Pentru intelegerea adecvata a raportului psihic-creier este necesara
studierea anatomiei si fiziologiei sistemului nervos. Anatomia si fiziologia
sistemului nervos a facut abstractie de implicarea diferitelor structuri in
producerea vietii psihice. Modelele anatomice erau statice, iar cele fiziologice
erau de tip robot, in sensul ca functionarea unui centru era privita ca
autonoma. Abia in ultimele decenii s-a produs colaborarea intre
anatomie, fiziologie si psihologie. i4d4dj
Creierul functioneaza dupa principiul interactiunii si interdependentei multifazice
si multinivelare. Sistemul dualist preconizat de neurofiziologii clasici imparte
sistemul nervos in doua segmente diametral opuse: un segment inferior,
reprezentat prin maduva spinarii si trunchiul cerebral, in care se afla
sediul actelor reflexe neconditionate, si segmentul superior, format din emisferele
cerebrale, in care se afla sediul actelor psihice, spirituale, extra-reflexive,
extra-materiale, inaccesibile cercetarilor. Astazi dispunem de viziunea monista,
conform careia sistemul nervos nu actioneaza functional unitar ca activitate
reflexa de raspuns fiziologic si psihic la stimulii din mediul intern si extern
al organismului; adica nu exista functii exclusiv fiziologice si functii exclusiv
psihice.
Nu toate formatiunile sistemului nervos au aceeasi importanta. Exista un sistem
nervos central, format din creier si maduva spinarii, si un sistem nervos periferic,
format din ganglionii si trunchiurile nervoase. Intre acestea deosebim
un sistem nervos somatic, care este utilizat in raportul dintre organism
si mediul extern, si un sistem nervos vegetativ sau autonom, care coordoneaza
functionarea organelor interne.
Dupa criteriul genetic, exista formatiuni nervoase vechi: maduva spinarii, cu
actele sale reflexe, innascute, si formatiuni nervoase noi, sub dependenta
carora se afla actele reflexe complexe de adaptare a individului la mediu pe
baza unor experiente noi. Din punct de vedere ontogenetic, adica al dezvoltarii
embrionare a sistemului nervos, deosebim in fata initiala o parte anterioara
a tubului neural si o parte posterioara a acestuia. Din partea posterioara a
acestui lob neural se dezvolta maduva spinarii, iar partea anterioara a acestuia
da nastere la cinci formatiuni din care se dezvolta mielencefalul (bulbul rahidian),
metencefalul (puntea si cerebelul), mezencefalul (pedunculii cerebrali si tuberculii
cvadrigemeni), diencefalul (talamusul si hipotalamusul) si telencefalul (emisferele
cerebrale).
Maduva spinarii.
Din punct de vedere filogenetic este formatiunea cea mai veche. Are o lungime
de 43-45 cm si se intinde de la prima vertebra cervicala pina la
a doua vertebra lombara; maduva spinarii se termina printr-un manunchi de fibre
nervoase numit coada de cal.
Daca sectionam transversal maduva spinarii observam ca are un sant median anterior
si un sant median posterior. Intre santul anterior si cel posterior se
gaseste un sant paramedian (sau colateral). In maduva spinarii, substanta
alba se afla la exterior, iar substanta cenusie la interior. Substanta cenusie
are forma unui H si este compusa din neuroni, fibre nervoase mielinice si nevroglie.
Majoritatea neuronilor se gasesc in coarnele anterioare ale maduvei spinarii
si sunt motori. Axonii acestora formeaza radacinile anterioare ale neuronilor
spinali, care sunt motori (de natura somatica si vegetativa). Neuronii mai pot
fi de asociatie, care fac legatura intre neuronii senzitivi din ganglionii
spinali si neuronii din maduva sau din segmentele encefalice. Exista si neuroni
comisurali, care traverseaza comisura cenusie a maduvei spinarii, si neuroni
cordonali, care parasesc substanta cenusie.
Substanta alba e formata din fibre cu mielina. La nivelul maduvei putem deosebi
mai multe cordoane: cel anterior, situat intre santul median anterior
si santul colateral anterior; apoi cordonul lateral, situat intre santul
colateral anterior si santul colateral posterior, si cordonul posterior, situat
intre santul colateral posterior si santul median posterior. Aceste cordoane
alcatuiesc magistralele senzitive si motorii ale maduvei.
Dupa rolul functional si dispunerea influxului nervos intilnim fascicule
sau tracturi ascendente (centripete) si tracturi descendente (centrifuge), care
au rol motor.
Caile senzitive se duc catre talamus si scoarta cerebrala. Aici deosebim caile
sensibilitatii termice si dureroase, dirijata prin tractul spino-talamic lateral;
calea sensibilitatii tactile, dirijata prin tractul spino-talamic lateral; calea
sensibilitatii proprioceptive inconstiente dirijata prin fasciculele spino-cerebelos
anterior si spino-cerebelos posterior; caile sensibilitatii vestibulare, prin
tractul spino-cerebelos, spino-mezencefalic si spino-reticulat; calea sensibilitatii
proprioceptive constiente, transmisa prin fasciculii Goll si Burdach.
Caile motorii formeaza impulsuri catre fasciculul cortico-spinal direct si fasciculul
cortico-spinal incrucisat (coordoneaza activitatea voluntara a individului),
apoi catre fasciculul cortico-ponto-cerebelo-deutro-nigro-spinal (miscarile
involuntare), cortico-spino-nigric, fasciculul tecto-spinal care provine de
la tuberculii cvadrigemeni si are rolul de a coordona miscarile de intoarcere
a capului la diferiti stimuli; fasciculul cerebro-spinal, fasciculul vestibulo-spinal,
(legat de reflexele de echilibru vestibular), fasciculul olivo-spinal, fasciculul
piramidal (sensibilitatea termica si dureroasa).
Functiile maduvei spinarii
Maduva spinarii are trei functii: de integrare reflexa, de coordonare reflexa
si de conducere.
1. Functia de integrare reflexa. Maduva spinarii are o anumita independenta,
dar este subordonata si etajelor superioare ale sistemului nervos. Avem o dubla
integrare a actelor reflexe medulare: una primara, medulara si una secundara,
subordonata etajelor inferioare.
2. Functia de coordonare reflexa. Se manifesta prin reglarea actelor reflexe;
avem in vedere ordinea de desfasurare, dozarea intensitatii raspunsurilor
si modularea tempoului activitatii (motricitatea gimnastica).
3. Functia de conducere. Maduva spinarii este in legatura cu scoarta cerebrala
si formatiunile subcorticale prin intermediul fibrelor de legatura ascendente
(de sensibilitate) si descendente (motorii).
Aceste functii prezinta importanta in diagnosticarea unor maladii infectioase,
traumatice si in interventiile neurochirurgicale (tumori).
Trunchiul cerebral
Este format din bulbul rahidian, protuberanta (puntea) si pedunculii cerebrali.
Bulbul rahidian are o configuratie asemanatoare cu cea a maduvei spinarii.
Are doua fete, una anterioara si una posterioara, si doua parti laterale. Anterior,
de o parte si de alta a santului median anterior, se gasesc doua cordoane numite
piramidele bulbare anterioare. Lateral fata de aceste piramide se afla santurile
colaterale anterioare.
La nivelul santului bulbo-pontin se afla originea aparenta a perechii de nervi
cranieni VI. In lateral se afla doua coloane bulbare laterale, care sunt
o prelungire medulara. In partea superioara a acestora se afla olivele
bulbare. La nivelul santului lateral dorsal al bulbului se afla originea aparenta
a nervilor: glosofaringian, vag si spinal. Deasupra olivei bulbare se afla originea
aparenta a nervilor VII (facial), iar posterior a perechii VIII (vestibulo-cohlear).
Partea posterioara este traversata longitudinal de santul median posterior.
In partea inferioara laterala se gasesc cordoanele posterioare. La jumatatea
inaltimii bulbului se gaseste fascicolul Goll-Burdach, care se departeaza
si continua cu corpul vestiform (sau pedunculii cerebelosi inferiori). Fasciculul
Goll formeaza piramida bulbara posterioara.
Spre deosebire de maduva spinarii, la bulb, datorita incrucisarii fascicului
piramidal (sau cortico-spinal) pe fata anterioara a acestuia si datorita unor
cai senzitive ascendente, substanta cenusie este fragmentata in nuclei.
Prin fragmentarea coarnelor anterioare iau nastere nucleii motori, iar prin
fragmentarea coarnelor posterioare iau nastere nucleii senzitivi ai bulbului.
Prin fragmentarea cordoanelor laterale iau nastere nucleii vegetativi.
In afara acestor nuclei proveniti din fragmentare, bulbul are si o serie
de nuclei proprii:
- nuclei motori: al nervului hipoglos (XII), al nervului glosofaringian (IX),
al nervului vag (X), al nervului spinal (eccesor, XI); acestia sunt nucleii
ultimelor perechi de nervi cranieni.
- nuclei senzitivi: al nervului solitar, al nervului vag (X), al nervului glosofaringian
(IX), al fascicolului senzitiv al trigemenului, al nervilor vestibulari si cohleari.
- nuclei vegetativi: al nervului solitar inferior si al nervului dorsal al vagului
(X).
- nucleii proprii ai bulbului: nucleul lui Goll, nucleul lui Burdach, nucleul
olivar si substanta reticulata bulbara.
Aici exista pedunculul cerebelos inferior, alcatuit din corpul vestiform, care
este o prelungire a fascicolului lui Burdach.
Functiile bulbului rahidian
1. Functia de integrare reflexa.
Bulbul are rol important in comanda si controlul in activitatile
si functionarea organelor interne. La nivelul lui se gasesc centri respiratorii,
cardiaci, vasomotori, digestivi, pentru salivatie, deglutitie si supt. Mai exista
centrii unor reactii de aparare ca tusea, stranutul. clipitul si voma.
Particularitatile centrilor bulbari: automatismul (independenta functionala)
si auto-excitabilitatea, pe baza modificarilor chimice ale singelui.
2. Functia de conducere consta in mijlocirea transmiterii informatiei
catre zonele receptoare si centrii superiori ai integrarii aferente, senzoriale,
pe de o parte, si centru de comanda motorie pe de alta parte.
3. Functia de reglare a tonusului si dinamicii psihice, care se realizeaza cu
precadere prin intermediul substantei reticulate.
