Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PARTICULARITATI ALE EXAMINARII CLINICE SI PARACLINICE IN PSIHIATRIA COPILULUI SI ADOLESCENTULUI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

q8y16yb
Examinarea psihiatrica incepe totdeauna cu o scurta observatie la internare (sau anterioara consultului), urmata de interviu (anamneza), examenul psihic, examenul clinic general, examenul neurologic, testarea psihologica, examinarea electroencefalografica si alte examinari paraclinice, in functie de situatie, menite sa clarifice diagnosticul. Daca starea clinica a bolnavului este amenintatoare de viata si suntem in fata unei urgente, vom incepe consultul cu examenul somatic.
Anamneza. Interviul, in egala masura diagnostic si terapeutic, constituie tehnica de baza a psihiatriei. De multe ori informatiile pot fi nefondate, putand genera probleme serioase. De aceea se culeg din mai multe surse: apartinatori (mama, tata, bunici, frati), vecini, colectivitate (gradinita, scoala), autoritati, pacient. Ancheta sociala efectuata de asistentul social aduce date cu semnificatie din teren.
Intervievarea parintilor se face, de regula, in absenta copilului. Familia asteapta un diagnostic sau un sfat specializat, putand sa nu fie sensibilizata la ideea angajarii ei in procesul terapeutic.
Stiles si colab. (1979) au aratat ca la consultatiile medicale initiale este de dorit ca medicii sa incurajeze pacientii si familia sa-si spuna mai intai povestea in modul lor propriu, aceasta discutie libera fiind urmata de interviul sistematic, cu intrebari tintite. In timpul raportului liber al parintilor, medicul poate influenta ceea ce parintii spun, doar prin felul cum asculta, aratand interes sau incurajand. Chestionarea sistematica este superioara abordarilor mai putin structurate cand scopul este explorarea unui camp predefinit. Este important modul in care medicul pune intrebarile, atat in faza de raport spontan, cat si mai tarziu, in chestionarea sistematica.
Pe langa datele generale, de stare civila, trecute obligatoriu in foaia de observatie a copilului (nume, prenume, sex, data nasterii, domiciliu, acte de identitate ale parintilor, data internarii, diagnosticul de trimitere si caracterul lui de urgenta, cine trimite cazul - unitate, medic, grup sanguin al copilului, posibil alergic la...), inaintea interviului vom consemna o scurta observatie la internare a pacientului.


Ulterior, anamneza se centreaza pe motivele aducerii minorului la medic si pe istoricul bolii actuale, cuprinzand data si istoricul debutului, circumstantele aparitiei, evolutia simptomelor pana in prezent, tratamente si internari anterioare, posibile corelatii etiologice. Se cerceteaza apoi in amanunt structura familiei: membrii familiei in ordine cronologica (bunici, parinti, copii, frati, surori), varsta, grad de instruire, ocupatie, consum de toxice, stare de sanatate, profil psihologic (emotional, cognitiv, comportamental). Locuinta (cu conditiile de locuit) oglindeste nivelul de trai al familiei: numarul camerelor raportat la numarul de persoane, anexe, stare igienico-sanitara, amplasarea locuintei, ambianta, poluare, folosinta personala sau comuna cu alte persoane. Antecedentele heredo-colaterale sunt deseori semnificative in bolile cu potential de transmisie genetica, sau in cele contagioase; patologia cronica a parintilor poate intretine in familie o stare de conflictualitate, culpabilizari si resentimente; la fel, internarile celor apropiati, iminenta pierderii lor, pot marca individul si pot genera psihogenii. Antecedentele personale fiziologice aduc date despre modul cum a decurs sarcina cu copilul in cauza (disgravidii, iminente de avort, tratamente ale mamei in perioada de graviditate), al catelea copil este si din a cata sarcina, cum a fost nasterea (la termen, prematura, eutocica, forceps, cezariana), greutatea la nastere, scor Apgar, icter neonatal, alimentatie, dezvoltare neuropsihica, instalarea controlului sfincterian, vaccinari si vitaminizari. Suferinta ante, perinatala poate explica un anumit gen de patologie, sau poate purta raspunderea pentru vulnerabilitatea psihica a copilului. Icterul nuclear, prin modificarile organice induse in nucleii bazali genereaza vulnerabilitate in sistemul extrapiramidal si predispozitie pentru ticuri, balbism. In privinta instalarii controlului sfincterian, Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca varsta limita 5 ani pentru fetite si 6 ani pentru baieti, dincolo de care vorbim de enurezis. Dezvoltarea neuropsihica va fi apreciata cu grija, stiut fiind ca parametrii dezvoltarii psihomotorii sunt numai valori statistice medii; cum fiecare copil este o realitate unica, aprecierea semnificatiei devierilor de la norma a valorilor acestor parametri se face corect numai luand in considerare intregul context al datelor clinice si anamnestice disponibile, ca si dinamica evolutiei lor. La fete se va insista asupra datei aparitiei primei menstruatii, cicluri menstruale (inclusiv ultimul, cu data precisa), dismenoree, meno, metroragii; in evolutia psihozelor endogene, anorexiei mentale, exista perioade de amenoree secundara. In unele boli cromozomiale (sindromul Turner), sau metabolice (deficit de 21 hidroxilaza), amenoreea este primara; la fel, in unele forme ale retardului psihic sever / profund, ca expresie a nedezvoltarii generale, ciclul menstrual nu se instaleaza. Alteori, intarzierea in aparitia menarhai poate fi o varianta a dezvoltarii. O atentie deosebita se va acorda antecedentelor personale patologice: distrofie, boli acute sau cronice, traumatisme, interventii chirurgicale, convulsii, consum personal de toxice (aurolac, alcool, tutun), stari comatoase, suferinte psihice.
O particularitate a anamnezei in psihiatrie o constituie interesul pentru situatia familial-sociala: relatiile intrafamiliale, atitudinea parintilor, caracterul educatiei, evenimente si situatii traumatizante, relatii extrafamiliale, educatie, situatii deosebite, organizare, dezorganizare, reorganizare familiala, delicte, antecedente penale in familie. Activitatea prescolara, scolara si universitara se analizeaza prin intrebari tintite legate de varsta la care s-a inceput fiecare forma de instruire, frecventa, adaptarea, randamentul, esecuri, evenimente deosebite, activitati extrascolare. Comportamentul scolar sau in campul muncii se exploreaza prin informatii privind varsta la care a inceput activitatea, ruta profesionala, randament, succese, esecuri, aprecieri, sanctiuni. Sunt necesare si referiri la personalitatea premorbida, ce a fost individul respectiv inainte de prezentarea la medic, cum il vad cei din jur (nevoie de miscare, rabdare, dorinta de ajutor in gospodarie, sensibilitate, frici deosebite, reactivitate la frustrari, etc.).
Toate datele culese de la apartinatori se trec in foaia de observatie clinica a bolnavului, alaturi de informatiile furnizate de examinarea somatica, neurologica, psihica, investigatii paraclinice, evolutie pe sectie, terapie cu justificarea ei, epicriza si recomandari. Foaia de observatie este un document medical, dar si juridic, ea oglindind, in egala masura, respectul de sine a celui ce o intocmeste, ca si gandirea lui clinica.
O imagine fidela despre relatia parinte-copil putem obtine trecand “intamplator" prin sala de asteptare, intr-o atitudine indiferenta si observand nepasarea mamei al carei copil rastoarna, distruge, striga, loveste, sau dimpotriva, atitudinea sufocanta a aceleia care aseaza permanent sepcuta pe capul micutului spunandu-i “stai cuminte”, netezindu-i permanent hainutele si parul, anticipand orice dorinta, privandu-l de libertatea de a fi inocent.
Intervievarea copilului se suprapune peste examinarea lui psihica. Unele aspecte ale relatiilor familiale pot fi evaluate mai eficient prin observarea familiei in timpul interviului. Aceste aspecte includ modelele de comunicare, tonul emotional folosit in timpul relationarii, responsabilitatea, aliantele intre membrii familiei si modul de influenta mutuala, incluzand disciplina, controlul, autoritatea, credintele si cunoasterea in legatura cu evenimentele. Nu trebuie sa uitam insa faptul ca, daca membrii familiei sunt vazuti impreuna, o parte din informatii pot fi ascunse de catre unii din participanti. Majoritatea autorilor afirma ca este de preferat ca, dupa ce medicul a facut cunostinta cu particularitatile cazului din interviul cu parintii, sa examineze copilul in afara prezentei lor, cu exceptia celor mici, dependenti de mama, foarte anxiosi sau confuzi.
Clinicianul ghideaza, organizeaza, structureaza informatiile, sensibil la problemele si grijile copilului, incercand sa se comporte ca un observator empatic, interpretand materialul prezentat de copil. Un interviu diagnostic este deseori contactul initial intre copil si clinician, fiind si primul pas in stabilirea unei aliante terapeutice. Destul de frecvent insa, in conditiile examinarii intr-un cabinet policlinic, evaluarea diagnostica initiala este singurul contact pe care un individ, sau o familie, il are cu echipa medicala, deoarece multi nu se mai intorc pentru tratament.
Examenul psihic al copilului facut cu ocazia intervievarii pacientului, este concludent in masura in care incepem cu el, pentru a evita reactiile de aparare ale micutilor induse de dezbracarea lor, sau de senzatiile neplacute, uneori dureroase, inerente, care apar in cursul examenului somatic si neurologic. Prima sarcina a medicului este aceea de a aduce copilul intr-o situatie cooperanta, intr-o atmosfera linistita, intima si nedistractibila (de aceea se va evita prezenta unui numar mare de jucarii interesante).
In timp ce se desfasoara interviul cu parintii, o alta persoana (asistenta) culege informatii despre copilul aflat intr-o camera cu jucarii, in care este lasat sa se joace. Este de preferat ca cel care noteaza comportamentul liber al copilului sa fie plasat in spetele unui geam cu vizualizare in sens unic (spre copil exista o oglinda), auzind printr-un sistem de amplificare ce discuta pacientul singur, sau cu jucariile lui. Daca nu dispunem de o asemenea dotare, asistenta se poate plasa intr-un colt indepartat al camerei ca observator indiferent, notand continutul jocului, jucariile preferate, capacitatea de adaptare la nou, alte aspecte ale comportamentului copilului.


In sala de consultatie in care are loc intalnirea medic-copil sunt necesare o serie de materiale-jucarii adaptate varstei, carti, hartie colorata, creioane, care vor constitui pretexte de comunicare intre cei doi. Se prefera o formulare indiferenta a intrebarilor, discutandu-se despre “uneori copiii..."sau “parintii..."cu alunecarea aparenta spre general, permitand astfel copilului sa-si expuna, fara grija, punctul de vedere. In prima faza, pacientul va fi lasat sa exploreze mediul, sa se plimbe prin cabinet, sa atinga obiectele. Trebuie sa tinem cont de faptul ca, din start, pacientul este plasat intr-o pozitie de inferioritate, fiind adus de apartinatori in urma unui lung sir de incidente sau conflicte, intr-o familie aflata in criza. Adus ca “vinovat" in fata unei instante cu mare putere de decizie cum este medicul, copilul va prezenta atitudini de aparare ca: plansul, refuzul de a comunica, aroganta, conformism exagerat. Unele din aceste manifestari deriva din experiente traumatizante anterioare in relatie cu adultul. De aceea dupa intalnirea cu psihiatrul minorul va trebui sa plece cu sentimentul ca ceva important despre el a fost inteles de cineva care este interesat de soarta lui, ingrijorat pentru el, cineva care doreste si poate sa il ajute. Primul pas consta in clarificarea motivului pentru care copilul crede ca a fost adus la doctor, precum si linistirea in legatura cu injectiile, etc. Urmatorul pas urmareste clarificarea a ceea ce crede medicul despre prezenta copilului in cabinetul lui de consultatii, explicam copiilor mari scopul interviului si descrierea lui pe scurt. Un baraj imediat de intrebari despre probleme cu incarcatura emotionala nu este indicat, fiind mai utile discutiile despre situatia familiala, lucrurile care ii fac placere si la care se pricepe, cum este viata sa sociala. Daca minorul este constient de faptul ca are probleme, o scurta descriere a lor se impune. In momentul in care este atins un punct “nevralgic”, de exemplu simptome depresive, se insista in acel punct pana la colectarea tuturor informatiilor necesare.
Cu copilul mic, anteprescolar sau prescolar, medicul intra in contact afectiv fizic si verbal prin intermediul jucariilor, sau prin examinarea unor fotografii in comun, analizand mimica pacientului, reactiile emotionale, gradul de cooperare, interesul pentru lumea din jur, activitatea spontana, particularitatile limbajului (cu mentiunea ca dislalia fiziologica se poate mentine pana la varsta de 5 ani), cunoasterea partilor corpului, a culorilor, notiunea de numar. Pentru testarea raspunsului emotional al copilului, atasamentul fata de familie, adaptarea la situatii noi si la oameni straini, se creeaza cateva situatii deosebite (ordin verbal, jucarie, etc.). Sub varsta de 4 ani vocabularul copilului este sarac, experienta insuficienta, de aceea vom lua in considerare numai elementele non-verbale: comportamentul, jocul, gestica, expresia fetei, reactiile afective, spontaneitatea.
La scolarul mic conversatia va incepe cu teme indiferente, menite sa neutralizeze teama (date de identitate, cu ce mijloc de transport a venit, etc.). Pentru a evalua calitatea diferitelor procese psihice vom discuta despre preocuparile copilului, prieteni, scoala, familie, planuri de viitor, pentru ca, ulterior, sa ne concentram asupra motivelor prezentarii la medic. Este un moment dificil si este de preferat sa se incerce aceeasi orientare generala, facand aprecieri legate de calitatile copilului (desprinse firesc, din discutia anterioara), cu trecerea treptata la “de ce crezi ca ai fost adus in cabinetul meu?". Copilul va fi lasat apoi sa povesteasca liber, incercand sa ne punem in situatia lui, pentru ca astfel vom putea accede la toate trairile lui. Se pun intrebari suplimentare pentru a clarifica contextul clinic.
La adolescentul prezent intr-un cabinet psihiatric ne putem izbi de refuzul lui de a se integra in situatie, ostilitate, lacrimi, pe care le vom trata printr-o asteptare discreta, urmata de intrebari directe legate de problematica ridicata de cazul respectiv.
Durata examenului psihic se inscrie cu greu in limitele celor 20 de minute pe care le are la dispozitie un medic aflat in concurs, la examenul de specialitate, sau de primariat. De regula, dupa 30-40 de minute se incheie consultul, cu subiecte neutre, incurajand, lasand o portita deschisa si o mana intinsa pentru sedinta viitoare.
Obiectivele examinarii psihiatrice sunt explorarea vietii psihice a individului, acordand, la copil, o mai mare importanta determinarii nivelului de dezvoltare a proceselor cognitive, insistand pe perceptia culorilor si a formelor spatiale, atentie, memorie, imaginatie, gandire, limbaj.
Examenul psihic descris in foaia de observatie a cazului respectiv va cuprinde: examenul clinic general si examenul functiilor psihice. a. Aspectul general este surprins prin descrierea impresiei pe care o imprastie aparitia pacientului in incapere, incepand cu tinuta (ingrijita sau nu, potrivita, excentrica, bizara, murdara, rupta); expresia fetei (fixa, mobila, de “masca”, indiferenta, distrata, suspicioasa, batjocoritoare, trista, discordanta, oscilanta); privirea (fixa, atenta, speriata, umeda, evitanta, mirata, perplexa, vioaie); atitudinea (prietenoasa, cooperanta, ostila, stuporoasa); gestica, mimica, pantomima (ticuri, agitatie, inhibitie, grimaserii, manierisme, stereotipii). Se apreciaza acum si modul in care copilul stabileste contactul verbal si afectiv cu cei din jur, vorbirea, tonalitatea, disponibilitatea relationarii interpersonale. b. Examenul pe functii psihice nu se va face punand intrebari tintite, decat daca este absolut necesar. Daca exista tulburari intr-un anumit sector; de regula, datele necesare reies firesc din discutia cu pacientul, discret orientata de medic. In foaia de observatie vom descrie insa corect daca exista sau nu tulburari in: perceptie (hipoestezie, hiperestezie, anestezie, parestezii, cenestopatii, iluzii, halucinatii); atentie (spontana, distributie-concentrare, labilitate, fatigabilitate); memorie (fixare, evocare, hipomnezie, amnezie, hipermnezie, paramnezie); orientare temporo-spatiala, auto si allo psihica (orientarea temporo-spatiala se achizitioneaza dupa varsta de 8 ani); constiinta (grad de luciditate, modificari ale structurii campului de constienta); imaginatia, tinand cont de bovarismul fiziologic al perioadei de prescolar si de exaltarea imaginatiei la adolescenti; gandirea (ritm, organizare, coerenta, calcul mintal, teme prevalente, delirante - vorbim despre delir numai dupa varsta de 12 ani, cand copilul are acces la gandirea formala - idei depresive, obsesive); afectivitate (dispozitie, emotii, sentimente, intensitate, labilitate, irascibilitate, anxietate, euforie, depresie, paratimie); viata instinctiva (instinct sexual, de aparare, alimentar, matern); activitatea, vorbirea, scrisul, productia grafica (motivatie, amploare, randament, eficienta, hiperactivitate, agitatie, inhibitie, stupoare, stereotipii, manierisme, negativism); ritm nictemeral, perioada de veghe, perioada de somn (modul de adormire, modul de trezire, profunzimea si durata somnului, vise, cosmaruri, deambulari nocturne); personalitatea actuala (deteriorare, dedublare, transformare, dizarmonica, prevalenta).



La sfarsitul examinarii urmeaza sinteza tulburarilor depistate, pe functii psihice, cu formularea diagnosticului de sindrom, apreciind si nivelul de adaptabilitate al copilului in plan familial, social, scolar.
Examenul somatic se face in amanuntime, fiind cunoscute implicatiile largi ale patologiei organice generale in aparitia tulburarilor psihice la copil. Se insista pe: stare generala; inaltime; greutate (necesara pentru calculul dozei de medicamente); tegumente, mucoase, fanere; tesut celular subcutanat; sistem limfoganglionar superficial; sistem muscular osteo-articular; aparat respirator (noxe respiratorii, acuze subiective, examen obiectiv); aparat cardio-vascular (aria matitatii cardiace, zgomote cardiace, puls, tensiune arteriala); aparat digestiv (faringe, apetit, tranzit intestinal, palparea ficatului, splinei); aparatul genital (organe genitale externe, caractere sexuale secundare); aparat urinar; sistem endocrin; sange si organe hematopoetice (maduva osoasa, splina, sistem limfoganglionar profund). Ulterior se cer, tintit, examinari interclinice de specialitate (cardiologie, endocrinologie), sau paraclinice in functie de tulburarile depistate. Vom fi atenti la dismorfii, malformatii, dezvoltare somato-endocrina, boli actuale, tratamente actuale.
Examenul neurologic vizeaza examinarea sistematica din perspectiva sistemului nervos central, periferic si organe de simt, urmarindu-se in principal: atitudini particulare, miscari involuntare, semne meningeene sau de hipertensiune intracraniana, mersul, ortostatiunea, mersul talonat si digitigrad, saltul uniped, miscari active segmentare, tonus muscular, reflexe cutanate si osteotendinoase, probe de pareza, probe de elongatie, probe vestibulare si cerebeloase, tulburari de echilibru si de sensibilitate, tulburari vegetative, control sfincterian, nervi cranieni. Se insista asupra prezentei posibile a unei debilitati motorii, retard motor, deficit functional, crize epileptice, deficit senzorial.
Examinarea psihologica este diferita de la caz la caz, aducand date pretioase cu privire la nivelul intelectual si structurarea personalitatii copilului. Tulburarile psihologice, psihiatrice si de dezvoltare beneficiaza astazi de o abundenta de teste specifice, care le cuantifica caracteristicile. Cand intrebarile se refera la abilitati specifice sau generale, sau acolo unde sunt indicate teste exploratorii, scala Wechsler este un punct de plecare bun, fiind adecvata pentru problematici diverse, o grupa larga de varsta, dand posibilitatea observarii comportamentului copilului cand este confruntat cu sarcini diferite. Ele permit diferentierea abilitatilor verbale, de cele nonverbale, diferentiere utila cand suspectam o tulburare de limbaj, sau o alta tulburare specifica. Alt avantaj este acela ca permite convertirea scorului testului in norme de varsta. Scala de inteligenta Wechsler pentru copii se utilizeaza astazi in forma sa revizuita, WISC-R, oferind un profil psihologic complex prin testarea separata a informatiei pe care o detine copilul, posibilitatea lui de a completa si de a aranja imagini in succesiune, de a gasi similitudini, de a efectua calcul mintal, constructii de cuburi, vocabular, asamblare de obiecte, intelegere, labirint, atentie, memorie imediata a cifrelor (si inversarea lor). Se obtine astfel, in final, un coeficient intelectual verbal, un altul de performanta si un coeficient intelectual global. Este importanta depistarea sectoarelor in care copilul este deficitar pentru a lucra cu el suplimentar, sau, in cazul celor mari pentru a-i orienta in directia performantelor.
Completarea testelor cum este scala Wechsler presupune abilitatea de a intelege instructiunile si/sau dorinta de a raspunde prin limbaj. Cand nu exista complianta la aceste cerinte, este posibila folosirea testelor care necesita numai punctarea cu mana, sau in cazul copiilor cu tulburari de motilitate, punctarea cu ochii sau alta forma de comunicare. Multe teste sunt dezavantajoase atunci cand sunt folosite la copii care prezinta tulburari de limbaj; versiunea scalei Stanford-Binet conduce la un scor exact pe abilitatile generale in favoarea celor verbale.
Matricea colorata progresiva a lui Raven, testul Seguin si altele, presupun un numar de sarcini a caror natura pare sa fie implicita, necesitand o mediere verbala. Principala problema a acestor teste este aceea ca ele au influentat si modelul jucariilor si multi copii sun familiarizati cu ele. Testul Raven este alcatuit din 60 de planse, grupate in 5 serii de cate 12, ierarhizate in ordine crescanda a dificultatii. Copilul trebuie sa identifice elementul care lipseste din fiecare plansa si sa descopere regula ce defineste raporturile dintre elemente. Este un test de inteligenta a carui semnificatie se raporteaza la un etalon, exprimat in centile. Varianta color este destinata investigarii dezvoltarii mintale a copiilor cu varsta cuprinsa intre 5 si 11 ani.
Pentru evaluarea dezvoltarii neuropsihice a copilului folosim in clinica, la varste mici, Scala de evaluare Portage (pentru sugari si copii pana la varsta de 6 ani), care ofera date privind socializarea, comportamentul, limbajul, independenta, cognitia, motricitatea. Tot ca screening al dezvoltarii, pentru detectarea tulburarilor de dezvoltare la copil, se utilizeaza testul Denver II, destinat aplicarii la copiii aparent normali, de la nastere pana la 6 ani, avand in vedere performantele copilului in functie de varsta. Este util in cazul copiilor asimptomatici, in monitorizarea copiilor cu risc in problemele de dezvoltare, ca de exemplu, cei cu suferinta perinatala. Il preferam pentru ca nu este un test -; coeficient intelectual, nici nu functioneaza ca o prognoza definitiva asupra nivelului de adaptare intelectuala viitoare, compara numai performante ale copiilor de aceeasi varsta. Testul cuprinde 125 de probe dispuse in formularul sau in 4 sectiuni, destinate explorarii urmatoarelor functii: personal-social (acomodarea cu adultii si interesul pentru asigurarea nevoilor proprii); motricitatea fina-adaptabilitate (coordonarea ochi-mana, manuire de obiecte mici); limbaj (auz, intelegere, folosirea limbajului); motricitatea grosiera (sedere, mers, sarit, miscare ampla, completa).
Pentru investigarea atentiei se utilizeaza proba Zazzo prin care se solicita copilului bararea anumitor litere dintr-o succesiune aleatorie de semne. Pentru explorarea atentiei concentrate se poate utiliza varianta Platonov care utilizeaza planse cu cifre. Testul de baraj Toulouse Pieron este alcatuit din patratele cu diferite semne distincte; se cere copilului bararea celor doua semne din partea de sus a patratelor (de exemplu), intr-un timp dat. Se evidentiaza calitatile atentiei: concentrarea, volumul, stabilitatea, distributivitatea. Explorarea atentiei este utila mai ales in diferentierea sindromului atentional deficitar de retardul psihic (asociat cu alte teste).
Testul de memorie vizuala: se arata o plansa cu diferite obiecte, apoi se acopera plansa si se cere copiilor sa enumere obiectele vazute. Testul de memorie auditiva atat a cifrelor, cat si a cuvintelor: se rostesc un sir de cuvinte sau de cifre pe care copilul le repeta imediat si dupa cateva minute.


Proba de cunoastere a imaginatiei creatoare se aplica la elevi carora li se cere sa realizeze cat mai multe combinatii folosind literele A, B, C, D, astfel incat fiecare litera sa fie prezenta in fiecare aranjament.
Proba Benton analizeaza perceptia, motricitatea fina, capacitatea de structurare vizual-perceptiva, capacitatea de analiza si sinteza si memorarea pe termen scurt; presupune executarea dupa model a unor figuri, pana la reproducerea din memorie a unei figuri geometrice complexe. Poate diferentia copiii cu leziuni cerebrale de cei cu tulburari emotionale.
Testul de intentie suicidala Beck urmareste autoaprecierea si circumstantele corelate cu tentativa de suicid; se utilizeaza la adolescenti. Inventarul de depresie Beck exista intr-o varianta cu 21 de itemi si in una prescurtata, cu 13 itemi; cuprinde serii de cate 4 propozitii, pentru fiecare serie alegandu-se acea propozitie care descrie cel mai fidel starea actuala a adolescentului. Apreciaza efectul pozitiv al psihoterapiei, prin evaluari succesive. Scala atitudinii disfunctionale este un chestionar care contine convingeri ale unor persoane. Subiectul trebuie sa specifice in ce masura este de acord cu fiecare afirmatie, utilizand ca masura un cod cu 7 variante. Chestionarul HAD contine 14 intrebari care vizeaza alternativ anxietatea si depresia; utilizat in evolutie poate fi un indicator de evaluare a terapiei. Scala de depresie Hamilton (HDS, 1960) este cea mai folosita scala de observare pentru evaluarea pacientilor depresivi. Nu este un instrument diagnostic, ofera insa o masura a severitatii, are credibilitate crescuta si este acceptata international. Scala pentru melancolie (Beck si colab., 1988) este o modificare a celor doua scale Newcastle I si II, in care itemii privind severitatea simptomelor psihotice au fost exclusi. Contine doua dimensiuni: 5 dintre itemi masoara depresia endogena si alti 5 masoara depresia reactiva. Scala vizual analogica (VAS) se compune dintr-o linie dreapta, uzual de 100 de milimetri lungime, cu margini marcate bipolar de la “deloc depresiv" la “extrem de depresiv”, sau orice alte constructe care se potrivesc scopului clinicianului. Exista o serie de scale de evaluare a cognitiilor negative in depresie, cum ar fi: Testul stilului cognitiv (Blackburn, 1986), Scala de neajutorare (Beck, 1974), Chestionarul de ganduri automate negative (Hollon, Kendal, 1980), Scala de sociotropie-autonomie (Beck, 1983), Testul credintelor irationale (Jons, 1969).
Pentru evaluarea anxietatii se utilizeaza Chestionarul de autoevaluare STAI (Inventarul de anxietate-stare sau anxietate-trasatura), care contine 2 scale ce masoara anxietatea in general si anxietatea la un moment dat, sub forma a 40 de afirmatii care pot fi percepute de subiect sub 4 grade de intensitate. Pentru anxietatea fobica s-a imaginat Chestionarul de evaluare a fricii, autoevaluare a fobiilor (Marks si Mattews). Metoda permite evaluarea principalei fobii pe care pacientul doreste sa o trateze, in partea descriptiva. Partea normativa cuprinde o scala a fobiei (agorafobia, fobia fata de sange, fobia fata de societate), o scala de anxietate depresie si o scala ce masoara jena consecutiva unui comportament fobic.
La copiii cu tulburari de conduita, pentru aprecierea agresivitatii si a tipului de “atac"(externalizat, internalizat, evitare externalizata sau internalizata, negare externalizata sau internalizata) se utilizeaza testul redactat de Herbert F. Boyd si G. Orville Johnson al analizei stilului coping, un chestionar cu 34 de intrebari, inspirat din interviul clinic din Textbook of Child and Adolescent Psychiatry, Wiener, 1991 si din criteriile DSM IV vizand tulburarile de conduita la copii. Subiectul are de intampinat o amenintare; se urmareste reactia la acest stimul.
Alte probe exploreaza personalitatea fie prin metode proiective, fie prin chestionare si scale. La copil se utilizeaza mai putin testul Rorschach (subiectul trebuie sa evoce asemanarile pe care i le sugereaza fiecare din cele 10 planse), utilizandu-se mai ales Children’s Apperception Test (CAT) pentru varste intre 3 si 8 ani, testul Patte Noire (4-10 ani) si Thematic Apperception Test (TAT) pentru cei mai mari de 9 ani. Toate aceste teste sunt alcatuite din planse care evoca situatii (posibil conflictuale), copilul fiind invitat sa-si imagineze o poveste legata de fiecare desen, identificand inconstient problemele cu care el se confrunta. Un numar de teorii ale dezvoltarii personalitatii si ale psihologiei accepta ipoteza proiectiva, conform careia modul in care un individ percepe si interpreteaza experiente variate reflecta multe caracteristici de baza, mai profunde, ale intelectului, afectivitatii, sau psihologiei. Lumea din afara, asa cum este ea, constituie un ecran pe care caracteristicile psihice ale individului sunt proiectate (Anastasi, 1982). Intr-o forma mai psihodramatica, ipoteza presupune ca aceste proiectii reflecta conflictele inconstiente si motivatia individului. Numeroase proceduri clinice au fost imaginate pentru a scoate la iveala interpretari verbale si nonverbale de la pacienti, interpretari care sa dezvaluie conflictele, nevoile si nelinistile, ca si alte aspecte ale personalitatii si psihopatologiei. Procedeele destinate celor mici includ desenarea copiilor sau a animalelor in situatii care ar putea, teoretic, sa dezvaluie anxietati inconstiente, sau alte stari interne speciale. Ele sunt imaginate sa angajeze copiii la un nivel corespunzator de dezvoltare. Tehnicile ludice (si ludoterapia), folosirea jucariilor, a nisipului, desenul, sunt in parte, incercari de a explora ipoteza proiectiva, fara a necesita neaparat verbalizare din partea copilului; informatia cautata de clinician trebuie gasita in aranjamentul materialelor sau in desen.
Testele de desenare s-au dovedit utile, pentru ca, asa cum afirma J. Verdine “mana este creierul exterior al omului”. Desenul omuletului are rolul de a investiga aptitudinile de desenare, dar si finetea simtului de observatie privind diferentele semnificative in realizarea sarcinilor: este importanta prezenta diferitelor componente ale fetei (ochii, sprancenele, nasul, urechile, gura, eventual mustata sau barba la barbat, parul, gatul, etc.).
Testul familiei cere copilului sa deseneze persoanele care fac parte din familie. Intereseaza ordinea desenarii, formele, marimile, distantele dintre membrii familiei desenate, gradul de identitate ce li se confera prin desen (imbracaminte, accesorii), dar si pozitia (fata, profil), ca si neglijarea in desen a unora din membrii familiei. Testul este relevant pentru cunoasterea raporturilor pe care le are copilul cu familia.
Testul “Desenului liber" al lui F. Minkowsca permite aprecierea modului particular de perceptie al copilului, in doua tipare distincte: tipul senzorial si tipul rational. La tipul senzorial, modalitatea de a realiza desenul nu este prea precisa, dar detaliile sunt legate unele de altele, printr-un viu dinamism. Tipul rational, dimpotriva, are o maniera mai precisa de a se exprima prin desen, redand fiecare element, obiect sau fiinta adesea simetric, dar fiecare izolat si imobil; se pot desprinde indicii privind viata afectiva a subiectului, prin analiza continutului.





Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite