Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    
 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate




Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
PROFILUL PERSONALITATII INFRACTORULUI
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

7.1. CARACTERISTICILE PERSONALITATII INFRACTORULUI

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale. q7l21lr
Personalitatea infractorului este fondul pe care se intersecteaza, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii propice.
Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare.
Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu.
Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valorico-normativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne (mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare (Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea:
7.2. INADAPTAREA SOCIALA.
Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la infractiune.
Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica.
7.3. DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI.
Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale “specialitatii” infractionale. Acest “joc” artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a “vietii duble”, ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii.
7.4. IMATURITATEA INTELECTUALA. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert delincventa de nondelincventa. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan & colab., 1983).
7.5. IMATURITATEA AFECTIVA. Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri imediate, minore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave.
7.5.1. INSTABILITATEA EMOTIV-ACTIONALA. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura esentiala a personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau minor, o latura unde tr aumatizarea personalitatii se evidentiaza mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvolatre a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si fata de altii.
7.5.2. SENSIBILITATEA DEOSEBITA. Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala, aceasta ducand la canalizarea trebuintelor si intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice.
7.5.3. FRUSTRAREA. Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie legitima, care este inselat in sperantele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a esecului, trairea mai mult sau mai putin dramatica a nereusitei. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta.
Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita, si in functie de temperamentul individului, de structura sa afectiv, de formula echilibrului afectiv (stabilitate -; instabilitate emotionala) se poate ajunge la un comportament deviant, individul nemaitinand seama de normele si valorile instituite de societate (Preda, 1998).
Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situatia frustranta in care apar obstacole si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe; b) starea psihica (trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiune etc.); c) reactiile comportamentale, efectele frustrarii (Popescu-Neveanu, 1978). Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul sau, mai ales atunci cand starea de frustrare este rezultatul unui act de atribuire nejustificata, subiectiva a unei intentii rauvoitoare. Conflictul reprezinta doar o conditie generala care poate duce la instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea trebuie sa aiba loc “priza de constiinta motivationala“ prin care i se atribuie persoanei frustrate o intentie rauvoitoare (Rudica, 1985). La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii unor fapte antisociale pe care le-au savarsit. Imposibilitatea de a pune in acord trebunitele interne cu exigentele mediului social duce la aparitia unor conflicte emotionale si stari de frustrare.
Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea celui supus acestui agent. In cazul infractorului, frustrarea apare atunci cand acesta este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun unele obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea subcorticala.
Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In cadrul unui grup, subiectul se confrunta cu intentiile celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi activa, deci agresiva, pentru ca subiectul sa-si impuna intentiile sau pasiva, cand acesta isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti.
Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave. Trairea tensiunii afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de natura si forta de actiune a factorilor frustranti cat mai ales de gradul maturizarii afective si morale a infractorului si de semnificatia acordata factorilor conflictuali si frustranti prin procesul de evaluare si interpretare.
7.5.4. COMPLEXUL DE INFERIORITATE. Desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi personale cu un continut afectiv foarte intens, favorizate de situatii, evenimente, relatii umane etc. care au un caracter frustrant. Complexul de inferioritate reprezinta o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare, reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii, a unei surse permanente de dezechilibru (Popescu-Neveanu, 1978). Din punct de vedere comportamental, complexul este un altgoritm, o strategie a subiectului cand acesta nu reuseste sa reduca o tensiune psihica, ci o fixeaza.
Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezinta o stare pe care acesta o resimte ca un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Uneori complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul unor caracteristici personale considerate neplacute, a unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti. Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor delincventi exista un nucleu al personalitatii ale carui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Alaturi de aceste trasaturi ale nucleului personalitatii criminale sunt mentionate si asa-numitele variabile, care se raporteaza la aptitudinile fizice, aptitudinile intelectuale si tehnice, la trebuintele nutritive si sexuale ale individului. In timp ce nucleul central de trasaturi este raspunzator de trecerea la actul criminal, guvernandu-l, variabilele determina directia generala, gradul reusitei si motivatia conduitei criminale.
7.5.5. EGOCENTRISMUL reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi, el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. Este un individ incapabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti, se crede permanent persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca virulent.
7.5.6. LABILITATEA este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii, capriciozitatea si ca atare o accentuata deschidere spre influente. Infractorul nu-si poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, individul fiind robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in fata pericolului public si a sanctiunii penale. Nu realizeaza consecintele pe care le aduce actul criminal.
7.5.7. AGRESIVITATEA reprezinta un comportament violent si destructiv orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea se refera la toate actiunile voluntare orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect, actiuni care au drept scop producerea, intr-o forma directa sau simbolica, a unei pagube, jigniri sau dureri (Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezida in acele forme de comportament ofensiv, consumate pe plan actional sau verbal, care in mod obisnuit constituie o reactie disproportionata la o opozitie reala sau imaginara (Bogdan, 1983). Desi exista si o agresivitate nonviolenta, de cele mai multe ori agresivitatea presupune atac deliberat, ofensiva directa, cu adresa tintita, punere in pericol etc. Agresivul nu asteapta ca situatia conflictuala sa apara, ci cauta sa o provoace, uneori chiar printr-o actiune de avertisment. El ataca intens si numai la un pericol iminent fuge. Agresivitatea este un fenomen de convertire comportamentala spre o actiune automata, neelaborata, persoana decazand din nivelul autodeterminarii morale (Pamfil & Ogodescu, 1976).
La infractor agresivitatea apare fie in situatii frustrante, fie atunci cand acesta comite infractiuni prin violenta. Agresivitatea si violenta nu pot fi separate de alte trasaturi ale personalitatii infractorului. Astfel agresivitatea este strans legata nu numai de intoleranta la frustrare, ci si de forta exacerbata a trebuintelor polarizate in placerea de a domina ( Mucchielli, 1981). Agresivitatea si violenta infractorilor este declansata usor si datorita lipsei sentimentului de culpabilitate si tendintei de a considera actele lor drept legitime.
Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia, violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.
J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala si profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.
7.5.8. INDIFERENTA AFECTIVA este strans legata de egocentrism. Ea se caracterizeaza prin lipsa emotiilor, a sentimentelor si a empatiei, respectiv, incapacitatea infractorului de a intelege nevoile si durerile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata de problemele altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una dintre principalele carente ale procesului socializarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.
Dupa cum spune Pinatel, aceasta este ordinea intrarii in actiune a trasaturilor din nucleul personalitatii criminale atunci cand se trece la actul infractional agresiv. Dintre aceste trasaturi, labilitatea si gradul agresivitatii par a influenta cel mai mult pragul delincvential.
Aceste componente ale personalitatii criminale se pot intalni si la celelalte persoane, insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la delincventi. Diferenta dintre nedelincventi si delincventi rezida in pragul delincvential. Astfel, delincventul format, recidivistul, in opozitie cu nedelincventul sau cu delincventul ocazional, nu asteapta ivirea unei situatii propice, a unei incitatii exterioare, ci provoaca el insusi ocaziile in care apoi opereaza. Cu cat trasaturile personalitatii criminale sunt mai intense, cu atat faciliteaza trecerea la actul infractional.
Infractorul are o personalitate psiho-morala deficienta. Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate este dublata de atitudinea negativa fata de munca, fata de cei ce desfasoara o activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca aceasta incapacitate fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea negativa fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara, fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand modul lor de lucru, ajungem sa recunostem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament indelungat.
Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul elimina complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.
Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzand acele elemente care se pot desprinde din analiza trasaturilor fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea prezentata este mai degraba una statistica, ea permite un numar nesfarsit de exceptii, un joc mare de deplasari cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei specialitati infractionale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici difera foarte mult de la un infractor la altul, in functie si de genul de infractiune pe care il realizeaza.








Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2019 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite