Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
METODE SI TEHNICI DE EVALUARE A COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE - METODE DE EXAMINARE A FUNCTIEI AUDITIVE
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

i3i17iu

Pentru conturarea deciziei echipei, formate din specialisti si parinti, privind orientarea copilului si includerea sa intr-un curent educativ (oral, gestual, comunicare totala) sunt necesare informatii provenite din mai multe surse: examen clinic, audiologic, audiometric, psihologic si ortofonic, anamneza, observatii etc. Examinarea functiei auditive este un demers esential pentru luarea in sarcina a copilului cu deficit auditiv. Acest demers nu poate fi insa, separat de examinarea psihologica cu rol in selectarea tipului de examinare audiometrica si in interpretarea rezultatelor acesteia. Varsta cronologica reprezinta un factor important dar insuficient pentru alegerea metodei de investigatie a starii functiei auditive. Cunoscand varsta mintala a subiectului putem stabili gradul de credibilitate al rezultatelor investigatiilor, mai ales cand fac parte din categoria celor “subiective”.
Examinarea complexa, a functiei auditive si cea psihologica, permite realizarea diagnosticului diferential in cazurile de deficiente auditive si cele care se traduc prin manifestari lingvistice si comportamentale similare: anumite forme de deficienta mintala insotite de perturbari ale dezvoltarii limbajului, afazie, audio-mutitate etc.
Aceasta examinare complexa contribuie la analiza cazurilor cu dificultati de adaptare scolara si / sau sociala care se manifesta prin retarduri si esecuri limitate la anumite domenii de activitate sau esecuri extinse la mai multe domenii.
O parte din examinarile pe care le vom mentiona se realizeaza de catre medicul ORL-ist sau de catre persoanele specializate in audiometrie clinica sau din institutii cu profil educativ. Acestea fac parte din categoria examinarilor obiective, necesitand aparatura speciala.
O parte din examinarile functiei auditive se realizeaza de catre medicul ORL-ist sau de catre persoanele specializate in audiometrie din clinica sau din institutii cu profil educativ. Acestea fac parte din categoria examinarilor obiective, necesitand aparatura speciala.



1. Examinari obiective

Examenul timpanometric permite cunoasterea starii de presiune din urechea medie prin modificarea presiunii aerului din conductul auditiv extern si prin inregistrarea grafica a impedantei timpanului. Aceasta investigatie permite si cercetarea pragului reflexului stapedian. Permite estimarea nivelului de auditie si integritatea sistemului reflex cu originea in bulbul rahidian.
Electrocohleografia este o metoda standardizata de catre Michel Portmann. Aceasta metoda permite surprinderea activitatii electrice globale a ansamblului neuro-senzorial al urechii interne. Nu da informatii despre ce se intampla pe caile nervoase auditive sau la nivelul bulbului rahidian.
Potentiale auditive evocate (PEA). Potentialul evocat este foarte complex, el contine raspunsul nervos al urechii, din regiunea bulbara si din protuberanta. Rol informativ are nu numai prezenta sau absenta raspunsului la stimuli sonori ci si forma latentelor care poate semnaliza prezenta surditatii sau a agnoziei.

2. Examinari subiective

O parte dintre aceste examinari pot fi facute de catre persoane specializate in domeniul deficientelor auditive si de limbaj. Multe dintre ele se bazeaza pe colaborarea (participarea constienta) a celui examinat. Este de dorit ca rezultatele furnizate de probele subiective sa fie completate prin examinari obiective.

2.1. Audiometria tonala
Sunt mai multe variante in functie de varsta subiectului examinat sau in functie de scopul examinarii. Audiometria tonala permite obtinerea curbei aeriene si osoase pentru fiecare ureche. Audiogramele rezultate servesc la: aplicatii audioprotetice; stabilirea gradului de pierdere auditiva; aprecierea evolutiei surditatii; realizarea prognosticului educativ. Se impun reluari periodice ale examinarii audiometrice tonale, intrucat curba se precizeaza o data cu varsta.
Audiometria liminara tonala permite stabilirea pragului minim de percepere a sunetelor dintr-o gama auzibila.
Audiometria supraliminara permite surprinderea unor distorsiuni ale inaltimii, ale senzatiei de intensitate si punerea in evidenta a fenomenului recrutarii. Exista metode de investigatie care permit masurarea acufemelor.
Audiometria infantila necesita conditionarea copilului. Peep show box este conceput sub forma de joc. Prin conditionare copilul invata sa apese un intrerupator (care declanseaza o jucarie) cand sunetul este prezent. Permite stabilirea pragului auditiv la copii avand varsta mintala de 2 ½-3 ani. Aceasta examinare are o concordanta relativa cu probele de audiometrie tonala propriu-zisa. Un demers aparte care vizeaza populatia infantila il constituie testele de screening auditiv.
2.2. Audiometria vocala consta in masurarea gradului de intelegere a cuvantului rostit, a carui intensitate poate fi reglata cu ajutorul unui audiometru. Ca material de testare pot fi folositi logatomi, cuvinte sau fraze (Montandon, 1965). Examenul auditiv vocal se practica de cand copilul incepe sa vorbeasca. Este utilizat in cazul copiilor cu deficiente auditive moderate si severe. In cadrul acestei examinari sunt posibile doua optiuni: audiometria vocala infantila care evidentiaza pragul de receptie auditiva a vorbirii; studiul fonetic al perceptiei auditive.

a. Audiometria vocala infantila foloseste material lingvistic accesibil copilului. Materialul verbal utilizat consta in: liste de cuvinte monosilabice sau bisilabice. Se recomanda folosirea cuvintelor bisilabice, testarea fiind mai apropiata de situatiile naturale iar cuvintele bisilabice fiind mai bine percepute decat cele monosilabice. Aceasta metoda nu permite surprinderea evolutiei achizitiilor perceptive, intrucat listele de cuvinte administrate copilului difera in functie de varsta acestuia (trebuie elaborate liste de cuvinte pentru fiecare nivel de varsta.
Materialul verbal poate fi transmis copilului examinat fie prin intermediul audiometrului, fie direct de catre examinator, cu trei niveluri de intensitate a vocii. Exista posibilitatea selectarii materialului verbal, folosit in examinare, in functie de structura fonetica in cuvinte cu timbru inalt, mediu, grav.

b. Metodele fonetice constau in utilizarea unui material verbal care nu este influentat de nivelul de dezvoltare al limbajului copilului. Materialul utilizat permite realizarea unui inventar al elementelor fonetice percepute si reproduse. In acest scop sunt folosite silabe sau asociatii de sunete fara semnificatie: logatomii. Acest procedeu este criticat tocmai pentru caracterul artificial al materialului verbal. In situatiile educative, precum si in cele cotidiene are importanta perceperea si emiterea materialului verbal cu sens, ceea ce constituie, de fapt, principalul parametru considerat in aprecierea inteligibilitatii vorbirii si a functionalitatii auzului.
- In urma examinarii poate fi reprezentat grafic campul auditiv vocal si zona frecventelor in care acest camp este “amputat”. Gradul de intelegere, exprimat prin procentul de inteligibilitate, creste pe masura ce creste intensitatea sonora. In zonele in care campul auditiv vocal este “amputat”, se reduce inteligibilitatea oricat de puternic ar fi stimulul auditiv vocal (A. Montandon, 1965). Daca apare fenomenul recrutarii, atunci scade inteligibilitatea, de la un anumit nivel, chiar daca intensitatea creste. Aceste aspecte sunt reflectate de curbele de inteligibilitate obtinute prin audiometria vocala.

2.3. Alte metode de investigatie a functiei auditive a. Fonetograma lui Suzanne Borel-Maisonny este o metoda bazata pe spectrul acustic, permite investigarea zonelor utile si necesare pentru recunoasterea sunetelor vorbirii. Nivelul acustic este limitat la trei grade de intensitate: voce inalta, obisnuita, susotita.

b. Metoda verbo-tonala a lui Petar Guberina consta in aplicarea unui material vocal (consoane si vocale) cu o anumita dominanta acustica, care va fi selectionat cu ajutorul unui filtru trece banda. Aceasta metoda face, dupa Petar Guberina, un transfer de informatie dintr-o zona in alta a campului auditiv.

c. Teste fonetice
Testul fonetic al lui Jean-Claude Lafon contine liste cu serii de cate 10 cuvinte, alcatuite din cate trei foneme. Selectia cuvintelor s-a facut in functie de frecventa aparitiei fonemelor in limba franceza.



Florin Constantinescu (1964) a intocmit liste de cuvinte ehilibrate fonetic, pentru limba romana. El face urmatoarele precizari privind alegerea materialului vocal:
- fonemele continute de materialul test trebuie sa reflecte proportia in care se gasesc in limba respectiva; in limba romana vocalele sunt 46,58% iar consoanele 53,42%;
- un alt criteriu este frecventa in limba si usurinta in pronuntare din aceasta cauza sunt preferate mai ales substantivele si adjectivele;
- se folosesc doua feluri de cuvinte cu sens: monosilabice si bisilabice spondeice (cu ambele silabe accentuate).
Testul fonetic masoara recunoasterea structurilor fonetice elementare, corespunzand din punct de vedere articulatoriu perceperii fonemelor. In aceasta proba valoarea informativa a melodiei si ritmului este redusa, in ciuda posibilitatilor de supleanta mintala ale subiectilor. Supleanta mintala se sprijina pe elemente ca interpretarea contextuala si aspectele prozodice (accent, intonatie, pauze, ritm). Exista diferente intre solicitarile probei fonetice si metodele pedagogice de antrenament ale acestor aspecte si anume: nu se face analiza articulatiei, ca in insusirea lecturii labiale, ci dimpotriva, este vorba de o sesizare globala a unui ansamblu conceptual a carui semnificatie se desprinde pe baza identificarilor elementelor “cheie” (radacini ale cuvintelor sau cuvinte in contexte sintagmatice).
In urma aplicarii materialului verbal si a culegerii raspunsurilor copilului, rezultatele sunt prelucrate cantitativ - prin stabilirea numarului fonemelor percepute corect si a proportiei in care se face aceasta identificare- si calitativ - prin stabilirea fonemelor care au fost omise, denaturate si substituite, precum si a fonemelor care au fost percepute in locul altui fonem. Aceasta metoda poate fi folosita pentru aprecierea perceperii vorbirii si pe alte cai decat cea auditiva.

d.Investigarea labiolecturii
O cale frecvent investigata este cea a perceperii prin labiolectura a materialului verbal. S-a constatat ca exista o evidenta legatura intre lectura labiala, intelegerea unui text scris si nivelul dezvoltarii limbajului. Se procedeaza ca la aprecierea perceperii vorbirii pe cale auditiva: exista o masurare directa si una indirecta. Masurarea directa se face prin compararea raspunsului subiectului cu lista materialului verbal, prin stabilirea numarului de erori si deformari. Aceste deformari sunt date mai ales de sosiile labiale. Masurarea indirecta se face prin calculul probabilitatii de eroare a perceptiei sunetelor (recunoasterea lor pe cale auditiva) cu sau fara lectura labiala.
Pentru a se aprecia capacitatea auditiva reala, indicii luati in calcul sunt urmatorii:
- auditia simpla (fara amplificare auditiva) la urechea cea mai eficienta; se exprima in procente (numarul structurilor fonetice percepute corect/numarul structurilor prezentate x 100);
- lectura labiala (in procente, exprima probabilitatea perceperii structurilor fonetice pe aceasta cale);
- auditie si lectura labiala;
- auditie pe baza amplificarii sonore la urechea cea mai eficienta (%); exprima probabilitatea perceperii auditive cu ajutorul protezei;
- prin utilizarea protezarii si a lecturii labiale
Exista situatii in care capacitatea auditiva calculata (CAC) este mai buna decat capacitatea auditiva teoretica (CAT), fapt care indica eficienta protezarii si a utilizarii resturilor auditive.
Valoarea informativa fonetica este influentata de distorsiunea reziduala si se stabileste prin audiometria vocala sau cu ajutorul testelor fonetice. Gradul distorsiunii fonetice se exprima in probabilitate de eroare care delimiteaza capacitatea de recunoastere acustica a structurilor fonetice. La copii, din cauza dificultatii de stabilire a acestei capacitati. J. C. Lafon si echipa sa (1985) au calculat un “abac” (Figura 1) care permite ca, plecand de la curba pragului tonal, sa se stabileasca capacitatea auditiva teoretica (CAT), care se exprima in probabilitate de eroare.

Figura 1. Capacitatea auditiva teoretica

Pe aceasta audiograma este surprinsa probabilitatea erorii fonetice, pe octava, in functie de pierderea auditiva. Aceste valori corespund unui nivel al vorbirii emis la 70/75 dB. Se numeste CAT70. Pentru calcularea probabilitatii fonetice se inmultesc intre ele probabilitatile partiale, relevate in functie de pozitia pe curba audiometrica. Daca nivelul de emitere al vorbirii este de 90 sau 100 dB se decaleaza grila la care se face raportarea. La copii aceste valori sunt utile pentru cunoasterea posibilitatilor informationale acustice ale resturilor auditive.
Pe parcursul interventiilor educative se fac periodic comparatii intre capacitatea auditiva teoretica si cea reala. Ameliorarea scorului perceptiei auditive, cu proteza, indica rolul pe care il are proteza precum si masura in care sunt eficiente antrenamentele auditive. Acest lucru poate constitui un indice pentru intensificarea anumitor antrenamente. Ameliorarea scorului privind perceperea vorbirii pe baza lecturii labiale ofera indicii asupra eficientei actiunilor pedagogice vizand dezvoltarea limbajului si a vorbirii, dar si asupra posibilitatilor copilului in acest domeniu.

2.4. Screening-ul auditiv
In contextul preocuparilor actuale pentru depistarea, diagnosticarea precoce a deficientului senzorial in scopul interventiei adaptate pentru evitarea sau limitarea deficientei, se inregistreaza o serie de cercetari care au condus la scaderea mediei de varsta la care este cunoscut deficitul auditiv al copilului. Se afla in curs de evaluare teste semiautomate sau complet automatizate pentru programe de screening neonatal (B. Mc Cormick, 1994). Printre metodele mai noi mentionam, RETC si inregistrarea emisiilor acustice.

a) Raspunsurile evocate de trunchi cerebral (RETC) se realizau pana nu demult doar prin sedarea pacientului. Prin aceasta metoda se inregistreaza schimbarea activitatii bioelectrice a creierului ca raspuns la sunet. Aceasta metoda nu testeaza calea auditiva in totalitate ca si metodele comportamentale. Stimulii folositi sunt clicuri in zona de frecvente de 2500-3000 Hz. Metoda surprinde raspunsurile auditive din nervul cohlear si neuronii de pe calea auditiva pana la nivelul mezencefalului. Masuratorile se bazeaza pe media computerizata a undei care apare la un stimul auditiv cu intensitatea de 10 dB la adulti si de 30-40 dB la nou-nascuti.

b) Inregistrarea emisiilor otoacustice este metoda lui Kemp, se bazeaza pe inregistrarea ecourilor slabe provenite din cohlee, ca raspuns la sunete. Acest fenomen se produce la nivelul preneural, ca rezultat al biomecanicii active la nivelul celulelor specializate din cohlee: emisii spontane si emisii intermodulare in functie de frecventa stimulului.

c. Pentru depistarea precoce a cazurilor de copii cu deficit auditiv, au fost elaborate programe de screening auditiv. Exista deosebiri intre testul screening si cel de diagnostic, acesta avand rolul de confirmare. Se pune problema a ceea ce se testeaza prin screening: substratul patologic, deficienta sau limitarea capacitatii. Orientarea actuala este mai degraba spre incapacitatea auditiva, decat spre patologie sau deficienta. Se considera ca o mare importanta o are capacitatea copilului de a auzi vorbirea. Exista anumite aspecte tehnice care fac sa difere testarea la copii mai mici de un an, de testarile la varstele ulterioare. In primele luni de viata, pragurile auditive par sa fie mai ridicate decat la adultii tineri. Inca nu s-a precizat daca aceasta se datoreaza intr-adevar unei interpretari fiziologice, sau faptului ca sugarul da raspunsuri comportamentale numai la niveluri de sunet situate peste prag. Ca urmare, nivelul minim folosit in testarea copiilor sub un an este de 25-35 dB.




Are importanta alegerea sunetelor folosite in testare si in acest scop se recomanda analiza continutului de frecventa. Exista tendinta ca in testarea sugarului sa se foloseasca zgomote familiare: lingurita invartita, jucarii zornaitoare. Prin analiza spectografica se evidentiaza latimea benzii de frecventa a sunetelor folosite in testare. Zgomotele mentionate au o banda lata, din aceasta cauza nu este recomandata utilizarea lor. Se utilizeaza in testare sunetele cu banda ingusta de frecventa: consoana “s” rostita incet corespunde la 4-5 kz; murmurul in surdina la 500 Hz; generatoare de triluri pe anumite frecvente; sunatoarea de inalta frecventa. Se recunoaste faptul ca raspunsul la sunet este influentat si de semnificatia pe care o are acesta pentru subiectul examinat. Alte observatii facute se refera la faptul ca nou-nascutii raspund mai prompt la tonuri tril decat la tonuri pure (Lauretta Bender) si ca se obtin mai usor raspunsuri la sunete inferioare frecventei de 4000 Hz decat peste aceasta frecventa, sunetele sistematizate din cadrul vorbirii sunt stimuli mai eficienti decat tonurile pure. Mc Cormick (1994) sustine ca obiectul principal al screening-ului auditiv este identificarea cazurilor cu probabilitate ridicata de tulburare de auz, semnificativa din punct de vedere medical si/sau educational. In prezentarea sistemului de screening auditiv din Marea Britanie autorul mentioneaza ca un bun program de screening este acela care are un inalt grad de sensibilitate (depisteaza eficient cazurile afectate) si un inalt grad de specificitate (identifica in mod corect cazurile neafectate). Pentru atingerea obiectivelor propuse se apeleaza la mai multe metode. a. Utilizarea suspiciunilor parintilor. b. Testul pentru distragerea atentiei, modificat, pentru copii intre 6-18 luni.

3. Determinarea gradului de invaliditate (incapacitate) la persoanele cu deficit auditiv

In cazul persoanelor cu deficit auditiv se tine seama de pierderea auditiva masurata prin metoda audiometriei tonale precum si de repercusiunile acestei pierderi asupra limbajului si a calitatii expresiei orale (vorbirea). Se realizeaza doua aprecieri distincte, una pentru auz si una pentru limbaj.

3.1. Deficitul de auz
In 1987, in Belgia si Franta, calculul pierderii auditive se facea pe baza valorilor in decibeli, prelevate la trei frecvente: 500, 1000, 2000 Hz. Baremele au fost modificate in 1993. Indicatii:
1. Masurarea se face in absenta aparatarii (fara proteza auditiva).
2. Stabilirea pragului minim al auzului se face pe cale aeriana.
3. Calculul pierderii auditive medii, in decibeli, se face conform recomandarilor BIAP; se folosesc rezultate obtinute prin audiometrie tonala, la frecventele de 500, 1000, 2000, 4000 Hz prin aplicarea formulei urmatoare:
Pierderea % = (pierderea la 500 Hz + pierderea la 1000 Hz + pierderea la 2000 Hz + pierderea la 4000 Hz) / 4.
4. Se calculeaza separat pierderea pentru fiecare ureche. (figura 2).

5. Pentru aprecierea gradului de invaliditate se tine seama de rezultatul obtinut la urechea cea mai buna (nu se face media pierderilor la cele doua urechi).
6. Daca aprecierea pierderii auditive la fiecare ureche in parte este imposibila, calculul se face pe baza curbei globale in camp liber si pierderea auditiva a fiecarei urechi va fi declarata egala cu aceasta valoare.
7. Daca masurarea s-a facut pe baza inregistrarilor electrofiziologice (la subiecti de varsta mica sau la care nu s-a obtinut colaborarea) se obtin informatii doar despre frecventele ascutite (2000 si 4000 Hz), in aceste cazuri pierderea va fi egala cu pragul inregistrat. Aprecierea incapacitatii se va face pe baza unui tabel (tabel I) care permite convertirea pierderii auditive exprimate in decibeli, direct in procente de invaliditate.


TABELUL I.

20-39 dB 40-49 dB 50-59 dB 60-69 dB 70-79 dB 80 dB +
Mai putin de 20 dB 0 dB 5 dB 10 dB 15 dB 20 dB 20 dB
20-39 dB 5 dB 10 dB 15 dB 20 dB 25 dB 30 dB
40-49 dB 10 dB 15 dB 25 dB 30 dB 35 dB 40 dB
50-59 dB 15 dB 25 dB 35 dB 40 dB 50 dB 55 dB
60-69 dB 20 dB 30 dB 40 dB 50 dB 60 dB 70 dB
70-79 dB 25 dB 35 dB 50 dB 60 dB 70 dB 75 dB
80 dB + 30 dB 40 dB 55 dB 70 dB 75 dB 80 dB

Exemplu de citire a tabelului: un copil cu pierdere auditiva de 70-79 dB la o ureche si de 80 dB la cealalta ureche va avea o incapacitate de 75 %.
Lepot-Froment (1996) prezinta modelul belgian de calculare a pierderii auditive medii, relevate prin audiometrie tonala, care se face pe frecventele conversationale clasice adoptate de OMS: 500, 1000, 2000 Hz. Frecventele care nu sunt percepute sunt considerate la 120 dB pierdere auditiva. Se face suma valorilor in dB si se divide la trei. Calculul se face pentru fiecare ureche in parte si deficienta auditiva se defineste plecand de la valoarea obtinuta de la cea mai buna ureche. Daca pentru frecventa de 4000 Hz este relevat un prag mai scazut decat cel de la 2000 Hz, se inlocuieste in calcul valoarea obtinuta pentru 2000 Hz cu valoarea de la 4000 Hz.



Pentru deficienta auditiva profunda, calculul pierderii auditive se face tinand seama de valorile relevate pentru frecventele: 250, 500, 1000 si 2000 Hz. Suma valorilor se imparte la patru.

3.2. Deficienta limbajului si a vorbirii, consecinta unei deficiente auditive congenitale
1. Consecintele pierderii auditive asupra limbajului si vorbirii vor fi apreciate in raport cu o persoana auzitoare si nu in raport cu o persoana surda, chiar daca aceasta a fost corect reeducata.
2. Examinarea limbajului si a vorbirii se realizeaza de catre ortofonist sau medicul audiolog.
3. Gradele de incapacitate corespund urmatoarelor paliere:
- 0 %: vorbire normala (exprimare); nivel normal al limbajului;
- 5 %: limbaj normal; dificultati de exprimare legate de urmatoarele aspecte:
- perturbari ale debitului, ritmului, dificultati melodice si de intonatie;
- perturbari (dificultati) articulatorii legate de deficitul auditiv;
- perturbari ale vocii (modificari de inaltime, timbru, intensitate, nazalizare).
- 10 %: dificultati de exprimare similare celor de mai sus, intarzierea vorbirii si/sau a limbajului cu urmatoarele particularitati:
- eliminarea finalului cuvintelor si dificultati de pronuntare a grupelor consonantice, deformarea cuvintelor;
- utilizarea rara a cuvintelor cu functie gramaticala (articole, adverbe, conjunctii); folosirea incorecta a timpurilor verbelor;
- 15 % : dificultati majore de exprimare, dificultati majore ale limbajului cu absenta vorbirii inteligibile sau vorbirea este inteligibila doar pentru familie si specialistii in reeducare.
Exemplu:
- incapacitatea auditiva = 75%
- incapacitatea vorbirii si limbajului = 10%
- gradul de invaliditate = 75 + 10 = 85%

3.3. Cazul deficientelor asociate
Se foloseste “regula lui Balthazar”. In cazul unei persoane cu deficit auditiv si vizual se apreciaza care este deficitul principal si care este cel secundar.
Exemplu: 60 % deficit auditiv
20 % deficit vizual
100 - 60 = 40 %
20/100 X 40 = 8 % gradul de invaliditate = 60 + 8 = 68 %.

4. Audiometrie prin intermediul procedurilor automate computerizate

Ca urmare a multiplicarii obiectivelor urmarite prin intermediul audiometriei dar si a diversificarii aplicatiilor acesteia au fost elaborate o serie de proceduri de testare. A devenit astfel posibila: investigarea auzului subiectilor la care se manifesta fenomenul recruitment-ului sau la care diferenta dintre pragul auzului la cele doua urechi este mai mare de 40 dB, necesitand proceduri de mascare; surprinderea cazurilor de simulare a unor deficiente auditive; investigarea abilitatii de detectie a variatiilor in intensitate a tonurilor; localizarea afectiunii auzului in cazurile in care acesta regreseaza; compararea raspunsurilor la tonuri pure, pulsatile si la benzi de frecventa, ceea ce permite categorizarea subiectilor intr-una din cele 5 tipuri ale clasificarii englezesti, etc.
Aceste proceduri prezinta multiple avantaje: standardizarea procedurii de testare; reducerea timpului necesar testarii; posibilitatea inregistrarii si tiparirii rezultatelor la teste. Prin conectarea la computer a audiometrului a devenit posibila vizualizarea inregistrarilor raspunsurilor subiectilor inca pe parcursul testarii. In cadrul unui program de cercetare derulat de Catedra de Psihopedagogie Speciala de la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, s a elaborat o modalitate experimentala computerizata de stabilire a diagnosticului audiologic, care permite precizarea tipului si a gradului pierderii auditive. Procedurile de testare pot fi realizate cu ajutorul unui audiometru diagnostic conectat la un computer. In figura 3 prezentam suprafata de lucru a modelului AD229 care va facilita intelegerea procedurilor de testare.


BIBLIOGRAFIE

*** Acta Oto-Rhino-Laringologica Belgica, Tome 41, Fasc. 2, 1987.
*** Le decret nr. 93-1216, 4 novembre 1993, Determine les nouvelles modalites d’attribution du taux d’incapacite.
Anca M.D. (2000). Examinarea si evaluarea functiei auditive, Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca.
Anca M.D. (2001). Psihologia deficientilor de auz, Presa Universitara Clujeana, Cluj Napoca.
Burgess, N., Ramsey, S., Ajuyi, F., Dante, D. (1998). Elemente de audiometrie.Note de curs. Bucuresti.
Constantinescu, F. (1964). Contributii la fundamentarea stiintifica a audiometriei vocale. Probleme de defectologie. Bucuresti: EDP.
Drillien, C., Drummond, M. (1983). Speech Disorder and Severe Hearing Loss. Development Screening and the Child with Special Needs. London etc.: Spastics International Medical Publications.
Erber, N. P. (1982). Screening Auditory Abilities. Auditory Training. Washington: Al. Graham Bell Asociation for The Deaf.
Lafon, J.-C. (1985). Les enfants deficients auditifs. Paris: SIMEP.
Lepot-Froment, Chr., Clerbaut, N. (1996). L’enfant sourd; communication et langage. Bruxelles: De Boek Universite.
Moorey, M; Mahon, M. (1996). Recognising Hearing Problems. How to Manage Communication Problems in Young Children. By Kersner, M., Wright, J. A. London: edit by Kersner.
Morgan Barry, R.; Wright, J. A. (1996). How to Recognise Speech and Language Problems. How to Manage Communication Problems in Young Children. By Kersner, M., Wright, J. A. London: David Fulton.
Myklebust, H. R. (1964). Auditory Disordes in Children. A manual for differential diagnosis. New York: Grune & Stratton.
Oleron, P. (1981). Aspects recents de l'etude psychologique des enfants sourds. Les enfants handicapes; coord. Harrison-Covello et. Colab.Paris: PUF.
Powell, C. with the Course Team, 1996, Audiology D: The Effective Use of Residual Hearing, University of Birmingham;
Simpson, P. Whith the Course Team (1995). The Hearing Impaired Child: Issues in Primary Education. University of Birmingham.
Webster, A., Wood, D. (1995). Children with Hearing Difficulties. London: Wellington House.






Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite