
fapte si sentimente.
Faptele, infatisate ca incontestabile, sint alcatuite din ce se
vede: inclusiv atitudini posturale, gesturi, culori, forme, figuri, dimensiuni;
ce se aude: vorba, timbrul vocii, muzica, sunetele, zgomotul, ritmul, tacerea,
intensitatea interventiei; ce se spune: cuvintul (ca sens), continuturile;
ce se face: actiuni, munca (organizarea ei), obiectele produse, cercetarea,
exercitiile practice, rezultatele obtinute.
Sentimentele prezente la grup, subgrup sau individ sint recunoscute si
prelucrate, constient sau inconstient, de fiecare. in fapt, ele sint
afectivitatea pe care o genereaza si/sau o manifesta fiecare grup in modelele
sale de tensiune, de satisfactie, de putere, de euforie. Individual, fiecare
le resimte la fel si totodata diferit: pozitiv/negativ, atractie/respingere,
bucurie/durere, satisfactie/frustrare, forta/slabiciune, indiferenta/entuziasm.
Relatia fapte-sentimente se prezinta la nivelul intentiei, senzatiilor, impresiilor,
intelegerii faptelor, contextelor, oamenilor. Fiecare persoana are tendinta
sa deformeze, sa interpreteze, sa infrumuseteze ori sa umbreasca ceea
ce vede, aude, simte. in gradul si nivelul de deformare intervin caracterul
si experientele anterioare (backgroimd-u\). Ca realitate, relatia ia forma de
ceea ce s-a perceput: o agresivitate, o maniera atractiva de prezentare desi,
uneori, aceeasi situatie poate fi perceputa exact invers de altcineva; ceea
ce s-a inteles, deoarece si intelegerea poate sa difere. De retinut
ca aici mai intervine si rolul ambiguitatii cuvintelor. Contextele insele,
la rindul lor, au semnificatii diferite pentru fiecare. A se vedea experienta
jurnalistului, care scri exact invers decit un alt coleg, de alta publicatie,
desi ambii vorbesc despre acelasi eveniment, din acelasi loc si despre acelasi
moment al derularii lui; ceea ce s-a exprimat, diferentele fiind date de claritate,
trunchieri, aluzii care, uneori, sint folosite pentru a lasa intelesul
in seama celui care receptioneaza mesajul; ceea ce am vrut sa se exprime.
Este interventia deschisa a receptorului care, pentru ca a vrut, a asteptat
sa auda, sa vada, sa se spuna si a privit astfel ineit toate se
vorune pe seama persoanelor, locuitorilor, momentelor de care avea nevoie. Ne
face placere sa conferim o anumita semnificatie celor percepute si sa credem
ca sensul acesta (al nostru) l-am dobindit atunci de la ...
Orice analiza evidentiaza ca intelegerea realitatii genereaza o perspectiva
complementara, impunindu-se atentiei realitatea constienta si exprimata;
realitatea constienta si neexprimata; realitatea inconstienta.
Daca in realitatea constienta si exprimata rolul formatorului se reduce
la a o face remarcata celorlalti, sugerind eventual noi tehnici de reformulare
si prezentare, pentru realitatea neexprimata subiectul trebuie ajutat sa scoata
din adincuri imaginile pe care le pastreaza. Cauzele care l-au dus la
neactivarea lor pot fi multiple de la interventii brutale pina la insatisfactii
adincite de educator, la nereusita in comunicare si la nestimularea
curajului de manifestare. De aceea, caile de interventie devin anevoiase daca
nu se cunosc antecedentele procesului. Formatorul poate valorifica ambivalentele
favorabile ori poate sa le creeze, pentru ca fiecare sa exprime faptele de care
are stiinta sau ia cunostinta.
Realitatea inconstienta este un subiect ca si inexistenta, chiar daca toti ceilalti
o reclama. Trebuie inteleasa doar ca o problema personala, exceptie nefacind
nici cazurile patologice, pentru ca oricine poate sa ignore si chiar ignora
ceva din ceea ce altii percep. Formatorului ii ramine posibilitatea
sa intervina cu tact, spre a pune in evidenta, a face observat, ceea ce
trecuse nesesizat, prezentind el insusi acest fapt ca pe ceva normal.
Astfel poate genera constientizarea realitatii inconstiente, dar nu prin bruscare,
fiindca poate aparea refuzul exprimarii acesteia. Educatorul duce realitatea
in constiinta si pe cea neexprimata in categoria realitatilor constiente
si exprimate, armpni-zind relatia fapte-sentimente cu accent pe ce vrea
sa spuna (si cind nu o putem face), prin grija la cit s-a exprimat
din ceea ce am dorit sa devina fapte si pe cit de mult s-a perceput si
inteles, tinind seama de ceea ce ar fi vrut partenerii nostri sa
se exprime, de asteptarile, de sentimentele, de trairile lor.
In constructia mesajului, educatorul porneste, de asemenea, de la ceea ce ar
vrea sa spuna fara sa ignore ceea este de zis, din care o parte ar vrea sa spuna
si altii desirin final, il incearca teama ca a ramas doar
la tot ce s-a zis. De aici permanenta stare de indoiala fata de reusita
comunicarii sale, careia ii asteapta rezultatul in atitudinea elevilor.
Rezultatul comunicarii este dat de starea pe care o induce vorbitorul ascultatorului,
fie ca acesta este unul permanent (elevul), fie ca este doar ocazional. in
vreme ce primul isi cauta clementele care sa-i faca oportune prezenta
actiunilor pregatite si tema aleasa, celalalt va fi dominat in primul
rind de ceea ce asteapta si abia apoi de ceea ce vede si asculta, de ceea
ce intelege si admite ca trebuie retinut pentru ca, pe aceasta baza, simte
ceva dorit, util, provocator, incitant.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dareste corect
sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat
o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii
traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea
este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun aceste lucruri. Pentru
a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aiba in comun scopuri,
convingeri aspiratii, cunostinte - o intelegere comuna - "acelasi spirit"
cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale
si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si
cerinte.
Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din
totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum,
viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia,
miscarea, imbracamintea etc.).
Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul
scontat.
Tipuri de comunicare:
Ø Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea in si catre sine.
Ø Comunicarea interpersonala. Este comunicarea intre oameni.
Ø Comunicarea de grup. Este comunicarea intre membrii grupurilor
si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alti oamenii.
Ø Comunicarea de masa. Este comunicarea primita de sau folosita de un
numar mare de oameni.
Scopul comunicarii:
· sa atentionam pe altii.
· sa informam pe altii.
· sa explicam ceva.
· sa distram.
· sa descriem.
· sa convingem, etc.
