In lucrarea sa Cele opt pacate capitale ale omenirii, Konrad Lorenz,
comentand asupra receptivitaþii la indoctrinare face
o demonstraþie pe cat de simpla, pe atat de instructiva
asupra unei remarca nu lipsite de unor a lui Oskar Heinroth: „
Ceea ce gandim e de cele mai multe ori fals, dar ceea ce ºtim e adevarat".
e6i17im
Considerand cunoaºterea ca pe un mecanism neelucidat de suprapunere
a unei regularitaþi interioare a organismului viu cu o a doua regularitate
ce guverneaza lumea exterioara, el o descrie ca pe un proces in
doi timpi care „ia forma presupunerii ºi a confirmarii care
ii succede". Se intampla ca unele presupuneri
sa nu reziste la confruntarea cu exemplele practice, dar ceea ce se confirma
printr-un numar de probe devine ºtiut.
In acest proces de confruntare cu realitatea, primul pas il constituie
considerarea unor lucruri ca adevarate, aceasta convingere putand
fi asemuita cu o credinþa. „Ipoteza ca anumite
lucruri ar fi pur ºi simplu adevarate, se numara aºadar
printre procedeele indispensabile ale nazuinþei omului catre
cunoaºtere. Totodata cercetarea umana se bazeaza pe
premisa ca se spera in adevarul presupunerii, in
corectitudinea ipotezei". Acest fapt il indreptaþeºte
pana la urma sa aprecieze ca: „Nu trebuie
sa-i condamnam pe cei care ajung sa creada cu mai
multa tarie" in ceva, daca opinia lor este impartaºita
ºi de alþii" chiar daca este posibil ca: „Toate
aceste efecte care intaresc o anumita convingere pot aparea
din pacate ºi fara sa fie indreptaþite".
Studiile de psihologie sociala pun in evidenþa importanþa
de necontestat a influenþei sociale asupra cunoaºterii realitaþii
fizice ºi sociale.
Influenþa sociala este „influenþa pe care oamenii o
au faþa de credinþele sau comportamentele celuilalt"
(Aronson citat de Serge Moscovici).
In experimentele sale Solomon Asch a vrut sa dovedeasca
faptul ca, fiecare om se conformeaza unei judecaþi
colective ºi o accepta in virtutea unor motive obiective.
Situaþia experimentala, devenita celebra arata
ca in anumite condiþii, indivizii se supun presiunii de grup,
neglijand evident posibilitaþile de independenþa
ºi relaþiile productive cu mediul. Ea a fost astfel gandita,
incat sa-l puna pe individ intr-un conflict
radical cu ceilalþi membrii ai grupului in care a fost plasat.
Cercetatorul propune unor subiecþi reuniþi in grupuri,
un exerciþiu de comparaþie a lungimii ºi anume, ei trebuie
sa distinga dintre trei linii de lungimi diferite, pe aceea egala
cu o linie etalon. Subiecþii pot percepe uºor diferenþele.
In cadrul fiecarui grup doar un singur subiect este naiv. Ceilalþi
complici ai experimentatorului sunt instruiþi sa dea raspunsuri
eronate de ºapte ori din douasprezece incercari, la
care este prezent subiectul naiv.
Rezultatul arata ca circa 33 % dintre raspunsurile subiecþilor
naivi se conformeaza opiniei exprimate de grup printr-un raspuns
eronat. Acest lucru sugereaza ca participanþii la aceste
experienþe sunt inclinaþi sa se comporte ca toþi
ceilalþi ºi deci, sa raspunda ca ei. Cei care
se conformeaza (circa 1/4 dintre subiecþi) o fac din doua
motive: unii pentru ca ei cred ca majoritatea membrilor grupului
dau intr-adevar estimari corecte, ceilalþi pentru
ca nu vor sa se diferenþieze de membrii grupului. Subiecþii
sunt mai puþin atenþi la sarcina de cunoaºtere ºi se intereseaza
mai mult de a nu devia in raport cu grupul. Ei sunt conºtienþi
de ceea ce fac ºi ºtiu ºi de ce o fac. Cele doua maniere
de comportament sunt dovada ca indivizii nu sunt absolut liberi in
cunoaºtere. Raþionamentul care justifica comportamentul lor
este fie ca „mai multe perechi de ochi vad mai bine decat
una singura", fie ca urmeaza majoritatea pentru a
nu fi luaþi drept rebeli.
Acest fel de comportament poate parea iraþional in masura
in care se observa ca:
- nici un individ atunci cand este lasat singur nu alege greºit
linia egala cu cea etalon;
- este suficient ca sa dispara consensul pentru ca manifestarea
conformista sa-ºi reduca amploarea.
Manifestarea unei astfel de obedienþe in faþa autoritaþii
sau a majoritaþii unui grup ilustreaza modelul supunerii
publice. Acest model de comportament este valorizat social ºi se impune
in ºcoli ºi organizaþii pentru a genera o anumita
ordine.
O perspectiva asemanatoare a influenþei de grup asupra
formarii normelor ºi atitudinilor o gasim in experimentele
lui Muzafer Sherif.
Ipoteza lui Muzafer Sherif este: daca intr-un camp de stimuli
lipseºte punctul de referinþa, acesta se stabileºte de
catre individ in plan intern. Ce va face un grup de persoane in
aceeaºi situaþie indefinita?
Condiþiile care produc efectul autocinetic permit realizarea unei situaþii
in care lipsesc reperele. In intuneric deplin, cand
nu exista nici o sursa de lumina in jur o lumina
emisa de o sursa, absolut stabila, are sa se deplaseze
la intamplare in toate direcþiile. Daca in
mai multe incercari se prezinta punctul luminos unei persoane,
acesteia i se va parea ca lumina se afla in puncte
diferite ale locului. Aceasta este cu putinþa, deoarece in
obscuritatea totala a locului, experimental nimeni nu poate sa
localizeze nici un reper in raport cu care sa-l poata situa.
In aceasta situaþie, nu doar lumina stimul apare subiectului
ca miºcandu-se la intamplare, dar subiectul insuºi
se simte nesigur in ce priveºte orientarea sa in spaþiu.
Intr-o a doua etapa, experimentul organizat pentru un grup de indivizi,
a studiat influenþa factorilor sociali ca sugestia ºi situaþia
de grup asupra amplitudinii ºi direcþiei miºcarii punctului
luminos.
Pentru a pune in evidenþa influenþa situaþie
de grup asupra individului, se iau pentru comparaþie doua situaþii:
1) dupa ce el avusese deja ocazia sa reacþioneze la aceasta
situaþie;
2) el a fost mai intai introdus in grup fara
a avea vreo cunoºtinþa asupra situaþiei.
Rezultatele au demonstrat ca atunci cand individul percepe miºcari
fara nici un alt termen de comparaþie, el stabileºte
in mod subiectiv un spaþiu de variaþie ºi un punct de
referinþa (considerat norma) in interiorul acestui
spaþiu, care ii este propriu individului atunci cand el evolueaza
singur.
Cum va percepe campul de stimulare un individ aflat in situaþia
de grup?
Cand individul ce a fost mai intai plasat intr-o situaþie
individuala in care a elaborat propriul spaþiu de variaþie
ºi propria norma este plasat ulterior intr-o situaþie
de grup, impreuna cu alþi indivizi, avand ei inºiºi
propriile lor spaþii de variaþie ºi norme, se observa
ca spaþiile de variaþie ºi normele individuale converg
ºi se apropie de o medie.
Dar convergenþa nu e la fel de accentuata ca atunci cand
subiecþii incep cu situaþia de grup. In acest caz, se
stabilesc o norma ºi un spaþiu de variaþie care sunt
specifice grupului.
Experimentul demonstreaza ca normele sociale, ca de pilda:
stereotipurile, moda, obiceiurile se stabilesc ca urmare a formarii cadrelor
de referinþa comune rezultate din contactele intre indivizi.
Odata ce sunt stabilite aceste cadre de referinþa sunt preluate
de indivizi. Ele contribuie ca factori importanþi la determinarea ºi
modificarea reacþiilor acestora in situaþiile in care
vor evolua mai tarziu ºi aceasta mai ales in acele situaþii
in care campul de stimuli nu este bine structurat.
Aceste exemple ar inclina sa ne faca sa credem ca
mulþi oameni se conformeaza cu preþul sacrificarii
propriei percepþii asupra realitaþii. Influenþa este
un fapt real ºi incontestabil ºi ea are ºi o alta latura
de egala valoare care priveºte influenþa pe care minoritaþile
disidente o au asupra grupului. Ipoteza cercetata de Moscovici ºi
Faucheux pune in evidenþa partea inconºtienta
a fenomenelor de influenþa sociala plecand de la noþiunea
de conflict. Acest fapt - conflictul - este inevitabil pentru o persoana
care doreºte sa exprime un punct de vedere singular in care
crede cu tarie. Exprimand propria judecata, o astfel de
persoana nu doar se opune majoritaþii, ci repune in
discuþie ºi o realitate cu care aceasta pare sa fie de acord.
La ce se refera in fapt aceasta realitate care incepe
sa se clatine? In primul rand este vorba despre lucruri ºtiuta
de mai multa vreme ºi in care majoritatea continua
sa creada ºi apoi este puterea ataºamentului, a legaturilor
care ii þine pe oameni in raporturi stabile purtatoare
de valori comune.
Lipsa de loialitate faþa de societate, rezerva de a participa social
sunt masuri pentru care individul este obligat sa plateasca
prin renunþarea la comunicare ºi la convenþiile care de obicei
il protejeaza in cadrul societaþii.
In ciuda acestor fapte, o minoritate se poate impune in conºtiinþa
majoritaþii ca urmare a funcþionarii unor mecanisme
inconºtiente care tind sa rezolve in planul conºtiinþelor,
dizarmoniile rezultate din confruntarea cu poziþia minoritara.
Conflictul interior al subiecþilor aparþinand majoritaþii
este cu atat mai mare cu cat aceºtia se reþin mai mult
de a adopta punctul de vedere minoritar. S-a constatat ca acest conflict
se rezolva prin modificarea latenta a punctului de vedere fara
ºtirea individului. Intensitatea ºi natura conflictului determina
nivelul conºtient sau inconºtient la care acesta este rezolvat. Daca
conflictul este rezolvat la un nivel conºtient ºi public, nu exista
o schimbare ulterioara la nivel particular ºi inconºtient.
Daca nu este rezolvat la nivel conºtient ºi public, subiectul
va avea nevoie sa-l rezolve la nivel particular ºi inconºtient.
Pentru a produce un conflict intens in conºtiinþa majoritaþii,
minoritatea trebuie sa indeplineasca unele condiþii.
In primul rand este nevoie de un comportament conºtient din
punct de vedere sincronic ºi diacronic. Anumite indicii din cercetarile
lui Solomon Asch conduc la aceasta concluzie. Intr-adevar,
faptul ca in experimentul lui Solomon Asch complicii nu erau majoritari
decat ca numar, poziþia lor fiind in realitate minoritara
pentru ca rupe tiparele fireºti ale evaluarii diferenþelor
de lungime. Acest fapt il face pe Serge Moscovici sa catalogheze
experimentul lui Asch ca unul ce demonstreaza efectul influenþei
minoritare. Aºa se face ca experimentul in cateva dintre
variantele sale este concludent pentru demonstrarea efectului consistenþei
comportamentale a minoritaþii.
Cand unanimitatea complicilor este rupta de unul dintre ei, care
da raspunsuri diferite de a celorlalþi, influenþa
asupra subiectului naiv se diminueaza considerabil, devenind chiar nesemnificativa.
Este validat astfel efectul consistenþei sincronice sau al consensului.
Pe de alta parte, cand proporþia de complici care dau raspunsuri
incorecte variaza in raport cu numarul celor care dau raspunsuri
corecte, rezulta ca influenþa este cu atat mai mare
cu cat ponderea raspunsurilor incorecte este mai mare. Se valideaza
astfel ºi consistenþa diacronica a comportamentului minoritar.
Prin sistemul sau de raspunsuri, minoritatea genereaza
un conflict maximalizat de intransigenþa caracteristica
stilului sau consistent de comportament. Minoritatea afecteaza
consensul prin faptul ca propune o noua norma in
contradicþie cu norma majoritara, ºi infirma astfel
credinþa conform careia doar majoritatea ar fi sursa normelor.
Aceasta ruptura este posibila doar in condiþiile
consistenþei diacronice care presupune repetarea sistematica a
aceluiaºi raspuns.
O poziþie menþinuta fara concesii, devine alternativa
cu atat mai mult cu cat minoritatea se afirma sigura
pe poziþiile susþinute de ea. In timp, conflictul ii
determina pe subiecþii majoritaþii sa-ºi
focalizeze atenþia asupra punctului de vedere minoritar intr-o activitate
de verificare a acestuia, ajungand sa-l simta ºi sa-l
judece astfel. Incercand sa inþeleaga
ce vede minoritatea de fapt in realitatea sa, majoritatea ar incepe
sa vada inconºtient la fel.
Importanþa influenþei sociale pentru cunoaºtere, sta
in aceea ca in faþa majoritaþii predomina
punctul de vedere al acesteia cu rostul de a menþine ordinea sociala,
in timp ce minoritaþile au facultatea de a declanºa
o activitate cognitiva prin care se elaboreaza soluþii noi
la probleme sociale, in faþa minoritaþii toate punctele
de vedere putand fi luate in considerare ºi folosite.
Bibliografie
Influenþa sociala, Ed. Universitaþii Al. I. Cuza,
Iaºi, 1996.
Lorenz Konrad - Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate, Ed.
Humanitas, Bucureºti, 1996.
Psihologia sociala a relaþiilor cu celalalt, Coordonator:
Serge Moscovici, Ed. Polirom, Iaºi, 1998, p. 116-131.
