h8x14xl
Au fost formulate plangeri in legatura cu o fetita de 14 ani, care ar fi inceput o serie de experiente sexuale, ar fi disparut de acasa timp de zece zile, ca apoi sa fie regasita nu departe de casa parinteasca.
Antecedente: familie saraca, cu trei copii. Baiatul cel mare, multi ani bolnav, isi castiga acum existenta si banii ii da mamei sale, care are pentru dansul toata consideratia. Tatal si fiul cel mare, mereu bolnavi, au avut adesea nevoie de ingrijirile mamei. Tatal nu poate lucra decat din cand in cand. Ne putem imagina ca, intr-o situatie atat de apasatoare, fetita nu se putea bucura de nici o atentie deosebita. Si s-a mai nascut si un al treilea copil, tot fata, in circumstante nefericite: tatal si fiul erau atunci in convalescenta, ceea ce nu i-a permis mamei sa se ocupe mai mult de mezina sa. Ceea ce reprezenta pentru fetita noastra o situatie nespus de defavorabila. Mama nu se putea ocupa de dansa, asa incat avea impresia ca este lasata in parasire. A crescut ca un copil detestat, lipsit de caldura dragostei materne. De fapt, intr-o anumita masura echilibrul s-a restabilit, dar fetita traia cu ideea ca era dezavantajata in comparatie cu fratele si sora ei. Tatal reprezenta in casa autoritatea necontestata si copiii il ascultau bucurosi, cu toate ca era sever. Putem prevedea ca fetita aceasta se va dezvolta ca un copil de nesuferit, fara speranta. Ea a bagat de seama ca nu era la fel de razgaiata ca ceilalti. Un astfel de copil simte in orice moment ceea ce descriem noi aici, iar stilul sau de viata se impregneaza de aceste trairi. Apare o circumstanta fericita: are acum un diriginte pe care il iubeste mult; infloreste, devine una din cele mai bune eleve si i se prezice ca va ajunge departe. La varsta de 14 ani este nevoita sa treaca la alta scoala. incepe nenorocirea: noul diriginte nu intelege nimic din sufletul copiilor si o abordeaza cu asprime. Aceasta in timp ce singurul ei suport moral era stima de care se bucura la scoala.

Datorita singurului fapt ca dirigintele o trata fara afectiune, ea a inceput sa se indoiasca de ea insasi, nu raspundea la intrebari si primea note proaste. A cazut in capcana care ii fusese pregatita. Putem sa prezicem ca intr-o zi acest start nefericit va fi resimtit. Ea nu va progresa decat daca va avea parte de afectiune si va fi elogiata. Absenteaza de la scoala. Dirigintele face o ancheta si afla ca frecventeaza barbati tineri; se decide exmatricularea ei din scoala. Adica lucrul cel mai rau din cate se puteau face. Reusita la scoala este ratata, acasa se simte frustrata, — ce ii ramane de facut? Arta psihologului consta in a se identifica cu situatia in care se afla aceasta fata. Ne putem pune problema in felul urmator: ce am face noi daca, fiind o fata in varsta de 14 ani, care se doreste apreciata, am trai intr-o familie care ne refuza acea apreciere? Nu exista decat o cale: sa cauti aprecierea la cei de sex opus. Ea a facut-o intr-un mod inteligent, desi in contradictie cu simtul comun.
Stiind ca fata este inteligenta, putem da un pronostic in legatura cu ce se va petrece mai departe, anume ca nu va gasi, pe calea pe care a apucat-o, aprecierea la care jinduieste. Amorezari de felul acesta nu reprezinta decat o reusita aparenta. Acela care are o anumita experienta in observarea relatiilor amoroase stie ca astfel de raporturi, facile, duc in mod necesar la esec. Ea se priveste ca pe un obiect, ca pe o jucarie a barbatului. Daca continuam sa ne transpunem in situatia fetei, cum ar trebui sa procedam? Nu ne ramane decat sinuciderea? Recunostinta ii este refuzata din toate partile. De altfel, in mai multe scrisori ea anunta ca isi va lua viata, iar faptul s-ar fi produs, daca nu ar fi retinut-o o imprejurare fericita. Nu avem voie sa consideram ca act de lasitate faptul ca nu si-a realizat proiectul; mai degraba sinuciderea ar fi fost un act de lasitate. Acest act are loc intr-o situatie de criza, de furie, de descurajare. Factorul care o impiedica sa se sinucida este situatia relativ favorabila a familiei. Parintii sunt oameni saraci, ea stia asta, dupa cum mai stia si ca, oricum, ei o vor ierta. Drumul acasa ii ramanea deschis si in aceasta ea gasea un fel de apreciere pentru propria-i persoana. Asadar, i-am fi putut spune mamei:,,Plimbati-va putin prin jurul casei si va veti regasi fiica". Pentru ca ea nu avea de urmat alt drum. Mama o va intalni, intr-adevar, intr-o zi si o va readuce acasa. Ea recurse atunci la o consultatie psihopedagogica. Acestei fete insetata de a se pune in valoare trebuie sa i se dea prilejul de a fi apreciata. Trebuie stiut care este cea mai buna aptitudine a ei, in vederea unei orientari spre o activitate utila; fara indoiala ca, in ce o priveste, este aptitudinea de a urma cursurile unei scoli. Psihologia individuala ne invata ca daca un astfel de copil are impresia unui deficit de afectiune fata de el, atunci intr-insul se dezvolta un puternic sentiment de inferioritate, cu toate consecintele care decurg de aici in directia insuficientei pregatiri pentru viata sociala. isi pierde orice interes pentru familia sa si se constata lesne lipsa sa de curaj. Daca nu ar trai un impovarator sentiment de inferioritate, fata ar gandi: dirigintele nu ma intelege si poate ca trebuie sa fac eforturi mai mari. Dar ea, dimpotriva, se mentine pe terenul ideii de a se face apreciata cu orice pret. Aceasta pare sa-i fi reusit prin aventurile galante.
As vrea sa starui aici asupra problemei pubertatii, considerata de unii drept o psihologie a posedatilor de catre diavol. Toate nenorocirile sunt atribuite glandelor genitale. Argumentul este ridicol. Aceste glande functioneaza din ziua nasterii si chiar de mai inainte. Pubertatea se caracterizeaza prin alti factori: mai multa libertate, mai multe posibi¬litati si mai multa atractie din partea tinerelor fete pentru sexul opus. Copiii sunt puternic stimulati de vointa de a demonstra ca nu mai sunt copii. La temperatura acestei stari de fapt ei isi depasesc de cele mai multe ori scopul. Fata doreste sa fie apreciata ca atare si crede ca nu poate gasi apreciere decat pe planul acesta.
Pubertatea nu este o stare morbida, ea nefacand decat sa exteriorizeze continutul stilului de viata. Nimic nu se schimba, fata cu pricina ramane cum a fost. Nu am putea pronostica nici o schimbare. Ea pur si simplu a renuntat la un drum care i s-a parut blocat; atata tot. Important este sa semnalam ca elementele care ii induc pe oameni in eroare nu sunt fapte reale, ci rezulta din felul eronat in care ei inteleg aceste fapte. Toti cei care cred ca viata psihica a omului este bazata pe cauzalitate se insala. Fata de care ne ocupam da valoare de cauzalitate unui factor care, in mod obiectiv,este neutru. Afectiunea care i se refuza devine deodata cauza; daca fata se vindeca, acel deficit de afectiune nu mai este cauza. Ea nu se multumeste insa sa ridice afectiunea refuzata la rang de cauza, ci ii prescrie urmari pe care ea insasi le provoaca. Nu este absolut necesar ca, negasind afectiune la diriginte, sa o caute aiurea. Aceasta este o greseala. Avem dreptate cand refuzam sa credem in efectul unei tendinte native. Noi tinem cont de ratacirile vietii psihice a omului. Nu faptele intra aici in joc, ci opinia pe care ne-o facem despre ele. Psihologia individuala a facut acel pas decisiv care consta in cercetarea posibilitatilor de eroare si in reducerea lor la minimum, cu ajutorul tratamentului. Concluziile trase de doua fiinte diferite pot fi fundamental diferite. Nu trebuie sa uitam ca aceste realitati psihice sunt gresit intelese si gresit interpretate de catre majoritatea oamenilor.
Trebuie sa-i dam fetei posibilitatea de a dovedi ca este capabila sa ajunga ceea ce ei i se pare ca ii este interzis, adica sa devina o buna eleva. Pe acest plan apar, iarasi, alte dificultati: cu astfel de antecedente, sa se vada exclusa din scoala! Aceasta pare sa insemne ca dirigintele nu este el insusi capabil sa rezolve asemenea probleme. Consultatiile psihopedagogice ii vin in ajutor. in scolile care dispun de un serviciu de consultatii psihopedagogice elevii nu sunt exmatriculati si, mai mult decat atat, nu exista repetenti. Daca ni se prezinta un caz ca acesta si nu suntem capabili sa-1 rezolvam in cadrul scolii, atunci se pune problema ce este de facut. Nu vad motivul pentru care copila ar constitui o amenintare pentru o alta scoala. Sa nu uitam ce greu stigmat reprezinta exmatricularea pentru dansa. Poate ca mai simplu ar fi sa apelam la experienta cuiva competent in materie. Poate ca am putea-o incredinta pe fata unui diriginte care sa stie cum se procedeaza in asemenea cazuri. Trebuie facut totul spre a-i reda reusita pe care nu de mult o inregistra la scoala: din acel moment „raul pubertatii" va disparea.